Grădina din Rama

3

Richard nu știa exact de când trăia în camera întunecată. Pierduse noțiunea timpului la scurt timp după ce i se luase rucsacul. Programul lui fusese același, zi după zi. Dormea în colțul camerei. De câte ori se trezea, fie dintr-o moțăială, fie dintr-un somn lung, din coridor intrau doi aviari și-i dădeau să mănânce un pepene-mană. Ştia că ei intrau pe ușa încuiată din capătul coridorului, dar dacă el încerca să se strecoare în apropierea ușii, pur și simplu nu mai căpăta mâncare. Richard învățase repede lecția.

Din două în două zile, altă pereche de aviari intra în temnița lui și-i curăța murdăria. Hainele îi erau împuțite, și știa că era insuportabil de murdar, dar nu putea să comunice cu cei care-l capturaseră pentru a le spune că voia să facă o baie.

La început, fusese foarte încântat. Când cei doi aviari tineri se apropiaseră, în sfârșit, suficient de mult pentru a se uita la imaginea grafică, iar după câteva minute făcuseră prima tentativă de a-i lua calculatorul, hotărâse să programeze afișajul astfel încât să se repete continuu.

În mai puțin de o oră, cel mai mare aviar pe care-l văzuse vreodată, cu corp de catifea cenușie și trei inele roșu-strălucitor în jurul gâtului, se întorsese cu cei doi aviari tineri și-l ridicaseră toți trei în gheare. Îl purtaseră peste șanțul cu apă, îl lăsaseră jos temporar într-o zonă pustie, iar apoi, după o serie de sunete care constituiseră probabil o discuție privind modul optim de a-l transporta, îl ridicaseră foarte sus în aer.

Zborul îi tăiase respirația. Peisajul habitatului îi reamintise de o călătorie într-un balon cu aer cald pe care o făcuse cândva în sudul Franței. Zburase în ghearele aviarilor tot drumul până în vârful cilindrului maro, chiar sub globul strălucitor cu abajur. Fuseseră întâmpinați de alți șase aviari, dintre care unul ținea calculatorul lui Richard, care încă mai repeta imaginea grafică, iar apoi escortați în josul unui coridor vertical larg în interiorul cilindrului.

În acele cincisprezece ore, Richard fusese dus de la un grup de aviari la altul. Crezuse că gazdele îl prezentau tuturor cetățenilor habitatului. Presupunând că nu erau prea mulți aviari care participau la mai mult de una din scurtele ședințe de sporovăieli și țipături, Richard estimă că existau în jur de șapte sute de păsări.

După trecerea prin sălile de conferință, bărbatul fusese dus într-o cameră mică unde aviarul cu trei inele și doi tovarăși de-ai lui, de asemenea creaturi mari cu trei inele roșii la gât, îl urmăriseră zi și noapte timp de aproximativ o săptămână. Pe toată durata acelei perioade, lui Richard i se permisese accesul la calculator și la toate obiectele din rucsac. Totuși, la sfârșitul perioadei de observare, i se luaseră toate lucrurile și fusese mutat în închisoare.

Asta trebuie să fi fost acum trei luni, plus sau minus o săptămână, își zise Richard într-o zi când își începea plimbarea pe care o făcea de două ori pe zi ca principal mod de mișcare. Coridorul din exteriorul camerei sale avea lungimea de două sute de metri. De regulă făcea opt tururi complete, mergând de la ușă la capătul coridorului, apoi până la peretele de piatră aflat chiar în fața camerei.

Iar în toată această perioadă n-a existat o singură vizită din partea conducătorilor. Prin urmare, perioada de observare trebuie să fi fost procesul meu… Cel puțin, echivalentul aviar… Şi dacă am fost găsit vinovat de ceva? De aceea am fost închis în celula asta micuță?

Pantofii i se uzaseră, iar hainele se zdrențuiseră deja. Cum temperatura era plăcută (pretutindeni în habitatul aviar era în jur de 26 °C), nu-și făcea griji în privința frigului. Dar nici nu-l încânta perspectiva de a sta tot timpul gol după ce hainele aveau să se facă praf. Zâmbi, amintindu-și cât de jenat se simțise în timpul perioadei de observare. Nu-i deloc ușor să-ți faci nevoile, când trei păsări uriașe îți urmăresc fiecare mișcare.

