Grădina din Rama

3

Micul dejun fu o sărbătoare. Comandară o masă copioasă excepționalilor bucătari care le pregăteau mâncarea. Proiectanții apartamentului îi dotaseră cu de mașini de gătit și un frigider plin, în caz că voiau să-și prepare propria mâncare. Totuși bucătarii extratereștri (sau roboți) erau atât de pricepuți și învățau atât de rapid, încât Nicole și familia nu-și pregăteau aproape niciodată singuri mâncarea, ci doar apăsau butonul alb și comandau.

— În dimineața asta vreau plăcinte, anunță Katie în bucătărie.

— Şi eu, și eu, adăugă Patrick.

— De care clătite? întrebă glasul. În memoria noastră, avem patru feluri diferite. Cu hrișcă, cu frișca…

— Cu frișcă, îl întrerupse Katie. În total, trei. Se uită la frățiorul ei. Mai bine, patru.

— Cu frișcă și sirop de arțar, strigă Patrick.

— Patru clătite cu frișcă și sirop de arțar, repetă glasul. Asta-i tot?

— Un suc de mere și un suc de portocale, spuse Katie după o scurtă consultare cu Patrick.

— Şase minute și optsprezece secunde, zise glasul.

Când mâncarea fu gata, familia se adună în jurul mesei rotunde din bucătărie. Copiii cei mici îi explicară lui Nicole ce făcuseră cât timp lipsise ea. Patrick era deosebit de mândru de noul său record personal la alergarea de cincizeci de metri din sala de sport. Benjy numără cu trudă până la zece și toată lumea îl aplaudă. Tocmai terminaseră micul dejun, când se auzi soneria de la ușă.

Adulții se priviră între ei și Richard se duse la consola de comandă și activă monitorul video. În fața ușii stătea Vulturul.

— Sper că nu-i vorba despre alt test, spuse în mod spontan Patrick.

— Nu… nu, mă îndoiesc, răspunse Nicole îndreptându-se spre intrare. A venit, probabil, să ne dea rezultatul ultimelor experimente.

Înainte de a deschide ușa, inspiră adânc. Deși se întâlnise de multe ori cu Vulturul, concentrația de adrenalină îi creștea întotdeauna în prezența lui. De ce oare? Uluitoarele lui cunoștințe erau cele care o înspăimântau? Sau puterea lui asupra lor? Sau pur și simplu tulburătoarea sa existență?

Vulturul o salută cu ceea ce ea ajunsese să recunoască a fi un zâmbet.

— Pot să intru? întrebă agreabil. Aș vrea să discut cu dumneavoastră, cu soțul dumneavoastră și cu domnul O'Toole.

Nicole se uită lung la el, așa cum făcea întotdeauna. Era înalt de aproape 2,25 metri și avea formă de ființă umană de la gât în jos. Brațele și torsul îi erau însă acoperite de o țesătură strânsă de pene mici, cenușiu-închis precum cărbunele — cu excepția celor patru degete de la fiecare mână, care erau albe ca smântâna și fără penaj. Mai jos de talie, suprafața corpului Vulturului avea culoarea cărnii dar, după luciul stratului exterior, era evident că nu se încercase reproducerea adevăratei piei omenești. Mai jos de talie nu avea păr, nici articulații și organe genitale vizibile. Când mergea, în zona genunchilor se formau încrețituri care dispăreau dacă stătea nemișcat.

Fața Vulturului era fascinantă. Capul lui avea doi ochi mari, albastru sidefat, de o parte și cealaltă a ciocului cenușiu. Când vorbea, ciocul se deschidea și engleza lui perfectă venea dintr-un fel de laringe electronic din fundul gâtului. Penele din creștetul capului erau albe, contrastând puternic cu cenușiul închis al feței, gâtului și spatelui. Penele de pe față erau foarte rare și răzlețe.

— Pot să intru? repetă politicos Vulturul după ce Nicole nu se mișcă preț de câteva secunde.

— Desigur… desigur, răspunse ea, dându-se la o parte din ușă. Scuzați-mă… Nu v-am mai văzut de atâta timp.

— Bună dimineața, domnule Wakefield, domnule O'Toole. Salut, copii, spuse Vulturul pășind în sufragerie.

Patrick și Benjy se retraseră, îndepărtându-se cu spatele. Dintre toți copiii, doar Katie și micuța Ellie păreau să nu se teamă de el.

— Bună dimineața, zise Richard. Cu ce vă putem ajuta azi?

