Rama II

51. PLAN DE SALVARE

Richard devenea nerăbdător. El și Nicole așteptau de peste o oră pe zidurile New York-ului, scrutând cerul în căutarea vreunui elicopter.

— Unde naiba sunt? mârâi el. Nu durează decât cincisprezece minute cu roverul de la baza scării Alpha la tabăra Beta.

— Poate că ne caută în altă parte, opină încurajator Nicole.

— Ridicol. Cu siguranță vor merge mai întâi la Beta — și chiar dacă nu ar reuși să repare sistemul de telecomunicații, cei puțin mi-ar găsi ultimul mesaj. În el spuneam că iau una din bărcile cu motor cu destinația New York.

— Probabil că știu că în oraș nu există locuri unde să aterizezi cu elicopterul. Poate că vin ei înșiși cu o barcă.

— Fără să încerce să ne repereze mai întâi din elicopter? Puțin probabil. Richard se întoarse spre ocean, încercând să distingă vreo ambarcațiune. O barcă, o barcă. Regatul meu pentru o barcă!

Nicole râse, dar Richard de-abia dacă schiță un zâmbet.

— Doi oameni ar fi putut asambla o barcă în mai puțin de jumătate de ceas. La dracul, ce-i reține atât de mult?

În frustrarea sa, Richard porni emițătorul comunicatorului.

— Ascultați aici, băieți. Dacă vă aflați pe undeva în vecinătea Oceanului Cilindric, identificați-vă! Și pe urmă, mișcați-vă repede încoace. Stăm pe zid și ne-am săturat să vă tot așteptăm.

Nu primi nici un răspuns. Nicole se așeză.

— Ce faci?

— Cred că te frămânți îndeajuns pentru amândoi, replică ea. Și am obosit să stau în picioare fluturând din mâini. Privi dincolo de ocean. Ar fi mult mai ușor, continuă gânditoare, dacă am reuși pur și simplu să zburăm pe deasupra.

Richard își lăsă capul pe o parte și o țintui cu ochii.

— Ce idee măreață, declară câteva secunde mai târziu. De ce nu ne-am gândit mai devreme? Se așeză imediat jos și începu să execute o serie de calcule pe computer. Lașii mor de multe ori înainte de moarte, pe când cei îndrăzneți nu simt decât o dată mușcătura morții, murmură ca pentru sine.

Nicole îl urmări acționând furios tastele.

— Ce intenționezi, dragă? se interesă aruncând o privire la monitor peste umărul său.

— Trei! strigă el după ce termină. Trei ar trebui să fie de ajuns. Richard ridică privirea. Vrei să auzi planul cel mai scandalos din întreaga istorie a expedițiilor interplanetare?

— De ce nu? replică ea cu un surâs neîncrezător.

— Ne vom construi leagăne din corzile plaselor, iar avianii ne vor trece în zbor peste Oceanul Cilindric.

Nicole se uită la el în tăcere câteva secunde.

— Presupunând că putem confecționa leagănele, zise ea cu voce sceptică, cum îi vom convinge pe aviani să ne ducă dincolo?

— Asigurându-i că e în interesul lor, sună replica lui Richard. Ori amenințându-i în vreun fel… Habar n-am, la asta ne vom mai gândi.

Nicole era total neîncrezătoare.

— Oricum, reluă Richard apucând-o de mână și trăgând-o jos de pe zid, e mai bine decât să stăm aici și să așteptăm o barcă sau un elicopter.

Cinci ore mai târziu nu se zărea încă nici un semn al echipei de salvare. După ce terminară de confecționat leagănele, Richard o lăsă pe Nicole pe zid și se întoarse în Camera Albă pentru a verifica încă o dată transmisiile senzorilor optici. Reveni spunând că i se păruse că zărise niște siluete în vecinătatea taberei Beta, dar că rezoluția acelui cadru fusese foarte proastă. Așa cum stabiliseră, Nicole folosise emițătorul la fiecare jumătate de oră, fără a primi vreun răspuns.

— Richard, îl întrebă Nicole în timp ce el introducea alte grafice pe computer, de ce crezi că echipa de salvare folosea scările?

— Cine știe? Poate că scaunul-lift nu mai funcționează și nu există nici un inginer care să-l repare.

— Mi se pare ciudat; zise Nicole. Ceva nu-mi dă pace, dar nu îndrăznesc să-i spun lui Richard până ce nu reușesc să mă explic. El nu crede în intuiție. Își privi ceasul. Am procedat bine raționalizând pepenele. Dacă echipa de salvare nu apare și planul ăsta nebunesc dă greș, nu vom putea înota până a doua zi.

— Proiectul preliminar e gata, declară cu emfază Richard. Îi făcu semn lui Nicole să i se alăture. Dacă ești de acord în mare cu desenul, spuse el arătând spre monitor, atunci continui mai departe cu detaliile.

În imagine, trei aviani mari, fiecare cu o frânghie înfășurată în jurul trupului, zburau în formație deasupra oceanului. Balansându-se sub ei și prinsă de trei corzi, se afla o siluetă umană, așezată într-un leagăn pirpiriu.

