Rama II

21. CUBUL PANDOREI

Nicole îl vedea pe David Brown stând la birou, în timp ce Francesca, aplecată peste el, arăta cu degetul spre un punct de pe o schemă desfășurată în fața lor. Bătu la ușă.

— Salut, Nicole, zise Francesca deschizându-i ușa. Cu ce te putem ajuta?

— Vreau să vorbesc cu doctorul Brown, replică Nicole. În legătură cu misiunea mea.

— Intră.

Nicole pătrunse înăuntru cu pași mici și se așeză pe unul din cele două scaune din fața mesei. Francesca luă loc pe celălalt. Nicole privi pereții încăperii. Aspectul lor se schimbase total. Fotografiile soției și copiilor generalului Borzov, ca și tabloul său favorit reprezentând o pasăre solitară cu aripile întinse, zburând peste fluviul Neva din Leningrad, fuseseră înlocuite cu niște scheme și diagrame uriașe, plasate într-o anumită ordine; schemele, fiecare având câte un titlu diferit (Prima Ieșire, A Doua Ieșire etc), acopereau toate panourile de afișaj, de la un capăt al peretelui la celălalt.

Biroul generalului fusese cald și personal. Această cameră era lipsită de viață, devenise un loc care intimida. Pe peretele din spatele mesei de lucru, doctorul Brown atârnase fotocopii ale unor prestigioase premii internaționale primite de el în decursul carierei. Sub propriul scaun își pusese un postament, astfel încât să-și privească de sus interlocutorii.

— Am o problemă personală, declară Nicole. Așteptă câteva secunde, crezând că doctorul Brown o va invita pe Francesca să iasă din cameră. David Brown nu spuse nimic. În cele din urmă, Nicole aruncă o privire în direcția reporterei, pentru a se face mai bine înțeleasă.

— Mă ajută la treburile administrative, explică Brown. Intuiția sa feminină detectează adesea lucruri care mie îmi scapă.

Nicole rămase tăcută vreo cincisprezece secunde. Se pregătise să vorbească cu doctorul Brown, neașteptându-se însă că va trebui să se explice și în fața Francescăi. Poate c-ar fi mai bine să plec, gândi fulgerător, întrucâtva surprinsă de iritarea provocată de prezența Francescăi.

— Am citit sarcinile fiecăruia pentru prima misiune în Rama, spuse în cele din urmă Nicole pe un ton oficial, și aș dori să fac o solicitare. Sarcinile mele, așa cum sunt ele menționate, sunt minime. Mi se pare că nici Irina Turgheniev nu va avea mult de lucru în ieșirea asta de trei zile. Recomand ca sarcinile mele nemedicale să fie îndeplinite de Irina, iar eu să rămân la bordul lui Newton împreună cu amiralul Heilmann și generalul O’Toole. Voi urmări cu atenție evoluția misiunii și voi fi imediat disponibilă, dacă se vor ivi probleme medicale deosebite. Dealtfel, Janos se poate descurca singur în ceea ce privește obligațiile unui ofițer biolog.

În încăpere se instală tăcerea. Doctorul Brown se uită fix la Nicole, apoi la Francesca.

— De ce vrei să rămâi la bord? întrebă într-un târziu Francesca. Aș fi jurat că de-abia aștepți să vezi interiorul lui Rama.

— Așa cum am zis, e ceva personal, răspunse vag Nicole. Sunt încă extrem de obosită după întâmplarea cu Borzov și am o mulțime de hârtii de pus la punct. Această primă misiune trebuie să fie perfectă. Aș vrea să fiu odihnită și bine pregătită pentru a doua…

— E o cerere extrem de neobișnuită, declară doctorul Brown, dar având în vedere circumstanțele, cred că poate fi aprobată. Aruncă iarăși o privire Francescăi. În schimb, am vrea să-ți cerem o favoare. Dacă tot nu intri în Rama, atunci poate îl vei înlocui din când în când pe O’Toole la transmisiuni? Amiralul Heilmann ar avea astfel posibilitatea să meargă înăuntru…

— Desigur, răspunse Nicole înainte ca Brown să-și ducă la capăt ideea.

