Razboi pe Rama

10

Richard sări din pat mai entuziasmat ca de obicei și începu să sporovăiască.

— Urează-mi noroc, îi spuse el lui Nicole în timp ce se îmbrăca. Archie a spus că vom fi plecați toată ziua.

Nicole, care se deștepta foarte lent și detesta de-a binelea orice gen de activitate în primele ore ale dimineții, se întoarse pe o parte și încercă să se bucure de ultimele câteva clipe de odihnă. Deschise puțin un ochi, văzu că încă era întuneric și-l închise la loc.

— N-am mai fost atât de emoționat de când am adus acele ultime două îmbunătățiri translatorului, spuse Richard. Știi că octopăianjenii vorbesc serios când spun că vor să mă pună la treabă… Încearcă doar să găsească sarcina potrivită pentru mine.

Richard ieși din dormitor pentru câteva minute. După zgomotele care veneau din bucătărie, Nicole își dădu seama că Richard își pregătește micul dejun. Se întoarse mâncând un fruct mare și roz care devenise preferatul lui. Rămase în picioare lângă pat, ronțăind zgomotos.

Nicole deschise încet ochii și se uită la soțul ei. Oftă.

— Presupun că aștepți să spun ceva.

— Da, spuse el. Ar fi drăguț dacă am schimba câteva remarci plăcute înainte să plec. În definitiv, s-ar putea ca ziua asta să fie cea mai importantă pentru mine, de când am sosit în Orașul de Smarald.

— Ești convins că Archie intenționează să-ți găsească o slujbă? întrebă Nicole.

— Absolut, răspunse Richard. Ăsta e scopul zilei de azi. Urmează să-mi arate unele din cele mai complexe sisteme inginerești ale lor și să încerce să determine unde anume pot fi folosite cel mai bine talentele mele… Cel puțin asta mi-a spus ieri după amiază.

— Dar de ce pleci atât de devreme? întrebă Nicole.

— Pentru că sunt foarte multe de văzut, cred… Oricum, dă-mi o sărutare. Archie o să apară în câteva minute.

Nicole îl sărută pe Richard îndatoritoare și închise iarăși ochii.

Banca de Embrioni era o clădire mare, dreptunghiulară, situată în extrema sudică a Orașului de Smarald, foarte aproape de locul unde se sfârșea Platoul central. La mai puțin de un kilometru depărtare față de bancă, un set de trei scări, fiecare cu zeci de mii de trepte, urca spre cupola polară sudică. Deasupra Băncii de Embrioni, în semiîntunericul Ramei, se întrevedeau structurile fortificate, impozante ale Marelui Corn, cu cei șase sateliți ai lui cu vârfuri ascuțite, fiecare mai mare decât orice construcție de pe planeta Pământ.

Richard și Archie încălecaseră pe un struțozaur la periferia Orașului de Smarald. Însoțiți de o escortă și trei licurici, trecuseră prin Domeniul Alternativ în doar câteva minute. Afară, în întinderile sudice ale tărâmului octopăianjenilor, erau foarte puține clădiri. În ciuda lanurilor de cereale ocazionale, cea mai mare parte a teritoriului prin care călătoreau în drumul lor spre sud îi amintea lui Richard, chiar și în lumina chioară, de Semicilindrul Nordic din Rama II, înainte să fi fost construite cele două habitate.

Richard și prietenul său octopăianjen intrară în Banca de Embrioni pe două uși foarte groase care dădeau direct într-o sală mare de conferințe. Acolo, Richard fu prezentat mai multor octopăianjeni, care îi așteptau în mod evident vizita. Richard își folosi translatorul, iar octozii citiră mișcarea buzelor lui, însă trebuia să aibă grijă să vorbească clar, pentru că ei nu erau nici pe departe atât de familiarizați cu limba oamenilor, ca Archie.

După câteva scurte formalități, unul dintre octopăianjeni îi conduse la o serie de panouri de control care găzduiau echivalentul tastaturilor de comandă, alcătuite din benzi de culoare.

