Razboi pe Rama

9

A doua zi, în timpul unei conversații, Archie îi spuse lui Nicole că cererea ei de a vedea imaginile video nu poate fi îndeplinită. Cu toate acestea, Nicole continuă să insiste, profitând de orice prilej favorabil când era singură cu Archie sau cu doctorul Blue. Din cauză că nici unul dintre octopăianjeni nu afirmase vreodată că imaginile din viața lui Katie în Noul Eden nu există în arhivele lor, Nicole era convinsă că datele video sunt disponibile. Vederea acelor date deveni o obsesie pentru ea.

— Azi am discutat cu doctorul Blue despre Jamie, îi spuse Nicole lui Richard într-o noapte, în pat. Jamie a hotărât să se instruiască pentru a deveni optimizator.

— Asta e bine, spuse Richard somnoros.

— I-am spus doctorului Blue că e norocoasă, ca tutore, să poată participa la evenimentele din viața copilului ei… Apoi mi-am exprimat din nou îngrijorarea că știm atât de puține despre ce s-a întâmplat cu Katie… Richard, spuse Nicole cu un glas ușor ridicat, Doctorul Blue nu mi-a spus azi că n-am voie să văd înregistrările video cu Katie. Crezi că asta semnalează o schimbare în atitudinea lor? Că le-am înfrânt rezistența?

La început, Richard nu răspunse. După câteva înghionteli din partea lui Nicole, se ridică în capul oaselor.

— Nu putem dormi, măcar noaptea asta, fără să mai discutăm despre Katie și afurisitele alea de înregistrări video ale octopăianjenilor? Doamne, Nicole, de două săptămâni numai despre asta vorbești! Îți pierzi echilibrul…

— Ba nu, îl întrerupse Nicole. Pur și simplu sunt îngrijorată în privința sorții fiicei noastre. Sunt convinsă că octopăianjenii au multe, multe fragmente de înregistrare din viața ei. Tu nu vrei să știi…

— Bineînțeles că vreau, spuse Richard, oftând din greu. Dar am vorbit deja despre asta de nenumărate ori. Ce câștigăm dacă discutăm iar, la ora asta?

— Ţi-am spus. Azi am sesizat o posibilă schimbare în atitudinea lor. Doctorul Blue nu…

— Am auzit, o întrerupse Richard țâfnos, și nu cred că asta înseamnă ceva. Probabil că doctorul Blue s-a săturat, ca și mine, de subiectul ăsta.

Richard clătină din cap.

— Uite ce e, Nicole, micul nostru grup se destramă… Avem nevoie disperată de puțină înțelepciune și echilibru mintal din partea ta. Max bombăne zilnic că octopăianjenii i-au invadat intimitatea, Ellie e de-a dreptul lugubră, cu excepția rarelor momente când Nikki o face să zâmbească, iar acum, în mijlocul tuturor problemelor ăstora, Patrick a anunțat că el și Nai vor să se căsătorească… Dar tu ai ajuns atât de obsedată de Katie și de imaginile video încât nici măcar nu ești în stare să dai cuiva un sfat.

Nicole îi aruncă o privire aspră și se întinse pe spate. Nu-i răspunse la ultimul comentariu.

— Te rog să nu fii bosumflată, Nicole, spuse Richard după un minut. Îți cer doar să fii la fel de obiectivă cu privire la comportamentul tău, cum ești cu acțiunile celorlalți.

— Nu sunt bosumflată, răspunse Nicole, și nu-i ignor pe ceilalți. Și oricum, de ce trebuie să fiu eu întotdeauna cea răspunzătoare de fericirea micii noastre familii? De ce nu poate juca și altcineva, din când în când, rolul mamei tuturor?

— Pentru că nimeni altcineva nu e ca tine, spuse Richard. Tu ai fost întotdeauna prietena cea mai bună a tuturor.

— Ei bine, acum am obosit. Și am o problemă a mea, o „obsesie”, cum spui tu… Apropo, Richard, lipsa ta de interes mă dezamăgește. Am crezut mereu că fiica noastră, Katie, e preferata ta…

— Ești nedreaptă, Nicole, zise Richard repede. Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să știu că lui Katie îi merge totul bine… Dar am alte treburi pe cap…

Timp de aproape un minut, nici unul dintre ei nu spuse nimic. Apoi Richard vorbi pe un ton mai blând:

— Spune-mi ceva, dragă. De ce a devenit Katie importantă așa, subit? Ce s-a schimbat? Nu-mi amintesc să fi fost atât de îngrijorată, incredibil de îngrijorată în privința lui Katie mai înainte.

— Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu, spuse Nicole. Și n-am un răspuns clar. Dar am visat-o pe Katie foarte mult în ultimul timp, chiar înainte s-o văd în secvența video, și simt o nevoie puternică de a sta de vorbă cu ea… De asemenea, după ce doctorul Blue mi-a povestit despre moartea lui Hercule, primul meu gând a fost că trebuie să o văd pe Katie înainte să mor… Nu știu de ce și nu știu nici ce vreau să-i spun, dar relația între noi două îmi pare și-acum teribil de incompletă…

În dormitor se lăsă iarăși o tăcere lungă.

— Îmi pare rău că am fost cam insensibil mai înainte, spuse Richard.

Nu-i nimic, Richard, se gândi Nicole. Nu e prima dată. Și nici ultima.Chiar și cele mai bune căsnicii au breșe în comunicare.

Nicole se miră să-l vadă pe Archie apărând atât de devreme dimineața. Patrick, Nai, Benjy și copiii tocmai plecaseră spre clasa de alături. Ceilalți adulți încă nu terminaseră micul dejun când octopăianjenul apăru în sufrageria familiei Wakefield.

Max se purtă grosolan.

— Scuze, Archie, dar nu primim musafiri — cel puțin nu din ăia pe care-i putem vedea — înainte de cafeaua de dimineață, sau ce poșircă-i asta pe care o bem zilnic la micul dejun.

Octopăianjenul se întoarse să plece, dar Nicole se ridică de la masă.

— Nu-l lua în seamă pe Max, spuse ea, e permanent prost dispus.

Max sări de pe scaun, ținând în mână o cutie în care mai rămăseseră niște cereale. Azvârli conținutul în aer, mai întâi într-o direcție, apoi în alta, după care închise bine cutia și i-o întinse lui Archie.

— Servește niște cuadroizi, spuse el cu un glas puternic. Dacă nu cumva s-au mișcat mai repede decât mine.

Archie nu replică. Ceilalți oameni se simțeau stânjeniți, rușinați. Max se întoarse la locul său de la masă, lângă Eponine și Marius.

— La naiba, Archie, spuse el privindu-l pe octopăianjen, bănuiesc că foarte curând ai să mă însemnezi cu o pereche de puncte din alea verzi. Sau poate, în loc de asta, o să mă anihilezi?

— Max! strigă Richard. Ai depășit limita… Gândește-te măcar la nevasta și la fiul tău.

— De o lună de zile numai la asta mă gândesc, prietene. Și știi ce, Richard? Băiatul ăsta de fermier din Arkansas nu-și imaginează ce poate să facă pentru a schimba…

Glasul i se stinse. Brusc, dădu cu pumnul într-un scaun.

— Ei, drăcia dracului! țipă el. Mă simt atât de inutil! Marius începu să plângă. Eponine plecă de la masă cu copilul și Ellie se duse s-o ajute. Nicole îl luă pe Archie în hol, lăsându-i pe Richard și Max singuri. Richard se aplecă peste masă.

— Cred că știu ce simți, prietene, spuse el cu blândețe, și sunt de partea ta… Dar nu ne vom îmbunătăți deloc situația insultându-i pe octopăianjeni.

Max se uită arțăgos la Richard.

— Cu ce schimbă asta lucrurile? Suntem prizonieri aici, asta-i evident. Am permis ca fiul meu să se nască într-o lume în care va fi veșnic prizonier. Ce fel de tată sunt?

În timp ce Richard încerca să-l liniștească pe Max, Nicole primea de la Archie vestea pe care o aștepta de multe săptămâni. Octopăianjenul îi spuse:

— Am obținut permisiunea să folosești azi biblioteca de date. Am compilat din fișierele noastre o serie de secvențe video care o înfățișează pe fiica ta Katie.

Nicole îl puse pe Archie să repete culorile ca să se asigure că a înțeles corect.

Archie și Nicole nu vorbiră cât timp transportorul îi duse fără escală prin Orașul de Smarald, către clădirea înaltă care adăpostea biblioteca octopăianjenilor. Nicole nu dădu atenție nici celor ce se petreceau pe stradă. Propriile emoții și gândul la Katie o absorbiseră complet. Revedea în minte, unul după altul, momentele cheie din viața ei când Katie era copil. În cea mai lungă secvență a amintirilor, retrăi atât groaza, cât și bucuria pe care le simțise cu ani în urmă când coborâse în adăpostul octopăianjenilor pentru a-și căuta fiica dispărută, în vârstă de patru ani. Tu dispăreai mai mereu, Katie, se gândi Nicole. Niciodată n-am putut să te țin în siguranță.