Se plictisise să tot mănânce la fiecare masă pepene-mană, dar cel puțin era hrănitor. Lichidul din mijloc era răcoritor, iar pulpa umedă avea un gust plăcut. Tânjea totuși să mănânce altceva. Chiar și chestia aia sintetică din Camera Albă ar fi o schimbare binevenită, își spusese de mai multe ori.

În singurătatea sa, cea mai mare provocare a lui Richard fusese să-și păstreze forma mentală. Începuse să construiască în minte probleme de matematică. Mai recent, îngrijorat de faptul că agerimea minții i se tocise deja considerabil din cauza vârstei, începuse prin a-și petrece timpul reconstituind evenimente și chiar întregi segmente cronologice din viață.

Pe durata exercițiilor de memorie, un interes deosebit îl prezentau golurile uriașe asociate cu odiseea lui din Rama II în timpul călătoriei de la Pământ la Baza de Tranzit. Cu toate că-i venea greu să-și amintească multe evenimente specifice de atunci, mâncatul pepenelui-mană îi evoca întotdeauna fragmente din lunga sa ședere la aviari din timpul călătoriei.

O dată, după o masă, își amintise brusc o ceremonie mare cu mulți aviari. Își aminti un foc într-o structură în formă de dom și aviarii văitându-se la unison după stingerea focului. Richard fusese nedumerit Nu reușise să-și amintească nimic despre contextul acelei amintiri. Unde a avut loc asta? A fost înainte de a fi capturat de octopăianjenii se întrebase. Dar, ca de obicei când încercase să-și amintească ceva din episodul cu octopăianjenii, sfârșise cu o cumplită durere de cap.

Richard se gândea tot la odiseea sa interioară când, în ultima tură a plimbării zilnice, în timp ce trecea pe sub singura lumină din coridor, privi în față și văzu că ușa de la temniță era deschisă. Asta-i, în sfârșit am înnebunit, își spuse. Acum am tot felul de vedenii.

Ușa rămase deschisă, când se apropie de ea. O pipăi, pentru a se convinge că nu-și pierduse mințile, apoi ieși. Trecu de două lumini, înainte de a ajunge la un mic spațiu deschis de depozitare aflat pe dreapta. Pe rafturi erau așezați opt-nouă pepeni-mană. M-am prins! își spuse bărbatul. Mi-au mărit închisoarea. De acum înainte, am voie să-mi iau singur mâncarea. Măcar dacă ar exista și o baie undeva…

Mai jos pe hol, exista într-adevăr apă curentă în altă cameră mică, pe stânga. Richard bău cu poftă, se spălă pe față și fu extrem de tentat să se îmbăieze. Totuși, curiozitatea lui fu prea puternică. Voia să știe până unde se întindea noul său domeniu.

Coridorul care trecea chiar prin fața celulei se termina în altul transversal. Richard putea s-o ia ori la stânga, ori la dreapta. Gândindu-se că s-ar fi putut să fie în vreun labirint menit să-i testeze capacitatea mentală, își lăsă în intersecție cămașa și o luă la dreapta. În direcția aceea existau mai multe lumini.

După ce merse douăzeci de metri, văzu în depărtare doi aviari care se apropiau de el. De fapt, mai întâi le auzi sporovăitul, căci purtau o discuție animată. Când fură la numai cinci metri, Richard se opri. Cei doi aviari îl priviră și luară act de prezența lui printr-un țipăt scurt, pe o notă diferită, apoi își continuară drumul pe coridor.

Se întâlni apoi cu un grup de trei aviari, cu care interacționă cam în același mod. Ce se petrece aici? se întrebă mergând mai departe.

În prima cameră mare pe lângă care trecu, patru aviari stăteau în cerc, trecându-și unul altuia un set de bețișoare lustruite și sporovăind de zor. Mai încolo, chiar înainte ca holul să se lărgească într-o sală mare, Richard se opri în ușa altei încăperi și se uită fascinat cum o pereche de picioroange făceau aparent flotări pe suprafața unei mese pătrate. Şase aviari tăcuți le urmăreau.

