Rama II

50. SPERANȚE REÎNNOITE

Richard continuă să lucreze cu computerul raman, dar se limită de astă dată la sesiuni scurte, implicând-o pe Nicole ori de câte ori era posibil. Făceau plimbări împreună și sporovăiau ca niște vechi prieteni. O distra recitându-i scene întregi din Shakespeare. Bărbatul poseda o memorie prodigioasă și încercă să joace ambele roluri din scenele de dragoste dintre Romeo și Julieta, dar de fiecare dată când intra pe falsetto, Nicole izbucnea în hohote de râs.

Într-o noapte vorbiră mai bine de o oră despre Omeh, tribul Senoufo și viziunile lui Nicole.

— Îți dai seama că-mi este dificil să accept realitatea fizică a unora dintre aceste povești, spuse Richard, încercând să-și catalogheze curiozitatea. Cu toate acestea, recunosc că le găsesc absolut fascinante.

Mai târziu arătă un interes viu în analizarea tuturor simbolurilor din viziunile ei. Era evident că admitea fațeta mistică a lui Nicole ca pe o altă componentă a bogatei ei personalități.

Dormiră cuibăriți unul în altul, înainte de a face dragoste. Când acest lucru se întâmplă în cele din urmă, avu loc cu delicatețe și răbdare, actul surprinzându-i pe amândoi cu ușurința și satisfacția lui. Câteva nopți mai târziu, Nicole ședea cu capul pe pieptul lui, hoinărind la granița somnului. Richard era pierdut pe gânduri.

— Acum câteva zile, rosti el trezind-o cu gingășie, înainte de a deveni așa de intimi, ți-am spus că m-am gândit cândva la sinucidere. Atunci mi-a fost frică să-ți povestesc. Ai vrea să-mi asculți acum povestea?

Nicole deschise ochii. Se rostogoli și-și propti bărbia în stomacul lui.

— Îhâm. Se întinse și îl sărută pe ochi înainte ca el să înceapă.

— Bănuiesc că știi că am fost căsătorit cu Sarah Tydings când eram amândoi foarte tineri. S-a întâmplat înainte ca ea să devină celebră. Era în primul său an la Royal Shakespeare Company, iar repertoriul lor jucat la Stratford cuprindea Romeo și Julieta, Cum vă place și Cymbeline. Sarah juca pe Julieta și pe Rosalind și în ambele roluri era fantastică.

Pe atunci avea optsprezece ani și tocmai terminase școala. M-am îndrăgostit de ea din prima seară când am văzut-o interpretând-o pe Julieta. Îi trimiteam trandafiri în cabină în fiecare zi și mi-am cheltuit mare parte din economii pentru a-i vedea toate spectacolele. Am luat de două ori masa împreună și apoi am cerut-o în căsătorie. A acceptat mai mult din uimire decât din dragoste.

La sfârșitul verii am plecat la Cambridge pentru cercetări. Locuiam într-un apartament modest, iar ea s-a transferat la teatrul din Londra. O însoțeam ori de câte ori puteam, însă după câteva luni studiile au început să-mi consume tot mai mult timp.

Richard se opri din povestit și-i aruncă o privire lui Nicole. Ea nu se mișcase. Ședea pe jumătate răsturnată peste el, cu un surâs de dragoste întipărit pe față,

— Continuă, îi zise Nicole cu voce moale.

— Sarah era moartă după aventură. Avea în permanență nevoie de varietate și suspans. Lucrurile obișnuite și plictisitoare o enervau. Să cumpere alimente, de exemplu, constituia o corvoadă colosală. Pentru ea era pur și simplu prea mult să pornească aparatul și să hotărască ce dorea să comande. De asemenea, considera orice orar ca pe o incredibilă constrângere.

Trebuia să facem dragoste de fiecare dată în altă poziție, sau ascultând mereu altă muzică, altminteri se plictisea. O bucată de vreme, am avut destulă imaginație să o satisfac. Am preluat în același timp toate treburile casei, pentru a o elibera pe ea. Însă ziua are un număr limitat de ore. În cele din urmă, în ciuda considerabilei mele capacități, studiile mele au început să sufere, deoarece îmi cheltuiam întreaga energic făcându-i ei viața cât mai interesantă.

