Razboi pe Rama

6

Nicole bătu ușor la ușă, apoi băgă capul în cameră.

— Scuzați-mă, e cineva treaz?

Eponine și Max se mișcară, dar nici unul nu deschise ochii să o salute pe Nicole. Micul Marius era cuibărit între părinții săi și dormea fericit. În cele din urmă, Max bombăni:

— Cât e ceasul?

— Cincisprezece minute peste ora programată pentru examinarea lui Marius, spuse Nicole. Doctorul Blue se întoarce în scurt timp.

Max mârâi și o împinse cu cotul pe Eponine.

— Intră, îi spuse el lui Nicole.

Max arăta groaznic. Avea ochii roșii, umflați și cu cearcăne duble.

— De ce nu dorm copiii mai mult de două ore la rând? întrebă el căscând.

Nicole se opri în prag.

— Unii dorm, Max… Dar fiecare prunc e altfel. Imediat după ce se nasc, urmează același program cu care s-a obișnuit în uter.

— Și de ce te plângi tu? întrebă Eponine chinuindu-se să se ridice. Nu trebuie decât să asculți niște plânsete, să schimbi un scutec din când în când și să te culci la loc… Eu trebuie să rămân trează cât suge… Ai încercat vreodată să adormi când un haplea pitic îți suge sfârcurile?

— Ce-i asta? întrebă Nicole râzând. Oare și-au pierdut proaspeții noștri părinți aura de novici în numai patru zile?

— Nu chiar, spuse Eponine străduindu-se să zâmbească. Dar, Doamne, sunt atât de obosită!

— E normal, spuse Nicole. Corpul tău a trecut printr-o traumă. Ai nevoie de odihnă… După cum v-am spus ție și lui Max a doua zi după nașterea lui Marius, când insistați să facem o petrecere, singura soluție pentru a dormi suficient în primele două săptămâni este să vă adaptați programul la programul lui.

— Eu te cred, spuse Max, apoi ieși împleticit pe ușă cu hainele în brațe și se îndreptă spre baie.

Eponine se uită la peticul pătrat, albastru deschis pe care Nicole tocmai îl scosese din geantă.

— Ăsta e unul din noile scutece? întrebă ea.

— Da, răspunse Nicole. Inginerii octopăianjeni au mai adus unele îmbunătățiri. Și apropo, oferta pe care au făcut-o cu privire la micul animal-descompunător e în continuare valabilă. Pentru urina lui Marius încă n-au găsit nici o soluție, dar au calculat că, beneficiind de serviciile descompunătorului…

— Max se opune cu îndârjire ideii, o întrerupse Eponine. Spune că băiețelul lui n-o să le servească octopăianjenilor drept material experimental.

— N-aș spune că e vorba chiar de un experiment. Specia descompunătorilor speciali pe care au proiectat-o diferă foarte puțin de cea care se ocupă de șase luni de curățarea toaletelor noastre. În plus, gândește-te de câtă bătaie de cap te-ar scuti…

— Nu, replică Eponine cu fermitate. Dar oricum, transmite-le octopăianjenilor mulțumiri.

Când Max reveni în cameră, era îmbrăcat de zi, dar tot nebărbierit. Nicole i se adresă:

— Voiam să-ți spun, Max, înainte ca doctorul Blue să revină, că în sfârșit am avut o lungă discuție cu Archie privitor la plecarea noastră spre Noul Eden… Când i-am explicat lui Archie că toți vrem să plecăm și am încercat să-i argumentez și de ce, mi-a spus că nu stă în puterea lui să ne aprobe plecarea.

— Asta ce înseamnă? întrebă Max.

— Archie a spus că e de competența Optimizatorului Șef.

— Aha! Așadar am avut tot timpul dreptate, spuse Max. În realitate suntem prizonieri aici, nu oaspeți.

