Razboi pe Rama

11

Stăteau în camera de zi a familiei Wakefield, așteptând mireasa. Patrick își frângea nervos mâinile.

— Ai răbdare, tinere, spuse Max, traversând camera și cuprinzându-l pe Patrick în brațe. O să vină… Orice femeie vrea ca în ziua nunții să arate mai bine ca niciodată.

— Eu n-am vrut, spuse Eponine. De fapt, nici nu mai țin minte cum eram îmbrăcată la nunta mea.

— Ba eu țin bine minte, franțuzoaico, spuse rânjind Max. Mai ales sus, în iglu. Din câte-mi amintesc, majoritatea timpului ai fost în costumul în care te-ai născut.

Eponine râse. Nicole intră în cameră și anunță:

— Vine peste câteva minute. Ellie o ajută la ultimele retușuri. Unde sunt Archie și doctorul Blue? întrebă ea uitându-se în jur.

— Au dat o fugă până la ei acasă, răspunse Ellie, care intrase în urma lui Nicole. Au un cadou special pentru mireasă.

— Nu-mi place să-i am prin preajmă pe octopăianjenii ăia, spuse Galileo pe un ton nesuferit. Îmi dau fiori.

— De săptămâna viitoare, Galileo, spuse Ellie cu blândețe, în clasa voastră se va afla aproape tot timpul un octopăianjen… El vă va ajuta să le învățați limba…

— Nu vreau să învăț limba lor! spuse sfidător băiatul. În timp ce Ellie ieșea din nou, Max se duse lângă Richard.

— Cum merge treaba, amice? Nu prea te-am văzut în ultimele două săptămâni.

— E absolut fascinant, spuse Richard cu entuziasm. Lucrez la un proiect enciclopedic — îi ajut să proiecteze un nou set de programe care să afișeze toate informațiile vitale despre sutele de mii de specii aflate în Banca de Embrioni. Octopăianjenii acumulează o enormă bogăție de date în urma testelor pe care le efectuează, dar când vine vorba de administrarea acelor date în mod eficient sunt surprinzător de limitați, în sensul că nu dispun de cunoștințe tehnice de administrare prea avansate. Chiar ieri, de exemplu, am început să lucrez la niște date recente, obținute în urma testelor, despre un set de agenți microbiologici care, în taxonomia octopăianjenilor, sunt clasificați după gama plantelor și animalelor pentru care ei sunt letali…

Richard se opri. Archie și doctorul Blue intrară ducând împreună o cutie înaltă de aproximativ un metru, învelită într-un pergament de-al lor. Octopăianjenii așezară darul într-un colț al camerei și rămaseră în picioare lângă perete. Un moment mai târziu apăru Ellie, fredonând marșul nupțial de Mendelssohn. Nai venea în urma ei.

Mireasa lui Patrick era îmbrăcată în rochia ei de mătase thailandeză, împodobită cu flori galbene și negre strălucitoare, pe care octopăianjenii i le dăduseră lui Ellie. Ea le prinsese pe rochie cu ace cu gămălie, în locuri strategice. Patrick se ridică și rămase în picioare lângă Nai, în fața mamei lui.

Nicole fusese rugată să oficieze ceremonia și s-o facă în mod cât mai simplu. În timp ce se pregătea să înceapă, Nicole se trezi cu mintea inundată dintr-o dată de amintirile altor nunți din viața ei. Îi văzu pe Max și Eponine, pe Michael O’Toole și fiica ei, Simone, pe Robert și Ellie… Nicole se cutremură involuntar când amintirea zgomotului de împușcături veni nepoftită în mintea ei. Încă o dată, se gândi Nicole, străduindu-se să revină la prezent, ne-am adunat cu toții aici.

Abia putea să vorbească. Sentimentele o copleșeau. Asta e ultima nuntă la care particip, se gândi ea, cât pe ce s-o spună cu glas tare. Nu va mai fi alta.

O lacrimă i se rostogoli pe obrazul stâng.

— Te simți bine, Nicole? întrebă șoptit veșnic sensibila Nai.