— În regulă. Atunci ne-am înțeles. Schimbăm dispozițiile pentru prima misiune. Rămâi la bordul lui Newton. După ce Brown termină de vorbit, Nicole rămase totuși așezată.

— Mai e ceva? întrebă el nerăbdător.

— Conform regulamentelor în vigoare, ofițerul biolog pregătește rapoartele despre toți cosmonauții înainte de fiecare misiune. Să-i dau o copie amiralului―

— Dă-mi mie rapoartele, o întrerupse doctorul Brown. Pe amiralul Heilmann nu îl preocupă problemele legate de personal. Savantul american o privi drept în față. Însă nu-i nevoie de alte rapoarte. Am citit documentele pe care le-ai întocmit pentru generalul Borzov. Sunt pe deplin corespunzătoare.

Pe Nicole nu o intimidă privirea pătrunzătoare a bărbatului. Deci știi ce am scris despre line și Wilson, socoti ea, și consideri că ar trebui să mă simt vinovată sau jenată. Ei bine, te înșeli. Părerile mele nu s-au schimbat doar pentru că dumneata ai preluat efectiv comanda.

Noaptea, Nicole își continuă cercetările. Analiza detaliată a datelor biometrice indica că în corpul generalului Borzov existaseră concentrații extraordinare a două substanțe chimice stranii, cu puțină vreme înaintea morții. Nicole nu reușise să le determine proveniența. Luase generalul medicamente fără știrea ei? Ar fi putut aceste substanțe chimice (cunoscute ca provocând dureri și utilizate, conform enciclopediei medicale, în testarea senzitivității la durere a pacienților cu tulburări neurologice) să fie produse intern în urma unor reacții alergice?

Și ce se întâmpla cu Janos? De ce nu-și amintea că se întinsese spre pupitrul de comandă? De ce de la moartea generalului Borzov era retras și taciturn? Trecuse de miezul nopții și ea continua să fixeze tavanul micului dormitor. Astăzi, echipajul intră în Rama și eu voi rămâne singură aici. Trebuie să aștept până atunci ca să-mi continui analizele. Totuși, era incapabilă să aștepte atât. Nu reușea să scape de întrebările care-i frământau mintea. Să existe vreo legătură între Janos și substanțele depistate în corpul lui Borzov? E posibil ca moartea lui să nu fi fost accidentală?

Nicole scoase dintr-un sertăraș geanta personală și deschizând-o în grabă, îi împrăștie conținutul în aer. Prinse din zbor un set de fotografii de familie care planau deasupra patului. Adună cele mai multe lucruri și le introduse iarăși în geantă, iar în mână păstră cubul oferit la Davos de către regele Henry.

Ezită câteva clipe înainte de a introduce cubul în computer. Într-un târziu, își luă inima în dinți. Pe monitor apăru imediat un meniu cu optsprezece itemuri. Avea posibilitatea să selecteze oricare din cele douăsprezece dosare personale ale cosmonauților, precum și șase rapoarte diferite cu statistici. Nicole solicită dosarul lui Janos Tabori. Existau trei submeniuri pentru biografia sa: Date Personale, Sumar Cronologic și Profil Psihologic. După mărimea fișierelor, era evident că Sumarul Cronologic conținea cele mai numeroase detalii. Pentru a se familiariza cu modul de alcătuire al dosarelor, Nicole apelă pentru început Datele Personale.

Scurta prezentare nu-i dezvălui mai mult decât știa deja. Janos avea patruzeci și unu de ani și nu era căsătorit. Când nu se afla în misiune pentru ASI, locuia singur într-un apartament în Budapesta, la o distanță de numai patru blocuri de mama sa, divorțată a doua oară. Absolvise cu brio Universitatea Ungară în 2183. În afară de o serie de date curente precum înălțime, greutate, rude, alte două numere mai erau listate pentru el: EI (de la Evaluarea Inteligenței) și CS (de la Coeficient de Sociabilitate). Numerele lui Tabori erau +3,37 și respectiv 64.