Nicole își simți inima bătând cu furie când, în cele din urmă, Archie o conduse într-o cameră în care nu erau decât un scaun, un birou mare și un ecran de perete. Archie îi atrase atenția că trebuie să stea pe scaun, apoi spuse:

— Înainte să-ți arăt cum să folosești aparatura, vreau să-ți spun două lucruri. În primul rând, vreau să răspund oficial, ca optimizator pentru grupul vostru, solicitării unora dintre voi de a se întoarce alături de ceilalți membri ai speciei voastre, din Noul Eden.

Archie făcu o pauză. Nicole se adună. Îi venea greu să și-o scoată din minte, temporar, pe Katie, dar știa că trebuie să se concentreze pe deplin asupra informațiilor pe care i le va comunica Archie. Ceilalți vor vrea să le reproducă totul cuvânt cu cuvânt. Câteva clipe mai târziu, Archie spuse:

— Mă tem că e cu neputință ca vreunul dintre voi să plece în viitorul apropiat. Nu am libertatea să-ți spun decât că Optimizatorul Șef a luat în considerare personal subiectul, într-o ședință importantă de conducere și că cererea voastră a fost respinsă din motive de securitate.

Nicole era înmărmurită. Nu se așteptase la o asemenea veste, categoric nu în acest moment. Le spusese tuturor că ea crede că li se va da voie…

— Așadar, Max a avut dreptate, spuse ea, luptându-se cu lacrimile care amenințau să izbucnească. Suntem prizonierii voștri.

— Trebuie să interpretezi singură decizia, spuse Archie. Dar îți voi spune că, din câte am înțeles eu din limba voastră, termenul „prizonier”, pe care Max l-a folosit atât de des în ultimul timp, nu mi se pare potrivit.

— Atunci dă-mi un cuvânt mai potrivit și niște explicații în plus, spuse Nicole mânioasă, ridicându-se de pe scaun. Știi ce vor spune ceilalți…

— Nu pot, răspunse Archie. Am transmis mesajul nostru integral.

Nicole se plimba cu pași mari prin cameră, emoțiile ei pendulând de la furie la deprimare. Știa cum va reacționa Max. Chiar și Richard și Patrick îi vor aduce aminte că se înșelase. Dar de ce nu vor să ne explice? se gândi Nicole. Treaba asta nu le stă în fire. Simțind un mic junghi în inimă, Nicole se trânti pe scaun.

— Și care e al doilea lucru pe care vrei să mi-l spui? întrebă ea în cele din urmă.

— Am lucrat personal cu inginerii de date ca să pregătim secvențele video pe care urmează să le vezi, spuse Archie. Din câte știu eu despre ființele umane și despre voi mai ales, cred că acest material îți va provoca multă durere… Aș vrea să te mai gândești dacă ții neapărat să-l vezi.

Archie își alesese cu grijă formularea, fără îndoială pentru că înțelegea cât de importante sunt pentru Nicole acele înregistrări video. Mesajul era limpede. Ceea ce voi vedea îmi va provoca durere, se gândi ea. Dar oare am de ales? Între nimic și durere, voi alege durerea.

Nicole îi mulțumi lui Archie pentru grija lui și-l informă că vrea oricum să vadă înregistrările video. Archie împinse mai aproape de birou scaunul pe care stătea ea, apoi îi arătă lui Nicole cum să acceseze datele. Octopăianjenii traduseseră codul de timp în numere umane; existau patru viteze cu care puteau fi derulate imaginile, acoperind patru ordine octale de mărime, de la o optime din timpul real până la de șaizeci și patru de ori viteza normală.

Archie spuse:

— Avem datele aproape complete despre Katie pe o perioadă de cel puțin șase luni, socotite după stilul vostru. Procesul nostru normal de administrare a datelor include filtrarea și comprimarea datelor mai vechi, în funcție de importanța lor. Fișierele despre Katie arată majoritatea evenimentelor majore din ultimii ani, dar, înainte de asta, sunt destul de sărace.

Când Nicole accesă cele mai recente date și văzu fața lui Katie apărând pe ecran, simți că Archie o bate ușurel pe umăr.

— Poți să folosești locul ăsta toată ziua de azi, îi spuse octopăianjenul când ea se întoarse, dar numai atât… Cum cantitatea de date disponibilă este enormă, îți sugerez să folosești vitezele mari pentru a localiza evenimentele interesante.

Nicole trase adânc aer în piept și se întoarse spre ecran.

