Grădina din Rama

7

— … și Doamne Sfinte, lasă-mă s-o cinstesc cum se cuvine pe această fată minunată cu care sunt pe cale să mă însor. Lasă-ne să împărțim darul Tău de iubire și lasă-ne să creștem împreună întru cunoașterea Ta… Îți cer aceste lucruri în numele fiului Tău pe care l-ai trimis pe Pământ să arate iubirea Ta și să ne mântuiască de păcate. Amin!

Michael Ryan O'Toole, în vârstă de șaptezeci și doi de ani, își desfăcu palmele și deschise ochii. Stătea la biroul din dormitorul său. Se uită la ceas. Mai sunt doar două ore până mă voi însura cu Simone, gândi el. Privi la icoana lui Iisus și la micul bust al Sfântului Michael din Siena din fața lui. Şi diseară, mai târziu, după masa care va fi atât ospăț de nuntă cât și cina aniversară a lui Nicole, îl voi ține pe îngerul acela în brațe. Nu putu opri următorul gând. Sfinte Doamne, nu mă lăsa s-o dezamăgesc.

Strecură mâna în birou și scoase o Biblie mică. Era singura carte reală pe care o avea; tot restul materialului său de lectură se găsea sub formă unor cuburi mici de date, pe care le insera în notebook-ul electronic. Biblia era foarte specială, o amintire dintr-o viață trăită cândva pe o planetă îndepărtată.

De-a lungul copilăriei și adolescenței, Biblia aceea îl însoțise peste tot. În timp ce răsucea în mâini cartea neagră și micuță, amintirile îl năpădiră. La început, se revăzu ca băiețel de șase-șapte ani. Tatăl său intrase în dormitorul lui. Michael juca un meci de baschet pe calculatorul personal și se simțise oarecum stânjenit — niciodată nu se simțise în largul lui când seriosul său tată îl găsea angajat într-un joc.

— Michael, rostise tatăl, vreau să-ți dau un cadou. Propria ta Biblie. Este o carte adevărată, una pe care o citești întorcând paginile. Ți-am înscris numele pe copertă.

Îi întinsese cartea și micul Michael o acceptase cu un „mulțumesc” moale. Coperta era din piele și plăcută la pipăit.

— În ea, continuase tatăl, se află unele dintre cele mai bune învățături pe care le vor cunoaște vreodată oamenii. Citește-o cu atenție. Citește-o des. Şi condu-ți viața după înțelepciunea ei.

În noaptea aceea, am pus Biblia sub pernă, își aminti Michael. Şi a rămas acolo. Toată copilăria. Chiar și cât am fost în liceu. Își aminti de mașinațiile pe care le făcuse când echipa de baschet a liceului său câștigase campionatul orășenesc și mersese la Springfield pentru turneul statal. Michael își luase Biblia, dar nu voia ca tovarășii lui de echipă s-o vadă. Biblia nu era „cool” pentru un licean sportiv, iar tânărul Michael O'Toole nu avea încă destulă siguranță de sine ca să-și învingă teama de râsul colegilor. Așa că îi destinase Bibliei un compartiment special în trusa cu articole de toaletă și o băgase acolo, într-o învelitoare de protecție. În odaia de hotel din Springfield, așteptase până când colegul său de cameră se dusese să facă baie și abia atunci o scosese din ascunzătoare și o pusese sub pernă.

Am luat-o chiar și în luna de miere. Kathleen a fost atât de înțelegătoare! Cum a fost întotdeauna cu toate. O amintire scurtă a soarelui strălucitor și a nisipului alb din fața apartamentului lor din Insulele Cayman fu urmată rapid de o senzație puternică de pierdere. Ce mai faci, Kathleen? Unde te-a dus viața? Parcă o vedea, pierzându-și vremea pe proprietatea lor comună de pe Commonwealth Avenue din Boston. Nepotul nostru Matt trebuie să fie acum adolescent, gândi el. Există și alții? Câți, în total?

Durerea din inimă i se adânci, când își imagină familia — Kathleen, fiica lui Colleen, fiul său Stephen, plus toți nepoții — adunată în jurul mesei lungi pentru ospățul de Crăciun, fără el. În imaginea lui mentală, afară, pe stradă, ningea ușor. Cred că Stephen rostește acum rugăciunea familiei, se gândi. El a fost întotdeauna cel mai religios dintre copii.

Se scutură, revenind la prezent, și deschise Biblia la prima filă. În partea de sus a acesteia erau frumos scrise cuvintele „Pietre de hotar”. Consemnările erau puține. Opt, în total, cronica evenimentelor majore din viața sa.

07-13-61 Căsătorie cu Kathleen Murphy în Boston,

Massachusetts. 01-30-69 Nașterea unui fiu, Thomas Murphy O'Toole,

în Boston. 04-13-70 Nașterea unei fiice, Colleen Gavin O'Toole,

în Boston 12-27-71 Nașterea unui fiu, Stephen Malloy O'Toole,

în Boston. 02-14-92 Decesul lui Thomas Murphy O'Toole în Pasadena, California.