Nicole dădu din cap și zâmbi.

— Prieteni, spuse Nicole, ne-am adunat cu toții astăzi pentru a fi martori la oficierea cununiei lui Patrick Ryan O’Toole cu Nai Buatong Watanabe. Să formăm un cerc în jurul lor, braț la braț, pentru a ne arăta dragostea pe care le-o purtăm și sprijinul pentru căsătoria lor.

Cercul prinse formă; Nicole le făcu semn celor doi octopăianjeni, care-i cuprinseră cu tentaculele pe oamenii de lângă ei.

— Patrick, spuse Nicole cu glas scăzut, o iei de soție și parteneră pe această femeie, Nai, promițând s-o iubești și s-o respecți până la sfârșitul vieții?

— Da, spuse Patrick.

— Și tu, Nai, continuă Nicole, îl iei de soț și partener de viață pe acest bărbat, Patrick, promițând să-l iubești și să-l respecți până la sfârșitul vieții?

— Da, spuse Nai.

— Atunci vă declar soț și soție.

Patrick și Nai se îmbrățișară și toată lumea aclamă. Proaspeții căsătoriți o îmbrățișară pe Nicole.

— Ai discutat vreodată cu Patrick despre sex? îl întrebă Nicole pe Richard, după ce petrecerea se termină și oaspeții se împrăștiară.

— Nu, răspunse Richard. S-a oferit Max… Dar nu cred că era nevoie. La urma urmei, Nai a mai fost măritată… Doamne, dar ai fost tare emoționată în seara asta. De ce?

Nicole zâmbi.

— Mă gândeam la alte nunți, Richard. A lui Simone cu Michael, a lui Ellie cu Robert…

— Pe asta aș vrea s-o uit, spuse Richard. Din multe motive.

— În timpul ceremoniei credeam că plâng din cauză că asta e probabil ultima nuntă la care particip. Dar mai târziu, în timpul petrecerii, m-am gândit la altceva. Richard, te-a deranjat vreodată faptul că noi doi n-am avut o ceremonie oficială?

— Nu, spuse Richard, clătinând din cap. Am avut o ceremonie cu Sarah și mi-a ajuns…

— Da, Richard, tu ai avut o nuntă. Eu n-am avut niciodată. Am născut copii zămisliți cu trei tați diferiți, dar n-am fost nici măcar o dată mireasă.

Richard rămase tăcut câteva clipe.

— Și crezi că de asta plângeai?

— Poate, răspunse Nicole. Nu știu sigur.

Nicole începu să se plimbe prin cameră; Richard era adâncit în gânduri.

— Ai văzut ce statuie superbă a lui Buddha i-au dat lui Nai octopăianjenii? spuse ea. O măiestrie artistică desăvârșită… Cred că Archie și doctorul Blue chiar s-au distrat la petrecere. Mă întreb de ce a venit Jamie să-i ia atât de devreme…

— Ai vrea să ai o ceremonie de nuntă? întrebă Richard, dintr-o dată.

Nicole râse.

— La vârsta noastră? Suntem bunici deja.

— Totuși, dacă asta te-ar face fericită…

— Mă ceri în căsătorie, Richard Wakefield?

— Așa cred. N-aș vrea să fii nefericită din cauză că n-ai fost niciodată mireasă.

Nicole traversă camera și-și sărută soțul.

— S-ar putea să fie amuzant, spuse ea. Dar să nu plănuim nimic până nu-i vedem pe Patrick și Nai așezați la casa lor. N-aș vrea să le fur luminile rampei.

Richard și Nicole porniră spre dormitor braț la braț, dar, uluiți, dădură peste Archie și doctorul Blue.

— Trebuie să veniți chiar acum cu noi, spuse Archie. E o urgență.

— Acum? întrebă Nicole. La ora asta?

— Da, spuse doctorul Blue. Numai voi doi. Optimi-zatorul Șef vă așteaptă… Ea vă va explica totul.