— Dacă am înțeles bine ce-a spus Archie, lucrurile nu stau chiar așa. El mi-a spus că „se poate aranja, dacă e nevoie”, dar numai Optimizatorul Șef înțelege „toți factorii” suficient de bine pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză.

— Alte baliverne afurisite de-ale octopăianjenilor, mârâi Max.

— Nu cred, spuse Nicole. De fapt, am fost încurajată… Dar Archie mi-a spus că nu va putea programa o întâlnire cu Optimizatorul Șef până nu se termină Înmatricularea… Ăsta e procesul care i-a ocupat tot timpul lui Jamie. Se pare că are loc din doi în doi ani, sau așa ceva, și implică întreaga colonie.

— Cât durează treaba asta cu Înmatricularea? întrebă Max.

— Încă o săptămână. Richard, Ellie și cu mine am fost invitați să participăm în seara asta la unele aspecte ale procesului… Sună interesant.

— Oricum, Marius și cu mine nu vom putea pleca decât peste câteva săptămâni, spuse Eponine. Așa că nu e o problemă să așteptăm o săptămână.

În acel moment doctorul Blue bătu la ușă. Octopăianjenul intră în dormitor cu echipamentul special care avea să fie folosit pentru examinarea lui Marius. Max se uită chiorâș la cele două pungi de plastic ce conțineau niște creaturi care se foiau și semănau cu niște spaghete negre.

— Ce sunt blestemățiile alea? întrebă Max, uitându-se urât.

Nicole își întinse instrumentele pe masa de lângă pat. Zâmbind, spuse:

— N-ar fi mai bine ca, pentru următoarele cincisprezece minute, să te duci în camera de alături?

Max se încruntă.

— Ce aveți de gând să-i faceți băiețelului meu? Să-l fierbeți în ulei?

— Nu, spuse Nicole râzând. Dar din când în când, s-ar putea să țipe ca și cum chiar asta am face.

Ellie o ridică pe Nikki și o îmbrățișă. Fetița se opri pe moment din plâns.

— Mami o să plece cu Nonni, Boobah, Archie și doctorul Blue, spuse Ellie. Ne vom întoarce după ce te culci tu… Ai să te simți bine aici, cu doamna Watanabe și Kepler…

— Nu vreau să rămân aici! spuse Nikki strident. Vreau să merg cu mami.

O sărută pe Ellie pe obraz. Când Ellie o puse jos pe podea, chipul fetiței se schimonosi și ea începu să urle.

— Nu vreau… țipă fetița în timp ce mama ei ieșea pe ușă.

— Aș vrea să știu ce să fac pentru ea, spuse Ellie îndreptându-se către piață împreună cu ceilalți patru. De când cu incidentul de pe stadion, se agață tot timpul de mine…

— S-ar putea să fie doar o fază normală, spuse Nicole. La vârsta ei, copiii se schimbă foarte repede… În plus, acum că a apărut Marius, Nikki nu mai e în centrul atenției.

— Cred că problema e mai profundă, spuse Ellie după câteva secunde întorcându-se spre Nicole. Îmi pare rău, mamă, dar cred că sentimentul de nesiguranță al lui Nikki are mai mult legătură cu Robert decât cu Marius.

— Dar Robert a plecat de peste un an, spuse Richard.

— Nu cred că asta contează, replică Ellie. Cred că, într-o oarecare măsură, Nikki mai ține minte cum e să ai doi părinți… Probabil i se pare că mai întâi am abandonat-o eu, apoi Robert. Nu e de mirare că simte nesiguranță.

— Dar, Ellie, spuse Nicole cu blândețe, dacă ai dreptate, de ce reacționează tocmai acum așa de puternic?

— Nu pot spune cu certitudine, răspunse Ellie. Poate că întâlnirea cu iguana i-a adus aminte cât de vulnerabilă este… Și ce mult îi lipsește protecția tatălui ei…

Auzeau în spate plânsul zgomotos al lui Nikki.