Nicole reveni în meniul principal și apelă Glosarul pentru a-și reîmprospăta memoria în legătură cu definițiile EI și CS. Numărul EI se presupunea că reprezintă o unitate complexă de inteligență, bazată pe o comparație cu populația mondială de studenți. Toți studenții erau supuși la un set de teste standard, la momente bine determinate între doisprezece și douăzeci de ani. Indicele constituia de fapt un exponent în sistemul zecimal. O valoare zero indica media. Un indice de +1,00 însemna că individul depășește ca inteligență 90 % din populație, +2,00 că depășește 99 %, iar +3,00 însemna că el se ridică ca inteligență peste nivelul a 99,9 % din populație. Indicii negativi reprezentau valori situate sub nivelul mediu. Așadar, indicele atribuit lui Janos (+3,37) îl plasa în rândul primei zecimi dintr-un procent din totalul populației.

Coeficientul de sociabilitate se baza la rândul lui pe un pachet de teste administrat studenților între doisprezece și douăzeci de ani, dar modul lui de interpretare era mult mai ușor de înțeles. 100 însemna maximul posibil. Persoanele care se apropiau de acest punctaj erau respectate și acceptate practic de oricine, se puteau adapta oricărui grup, nu se certau și nu aveau toane, și în general erau considerate ca fiind de mare încredere. O notă de subsol menționa că testele înscrise nu măsurau de fapt cu exactitate trăsăturile personalității umane, așa încât coeficientul respectiv trebuia utilizat cu discernământ în fiecare caz concret.

Nicole își fixă în minte sa compare într-o zi valorile EI și CS ale tuturor cosmonauților. Ceru apoi Sumarul Cronologic al lui Janos Tabori. Următoarele șaizeci de minute constituiră o experiență senzațională pentru Nicole. Ca ofițer biolog, avusese bineînțeles prilejul să studieze dosarele personale întocmite oficial de Agenția Spațială pentru toți membrii echipajului. Numai că, dacă informațiile adunate de Henry erau corecte — iar Nicole n-avea cum să le verifice — atunci dosarele ASI se dovedeau extrem de incomplete.

Nicole știa că Janos fusese desemnat de două ori cel mai remarcabil student al Universității Ungare, dar habar n-avusese că timp de doi ani îndeplinise funcția de președinte al Asociației Studenților Homosexuali din Budapesta. Cunoscuse faptul că Janos intrase în Academia Spațială în 2192 și absolvise în numai trei ani, având în vedere experiența sa anterioară cu proiecte sovietice majore de inginerie, dar nimeni nu-i spusese vreodată că cererea sa de admitere în Academie fusese refuzată de două ori. În ciuda extraordinarelor rezultate la admitere, fusese respins de două ori la interviul personal. Și de ambele dăți, președinția comisiei o deținuse generalul Valerii Borzov. Janos activase în diverse organizații homosexuale până în 2190, după care se retrăsese, nemailuând niciodată parte la vreo activitate organizată. Nici una din aceste informații nu se afla în dosarele ASI.

Cele aflate o uluiau pe Nicole. Nu faptul că Janos fusese sau încă mai era homosexual o deranja, deoarece ea nu avea prejudecăți sexuale. Ce o supăra cel mai mult era posibilitatea ca dosarul oficial să fi fost cenzurat în mod deliberat, pentru a îndepărta orice referiri atât la înclinațiile sale homosexuale, cât și la relațiile anterioare cu generalul Borzov.

Ultimele date din Sumarul Cronologic al lui Tabori reprezentară altă surpriză pentru Nicole. În ultima săptămână din decembrie, așadar exact înainte de lansare, Janos semnase un contract cu Schmidt și Hagenest, conglomeratul german de presă, prin care se obliga să asigure «consultații» nespecificate pentru o mare varietate de mijloace mass-media, în sprijinul a ceea ce era desemnat ca proiectul Brown-Sabatini. Semnătura îi adusese lui Tabori un avans de trei sute de mii de mărci. Trei zile mai târziu, mama sa, care așteptase aproape un an implantul de țesuturi artificiale menite să refacă distrugerea creierului provocată de boala lui Alzheimer, fu internată la Spitalul Bavarez din Munchen pentru operație.

Cu ochii obosiți și roșii, Nicole termină de citit voluminosul dosar al doctorului David Brown. În decursul orelor afectate studierii Sumarului Cronologic, realizase un soi de minidosar, cuprinzând toate datele cu oarecare importanță pentru ea. Înainte de a încerca să adoarmă, Nicole mai trecu încă o dată în revistă acest dosar.