Primul gând al lui Nicole fu că această convocare avea legătură cu plânsul de copil pe care Richard îl auzise după prima vizită la Banca de Embrioni. Era copilul bolnav? Pe moarte, poate? Atunci de ce nu se duceau direct la grădina zoologică, aflată în afara domului, pe Domeniul Alternativ?

Optimizatorul Șef și echipa ei îi așteptau într-adevăr. În cameră erau două scaune. De îndată ce Richard și Nicole se așezară, octopăianjenul conducător începu să vorbească în culori.

— Suntem pe cale să ne confruntăm cu o criză majoră, una care, din nefericire, ar putea duce la un război între speciile noastre.

Făcu semn cu un tentacul și, pe perete, începură să apară imagini video.

— Azi, în zori, două elicoptere au început să transporte trupe de oameni din insula New York spre cel mai nordic sector al domeniului nostru, în imediata apropiere a Mării Cilindrice. Datele pe care le-am obținut cu ajutorul cuadroizilor indică faptul că specia voastră se pregătește să lanseze un atac împotriva noastră și, mai mult decât atât, că Nakamura, conducătorul vostru, a convins populația umană că noi suntem dușmanii voștri. A obținut sprijinul Senatului pentru război și, într-o perioadă de timp relativ scurtă, a creat un arsenal care ar putea cauza daune substanțiale coloniei noastre.

Optimizatorul Șef se opri cât timp Richard și Nicole se uitară la imaginile video care arătau cum în Noul Eden sunt fabricate bombe, aruncătoare de flăcări și mitraliere.

— In ultimele patru zile, grupuri mici de oameni au întreprins misiuni de recunoaștere la sol, iar cele două elicoptere, misiuni similare în aer. Aceste misiuni de recunoaștere au pătruns spre sud până la pădurea barieră și au acoperit întreaga suprafață cilindrică a teritoriului nostru. În regiunea cercetată de oameni se află aproape treizeci la sută din rezervele noastre de hrană, energie și apă. Nu au avut loc lupte, căci noi n-am opus nici o rezistență activităților de explorare. Totuși, am plasat indicatoare în locuri cheie, folosind ceea ce cunoaștem din limba voastră, pentru a-i informa pe soldații oameni că întregul Semicilindru sudic este tărâmul unei alte specii avansate, dar pașnice și pentru a le cere să se întoarcă în regiunea lor. Indicatoarele noastre au fost ignorate… Acum două zile s-a petrecut un incident neplăcut. În timp ce se recoltau grânele dintr-unul din marile noastre lanuri, un elicopter a survolat zona, a aterizat în apropiere și din el au coborât patru soldați. Fără să fie provocați în vreun fel, oamenii ăștia au executat cele trei animale care se ocupau cu recoltarea — aceleași creaturi cu șase brațe pe care voi doi le-ați văzut în prima vizită făcută pe domeniul nostru — și au dat foc lanului de cereale. De la acel incident, am schimbat mesajul de pe indicatoare: am arătat în mod clar că orice alt comportament similar va fi considerat un act de război. Cu toate acestea, acțiunile din zorii zilei de azi ne arată fără putință de tăgadă că avertismentele noastre n-au fost luate în seamă și că specia voastră are de gând să pornească un conflict pe care nu-l poate câștiga. Azi mă gândeam să fac publică declarația de război, un eveniment extrem de grav într-o colonie de octopăianjeni, cu ramificații la toate nivelele societății noastre. Totuși, înainte de a face gestul ireversibil, m-am consultat cu alți octopăianjeni pentru părerile cărora am cel mai mare respect… Cei mai mulți membri ai echipei mele au fost în favoarea declarației de război, nevăzând nici o cale de a-i convinge pe semenii voștri că un conflict cu noi ar însemna un dezastru pentru ei. Însă octopăianjenul pe care voi îl numiți Archie a făcut echipei mele o propunere care credem că are o cât de mică probabilitate de reușită. Deși analiștii în domeniul statistic ne spun că totuși războiul este rezultatul cel mai probabil, principiile noastre ne impun să facem tot ce este cu putință pentru a evita războiul… Întrucât propunerea lui Archie aduce cu sine implicarea și cooperarea voastră, v-am chemat în această seară aici.

