În căutarea Cornului

24 Prieteni noi, dușmani vechi

Egwene o urmă pe Aleasa pe coridoarele Turnului Alb. Pereții, la fel de albi ca și exteriorul, erau acoperiți de tapiserii și tablouri, iar podeaua era alcătuită din dale aranjate după diferite modele. Rochia albă a Alesei era aidoma cu a ei, cu excepția celor șapte dungi înguste, colorate, de la poale și de la mâneci. Privind rochia, Egwene se încruntă. Trecuse o zi de când Nynaeve îmbrăcase și ea rochia Aleselor, dar părea să nu se bucure deloc de asta, nici de inelul auriu, în forma de șarpe care-și înghițea coada, semn al noului ei rang. Egwene n-o întâlnise decât de câteva ori și, de fiecare dată, privirile lui Nynaeve erau umbrite, de parcă văzuse niște lucruri pe care-și dorea din tot sufletul să nu le fi văzut.

— Aici, zise scurt Aleasa, arătându-i o ușă; se numea Pedra și era o femeie scundă și slabă, puțin mai în vârstă decât Nynaeve și cu glasul mereu aspru. Ți se îngăduie un răgaz, pentru că este prima ta zi, dar am să te aștept în spălătoria pentru vase în clipa în care suna clopotul. Să nu întârzii.

Egwene făcu o mica plecăciune, apoi scoase limba către Aleasa care se îndepărta. Chiar dacă nu trecuse decât o noapte de când Sheriam îi înscrisese, în cele din urmă, numele în lista novicelor, știa deja că nu-i plăcea Pedra. Împinse ușa și intră.

Încăperea era mică și simplă, cu pereții albi. Înăuntru, așezata pe una dintre cele două banchete tari, se afla o tânără cu părul roșu-auriu revărsat pe umeri. Podeaua era goală; novicele nu prea primeau camere cu covoare. Lui Egwene i se păru că fata era cam de vârsta ei, dar se purta foarte demn și stăpână pe sine, ceea ce-o făcea să pară mai mare. Rochia simplă, de novice, cădea altfel pe trupul ei. Eleganță. Asta era.

— Mă cheamă Elayne, spuse ea, lăsându-și capul într-o parte și cercetând-o cu privirea pe Egwene. Iar tu ești Egwene. Din Emond’s Field, din Ținutul celor Două Râuri.

Rosti vorbele ca și cum asta ar fi însemnat ceva, dar nu tăcu nici o clipă.

— Cele care se află aici de ceva timp primesc întotdeauna câte o fată nouă de care să aibă grija. Așază-te, te rog.

Egwene se așeză pe cealaltă banchetă, în fața lui Elayne.

— Credeam că voi fi instruită de Aes Sedai, acum că sunt, în sfârșit, novice. Dar până acum nu s-a întâmplat nimic altceva, decât că Pedra m-a trezit cu doua ceasuri bune înainte de răsărit și m-a pus să mătur pe coridoare. Și mi-a spus că trebuie să ajut și la spălatul vaselor, după cină.

— Spălatul vaselor e ceva oribil, se strâmba Elayne. N-a trebuit s-o fac niciodată… ei, n-are a face. Ai să primești și învățătură. Că veni vorba, de-acum înainte, în fiecare zi la ceasul acesta, vei fi la lecții. De la masa de dimineață și până la Revărsat, apoi, iarăși, de la cină până la Nămiază dacă ești prea ageră sau prea înceată, le-ar putea ține și de la masa de seară până la Scăpătat, deși răgazul ăsta e de obicei păstrat pentru alte corvezi, continuă ea, cu o înfățișare gânditoare. Te-ai născut înzestrată așa-i? Da, m-am gândit eu, mai spuse fata, văzând semnul de încuviințare. Și eu la fel. Nu fi dezamăgită că n-ai știut. Ai să înveți să simți înzestrările altora. Eu am avut norocul de a copilări în preajma unei Aes Sedai.