— Indiferent ce o supără, spuse Ellie cu un oftat, sper să-i treacă repede. Când plânge așa, simt că mi se înfige un cuțit în stomac.

În piață nu se afla nici un transportor. Archie și doctorul Blue continuară să meargă, îndreptându-se spre piramida în care octopăianjenii și oamenii țineau de obicei ședințele de lucru comune.

— Asta e o seară specială, explică doctorul Blue, și sunt multe lucruri pe care trebuie să vi le spunem înainte să ieșim din zona voastră.

— Unde e Jamie? întrebă Nicole în timp ce intrau în clădire. Am crezut că o să vină de la început cu noi… Și fiindcă tot veni vorba, ce s-a întâmplat cu Hercule? Nu l-am mai văzut de la Ziua Belșugului.

În timp ce urcau rampa care ducea la etajul al doilea al piramidei, Doctorul Blue îi informă că Jamie era în seara aceea cu colegii lui de înmatriculare și că Hercule fusese „redistribuit”.

— Doamne, Hercule nici măcar nu și-a luat rămas bun! spuse Richard în glumă.

Octopăianjenii, care încă nu învățaseră prea bine să recunoască umorul oamenilor, își cerură scuze pentru lipsa de maniere a lui Hercule. Apoi spuseră că printre oameni nu se va mai afla nici un observator octopăianjen.

— Hercule a fost cumva concediat? întrebă Richard tot în glumă.

Cei doi octopăianjeni ignorară total întrebarea.

Intrară în aceeași sală de conferințe în care Nicole învățase despre procesul digestiv al octopăianjenilor. Într-un colț se aflau mai multe coli de pergament pe care octozii își făceau desenele și diagramele. Doctorul Blue îi invită să ia loc. Apoi Archie spuse:

— Lucrurile pe care le veți vedea mai târziu, în seara asta, nu le-a mai văzut nimeni din afara speciei noastre, de la formarea coloniei noastre aici, pe Rama. Vă luăm cu noi într-o încercare de a crește calitatea comunicării dintre speciile noastre. Este imperios necesar să înțelegeți, înainte de a pleca din această sală și a ne îndrepta spre Domeniul Alternativ, nu doar ceea ce urmează să vedeți, ci și cum trebuie să vă comportați.

— În nici o împrejurare, continuă doctorul Blue, nu trebuie să perturbați desfășurarea evenimentelor sau să încercați să interacționați cu cineva sau ceva pe drum, nici la dus, nici la întors. Trebuie să urmați tot timpul instrucțiunile noastre. Dacă nu puteți sau nu vreți să acceptați aceste condiții, spuneți-ne și nu vă vom lua cu noi.

Cei trei oameni se uitară alarmați unul la altul.

— Ne cunoașteți bine, spuse în cele din urmă Nicole. Am încredere că nu ni se va cere să facem ceva care să contravină principiilor și valorilor noastre. Noi n-am putea…

— Nu asta ne preocupă, o întrerupse Archie. Nu vă cerem decât să fiți observatori pasivi, indiferent ce vedeți sau trăiți. Dacă vă speriați și deveniți derutați și, din vreun motiv oarecare, nu puteți localiza pe nici unul dintre noi, indiferent unde v-ați afla, rămâneți nemișcați cu mâinile pe lângă corp și așteptați să venim.

Urmă o scurtă pauză, după care Archie continuă:

— N-am cuvinte să vă spun cât de important e comportamentul vostru în seara asta. Majoritatea celorlalți optimizatori au obiectat când am solicitat să vi se permită să participați. Doctorul Blue și cu mine am garantat personal pentru capacitatea voastră de a nu face nimic nedorit.

— Ne este viața în pericol? întrebă Richard.