Vara anului 2161: Brown, 11 ani, înscris în Camp Longhorn de către tatăl său, în ciuda obiecțiilor energice ale mamei. Tabără tipică de vară în zona deluroasă a statului Texas pentru copiii păturilor avute; antrenamente atletice de toate felurile, tragere cu pușca, excursii pe jos și obișnuința de a manevra diverse bărci. Băieții sunt cazați câte zece într-o baracă. Brown devine imediat nepopular. În a cincea zi, este atacat pe când iese de la duș și colegii săi îi vopsesc organele genitale în negru. Brown refuză să se ridice din pat până ce mama lui nu se deplasează în tabără — la distanță de două sute de mile — ca să-l ia acasă. După incident, tatăl încetează să-i mai acorde atenție fiului.

Septembrie 2166: După absolvirea unui liceu particular, Brown se înscrie la Princeton pentru a studia fizica. Rămâne în New Jersey doar opt săptămâni. Termină studiile la SMU, locuind la părinți.

Iunie 2173: Doctor în fizică și astronomie la Harvard. Wilson Brownwell, conducătorul său de doctorat, îl caracterizează drept «un student ambițios și sârguincios».

Iunie 2175: Termină cercetările post-doctorat asupra evoluției stelelor, sub îndrumarea lui Brian Murchison la Cambridge.

Aprilie 2180: Brown se căsătorește cu Jeannette Hudson în Pasadena, California. Domnișoara Hudson terminase astronomia la Stanford. Un singur copil, o fată pe nume Angela, născută în decembrie 2184.

Noiembrie 2181: I se refuză numirea în catedra de astronomie de la Stanford, întrucât doi membri ai comisiei au considerat că Brown își falsificase datele științifice în câteva din multele sale articole de specialitate. Problema nu a fost niciodată elucidată.

Ianuarie 2184: Numit membru în prima Comisie Consultativă a Agenției Spațiale. Pregătește planuri amănunțite pentru o serie de noi telescoape astronomice importante, situate pe fața nevăzută a Lunii.

Mai 2187: Numit șeful Catedrei de Fizică și Astronomie la SMU în Dallas, Texas.

Februarie 2188: Altercație însoțită de pumni cu Wendell Thomas, profesor la Princeton, înaintea unei ședințe a Academiei Aerospațiale Americane în Chicago. Thomas insistă că Brown a furat și publicat sub numele său idei pe care le discutaseră împreună.

Aprilie 2190: Electrizarea lumii științifice nu numai prin publicarea unor modele epocale de studiu a supernovelor, dar și prin prezicerea apariției uneia la mijlocul lui martie 2191. Cercetările fuseseră conduse alături de doctorandul Elaine Bernstein din New York. Colegii domnișoarei Bernstein afirmă cu tărie că principalele idei îi aparțin de fapt ei. Brown devine celebru prin prevederile sale îndrăznețe și corecte.

Iunie 2190: Divorțează de soția de care se separase timp de optsprezece luni. Separarea se produsese la trei luni după ce Elaine Bernstein își începuse doctoratul.

Decembrie 2190: Se căsătorește în Dallas cu domnișoara Bernstein.

Martie 2191: Apariția supernovei 2191a, așa cum fusese prevăzut de Brown și colab.

Iunie 2191: Brown semnează un contract ca reporter științific cu CBS. Trece la UBC în 2194, apoi la INN în 2197.

Decembrie 2193: I se acordă de către ASI Medalia pentru Servicii Științifice Deosebite.

Noiembrie 2199: Semnează un contract exclusiv de mai multe milioane de mărci, pe mai mulți ani, cu gigantul german Schmidt și Hagenest, pentru «a exploata» toate posibilele aplicații comerciale ale misiunii Newton, inclusiv cărți, înregistrări video și material educațional. Face echipă cu Francesca Sabatini, Heilmann și Tabori, ultimii doi având rolul de consultanți. Primește o bonificație de două milioane de mărci, depuse într-un cont secret în Italia.