Egwene ar fi vrut să afle mai multe – „Cine copilărește cu Aes Sedai?” – dar Elayne continuă.

— Să nu fii dezamăgită nici dacă-ți ia ceva vreme până să izbutești câte ceva. Cu ajutorul Puterii, vreau să spun. Până și lucrurile cele mai simple cer timp. Răbdarea e o virtute care trebuie deprinsă, zise ea, strâmbând din nas. Asta spune mereu Sheriam Sedai, și se străduiește din răsputeri să ne facă să învățăm. Încearcă numai să o iei la fugă când ea spune „Mergi la pas” și o să te cheme în cancelarie cât ai clipi.

— Am primit deja câteva lecții, mărturisi Egwene, încercând să pară modestă.

Își deschise sufletul către saidar – asta, măcar, era din ce în ce mai ușor – și simți căldura care-i potopea trupul. Se hotărî să încerce lucrul cel mai greu pe care știa să-l facă. Deschise palma, iar deasupra ei apăru un glob sclipitor, de lumină pură. Tremura – încă nu putea să-l facă mai limpede – dar era acolo. Liniștită, Elayne întinse și ea mâna, și în palmă îi apăru un alt glob luminos. Și al ei tremura. După câteva clipe, în jurul lui Elayne începu să strălucească o aură slabă. Egwene căscă gura de uimire, iar globul ei dispăru. Elayne chicoti pe neașteptate, și lumina ei se stinse la rândul său, atât globul din palmă, cât și aura.

— Ai văzut ceva la mine? spuse ea încântată. Eu am văzut la tine. Sheriam Sedai mi-a și spus că se va întâmpla așa, mai devreme sau mai târziu. Asta a fost prima dată. Și la tine?

Egwene încuviință, râzând împreună cu cealaltă.

— Îmi placi, Elayne. Cred că o să fim prietene bune.

— Și eu cred la fel, Egwene. Ești din Ținutul celor Două Râuri, din Emond’s Field. Cunoști un băiat pe nume Rand al’Thor?

— Îl cunosc, spuse Egwene, amintindu-și pe neașteptate de o poveste pe care i-o spusese Rand, iar ea nu o crezuse, despre o căzătură de pe un zid și despre întâlnirea cu… Ești Domnița-Moștenitoare din Andor, șopti ea.

— Da, răspunse simplu Elayne. Dacă Sheriam Sedai aude că am pomenit de asta, o să mă cheme în cancelarie până să apuc să mai spun două vorbe.

— Toată lumea vorbește despre cancelaria lui Sheriam. Până și Alesele. E așa de aspră cu dojenile ei? Mie mi se pare blândă.

Elayne șovăi, iar când îi răspunse o făcu fără prea mare tragere de inimă, cu ochii în jos.

— Are o nuia de salcie pe masa de lucru și spune că, dacă nu poți să înveți să te porți cum trebuie de bunăvoie, știe ea o altă cale. Sunt multe reguli pe care novicele trebuie să le respecte și e foarte greu să nu încalci nici una, sfârși ea.

— Dar e… e groaznic! Nu mai sunt un copil, și nici tu nu mai ești. Nu se poate purta așa cu noi!

— Ba suntem copii. Femeile Aes Sedai, adevăratele surori, sunt cei mari. Alesele sunt fete tinere, îndeajuns de vârstnice pentru a li se da anumite sarcini, fără să fie nevoie de cineva care să stea cu ochii pe ele. Iar novicele sunt copiii care trebuie apărați și îngrijiți, călăuziți pe calea pe care trebuie s-o apuce și pedepsiți când fac ceea ce nu se cade. Așa mi-a explicat Sheriam Sedai. N-o să te pedepsească nimeni din pricina lecțiilor, decât dacă încerci ceva ce ți s-a spus să nu faci. Uneori e greu să nu încerci. O să descoperi că vrei să conduci Puterea la fel de mult cum vrei și să respiri. Dar dacă spargi prea multe vase pentru că visezi cu ochii deschiși, în loc să freci, sau dacă te porți urât cu Alesele sau pleci din Turn fără să ți se dea voie sau vorbești cu o Aes Sedai înainte să-ți vorbească ea, sau… Cel mai bine este să faci tot ce poți mai bine. Altceva n-ai de făcut.

