Programatorul divin

27

Scundă, îndesată şi cu păr argintiu, Rhonda Weir era detectiv în Poliţia Toronto. Telefonul ei sună la ora 13:11, duminică după-amiază. Ridică receptorul şi spuse:

— Detectiv Weir.

— Bună ziua, se auzi un glas răguşit de bărbat, părând oarecum exasperat. Sper că vorbesc cu cine trebuie, de data asta; am fost comutat de o mulţime de ori.

— Cu ce vă pot ajuta? întrebă Rhonda.

— Mă numesc Constantin Kalipedes, spuse glasul, şi sunt manager la hotelul Lakeshore Inn din Etobicoke. Una dintre cameristele mele tocmai a găsit o armă într-o cameră.

— Ce fel de armă?

— Un pistol. A mai găsit şi o cutie goală, din genul celor care sunt utilizate pentru a transporta — cum le numiţi — puşti automate?

— Ocupantul camerei a părăsit-o?

— Este vorba despre doi ocupanţi. Nu, n-au părăsit-o. Au rezervarea până miercuri dimineaţă.

— Care sunt numele lor?

— J.D. Ewell şi C. Falsey. Automobilul lor are plăcuţe de înmatriculare din Arkansas.

— Le-aţi notat numărul maşinii?

— Nu, dar l-au scris ei în fişa de înregistrare.

Îi citi Rhondei seria de caractere.

— Camerista a terminat curăţenia?

— Nu. Imediat cum a găsit arma, i-am spus să se oprească.

— Aţi procedat foarte bine, încuviinţă Rhonda. Ce adresă aveţi?

El i-o spuse.

— Voi fi acolo în… — îşi privi ceasul, apoi calculă: duminică după-amiază, circulaţia ar fi trebuit să fie uşoară — în douăzeci de minute. Dacă Ewell sau Falsey se întorc, reţineţi-i în măsura în care puteţi, dar fără să vă expuneţi la riscuri, aţi înţeles?

— Da.

— Am pornit.

În mod surprinzător, Lakeshore Inn nu era pe Lakeshore Boulevard. Rhonda Weir şi partenerul ei, Hank Li, îşi parcară maşina fără însemnele specifice în faţa intrării. Hank verifică plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor din stânga, iar Rhonda se uită la cele din dreapta. Şase erau americane — două din Michigan, două din New York şi câte una din Minnesota şi Illinois —, însă nici una din Arkansas. Începuse să picure şi ploaia ameninţa să se înteţească. Aerul era încărcat cu ozon.

Constantin Kalipedes era un grec bătrân şi burtos, cu obrajii acoperiţi de o barbă sură, nerasă de câteva zile. Îi conduse pe Rhonda şi Hank de-a lungul unui şir de uşi, până ajunseră la una deschisă. Acolo o găsiră pe camerista indiană, pe care o luară cu ei în camera 118. Kalipedes îşi scoase cheile, dar Rhonda ceru să i le dea ei; descuie ea însăşi uşa şi-i răsuci mânerul rotund cu multă grijă, pentru a nu şterge eventualele amprente. Încăperea era destul de sărăcăcioasă, cu două litografii înrămate, atârnate strâmb, şi tapet albastru-cobalt, care se dezlipea la îmbinări. Existau două paturi duble; lângă unul dintre ele se afla butelia pentru oxigen, de care au nevoie suferinzii de accese de apnee în timpul somnului. Ambele paturi erau nefăcute; în mod evident, camerista nu ajunsese la ele când făcuse descoperirea.

— Unde-i pistolul? întrebă Rhonda.

Indianca tânără păşi în cameră şi arătă. Pistolul stătea pe podea, lângă o valiză.

— A trebuit să mut geamantanul, vorbi ea tărăgănat, ca să ajung la priză şi să pun aspiratorul. Probabil că nu era complet închis şi pistolul a căzut afară. În spatele lui era cutia aceea de lemn.

— Un Glock calibrul 9 mm, rosti Hank privind arma.

Rhonda se uită la cutie. În interior avea o căptuşeală din cauciuc spongios negru, special decupată pentru a adăposti o carabină Intertec Tec-9, o armă periculoasă — practic o puşcă mitralieră — de lungimea antebraţului unui bărbat. Posesia pistoalelor şi revolverelor era ilegală în Canada, dar mai îngrijorător era faptul că Falsey şi Ewell lăsaseră pistolul, optând pentru Tec-9, o armă interzisă în prezent şi în SUA, din cauza încărcătorului ei cu treizeci şi două de gloanţe. Rhonda îşi puse mâinile în şolduri şi examină fără grabă odaia. Două scrumiere; ocupanţii erau fumători. Mufe pentru modem, totuşi nu se zărea nici un laptop. Intră în baie. Două aparate de ras simple şi un tub cu spumă de ras. Două periuţe de dinţi, dintre care una era foarte tocită.