Simțea că nu mai poate plânge. Avea ochii umflați, aproape închiși de cât plânsese. Deja o urmărise pe Katie injectându-și kokomo de cel puțin șase ori, dar văzându-și fata cum își leagă iar pe braț cordonul de cauciuc și-și înfige acul în vena umflată, ochii i se umplură de lacrimi fierbinți.

Ceea ce văzuse în aproape zece ore era cu mult mai rău decât cele mai cumplite închipuiri ale ei, atât de rău încât se simțea total distrusă. În ciuda faptului că toate imaginile erau mute, lui Nicole îi fu ușor să înțeleagă ce viață duce Katie. În primul rând, fiica ei era dependentă de droguri în ultimul hal. De cel puțin patru ori pe zi, mai ales dacă lucrurile mergeau bine, Katie se retrăgea în apartamentul ei elegant, fie singură, fie cu prietenii și folosea elegantele ustensile pentru droguri pe care le păstra într-o cutie mare, lăcuită, în garderoba ei.

Katie era fermecătoare imediat după injectarea drogului. Prietenoasă, amuzantă, plină de energie și încredere în sine. Dar dacă efectul drogului trecea înainte să se termine petrecerea, Katie se transforma rapid într-o scorpie urlătoare și sfârșea în multe seri singură cu acul în apartamentul ei.

Slujba oficială a lui Katie consta în supravegherea și coordonarea prostituatelor din Vegas. În această funcție, era responsabilă și cu recrutarea de noi talente. La început, inima frântă a lui Nicole nu vru să creadă ce-i spuneau ochii. Dar o secvență lungă și sordidă, care arăta la început cum Katie se împrietenește cu o adolescentă hispanică fermecătoare dar săracă din San Miguel și se sfârșea câteva zile mai târziu arătând fata, acum magnific îmbrăcată și plină de bijuterii, devenită concubina temporară a unuia din șefii zaibatsu ai lui Nakamura, o forță pe Nicole să admită că fiica ei nu avea pic de moralitate sau scrupule.

După mai multe ore petrecute privind imaginile, Archie intră și-i oferi ceva de mâncare. Nicole refuză. Știa că în starea agitată în care se afla stomacul ei n-ar fi putut să rețină nici pic de mâncare.

De ce se uita de atâta timp? De ce nu alegea să întrerupă pur și simplu comenzile și să plece din cameră? Mai târziu avea să-și pună ea însăși aceleași întrebări. Ulterior, Nicole trase concluzia că, după primele câteva ore, începuse să caute, cel puțin subconștient, semne de speranță în viața lui Katie. Nu-i stătea în fire să accepte fără crâcnire că fiica ei e coruptă până-n măduva oaselor. Nicole dorea cu disperare să vadă în acele înregistrări video ceva care să sugereze că viitorul lui Katie putea fi astfel.

Până la urmă, Nicole găsi în viața nefericită a lui Katie două elemente care arătau că, într-o bună zi, fiica ei se va putea rupe de modul de viață autodistructiv — cel puțin așa voia să creadă. În timpul cumplitelor crize de depresie, care surveneau cel mai des când provizia de droguri era pe terminate, pe Katie o apuca furia și spărgea tot ce găsea în apartament. În afară de fotografiile înrămate ale lui Richard și Patrick. Către sfârșitul acestor crize frenetice, cu puterile sleite, Katie lua întotdeauna cele două fotografii de pe scrin și le punea cu blândețe pe pat. Apoi se întindea lângă fotografii și plângea douăzeci-treizeci de minute. Pentru Nicole, acest comportament repetitiv era un indiciu că lui Katie îi mai rămăsese puțină dragoste pentru familia ei.

Celălalt motiv de optimism, în mintea lui Nicole, îl constituia Franz Bauer, căpitanul de poliție care era partenerul stabil al lui Katie. Nicole n-avea pretenția să înțeleagă relația lor bizară (într-o noapte se certau cumplit și obscen, iar în următoarea Franz îi citea lui Katie poezii de Rainer Maria Rilke, ca preludiu la multele ore de sex energic, fără sfârșit) dar credea că poate afirma, pe baza înregistrărilor, că Franz o iubește pe Katie în felul lui ciudat și că nu e de acord cu dependența ei de droguri. De fapt, în timpul uneia din certurile lor, Franz luase provizia de droguri a lui Katie și amenințase că o aruncă în toaletă. Katie o luase razna cu totul și-l atacase cu sălbăticie pe Frank, cu o perie de păr.