— S-ar zice că vor să ne facă să ne dorim să plecăm, protestă Egwene.

— Nu-i așa, dar, pe undeva, e. Egwene, sunt numai patruzeci de novice în Turn. Doar patruzeci, și nu mai mult de șapte sau opt vor ajunge Alese. Nu-i de ajuns, din câte spune Sheriam Sedai. A zis că n-au mai rămas destule Aes Sedai pentru a face ceea ce trebuie făcut. Dar Turnul nu va ajunge niciodată mai îngăduitor. Nu poate. Nu orice femeie poate ajunge sora unor Aes Sedai, dacă nu are înzestrări, putere și voință. Nu pot să încredințeze șalul și inelul cuiva care nu știe să conducă Puterea îndeajuns de bine, sau care se va speria sau se va întoarce din drum când întâlnește în cale obstacole. Învățăturile și încercările sunt pentru conducerea Puterii, cât despre tărie și voință… Ce să zic, dacă vrei să pleci, o să-ți dea voie, odată ce știi îndeajuns de multe ca să nu mori prostește.

— Așa o fi, spuse încet Egwene. Sheriam ne-a spus câte ceva despre asta. Dar nu m-am gândit nici o clipă că n-ar fi îndeajuns de multe Aes Sedai.

— Are și o explicație legată de asta. A spus că am brăcuit prea mult omenirea. Știi ce înseamnă brăcuitul? Scoaterea din turmă a animalelor care au trasatori pe care nu le dorești.

Egwene făcu un semn de nerăbdare din cap. Crescuse într-un sat de pastori. Știa ce era brăcuitul.

— Sheriam Sedai spune că, din pricină că Ajah Roșie i-a stârpit de trei mii de ani încoace pe toți bărbații care puteau conduce Puterea, toata lumea a fost brăcuită de o asemenea înzestrare. Dar ai grijă să nu pomenești de asta de față cu Roșiile. Sheriam Sedai a avut parte de nenumărate certuri, iar noi suntem doar novice.

— O să am.

— Rand e bine? întrebă Elayne, după o scurta tăcere.

Egwene simți o înțepătură neașteptata de gelozie – Elayne era foarte drăguță – dar una și mai aprigă de teamă. Încercă să-și amintească puținul pe care-l știa despre întâlnirea lui Rand cu Domnița-Moștenitoare, și se simți mai încrezătoare. Elayne nu avea de unde să știe că Rand putea conduce Puterea.

— Egwene?

— E bine, atât cât se poate. „Nădăjduiesc că e bine, nătâng cu creier de câlți așa cum e.” Ultima oara când l-am văzut plecase călare cu niște soldați din Shienar.

— Din Shienar? Mi-a spus că era păstor, răspunse Elayne, clătinând din cap. Mă trezesc cu gândul la el în cele mai nepotrivite clipe. Nu știu de ce, dar Elaida crede că el are un rol important de jucat. N-a spus-o limpede, dar a poruncit să fie căutat și s-a înfuriat cumplit când a aflat că plecase din Caemlyn.

— Elaida?

— Elaida Sedai. Sfetnica mamei. E din Ajah Roșie, dar mama pare s-o placă, în ciuda acestui fapt.

Egwene își simți gura uscată. „Ajah Roșie, interesată de Rand?”

— N-nu… nu știu unde e acum. A plecat din Shienar și nu cred că avea de gând să se întoarcă.

Egwene o privi scrutător.

