Rama II

48. BUN VENIT, PĂMÂNTENI!

Richard era nedumerit. În prima sală a unuia dintre tunelurile superioare descoperise un set de dispozitive stranii, pe care le descifrase în mai puțin de un ceas. În prezent știa cum să regleze luminile și temperatura în fiecare porțiune specifică a adăpostului subteran. Dar dacă totul se dovedea atât de simplu, și toate subteranele erau construite similar, atunci de ce nu foloseau avianii lămpile care le fuseseră oferite? În vreme ce-și luau micul dejun, Richard o descusu pe Nicole privitor la detaliile bârlogului avian.

— Scapi din vedere chestiuni fundamentale, zise Nicole servindu-se cu o bucată de pepene-mană. Avianii nu sunt atât de importanți. Adevărata întrebare este, unde sunt ramanii? Și de ce au săpat aceste găuri sub New York?

— Poate cu toții sunt ramani, replică Richard. Bioții, avianii, octospiderii — poate că provin cu toții de pe aceeași planetă. La început au constituit o familie fericită. Dar odată cu trecerea anilor și a generațiilor, specii diferite au evoluat în direcții diferite. Și-au construit adăposturi individuale și…

— Scenariul tău are prea multe lacune, îl întrerupse Nicole. În primul rând, bioții sunt în mod clar mașini. Avianii s-ar putea sau nu să fie. Octospiderii aproape sigur nu-s, deși un nivel de tehnologie capabil să construiască această navă ar fi putut să avanseze în domeniul inteligenței artificiale mai departe decât suntem noi în stare să ne închipuim. Totuși, simțul meu de intuiție îmi spune că lucrurile acelea sunt organice.

— Noi, pământenii, nu vom putea niciodată face distincție între o creatură vie și o mașină versatilă, creată de o specie cu adevărat avansată.

— De acord. Însă nu vom reuși să rezolvăm dilema de unii singuri. Pe lângă asta, mai e o problemă pe care aș vrea să o discut cu tine.

— Anume? întrebă Richard.

— Oare avianii, octospiderii și aceste galerii subterane au existat și pe Rama I? Dacă da, atunci cum de au scăpat atenției echipajului lui Norton? Iar dacă nu, de ce se află ei doar pe această navă și nu și pe prima?

Richard rămase tăcut câteva secunde.

— Înțeleg raționamentul tău, rosti el într-un târziu. Premiza fundamentală a pornit de la ideea că Rama a fost creat cu milioane de ani în urmă de ființe necunoscute, dintr-o altă regiune a galaxiei, total neinteresate de ceea ce ar fi întâlnit pe parcursul călătoriei lor. Dacă ambele vehicule au fost construite aproximativ în același timp, de ce prezintă ele deosebiri așa de izbitoare?

— Încep să cred că prietenul nostru din Kyoto avea dreptate, opină Nicole. Poate că există o anumită rațiune pentru toate astea. Sunt convinsă că membrii echipajului Norton au fost minuțioși și preciși în cercetările lor și că diferențele dintre Rama I și Rama II sunt reale. Dacă cele două nave sunt însă diferite, în față ni se ridică o problemă mult mai dificilă. De ce sunt diferite?

Richard terminase de mâncat și acum se plimba în lung și în lat pe culoarul slab iluminat.

— S-a purtat o discuție pe această temă, chiar înainte de a se decide anularea misiunii. La teleconferință, principala întrebare pusă a fost de ce și-au modificat ramanii traiectoria, îndreptându-se spre Pământ? Din moment ce primul Rama nu procedase așa, s-a considerat că Rama II era altfel. Iar cei care participau la convorbire nu știau nimic despre aviani sau octospideri.

— Generalului Borzov i-ar fi plăcut avianii, comentă Nicole după o scurtă tăcere. Considera că zborul e cea mai grozavă plăcere a vieții. Râse. Odată mi-a spus că speranța lui secretă era ca reîncarnarea să existe și ca el să se întoarcă iarăși pe Pământ ca pasăre.

— A fost un om deosebit, recunoscu Richard, oprindu-se din mers. Nu cred că i-am apreciat vreodată calitățile, așa cum trebuia.

Nicole puse restul pepenelui în rucsac și se pregăti de plecare. Îi surâse prietenelui ei peripatetic.

— Încă o întrebare, Richard?

Bărbatul încuviință în tăcere.

— Crezi că i-am întâlnit pe ramani? Prin asta înțeleg creaturile responsabile de construcția acestui vehicul. Sau pe oricare din descendenții lor?

Richard scutură cu putere din cap.

— În nici un caz. Poate că am întâlnit o parte din creațiile lor. Sau poate specii de pe aceeași planetă. Dar încă nu am făcut cunoștință cu personajele principale.

Descoperiră Camera Albă la extremitatea stângă a unuia dintre tunelurile orizontale de la cel de-al doilea nivel subteran. Până atunci explorarea fusese aproape plictisitoare. Străbătuseră o mulțime de culoare, uitându-se în încăperi goale, una după alta. De patru ori găsiseră dispozitive de reglare a luminozității și temperaturii. Până să ajungă în Camera Albă, nu văzuseră nimic demn de interes.

