In Tara Codrilor de Iarba

TRAVESTIRI ȘI SCAMATORII

Voi ajunge pînă la pînza păianjenului. Îmi voi lua granula. Voi străbate în lung și în lat Țara Ier-burilor, îl voi găsi pe omul care a confecționat mica lingură de lemn. Trebuie să-l găsesc pe Dumcev. Toate astea mi le spuneam în sinea mea. În clipele acelea, nici prin minte nu-mi trecea că poate de mult nu mai exista prin aceste locuri omul pe care intenționam să-l caut, că lingura de lemn pe care o strîng acum în mînă cu atîta putere o pierduse poate Dumcev cu treizeci-patruzeci de ani în urmă.

Așadar, hotărîsem să redobîndesc granula creșterii reversibile, care se agățase de păienjeniș. Dar în aceeași clipă am căzut pe gînduri. Încotro să merg? Cum să găsesc drumul spre plasa păianjenului?

Mi-am amintit că în timp ce fugeam după scarabei umbra mea alerga în față. Asta înseamnă că acum trebuie să merg în așa fel ca umbra să fugă în urma mea.

O pasăre uriașă cu șase picioare, cu aripi transparente, lungi și înguste, își luă zborul de undeva, apoi coborî și începu să se tîrască pe trunchiul copacului lîngă care stăteam eu. Am făcut un pas într-o parte. Ea coborî de pe trunchiul arborelui și se îndreptă direct spre mine.

Am luat-o la goană, împiedicîndu-mă de rădăcini și m-am oprit în spatele unui alt copac gros. Asta-i o viespe! Dacă mă înțeapă, sînt pierdut! Bine că am observat-o imediat și am fugit. M-ar fi dat gata într-o clipită.

Dar stînd în spatele copacului, am început să examinez mai îndeaproape fiara și-am izbucnit în rîs. N-avea ac! Nu era de loc primejdioasă. Iată un exemplu concludent în sprijinul învățăturii lui Dar-win, mimetismul. Era un fluture sticlos care imita forma și culoarea aripilor viespii. Aripioarele lui străvezii ca ale viespii nu erau acoperite cu polen. Păsările l-ar fi nimicit de mult, dar vestmîntul lui, înspăimîntător, de viespe, îl salva.

Jos, lîngă rădăcinile unde-mi croisem drum, era pe jumătate întuneric, cald și umed. Parcă mă aflam într-un beci întunecos și jilav în care stăruia mirosul de legume putrezite. O surpriză lua locul alteia. Cum să deosebești în acest bal mascat al pădurii fiara adevărată de cea travestită? Și atunci, aci mă ascundeam după un copac, aci mă acopeream cu o frunză, rămînînd în loc nemișcat. Dar de cîte ori nu-mi luam zadarnic aceste măsuri de apărare, de cîte ori «fiara» de care mă temusem nu era decît o insectă cu totul inofensivă!

La un moment dat vroisem să trec peste două crengi aflate una lîngă alta, care-mi barau drumul. Dar una se desprinse deodată de cealaltă, mă împinse și începu să se miște. De spaimă am căzut. Dar, privind mai cu atenție, am înțeles: era o omidă! Cine nu știe că unica apărare a unor specii de omizi în fața dușmanului este să imite forma și coloritul unei crengi!?

Ceva începu să bîzîie puternic în jurul unei tufe uriașe. În vîrful ei se legănau ușor niște bile de un roz zmeuriu. După culoare am recunoscut trifoiul, iar uriașa insectă bîzîitoare era un bondar. Primejdi-oasă vecinătate. M-am ascuns sub tufă. Aici însă am găsit un alt bondar. Încotro să mă îndrept, ca să mă salvez?

Dar am constatat că al doilea bondar n-are decît două aripi, la fel ca și musca. Din nou o travestire! Nu era un bondar, ci o muscă păroasă. Aici toți sînt travestiți! Musca păroasă în vestmîntul bondarului! Așa-și sperie ea dușmanii.

Dar nu numai travestiții, ei și scamatorii au umplut lumea în care am nimerit. Iată, a căzut la pămînt o vietate. Face parcă haz pe socoteala mea: a căzut și într-o clipită și-a îndoit corpul și a zburat din nou în sus.

Scamatorul este gîndacul pocnitor.

Mergeam înainte, iar jocul continua în jurul meu intensificîndu-și parcă mereu ritmul. Mimetis-mul se manifesta peste tot în jurul meu, în formele cele mai surprinzătoare: scamatorii, jocul de-a v-ați ascunselea, costume împrumutate de la vecini — animale de pradă…

Alergam dintr-un loc într-altul. Ce mult m-a obosit această mascaradă!… Și nu mai găsesc drumul! N-am să mai ajung, n-am să pot străbate calea pînă la plasa păianjenului în care a rămas granula salvatoare.

Un vînt ușor clătină vîrfurile ierburilor. Ceva bufni, se prăvăli și se rostogoli în fața mea, tăindu-mi drumul. Pe jos zăcea o cană uriașă — aproape de două ori cît mine. M-am apropiat de ea cu multă precauție și am început s-o examinez. Cana era modelată cu pricepere și îndemînare. Lutul și nisipul erau cimentate cu o soluție. O oală de lut, nearsă!

Priveam cana cu ochi lacomi și o neliniște înviorătoare mă cuprinse. Nu mă mai săturam să mă uit la ea. Era limpede, limpede de tot: aceeași mînă care lucrase lingura de lemn pe care o țineam în mînă modelase și cana de lut. Priveam nerăbdător în jur. Mi se părea că dintr-o clipă într-alta va apare din desiș un om — Dumcev — și se va îndrepta spre mine.

Vîntul începu să șuiere, deasupra capului foșneau vîrfurile ierburilor și deodată căzu pe jos încă o ulcică. Abia am avut timpul să mă ascund după trunchiul unui copac. Din vîrful arborilor zburau mereu alte ulcele. Cînd vîntul se liniști m-am repezit la ele și-am început să le examinez cu atenție pe fiecare în parte. Și iată că pe fundul uneia din ele am văzut ceva care m-a făcut să tresar și să schițez brusc o mișcare de retragere. Acolo era lipită laba monstrului din plasa căruia abia scăpasem — laba păianjenului!

Nu — nu! Nici un om nu se va apuca să facă ulcele, să le umple cu păianjeni morți și să le agațe prin copaci. Dar atunci cine și în ce scop s-a ocupat aci cu meșteșugul olăritului și cu depozitarea unor asemenea rezerve de «provizii»?

Nenumăratele zile folosite pentru cunoașterea vieții insectelor, din cărți, din desene și fotografii, amintirile răzlețe ale observațiilor făcute în timpul copilăriei asupra naturii mi-au dat posibilitatea să înțeleg cît de variate pot fi meseriile pe care le practică insectele. Aici, foarte de curînd, eu am aflat că puțul cu miere și copacul de deasupra lui sînt făcute de albina-megachila. Poate că și ulcica de lut nears și lingura de lemn sînt opera vreunei insecte!

Dar Dumcev? Nu trebuie să mă înșel pe mine însumi: se vede treaba că sînt singur, cu totul sin-gur printre aceste ierburi gigantice, printre aceste animale care se tîrăsc, sar, saltă, țîrîie, vuiesc, duc o viață misterioasă și înfiorătoare, de neînțeles pentru mine.

Și mergeam, mergeam mereu…