— Nu am de gând să-i spun Elaidei unde ar putea să-l găsească, nici dacă aș ști, Egwene. N-a făcut nimic rău, din câte știu, și mi-e teamă că ea vrea să se folosească de el, cine știe cum. Oricum, n-am mai văzut-o din ziua când am sosit, cu Mantiile Albe pe urme. Și-acum sunt tot acolo, în tabăra lor, dincolo de Piscul Dragonului. Dar hai să vorbim de lucruri mai plăcute, spuse ea, sărind dintr-odată în picioare. Mai sunt aici alte două persoane care l-au cunoscut pe Rand, și vreau să ți-o prezint pe una dintre ele.

O luă pe Egwene de mână și o trase afară din încăpere.

— Două fete? Rand ăsta întâlnește multe fete în calea lui.

— Cum? întreba Elayne, fără să-i dea dramul și cercetând-o din priviri. A, da. Mă rog. Una dintre persoane este o fetișcană leneșă pe nume Else Grinwell. Nu cred că o să mai rămână multă vreme pe aici. Nu-și face treaba și tot timpul se strecoară să-i vadă pe Străjeri cum fac exerciții cu sabia. Zice că Rand a trecut pe la ferma lui taică-său, cu un prieten de-al lui, Mat. Din câte am înțeles, asta a făcut-o să se gândească să plece și ea, așa că a fugit ca să devină Aes Sedai.

— Bărbații ăștia, mormăi Egwene. Dansez și eu de câteva ori cu un băiat drăguț, iar Rand află și începe să facă fețe-fețe, știind foarte bine că și el…

Dar se întrerupse, atunci când un bărbat apăru pe coridor, în fața lor. Elayne, care mergea alături, se opri și o strânse pe Egwene mai tare de mână. Nu părea să existe nici o pricină de a se teme de el, în afară de faptul că apărase ca din senin. Era înalt și chipeș, de vârstă mijlocie, cu părul lung, negru și cârlionțat, dar cu umerii căzuți și privirea tristă. Nu făcu nici un pas către Egwene și Elayne, ci rămase pe loc, cu ochii la ele, până ce una dintre Alese apăru lângă el.

— N-ar trebui să te afli aici, îi spuse aceasta, fără asprime.

— Voiam să mă plimb puțin, răspunse barbarul, cu un glas înfundat și trist, ca și privirea sa.

— Te poți plimba în gradină, așa cum ți s-a și spus. Lumina soarelui o să-ți facă bine.

— Cu două sau trei dintre voi pe urmele mele, privindu-mi orice mișcare? râse amar bărbatul. Vă e frică să nu dau cumva peste un cuțit, știu eu. Pentru mine însumi, nu pentru altcineva, femeie, hohoti el încă o dată, văzând privirea din ochii Alesei. Pentru mine însumi. Hai, du-mă în grădină sub privirile voastre iscoditoare.

Aleasa îl atinse ușor pe braț și-l luă cu ea.

— Logain! spuse Elayne, după ce rămaseră singure.

— Falsul Dragon!

— A fost domolit, Egwene. De-acum e ca orice bărbat, nu mai este primejdios. Dar îmi amintesc că l-am văzut și înainte. Pe-atunci, era nevoie de șase Aes Sedai să-l oprească să conducă Puterea și să ne facă bucățele pe toți, se cutremură ea.

Egwene se înfioră la rândul său. Așa ceva i-ar fi făcut Ajah Roșie și lui Rand.

— E musai să fie toți domoliți? întreba ea; Elayne o privi cu gura căscată, ceea ce-o făcu să adauge repede: Mi s-ar fi părut firesc ca femeile Aes Sedai să fi găsit altă cale de-a se ocupa de ei. Și Anaiya și Moiraine mi-au spus că cele mai mărețe fapte din Vârsta Legendelor au fost duse la bun sfârșit de femei care conduceau Puterea împreună cu bărbații. Mi s-ar fi părut firesc să se găsească o cale.

— Ai grijă să nu te-audă vreo sora Roșie gândind așa, Egwene. Să știi că au încercat. Vreme de trei sute de ani după ce a fost ridicat Turnul Alb, au tot încercat. Apoi au renunțat, pentru că nu se găsea nimic. Haide. Vreau să ți-o arăt pe Min. Slavă Luminii, nu e în grădina unde se duce Logain.