Vulturul nu făcea niciodată vizite de curtoazie. Întotdeauna vizitele lui aveau un scop.

— După cum i-am spus soției dumneavoastră, la ușă, trebuie să stau de vorbă cu cei trei adulți. Poate Simone să aibă grijă de ceilalți copii vreo oră, cât discutăm noi?

Nicole începuse deja să-i ducă pe copii în camera de joacă, dar Vulturul o opri.

— Nu-i nevoie. Pot folosi tot apartamentul. Noi patru o să mergem în sala de conferințe de pe hol.

Hopa! gândi imediat Nicole. E vorba despre ceva important… N-am mai lăsat până acum copiii singuri în apartament.

Brusc, deveni foarte îngrijorată pentru siguranța lor.

— Scuzați-mă, domnule Vultur. Copiii vor fi la adăpost aici? Vreau să spun, nu vor avea vizitatori aparte sau ceva în genul ăsta…?

— Nu, doamnă Wakefield, răspunse degajat Vulturul. Vă dau cuvântul meu că nimic nu-i va tulbura pe copiii dumneavoastră.

În vestibul, când cei trei oameni începură să-și pună costumele spațiale, Vulturul îi opri.

— Nu-i nevoie. Aseară am reconfigurat această parte a sectorului. Am sigilat holul chiar înainte de joncțiune și am transformat toată zona într-un habitat precum cel terestru. Veți putea folosi sala de conferințe fără să vă puneți o îmbrăcăminte specială.

De îndată ce se așezară în marea sală de conferințe, Vulturul începu să vorbească:

— Încă de la prima întâlnire, m-ați întrebat în mod repetat ce căutați aici, iar eu nu v-am răspuns direct. Acum după încheierea ultimului vostru set de teste de somn — cu succes, pot să adaug — , am fost împuternicit să vă informez despre etapa următoare a misiunii. De asemenea, am primit permisiunea să vă spun câte ceva despre mine. După cum ați bănuit cu toții, nu sunt o făptură vie — cel puțin nu după definiția voastră. Am fost creat de inteligența care guvernează Baza de Tranzit, pentru a vă pune la curent cu anumite subiecte delicate. Primele noastre observații privitoare la comportamentul vostru au indicat o reținere de a interacționa cu glasurile imateriale. Deja se hotărâse crearea mea, sau a ceva similar, ca emisar pentru familie când dumneavoastră, domnule Wakefield, aproape că ați cauzat un haos grav în acest sector, încercând să faceți o vizită neprogramată și neautorizată la Modulul Administrativ. Apariția mea la acea vreme a fost destinată să împiedice continuarea comportamentului nedisciplinat. După un moment de ezitare, Vulturul continuă:

— Acum am intrat în cea mai importantă perioadă a șederii voastre aici. Nava spațială pe care o numiți Rama se află la Hangar, unde este supusă unor renovări și reproiectări tehnice majore. Voi, oamenii, veți lua parte la acest proces de reproiectare, căci unii dintre voi se vor întoarce cu Rama în sistemul solar din care ați venit.

Richard și Nicole dădură să-l întrerupă.

— Lăsați-mă să termin, spuse Vulturul. Expunerea mi-a fost pregătită cu mare grijă, astfel încât să răspundă întrebărilor voastre anticipate.

Extraterestrul om-pasăre se uită la fiecare dintre cei trei oameni din jurul mesei înainte de a continua într-un ritm mai lent.

— Remarcați că n-am spus că vă veți întoarce pe Pământ. Dacă planul reușește, aceia dintre voi care se vor întoarce vor interacționa cu alte ființe omenești din sistemul solar din care proveniți, dar nu de pe planeta voastră de origine. Numai dacă se va impune o abatere de la planul de bază vă veți întoarce chiar pe Pământ.

Remarcați, de asemenea, că numai unii dintre voi se vor întoarce. Doamnă Wakefield, dumneavoastră veți călători cu siguranță din nou în Rama. Asta este una din constrângerile pe care le impunem misiunii. Vă vom lăsa pe dumneavoastră și pe restul familiei să hotărâți cine vă va însoți în călătorie. Puteți pleca singură, dacă vreți, lăsându-i pe ceilalți aici la Baza de Tranzit, sau îi puteți lua pe unii dintre ei. Oricum, nu puteți călători toți în Rama. Cel puțin o pereche de reproducere trebuie să rămână aici, la Baza de Tranzit, pentru a ne furniza date pentru enciclopedia noastră, în eventualitatea, puțin probabilă, că misiunea de întoarcere eșuează.