— Probabil că nu, răspunse Archie. Dar ar putea să fie… Iar dacă seara asta se va transforma într-un fiasco din cauză că unul dintre voi a făcut ceva ce nu trebuia, nu sunt convins că…

Archie nu termină fraza, lucru foarte neobișnuit pentru un octopăianjen. Nicole întrebă:

— Vreți să spuneți că cererea noastră de a ne întoarce în Noul Eden este legată, cumva, de toate astea?

— Relația noastră a ajuns într-un punct culminant, răspunse Archie. Împărtășind cu voi o parte critică a procesului nostru de Înmatriculare, încercăm să atingem un nivel nou de înțelegere. În sensul ăsta, răspunsul la întrebarea ta este „Da”.

Petrecură în sala de conferințe aproape o jumătate de tert (două ore pământene). Archie începu prin a le explica activitatea de Înmatriculare. Jamie și tovarășii lui, le spuse octopăianjenul, își încheiaseră adolescența și erau pe cale să facă trecerea la viața adultă. Ca adolescenți, viața lor fusese controlată în mare măsură și nu avuseseră voie să ia nici o decizie de mare importanță. La sfârșitul Înmatriculării, Jamie și ceilalți octozi tineri aveau să ia o singură decizie monumentală, una care avea să le modifice în mod fundamental restul vieții. Scopul Înmatriculării și chiar al unei mari părți din ultimul an premergător tranziției era de a le furniza octopăianjenilor adolescenți informațiile care să-i ajute să ia acea decizie importantă.

— Diseară, spuse Archie, tinerii vor fi duși, în grup, pe Domeniul Alternativ ca să vadă…

La început, nici Ellie, nici Nicole nu știură cum să traducă în engleză ce urmau să vadă tinerii octopăianjeni. Până la urmă, după ce se consultară între ele, ajutate și de mai multe fraze de clarificare oferite de Archie și de doctorul Blue, femeile hotărâră că cea mai bună interpretare a celor spuse de Archie în culori era „piesă de teatru moralizatoare”.

În următoarele câteva minute discuția divagă; doctorul Blue și Archie explicară, ca răspuns la întrebările oamenilor, că Domeniul Alternativ era un sector anume al tărâmului octopăianjenilor, care nu se afla sub cupolă.

— La sud de Orașul de Smarald, spuse Archie, există o altă așezare, cu un stil de viață absolut diferit de al nostru. În prezent, pe Domeniul Alternativ trăiesc în jur de două mii de octopăianjeni, împreună cu alte trei sau patru mii de alte creaturi reprezentând o duzină de specii diferite. Octopăianjenii alternativi nu au deasupra capului nici o cupolă care să-i protejeze, nu au sarcini trasate, nu au distracții planificate, nu au acces la informațiile din bibliotecă, iar speranța lor de viață este cam o zecime din cea a unui octopăianjen obișnuit din Orașul de Smarald. Viața lor e haotică și nestructurată.

Ellie se gândi că și Nakamura crease zona Avalon pentru a rezolva problemele pe care coloniștii din Noul Eden voiau să le uite și-și spuse că probabil Domeniul Alternativ era o așezare similară.

— De ce atât de mulți semeni de-ai voștri — peste zece la sută, dacă am calculat eu bine — au fost forțați să trăiască în afara cupolei? întrebă ea.

— Nici un octopăianjen n-a fost forțat să trăiască în Domeniul Alternativ, spuse doctorul Blue. Toți se află acolo ca urmare a unei alegeri critice.

Doctorul Blue se duse în colț și aduse câteva diagrame. În timpul discuției care urmă, cei doi octopăianjeni se folosiră mult de diagrame. Mai întâi explicară că, în urmă cu sute de generații, biologii identificaseră în mod corect, în cadrul speciei lor, legătura dintre sexualitate și multe alte caracteristici comportamentale, cele mai importante dintre ele fiind ambiția personală, agresivitatea, simțul proprietății și îmbătrânirea. Această descoperire fusese făcută într-o perioadă a istoriei octopăianjenilor când trecerea la Optimizare abia începuse dar, în ciuda presupusei acceptări generale a ceea ce era, teoretic, o bază superioară pentru structura societății octopăianjenilor, tranziția a fost grav perturbată de războaie, conflicte între triburi și alte nenorociri. La vremea aceea, biologii octozi au emis ipoteza că numai o societate asexuată sau în care numai o mică fracțiune din populație era sexuată va fi capabilă să rămână fidelă principiilor Optimizării, în care dorințele individului se subordonează binelui întregii colonii.

