In Tara Codrilor de Iarba

NEAȘTEPTATELE ÎNTREBĂRI ALE LUI DUMCEV

Pe măsură ce mergeam mai departe, gîndul că Dumcev nu intenționa decît să-și procure cerneală și, pesemne, să rămînă mai departe în Țara Codrilor de Iarbă, pentru a-și continua cercetările și pentru a-și scrie din nou jurnalul, devenea tot mai stăruitor. Concluzia la care ajunsesem mi se părea dureroasă și de neînțeles. De ce se eschiva de fiecare dată de la discuția cu privire la lucrul cel mai important: în-toarcerea printre oameni? De ce nu mă întreabă despre intențiile mele viitoare?

Pesemne că arătam abătut și dezorientat. Mi-am dat seama de aceasta, observînd că Dumcev întorcea adesea capul spre mine și mă privea cu un aer neliniștit. La un moment dat se opri și, în dorin-ța de a mă sustrage de la gîndurile mele negre, spuse:

— Dumneata desigur cunoști notele muzicale?… Atunci trebuie să știi că s-a calculat numărul bătăilor de aripă pe minut ale unei insecte.

N-am înțeles imediat despre ce vorbește.

— Ascultă! Trece acum o albină în zbor… Ea emite în timpul zborului un anumit sunet… L-ai auzit?

— E un «la»!

— Exact! Acest sunet corespunde unui număr de patru sute patruzeci de oscilații duble pe secun-dă. Ascultă acum și alte sunete.

— «Do»!

— Acest sunet corespunde unui număr de trei sute treizeci de oscilații ale aripilor albinei pe secundă. Nu patru sute patruzeci, ci trei sute treizeci, cu o sută zece mai puțin. Se vede că albina aceasta e foarte obosită. În Țara Codrilor de Iarbă, și dacă îmi țin ochii închiși, eu știu în orice clipă — orientîndu-mă după sunete — tot ce se întîmplă în jurul meu: dacă viețuitoarele care trăiesc aici sînt obosite sau neliniștite, dacă ele zboară cu o povară sau fără, și în ce direcție zboară. Aici am verificat tabelul înălțimii sunetelor produse de diferite insecte. Cu acest tabel am făcut cunoștință încă de mult în laborator. Prin mișcarea aripilor, insectele dau naștere unor sunete care diferă unele de altele. Bătăile frecvente au o anumită înălțime, cele mai rare, o alta. Încă din copilărie am învățat să determin înălți-mea sunetelor de timbru diferit. Orice muzician îți poate spune imediat ce notă a luat o cîntăreață sau un cîntăreț. Toate astea mi-au prins bine aci. Aripile locuitorilor de aici! Ce poate fi mai interesant, mai instructiv pentru oameni, decît toate aceste cunoștințe despre aripi și zboruri.

Cotind brusc, Dumcev mă duse într-o poieniță, ce se zărea prin desișul de iarbă. În marginea poienii era legată de un arbore o vietate înaripată.

Dumcev se apropie de ea șl începu să explice. În cuvintele lui se împleteau amintiri despre primul și unicul lui zbor pe care-l făcuse de mult, atunci, la acel iarmaroc.

— Privește, observă! spunea el. Iată cum trebuie construită o mașină de zbor! Aceasta este o libelulă cu două perechi de aripi: o pereche este așezată ceva mai sus decît cealaltă. Fiecare pereche de aripi dezvoltă atît forță ascensională, cît și forță de tracțiune. Aceste aripi nu numai că susțin aparatul, dar îl și deplasează. Chiar mișcarea slabă a aripilor lungi dezvoltă o mare forță de tracțiune. Această libelulă puternică este denumită «cobilița».

Dumcev dezlegă libelula. Ea își luă îndată zborul și dispăru.

— Așa-i că zboară frumos? Privește, încă o libelulă legată. Partea frontală, anterioară, a aripilor este dură, iar cea posterioară, flexibilă. Astfel aripa își schimbă în mod automat unghiul de întîlnire cu valul de aer, în funcție de direcția pe care o ia libelula în zbor: în sus, în jos, la dreapta, la stînga. Nu-i așa că-i frumoasă?

Dumcev mă privea întrebător.

Eu tăceam. El înțelese în felul său tăcerea mea.

— Ești mirat? Și acum îți voi arăta ceva extraordinar. Iată o altă libelulă. Privește ce late sînt ari-pile ei — și cît de largă deschiderea lor. Acesta este un zburător foarte dibaci și foarte puternic. Dar dimensiunile aripilor! Dimensiunile!

Am observat că deschiderea aripilor era de două ori mai mare decît insecta însăși. Dar pe mine mă impresiona coloritul lor.