Optimizatorul Șef se opri din vorbitul în culori și se deplasă repede spre marginea camerei. Richard și Nicole se uitară unul la celălalt.

— Translatorul tău a reușit să prindă tot ce s-a spus? întrebă Nicole.

— Cea mai mare parte, răspunse Richard. Am înțeles esența situației… Ai vreo întrebare? Sau ar trebui să le spunem să continue cu propunerea lui Archie?

Nicole dădu din cap în direcția lui Archie și prietenul lor veni în mijlocul camerei, după care spuse:

— M-am oferit să negociez personal cu conducătorul oamenilor, în încercarea de a opri acest conflict înainte ca el să se transforme într-un război total. Totuși, pentru a înfăptui acest lucru, am nevoie de puțin ajutor. Dacă apar dintr-o dată în tabăra soldaților oameni, ei mă vor ucide. Și chiar dacă n-ar face-o, n-ar avea cum să înțeleagă ce le spun eu. Așa că trebuie să mă însoțească un om care înțelege limba noastră, pentru a traduce limbajul culorilor, căci altfel nu poate fi inițiat nici un dialog cu sens…

După ce Richard și Nicole îi spuseră Optimizatorului Șef că nu au nimic împotriva ideii avansate de Archie, cei doi oameni și colegul lor octopăianjen fură lăsați singuri pentru a discuta amănuntele. Ideea lui Archie era simplă. El și Nicole vor intra împreună în tabăra de lângă Marea Cilindrică și vor cere o întâlnire cu Nakamura și ceilalți conducători ai oamenilor. La acea întâlnire, Archie și Nicole vor explica faptul că octopăianjenii sunt o specie iubitoare de pace, care nu ridică pretenții teritoriale în partea de nord a Mării Cilindrice. Archie le va cere oamenilor să-și retragă tabăra și să înceteze survolările. Dacă era nevoie, ca o dovadă de bunăvoință din partea octopăianjenilor, Archie va oferi provizii de hrană și apă pentru a-i ajuta pe oameni să depășească dificultățile prin care treceau în acea perioadă. Astfel se va stabili o relație permanentă între cele două specii, înțelegerea fiind validată prin semnarea unui tratat.

— Doamne sfinte! exclamă Richard, după ce termină de tradus comentariile lui Archie. Și eu o credeam pe Nicole idealistă!

Archie nu înțelese remarca lui Richard. Nicole îi explică răbdătoare octopăianjenului că era puțin probabil ca liderii Noului Eden să fie atât de rezonabili cum presupunea Archie.

— Este întru totul posibil, spuse ea pentru a sublinia cât de periculoasă e propunerea lui Archie, să ne omoare pe amândoi, înainte ca măcar să fim lăsați să spunem ceva.

Archie insistă că propunerea lui are șanse să fie acceptată până la urmă, pentru că era clar în interesul oamenilor care trăiau în Noul Eden.

Frustrat, Richard spuse:

— Uite ce e, Archie, ce spui tu pur și simplu nu ține. Există multe ființe umane, printre care și Nakamura, care nu dau doi bani pe binele coloniei. De fapt, bunăstarea comună nici măcar nu-i un factor în funcția obiectivă a subconștientului, ca să folosesc termenii tăi, care le guvernează comportamentul. Lor nu le pasă decât de ei înșiși. Cântăresc fiecare decizie în funcție de măsura în care le va spori sau nu puterea ori influența personală. În istoria noastră, liderii și-au distrus deseori propriile țări sau colonii în încercarea de a-și păstra puterea.

Octopăianjenul era încăpățânat.

— Ceea ce descrii tu pur și simplu nu poate fi adevărat în raport cu o specie avansată, insistă Archie. Legile fundamentale ale evoluției indică în mod clar că acele specii care pun pe primul plan binele grupului vor supraviețui celor în care individul deține supremația… Voi sugerați că ființele umane sunt un fel de aberație, o ciudățenie a națiunii care încalcă…

Nicole îl întrerupse.