Revenind în camera principală, observă pe o noptieră o Biblie cu scoarţe negre.

— Motive suficiente? se adresă Rhonda partenerului ei.

— Eu aşa zic, spuse Hank.

Kalipedes îi privi întrebător.

— Ce-nseamnă asta?

— Înseamnă, răspunse Rhonda, că există destule dovezi evidente pentru a indica faptul că s-a comis ori este pe punctul de a se comite un delict, ceea ce ne permite să percheziţionăm amănunţit camera aceasta, fără a cere mai întâi un mandat. Puteţi să rămâneţi şi să priviţi — de fapt, chiar v-am ruga s-o faceţi.

Departamentul fusese reclamat, de suficiente ori, de indivizi care pretinseseră că în urma unor percheziţii le dispăruseră lucruri de valoare.

Kalipedes aprobă din cap, apoi se întoarse la cameristă.

— Înapoi la treabă, rosti el şi femeia se grăbi spre uşă.

Rhonda scoase batista şi, ţinând-o între două degete, trase sertarul unei noptiere. Înăuntru se afla altă Biblie, aceasta legată în roşu — tipică pentru organizaţia internaţională Gideon, care se ocupa cu distribuirea Cărţii Sfinte. Se apropie de cealaltă noptieră. Luă un pix din buzunar şi-l folosi pentru a deschide Biblia neagră. Aceasta nu era de la Gideon, iar pe forzaţ scria cu cerneală roşie „C. Falsey”. Se uită după aceea la cutia puştii mitralieră.

— Cred că băiatul nostru cucernic ar mai trebui să recitească partea aceea cu transformarea săbiilor în pluguri.

Hank îi răspunse printr-un mârâit şi-şi utiliză propriul pix pentru a răsfoi hârtiile de pe bufet.

— Ia fii atentă aici, zise el după câteva clipe.

Rhonda se apropie. Hank descoperise o hartă depliată a oraşului Toronto. Având grijă să nu-i atingă decât marginile, Hank o răsuci şi indică porţiunea care juca rol de copertă când harta era împăturită. Pe ea era lipit un abţibild cu preţul de la Barnes and Noble — lanţul de librării americane, care nu avea filiale în Canada. Probabil că Falsey şi Ewell aduseseră harta cu ei din Arkansas. Hank o despături cu atenţie.

Era o hartă complet color, cu diverse simboluri şi semne. Rhonda nu avu nevoie decât de o clipă ca să observe cercul făcut cu pixul la intersecţia străzilor Kipling şi Horner, la mai puţin de doi kilometri de locul în care se găseau ei acum.

— Domnule Kalipedes, rosti ea şi-i făcu semn managerului care se apropie, acesta este cartierul dumneavoastră. Îmi puteţi spune ce este la intersecţia dintre străzile Kipling şi Horner?

Grecul îşi scarpină bărbia cu tuleiele sure.

— Un Mac’s Milk, un local de sendviciuri, o curăţătorie… Ah, da… şi clinica aceea care a fost aruncată recent în aer.

Rhonda şi Hank se uitară unul la altul.

— Sunteţi sigur? întrebă Rhonda.

— Absolut.

— Doamne, Dumnezeule, mormăi Hank înţelegând dimensiunile situaţiei. Doamne, Dumnezeule!

Examinară grăbiţi harta, căutând alte semne. Mai erau trei. Unul era un cerc trasat cu creionul în jurul unei clădiri reprezentate sub forma unui dreptunghi roşu pe strada Bloor. Rhonda nu trebuia să întrebe pe nimeni ce era acolo. Denumirea era tipărită chiar pe hartă: Muzeul Regal Ont.

Tot încercuite erau şi SkyDome — stadionul unde juca echipa Blue Jays — şi CBC Broadcasting Centre, la câteva străzi la nord de SkyDome.

— Puncte de interes turistic, comentă Rhonda.

— Atât doar că tipii au luat cu ei puşca automată, zise Hank.

— Blue Jays joacă azi?

— Da. Au meci cu Milwaukee.

— La CBC se-ntâmplă ceva deosebit?

