In Tara Codrilor de Iarba

ÎN SFÎRȘIT, AM ÎNȚELES SEMNIFICAȚIA CUVINTULUI «LAMEHUZĂ»

M-a izbit în față un miros puternic, necunoscut. Mirosul acidului formic era acrișor și pătrunză-tor, acesta însă era dens, bogat și picant. Am deschis, ochii și am auzit un glas din depărtare:

— Lamehuza! La-me-hu-za! Am adus în furnicar lamehuza!… Unde ești?

Vocea lui Dumcev se apropia. Dar unde este el? Unde? E întuneric și nu-l pot vedea. Și deodată am simțit strînsoarea puternică a unei mîini de om.

— Dragul meu oaspete! Doar ți-am spus: te va salva lamehuza… Vino, vino după mine! striga la urechea mea Dumcev, în timp ce mă tîra după el.

— Unde mergem, Serghei Sergheevici? Încotro?

— Nu te teme, acum nu le mai arde de noi. Acum a venit la ele lamehuza.

— Lamehuza?

— Ah, da! Dumneata nu știi cine este lamehuza! Mai repede! Mai repede!

Mă apucă de mînă.

Cu o sprinteneală uimitoare, în patru labe, iar uneori tîrîș, el trecea dintr-o galerie într-alta, cobora de la un etaj la altul prin niște treceri aproape verticale.

Zgîriindu-mi genunchii și palmele, lovindu-mă de multe ori cu capul de niște grinzi, zoream în urma lui.

— Am să-ți explic totul mai tîrziu. Mai repede! Acum furnicilor nu le arde de noi: vor începe îndată beția.

— Cine?

— Furnicile.

— Beția?

— Da, da! îndată ce apare lamehuza în furnicar, furnicile uită și de larvele lor, și de pupe, și de muncă, și de ouăle din care apar mai tîrziu urmașii lor, și încep beția. Privește, privește!

— Nu văd nimic.

— Am azvîrlit lamehuza într-una din galerii. Vezi, toate au luat-o la fugă într-acolo. Mirosul con-dimentat al lamehuzei le atrage. Este un narcotic care le aduce pe furnici într-o stare de beție. Ele alear-gă spre acest miros din toate colțurile furnicarului… Lamehuza, la fel ca și gîndăcelul cu antenele ca boldurile, elimină un lichid îmbătător. Dar această băutură este mult mai tare. Locul de pe corpul lame-huzei prin care elimină acest lichid este acoperit cu mici pămătufuri din perișori galben-aurii, de lun-gimi diferite. Furnicile ling cu lăcomie lichidul, inspiră vaporii lui și se îmbată atît de tare, încît lame-huza începe liniștită și cu totul nestingherită să devoreze comoara neprețuită a furnicarului: ouăle care se păstrează în galerii. Lamehuza este mai înfricoșătoare decît gîndăcelul cu antene ca boldurile. Asta e răzbunarea pentru cele ce ai pătimit dumneata, dragul meu prieten!

Așa vorbea Dumcev și-și croia drum înainte.

Acum lumina zilei se strecura în furnicar și ne lumina oarecum drumul pe care zoream.