În schimb, amândoi rămaseră uluiți când intrară în sala cu pereții vopsiți într-un alb viu. În afară de culoare, încăperea fascina șt prin faptul că, într-unul din colțuri, erau îngrămădite o serie de obiecte, care la o inspecție mai atentă se dovediră a le fi familiare. Erau acoio un pieptene și o perie, un tub gol de ruj, câteva monede, o legătură de chei, și chiar ceva asemănător cu un radio-telefon vechi. Într-o altă grămadă se găseau un inel și un ceas de mână, un tub cu pastă de dinți, o pilă de unghii și o mică tastatură cu litere latine. Richard și Nicole erau năuciți.

— Ei bine, geniule, explică-mi asta dacă poți, rosti femeia indicând cu mâna în jur.

Richard luă tubul cu pastă de dinți, desfăcu capacul și apăsă ușor. Dinăuntru țâșni un material alb. Bărbatul îl atinse cu degetul, apoi îl băgă în gură.

— Pfui, făcu el scuipând pe jos. Dă-mi spectrometrul.

În vreme ce Nicole examina pasta cu sofisticatele sale instrumente medicale, Richard cercetă unul câte unul fiecare din obiecte. În special îl fascină ceasul. Părea să funcționeze la secundă, deși referința rămânea complet necunoscută.

— Ai vizitat vreodată Muzeul Spațiului din Florida? o întrebă pe Nicole.

— Nu, răspunse ea distrată.

— Au o colecție de obiecte personale ale echipajului primei misiuni Rama. Ceasul ăsta arată exact ca cel expus acolo — mi-l aduc bine aminte deoarece am cumpărat unul similar de la standul muzeului.

Nicole se apropie cu o expresie de nedumerire întipărită pe față.

— Chestia asta nu-i pastă de dinți, Richard. Nu știu ce e. Spectrul chimic este uluitor, cu o abundență de molecule supergrele.

Câteva minute amândoi astronauții răscoliră printre lucruri, încercând să găsească sensul ultimei lor descoperiri.

— Un lucru-i sigur, aceste obiecte sunt asociate clar cu specia umană, spuse Richard străduindu-se fără succes să desfacă radio-telefonul. Sunt prea multe ca să fie o simplă coincidență.

— Dar cum de au ajuns aici? Nicole încercă să folosească peria, însă ea era prea moale pentru părul ei. O examină cu mai multă atenție. De fapt nu este o perie. Seamănă cu una la formă și la pipăit, însă nu poate fi folosită.

Se aplecă și ridică pila de unghii.

— Iar asta nu poate fi utilizată pentru unghii omenești. Richard se apropie să vadă despre ce vorbea Nicole. Încă se lupta cu radio-telefonul. Îl aruncă dezgustat și apucă pila întinsă de Nicole.

— Deci aceste obiecte par să fie omenești, dar de fapt nu sunt? întrebă trecând pila peste una din unghii. Unghia rămase neschimbată, iar el îi înapoie pila lui Nicole. Ce se întâmplă aici? rosti cu un glas încărcat de frustrare.

— Îmi aduc aminte de un roman SF pe care l-am citit când eram la universitate, începu Nicole câteva secunde mai târziu. În el, o specie extraterestră studia ființele umane doar prin prisma primelor noastre programe televizate. Și când în cele din urmă ne întâlnesc, ne oferă cutii cu fulgi de porumb, săpunuri și alte lucruri din reclamele noastre comerciale. Ambalajele erau perfect realizate, însă conținutul lipsea ori era complet diferit.

Richard nu o ascultase cu atenție. Se juca cu cheile, cercetând cu privirea colecția de obiecte din încăpere.

— Ce au toate aceste lucruri în comun? se întrebă mai mult pe sine.

Amândoi ajunseră la aceeași concluzie câteva clipe mai târziu.

— Toate au aparținut echipajului lui Norton, exclamară la unison.

— Așadar cele două nave Rama comunică între ele.

— Iar aceste obiecte au fost plasate intenționat aici, pentru a ne informa că vizita noastră pe Rama I a fost observată și înregistrată.

— Păianjenii bioți care au vizitat tabăra lui Norton și celelalte echipamente aferente trebuie să fi fost echipați cu senzori de imagine, zise Richard.

— Și toate astea au fost reproduse după fotografii transmise de pe Rama I pe Rama II.

După comentariul lui Nicole, rămaseră amândoi tăcuți, fiecare urmându-și propriul șir de gânduri.