Ochii lui Michael se opriră acolo, la moartea primului său născut, apoi se umplură de lacrimi. Își aminti de cumplita zi de Sf. Valentin de demult. Cinase împreună cu Kathleen într-un foarte drăguț restaurant cu specific pescăresc din Boston. Aproape terminaseră masa, când auziră vestea.

— Îmi pare rău că am întârziat cu desertul, se scuzase tânărul care îi servea, dar am urmărit știrile în bar. În sudul Californiei tocmai a avut loc un cutremur devastator.

Îi cuprinsese pe loc spaima. Tommy, mândria și bucuria lor, câștigase o bursă la fizică la Cal Tech, după ce absolvise la Holy Cross. Soții O'Toole plecaseră în grabă de la masă și se duseseră în bar. Acolo aflaseră că respectivul cutremur se produsese la 17:45, ora Pacificului. Uriașa falie San Andreas se căscase în apropiere de trecătoarea Cajon și oameni, mașini și clădiri fuseseră aruncați de colo-colo pe suprafața solului ca niște bărci neajutorate pe o mare bântuită de uragan.

Michael și Kathleen ascultaseră toată noaptea știrile, cuprinși pe rând de speranță și teamă, în timp ce deplina magnitudine a celui mai cumplit dezastru al națiunii americane din secolul XX devenea mai bine înțeleasă. Cutremurul avusese intensitatea 8,2 pe scara Richter. Douăzeci de milioane de oameni rămăseseră fără apă, electricitate, transport și comunicații. Fisurile adânci de o sută cincizeci de metri din sol înghițiseră complexele comerciale. Practic, toate șoselele deveniseră impracticabile. Pagubele erau mai mari și mai extinse decât dacă zona metropolitană Los Angeles ar fi fost lovită de bombe nucleare.

Înainte de ivirea zorilor, Administrația Federală pentru Urgențe pusese la dispoziția cetățenilor numere de telefon la care se puteau obține relații. Kathleen O'Toole sunase, dând toate informațiile ce le dețineau — adresa și numărul de telefon ale apartamentului lui Tommy, numele și adresa restaurantului mexican la care lucra el pentru a câștiga bani de buzunar, și numărul de telefon și adresa prietenei lui.

Am așteptat toată ziua și o parte din noapte, își aminti Michael. Apoi a sunat Cheryl. Reușise cumva să ajungă cu mașina la casa părinților ei din Poway.

— Restaurantul s-a prăbușit, domnule O'Toole, spusese Cheryl printre lacrimi. Apoi a fost cuprins de flăcări. Am vorbit cu unul dintre chelneri, care a scăpat pentru că era în curtea interioară când s-a produs cutremurul. Tommy lucra în sectorul cel mai apropiat de bucătărie…

Michael O'Toole trase adânc aer în piept. Nu-i bine, își spuse el, străduindu-se să-și alunge din minte amintirile dureroase legate de moartea fiului său. Nu-i bine. Acum e un moment de bucurie, nu de tristețe. De dragul lui Simone, nu trebuie să mă gândesc la Tommy.

Închise Biblia și-și șterse ochii. Se ridică de la birou și se duse în baie. Mai întâi se bărbieri, încet, cu gesturi deliberate, apoi intră sub dușul fierbinte.

Cincisprezece minute mai târziu, când deschise din nou Biblia, Michael O'Toole alungase demonii morții fiului său. Scrise o nouă înregistrare, după care citi ultimele patru rânduri.

10-31-97 Nașterea unui nepot, Matthew Arnold Rinaldi, în Toledo, Ohio.

08-27-06 Nașterea unui fiu, Benjamin Ryan O'Toole, în Rama.

03-07-08 Nașterea unui fiu, Patrick Erin O'Toole, în Rama.

01-06-16 Căsătoria cu Simone Tiasso Wakefield.

Ești un om bătrân, O'Toole, își spuse, uitându-se în oglindă la părul rar, cărunt. Închisese Biblia cu câteva minute mai devreme și se întoarse în baie ca să se pieptene încă o dată. Prea bătrân ca să te însori din nou. Își aminti de prima lui nuntă, care avusese loc cu patruzeci și șase de ani în urmă. Pe atunci aveam părul des și blond, își aminti. Kathleen era frumoasă. Slujba a fost magnifică. Am plâns in clipa in care am văzut-o în ușa catedralei.

Imaginea lui Kathleen în rochie de mireasă, la brațul tatălui ei, fu înlocuită de alta, și aceasta încețoșată de lacrimi. De data asta lacrimile erau ale soției. Şedea lângă el în camera din Cape Kennedy, când venise vremea ca el să se prezinte pentru zborul spre LEO-3, pentru a se alătura restului echipajului Newton.

— Ai grijă, spusese ea într-un rămas bun surprinzător de emoționant.

Se îmbrățișaseră.

— Sunt foarte mândră de tine, iubitule, îi șoptise la ureche. Şi te iubesc foarte mult.