— Aici avem stocați aproape zece milioane de embrioni, spuse octopăianjenul ca introducere, reprezentând peste o sută de mii de specii distincte și de trei ori pe atâta hibrizi. Durata lor normală de viață variază de la jumătate de terț până la câteva milioane de zile, sau aproximativ zece mii de ani de-ai voștri. Dimensiunile lor la vârsta adultă variază de la o fracțiune de nanometru până la mărimi aproape cât clădirea asta. Fiecare embrion este depozitat în ceea ce credem a fi condiții aproape optime pentru conservarea lui. În realitate, totuși, este nevoie de numai aproximativ o mie de medii distincte — combinații de temperatură, presiune și substanțe chimice ambientale — pentru a acoperi gama de condiții necesare… De asemenea, clădirea asta adăpostește un imens sistem de administrare și monitorizare a datelor. Acest sistem urmărește în mod automat condițiile din fiecare mediu individual și monitorizează prima parte a dezvoltării celor câteva mii de embrioni care sunt mereu în germinare activă. Sistemul are niște aparate automate de detectare și corectare a erorilor, o structură de avertizare cu doi parametri și afișaje care pot arăta situația și/sau cataloga informațiile, atât pe pereții de aici, cât și în oricare zonă de cercetare de la etajele superioare.

Richard își chinuia mintea, încercând să înțeleagă mai clar scopul Băncii de Embrioni. Ce concept fantastic! se gândi el. Octopăianjenii depozitează aici toți germenii speciilor de plante și animale de care s-ar putea să aibă vreodată nevoie pentru vreun scop anume.

Octopăianjenul conducător spuse:

— Testarea este continuă, atât pentru a se asigura integritatea sistemelor de depozitare și conservare, cât și pentru furnizarea de specimene pentru activitățile de inginerie genetică. La orice oră, aproximativ două sute de octopăianjeni biologi sunt angrenați în mod activ în experiențele biologice care se desfășoară aici. Scopul acestor numeroase experiențe este să producă forme de viață modificate, care să îmbunătățească eficiența societății noastre…

Richard îl întrerupse.

— Îmi poți arăta un exemplu de experiment genetic? întrebă el.

— Categoric, răspunse octopăianjenul.

Se duse repede la panoul de control și, cu trei tentacule, apăsă un șir de butoane colorate.

— Cred că ești familiarizat cu una din principalele noastre metode de generare a energiei, spuse el în timp ce pe perete apărea o imagine video. După cum știi, principiul de bază e foarte simplu. Creaturile marine circulare generează și stochează în corpurile lor sarcini electrice. Noi captăm aceste sarcini cu ajutorul unei plase de sârmă, de care animalele trebuie să se lipească pentru a ajunge la hrana lor. Cu toate că acest sistem este foarte satisfăcător, inginerii noștri au arătat că el ar putea fi îmbunătățit în mod substanțial dacă s-ar putea modifica întrucâtva comportamentul creaturii… Uită-te la acest prim-plan cu o jumătate de duzină de creaturi marine generatoare de energie. Observă că în timpul acestei scurte secvențe de film, fiecare animal va trece prin trei sau patru cicluri de încărcare-descărcare. Care trăsătură a acestor cicluri ar fi de prim interes pentru un inginer de sistem?

Richard urmări cu atenție imaginea. Bănuții de nisip sunt slab luminați după descărcare, se gândi el, dar își recapătă întreaga strălucire într-un timp relativ scurt.

Întrebându-se dintr-o dată dacă nu cumva e supus unui fel de test, Richard spuse:

— Presupunând că strălucirea este un indicator al sarcinii stocate, sistemul ar putea fi făcut mai eficient prin creșterea frecvenței hrănirii.

— Exact, răspunse octopăianjenul conducător.

Archie îi transmise rapid un mesaj octodului gazdă, care se încheie înainte ca Richard să apuce măcar să-și ațintească telescopul asupra translatorului său. Între timp, pe perete apăru o altă mașinărie.