— Toate astea sunt foarte interesante, dar avem o chestiune mai presantă. Trebuie să schițăm un plan de acțiune care să nu aibă lacune… Richard, dacă nu-ți place planul lui Archie, ce propui?

Richard reflectă câteva momente înainte de a vorbi.

— Eu cred că Nakamura a angajat Noul Eden în această acțiune împotriva octopăianjenilor din multe motive, unul fiind înlăturarea criticilor la adresa eșecului guvernării sale. Nu cred că el poate fi întors din drum, decât dacă cetățenii se pronunță într-o măsură copleșitoare împotriva războiului și, îmi pare rău să spun, dar nu cred că asta se va întâmpla, decât în cazul în care coloniștii sunt convinși că războiul va fi un dezastru.

— Așadar, tu crezi că amenințările sunt necesare? întrebă Nicole.

— Ca un minim. Părerea mea e că o demonstrație de forță militară făcută de octopăianjeni ar fi perfectă, spuse Richard.

— Mă tem că lucrul ăsta e imposibil, cel puțin în circumstanțele actuale, spuse Archie.

— De ce? întrebă Richard. Optimizatorul Șef vorbea cu încredere despre câștigarea oricărui război care ar putea avea loc. Dacă ați ataca și ați distruge în întregime tabăra aia…

— Acum tu nu ne înțelegi pe noi, spuse Archie. Pentru că războiul sau orice alt conflict care poate duce în mod deliberat la decese este o cale foarte ineficientă de rezolvare a disputelor, colonia noastră are reglementări foarte stricte în privința acțiunilor ostile. În societatea noastră s-au instituit măsuri de control astfel încât războiul să fie ultima soluție posibilă… De exemplu, noi nu avem armată permanentă și nici stocuri de arme… Și mai există și alte metode de restricționare. Toți optimizatorii care participă la luarea unei decizii de declarare a războiului, ca și toți octopăianjenii angajați într-un conflict armat, sunt lichidați imediat după război.

— Poftim??? exclamă Richard, nevenindu-i să creadă. Așa ceva nu e cu putință!

— Ba da, este, spuse Archie. După cum îți imaginezi, acești factori împiedică semnificativ angajarea noastră în ostilități care nu au un caracter de apărare. Optimizatorul Șef știe că și-a semnat propria condamnare la moarte acum două săptămâni, când a autorizat începerea pregătirilor de război. Toți cei optzeci de octopăianjeni care lucrează acum în Domeniul de Război vor fi lichidați, fie când acest război se termină, fie când amenințarea războiului a depășit în mod oficial… Eu însumi, întrucât am luat parte la discuțiile de azi, voi fi trecut pe lista de lichidare, dacă se declară războiul. Richard și Nicole rămaseră fără grai.

— Pentru un octopăianjen, continuă Archie, singura justificare posibilă pentru un război este amenințarea fără echivoc a însăși supraviețuirii coloniei. O dată ce amenințarea este identificată și recunoscută, specia noastră cunoaște o metamorfoză și trece la război, luptând fără milă, până când amenințarea este cu desăvârșire înlăturată sau colonia noastră este distrusă… Cu multe generații în urmă, unii optimizatori foarte înțelepți și-au dat seama că, din punct de vedere psihic, acei octopăianjeni angajați în ucidere sau în plănuirea uciderii erau atât de perturbați de experiențele prin care trecuseră, încât deveneau un obstacol semnificativ în calea funcționării pașnice a coloniei. De asta au fost legiferate normele privitoare la lichidare.

Richard și Nicole rămaseră tăcuți, chiar și după ce Archie termină de vorbit. În cele din urmă, Richard dădu să-i ceară lui Archie să iasă din cameră pentru a putea vorbi între patru ochi cu soția sa, dar își aminti repede de omniprezenții cuadroizi.

