Rama II

11. SFÂNTUL MICHAEL DIN SIENA

Ieșirea metroului se afla vizavi de intrarea în Parcul Internațional al Păcii. Scările rulante îl ridicară pe general la nivelul superior, iar din momentul în care păși în lumina după amiezii, văzu în dreapta — la nu mai mult de două sute de iarzi — mormântul în formă de dom. În stânga, de cealaltă latură a parcului, în spatele unui complex de clădiri administrative, se zărea partea superioară a vechiului Colosseum roman.

O’Toole pătrunse cu un pas rapid în parc și o luă la dreapta pe drumul ce ducea la mormânt. Trecu de o mică și minunată fântână, parte a unui monument dedicat copiilor lumii, și se opri să privească figurile sculptate, pline de viață, ce se jucau în apa rece. Generalul era plin de nerăbdare. Ce zi incredibilă, reflectă el. Pentru început, o audiență la papă. Și acum o vizită la mormântul Sfântului Michael.

Când Michael din Siena fusese canonizat în 2188, la cincizeci de ani după moarte și, poate semnificativ, la trei ani după alegerea lui Ioan Paul al V-lea ca papă, consensul a fost deplin: Parcul Internațional al Păcii părea să fie locul perfect pentru un monument ridicat în onoarea lui. Marele Parc se întindea de la Piazza Venezia până la Colosseum, șerpuind în jurul și printre puținele ruine ale vestigiilor romane supraviețuitoare holocaustului nuclear. Alegerea amplasamentului exact al monumentului se dovedise un proces delicat. Memorialul celor Cinci Martiri, acei bărbați și femei plini de curaj care se dedicaseră reinstaurării ordinii în Roma în lunile imediat următoare dezastrului, constituise principala atracție a parcului timp de mulți ani. Foarte multă lume considera că nu trebuia permis ca noul monument al Sfântului Michael din Siena să eclipseze semețul pentagon de marmură, ce ocupa din 2155 colțul de sud al parcului.

După lungi discuții s-a hotărât ca monumentul Sfântului Michael să fie amplasat în partea opusă, de nord, a parcului, iar fundația sa așezată în mod simbolic pe epicentrul real al exploziei, la numai zece iarzi de locul unde străjuise statuia lui Traian, vaporizată instantaneu de căldura intensă degajată în centrul mingii de foc. Primul nivel al monumentului rotund era rezervat în întregime meditației și rugăciunii. Naosul central cuprindea douăsprezece firide sau capele mici. șase cu sculpturi și lucrări de artă în stilul clasic romano-catolic, celelalte șase în stilul propriu principalelor religii ale lumii, împărțirea eclectică a parterului fusese dinadins proiectată pentru a alina spiritele multor ne-catolici ce veneau aici în pelerinaj, cu scopul de a cinsti memoria Sfântului Michael.

Generalul nu petrecu mult timp la primul nivel. Îngenunchie și spuse o rugăciune în capela Sfântului Petru, apoi privi grăbit celebra sculptură de lemn a lui Buddha așezată într-un colț lângă intrare, ca mulți alți turiști fiind nerăbdător să vadă frescele de la etajul doi. O’Toole fu copleșit de mărimea și frumusețea celebrelor picturi, imediat după ce ieși din lift. În fața lui se ridica un portret în mărime naturală a unei grațioase fete de optsprezece ani, cu un păr lung și blond. Era îngenuncheată într-o veche biserică din Siena în ajunul Crăciunului din 2115, având alături, într-un coș așezat pe dușumea, un copilaș cu părul cârlionțat, învelit într-o pătură. Pictura reprezenta noaptea nașterii Sfântului Michael, prima dintr-o serie de douăsprezece panouri cu fresce ce înconjurau complet mormântul și istoriseau viața eroului.

Generalul O’Toole se îndreptă spre micul chioșc de lângă lift și închirie o audiocasetă de patruzeci și cinci de minute. Pătrată, cu latura de zece centimetri, încăpea ușor în buzunarul hainei. Luă unul din minusculele receptoare și-l introduse în ureche. După ce selectă limba engleză, apăsă butonul marcat «Introducere» și începu să asculte o voce feminină, explicând ceea ce urma să vadă în continuare.