— Duminica? Ştiu că dimineţile au o emisiune în direct din Recepţie, dar despre ce e după-amiaza, nu ştiu.

Hank se uită iarăşi la hartă:

— În plus, poate că ei au plecat altundeva, nu neapărat în locurile astea. La urma urmei, n-au luat harta cu ei.

— Totuşi…

Lui Hank nu trebuia să i se detalieze consecinţele.

— Mda.

— O să ne ducem la MRO — acolo îl au pe extraterestrul ăla în vizită, rosti Rhonda.

— În realitate, nu-i acolo, preciza Hank. Nu-i decât o transmisie din nava-mamă.

Rhonda pufni, sugerând că ştia asta. Scoase un telefon celular din buzunarul jachetei.

— O să trimit echipe la CBC şi SkyDome, iar doi poliţişti în uniformă vor aştepta aici, în cazul în care se întorc Falsey şi Ewell.

Pe la ora 15:30, Susan m-a dus cu maşina până la staţia de metrou Downsview; era înnorat şi cerul vineţiu ameninţa cu o furtună. Ricky îşi petrecea restul zilei la familia Nguyen — fiul meu începuse să se dea în vânt după mâncarea vietnameză.

Duminica, metrourile mergeau încet şi neregulat; câştigam ceva timp din călătoria spre centru, pornind din staţia Downsview, aflată la capătul nordic al liniei Spadina, şi nu din North York Centre. Mi-am sărutat soţia la despărţire — iar ea prelungi mult sărutarea aceea. I-am zâmbit. Îmi răspunse la fel.

Am luat apoi punga în care-mi împachetase sendviciurile şi am pornit către staţie, coborând cu lunga scară rulantă în lumea subterană.

Rhonda Weir şi Hank Li obţinură descrierile lui Falsey şi Ewell de la Kalipedes. Acesta nu ştia cum îl chema pe fiecare, dar unul avea vreo douăzeci şi cinci de ani, era blond, slăbuţ, înalt cam de 1,73 m, cu un maxilar pregnant şi tuns foarte scurt; celălalt avea înjur de treizeci şi cinci de ani, era mai înalt cu vreo zece centimetri, cu faţă îngustă şi păr şaten. Ambii aveau accent specific sudului Statelor Unite. Şi, desigur, unul dintre ei putea să poarte la el o puşcă mitralieră Tec-9, ascunsă poate sub pardesiu. Deşi muzeul era ticsit duminica — era un loc preferat de taţii divorţaţi pentru a-şi aduce copiii —, existau totuşi şanse destul de bune ca Rhonda sau Hank să-i poată zări.

Îşi lăsară maşina în parcarea mică de lângă Biblioteca Legislativă Bora Laskin, pe latura sudică a planetariului, apoi porniră spre MRO, intrară pe uşa principală şi se îndreptară către Raghubir Singh.

Rhonda îşi arătă legitimaţia şi descrise persoanele căutate de ea şi Hank.

— Persoanele astea au mai fost pe aici, rosti Raghubir. Acum câteva zile. Doi americani cu accent sudist. Ţin minte, fiindcă unul dintre ei a numit fosilele din situl Burgess Shale „braşoavele Shale”. Când am ajuns acasă, i-am povestit soţiei — s-a amuzat teribil.

Rhonda suspină.

— În cazul ăsta, este improbabil să fi revenit. Este totuşi singura pistă pe care o avem. Dacă n-ai nimic împotrivă, o să dăm o raită pe-aici.

— Nici o problemă, încuviinţă Raghubir şi-i anunţă pe ceilalţi paznici să li se alăture în căutare.

Rhonda îşi scoase din nou celularul.

— Sunt Weir, zise ea. Suspecţii au fost aici, în MRO, săptămâna trecută; rămânem totuşi să aruncăm o privire, în eventualitatea că s-ar fi întors, dar eu zic să ne concentrăm forţele la SkyDome şi CBC.

Am ajuns la muzeu pe la ora 16:30, am pătruns prin intrarea personalului şi am urcat spre expoziţia Burgess Shale, doar ca să mă asigur că totul era în ordine înainte de sosirea lui Hollus şi a tovarăşilor ei.

Rhonda Weir, Hank Li şi Raghubir Singh se întâlniră în Rotondă la ora 16:45.

— N-am avut noroc, rosti Rhonda. Voi?

Hank clătină din cap.

— Uitasem cât de mare e muzeul ăsta. Chiar dacă s-ar fi întors aici, ar putea fi oriunde.