Nicole continuă să se uite, oră după oră, într-o încercare de a înțelege viața tragică a fiicei sale. Pe măsură ce timpul trecea și Nicole ajunse la niște secvențe din perioada incipientă de dependență de droguri a lui Katie, descoperi că fiica ei avusese relații sexuale cu însuși Nakamura și că tiranul Noului Eden o aprovizionase în mod regulat cu droguri în perioada în care fuseseră parteneri de sex.

La această vreme, Nicole era deja năucă și atât de epuizată emoțional încât nu mai avea putere să se miște. Când, în sfârșit, opri comenzile, își puse capul pe birou, mai plânse câteva minute, apoi adormi. Archie o trezi patru ore mai târziu și-i spuse că e timpul să se întoarcă acasă.

Era întuneric. Mașina stătea în piață de zece minute, dar Nicole încă nu coborâse. Archie stătea lângă ea.

— N-am cum să-i povestesc lui Richard ce am văzut, spus ea uitându-se la octopăianjen. O să fie complet distrus.

— Înțeleg, spuse cu simpatie Archie. Acum înțelegi de ce ți-am sugerat să nu te uiți la înregistrări.

— Ai avut dreptate, spuse Nicole, retrăgându-și încet mâna de pe bara verticală și pregătindu-se resemnată să coboare din mașină, dar acum e prea târziu. Nu pot să-mi șterg din minte imaginile alea oribile.

— Mi-ai spus mai devreme că din înregistrările video reiese clar că Patrick știa ceva despre viața pe care o duce Katie, înainte de fuga lui din Noul Eden și că a preferat să vă ascundă, ție și lui Richard, detaliile cele mai rele. Ţi-ai încălca principiile personale dacă ai proceda în aceeași manieră?

— Archie, îți mulțumesc că mi-ai citit gândurile, spuse Nicole, bătându-l pe umăr pe octopăianjen și aproape zâmbind. Începi să ne cunoști foarte bine.

— Și în societatea noastră întâmpinăm probleme în privința adevărului, comentă Archie. Unul din principiile de bază pentru noii optimizatori este să spună tot timpul adevărul. Se acceptă să tăinuiești informații, spune politica, dar nu să transmiți informații false. Cei mai tineri optimizatori sunt foarte zeloși în a spune adevărul, fără să țină cont de consecințe… Uneori, adevărul și compasiunea nu sunt compatibile.

— Sunt de acord cu tine, înțeleptul meu prieten extraterestru, spuse Nicole oftând din greu. Și acum, după o zi care, pot spune cu certitudine, a fost una din cele mai rele din viața mea, am în față nu una, ci două sarcini foarte dificile. Trebuie să-i spun lui Max că nu poate părăsi Orașul de Smarald și trebuie să-l informez pe soțul meu, Richard, că fiica lui preferată e dependentă de droguri și șefa târfelor. Sper că undeva în acest corp bătrân și epuizat există forța necesară de a împlini aceste două îndatoriri așa cum se cuvine.

Richard dormea când Nicole ajunse acasă. Simțindu-se recunoscătoare că nu trebuie să explice nimic chiar atunci, își puse cămașa de noapte și se urcă încetișor în pat. Dar nu putu să adoarmă. Mintea îi sărea întruna de la imaginile cumplite pe care le văzuse în timpul zilei la ceea ce avea să-i spună lui Richard și celorlalți.

În starea ei crepusculară, Nicole se văzu dintr-o dată stând pe o terasă din Roma alături de tatăl ei, în piața în care, cu opt sute de ani în urmă, fusese arsă pe rug Ioana D’Arc. Nicole era iarăși adolescentă, ca atunci când tatăl ei o dusese la Rouen să vadă încheierea ceremoniei grandioase dedicate Ioanei D’Arc. Căruța trasă de boi în care era Ioana intra în piață și lumea striga.

— Tată, spuse adolescenta Nicole, strigând pentru a se face auzită prin larmă, ce pot să fac s-o ajut pe Katie?

Tatăl ei nu auzi întrebarea. Își concentrase toată atenția asupra Fecioarei din Orleans, sau mai bine zis asupra fetei franțuzoaice care interpreta rolul Ioanei. Nicole se uită cum fata cu ochi limpezi și pătrunzători, așa cum se spune că avea Ioana, era legată de stâlp. În timp ce unul dintre epitropi îi citea condamnarea la moarte, fata începu să se roage încetișor.

— Ce fac cu Katie? spuse iarăși Nicole.