Lui Egwene, numele i se păru cunoscut; când o văzu pe tânăra femeie, își dădu seama și de ce. În grădină se afla un pârâiaș îngust, cu un podeț de piatră, iar Min ședea cu picioarele încrucișate pe parapet. Purta pantaloni strâmți, ca un bărbat, și o cămașă largă. Cu părul ei negru, tuns scurt, aproape că putea să treacă drept un băiat, deși unul neobișnuit de chipeș. Lângă ea, pe piciorul podului, se afla un surtuc cenușiu.

— Te știu, îi spuse Egwene. Munceai la hanul din Baerlon.

O adiere ușoară făcu apa care curgea pe sub pod să se înfioare. Dintre ramurile copacilor din gradina se auziră ciripituri. Min zâmbi.

— Iar tu erai dintre cei care ne-au adus pe cap Iscoadele, cu gând să-l ardă. Nu, nu te îngrijora. Trimisul care a venit după mine a adus îndeajuns de mult aur cu el. Jupan Finch s-a și apucat să facă hanul la loc, de două ori mai mare ca înainte. Bună dimineața, Elayne. Nu trudești la lecții? Sau cu vasele murdare? spuse fata, pe un ton glumeț, ca între prieteni; rânjetul lui Elayne o dovedi.

— Văd că Sheriam n-a izbutit încă să te facă să îmbraci o rochie.

— Eu nu sunt novice, râse răutăcios Min, subțiindu-și glasul: Da, Aes Sedai. Nu, Aes Sedai. Nu mai am nici un coridor de măturat, Aes Sedai? Eu, una, mă îmbrac așa cum vreau, mai zise ea, cu glasul ei obișnuit, apoi se întoarse către Egwene. Rand e bine?

Egwene își subție buzele, iritată. „Ar trebui să poarte pe cap niște coarne de troloc”, se gândi ea furioasă.

— Mi-a părut rău să aud că hanul vostru a ars și mă bucur că jupan Finch a izbutit să-l facă la loc. Dar de ce-ai venit în Tar Valon? E limpede că nu vrei să devii Aes Sedai.

Min ridică dintr-o sprânceană; se vedea foarte bine că era amuzată.

— Îl place, îi explică Elayne.

— Știu, spuse Min, trăgând cu ochiul la Egwene căreia, vreme de o clipă, i se păru că-i citește în priviri tristețe – sau regret. Mă aflu aici, continuă ea, alegându-și vorbele cu grijă, pentru că s-a trimis după mine și pentru că mi s-a dat de ales între a mă urca în șa de bună voie sau a fi vârâtă într-un sac.

— Așa le umflă ea întotdeauna, spuse Elayne. Sheriam Sedai a văzut scrisoarea și mi-a spus că era vorba de o rugăminte. Egwene, Min vede anumite lucruri. De-asta se află aici – pentru ca femeile Aes Sedai să poată cerceta despre ce e vorba. Nu folosește Puterea.

— Rugăminte, pufni Min. Când o Aes Sedai te roagă să te înfățișezi, e ca o poruncă venită de la o regină, și cu o sută de soldați care s-o ducă la îndeplinire.

— Toată lumea vede…, spuse Egwene.

— Nu, cu Min e altfel, clătină Elayne din cap. Vede anumite… nimburi în jurul celorlalți. Și imagini.

— Nu întotdeauna, zise Min. Și nu la toți.

— Iar așa poate să afle felurite lucruri despre tine, deși eu nu cred că spune mereu adevărul. Mie mi-a zis că va trebui să-mi împart soțul cu alte două femei, numai că n-aș accepta așa ceva niciodată. La care mi-a râs în față și mi-a zis că nici ei nu i-ar fi trecut prin cap să facă una ca asta. Numai că a aflat că voi fi regină înainte să știe cine sunt, și mi-a spus că a văzut o coroană – Coroana Rozelor din Andor.