O succesiune de conflicte aparent fără sfârșit i-a convins pe toți octopăianjenii cu vederi înaintate din acea perioadă că Optimizarea va rămâne un vis nebunesc în lipsa unor metode sau tehnici de combatere a individualismului care bloca în mod inevitabil acceptarea noii ordini. Dar ce se putea face? Abia după mai multe generații, o descoperire formidabilă a arătat că produsul numit barrican, asemănător trestiei de zahăr, conține substanțe chimice speciale care încetinesc maturizarea sexuală la octopăianjeni. În mai multe sute de ani, ingineria genetică a octopăianjenilor a reușit să proiecteze și să producă o variantă a acestui barrican care, ingerată în mod regulat, stopa complet instalarea maturității sexuale.

Testele efectuate întâi pe indivizi și mai apoi pe colonii experimentale întregi au depășit până și cele mai îndrăznețe visuri ale biologilor și ale experților progresiști în științe politice. Octozii imaturi sexual erau mult mai sensibili la conceptele de grup ale Optimizării. În plus, la acei octopăianjeni care consumau în mod regulat barrican, pe lângă împiedicarea maturizării sexuale se înregistra și o întârziere substanțială a îmbătrânirii. Savanții octopăianjeni au învățat foarte repede că îmbătrânirea era legată de același mecanism biologic intern ca și pubertatea și că, de fapt, enzimele care determinau celulele să nu se regenereze corespunzător la octopăianjenii în vârstă se activau abia după o anumită perioadă după maturizarea sexuală.

După spusele lui Archie și ale doctorului Blue, în urma acestor descoperiri colosale, societatea octopăianjenilor a cunoscut schimbări rapide. Optimizarea a prins rădăcini puternice pretutindeni. Sociologii octopăianjeni au început să întrevadă o societate în care octozii aveau să fie aproape nemuritori, singurele cauze de deces fiind accidentele sau deteriorarea subită a unui organ vital. Octopăianjenii asexuați au populat toate coloniile iar ambiția personală și agresivitatea au devenit ca și inexistente, așa cum prevăzuseră biologii.

— Toată povestea asta s-a petrecut cu multe generații în urmă, spuse Archie. Aceste informații de bază vă vor ajuta să înțelegeți ce este Înmatricularea. Fără să mai intre în istoria complexă a anilor care au trecut de atunci, doctorul Blue va rezuma situația existentă în prezent, în această colonie.

— Toți octopăianjenii pe care i-ați întâlnit până acum, începu doctorul Blue, în afară de morfii pitici și de cei mai uriași care stochează hrana, permanent asexuați și unii și alții, sunt ființe cărora barricanul le-a întârziat maturitatea sexuală. Cu mulți ani în urmă, înainte ca un pezevenghi de biolog să arate cum poate fi realizată pe cale genetică un alt fel de sexualitate la specia noastră, numai o regină octopăianjen putea da naștere la urmași… În rândul populației adulte normale de octopăianjeni existau două sexe, dar cu o singură diferență semnificativă între ele: numai unul avea capacitatea de a fertiliza o regină, dacă ajunsese la maturitate. Adulții se împerecheau de plăcere, dar pentru că din acest contact nu rezultau descendenți, distincțiile dintre sexe erau neclare. De fapt, relațiile de durată din colonie erau mai frecvente printre membrii aceluiași sex, datorită sentimentelor asemănătoare și punctelor de vedere comune… Acum situația e mult mai complicată. În specia noastră, mulțumită geniului de care au dat dovadă predecesorii noștri în ingineria genetică, o femelă adultă e capabilă să dea naștere, ca urmare a unirii sexuale cu un mascul matur, unui singur urmaș, nefertil, cu speranță de viață limitată și capacități oarecum reduse. Încă n-ați văzut nici unul dintre acești morfi pentru că toți trăiesc în Domeniul Alternativ.