Și am spus:

— Ce culori discrete și ce bine îmbinate! Perechea de aripi posterioară are la bază o fîșie lată, maro-închis, de aceeași culoare cu trupul insectei.

Dumcev mă întrerupse:

— Parcă ai fi un copil! Lasă coloritul și urmărește-i zborul. Vezi, acum ea se odihnește. Dar e gata de zbor. Ține aripile în poziție orizontală, gata să-și ia zborul în fiecare clipă. S-a plasat astfel, ca să poată ține piept vîntului! Așadar, la zbor! strigă Dumcev.

Dezlegînd nodurile frînghiilor, el împinse libelula cu sabia sa — un ac de viespe. Și ea își luă îndată zborul. Dar nu era un zbor, era un dans amețitor și grațios în aer.

— Ce abilitate, ce abilitate! Dar și ce forță… Privește acum — exclamă Dumcev.

Într-adevăr, avea de ce te entuziasma. Libelula urmărea o pradă; se răsturnă într-o clipă pe spina-re, apoi reveni brusc la poziția normală, făcu un viraj, apoi altul și altul și prinse prada.

— Serghei Sgrgheevici — începui eu — toate acestea sînt interesante, dar…

Voiam tocmai să-i povestesc despre viața modernă, despre faptul că omul și-a dobîndit aripi și a devenit stăpînul aerului, dar Dumcev nu mă lăsă să scot o vorbă.

— De la libelule să învețe oamenii să-și construiască mașinile de zbor, de la libelule! încheie el povățuitor.

Chiar în această seară — mi-am zis eu — va trebui să-i povestesc despre tot ce s-a petrecut în țara noastră în anii absenței lui… Despre marea noastră revoluție, despre marele progres al științei, despre saltul fantastic al tehnicii. Trebuie să fac asta treptat, cu precauție. El va fi desigur copleșit, buimăcit, zguduit de ceea ce va auzi. Căci multe din cele pe care are de gînd să le aducă în dar patriei au fost între timp descoperite, inventate, studiate…

Începusem să urcăm un deal în pantă dulce.

— Vezi? întrebă Dumcev și se opri chiar în vîrful dealului.

— Văd în aer ca prinse într-o ceață două semicercuri. Stau suspendate în loc și iată, în alt loc, două semicercuri identice. Ciudat fenomen…

Dumcev surise:

— Cele două semicercuri sînt formate din aripile unor insecte care funcționează ireproșabil cu o viteză anumită. Privește mai bine…

— Acestea sînt muște, dar nu zboară, ci… am început eu.

— Termină, termină! strigă Dumcev.

— Ele stau în aer!

— Da, muștele stau suspendate în aer! Ele se pot opri în orice punct al spațiului aerian.

— Păsările zboară… începusem eu.

— Păsările! făcu cu mîna Dumcev. Pasărea nu știe altceva decît să zboare, să planeze și să cadă jos ca un bolovan.

— Să zboare în picaj — i-am sugerat eu, gîndindu-mă la bombardierele în picaj.

— Ce? Să zboare în picaj? Ciudat cuvînt — spuse el îngîndurat și zîmbi ironic. Să învățăm de la păsări? Nu va trebui oare atunci să complicăm prea mult lucrurile? Să legăm aparatului de zbor o coa-dă… Să-i născocim un dispozitiv de tracțiune…

— O elice — i-am sugerat eu din nou. Un propulsor aerian.

— Nu pricep… întreg secretul zborului stă numai în aripă. Aripa! Aici e forță ascensională și forță de tracțiune și de dirijare. Acest lucru îl poate învăța omul nu de la pasăre, ci de la libelulă, albină, muscă! Ele își opresc din mișcare cînd o aripă, cînd alta, ca apoi dintr-o dată să urmeze un brusc salt lateral, în sus, în jos. Iar dacă e nevoie, pot rămîne în aer. De ce nu le cercetezi, omule, de ce nu copiezi mecanica zborului lor?

Eu nu-mi luam ochii de la insectele ce stăteau suspendate în aer.

— Cum se numesc?

— Sirfide — răspunse Dumcev. Larvele sirfidelor se hrănesc cu păduchii de frunze. Pentru ele am înmulțit o colonie de păduchi. Și fluturele sfingide, și multe alte insecte pot să stea în aer.

Ce putem face. Acum ca și mai înainte, Dumcev îmi arăta lucruri cunoscute oamenilor de mulți ani. Da, el voia să uluiască lumea cu descoperirile făcute cu atîta și atîta vreme în urmă. Elicoptere care stau suspendate… Avioane cu reacție… Despre acestea deocamdată n-am suflat nici o vorbă; m-am abținut, amintindu-mi cum l-am jignit fără să vreau în discuția despre ciment și încă o dată, atunci cînd i-am numit pe locuitorii acestei țări «organisme inferioare».