— Mi se pare în regulă, rosti Nicole, fără să se gândească o clipă că un asemenea eveniment putea să aibă loc în realitate.

— Nu-mi vine să cred că facem așa ceva, remarcă Nicole, apăsând pentru a doua oară placa care declanșa deschiderea bârlogului avianilor.

Prima încercare de a reînnoi contactul nu avu nici un rezultat. A doua oară, fu rândul lui Richard să urle în hăul întunecat.

— Ascultați-mă, voi avianilor, strigă el cu glasul său cel mai feroce. Trebuie să vorbesc cu voi. Imediat. Ia veniți încoace în pas alergător. Nicole se văzu nevoită să-și rețină hohotele de râs.

Richard începu să arunce cu obiecte negre în tunel.

— Vezi, rânji el, știam eu că blestematele astea de obiecte vor fi bune la ceva. În cele din urmă, auziră o oarecare activitate în adâncul condorului vertical. Aceeași pereche de aviani pe care-i mai văzuseră înainte se ridicară în zbor din bârlog și începură să țipe la Richard și Nicole. Nici măcar nu se uitară la monitorul pe care Richard îl întindea spre ei. După ce terminară de vociferat, perechea zbură peste santinela tanc, iar capacul se închise la loc.

— N-are nici un rost, Richard, spuse Nicole când el îi ceru să deschidă din nou capacul. Chiar și prietenii noștri ne sunt împotrivă. Făcu o pauză înainte de a apăsa placa. Ce ne facem dacă ne atacă?

— N-o vor face, declară Richard indicându-i să deschidă capacul. Pentru orice eventualitate însă, vreau să stai deoparte acolo. Vorbesc eu cu amicii noștri înaripați.

De îndată ce capacul se dădu în lături a treia oară, din adâncuri izbucniră sunete amenințătoare. Richard începu la rândul lui să urle și să arunce în jos cu obiecte negre. Unul dintre ele lovi santinela și produse o mică explozie, ca un foc de armă.

Cei doi aviani urcară din tunel, țipând către Richard. Trei sau patru dintre camarazii lor li se aflau în spate. Zgomotul era incredibil. Richard nu renunță; continuă să urle și să arate cu degetul monitorul computerului. În cele din urmă, reuși să le capteze atenția.

Grupul de aviani urmări descrierea grafică a zborului peste ocean. Richard ridică unul din leagăne în mâna stângă și reluă din nou demonstrația pe monitor. Între aviani se încinse o discuție frenetică, spre sfârșitul căreia, inginerul simți totuși că pierduseră partida. În vreme ce încă o pereche de aviani zbura pe deasupra santinelei, Richard coborî câteva trepte, până ajunse pe prima platformă.

— Opriți-vă, urlă el cât putu de tare.

Perechea avianului din catifea neagră se repezi înainte, cu ciocul amenințător la mai puțin de un metru de fața lui. Zgomotul asurzea. Richard nu cedă. În ciuda protestelor avianilor, coborî pe a doua platformă. Dacă capacul se închidea, nu avea cum să mai iasă afară.

Ridică din nou leagănul și arătă spre monitor. Un cor de țipete îi comunică răspunsul. Apoi, acoperind vociferările avianilor, se auzi un alt sunet, asemănător cu o alarmă de incendiu la o școală sau spital. Toate păsările tăcură aproape imediat. Se calmară și se așezară pe platforme, privind în jos la tancul santinelă.

Adăpostul deveni ciudat de liniștit. După câteva secunde, Richard distinse un fâlfâit de aripi și un nou avian își făcu apariția în coridorul vertical. Se ridică lent până la nivelul lui Richard și se roti încet în fața lui. Avea un corp gri catifelat și ochi cenușii, pătrunzători. În jurul gâtului purta două inele groase de un roșu vișiniu.

Creatura îl studie pe Richard și ateriză pe terasa de vizavi. Avianuî care se oprise acolo îi făcu loc numaidecât, luându-și în grabă zborul. Când noul sosit vorbi, glasul îi sună blând și limpede. După ce termină, avianul negru se apropie de el și păru să-i explice cauza întregii vânzoleli. De câteva ori îl priviră amândoi pe Richard. Socotind că înclinarea capetelor lor constituia o invitație, inginerul prezentă încă o dată graficul și ridică leagănul. Pasărea cu inele vișinii zbură lângă el pentru a vedea mai bine.

Creatura făcu o mișcare bruscă și Richard fu cât pe ce să cadă de pe paltfonnă. Ceea ce putea fi interpretat ca un hohot de râs al avianilor fu oprit de câteva cuvinte ale conducătorului, care rămase apoi nemișcat, ca adâncit în gânduri, mai bine de un minut. În cele din urmă, liderul avianilor aținti o gheară către Richard, își desfăcu uriașele aripi și se ridică prin deschizătură în lumina zilei.

Richard rămase încremenit câteva secunde. Uriașa creatură se ridică sus deasupra bârlogului, fiind curând urmată de cei doi aviani mai bine cunoscuți. După câteva momente, capul lui Nicole apăru în deschizătură.

— Nu vii? întrebă ea. Nu știu cum ai reușit, dar se pare că prietenii noștri sunt gata de drum.