— Aici sunt trei variante genetice ale creaturilor circulare marine, care în clipa de față sunt supuse testării și evaluării. Primul candidat la înlocuire este cel din stânga. Acest prototip se hrănește aproximativ de două ori mai des decât creaturile folosite în prezent; totuși, prototipul are un dezechilibru metabolic care îi mărește semnificativ susceptibilitatea la bolile transmisibile. În prezenta evaluare sunt cântăriți toți factorii…

Richard fu condus de la o demonstrație la alta. Archie îl însoți tot timpul, dar la fiecare nou exemplu li se alătura altă echipă de specialiști octopăianjeni pentru mini-prelegerea pregătită și discuția de grup care urma întotdeauna. Una din prezentări se concentra pe relația dintre Banca de Embrioni, marea grădină zoologică ce ocupa un teritoriu considerabil în Domeniul Alternativ și bariera de păduri care forma un cerc complet în jurul Ramei, la mai puțin de un kilometru la nord de Orașul de Smarald. Prezentatorul spuse:

— Toate speciile care trăiesc în ținutul nostru sunt fie în simbioză activă, sub observație temporară într-un areal izolat — în grădina zoologică, în pădure sau, în cazul vostru, chiar în Orașul de Smarald — fie supuse experimentării aici, la Banca de Embrioni.

După o lungă plimbare pe mai multe coridoare, Richard și Archie participară la o ședință în care cinci sau șase octopăianjeni evaluau recomandarea de înlocuire a unui întreg lanț simbiotic alcătuit din patru specii. Acest lanț era responsabil de producerea unei substanțe gelatinoase care ameliora semnificativ apariția unei maladie de lentilă des întâlnită la octopăianjeni. Richard ascultă fascinat comparația între parametrii de test ai simbiozei nou propuse — resurse consumate, ritm de reproducere, interacțiunile necesare cu octopăianjenii, coeficienții de eroare și predictibilitatea comportamentului — și sistemul existent. În urma ședinței se hotărî ca, într-una dintre cele trei „zone” de fabricație, noua simbioză să fie implementată pe o perioadă de câteva sute de zile, după care decizia avea să fie rediscutată.

La mijlocul zilei de muncă, Richard și Archie fură programați să rămână singuri o jumătate de tert. La cererea lui Richard, își luară mâncarea și băutura la pachet, încălecară pe struțozaur, rechiziționară o pereche de licurici și ieșiră în frigul și întunericul din Platoul Central. Când, în cele din urmă, descălecă, Richard se plimbă cu brațele întinse, privind vastitatea Ramei.

— Pe cine dintre voi preocupă semnificația tuturor acestora sau măcar încearcă s-o descifreze? îl întrebă Richard pe Archie.

Octopăianjenul răspunse că nu înțelegea întrebarea.

— Ba da, ai înțeles, ființă vicleană, spuse Richard zâmbind. Doar că această perioadă de timp a fost, evident, prevăzută de Optimizatorii voștri pentru un alt gen de conversație între noi… Dar, Archie, nu vreau să discut cu tine despre alegerea mea de a lucra într-un anume departament tehnic din Banca de Embrioni, ca să-mi aduc „contribuția” care să justifice „resursele” necesare întreținerii mele… Vreau să vorbim despre ceea ce se petrece în realitate aici. De ce ne aflăm noi — oamenii, sesilele, avianii și voi, cu toată menajeria voastră — pe această uriașă și misterioasă navă spațială care se îndreaptă spre steaua pe care noi oamenii o numim Tau Ceti?

Archie răspunse abia după vreo treizeci de secunde.

— Membrilor speciei noastre li s-a spus, în timp ce erau la Baza de Tranzit, în același timp cu voi, că nu știu ce inteligență superioară cataloghează formele de viață din galaxie, punând un accent deosebit pe speciile capabile de călătorii spațiale. Noi am adunat o colonie tipică, așa cum ni s-a cerut, și am instalat-o în acest vehicul Rama astfel încât să poată fi realizate observațiile detaliate necesare, privitoare la specia noastră.

— Deci nici voi, octopăianjenii, nu știți mai multe decât știm noi, oamenii, despre cine sau ce se află în spatele acestui plan măreț?

— Nu, răspunse Archie. De fapt, probabil că știm mai puține. Nici unul dintre octopăianjenii care au stat un timp la Baza de Tranzit nu face parte din colonia noastră. După cum ți-am spus, acel contingent de octopăianjeni din Rama II era o specie diferită, inferioară. Singurele informații la prima mână care există la bordul acestei nave spațiale provin de la tine, de la familia ta și ce date comprimate or exista în interiorul acelui mic volum de material sesil pe care încă îl mai păstrăm în grădina noastră zoologică.

— Și asta-i tot? întrebă Richard. Nici unul dintre voi nu pune întrebări?