Principalul scop al Bazei de Tranzit este catalogarea formelor de viață din această parte a galaxiei. Prioritatea maximă o au formele de viață care au început să călătorească pe cont propriu în spațiu, iar descrierile noastre enciclopedice ne cer să adunăm volume mari de date despre fiecare călător cosmic în parte. Pentru realizarea acestei sarcini, am elaborat, de-a lungul a sute de mii de ani de-ai voștri, o metodă de colectare a acestor date care reduce probabilitatea unei intruziuni catastrofale în tiparul evolutiv al călătorilor interplanetari, mărind totodată probabilitatea obținerii datelor vitale de către noi.

Abordarea de bază implică trimiterea de nave spațiale de observație în misiuni de recunoaștere, în speranța de a-i atrage la noi pe călătorii cosmici pentru a fi identificați și catalogați. Ulterior, alte nave sunt trimise la aceeași țintă, mai întâi să extindă gradul de interacțiune, și în cele din urmă să captureze un grup reprezentativ al speciei de călători spațiali, astfel încât să poată fi efectuate observații detaliate și pe termen lung într-un mediu la alegerea noastră. Vulturul se opri. Mintea și inima lui Nicole goneau într-un ritm infernal. Avea atâtea întrebări! De ce fusese tocmai ea selectată să se întoarcă? Şi ce voise Vulturul să spună prin cuvântul „capturați”? Înțelegea el că acel cuvânt era interpretat, de obicei, într-un mod ostil? De ce…

— Cred că am înțeles cea mai mare parte din ceea ce ați spus, rosti Richard, dar ați omis câteva informații cruciale. De ce adunați toate aceste date despre speciile care călătoresc prin cosmos?

Vulturul zâmbi.

— În relația informațiilor noastre există trei niveluri de bază. Accesul la fiecare nivel al unui individ sau specii este permis sau refuzat pe baza unui set de criterii stabilite. Prin afirmațiile mele anterioare v-am oferit, ca reprezentați ai speciei voastre, informații de Nivelul 2. Este un omagiu adus inteligenței dumneavoastră faptul că întrebarea urmărește un răspuns care este clasificat de Nivelul 3.

— Toată această bolboroseală vrea să însemne că nu aveți de gând să ne răspundeți? râse nervos Richard.

Vulturul aprobă din cap.

— Vreți să ne spuneți de ce numai mie mi se cere să fac voiajul de întoarcere? întrebă Nicole.

— Există multe motive. În primul rând, credem că sunteți cea mai potrivită din punct de vedere fizic pentru călătoria de întoarcere. Datele noastre mai indică și faptul că însușirile dumneavoastră superioare de a comunica vor fi de neprețuit după ce faza de capturare va fi încheiată.

Mai există și alte considerente, dar acestea două sunt cele mai importante.

— Când vom pleca? întrebă Richard.

— Asta nu este sigur. O parte a programului depinde de voi. Vă vom anunța când va fi stabilită o dată precisă pentru plecare. Totuși, vă voi spune că asta va fi aproape sigur în mai puțin de patru luni de-ale voastre.

O să plecăm foarte repede, gândi Nicole. Şi cel puțin doi dintre noi trebuie să rămână aici. Dar cine…

— Orice pereche reproducătoare poate rămâne la Baza de Tranzit? întrebă Michael parcă citindu-i gândurile.

— Aproape orice pereche, domnule O'Toole, răspunse Vulturul. Copila Ellie nu ar fi acceptată ca parteneră a dumneavoastră — nu am fi în stare să vă ținem în viață și fertil până va atinge ea maturitatea sexuală — , dar orice altă combinație ar fi acceptată. Trebuie să avem o probabilitate înaltă de producere cu succes de urmași sănătoși.

— De ce? întrebă Nicole.

— Există o probabilitate foarte mică, dar limitată, ca misiunea voastră să nu aibă succes și perechea rămasă la Baza de Tranzit vor fi singurii oameni pe care putem să-i studiem. Ca voiajori cosmici în fașă, după ce ați atins acest stadiu fără obișnuitul ajutor, sunteți deosebit de interesanți pentru noi.

Conversația ar fi putut dura la nesfârșit. Totuși, după alte câteva întrebări, Vulturul se ridică brusc și anunță că participarea lui la conferință se terminase. Îi încurajă pe oameni să rezolve rapid subiectul „repartiției”, cum îl numi el, căci intenționa să înceapă să lucreze aproape imediat cu acei membri ai familiei care aveau să plece spre Pământ.