«Fiecare din cele douăsprezece fresce are șase metri înălțime, spunea femeia în timp ce generalul studia trăsăturile micuțului Michael din primul panou. Sala este luminată natural prin niște lucarne speciale și artificial de reflectoarele amplasate în dom. Senzori automați determină condițiile de mediu și combină cele două iluminații, astfel încât vizibilita-tea să fie mereu perfectă.

Cele douăsprezece panouri de la acest nivel corespund celor douăsprezece firide ale nivelului anterior. Dispunerea frescelor, în ordinea cronologică a vieții sfântului, urmează sensul orar. Astfel, pictura finală comemorând ceremonia canonizării în 2188 la Roma se află alături de aceea ocazionată de nașterea sa în catedrala din Siena, șaptezeci și doi de ani mai devreme. Frescele au fost realizate de o echipă de patru artiști, inclusiv maestrul chinez Feng Yi, sosit aici în primăvara anului 2190, fără nici un fel de anunț prealabil. În ciuda faptului că era puțin cunoscut în afara Chinei, ceilalți trei artiști — Rosa de Silva din Portugalia, Fernando Lopez din Mexic și Flans Reichwein din Elveția — l-au cooptat imediat pe Feng Yi în mijlocul lor, luând în considerație superbele schițe pe care acesta le adusese cu el.

O’Toole aruncă o privire prin sala circulară, în vreme ce asculta vocea lirică de pe casetă. În acea ultimă zi a anului 2199, la etajul al doilea al monumentului Sfântului Michael se aflau mai bine de două sute de vizitatori, inclusiv trei grupuri organizate. Cosmonautul american înainta încet, oprindu-se în fața fiecărui panou pentru a-l studia, ascultând totodată explicațiile de pe casetă.

Evenimentele majore ale vieții Sfântului Michael erau descrise în detaliu în fresce. Panourile doi, trei, patru și cinci imortalizau perioada noviciatului ca preot franciscan în Siena, călătoriile de documentare întreprinse în jurul lumii din timpul Marelui Haos, începutul susținutei activități religioase după întoarcerea în Italia, folosirea resurselor bisericii pentru a-i hrăni pe cei flămânzi și a-i adăposti pe cei fără de cămin. Al șaselea panou îl prezenta pe neobositul sfânt în interiorul unui studio de televiziune donat de un bogat admirator american. Aici Michael, cunoscător a opt limbi, își prezentase în repetate rânduri mesajul său de unitate a întregii omeniri, cerându-le celor avuți să aibă grijă de cei mai puțin favorizați de soartă.»

Pe panoul numărul șapte, Feng Yi imortalizase confruntarea de la Roma dintre Michael și bătrânul papă muribund. O capodoperă a contrastului. Folosind cu mare dibăcie culoarea și lumina, artistul transmitea imaginea unui tânăr energic, vioi și plin de inițiativă, blamat în mod greșit de un prelat obosit, a cărui singură dorință era de a-și petrece ultimele zile în pace și liniște. Expresia facială a lui Michael indica două reacții diferite și distincte la ceea ce i se cerea: supunere la ordinele papalității și dezgust la ideea că biserica se dovedea mai interesată de stil și ordine decât de substanță.

«Michael a fost trimis de papă într-o mănăstire din Toscana, continuă vocea de pe casetă, și aici au avut loc transformările finale ale caracterului său. Panoul numărul opt reprezintă apariția lui Dumnezeu în fața lui Michael, în timpul izolării sale. După mărturisirea sfântului, Dumnezeu i-a vorbit de două ori, prima dată în mijlocul unei furtuni, iar a doua oară în vreme ce un curcubeu magnific se arcuia pe cer. Și în timpul acelei furtuni violente și prelungi a auzit Michael — rostite de Dumnezeu printre nesfârșitele bubuituri ale tunetelor — acele «Legi ale Vieții», mai apoi reluate de sfânt în serviciului religios de Paște de ia Bolsena. La a doua apariție, Dumnezeu l-a informat că mesajul său va fi răspândit în toate colțurile lumii de către curcubeu și că El însuși «va oferi celor credincioși un semn» în timpul mesei de Paște.

