Rama II

34. ÎNSOȚITORI NEOBIȘNUIȚI

Doctorul David Brown era genul de savant căruia nu-i plăceau și nici nu avea încredere în mașini. Cele mai multe dintre lucrările sale tratau subiecte teoretice, căci detesta formalismul și detaliile științelor empirice. Empiriștii aveau de luptat cu instrumentele și, chiar mai rău, cu inginerii. Pentru David Brown, inginerii nu erau decât dulgheri și instalatori cu diplomă. Le tolera existența doar pentru că unii din ei puteau fi necesari, dacă teoriile sale ar fi fost să fie verificate de măsurători reale.

Când Nicole îi puse inocent câteva întrebări referitoare la funcționarea ice-mobilului, Francesca nu-și putu reține un chicotit.

— Habar n-are, și nici nu îl interesează, explică italianca. Ai crede că nu știe nici măcar să conducă un cărucior electric? L-am văzut privind un simplu robot de bucătărie mai bine de treizeci de minute, încercând fără succes să-și dea seama cum se utilizează. Dacă nulI-ar ajuta nimeni, ar muri de foame.

— Haide Francesca, lucrurile nu pot sta așa de rău, zise Nicole în timp ce urcau pe bancheta din față a vehiculului. La urma urmei, trebuie să se folosească atât de computere și de echipamentul de transmisie, cât și de sistemul de prelucrare a imaginilor de pe Newton. Exagerezi.

Tonul conversației era ușuratec și inofensiv. David Brown se lăsă să cadă pe bancheta din spate și oftă din greu.

— Cu siguranță că două femei excepționale ca voi au și altceva mai important de discutat. Dacă nu, poate îmi explicați și mie de ce un lunatic cercetător japonez părăsește tabăra în puterea nopții.

— Potrivit asistentului lui Maxwell, nulitatea aia slugarnică de Mills, mulți de pe Pământ consideră că bunul nostru doctor a fost răpit de ramani.

— Fii serioasă, Francesca. De ce s-ar decide Takagishi să plece de unul singur?

— Eu am o idee, declară rar Nicole. Nu era satisfăcut de programarea explorării. Știți cât de mult crede în importanța New York-ului. După incidentul cu Wilson… ei bine, a devenit convins de iminența unui ordin de evacuare. Până ne-am fi întors — dacă ne-am mai fi întors vreodată — Oceanul Cilindric avea să se topească, făcând mult mai dificil accesul în oraș.

Onestitatea înnăscută a lui Nicole o îndemna să-i informeze pe Brown și Sabatini despre problemele inimii lui Takagishi, însă intuiția o sfătuia să nu aibă încredere în cei doi.

— Nu pare a fi un tip care să se pripească, opină doctorul Brown. Mă întreb dacă nu cumva a auzit sau a văzut ceva.

— Poate că-l durea capul, ori nu reușea să adoarmă, avansă Francesca. Reggie Wilson obișnuia să hoinărească în timpul nopții când avea migrene.

David Brown se aplecă în față.

— Apropo, se adresă el lui Nicole, Francesca îmi spune că ești de părere că instabilitatea lui Wilson ar fi putut fi exacerbată de pilulele pe care le lua. E limpede că te pricepi la medicamente. M-a impresionat din cale-afară rapiditatea cu care ai identificat somniferul pe care îl luasem eu.

— Vorbind de medicamente, adăugă Francesca după o scurtă pauză, Janos Tabori a menționat ceva despre o discuție avută cu tine referitoare la moartea lui Borzov. Poate că nu l-am înțeles eu bine, însă cred că a spus că la mijloc ar fi putut să fie o reacție adversă la administrarea unui medicament.

Înaintau pe gheață cu o viteză constantă. Atmosfera părea degajată, aparent normală. Nu exista nici un motiv vizibil de suspiciune. Totuși, se gândi Nicole formulând un răspuns Francescăi, ultimele două remarci au fost prea lunecoase. Aproape exersate. Se răsuci să-l privească pe David Brown. Pe Francesca o știa capabilă să-și ascundă sentimentele, însă Nicole era sigură că putea citi pe chipul doctorului Brown dacă întrebările lor erau sau nu repetate. Bărbatul se foi ușor sub privirea ei scrutătoare.

— Cosmonautul Tabori și cu mine am vorbit despre generalul Borzov și împreună am emis o serie de speculații despre ce i-ar fi putut provoca durerea, declară Nicole afabil. În definitiv, apendicele său era perfect sănătos, așa că simptomele trebuie să fi fost induse de altceva. Pe parcursul discuției, i-am spus lui Janos că o reacție negativă la medicamente constituie una din posibilități. Nu este o afirmație foarte categorică.

Doctorul Brown păru ușurat și schimbă subiectul imediat. Cu toate acestea, răspunsul lui Nicole nu o satisfăcuse pe Francesca. Dacă nu cumva greșesc, jurnalista noastră mai are încă întrebări, cugetă Nicole. Dar nu mi le va pune acum. O privi pe Francesca și își dădu seama că italianca nu acorda nici o atenție monologului lui Brown de pe scaunul din spate. În vreme ce el vorbea despre reacția celor de pe Pământ la moartea lui Wilson, Francesca se adâncise în propriile sale gânduri.