În sală se aflau douăzeci de păsări adunate în jurul unei mese, privind un document ca de hârtie întins în fața lor. Un aviar avea în gheară un indicator și-l folosea pentru a arăta pe document. Pe hârtie se aflau înflorituri ciudate, total de neînțeles, dar Richard se convinse că aviarii se uitau la o hartă.

Când încercă să se apropie de masă, ca să vadă mai bine, aviarii din fața lui se traseră binevoitori în lături. O dată ce conversația fu reluată, lui Richard i se păru chiar că una dintre întrebări îi fusese adresată lui. Chiar că-mi pierd mințile, își spuse clătinând din cap.

Dar tot nu știu de ce mi s-a dat această libertate, gândi Richard în timp ce stătea în camera lui și mânca pepene-mană. Trecuseră șase săptămâni de când găsise deschisă ușa închisorii. În celula sa apăruseră multe schimbări. Pe pereți fuseseră instalate două lumini ca niște lanterne și acum dormea pe un maldăr de ceva care îi amintea de fân. Ba chiar avea și un vas umplut în mod constant cu apă proaspătă, într-un colț al camerei.

Când restricțiile îi fuseseră ridicate, Richard avusese certitudinea că în câteva ore, cel mult într-o zi sau două, avea să se întâmple ceva cu adevărat important. Avusese dreptate, într-un sens, căci în dimineața următoare fu deșteptat de doi aviari tineri și începu orele de limbă aviară. Începură cu lucruri simple, precum „pepene-mană”, „apă”, și Richard însuși, spre care mai întâi arătau, apoi repetau rar și limpede sunetele ce reprezentau articolul respectiv. Cu oarecare efort, Richard învățase o mare parte din vocabularul aviar, deși nu prea putea să facă diferența dintre țipete și sporovăielile strâns înrudite. Se văzu într-un mare impas, când fu vorba să emită el însuși sunetele. Pur și simplu nu era în stare să vorbească limba aviară.

Sperase însă ca tabloul cunoștințelor sale să devină mai mare și mai clar, iar asta nu se întâmplase. Era cert că aviarii încercau să-l educe și-i dăduseră libertatea să meargă oriunde voia în cilindrul lor — ba chiar uneori lua masa cu ei, când se afla în mijlocul lor și apăreau pepenii-mană — , dar pentru ce toate astea? Felul în care se uitau la el, mai ales conducătorii, îi sugera că așteptau un răspuns. Despre ce răspuns poate fi vorba? se întrebă Richard pentru a nu știu câta oară în timp ce termina pepenele-mană.

Din câte își putea da seama, aviarii nu aveau un limbaj scris. Nu văzuse cărți și nici una dintre creaturi nu citea niciodată ceva. Aveau doar documentele acelea ciudate semănând cu hărțile, pe care le studiau ocazional, sau cel puțin așa le interpreta Richard comportamentul, dar niciodată nu creau vreuna… Nici nu făceau însemnări pe ele… Era greu de înțeles.

Şi cum rămânea cu picioroangele? Richard se întâlnea de două-trei ori pe săptămână cu creaturile acelea, ba o dată o pereche chiar rămase în camera lui câteva ore, dar niciodată nu voiau să stea nemișcate și să-l lase să le studieze. O dată, când încercase să pună mâna pe una, recepționase un șoc puternic, în mod sigur un curent electric, care-l făcuse să-i dea drumul imediat.

Mintea lui Richard sărea de la o imagine la alta în timp ce încerca să schițeze un tipar oarecum logic al vieții lui pe tărâmul aviar. Se simțea extrem de frustrat, totuși nu voia cu nici un chip să accepte că în spatele capturării sale și a libertății ulterioare nu exista nici un plan. Continuă să caute un răspuns, trecând în revistă toate experiențele sale de acolo.

Dincolo de spațiul accesibil lui exista o singură zonă importantă locuită de aviari, dar oricum n-ar fi putut să ajungă acolo, întrucât nu putea să zboare. Din când în când, vedea un aviar sau doi coborând în marele coridor vertical și mergând mai jos de nivelurile pe care le frecventa el în mod normal. O dată văzu chiar doi pui proaspăt ieșiți din ou, nu mai mari decât o mână de om, duși în sus din regiunile întunecate de dedesubt. Cu altă ocazie, arătase în jos, spre întuneric, iar aviarul care îl însoțea clătinase din cap. Majoritatea creaturilor învățase simplele mișcări din cap în semn de da și nu din limbajul lui Richard.