— Și când te uiți la mine, ce vezi? întrebă Egwene, aproape fără voia ei.

Min trase cu ochiul spre ea.

— O flacără albă și… cum să zic, tot felul de lucruri. Nu știu ce înseamnă.

— Mereu zice asta, rosti sec Elayne. Cică unul din lucrurile pe care le-a văzut la mine a fost o mână retezată. Dar nu a mea, pare-se. Chipurile, nici asta nu știe ce înseamnă.

— Chiar nu știu, protestă Min. Cam așa se întâmplă mereu.

Dintr-odată, auziră zgomot de pași pe aleea care străbătea grădina. Se întoarseră și văzură doi tineri, care-și duceau cămășile și surtucele pe braț, goi până la brâu și asudați, cu săbiile în mână, vârâte în teci. Egwene se trezi privindu-l pe cel mai frumos bărbat pe care-l văzuse vreodată. Înalt și zvelt, deși puternic, se mișca grațios ca o pisică. Dintr-odată, își dădu seama că el se aplecase deasupra mâinii ei – nici măcar nu simțise când i-o luase – și se chinui să-și aducă aminte numele pe care-l auzise.

— Galad, șopti ea. Ochii lui întunecați îi sfredeleau chipul. Era mai în vârstă ca ea. Și ca Rand. Gândindu-se la Rand, tresări și-și veni în fire.

— Iar eu sunt Gawyn, rânji celălalt. Am impresia că prima dată nu ai auzit.

Min rânjea și ea, iar Elayne se încruntase dintr-odată. Egwene își aduse brusc aminte de mâna ei, pe care Galad încă o strângea, și se eliberă.

— Dacă îndatoririle îți îngăduie, spuse acesta, aș vrea să te revăd, Egwene. Am putea să ne plimbam împreună sau, dacă ți se dă voie să pleci din Turn, am putea să mergem să mâncăm undeva afară din oraș.

— Ar fi… ar fi frumos, îngăimă ea, stânjenită de prezența celorlalți. Min și Gawyn tot mai rânjeau, ca și cum se distrau foarte bine, iar Elayne era tot încruntată. Încercă să se liniștească și să se gândească la Rand. „Ce bărbat… frumos!” Tresări, speriată ca nu cumva să fi vorbit cu voce tare.

— Atunci pe curând, spuse Galad, luându-și în cele din urmă ochii de la ea și făcându-i o plecăciune lui Elayne. Soră dragă…

Apoi, mlădios ca o trestie, se îndepărtă pe podeț.

— Omul ăsta, șopti Min, uitându-se în urma lui, va face mereu ceea ce este drept. N-are importanță pe cine rănește.

— Soră? întrebă Egwene; Elayne se mai liniștise, dar numai puțin. Credeam că e… Adică, după cum te încruntai…

Crezuse că Elayne era geloasă, și încă nu era lămurită.

— Nu sunt sora lui, spuse hotărâtă Elayne. Nu accept așa ceva.

— Tatăl nostru a fost și tatăl lui, spuse Gawyn, sec. Asta n-o poți nega, dacă nu vrei s-o faci mincinoasă pe mama, iar pentru asta ar trebui să ai mai multă tărie decât avem noi toți la un loc.

De-abia atunci, Egwene își dădu seama că tânărul avea părul roșu-auriu, la fel ca Elayne, deși părea ceva mai închis la culoare și cârlionțat, din pricina sudorii.

— Min are dreptate zise Elayne. Galad e de-a dreptul neom, e neîndurător. Pentru el, dreptatea este mai presus de milă și de… E ca un troloc.

— Ei, chiar așa? întrebă Gawyn, rânjind din nou. N-ai văzut cum se uita la Egwene?

Ambele fete îi aruncară priviri amenințătoare, iar el ridică brațele, de parcă s-ar fi aparat cu sabia încă vârâtă în teacă.