— Dragă Nicole, spuse el în sfârșit, planul lui Archie nu mi se pare foarte bun, din mai multe motive. În primul rând, eu ar trebui să merg cu el, și nu tu…

Când Nicole dădu să-l întrerupă, Richard îi făcu semn să tacă.

— Te rog să mă asculți până la capăt, spuse el. În toată căsnicia noastră, dar mai ales de când am plecat de la Baza de Tranzit, tu ai fost mereu luptătoarea, ți-ai pus mereu la bătaie timpul și energia pentru binele familiei sau al coloniei… Acum e rândul meu… În plus, de data asta cred că eu sunt mai potrivit pentru misiunea propusă. Eu îi pot speria mai ușor pe semenii noștri, descriind loviturile nimicitoare pe care le pot primi de la octopăianjeni…

— Dar tu nu vorbești bine limba lor, protestă Nicole. Fără translatorul tău…

— M-am gândit și la asta, spuse Richard. Și cred că ar trebui ca Ellie și Nikki să vină cu Archie și cu mine. În primul rând, dacă avem un copil printre noi, probabilitatea să fim uciși de trupele din avangardă se reduce semnificativ. În al doilea rând, Ellie vorbește fluent limba octopăianjenilor și mă poate ajuta dacă translatorul meu se dovedește necorespunzător. În al treilea rând, și acesta e poate motivul cel mai important, singura crimă pe care Nakamura și acoliții lui le-o pot atribui octopăianjenilor este răpirea lui Ellie. Dacă ea apare în fața lor, sănătoasă și plină de laude la adresa inamicului extraterestru, efortul de război va fi subminat.

Nicole se încruntă.

— Nu-mi place ideea ca Nikki să meargă cu voi… E mult prea periculos. Nu mi-aș ierta-o niciodată dacă fetița pățește ceva…

— Nici eu, spuse Richard. Dar nu cred că Ellie va merge fără ea… Nu există planuri bune, Nicole… Vom fi nevoiți să alegem varianta cea mai puțin problematică.

În timpul unei pauze survenită în conversație, Archie li se adresă în culori.

— Argumentele lui Richard sunt excelente, îi spuse octopăianjenul lui Nicole. Și mai e un motiv pentru care este preferabil ca tu să rămâi aici în Orașul de Smarald: restul oamenilor rămași aici vor avea nevoie de talentul tău de conducător în zilele grele care ne așteaptă.

Mintea lui Nicole galopa nebunește. Nu se așteptase ca Richard să se ofere să plece el.

— Vrei să spui, Archie, că ești de acord cu propunerile lui Richard, inclusiv să le luați pe Ellie și Nikki cu voi?

— Da, răspunse octopăianjenul.

Nicole se întoarse spre soțul ei.

— Dar, Richard, știu bine cât de tare urăști ceea ce numești „rahatul politic”. Ești sigur că te-ai gândit bine?

Richard dădu afirmativ din cap. Nicole ridică din umeri.

— În regulă, atunci, spuse ea. Să vorbim cu Ellie. Dacă ea e de acord, se cheamă că avem un plan.

Optimizatorul Șef consideră că propunerea amendată avea unele șanse de succes, dar ținu să amintească fiecăruia că, pe baza analizei făcute de octopăianjeni, exista totuși o mare probabilitate ca atât Archie, cât și Richard să fie uciși. Nicole simți că-i stă inima în loc când traduse atenționarea liderului octopăianjen. Nimic din ceea ce spunea Optimizatorul Șef nu constituia o noutate pentru Nicole, însă era atât de implicată în planuri și discuții încât nu conștientiza pe deplin posibilele rezultate ale deciziei lor.

Nicole vorbi foarte puțin cât timp factorii de decizie căzură de acord asupra unui orar de bază. Când îl auzi pe Richard spunând că Archie și el, cu sau fără Ellie și Nikki, vor părăsi Orașul de Smarald a doua zi, la un tert după ivirea zorilor, Nicole se cutremură. Mâine, viețile noastre se vor schimba din nou, se gândi ea.