Nici un răspuns. Publicul din jurul ei, de pe terasă, icni când se dădu foc mormanelor de lemne care o înconjurau pe Ioana. Flăcările cuprinseră repede baza uriașului rug; Nicole se ridică în picioare, o dată cu mulțimea. Auzea clar rugăciunile Sfintei Ioana, invocând binecuvântarea lui Iisus.

Flăcările se apropiară de fată. Nicole privi chipul adolescentei care schimbase istoria și un fior rece o trecu pe șira spinării.

— Katie! țipă ea Nu! Nu!

Nicole încerca disperată să găsească o cale de ieșire din mulțime, dar era blocată din toate părțile. N-avea cum să ajungă la fiica ei cuprinsă de flăcări.

— Katie! Katie! țipă din nou Nicole, luptându-se înnebunită să-și croiască drum prin mulțimea din jur.

Simți cum o cuprind niște brațe. Îi trebuiră câteva secunde ca să-și dea seama că visase. Richard se uita la ea alarmat. Înainte ca Nicole să apuce să spună ceva, în dormitor intră Ellie, în halat.

— Te simți bine, mamă? întrebă ea. Mă duceam să văd dacă Nikki e învelită și te-am auzit strigând-o pe Katie…

Nicole se uită mai întâi la Richard, apoi la Ellie. Închise ochii. Încă mai vedea fața chinuită a lui Katie, strâmbată de durere, chiar deasupra flăcărilor. Deschise iar ochii și-și privi soțul și fiica.

— Katie e foarte nefericită, spuse ea și izbucni în lacrimi. Cei doi nu reușeau nicicum s-o consoleze. De fiecare dată când începea să le povestească detalii din ceea ce văzuse, izbucnea iar în plâns.

— Mă simt atât de frustrată, atât de neajutorată! spuse Nicole când, în sfârșit, se putu controla. Katie e într-o situație groaznică și nu putem face absolut nimic ca s-o ajutăm.

Nicole renunță la tentativa plănuită de a-și îndulci relatarea și le povesti viața lui Katie fără să omită nimic, în afara celor mai perverse escapade sexuale. Veștile îi uluiră și-i întristară pe Richard și pe Ellie.

— Nu știu cum ai reușit să stai acolo și să te uiți atâtea ore, spuse Richard la un moment dat. Eu aș fi ieșit după câteva minute.

— Katie e pierdută, pierdută cu desăvârșire, spuse Ellie, clătinând din cap.

Câteva minute mai târziu Nikki intră în dormitor, căutân-du-și mama. Ellie o îmbrățișă pe Nicole și o duse pe Nikki înapoi la culcare.

— Richard, îmi pare rău că am fost atât de zdruncinată, spuse Nicole după câteva minute.

— E de înțeles, spuse Richard. Cred că ai avut o zi absolut oribilă.

Nicole își șterse ochii pentru a mia oară.

— Îmi amintesc că o singură dată din viața mea am mai plâns așa, spuse ea, reușind să schițeze un zâmbet slab. Aveam cincisprezece ani. Într-o zi, tata mi-a spus că se gândește s-o ceară de soție pe englezoaica cu care se întâlnea. Mie nu-mi plăcea de ea — era o femeie distantă și rece — dar m-am gândit că nu se cade să-i spun ceva negativ tatălui meu… Oricum, am fost distrusă. Mi-am luat rățoiul preferat, Dunois, și am fugit la eleșteul nostru din Beauvois. Am vâslit până în mijlocul eleșteului, am pus vâslele în barcă și am plâns câteva ore.

Timp de câteva minute domni tăcerea. Apoi Nicole se aplecă spre Richard și-l sărută.

— Îți mulțumesc că m-ai ascultat. Aveam nevoie de sprijin.

— Nici pentru mine nu e ușor, zise Richard. Dar cel puțin eu n-am văzut-o pe Katie, așa că…

— O, Doamne, îl întrerupse Nicole. Era să uit… Azi Archie mi-a spus că nici unuia dintre noi nu i se permite să se întoarcă în Noul Eden. A spus că e o chestiune de securitate… Max o să fie furios.

— Nu-ți face griji acum, spuse Richard cu blândețe. Încearcă să dormi puțin. Vorbim dimineață despre asta.

Nicole se cuibări în brațele lui Richard și adormi.

— Din motive de se-cu-ri-ta-te! urlă Max. Ce dracu înseamnă asta?

Patrick și Nai se ridicară concomitent de la masa cu micul dejun.

— Lăsați mâncarea, le spuse Nai copiilor, făcându-le semn să o urmeze. Putem să mâncăm în clasă niște fructe și cereale.