— Și mai e ceva – e mai priceput la mânuirea sabiei ca oricine altcineva. După ce-i vede, fie și o singură dată, pe Străjeri, a și învățat. Eu aproape că-mi dau duhul să învăț jumătate din câte a învățat Galad fără nici un efort.

— Și crezi că asta e de ajuns? strâmbă din nas Elayne. Bărbații! După cum probabil că ai ghicit, Egwene, hăndrălăul ăsta dezbrăcat și fără rușine e fratele meu. Gawyn, Egwene îl cunoaște pe Rand al’Thor. Se trag din același sat.

— Chiar așa? Adică el chiar s-a născut în Ținutul celor Două Râuri, Egwene?

Egwene se strădui să dea din cap, fără să-și arate tulburarea. „Oare ce știe?”

— Firește că da. Am copilărit împreună.

— Firește, spuse încet Gawyn. Ciudat om. Păstor, îmi zicea, deși nu arăta și nu se purta ca alți păstori pe care i-am văzut. Ciudat. Am întâlnit tot felul de oameni care-l cunosc pe Rand al’Thor. Unii nu-i știu nici numele, dar după cum l-au descris nu putea fi altcineva. Tuturor le-a schimbat viețile. Era un bătrân fermier care-a venit în Caemlyn doar ca să-l vadă pe Logain, când a fost adus acolo înainte să pornim încoace. În ciuda primului său gând, a rămas în Caemlyn să lupte pentru mama când au început tulburările. Din pricina unui tânăr plecat să vadă lumea, care l-a făcut să creadă că existau lucruri mai mărețe decât ferma lui. Rand al’Thor. Mai că-ți vine să crezi că ar fi ta’veren. Până și Elaida e interesată de el. Mă întreb dacă întâlnirea cu el ne va schimba viețile în țesătura Pânzei.

Egwene se uită la Elayne și la Min. Era convinsă că nici prin cap nu le trecea că Rand era într-adevăr ta’veren. Nu se mai gândise niciodată prea mult la asta, până atunci. Rand era Rand și fusese blestemat să poată conduce Puterea. Dar ta’veren îi influențau pe cei din jur, fie că voiau sau nu să accepte asta.

— Îmi plăceți cu adevărat, le spuse ea dintr-odată celor două fete. Și vreau să fim prietene.

— Și eu vreau, spuse Elayne.

Pe neașteptate, Egwene o îmbrățișă, apoi Min sări și ea jos și rămaseră toate trei pe podeț, strângându-se în brațe.

— Suntem legate una de alta, cu adevărat, spuse Min și n-o să îngăduim nici unui bărbat să ne despartă. Nici măcar lui.

— Vrea cineva să-mi spună și mie ce se întâmplă? întrebă cu blândețe Gawyn.

— N-ai înțelege, îi răspunse sora sa și imediat cele trei fete începură sa chicotească.

— Mă rog, rosti Gawyn, scărpinându-se în creștet și clătinând din cap, dar dacă e vorba de Rand al’Thor, aveți grija să nu v-audă Elaida. De când am venit, s-ar repezit de trei ori la mine, ca un Inchizitor de-al Mantiilor Albe. Nu cred că vrea să-i facă vreun…, începu el, apoi tresări, văzând o femeie care străbătea gradina, purtând pe umeri un șal cu ciucuri roșii. Dacă rostești numele Celui Întunecat, apare imediat. Nu mai vreau altă predică despre faptul că trebuie să-mi țin cămașa pe mine după ce-mi termin exercițiile. La revedere tuturor.

În timp ce se apropia pe podeț, Elaida aruncă o privire în urma tânărului. Era o femeie mai degrabă arătoasă decât frumoasă, se gândi Egwene, și avea aceeași înfățișare fără vârstă care, chiar mai mult decât șalul, arăta cine era. Numai surorile de curând primite n-o căpătaseră încă. Atunci când privirea femeii Aes Sedai se opri asupra ei, numai pentru o clipă, Egwene își dădu seama de asprimea sa. Moiraine i se păruse de la bun început o femeie puternică, un sâmbure de oțel ascuns sub mătăsuri, dar Elaida renunțase până și la acestea.

