Rama II

8. BIOMETRIE

Briefing-ul medical începuse înainte de sosirea Francescăi și a generalului Borzov. Erau prezenți restul astronauților și încă douăzeci și cinci sau treizeci de ingineri și oameni de știință implicați în misiune. Patru reporteri și o echipă de televiziune completau audiența. În fața tuturor stătea în eternul ei combinezon cafeniu de zbor Nicole des Jardins, ținând în mână un indicator laser. Lângă ea se afla un japonez înalt, într-un costum de seară albastru, ascultând cu atenție o întrebare pusă de cineva din sală. Nicole îl întrerupse pentru a-i saluta pe noii sosiți.

— Sumimasen, Hakamatsu-san, spuse ea. Permiteți-mi să vi-l prezint pe generalul Valerii Borzov din Uniunea Sovietică — comandantul misiunii noastre — și pe reportera-cosmonaut Francesca Sabatini.

Se întoarse spre cei doi întârziați.

— Dobrii utra, se adresă Nicole generalului, apoi o salută din cap și pe Francesca. Acesta e doctorul Toshiro Hakamatsu, cel care a proiectat și pus la punct sistemul de biometrie pe care-l vom utiliza în zborul nostru — inclusiv minusculele sonde ce ne vor fi implantate în trupuri.

Generalul întinse mâna.

— Îmi pare bine, Hakamatsu-san. Madame des Jardins ne-a informat în detaliu despre remarcabila dumneavoastră activitate.

— Mulțumesc, replică bărbatul, înclinându-se în direcția lui Borzov după ce îi strânse mâna. E o onoare pentru mine să particip la acest proiect.

Francesca și generalul Borzov se așezară pe cele două scaune neocupate din primul rând și consfătuirea reîncepu. Nicole îndreptă indicatorul spre un panou amplasat pe o latură a unui mic podium și în fața celor prezenți apăru — sub forma unei imagini holografice tridimensionale — un model multicolor în mărime naturală a sistemului cardiovascular uman, cu venele indicate în albastru, iar arterele în roșu. Minusculi marcatori albi circulau în interiorul vaselor de sânge, indicând direcția și viteza de curgere.

— Comisia de Științe Biologice a ASI a aprobat săptămâna trecută noile sonde Hakamatsu drept principalul sistem de supraveghere a sănătății echipajului pe parcursul misiunii, începu Nicole. Au așteptat până în ultimul moment, pentru a evalua just rezultatele testului de solicitare la care au fost supuse sondele, într-o mare varietate de circumstanțe. Chiar și în aceste condiții nu a apărut nici o indicație a existenței mecanismelor de respingere, la nici unul din subiecții testați. Suntem norocoși că putem utiliza acest sistem, menit să ne facă viața mai ușoară atât mie — ca ofițer biolog — cât și dumneavoastră. În timpul misiunii nu veți fi supuși la obișnuitele tehnici de injectare/scanare folosite până acum. Aceste sonde sunt introduse o singură dată — de două ori în cel mai rău caz — în decursul misiunii de o sută de zile și ele nu necesită să fie înlocuite.

— Cum s-a rezolvat problema respingerii pe termen lung? o întrerupse un doctor din sală.

— Voi răspunde detaliat în cadrul consfătuirilor pe secții din această după amiază, replică Nicole. Momentan este suficient să menționez doar faptul că, din moment ce factorii chimici cheie care guvernează respingerea se concentrează asupra a patru sau cinci parametri, incluzând aciditatea, sondele sunt acoperite cu substanțe adaptabile la condițiile locale din zona de implant. Cu alte cuvinte, odată ce ajunge la destinație, ea sondează imperceptibil mediul chimic înconjurător, apoi se acoperă cu un înveliș proiectat să fie compatibil cu natura gazdei, evitând astfel orice respingere.

Întorcându-se cu fața spre modelul circulației sanguine a omului, Nicole continuă:

— Sondele vor fi introduse aici, în brațul stâng, fiecare dispersându-se; conform programelor prestabilite, în treizeci și două de puncte distincte ale corpului. Se vor insera singure în țesutul primitorului. Pe măsură ce vorbea, interiorul modelului holografic se animă și audiența putu să urmărească apariția a treizeci și două de semnale luminoase intermitente, începând de la brațul stâng și răspândindu-se în tot corpul. Patru se localizară în creier, trei în inimă, patru în glandele primare ale sistemului endocrin, celelalte douăzeci și unu împrăștiindu-se în diferite părți și organe, începând de la ochi până la degetele de la mâini și de la picioare.

— Fiecare sondă conține atât o multitudine de sensori microscopici pentru determinarea parametrilor importanți de sănătate, cât și un sistem sofisticat de înregistrare a datelor, care transmite apoi informațiile la o simplă comandă dată de scaner. În practică, intenționez să vă scanez pe fiecare și să centralizez toate informațiile referitoare la starea dumneavoastră fizică o dată pe zi, deși aparatele sunt în stare să înregistreze încontinuu timp de patru zile. Nicole se opri și privi în sală. Sunt întrebări până în aici?

— Da, se auzi din primul rând Richard Wakefield. Înțeleg cum acest sistem înmagazinează miliarde de biți de informație. Dar asta e partea cea mai ușoară a întregii operații. Nu există nici o posibilitate ca dumneata, sau oricare altcineva, să le studiați în totalitate. Cum se sintetizează aceste informații, așa încât să descoperiți dacă ceva nu e în regulă?