În drumul de întoarcere în zona lor rămase tăcută. În timp ce Richard și Archie discutau despre tot felul de lucruri, Nicole se lupta cu propria-i frică tot mai mare. O voce interioară, una pe care n-o mai auzise de mulți ani, îi spunea că a doua zi îl va vedea pe Richard pentru ultima oară. O fi asta vreo reacție ciudată din partea mea? se întrebă ea critic. Mă deranjează să-l las pe Richard să fie el eroul?

Forța premoniției creștea, în ciuda încercărilor lui Nicole de a o combate. Își aminti o noapte cumplită cu mulți, mulți ani în urmă, petrecută în dormitorul ei din căsuța din Chilly-Mazarin. Se trezise țipând dintr-un coșmar intens, violent. „Mama a murit!” strigase la acea vreme fetița de zece ani.

Tatăl ei încercase s-o liniștească și-i explicase că mama era doar plecată în vizită la familia ei de pe Coasta de Fildeș. Telegrama care anunța moartea mamei ei avea să sosească șapte ore mai târziu.

În timpul ăsta, Richard spunea:

— Dacă nu aveți stocuri de arme și soldați instruiți, cum naiba vă puteți pregăti de război destul de repede ca să vă apărați?

— Asta nu pot să-ți spun, răspunse Archie. Dar, crede-mă, știu sigur că la această oră, un conflict între speciile noastre poate avea ca rezultat anihilarea civilizației umane de pe Rama.

Nicole nu-și putea liniști sufletul chinuit. Deși își tot repeta că exagerează, teama premonitorie nu se micșora. Își întinse mâna și-l luă pe Richard de mână. El își împreună degetele cu ale ei și continuă să discute cu Archie.

Nicole îl privi atentă. Sunt mândră de tine, Richard, dar sunt și înspăimântată. Își simți ochii umezi de lacrimi. Și încă nu-s pregătită să-ți spun adio.

Era foarte târziu când Nicole se duse la culcare. O trezise cu blândețe pe Ellie, fără să-i deranjeze pe Nikki și pe gemenii Watanabe, care dormeau în casa familiei Wakefield pentru ca Patrick și Nai să-și petreacă singuri noaptea nunții. Bineînțeles că Ellie avusese multe întrebări. Richard și Nicole îi explicaseră planul, inclusiv toate lucrurile importante pe care le aflaseră de la Archie și de la Optimizatorul Șef în acea seară. Ellie se arătase speriată, dar în cele din urmă fusese de acord ca ea și Nikki să-i însoțească a doua zi pe Richard și Archie.

Nicole nu putea să adoarmă. După ce se răsuci de pe o parte pe alta timp de o oră, avu o succesiune de vise scurte, haotice. În ultimul vis, avea iar șapte ani și se afla pe Coasta de Fildeș, în mijlocul ceremoniei poro. Era în apă, pe jumătate goală, iar leoaica dădea târcoale eleșteului. Mica Nicole trase adânc aer în piept și se scufundă în apă. Când ieși la suprafață, pe mal, unde fusese leoaica, stătea Richard. La început Richard era tânăr și-i zâmbea, dar îmbătrâni rapid sub ochii ei și redeveni același Richard aflat în acel moment în pat, lângă ea. Auzi la ureche glasul lui Omeh. „Privește cu atenție, Ronata”, spunea glasul. „Și nu uita…”

Se trezi. Richard dormea liniștit. Nicole se ridică în capul oaselor și bătu în perete o dată. În ușă apăru un licurici, luminând puțin dormitorul. Nicole se uită lung la soțul ei. Îi privi părul și barba încărunțite de bătrânețe, și și le aminti când erau negre. Își aminti cu duioșie ardoarea și umorul lui din perioada în care îi făcuse curte în New York. Făcu o grimasă, inspiră adânc, își sărută degetul arătător și-l puse pe buzele lui Richard. Acesta nu se mișcă. Nicole mai studie câteva minute fiecare trăsătură a feței soțului ei. Lacrimile îi curgeau pe obraji și cădeau de pe bărbie pe cearceafuri.

— Te iubesc, Richard, spuse ea.