Deșteptătorul o trezi după numai două ore de somn. Se ridică cu greu din pat și se răcori, spălându-se cu apă rece. Porni încet pe coridor spre centrul de control. Ceilalți patru cadeți se grupaseră deja în jurul lui David Brown, revăzând exaltați detaliile primei ieșiri.

— În regulă, tocmai spunea Richard Wakefield, prioritățile le reprezintă scaunele-lift individuale de lângă scările din dreapta și stânga, cât și liftul pentru sarcini grele din Butuc până la Câmpia Centrală. Vom amplasa apoi un centru temporar de control la marginea câmpiei, unde se vor asambla și testa cele trei rovere. Tabără provizorie la noapte, tabără de bază în punctul Beta, în apropierea Oceanului Cilindric, mâine. Vom lăsa asamblarea și desfășurarea celor două elicoptere pentru mâine, iar ice-mobilul și bărcile cu motor pentru Ziua Trei.

— Excelentă recapitulare, interveni doctorul Brown. Francesca vă va însoți în timp ce veți pune la punct infrastructura în această dimineață. După ce lifturile ușoare vor fi instalate și vor deveni operaționale, vor veni și restul dintre noi: Amiralul Heilmann, doctorul Takagishi și domnul Wilson. La noapte vom dormi cu toții în Rama.

— De câte trasoare dispunem? o întrebă Janos Tabori pe Irina Turgheniev.

— Douăsprezece. Sunt chiar prea multe pentru azi.

— Iar diseară, când vom dormi înăuntru, va fi cea mai întunecată noapte pe care oricare dintre noi a trăit-o vreodată, spuse Takagishi. Nu vor fi nici stele, nici lună și nici reflexii ale solului, în jurul nostru nu va fi decât o beznă adâncă.

— Ce temperatură va fi? se interesă Wakefield.

— Nu știm cu siguranță, răspunse omul de știință japonez. Sondele inițiale nu erau echipate decât cu aparate de luat vederi. Dar temperatura în zona de la capătul tunelului era la fel ca pe Rama I. Dacă ne ghidăm după ea, atunci aș zice că in tabere vor fi cam zece grade sub temperatura de îngheț.

Takagishi făcu o scurtă pauză. În creștere însă, continuă el. Am pătruns în interiorul orbitei lui Venus. Ne așteptăm ca lumina să se aprindă în vreo opt sau nouă zile, iar Oceanul Cilindric să înceapă să se topească de la fund la suprafață curând după aceea.

— Ei, glumi David Brown. Se pare că treptat te convertești. Nu îți mai verifici toate afirmațiile.

— Cu fiecare informație primită care indică că această navă se aseamănă cu predecesoarea sa de acum șaptezeci de ani, crește și probabilitatea ca ele să fie identice, replică Takagishi. Până în prezent, dacă ignorăm momentul precis al manevrei de corecție, toate elementele legate de cele două nave au fost similare.

Nicole se apropie de grup.

— Ia priviți cine a venit, rânji ca de obicei Janos. Cel de-al cincilea și ultimul nostru cadet. Observându-i ochii înroșiți, reluă: Noul nostru comandant a avut dreptate. Arăți ca și cum câteva zile de odihnă ți-ar prinde într-adevăr bine.

— Eu unul sunt dezamăgit că îl am pe Yamanaka asistent la asamblarea roverului pe Yamanaka, în locul doamnei des Jardins, interveni Richard Wakefield. Cel puțin ofițerul nostru biolog mai și vorbește. Va trebui să-mi recit singur Shakespeare ca să rămân treaz. Îi dădu un ghiont în coaste pilotului japonez, iar Yamanaka aproape că zâmbi.

— Vreau să vă urez tuturor succes, spuse Nicole. Așa cum sunt convinsă că v-a comunicat Dr. Brown, mă simt prea obosită ca să vă fiu de ajutor. În schimb, voi fi odihnită și pregătită în vederea celei de a doua ieșiri.

— Mă rog, remarcă nerăbdătoare Francesca Sabatini după ce panoramă încă o dată cu aparatul ei video, filmând prim planuri ale chipurilor tuturor. Suntem gata?

— Să mergem, rosti Wakefield. Se îndreptară spre ecluza situată în partea din față a navei spațiale Newton.