Undeva trebuie să mai existe și alte informații, gândi el. Probabil că-mi scapă unele indicii. Jură să întreprindă o cercetare amănunțită a întregii zone rezidențiale aviare, incluzând nu doar apartamentele de pe partea opusă a coridorului vertical, unde de regulă se simțea nedorit, ci și depozitele mari de pepeni-mană din nivelul inferior. Am să întocmesc o hartă amănunțită, ca să fiu sigur că n-am trecut cu vederea ceva important, își spuse.

De îndată ce termină de construit schița tridimensională a zonei aviare de locuit, Richard știu ce trecuse cu vederea. Nu sintetizase niciodată într-un tablou coerent culoarele, adesea dezorganizate, din cilindru, inclusiv coridoarele verticale și orizontale atât pentru mers cât și pentru zburat. Bineînțeles, își spuse în timp ce proiecta pe monitorul calculatorului diverse imagini din harta complexă pe care o întocmise. Cum am putut să fiu atât de prost? Mai mult de șaptezeci la sută din cilindru nu are încă o explicație.

Richard hotărî să-i ducă unuia dintre conducătorii aviari imaginile de pe calculator și să ceară, cumva, să vadă și restul cilindrului. Nu fu o sarcină ușoară. În ziua respectivă, aviarii erau tulburați de un gen de criză, căci coridoarele erau pline de sporovăieli, țipete și păsări alergând de colo-colo. În marele coridor vertical, Richard văzu treizeci-patruzeci din cele mai mari creaturi înălțându-se în zbor și ieșind din cilindru într-un fel de formațiune organizată. În cele din urmă, reuși să rețină atenția unui uriaș cu trei inele. Acesta fu fascinat de detaliile pe care le văzu pe monitorul calculatorului și de diferitele reprezentări geometrice ale căminului său, totuși Richard nu reuși să transmită principalul său mesaj — că dorea să vadă restul cilindrului.

Conducătorul chemă câțiva colegi să privească demonstrația, iar Richard fu răsplătit cu un sporovăit aviar de apreciere. Fu abandonat însă când altă pasăre le întrerupse ședința cu ceea ce trebuie să fi fost o știre importantă privitoare la criza în desfășurare.

Richard reveni în celula sa, simțindu-se demoralizat. Se întinse pe stratul de fân și se gândi la familia pe care o lăsase în Noul Eden. Poate că-i timpul să plec, își zise, întrebându-se care era protocolul aviar de obținere a permisiunii de plecare. În timp ce stătea culcat, în camera sa intră un vizitator.

Bărbatul nu-l mai văzuse până atunci pe aviarul acela. Avea în jurul gâtului patru inele albastru-cobalt, iar catifeaua corpului era negru intens, presărată cu smocuri albe. Ochii îi erau uimitor de limpezi și, sau așa i se păru lui Richard, foarte triști. Așteptă ca Richard să se ridice, apoi începu să vorbească, foarte rar. Pământeanul înțelese unele cuvinte și, ce era cel mai important, combinația des repetată „urmează-mă”.

În fața celulei sale stăteau plini de respect alți trei aviari. Aceștia porniră în spatele lui Richard și al importantului, său vizitator. Grupul părăsi zona celulei, traversă singurul pod de peste marele coridor vertical și intră în sectorul din cilindru unde erau depozitați pepenii-mană.

În fundul unuia dintre depozite, peretele avea niște zimți pe care Richard nu-i observase când studiase locul. Când se apropiară la câțiva metri de aceștia, peretele glisă în lături, dând la iveală ceva similar unui ascensor uriaș. Conducătorul aviar îi făcu semn lui Richard să intre.

După ce intră, cei patru aviari îi spuseră pe rând pe limba lor „la revedere” și se așezară în cerc pentru a da un aer oficial despărțirii cu o întoarcere și o plecăciune. Richard își dădu toată silința să le imite sporovăitul de rămas bun înainte de a se închina și el. Câteva secunde mai târziu, peretele se închise.