Aceștia urmau să-l ajute să proiecteze „modulul Pământ în interiorul lui Rama”. Fără altă explicație, părăsi încăperea.

Cei trei adulți căzură de acord să nu le spună copiilor cele mai importante detalii ale ședinței cu Vulturul cel puțin o zi, pentru a avea ocazia să reflecteze asupra problemei și s-o dezbată între ei. În noaptea aceea, după ce copiii plecară la culcare, Nicole, Richard și Michael au discutat liniștiți în camera de zi a apartamentului.

Nicole deschise discuția recunoscând că se simțea furioasă și neajutorată. În ciuda faptului că Vulturul fusese foarte cumsecade, spuse ea, în fapt le ordonase să participe la misiunea de întoarcere. Şi cum ar fi putut ei refuza? Întreaga familie depindea întru totul de Vultur — sau, cel puțin, de inteligența reprezentată de el — pentru a supraviețui. Nu se proferaseră amenințări, dar nici nu era nevoie. Nu aveau de ales, trebuia să se supună instrucțiunilor sale.

Dar cine din familie trebuia să rămână la Baza de Tranzit? se întrebă ea cu glas tare. Michael credea că era esențial ca minimum un adult să rămână la Baza de Tranzit. Argumentul lui era convingător. Date fiind împrejurările, oricare doi copii, chiar și Simone și Patrick, aveau să aibă nevoie de experiența și înțelepciunea unui adult pentru a avea vreo șansă să le fie bine. Michael se oferi să rămână la Baza de Tranzit, spunând că oricum era puțin probabil să supraviețuiască unei călătorii de întoarcere.

Toți trei fură de acord că era limpede că intenția inteligenței care guverna Baza de Tranzit era să-i facă pe oameni să doarmă pe parcursul majorității drumului de întoarcere în sistemul solar. Altfel, care fusese scopul testelor de somn? Lui Nicole nu-i plăcea ideea ca tinerii, copiii, să rateze perioadele esențiale de dezvoltare din viața lor. Ea sugeră să se întoarcă singură, lăsându-i pe toți ceilalți la Baza de Tranzit. Argumentă că la urma urmelor copiii nu vor duce o viață “normală” pe Pământ după călătoria aceea.

— Dacă l-am înțeles bine pe Vultur, zise ea, indiferent cine se va întoarce va sfârși până la urmă ca pasager în Rama, îndreptându-se spre altă locație din galaxie.

— Asta n-o știm cu certitudine, o contrazise Richard. În schimb, cine rămâne aici este aproape sigur condamnat să nu mai vadă niciodată vreun alt om în afara celor din familie.

Richard adăugă că intenționa să facă în orice împrejurări călătoria de întoarcere, nu doar ca însoțitor al lui Nicole ci și pentru a trăi experiența respectivă.

În timpul primei discuții, nu putură să ajungă la o înțelegere finală privitor la repartizarea copiilor, însă deciseră în mod categoric ce aveau să facă ei, adulții. Michael O'Toole urma să rămână la Baza de Tranzit. Nicole și Richard aveau să facă drumul de întoarcere în sistemul solar.

După întrunire, Nicole nu putu să doarmă. Analiză în gând, iar și iar, toate opțiunile. Era sigură că Simone avea să fie o mamă mai bună decât Katie. În plus, Simone și unchiul Michael erau extrem de compatibili, iar Katie nu va accepta să fie despărțită de tatăl ei. Cine însă trebuia să rămână pentru a face pereche cu Simone? Benjy, care își iubea sora la nebunie, dar care nu era în stare să se angajeze într-o conversație inteligentă?

Se foi ore întregi de pe-o parte pe alta. În realitate, nu-i plăcea nici una dintre opțiuni. Își înțelegea bine sursa neliniștii. Indiferent cum se rezolva problema, ea va fi din nou obligată să se despartă, probabil pentru totdeauna, de cel puțin câțiva membri ai familiei pe care îi iubea. În timp ce zăcea trează în pat, fantomele și durerea despărțirilor trecute se întoarseră s-o obsedeze. Inima i se strânse dureros când își imagină despărțirea care avea să vină în câteva luni. Se gândi la mama ei, la tatăl ei și la Genevieve și simți junghiuri în inimă. Poate că asta-i viața, gândi deprimată. O înșiruire fără sfârșit de despărțiri dureroase.