— Elaida, spuse Elayne, aceasta este Egwene. Și ea s-a născut înzestrată. Și a primit deja câteva lecții, așa că a ajuns la fel de departe ca și mine. Elaida?

Chipul femeii Aes Sedai era lipsit de expresie și cu neputință de descifrat.

— În Caemlyn, copila mea, sunt sfetnica mamei tale, Regina, dar aici suntem în Turnul Alb, iar tu ești novice. Stai, fetițo, vreau să-ți vorbesc, adăugă Elaida, cu un semn către Min care dădea să plece.

— Dar te cunosc de când mă știu, Elaida, spuse Elayne de parcă nu-i venea să creadă. M-ai văzut crescând și ai făcut grădinile să înflorească în timpul iernii, ca să am unde să mă joc.

— Copilă, acolo erai Domnița-Moștenitoare. Aici ești novice. Trebuie să înveți asta. Cândva ai să fii măreață, dar trebuie să înveți.

— Da, Aes Sedai.

Egwene rămase uimită. Dacă s-ar fi găsit cineva s-o dojenească și pe ea astfel, în fața celorlalte, s-ar fi înfuriat.

— Gata, acum plecați amândouă.

Se auzi dangătul adânc și răsunător al unui clopot, iar Elaida își lăsă capul într-o parte. Soarele urcase cam la jumătatea drumului său pe cer.

— Revărsatul, spuse ea. Grăbiți-vă, dacă nu vreți s-aveți parte și de alte dojeni. Iar tu, Elayne, treci pe la Mai-Marea peste novice, în cancelarie, după ce-ți termini corvezile. Novicele nu vorbesc cu femeile Aes Sedai decât dacă li se cere. Hai, fuguța! O să întârziați. Fuga!

Cele doua fete o luară la fugă, sumețindu-și poalele rochiilor. Egwene trase cu ochiul la Elayne, care se înroșise, dar părea foarte hotărâtă.

— Am să ajung eu Aes Sedai, spuse încet Elayne; părea un legământ.

În urma lor, Egwene o auzi pe Aes Sedai începând:

— Mi s-a dat de înțeles, fetițo, că ai fost adusa aici de Moiraine Sedai.

Ar fi vrut să stea să asculte, ca să afle dacă nu cumva Elaida avea să întrebe de Rand, dar întreg Turnul Alb răsuna de dangătele Revărsatului, iar ea avea treabă de făcut, așa că alergă după cum i se poruncise.

— Am să ajung eu Aes Sedai, mârâi, la rândul său, iar Elayne îi aruncă un zâmbet fugar, de înțelegere; iuțiră pasul.

Când plecă, în cele din urmă, de pe podeț, Min își simți cămașa lipită de spate. Nu din pricina arșiței soarelui, ci a întrebărilor înflăcărate ale Elaidei. Se uita peste umăr, ca să fie sigură că femeia Aes Sedai nu se ținea după ea, dar n-o mai zări nicăieri.

De unde știa oare că Moiraine fusese cea care-o chemase? Min fusese convinsă că taina era cunoscută numai de ea, Moiraine și Sheriam. Și toate întrebările despre Rand. Nu-i venise ușor să rămână netulburată și mereu la pândă, în timp ce-i spunea sus și tare femeii Aes Sedai că nu auzise niciodată de el și nu știa nimic. „Ce-o fi vrând de la el? Pe Lumină, dar Moiraine ce vrea? Ce-i cu el? Scumpă Lumină, nu vreau să mă îndrăgostesc de un bărbat pe care l-am văzut o singură dată. Și încă un fermier!”

— Orbi-te-ar Lumina, Moiraine, mormăi ea, ieși odată de unde te-ai ascuns și spune-mi pentru ce m-ai adus aici, ca să pot pleca!

Singurul răspuns pe care-l primi fu ciripitul melodios al păsărelelor. Strâmbându-se, plecă să găsească un loc în care să se mai răcorească.