După ce Brown își sfârși ideea, se instală tăcerea. Nicole privi în jur la nesfârșitele mile de gheață, la impunătoarele faleze de pe țărmurile Oceanului Cilindric, la zgârie-norii New York-ului profilați în față. Rama era o lume plină de glorie. Pe moment se simți vinovată de neîncrederea arătată Francescăi și doctorului Brown. Ce păcat că noi, pământenii, nu suntem niciodată capabili să mergem în aceeași direcție. Nici chiar atunci când suntem confruntați cu infinitul.

— Nu-mi dau seama cum ai reușit, rupse brusc tăcerea Francesca. Se răsucise pentru a i se adresa lui Nicole. După atâta amar de timp, nici măcar ziarele tabloide n-au nici un indice. Și nu trebuie să fii un geniu ca să calculezi când s-a întâmplat.

Doctorul Brown pierduse complet șirul replicilor.

— Despre ce naiba vorbiți?

— Celebrul nostru ofițer biolog, replică Francesca. Nu găsești fascinant faptul că, după atâta vreme, identitatea tatălui fiicei ei nu este încă cunoscută publicului?

— Signora Sabatini, rosti numaidecât în italiană Nicole, așa cum ți-am mai declarat înainte, acest subiect nu te interesează. Nu voi permite acest amestec în viața mea personală―

— Voiam doar să-ți reamintesc, Nicole, o întrerupse rapid Francesca, de asemenea în italiană, că ai secrete pe care nu dorești să le vezi dezvăluite.

David Brown le privi deconcertat pe amândouă. Nu înțelesese nici o vorbă și era complet uluit de brusca tensiune instalată în vehicul.

— Așadar, David, rosti Francesca pe un ton condescendent, ne povesteai ceva despre starea de spirit de pe Terra. Crezi că ni se va ordona să ne întoarcem acasă? Sau vom renunța pur și simplu la această ieșire?

— Consiliul executiv de la cartierul general a fost convocat într-o sesiune specială la sfârșitul săptămânii, răspunse el după o scurtă ezitare. Părerea doctorului Maxwell e că ni se va cere să abandonăm proiectul.

— Reacția ar fi tipică pentru un grup de oficialități guvernamentale, al căror obiectiv principal a fost întotdeauna minimalizarea riscurilor, comentă Francesca. Pentru prima dată în istorie, ființe umane adecvat pregătite explorează interiorul unui vehicul construit de o inteligență extraterestră. Și totuși, pe Pământ politicienii se comportă ca și cum nu s-ar întâmpla nimic neobișnuit. Sunt incapabili de viziune. Uluitor!

Nicole des Jardines încetă să mai asculte conversația dintre Francesca și David Brown. Mintea i se concentrase pe schimbul anterior de cuvinte. Crede că dețin probe despre drogurile din corpul lui Borzov, cugetă Nicole. Nu există altă explicație pentru amenințarea ei.

Ajunși la marginea întinderii de gheață, Francesca petrecu zece minute cu pregătirea camerei robot și a echipamentului de sunet pentru secvența menită să-i prezinte pe cei trei pornind în operațiunea de «cercetare a orașului extraterestru», în căutarea colegului dispărut. Nemulțumirea exprimată de Nicole despre întârziere trecu neobservată. Își făcu totuși cunoscută supărarea neparticipând la realizarea filmului respectiv. În vreme ce Francesca își termina pregătirile, Nicole urcă scara apropiată și studie orașul zgârie-norilor. În spate și sub ea, o auzea pe Francesca evocând drama pentru milioanele de spectatori de pe Pământ.

— Iată-mă la periferia misteriosului oraș-insulă denumit New York. În apropierea acestui loc doctorul Takagishi, cosmonautul Wakefield și cu mine am auzit la începutul săptămânii o serie de sunete stranii. Avem motive să credem că New York-ul a constituit destinația profesorului atunci când a părăsit tabăra noaptea trecută, într-o expediție de explorare solitară și neautorizată…

Ce i s-a întâmplat? De ce nu răspunde apelurilor noastre? Ieri am fost martorii unei teribile tragedii în decursul căreia ziaristul Reggie Wilson, riscându-și viața pentru a o salva pe cea care vă vorbește acum, a fost prins sub rover, fiind incapabil să scape de cleștii puternici ai crabilor bioți. Să fi avut expertul nostru în Rama o soartă similară? Să fi proiectat oare extratereștrii care au construit acest uimitor vehicul în urmă cu eoni un soi de capcană sofisticată, destinată să-i păcălească, iar în cele din urmă să-i distrugă pe vizitatorii prea puțin suspicioși? Nu știm. Însă…

Din punctul ei de observație, Nicole încercă s-o ignore pe Francesca și să ghicească în ce direcție ar fi putut să se îndrepte doctorul Takagishi. Consultă hărțile stocate în memoria computerului ei de buzunar. El s-ar fi dus exact spre centrul geometric al orașului, conchise ea. Era convins că această perfecțiune geometrică are o semnificație.