Grădina din Rama

10

Nunta era programată la ora 19, în sala de teatru a Liceului Central. Recepția, pentru un grup mult mai mare, urma să aibă loc în sala de gimnastică, o clădire adiacentă aflată la douăzeci de metri distanță. Toată ziua, Nicole se luptă cu problemele de ultim minut, salvând pregătirile de la un șir de dezastre posibile.

Nu avu timp să reflecteze la importanța noii descoperiri a lui Richard. Bărbatul venise acasă foarte emoționat, dorind să discute despre aviari, dar Nicole pur și simplu nu fusese în stare să se concentreze și asupra altui lucru în afară de nuntă. Amândoi căzură de acord să nu mai spună nimănui despre aviari, până când aveau ocazia să discute pe îndelete pe această temă.

Nicole plecase cu Ellie la o plimbare de dimineață în parc. Vorbiseră despre căsătorie, dragoste și sex mai bine de o oră, dar Ellie fusese atât de emoționată de nuntă, încât nu se putuse concentra în întregime asupra vorbelor mamei. Către sfârșitul plimbării, Nicole se oprise sub un copac pentru a-i face o sinteză.

— Nu uita măcar acest singur lucru, Ellie, îi spusese ținând-o de mâini. Sexul este o componentă importantă a căsniciei, dar nu cea mai importantă. Din cauza lipsei tale de experiență, e puțin probabil ca sexul să ți se pară minunat de la început Totuși, dacă tu și Robert vă iubiți și aveți încredere unul în celălalt, și dacă amândoi doriți sincer să oferiți și să primiți plăcere, veți descoperi că, an după an, compatibilitatea voastră va crește.

Cu două ore înainte de ceremonie, Nicole, Nai și Ellie ajunseră împreună la școală. Eponine era deja acolo și le aștepta.

— Ești emoționată? zâmbi profesoara. Ellie încuviință din cap.

— Eu sunt speriată de moarte, adăugă Eponine, și nu sunt decât una dintre domnișoarele de onoare.

Ellie o rugase pe mama sa să fie doamnă de onoare. Nai, Eponine și Katie erau domnișoare de onoare. Doctorul Edward Stafford, un om care împărtășea pasiunea lui Turner pentru istoria medicinii, era cavalerul de onoare. Din cauză că nu avea asociați apropiați, în afară de bioții de la spital, Robert își alesese restul însoțitorilor din cadrul familiei Wakefield și al prietenilor. Cei trei cavaleri de onoare ai lui erau Kenji, Patrick și Benjy.

— Mamă, mi-e greață, spuse Ellie la scurt timp după ce se adunară toate în vestiar. O să-mi fie atât de jenă dacă am să vomit pe rochia de mireasă! Ar trebui să încerc să mănânc ceva?

Nicole anticipase situația și-i întinse o banană și o cutie cu iaurt, asigurând-o că era absolut normal să aibă grețuri înaintea unui eveniment atât de important.

— Cum se simte mama miresei? întrebă Mîșkin când intră.

Bătrânul judecător avea să oficieze ceremonia de nuntă.

— Puțin speriată, zâmbi șters Nicole.

Îl găsi pe Patrick în fundul camerei, aranjând hainele lui Benjy.

— Cum arăt? o întrebă Benjy pe mama sa.

— Foarte, foarte chipeș, răspunse Nicole fiului său care radia de fericire. Ai vorbit cu Katie azi dimineață? îl întrebă pe Patrick.

— Nu, dar, așa cum ai cerut, i-am reconfirmat ora aseară. N-a apărut încă?

Nicole clătină din cap. Se făcuse deja 18:15 și mai erau doar patruzeci și cinci de minute până la începerea ceremoniei. Se duse în hol să dea un telefon, dar izul de fum de țigară o anunță că, în sfârșit, Katie sosise.

— Gândește-te, surioară, vorbea Katie cu glas răsunător în vestiarul în care se îmbrăca mireasa, diseară ai să faci pentru prima dată sex. Mamă! Pun pariu că numai la gândul ăsta corpul tău superb freamătă.

— Katie, zise Eponine, nu cred că-i chiar potrivit… Nicole intră în cameră și Eponine amuți.

— Vai, mamă, făcu Katie, ce frumoasă arăți! Uitasem că sub roba de judecător stă la pândă o femeie.

Suflă fumul în aer și luă un gât din sticla de șampanie de pe tejgheaua de lângă ea.

— Deci iată-ne pe cale să asistăm la căsătoria surorii mele mezine, declamă ea teatral.

— Încetează, Katie, ai băut prea mult.

Glasul lui Nicole era rece și dur. Lua șampania și pachetul de țigări.

— Termină cu îmbrăcatul și cu clovneriile. Pe-astea le primești înapoi, după ceremonie.

