In Tara Codrilor de Iarba

MISTERUL COSTIȘEI DE NISIP

Din nisip se zărea un cap plat, voluminos. Fălcile erau ca niște coarne, ascuțite și lungi. Monstrul se ascunsese în nisip, arătîndu-și doar capul său mare, extraordinar.

— Salvatorul nostru! spuse Dumcev.

— Ce foc precis!

— Da, larva leului furnicilor. Un animal de pradă. Ea trece printr-un șir de prefaceri, pentru ca să ia pînă la urmă înfățișarea unei insecte ce zboară fără vlagă și care seamănă ca aspect cu libelula.

Îl ascultam pe Dumcev în timp ce tot mai vedeam cum se rostogolesc furnicile în bîrlogul mon-strului.

Fața lui Dumcev era concentrată și tristă. El povestea despre leul furnicilor, dar toată vremea părea că se gîndește la altceva. Am înțeles că Dumcev își adusese aminte de «cămila» sa.

— Leul furnicilor — spunea el — are și dexteritate de artilerist, și măiestrie de inginer. El și-a construit această pîlnie, în așa fel încît furnica pe care a doborît-o să alunece neapărat în jos.

Ne-am îndepărtat. M-am uitat la Dumcev. Deodată, ochii lui mari, cenușii se însuflețiră.

Mă opri și exclamă:

— Spune-mi, cum ai nimerit în orașul Censk?

M-am fîstîcit. Așteptasem această discuție, mă pregătisem pentru ea, dar acum, în clipa aceasta, mă temeam parcă de ea… Cîte ar trebui să-i povestesc! Cît de mult s-a schimbat Rusia!

I-am răspuns într-o doară:

— Cu trenul… — și mi-am amintit că biletul meu pentru rapidul de Moscova s-a pierdut.

— Ai venit așadar cu trenul, apoi cu caii, pe drumul cu hurducături. Roțile trec bocănind pe traverse… Și se întîmplă ca trenul să deraieze…

Am făcut pe un ton sec următoarea observație:

— Inginerii au construit rambleuri după calcule matematice precise. Iar specialiștii calculează unghiul taluzului natural pentru fiecare caz în parte.

— Acolo aveți matematica. Iar aici iată: leul furnicilor construiește fără nici o matematică o ast-fel de groapă, încît ajunge ca o furnică, o singură furnică să treacă pe marginea gropii și echilibrul tera-samentului să fie amenințat. Înțelegi: e suficientă greutatea corpului unei furnici, și deodată se cască o prăpastie! Un abis! Iar dumneata zici: calcule… ingineri… geologi… unghiul taluzului natural… Furni-ca a călcat pe margine, boabele de nisip s-au rostogolit și ea nu mai poate ieși de acolo. Aici nu există greșeli! Dacă leul furnicilor își construiește groapa prea puțin povîrnită, furnica iese, mitraliile n-o doboară și stăpînul gropii moare de foame. Iar dacă pîlnia este prea verticală, furnica va trece peste ea, terenul se va prăbuși și stăpînul gropii va fi acoperit cu nisip. Nu, aici totul e precis. Ce măiestrie!

Eu cunoșteam deja unele lucruri despre leul furnicilor din filele jurnalului lui Dumcev, dar ascul-tam cu atenție.

— Și cum se face groapa asta? În spirală! Leul furnicilor umblă în cerc, apucă cu un picioruș ni-sipul, îl pune pe cap și-l azvîrle afară. Așa străbate un cerc, apoi al doilea, mai îngust. Cercurile se tot micșorează mereu pînă se obține un con răsturnat. Leul se îngroapă în locul cel mai adînc al gropii din nisip.

— Un instinct uimitor! i-am spus lui Dumcev. Insecta nu pricepe, hotărît, nu știe nimic din tot ce face, acționînd ca o mașină bine pusă la punct.

— Ca o mașină pusă la punct? Locuitorii acestei țări, mașini? mai întrebă Dumcev, gîndindu-se la altceva și tot grăbindu-și pașii.