— Nici oamenii mei nu i-au zărit, zise Raghubir. Mulţi vizitatori îşi iau hainele cu ei înăuntru. Cu ceva timp în urmă, garderoba era gratuită, dar asta se întâmpla înainte de măsurile de economie.

Ridică din umeri:

— Oamenilor nu le place să fie nevoiţi să plătească.

Rhonda îşi privi ceasul.

— Este aproape ora închiderii.

— În weekenduri, intrarea pentru grupuri este încuiată, spuse Raghubir şi arătă uşile din sticlă de dedesubtul vitraliilor. Vor trebui să iasă pe uşile principale.

Rhonda se încruntă.

— Probabil că nici măcar nu mai sunt aici. Oricum, vom aştepta afară pentru eventualitatea în care-i zărim plecând.

Hank aprobă şi detectivii traversară vestibulul cu uşi din sticlă. Părea că stă să plouă. Rhonda vorbi iarăşi la celular.

— Vreo noutate? întrebă ea.

Din telefon pârâi glasul unui sergent:

— În nici un caz nu sunt în CBC Broadcasting Centre.

— Pariez că-s la SkyDome, replică Rhonda.

— Şi noi.

— Venim într-acolo.

Închise telefonul. Hank ridică ochii la cerul întunecat.

— Sper că vom ajunge la timp să-i vedem cum închid acoperişul stadionului, comentă el.

J.D. Ewell şi Cooter Falsey se rezemau de un perete de culoarea roşiilor, în Rotonda Inferioară; Falsey purta o şapcă Toronto Blue Jays pe care o cumpărase cu o zi în urmă, când vizionaseră un meci în SkyDome. Înregistrarea unui glas masculin, cu accent jamaican, se auzi din sistemul de difuzoare:

— Doamnelor şi domnilor, muzeul s-a închis. Toţi vizitatorii sunt rugaţi să se îndrepte imediat spre ieşire. Vă mulţumim pentru vizita dumneavoastră şi vă aşteptăm să reveniţi. Doamnelor şi domnilor, muzeul s-a închis. Toţi…

Falsey îi zâmbi forţat lui Ewell.

Cinematograful MRO avea patru uşi duble de acces, care de cele mai multe ori erau lăsate descuiate. Uneori, vizitatorii curioşi îşi strecurau capul prin ele, dar, dacă nu exista nici un eveniment, nu zăreau decât o sală mare şi întunecoasă.

Ewell şi Falsey aşteptară până ce Rotonda Inferioară se goli, apoi coborâră cele nouă trepte până în sala de proiecţie. Rămaseră nemişcaţi o clipă, pentru a se obişnui cu penumbra.

Deşi sala nu avea ferestre, ceva lumină tot exista: strălucirea roşiatică a indicatoarelor IEŞIRE, lumina strecurându-se pe sub uşi, un ceas analog mare pe peretele de deasupra uşilor, ledurile roşii ale detectoarelor de fum şi sclipiri de la un posibil panou de comandă, care răzbăteau dinspre cele cinci ferestruici ale cabinei de proiecţie, de deasupra intrării.

Mai devreme în cursul zilei, Falsey şi Ewell vizionaseră un film care li se păru interminabil, despre construirea unei canoe mici din lemn, cu care un băştinaş indian din Canada străbătuse fel de fel de râuri. Cei doi nu fuseseră însă foarte atenţi la film, ci examinaseră cum era organizată sala: scena din faţa ecranului de proiecţie, numărul rândurilor de scaune, poziţia culoarelor de trecere şi a scărilor ce urcau spre scenă.

Avansară repede prin semiîntuneric, coborând pe panta lină a culoarului din stânga, ajunseră la una dintre scările scenei, suiră şi se furişară îndărătul ecranului mare ce atârna din plafon, pătrunzând astfel în zona culiselor.

Aici era mai multă lumină. Într-o parte se afla un grup sanitar mic, cu lumina aprinsă înăuntru şi uşa întredeschisă, în spatele ecranului se găseau nişte scaune desperecheate şi obişnuitul talmeş-balmeş de proiectoare, stative de microfoane, cabluri ce coborau din tavan ca nişte anaconda şi mult praf.

Ewell îşi scoase jacheta, dând la iveală o puşcă automată pe care o ascunsese acolo. Obosit s-o mai poarte, o aşeză pe podea, după care se instală într-un scaun.

Falsey procedă în acelaşi fel, îşi încrucişa mâinile la ceafă şi se lăsă pe spate, aşteptând cu răbdare.