— Am fost instruiți de tineri să nu ne pierdem timpul cu probleme despre care nu putem obține date semnificative, replică Archie.

Richard rămase tăcut pe moment.

— De unde știți voi atât de multe despre aviani și sesile? întrebă el apoi, brusc.

— Îmi pare rău, Richard, spuse Archie după o scurtă pauză, dar acum nu pot discuta cu tine acest subiect… După cum ai presupus, sarcina mea pentru această perioadă de prânz este să mă asigur dacă ai fi sau nu încântat să accepți o însărcinare tehnică la Banca de Embrioni și, dacă da, care din multele zone pe care le-ai văzut azi ți se pare mai interesantă.

— Deh, a fost un tur pe cinste! spuse Richard, râzând, apoi adăugă: Da, Archie, totul e fascinant, mai ales ce numesc eu departamentul enciclopedic. Cred că mi-ar plăcea să lucrez acolo — în felul ăsta mi-aș putea extinde puținele cunoștințe de biologie… Dar de ce-mi pui acum întrebarea asta? N-o să avem și alte „demonstrații” după prânz?

— Ba da, răspunse Archie. Dar programul de după-amiază vizează în principal aspectele complexe. Aproape jumătate din Banca de Embrioni este alocată microbiologici. Coordonarea acestei activități e mai complexă și include comunicarea cu morfii pitici. Ne e greu să ni te imaginăm lucrând în vreunul din acele departamente.

Dedesubtul principalului laborator de microbiologic se afla un subsol în care se putea intra numai cu permis special. Când Archie menționă că în acel subsol al Băncii de Embrioni sunt produse mari cantități de cuadroizi de imagine zburători, Richard se milogi, practic, să vadă și el procesul. Trebui să aștepte mai mulți fengi, stând degeaba, în timp ce Archie obținea permisiunea de a vizita „pepiniera” de cuadroizi.

Alți doi octopăianjeni îi călăuziră de-a lungul unei succesiuni de rampe către zona subterană.

— Pepiniera a fost intenționat construită mult sub nivelul subsolului, pentru o mai bună izolare și protecție, îi spuse Archie lui Richard. Mai avem trei spații similare împrăștiate pe domeniul nostru.

Doamne sfinte! spuse Richard în sinea sa când ieși, împreună cu cei trei octopăianjeni care-l însoțeau, pe o platformă suspendată deasupra unei vaste pardoseli dreptunghiulare. Recunoscu pe loc ceea ce vedea. La mai mulți metri sub ei, în jur de o sută de morfi pitici împrăștiați prin spațiul amenajat executau sarcini necunoscute. Din tavan atârnau opt rețele dantelate, dreptunghiulare, făcute din zăbrele, fiecare cu o lungime de aproximativ cinci metri și o lățime de doi metri, plasate simetric prin cameră. Chiar sub fiecare rețea se afla un obiect oval, mare, cu exteriorul întărit. Aceste opt obiecte semănau cu niște nuci uriașe și erau înconjurate de o împletitură ca din viță groasă.

— Am mai văzut așa ceva cu mulți ani în urmă, spuse Richard emoționat. Sub New York. A fost chiar înainte de prima mea întâlnire cu unul dintre verii voștri. Și Nicole, și eu am tras o sperietură cumplită.

— Cred că am citit ceva despre acel incident, spuse Archie. Înainte să le aducem pe Ellie și Eponine în Orașul de Smarald, am studiat toate dosarele vechi privitoare la specia voastră. Unele date au fost comprimate, așa că nu erau multe amănunte…

— Îmi amintesc de incidentul ăla de parcă a fost ieri, îl întrerupse Richard. Pusesem doi roboți miniaturali într-un mic metrou și ei au dispărut în tunel. Au ajuns într-o zonă ca asta și, după ce s-au cățărat pe o împletitură ca asta, au fost vânați și capturați de un văr de-al vostru…

— Nu încape îndoială că roboții au nimerit într-o pepinieră de cuadroizi, sau creșă, dacă vrei. Octozii aceia au reacționat ca s-o apere. E foarte simplu…

Archie îi făcu semn inginerului cu rol de ghid că e timpul să-și susțină prezentarea.