La un an de la căsătorie, Sarah a hotărât să închirieze un apartament în Londra, pentru a nu mai fi nevoită să facă naveta în fiecare seară. De fapt, petrecea deja câteva nopți pe săptămână în Londra, chipurile la una dintre prietenele ei actrițe. Dar carierea ei mergea de minune și aveam bani din belșug; așa că de ce să mă fi împotrivit’?

Nu a trecut mult timp și zvonurile despre comportamentul ei au început să se răspândească. Am ales să le trec cu vederea, fiindu-mi teamă că ea nu va nega dacă aș fi întrebat-o direct. Apoi, într-o noapte, pe când studiam pentru un examen, am primit un telefon de la o femeie. Era foarte politicoasă, deși vizibil tulburată. S-a recomandat ca fiind soția actorului Hugh Sinclair, și mi-a spus că domnul Sinclair — partenerul lui Sarah în drama americană In Any Weather — avea o aventură cu soția mea. «De fapt», mi-a spus ea, ’«se află în apartamentul soției dumneavoastră chiar în acest moment». Apoi femeia a început să plângă și a închis.

Nicole ridică mâna și-l mângâie pe obraz.

— Am simțit că mi se rupe ceva în piept, continuă el amintindu-și de durerea încercată atunci. Eram furios, speriat, înnebunit. Am plecat la gară și am luat trenul de noapte spre Londra. Când taxiul m-a lăsat în fața apartamentului lui Sarah, am alergat la ușă.

N-am bătut. Am țâșnit ca fulgerul pe scări și i-am găsit dormind goi în pat. Am ridicat-o în sus pe Sarah și am izbit-o de perete — încă îmi aduc aminte ce sunet a scos capul ei izbind oglinda. Apoi m-am năpustit asupra lui, pocnindu-l de nenumărate ori peste față, până ce i-am transformat-o într-o masă sângerândă. A fost groaznic…

Richard se opri, începând să plângă în tăcere. Nicole îl îmbrățișă cu putere, încercând să-l liniștească.

— Am fost ca un animal, plânse el. Am fost mai rău decât tatăl meu. I-aș fi omorât pe amândoi dacă vecinii nu m-ar fi împiedicat.

Câteva minute nici unul dintre ei nu scoase o vorbă. Când Richard vorbi din nou, vocea i se îmblânzise, sunând aproape detașat.

— A doua zi, după interogatoriul luat de poliție, după reporterii de la ziarele de scandal și acuzațiile lui Sarah, am vrut să mă sinucid. Aș fi făcut-o chiar, dacă aș fi avut o armă. Tocmai luam în considerație celelalte macabre alternative — pilule, să-mi tai venele cu briciul, să mă arunc de pe un pod — când m-a sunat un student să-mi ceară niște amănunte referitoare la relativitate. După cincisprezece minute petrecute cu gândul la Einstein, sinuciderea încetase să mai reprezinte o alternativă viabilă. Divorțul, cu siguranță. Celibatul, foarte probabil. În nici un caz moartea. N-aș fi putut pune punct prematur dragostei mele pentru fizică. Vocea i se frânse.

Nicole își șterse ochii și-l apucă de mâini. Își întinse corpul gol peste al lui și-l sărută.

— Te iubesc, îi spuse ea.

Alarma de la ceasul lui Nicole indica că se făcuse iarăși zi pe Rama. Încă zece zile, calculă ea rapid în gând. Ar fi timpul să avem o âiscuție serioasă.

Alarma îl trezise și pe Richard. Bărbatul se răsuci și îi zâmbi partenerei de somn.

— Dragul meu, rosti Nicole, a sosit timpul―

— «Să vorbim despre multe lucruri, spuse morsa.»

— Haide, fii serios. Trebuie să hotărâm ce facem. E limpede că nimeni nu vine să ne caute.

— De acord, încuviință Richard ridicându-se și întinzându-se după cămașă peste salteaua lui Nicole. De zile întregi mi-a fost teamă de acest moment. Bănuiesc totuși că a sosit clipa să ne gândim serios la traversarea înot a apei.

— Nu crezi că avem șanse să construim o barcă din materialul nostru negru?

— Nu, răspunse el. Unul din materiale este prea ușor, celălalt prea greu. Am putea eventual construi un hibrid care să plutească, dacă am avea cuie, însă fără pânze tot am fi nevoiți să vâslim, așadar, cea mai bună șansă este să înotăm.