Kepler și Galileo nu se grăbiră să plece. Simțeau că se va discuta ceva important. Abia când Patrick dădu ocol mesei și se îndreptă spre ei, își împinseră scaunele și se ridicară.

Benjy primi permisiunea să rămână, după ce-i promise lui Nicole că nu le va spune copiilor nimic din ce se vorbea. Eponine plecă de la masă, ca să-l alăpteze pe Marius într-un colț al camerei.

— Nu știu ce înseamnă asta, îi spuse Nicole lui Max, după plecarea copiilor. Archie n-a vrut să dezvolte subiectul.

— Ei bine, treaba asta e al dracului de minunată! spuse Max. Nu putem pleca, dar lunecoșii ăia de prieteni ai tăi nici măcar nu vor să ne spună de ce… N-ai cerut să-l vezi pe Optimizatorul Șef, atunci, pe loc? Nu crezi că ne datorezi o explicație?

— Ba da, cred, răspunse Nicole. Și poate că ar trebui să cerem cu toții o altă audiență la Optimizatorul Șef… Îmi pare rău, Max, dar nu m-am descurcat prea bine… Eram pregătită să văd imaginile video cu Katie și, îți spun cu toată sinceritatea, anunțul lui Archie m-a prins cu garda lăsată.

— Fir-ar să fie, Nicole, spuse Max, nu te condamn pe tine… Oricum, întrucât Eponine, Marius și cu mine suntem singurii care mai vrem să ne întoarcem în Noul Eden, e sarcina noastră să contestăm această decizie… Mă îndoiesc că Optimizatorul Șef a văzut vreodată în carne și oase un pui de om în vârstă de două luni.

Restul conversației de la micul dejun se concentră în mare măsură asupra lui Katie și asupra celor văzute de Nicole în ziua precedentă în secvențele video. Familia expuse esența vieții nefericite a lui Katie fără prea multe amănunte.

Patrick se întoarse, anunțând că cei mici erau deja ocupați cu lecțiile.

— Nai și cu mine am discutat despre o mulțime de lucruri, spuse el, adresându-se tuturor celor de la masă. În primul rând, Max, am vrea să te rugăm să fii puțin mai atent cu comentariile tale negative despre octopăianjeni, în fața copiilor… Mai nou le este foarte frică atunci când Archie sau doctorul Blue sunt prin preajmă și cred că reacția lor se bazează pe ceea ce au auzit de la noi.

Max se zburli și dădu să răspundă.

— Te rog, Max, adăugă Patrick repede, știi că-ți sunt prieten… Să nu ne certăm pentru asta. Doar gândește-te la ce ți-am spus și nu uita că s-ar putea să stăm cu toții aici, la octopăianjeni, mult timp… În al doilea rând, continuă el, Nai și cu mine suntem de părere, mai ales în lumina celor aflate în dimineața asta, că micuții ar trebui să învețe limba octopăianjenilor. Vrem să înceapă cât mai curând cu putință… Credem că avem nevoie de Ellie sau mama, plus un octopăianjen sau doi, nu doar să predea, ci și să re-familiarizeze copiii cu gazdele lor extraterestre… Hercule nu mai vine de două luni… Mamă, te rog, vrei să vorbești cu Archie despre asta?

Nicole dădu din cap și Patrick se scuză, spunând că trebuie să se întoarcă în clasă.

— Pat-rick a devenit un pro-fe-sor bun, spuse Benjy. E foar-te răb-dă-tor cu mine și cu copiii.

Nicole zâmbi în sinea ei și-și privi fiica. Ţinând cont de toate, copiii noștri s-au dovedit a fi buni. Ar trebui să fiu recunoscătoare pentru Patrick, Ellie și Benjy și să nu mă îmbolnăvesc de grijă pentru Katie.

Într-un colț al dormitorului ei, Nai Watanabe își termină meditația și rosti rugăciunile budiste de dimineață care făceau parte din rutina ei zilnică încă de când era copil, în Thailanda. Traversă camera de zi, în drum spre celălalt dormitor ca să-i trezească pe gemeni și, spre marea ei surpriză, îl găsi pe Patrick dormind pe canapea. Era îmbrăcat și cititorul ei electronic zăcea pe burta lui.

Îl scutură cu blândețe.

— Trezește-te, Patrick, spuse ea. E dimineață… Ai dormit toată noaptea aici.

Patrick se trezi repede și-și ceru scuze. În timp ce pleca, îi spuse lui Nai că are mai multe subiecte de discutat cu ea, despre budism, firește, dar bănuiește că pot fi amânate pentru un moment mai convenabil. Nai zâmbi și-l sărută ușor pe obraz, apoi îi spuse că ea și băieții vor veni la micul dejun într-o jumătate de oră.