— Reginele cuadroide își petrec perioada de gestație în compartimente speciale care se află în imediata vecinătate a etajului principal, spuse inginerul octod. Fiecare regină depune mii de ouă. Când numărul ouălor depuse ajunge la câteva milioane, ele sunt adunate și puse într-unui din acele containere ovale. Interiorul containerelor este menținut la o temperatură foarte înaltă, care reduce semnificativ timpul de dezvoltare a cuadroizilor. Ţesătura groasă din jurul containerelor absoarbe excesul de căldură, astfel încât condițiile de lucru să fie acceptabile pentru morfii pitici care supraveghează creșa.

Richard asculta doar pe jumătate atent, căci mintea lui se concentra asupra unui moment petrecut cu mulți ani în urmă. Acum totul e limpede, își spuse el. Metroul acela micuț era pentru morfii pitici.

— …Sondele de monitorizare din interiorul containerelor identifică exact momentul când cuadroizii sunt gata să roiască. Cu câțiva fengi înainte de deschiderea automată a ovalelor, grinzile de deasupra sunt impregnate cu agenții chimici corespunzători. Primele zboară noile regine, atrase de aceste substanțe chimice. Le urmează roiul dezlănțuit al masculilor, care formează nori negri, vizibili, în ciuda dimensiunilor lor minuscule. Cuadroizii sunt recoltați de pe grinzi și intră imediat în procesul de instruire în masă.

— Foarte elegant, spuse Richard. Dar am o întrebare simplă: de ce acceptă cuadroizii să colecteze imagini pentru voi?

Archie răspunse:

— Ca să-ți răspund pe scurt, cuadroizii au fost prelucrați genetic, de-a lungul mai multor mii de ani, să fie receptivi la directivele noastre. Noi, sau mai degrabă morfii noștri pitici specialiști, vorbesc limbajul chimic pe care-l folosesc cuadroizii pentru a comunica între ei. Dacă fac ce li se cere, cuadroizii primesc hrană. Dacă muncesc satisfăcător o perioadă lungă de timp, li se permit plăcerile sexului.

— Dintr-un roi dat, ce procent de cuadroizi urmează instrucțiunile voastre?

— Rata eșecului pentru prima imagine e cam de zece la sută, răspunse octopăianjenul inginer. O dată ce s-a stabilit tiparul comportamental și ciclul de răsplată a fost reîntărit, rata eșecului scade spectaculos.

— Al naibii de impresionant! spuse Richard, cu admirație. Cred că biologia asta e mai complexă și mai importantă decât m-am gândit eu vreodată.

Pe drumul de întoarcere în Orașul de Smarald, Richard și Archie discutară despre punctele forte și slăbiciunile sistemelor tehnice biologice comparativ cu cele ne-biologice. Conversația se dovedi predominant filosofică, esoterică, fără multe concluzii clare. Totuși, căzură de acord asupra faptului că funcția enciclopedică, reprezentată în principal de stocarea, manipularea și prezentarea vastelor cantități de informații, era îndeplinită mai eficient de sistemele nebiologice.

Când ajunseră aproape de orașul în formă de dom, lumina verde se stinse brusc. Noaptea se lăsase din nou asupra centrului domeniului octopăianjenilor. La scurt timp după aceea apăru o pereche suplimentară de licurici, pentru a-i da struțozaurului mai multă lumină.

Fusese o zi lungă și Richard era foarte obosit. Când intrară la periferia Domeniului Alternativ, lui Richard i se păru că vede ceva zburând în întuneric, în dreapta lui.

— Ce s-a întâmplat cu Timmy și Tammy? întrebă el.

— Amândoi s-au împerecheat și au mai mulți urmași, răspunse Archie. Puii lor sunt îngrijiți la grădina zoologică.

— Aș putea să-i văd? întrebă Richard. Mi-ai spus o dată, acum câteva luni, că ar fi posibil, într-o bună zi, să-i văd…

— Cred că da, răspunse Archie după o scurtă tăcere. Deși grădina zoologică este o zonă cu acces restricționat, complexul avian se află foarte aproape de intrare.

Ajunseră la prima structură mare din Domeniul Alternativ; Archie descălecă și intră în clădire. Când se întoarse, îi spuse ceva struțozaurului.