―— Dar de ce vor ca noi să cunoaștem acest fapt? Cum ar trebui să procedăm în continuare? Richard se ridică în picioare și începu din nou să se plimbe încoace și-ncolo. Brusc, izbucni în râs. N-ar fi uluitor dacă David Brown ar avea în cele din urmă dreptate? Ca ramanii să nu fie deloc interesați în orice ar găsi, programându-și în schimb navele să se poarte diferit? Orice specie ar fi flatată prin modificări ale traiectoriei și prin imitarea unor obiecte simple. Ce ironie incredibilă! Întrucât civilizațiile timpurii sunt probabil în totalitate egocentrice, vizitatorii lui Rama nu s-ar ocupa de altceva decât de înțelegerea unui presupus mesaj―

— Cred că te lași purtat de valuri, îl întrerupse Nicole. Tot ce știm până în prezent e că acestei nave i s-au transmis fotografii de pe Rama I și că reproducerile unor obiecte uzuale ale echipajului lui Norton au fost puse aici, în această cameră, ca noi să le găsim.

— Mă întreb dacă și tastatura este la fel de nefolositoare, se întrebă Richard ridicând-o de jos. Tastă cuvântul «Rama». Nu se întâmplă nimic. Încercă «Nicole». Iarăși nimic.

— Nu-ți aduci aminte cum funcționau tipurile vechi? îl întrebă Nicole cu un zâmbet. Aveau un comutator separat de alimentare. Femeia apăsă un buton nemarcat situat în colțul din dreapta sus al tastaturii. O porțiune a peretelui opus lunecă într-o parte, dezvelind un pătrat mare și negru, cu latura de aproximativ un metru.

Mica tastatură era similară cu cele atașate computerelor portabile, în timpul primei misiuni Rama. Avea patru rânduri cu câte douăsprezece caractere, și un comutator suplimentar în colțul din dreapta sus. Cele douăzeci și șase de litere ale alfabetului latin, cele zece cifre arabe și cei patru operatori matematici erau marcați pe patruzeci de taste individuale. Celelalte opt taste conțineau puncte ori figuri geometrice, putând în plus să fie deplasate în pozițiile «sus» și «jos». Richard și Nicole descoperiră repede că aceste taste speciale reprezentau adevăratele comenzi ale sistemului raman. Prin încercări repetate, descoperiră de asemenea că rezultatul apăsării unei taste depindea de poziția celorlalte șapte. Astfel, prin acționarea oricărei taste se obțineau 128 de rezultate diferite. Cu totul, claviatura permitea 1024 de comenzi.

Alcătuirea unui dicționar de comenzi se dovedea o operație dificilă. Richard se oferi imediat voluntar. Folosind propriile computere, începu elaborarea unui limbaj care să traducă comenzile speciale ale tastaturii. Scopul inițial era simplu— să fie capabili să utilizezi computerul raman ca pe unul de al lor. Odată traducerea terminată, orice input în calculatoarele portabile de pe Newton ar fi avut drept rezultat setul de comenzi de pe tastatura ramană care producea un rezultat identic, pe ecranul negru din perete.

Chiar pentru inteligența și experiența in computere a lui Richard, sarcina se arăta a fi extraordinar de grea. Și nu putea fi explicată cu ușurință. La sugestia bărbatului, Nicole ieși de două ori afară din adăpost pe durata primei zile petrecute în Camera Albă. De fiecare dată făcuse plimbări lungi în jurul New York-ului, ridicîndu-și din când în când ochii spre cer în căutarea vreunui elicopter. La a doua ieșire, Nicole reveni la hambarul unde căzuse în groapă. Atât de multe lucruri se întâmplaseră de atunci, încât înfricoșătoarea experiență de pe fundul cavității părea deja de domeniul unui trecut îndepărtat.

Adeseori se gândea la Borzov, la Wilson și la Takagishi. Înainte de a părăsi Pământul, cu toții fuseseră conștienți de riscurile inerente misiunii. Fuseseră antrenați să facă față situațiilor de urgență provocate de defecțiuni ale propriilor nave. Însă nimeni nu-și închipuise că se va ajunge cu adevărat la pierderi de vieți omenești. Dacă Richard și cu mine pierim aici în New York, atunci aproape jumătate din echipaj va fi mort, remarcă Nicole în sinea ei. Va reprezenta cel mai mare dezastru suferit de la reluarea misiunilor pilotate.

Stătea în exteriorul hambarului, în același loc unde ea și Francesca discutaseră ultima dată cu Richard prin comunicator. De ce ai mințit, Francesca? Credeai cumva că dispariția mea va îndepărta toate suspiciunile?

În ultima dimineață petrecută la baza Beta, înainte ca ea și ceilalți să plece în căutarea lui Takagishi, Nicole transmisese toate datele din computerul portabil în cel aflat în cabina ei de pe Newton. În acel moment intenționase doar să elibereze spațiu de memorie pe calculatorul portabil. Însă totul e acolo, dacă un detectiv conștiincios se gândește vreodată să caute. Medicamentele, tensiunea arterială a lui David, chiar și o mențiune criptică la avort. Și desigur, soluția lui Richard pentru proasta funcționare a lui RoSur.

Pe parcursul celor două plimbări, Nicole zări câțiva centipezi, și chiar un biot buldozer o singură dată, la limita câmpului vizual. Nu văzu nici un avian și nici un octospider. Poate că ies doar noaptea, murmură Nicole, întorcându-se să ia masa împreună cu Richard.