Doctorul Blue se opri și continuă Archie.

— Fiecare cetățean tânăr al coloniei noastre decide dacă vrea să devină matur din punct de vedere sexual în perioada imediat următoare Înmatriculării. Dacă răspunsul este negativ, atunci octodul își lasă sexualitatea pe seama Optimizatorilor și a coloniei în ansamblu. Asta am făcut și eu, și doctorul Blue, care este femelă, cu mult timp în urmă. Conform legii octopăianjenilor, un individ își poate face alegerea sexuală, fără să suporte nici o consecință, numai imediat după Înmatriculare. Optimizatorii nu sunt deloc indulgenți cu acei care hotărăsc să se supună unei metamorfoze sexuale, fără permisiunea explicită a coloniei, după ce carierele lor au fost structurate și plănuite cu grijă.

Doctorul Blue interveni din nou.

— După cum v-am prezentat lucrurile în seara asta, vă poate părea puțin probabil ca un tânăr octopăianjen să decidă în favoarea maturității sexuale timpurii. Totuși, de dragul corectitudinii, trebuie să subliniem că există motive întemeiate, cel puțin în mintea unora dintre octopăianjenii tineri, pentru a alege să devină alternativi. Primul și cel mai important este acela că o femelă octod știe că șansele ei de a avea urmași sunt semnificativ reduse dacă alege să rămână inactivă sexual după Înmatriculare. După cum arată istoria noastră, numai în caz de urgență se va apela la un număr mare de asemenea femele ca să dea naștere la o nouă generație de octopăianjeni. În general, capacitatea redusă și infertilitatea acestui gen de urmași îi face mai puțin de dorit, din punctul de vedere al coloniei în ansamblu, bineînțeles, afară de cazul în care este nevoie de mai mulți octozi pentru a susține infrastructura societății… De asemenea, unii dintre octopăianjenii tineri găsesc inacceptabile înregimentarea și predictibilitatea vieții noastre din Orașul de Smarald și doresc o existență în care să poată lua singuri propriile decizii. Alții se tem că Optimizatorii le vor repartiza o carieră nepotrivită. Toți acei care aleg sexualitatea timpurie văd Domeniul Alternativ ca pe un loc liber și interesant, plin de strălucire și aventură. Ei nesocotesc valoarea a ceea ce renunță; în exuberanța de moment, prețuiesc calitatea vieții mai mult decât durata ei…

Pe parcursul conversației, Richard, Nicole și Ellie interveniră ocazional pentru a cere lămuriri cu privire la aspectele cele mai importante. Cu trecerea timpului, toți trei începură să se simtă copleșiți. Erau prea multe informații de digerat într-o singură discuție.

— Așteaptă un minut, spuse Richard brusc atunci când Archie arătă că e timpul să plece. Îmi pare rău… Eu tot n-am înțeles ceva. De ce este permisă, totuși, alegerea? De ce Optimizatorii nu decretează, pur și simplu, că toți octopăianjenii vor mânca mereu barrican și vor rămâne asexuați până când colonia are nevoie de reproducere?

— E o întrebare foarte bună, cu un răspuns complex, spuse Archie. Ca să câștigăm timp, îl voi simplifica foarte mult prin a spune că specia noastră crede în acordarea dreptului la alegere liberă. De asemenea, după cum veți vedea în seara asta, există anumite funcții pentru care numai alternativii sunt potriviți și de pe urma cărora are de câștigat întreaga colonie.