— Am obținut permisiunea doar pentru o vizită scurtă, spuse Archie.

Struțozaurul ieși din aleea principală și începu să-și croiască drum pe potecile mai mici ale comunității. Richard făcu cunoștință cu administratorul grădinii zoologice, care îi duse cu un vehicul până la un complex aflat la doar o sută de metri de intrarea în grădina zoologică. Timmy și Tammy erau amândoi acolo. Îl recunoscură imediat pe Richard; sporovăitul și țipetele lor de plăcere umplură întunericul. Avianii îl prezentară pe Richard puilor din grupul lor. Tinerii se arătară extrem de timizi în prezența primei ființe umane pe care o vedeau. Richard, cuprins de emoții puternice, mângâia burțile catifelate ale prietenilor săi extratereștri, amintindu-și de zilele în care el fusese singurul lor protector, în adăpostul subteran din New York.

Își luă rămas bun de la aviani și se urcă în vehicul împreună cu Archie și administratorul grădinii zoologice. La jumătatea drumului spre intrarea grădinii zoologice auzi un sunet care-l alertă și-i făcu pielea de găină. Rămase perfect nemișcat și concentrat. Sunetul se repetă chiar înainte ca vehiculul să se oprească.

— Nu se poate să mă fi înșelat, îi spuse cu insistență Richard lui Nicole. L-am auzit de două ori. Nu există sunet care să semene cu plânsul unui copil, al unui pui de om.

— Eu nu pun la îndoială vorbele tale, Richard, spuse Nicole. Încerc doar să exclud în mod logic orice alte posibile surse ale sunetului pe care l-ai auzit. Puii de aviani au un țipăt aparte, care ar putea semăna puțin cu plânsul unui prunc… și, la urma urmei, te aflai într-o grădină zoologică. Putea fi alt animal.

— Nu, spuse Richard. Știu ce am auzit. Am trăit suficient alături de copii și am auzit destule plânsete la viața mea.

Nicole zâmbi.

— Acum s-au inversat rolurile, nu-i așa, iubitule? Mai ții minte ce mi-ai răspuns când ți-am spus că am văzut un chip de femeie în fresca aceea, în seara când am fost să vedem piesa octopăianjenilor? M-ai luat peste picior și mi-ai spus că sunt „absurdă”, dacă-mi amintesc bine.

— Așadar, care-i explicația? Oare octopăianjenii au răpit și alți oameni din Avalon? Fără ca incidentul să fie făcut public? Dar cum ar fi putut…

— I-ai spus ceva lui Archie? întrebă Nicole.

— Nu. Eram prea uluit. La început m-a uimit faptul că nici el, nici administratorul grădinii zoologice n-au făcut nici un comentariu, dar pe urmă mi-am amintit că octopăianjenii sunt surzi.

Amândoi rămaseră tăcuți câteva clipe.

— Tu nu trebuia să auzi plânsul ăla, Richard. Din nebăgare de seamă, gazdele noastre aproape perfecte au făcut o greșeală de nedorit.

Richard râse.

— Bineînțeles că octopăianjenii înregistrează conversația asta. Până mâine, vor ști că noi știm…

— Să nu le spunem nimic celorlalți, deocamdată, zise Nicole. Poate că octopăianjenii se vor hotărî să ne împărtășească secretul lor… Apropo, când începi lucrul?

— Când vreau, răspunse Richard. I-am spus lui Archie că mai întâi am de terminat niște treburi proprii.

— S-ar părea că ai avut o zi fascinantă, spuse Nicole. Pe-aici a fost liniște. Un singur lucru mai aparte. Patrick și Nai au stabilit data nunții… De mâine în trei săptămâni.

— Poftim?! De ce nu mi-ai spus mai devreme? Nicole râse.

— N-am avut ocazia… De când ai intrat pe ușă ai vorbit întruna despre plânsetele de la grădina zoologică, aviani și cuadroizi și Banca de Embrioni… Știam din experiență că n-am nici o șansă să-ți dau vestea până nu te liniștești.

— Ei bine, soacră mare, cum te simți? întrebă Richard după câteva secunde.

— Una peste alta, sunt foarte mulțumită, răspunse Nicole. Știi ce simt pentru Nai… Doar că momentul și locul mi se par ciudate pentru a începe o căsnicie.