Dar se poate oare compara o insectă care stă suspendată în aer cu un elicopter? De altfel… Eli-copterul stă suspendat în aer, este adevărat, dar cu totul altfel decît insecta, datorită faptului că elicea lui se rotește pe plan orizontal. Pe cîtă vreme insecta, plutind în aer, își agită liber și ușor aripile. Nu cumva pornește de aici calea spre descoperiri surprinzătoare? Și atunci poate că Dumcev are oarecum dreptate?

Nu m-am putut stăpîni și am spus:

— Aeroplanele create de oameni zboară cu o viteză de opt sute, o mie și chiar mai mulți kilometri pe oră.

Dumcev se opri. Se uită cu atenție la mine și mi se păru că pălise. Peste o clipă el surîse și-și strînse ochii, cu șiretenie:

— Păi dumneata, nene, ești un visător, un mistificator! «Aeroplane»! Hm… hm… Nu-i rău născo-cit cuvîntul acesta. Bine, să admitem… Dar nu cumva mă considerați un excentric care îl sfătuiește pe om să copieze întru totul insecta? Înțelege-mă just! Cînd zic: omule, învață de la locuitorii Țării Co-drilor de Iarbă, înțeleg un singur lucru: omule, pătrunde, află, studiază natura, ierburile! Apleacă-te! Uită-te la ce calci în picioare. Nu fi trufaș! Aeroplanele dumitale fantastice zboară pe oră… Cu ce viteză?

— Cinci sute, șapte sute, o mie și mai mulți kilometri…

— Prost! învață, te rog, de la bondar, de la muscă! exclamă Dumcev. Bondarul parcurge într-un minut de zbor o distanță în care intră de zece mii de ori lungimea trupului său. Calculați atunci cîte lungimi ale sale depășește într-un minut aeroplanul dumitale?

Dumcev mă privi provocator și malițios.

Începui să socotesc în minte: am presupus că lungimea avionului e de zece metri și am aflat că avionul depășește într-un minut de zbor de o mie șase sute de ori lungimea sa. O fenomenală rămînere în urmă față de bondar! Am presupus atunci că lungimea avionului este de o sută de metri și la aceeași viteză s-a dovedit că într-un minut avionul acoperă numai de o sută șaizeci-două sute de ori lungimea sa. Iar bondarul de zece mii de ori! Zece mii!!

Desigur, nu poate fi comparată o insectă cu o mașină — lumea vie cu lumea tehnicii. Mai este vorba și de faptul că dimensiunile mici, și chiar foarte mici ale insectei, îi creează condiții aerodinami-ce foarte avantajoase. Dacă am mări însă dimensiunile liniare ale trupului insectei, greutatea ei ar crește în progresie geometrică, cu alte cuvinte — simpla mărire a insectei, să zicem, de zece sau de o sută de ori ar anula totul, deoarece sarcina va spori de 10 sau de 100 ori.

Dar Dumcev continuă:

— Țînțarul, țînțarul obișnuit, cu o mișcare, cu o singură mișcare, lovește aerul — de sus în jos — cu toată lățimea suprafeței aripii lui. Pare a fi simplu. Dar a construit oare omul un aparat de zburat cu aripă mobilă?

Și din nou nu știam ce să răspund.

— Dar au învățat oamenii de la insectă — spunea Dumcev — să construiască aparate care, la fel ca și insecta, să azvîrle cu aripile curenți de aer în orice direcție și să se poată ridica prin intermediul lor în orice unghi și cu orice viteză? Răspunde: s-a ajuns să se construiască asemenea aeroplane?

Nici la această întrebare nu știam ce să răspund. Am tăcut.

Și atunci Dumcev spuse încet, și simplu:

— Nu, nu acest tînăr va povesti oamenilor tot ce a văzut aici… O, de-aș putea să mă prezint eu însumi în fața inginerilor, să le spun: Priviți, iată schițele! Ieri am descoperit întîmplător ceea ce mi se pare că va ajuta pentru a experimenta…

«Despre ce descoperire vorbește Dumcev?» mă gîndii, nedumerit.

— Să mergem la lanțul de dealuri după cea de-a doua granulă! am spus eu, de parcă nu auzisem ultima lui frază, atît de ciudată.

— Da, da, trebuie să mergem! răspunse Dumcev. Dar ascensiunea, va fi grea. Așteaptă aci. Mă întorc îndată.