E atât de tânăr și de serios, își spuse Nai, uitându-se în urma lui. Și chiar îmi face mare plăcere compania lui… Dar îl poate înlocui cineva vreodată pe Kenji, ca soț al meu?

Nai trecu în revistă noaptea precedentă. După ce gemenii adormiseră, ea și Patrick avuseseră o discuție lungă și serioasă. Patrick insistase pentru o căsătorie grabnică. Ea răspunsese că nu vrea să fie zorită și va accepta fixarea unei date anume numai când se va simți complet împăcată cu ideea. Atunci Patrick întrebase stingherit dacă, pe durata așteptării, era posibilă o „interacțiune mai sexuală”. Nai îi reamintise că i-a spus de la început că, până la nuntă, nu vor fi decât sărutări. Pentru a nu-i răni sentimentele, Nai îl reasigurase că-l consideră foarte atrăgător fizic și că, evident, așteaptă cu nerăbdare să facă dragoste după căsătorie dar, din motivele pe care le discutaseră de zeci de ori, deocamdată trebuie să se abțină de la „interacțiunea sexuală”.

În restul serii, cei doi discutaseră fie despre gemeni, fie despre budism. Nai își exprimase îngrijorarea că viitoarea lor căsătorie ar putea să aibă un impact negativ asupra lui Galileo, mai ales că băiatul se erija deseori în protector al mamei sale. Patrick îi spusese lui Nai că nu crede că frecventele lui ciocniri cu Galileo aveau vreo legătură cu gelozia.

— Băiatul nu poate să sufere autoritatea, spusese Patrick, și se opune disciplinei… Kepler, pe de altă parte…

De câte ori, în ultimii șase ani, s-a întâmplat să înceapă cineva un comentariu cu fraza „Kepler, pe de altă parte…”? se gândi Nai. Își aminti de vremea când Kenji trăia încă și băieții abia începeau să meargă. Galileo cădea în mod constant și se izbea de obiecte. Kepler, pe de altă parte, era atent și călca sigur. Nu cădea aproape niciodată.

Uriașii licurici încă nu aduseseră zorile în Orașul de Smarald. Nai își lăsă mintea să hoinărească în voie, cum făcea adeseori după o meditație plină de pace. Își atrase atenția că, în ultimul timp, face multe comparații între Kenji și Patrick. Nu e cinstit din partea mea, își spuse ea. Nu mă pot mărita cu Patrick până n-am să încetez de tot să mai fac asta.

Se gândi iarăși la noaptea precedentă. Zâmbi când își aminti discuția însuflețită despre Buddha. Patrick încă mai are o naivitate de copil, un idealism pur, își spuse Nai. E unul din lucrurile care-mi plac cel mai mult la el.

— Admir atât filosofia de bază a lui Buddha, cât și modul în care o abordează, spuse Patrick. Zău că da… Dar am câteva probleme… De exemplu, cum poți venera un om care-și părăsește soția și fiul și pleacă pentru a deveni cerșetor… Cum rămâne cu responsabilitatea lui față de familie?

— Tu scoți gestul lui Buddha din contextul istoric, răspunsese Nai. În primul rând, acum două mii șapte sute de ani, în India de Nord, să fii călugăr cerșetor itinerant era un mod de viață acceptabil. În fiecare sat existau câțiva, în orașe erau mulți. Când un om voia să caute „adevărul”, primul lui pas normal era să se lepede de tot confortul material… În plus, ai uitat că Buddha provenea dintr-o familie foarte înstărită. Nici nu se punea problema ca soția și fiul lui să n-aibă mâncare, adăpost, îmbrăcăminte sau orice altceva ținând de strictul necesar.

Discutaseră vreo două ore, apoi se sărutaseră un timp, după care Nai se dusese la culcare singură. Când Nai îi șoptise noapte bună din prag, Patrick se întorsese deja la lecturile lui despre budism.

Licuricii aduseră zorile în orașul octopăianjenilor. Ce greu este să explici relevanța budismului cuiva care nu a văzut niciodată Pământul! se gândi Nai. Chiar și aici, în această lume ciudată, extraterestră, printre stele, dorința tot mai provoacă suferință și ființele umane tot mai caută pacea spirituală. De asta, unele elemente ale budismului, ale creștinismului și ale altor mari religii de pe Pământ vor dăinui atâta timp cât vor exista oameni, indiferent unde s-ar afla ei.