Richard se ridică și se îndreptă spre chenarul de pe perete.

— Planurile mele frumoase n-au dat roade, nu-i așa? Bătu ușor cu degetul în pătrat. Și în afară de barcă aveam de gând să cer friptură cu cartofi.

— «Cele mai bune planuri ale oamenilor și șoarecilor dau adesea greș», recită ea din memorie.

— Ce poet ciudat a mai fost bătrânul Robbie. Niciodată nu am priceput ce au văzut oamenii la el.

Nicole termină să se îmbrace și execută câteva exerciții de înviorare.

— Pfui, făcu ea, mi-am ieșit din formă. Nici un fel de exerciții fizice mai serioase de zile întregi. Îl privi pe Richard, care o privea zâmbind ștrengar. Pe tine nu te-am pus la socoteală, prostuțule!

— Eu unul am făcut-o, rânji el. E aproape singurul exercițiu care mi-a plăcut vreodată. La Academie am urât întotdeauna acele weekend-uri speciale de «antrenament fizic».

Richard puse pe masă porții mici de pepene.

— Încă trei prânzuri în afară de acesta, rosti cu o voce lipsită de emoție. Ar trebui să pornim înot înainte de căderea nopții.

— De ce să nu pornim în această dimineață?

— Nu. Tu mergi să supraveghezi coasta și să alegi un loc propice. Noaptea trecută am găsit pe calculator ceva care m-a uluit complet. Nu ne va da mâncare sau bărci cu pânze, dar se pare că am pătruns în sfârșit într-o altă ordine structurală.

După micul dejun, Nicole îl sărută pe Richard și se îndreptă spre suprafață. Nu-i trebui mult timp să cerceteze coasta. N-avea nici un rost să alegi un anume punct de plecare. Realitatea înfricoșătoare a traversării oceanului o copleși. Sunt toate șansele ca nici eu și nici Richard să nu mai fim în viață când se va lăsa iarăși întunericul.

Încercă să-și închipuie cum s-ar simți mâncată de un rechin biot. Ar fi o moarte rapidă? Sau s-ar îneca lent, conștientă că picioarele i-au fost amputate? Pe Nicole o trecură fiorii. Poate ar trebui să obținem un alt pepene… Știa că n-avea sens. Mai devreme sau mai târziu, tot trebuiau să înoate.

Nicole se întoarse cu spatele la ocean. Cel puțin, aceste ultime zile au fost minunate, își zise în sinea ei, nedorind să se mai gândească la întunecatele sale previziuni. Richard a fost un tovarăș excelent. În toate privințele. Își permise luxul de a-și aduce aminte, de clipele petrecute împreună. Apoi zâmbi și porni înapoi spre adăpost.

— Dar la ce mă uit? întrebă Nicole în vreme ce o altă imagine fulgeră pe ecranul negru.

— Nu sunt foarte sigur, replică Richard. Tot ce știu e că am reușit să apelez un soi de listă lungă. Îți amintești de acea configurație a comenzilor care producea linii de simboluri aducând a sanscrită? Ei bine, tot privind rândurile respective am observat un anumit model. M-am oprit la începutul acestui pasaj, am schimbat poziția ultimelor trei taste și am atins din nou punctul dublu. Și deodată pe ecran a apărut o imagine. De fiecare dată când atingeam o tastă alfanumerică, imaginea se schimba.

— Dar de unde știi că ne uităm la transmisia unui senzor?

Richard introduse o comandă și în imagine se produse o modificare.

— Câteodată văd lucruri pe care le recunosc. Privește-o pe asta, de exemplu. N-ar putea fi scara Beta, fotografiată de o cameră situată în mijlocul Câmpiei Centrale?

Nicole studie imaginea.

— Posibil, dar nu-mi dau seama cum ai putea să fii vreodată sigur.

Richard introduse o nouă comandă. Următoarele trei imagini erau ininteligibile. Cea de a patra prezenta o formă ascuțită în partea de sus a cadrului.

— Și ăsta nu e unul din coarnele mici, observat de un senzor din apropierea vârfului Marelui Corn?

