In Tara Codrilor de Iarba

CALCULE ȘI CIFRE CIUDATE

Cu aceasta se termină jurnalul din anii tinereții bătrînului actor Orlov-Zaokski.

Mă adîncisem în lectură și nu băgasem de seamă că afară, îndărătul jaluzelelor, se iviseră zorile, în timp ce pe masa mea mai ardea încă lampa electrică. Punînd la o parte jurnalul, am început să cerce-tez cu atenție ceea ce luase cîndva actorul de pe masa din căsuța făcută din placaj. Lingurița de argint cu inițialele «SD» se înnegrise, iar în cele două bucățele îngălbenite de hîrtie se aflau praful și grăun-cioarele. Ciudat om mai era și acest bătrîn actor romantic! Zeci de ani să poarte cu el praful și grăun-cioarele homeopatice…

În timp ce citeam însemnările lui, mi se părea din cînd în cînd că mă apropii de dezlegarea misterului dispariției lui Dumcev. Dar după ce am isprăvit de citit însemnările — toată povestea aceasta a rămas la fel de neclară pentru mine ca și înainte. Ba și mai nebuloasă — și mai de neînțeles.

Din pricina nopții nedormite, din pricina neliniștii interioare, a rătăcirii zadarnice în jurul uneia și aceleiași probleme, începuse să mă doară capul. În valiză aveam o cutiuță cu prafuri — un amestec de piramidon și cafeină. La Moscova mă surmenasem foarte mult și sufeream de migrene. Medicul care mă tratase m-a sfătuit să iau de două ori înaintea fiecărui prînz cîte un praf. Am scos aceste prafuri din valiză, am luat unul din ele și am băut apă. Simțeam nevoia de somn. M-am culcat, dar n-am reușit să adorm: mă supăra raza de soare care se strecura prin jaluzele.

De ce mi s-au întipărit în minte cele mai neînsemnate amănunte ale fiecărei întîmplări din dimneața aceea și ale fiecărei acțiuni pe care o făcusem, precum și întreaga desfășurare a gîndurilor mele? Pentru că într-unui din aceste amănunte era ascuns resortul care mai apoi s-a declanșat pe neaș-teptate și m-a împins brusc, m-a aruncat pentru o bucată de vreme departe de întreg mersul obișnuit al vieții mele.

Așadar… mă durea capul. Soarele strălucitor străbătea prin jaluzele și mă împiedica să dorm. În raza soarelui săltau fire de praf. Raza se întindea pînă la masă și atingea foile vechi și mototolite în care erau împachetate praful și grăuncioarele aduse de actor, luate cu zeci de ani în urmă din căsuța de placaj a doctorului. Oare aceste foi nu se vor rupe dintr-o dată în mîinile mele, în clipa cînd voi începe să le despăturesc pentru a scoate praful și grăuncioarele, împreună cu lingurița?… Dar ce-i asta? Pe hîrtia în care se afla praful — scrisul lui Dumcev! Am sărit în picioare, am vărsat praful din hîrtia veche și mototolită în ambalajul gol al piramidonului și am început să citesc cu nesaț:

De 70 000 ori! De 70 000 ori își mărește greutatea omida fluturelui Sfredelitorul salciei. Greutatea omidei se exprimă la ieșirea ei din ou în fracțiuni de miimi dintr-un gram. După un timp relativ scurt, greutatea ei poate fi socotită în grame.

Omida fluturelui Sfinx ligustri își mărește greutatea de 10 000 de ori, iar omida viermelui de mătase de 15 000 ori.

Ce forță titanică! Și eu sînt pe cale de a pune stăpînire pe ea și de a o îndrepta în direcția indicată……………………………………………

…Fermenții! Cu ajutorul lor nu se pot oare accelera de milioane de ori reacțiile chimice care au loc în organismul ființei vii?…»

Aici se întrerupea însemnarea. Un petic de hîrtie plin de cifre, formule și raționamente de neînțe-les despre niște fermenți. Un petic de hîrtie! Ce îmi putea el spune despre soarta stranie a omului care a trăit, a suferit, a inventat și a dispărut atît de neașteptat? Absolut nimic.

Acum, cînd scriu aceste rînduri, situația este complet schimbată — și toate întîmplările din ziua aceea fac parte din domeniul trecutului. Tot ceea ce ar fi putut să nu se producă — s-a produs… Acum, cînd toate acestea au devenit pentru mine o amintire — mă întreb mirat: de ce, citind formulele și însemnările lui Dumcev pe acel petic de hîrtie, nu le-am confruntat pe loc cu textul microînsemnărilor lui, cu tot ceea ce mi-a povestit Polina Alexandrovna și cu amintirile bătrînului actor? Era un material imens! Rămînea doar să compar între ele anumite cuvinte și fapte și atunci, cu o logică implacabilă, aș fi ajuns chiar în aceeași dimineață la concluzia… aș fi descifrat enigma vieții lui Serghei Sergheevici.

Dacă… dacă… Dar mai bine să povestesc totul pe rînd.

Era cald în cameră în dimineața aceea. Avusesem o noapte de insomnie și, în continuare, nu puteam dormi. Mă durea capul și am hotărît: cel mai bun lucru este să ies din oraș, spre mare, să mă duc acolo unde s-a aflat cîndva căsuța din placaj. Trenul meu pleca la orele zece seara, iar acum era abia nouă dimineața. Biletul de drum îl aveam în buzunar. După plimbare, voi avea suficientă vreme să trec pe la institut pentru a-mi lua rămas bun. Apoi voi căuta clubul «Constructorul», pentru a preda lui Orlov-Zaokski, conducătorul artistic al colectivului de artiști amatori, jurnalul său și celelalte obiecte pe care mi le lăsase.

Legasem cu grijă cu o panglicuță manuscrisul-jurnal și începusem să împachetez lingurița, cînd deodată am auzit o bătaie în ușă.

— Nu vă deranjez?… Bună ziua! Scuzați, vă rog! spuse precipitat studenta Lena, vechea mea cunoștință. V-am adus o scrisoare din partea lui Stepan Egorovici. Am fost atît de ocupată ieri, iar dumneavoastră ați lipsit mult. Scuzați-mă. La revedere…

Am început să citesc scrisoarea în timp ce continuam în mod mașinal să împachetez, să vîr prin buzunare tot ce voiam să iau cu mine: caietul actorului, prafurile, lingurița…