Cel mai faimos miracol din viața lui Michael, prezentat unui miliard de oameni prin intermediul televiziunii, este imortalizat pe al nouălea panou. Pictura îl arată pe Michael ținându-și predica de Paște mulțimilor adunate pe malul lacului Bolsena. O aversă puternică de primăvară îi udă până la piele pe credincioși, cei mai mulți îmbrăcați în familiarele veșminte albastre ce vor deveni asociate cu numele discipolilor sfântului. Dar deși ploaia cade în jurul lui Michael, nici măcar o picătură nu udă amvonul sau echipamentul de sunet care-i amplifică vocea. O rază strălucitoare, perpetuă de soare, scaldă în lumină fața tânărului sfânt, în vreme ce el anunță lumii noile precepte ale lui Dumnezeu. Această transformare dintr-un conducător eminamente religios―»

Generalul închise casetofonul și se îndreptă spre panourile zece și unsprezece. Cunoștea restul evenimentelor. După mesa din Bolsena, Michael fusese lovit numai de necazuri. Viața i se schimbase brusc. În doar două săptămâni, majoritatea licențelor pentru televiziune prin cablu i-au fost anulate. Presa a început să publice tot felul de povești de corupție și imoralitate ale tinerilor săi adepți, al căror număr crescuse deja la sute de mii. O tentativă de asasinat fu dejucată în ultima clipă de personalul său. Se făceau tot mai des auzite zvonuri că Michael se autoproclamase al doilea Christ.

Și astfel conducătorilor lumii li s-a făcut frica de tine. Tuturor. Deveniseși o amenințare la adresa lor prin legile tale ale vieții. Iar ei n-au înțeles niciodată ce ai vrut tu să spui prin evoluția finală. O’Toole se opri în fața celei de-a zecea fresce. O scenă pe care o știa pe de rost. Aproape orice persoană educată din lume ar fi recunoscut-o imediat. Reluările televizate ale ultimelor secunde dinaintea exploziei bombei teroriste erau prezentate în fiecare an pe 28 iunie, prima zi a Sărbătoririi Sfinților Petru și Pavel și rememorarea zilei când Michael Balatresi pierise, alături de aproape un milion de credincioși, în Roma acelei dimineți cumplite de vară a anului 2138.

I-ai chemat la Roma să ți se alăture. Să arăți lumii că toți sunt uniți. Și ei au venit. Al zecelea panou îl prezenta pe Michael în veșmintele sale albastre, pe treptele Monumentului lui Vittorio Emmanuel din Piazza Venezia. Se afla în mijlocul unei predici. În jurul lui, în toate direcțiile se întindea o mare albastră, de la Forumul roman la Via dei Fiori Imperiali conducând la Colosseum. Fețe înflăcărate, excitate, majoritatea tinere, ivindu-se de după monumentalele vestigii ale străvechiului oraș, pentru a zări în fugă imaginea băiatului-bărbat ce îndrăznise să sugereze că poseda o cale — calea Domnului — de a ieși din starea de disperare și deznădejde în care se prăbușise lumea.

Michael Ryan O’Toole, un catolic american de cincizeci și șapte de ani din Boston, se prăbuși în genunchi și plânse — ca multe alte mii de oameni înaintea sa — în clipa când privi panoul unsprezece. Aceeași scenă ca în fresca precedentă, dar la o oră distanță — o oră după ce bomba nucleară de șaptezeci și cinci de kilotone, ascunsă într-o camionetă abandonată lângă Columna lui Traian, explodase acoperind cu noru-i în formă de ciupercă cerul de deasupra orașului. Orice lucru sau ființă pe o rază de două sute de metri de la epicentru fusese vaporizat instantaneu. Nici urmă de Michael, de Piazza Ve-nezia său de uriașul Monument al lui Vittorio Emmanuel. Centrul frescei nu era decât o gaură. În jurul ei, acolo unde vaporizarea nu fusese totală, scene de agonie și oroare ce aveau să zdruncine indiferența chiar și a celor mai egocentrici indivizi.

Sfinte Dumnezeule, rosti printre lacrimi generalul, ajută-mă să înțeleg mesajul vieții Sfântului Michael. Ajută-mă să înțeleg cum pot contribui, într-o măsură oricât de mică, la planurile pe care Le ai pentru noi toți. Luminează-mă pe mine, care mă pregătesc să fiu emisarul Tău către ramani.