Oricât de mult s-ar fi străduit, Nicole nu reușea să vizualizeze ce imagine ar vedea din vârful uriașului corn situat în centrul Emisferei Sudice. Richard continuă să comute imaginile. Din cinci cadre, doar unul era mai clar.

— Undeva în sistem trebuie să existe un algoritm de mărire, mormăi el. Atunci aș fi în stare să reglez toate imaginile.

Pentru Nicole devenise limpede că Richard se afla pe punctul de a începe o nouă perioadă de muncă intensă. Se apropie de el și își trecu brațele pe după gâtul lui.

— Îmi dai voie să te distrag puțin la început, rosti ea, întinzându-se și sărutându-l pe gură.

— Cred că da, replică el, lăsând din mână tastatura. Îmi va face probabil bine să-mi limpezesc mintea.

Nicole se găsea în mijlocul unui vis minunat. Era din nou acasă, în vila din Beauvois. Richard ședea lângă ea pe canapeaua din sufragerie, ținându-i mâna. Fiica și tatăl ei stăteau vizavi în fotolii.

Visul îi fu întrerupt de glasul insistent al lui Richard. Când Nicole deschise ochii, iubitul ei stătea alături, entuziasmul citindu-i-se în voce.

— Așteaptă până ai să vezi, scumpo, spuse el ajutând-o să se ridice. Este fantastic! Cineva mai e încă aici.

Nicole își alungă visul din minte și privi pătratul negru indicat de Richard.

— Îți vine să crezi? întrebă bărbatul, sărind în sus de bucurie. Nu există nici o îndoială. Nava militară este încă andocată.

Numai atunci, Nicole realiză că avea în față o imagine a exteriorului lui Rama. Clipi din ochi și ascultă explicația incoerentă a lui Richard.

— Odată ce am deslușit codul pentru parametrii de mărire, aproape fiecare cadru s-a limpezit. Setul de imagini pe care ți le-am arătat mai devreme trebuie să constituie rezultatul în timp real a sute de senzori optici. Și cred că am aflat cum să acced și bazele de date ale celorlalți senzori.

Richard jubila. O îmbrățișă pe Nicole și o ridică în aer. O strânse la piept și o sărută de câteva ori, țopăind prin cameră ca un lunatic.

Când într-un sfârșit se calmă, Nicole studie un minut întreg imaginea proiectată pe ecran. În mod cert era nava militară Newton; însemnele se vedeau clar.

— Așadar modulul științific a plecat acasă; comentă ea.

— Da, după cum mă așteptam. Îmi era teamă că vor pleca amândouă, astfel că după traversarea oceanului ne-am fi pomenit în continuare prizonieri, de data aceasta într-o închisoare mai mare.

Același gând o neliniștise și pe Nicole. Îi zâmbi.

— Atunci lucrurile sunt destul de simple, nu-i așa? Traversăm Oceanul Cilindric înot și ne îndreptăm spre telescaun. Sus vom fi așteptați de cineva.

Nicole începu să-șî împacheteze lucrurile. Între timp, Richard continuă să apeleze noi fotografii.

— Ce faci? îl întrebă Nicole. Credeam că mergem la o partidă de înot.

— N-am terminat de trecut în revistă toți senzorii de când am descoperit parametrii de mărire, replică Richard. Vreau doar să fim siguri că nu scăpăm din vedere nimic important. Durează încă un ceas, sau mai puțin.

Nicole se opri din împachetat și se așeză lângă Richard în fața ecranului. Imaginile erau cu adevărat interesante. Unele reprezentau cadre exterioare, dar cele mai multe arătau diferite zone din interiorul lui Rama, inclusiv din adăposturile subterane. O fotografie magnifică era luată din partea de sus a camerei unde se găseau sferele fierbinți, învelite în material spongios. Richard și Nicole urmăriră imaginea câteva clipe, cu speranța de a zări un octospider negru și auriu, dar nu distinseră nici o mișcare.

Se găseau aproape de sfârșitul listei, când un cadru luat treimii inferioare a scării Alfa îi ului complet. Acolo, coborând pe scări, se deslușeau patru siluete umane în costume spațiale. Richard și Nicole urmăriră timp de cinci secunde siluetele, apoi explodară de bucurie.

— Vin! strigă Richard ridicându-și brațele spre tavan. Vom fi salvați!