— Nimerești întotdeauna drept la țintă, nu-i așa, Richard? zâmbi Nicole. Tocmai intenționam să abordez problema. Ridică în sus un mic obiect, subțire și plat, cu o claviatură plasată pe o parte. Iată un scaner standard programabil, care permite gruparea în diverse feluri a informațiilor stocate. Pot solicita datele complete de pe fiecare și/sau de pe toate canalele, ori să le obțin numai pe cele de avertizare…

Femeia observă în sală multe priviri derutate.

— Voi repeta, rosti Nicole. Măsurătorile luate de fiecare instrument au «limite de siguranță» stabilite — variind, firește, de la individ la individ — dar și o plajă mai largă, de «toleranță», folosită pentru a identifica o urgență reală. Dacă o anume măsurătoare depășește limita stabilită, ea este introdusă în fișierul de avertizare, marcat printr-un identificator de alarmă. Una dintre opțiunile de utilizare a scanerului e de a citi numai aceste fișiere. Dacă un astronaut se simte bine, procedura normală constă numai în verificarea datelor introduse în bufferul de avertizare.

— Dar dacă obții o măsurătoare peste limita de toleranță, observă Janos Tabori, atunci trebuie să fii atent. Aparatul de control activează transmițătorul de urgență și folosește întreaga sa energie pentru a emite un «bip-bip» de-a dreptul înfricoșător. Vorbesc din proprie experiență. Mi s-a întâmplat în timpul unui scurt test, cu ceea ce s-au dovedit a fi valori false de toleranță. Pe moment am crezut că sunt terminat. Comentariul lui Janos — ofițerul biolog de rezervă — produse un hohot general de râs. Imaginea micului Janos învârtindu-se înjur și emițând un bip strident era într-adevăr amuzantă.

— Nici un sistem nu e infailibil, iar acesta e. la fel de bun ca și setul de valori introduse pentru declanșarea semnalului de avertizare, și a celui de urgență, continuă Nicole. Vedeți deci de ce sunt esențiale datele etalon. Am cercetat cu mare atenție antecedentele dumneavoastră medicale, introducând în computer valorile inițiale. Dar trebuie să vedem și rezultatele concrete, transmise de sondele introduse în trupurile voastre. Acesta este scopul activităților zilei de astăzi. Vom introduce sondele și vom înregistra datele pe durata celor patru exerciții finale de simulare care încep joi, iar apoi, dacă va fi nevoie, vom reactualiza valorile de alarmă înaintea lansării.

În sală se produse o agitație involuntară, pe măsură ce fiecare se gândea la perspectiva introducerii în propriul trup, pe un timp nedefinit, a unor mici laboratoare medicale. Erau obișnuiți cu sondele normale, inserate pentru a se obține anumite informații specifice — precum gradul de arterioscleroză — dar ele erau întotdeauna temporare. Gândul unei invazii electronice permanente era cel puțin tulburător. Generalul Michael O’Toole puse două întrebări ce frământau cea mai mare parte a echipajului.

— Nicole, se interesă el cu gravitatea-i caracteristică, poți să ne spui cum te asiguri că sondele se îndreaptă spre locurile dorite? Și mai ales, ce se întâmplă dacă una funcționează nesatisfăcător?

— Desigur, Michael, replică ea afabil. Ține minte, chestiile astea vor fi introduse și în mine, așa încât mi-am pus aceleași întrebări. Nicole des Jardins avea cam treizeci și cinci de ani, pielea de un arămiu strălucitor, ochii negri migdalați, părul bogat și negru ca tăciunele. Din ea radia o aură clară de încredere în sine, interpretată uneori drept aroganță.

Nu veți părăsi astăzi clinica până ce nu ne vom convinge că sondele sunt corect poziționate, continuă ea. Bazându-ne pe unele experiențe recente, sunt în măsură să vă spun că la unul sau doi dintre dumneavoastră ar putea să apară pe monitor deviații de traiectorie, ușor de remediat cu echipamentul de care dispunem, așa încât le vom deplasa spre locul prestabilit fără probleme. În ceea ce privește funcționarea necorespunzătoare, există câteva niveluri de protecție. În primul rând, fiecare monitor își testează propria baterie de senzori de peste douăzeci de ori zilnic. Orice instrument care nu reacționează la test este imediat decuplat de programul propriului său monitor. În plus, fiecare grup de sonde este supus la un auto-test complet și riguros de două ori pe zi. Ratarea lui constituie unul din multiplele cazuri când monitorul ordonă secreția unor chimicale ce vor distruge sonda, absorbită fiind după aceea de corp. Ca să nu aveți nici un fel de necazuri, am verificat toate variantele în decursul unor teste, anul trecut.

Nicole rămase câteva clipe tăcută în fața colegilor săi.

— Alte întrebări? După câteva momente de ezitare, reluă: Atunci am nevoie de un voluntar să ia loc lângă infirmierul-robot, pentru a fi inoculat. Setul meu personal de sonde a fost injectat și verificat săptămâna trecută. Cine vrea să fie următorul?

Francesca se ridică în picioare.

— În regulă, începem cu la bella signora Sabatini, declară Nicole. Făcu un semn echipei de televiziune. Reglați-vă camerele pe simulatorul cu atomi marcați. E un spectacol de-a dreptul fascinant să vezi sistemul sanguin năpădit de lăcuste electronice.