„Pentru că te iubesc foarte mult”, spusese Simone când Michael o întrebase dacă voia cu adevărat să se mărite cu el și din ce motiv. Imaginea lui Simone luă locul scenei de despărțire cu Kathleen. Ești atât de inocentă și de încrezătoare, Simone, reflectă gândindu-se la viitoarea lui mireasă. Pe Pământ, încă nici n-ai fi început să te întâlnești cu băieții. Ai fi fost considerată o copilă.

Într-o clipă îi trecură prin minte cei treisprezece ani petrecuți în Rama. Mai întâi, își aminti nașterea anevoioasă a lui Simone, inclusiv minunatul moment când ea țipase în sfârșit, iar el o pusese ușor pe abdomenul mamei.

Următoarea imagine fu a unei Simone foarte tinere, o fată serioasă de șase ani, studiind sârguincioasă catehismul sub îndrumarea lui. În altă imagine, Simone sărea coarda cu Katie și cânta un cântec vesel. Ultima imagine fu o scenă în care familia era la un picnic lângă Oceanul Cilindric. În imagine, Simone stătea mândră lângă Benjy, de parcă era îngerul lui păzitor.

Era deja o tânără femeie când am sosit la Baza de Tranzit, gândi O'Toole, trecând la o înșiruire de imagini mai recente. Extrem de devotată. Răbdătoare și altruistă cu copiii mai mici. Şi nimeni nu l-a făcut pe Benjy să zâmbească așa cum a făcut-o ea.

Poate că imaginile acelea aveau o temă comună. În mintea lui Michael, ele erau scăldate în dragostea neobișnuită pe care o simțea pentru mireasa lui copilă. Nu era genul de dragoste pe care o simte în mod normal un bărbat pentru femeia cu care urmează să se însoare, ci semăna mai degrabă cu adorația. Şi totuși era iubire, iar acea iubire făurise o legătură puternică între ei.

Sunt un bărbat foarte norocos, gândi în timp ce termina să se îmbrace. Dumnezeu a găsit potrivit să-mi arate minunile lui în multe feluri.

În camera principală din celălalt capăt al apartamentului, Nicole o ajută pe Simone să-și îmbrace rochia. Nu era o rochie de mireasă în sensul clasic, dar era albă, cu falduri și breteluțe fine. În nici un caz ținuta de zi cu zi, cu care era obișnuită familia.

Nicole înfipse cu grijă pieptenii în părul lung și negru al fiicei sale și o studie în oglindă.

— Arăți minunat, îi spuse.

Se uită la ceas. Mai aveau zece minute, iar Simone era gata, cu excepția pantofilor. Bun. Acum putem sta de vorbă, gândi Nicole.

— Iubito, începu cu un glas surprinzător de gâtuit.

— Ce este, mamă? întrebă cu blândețe Simone. Şedea pe pat lângă ea, încălțându-și cu grijă pantofii negri. Nicole începu din nou:

— Când am discutat săptămâna trecută despre sex, au fost unele aspecte pe care nu le-am abordat.

Simone ridică privirea. Atenția îi era atât de totală încât, pe moment, Nicole uită ce voia să spună.

— Ai citit cărțile alea pe care ți le-am dat? reuși să întrebe în cele din urmă.

Fruntea încrețită a lui Simone trăda nedumerire.

— Da, bineînțeles. Am discutat ieri despre asta. Nicole luă mâinile fiicei ei.

— Michael e un bărbat minunat. Bun, atent, iubitor… dar este mai în vârstă. Iar când bărbații sunt mai în vârstă…

— Nu sunt sigură că te înțeleg mamă, o întrerupse cu blândețe Simone. Credeam că vrei să-mi spui ceva despre sex.

Nicole trase adânc aer în piept.

— Vreau să spun că s-ar putea să fie nevoie să fii foarte răbdătoare și tandră cu Michael în pat. S-ar putea ca totul să nu meargă de la început.

Simone se uită mult timp la mama ei.

— M-am așteptat la asta, spuse liniștită, atât din cauza nervozității tale cu privire la subiectul ăsta cât și datorită unei anume neliniști pe care am citit-o pe fața lui Michael. Nu-ți face griji, mamă, n-am așteptări nerezonabile. În primul rând, noi nu ne căsătorim dintr-o dorință sexuală. Şi cum eu nu am nici un fel de experiență, în afara faptului că în această ultimă săptămână ne-am ținut ocazional de mână, indiferent ce plăcere voi simți, va fi nouă pentru mine și, de aceea, minunată.

Nicole îi zâmbi fiicei sale, uimitor de matură la cei treisprezece ani.

— Ești o bijuterie, spuse cu ochii în lacrimi.

— Mulțumesc, răspunse Simone, îmbrățișând-o. Nu uita: căsătoria mea cu Michael este binecuvântată de Dumnezeu. Indiferent ce probleme vom întâmpina, îl vom ruga pe Domnul să ne ajute. Va fi bine.

O durere bruscă sfâșie inima lui Nicole. Încă o săptămână și n-ai s-o mai vezi niciodată pe această mult iubită fată, rosti un glas dinlăuntrul ei. Continuă s-o îmbrățișeze pe Simone, până când Richard bătu la ușă și le spuse că toată lumea era gata pentru ceremonie.