— În regulă, doamnă judecător… cum spuneți dumneavoastră, răspunse Katie inhalând adânc și slobozind rotocoale de fum.

Rânji spre celelalte doamne. Apoi, când se întinse spre coșul de gunoi ca să scuture scrumul țigării, își pierdu echilibrul. Căzu peste tejghea, lovind mai multe flacoane de produse cosmetice înainte de a ateriza grămadă pe podea. Eponine și Ellie dădură fuga s-o ajute.

— Ai pățit ceva? întrebă Ellie.

— Ai grijă la rochie, Ellie, zise Nicole, uitându-se cu dezaprobare la Katie care era întinsă pe podea.

Luă după aceea niște șervețele de hârtie și începu să curețe ce se vărsase.

— Da, Ellie, încuviință Katie sarcastică după ce se ridică. Ai grijă de rochie. Trebuie să fii absolut imaculată când te măriți cu dublul criminal.

Nimeni din cameră nu mai scoase un cuvânt. Nicole se făcu lividă. Se apropie de Katie și se opri în fața ei.

— Cere-i scuze surorii tale, îi ordonă.

— Nu vreau, răspunse sfidătoare Katie doar cu câteva clipe înainte ca palma lui Nicole să-i aterizeze pe obraz.

Din ochii lui Katie țâșniră lacrimi.

— Aha, își șterse fața, iat-o pe cea mai renumită pălmuitoare a Noului Eden. La numai două zile după ce a recurs la forță în scuarul din Orașul Central, își lovește propria fiică, repetându-și cea mai faimoasă faptă…

— Mamă, nu… te rog, o întrerupse Ellie, temându-se că Nicole avea s-o pălmuiască iar.

Nicole se întoarse și se uită la nefericita mireasă.

— Îmi pare rău, murmură ea.

— Exact! se înfurie Katie. Spune-i ei că-ți pare rău. Eu sunt cea pe care ai lovit-o, doamnă judecător. Nu uita — fiica ta mai mare, nemăritată. Cea pe care ai numit-o „dezgustătoare” cu numai trei luni în urmă. Mi-ai spus că prietenii mei sunt „neisprăviți și imorali” — astea au fost cuvintele exacte? — totuși, pe prețioasa ta Ellie, acest etalon de virtute, i-o dai unui dublu criminal… cu altă criminală la braț, pe post de domnișoară de onoare.

Toate femeile își dădură seama cam în același moment că Katie nu era doar beată și caustică, ci profund tulburată. Ochii ei agitați le condamnau pe toate, în timp ce își continua diatriba dezlânată.

Se duce la fund, își spuse Nicole, și strigă cu disperare după ajutor. Nu doar că i-am ignorat strigătele, ci am împins-o și mai adânc în apă.

— Katie, vorbi ea încet, îmi pare rău. Am acționat prostește, fără să mă gândesc.

Se duse către fiica ei, cu brațele întinse.

— Nu, replică tânăra împingând-o la o parte. Nu, nu, nu… n-am nevoie de mila ta. Porni către ușă, cu spatele. De fapt, nu vreau să fiu la nunta asta afurisită… Locul meu nu-i aici… Noroc, surioară! Să-mi spui într-o zi cum e în pat chipeșul doctor.

Se întoarse și ieși, împleticindu-se. Nicole și Ellie plângeau în tăcere.

Nicole încercă să se concentreze asupra nunții, dar după incidentul nedorit avea inima grea. O ajută pe Ellie să-și refacă machiajul, blestemându-se în mod repetat că reacționase cu mânie la vorbele lui Katie.

Chiar înainte de începerea ceremoniei, se întoarse în camera în care se îmbrăcau bărbații și le aduse la cunoștință absența lui Katie. Apoi trase cu ochiul la mulțimea care se aduna, observând că deja luase loc o duzină de bioți. Doamne, n-am fost suficient de expliciți în invitatul se gândi. Nu era anormal ca unii din coloniști să-și aducă Lincolni sau Tiasso pentru sarcini speciale, mai ales dacă aveau copii. Înainte de a reveni la mireasă, Nicole se întrebă dacă vor fi suficiente scaune pentru toată lumea.

Câteva momente mai târziu, grupul nuntașilor era adunat pe scenă în jurul judecătorului Mîșkin, iar și muzica anunță sosirea miresei. La fel ca toți ceilalți, Nicole se întoarse și privi spre partea din fund a teatrului. Superba ei fiică mezină, strălucitoare în rochia albă tivită cu roșu, venea la brațul lui Richard. Nicole își impuse să nu plângă, dar când văzu picături mari strălucind pe obrajii miresei, nu se mai putu controla. Te iubesc, Ellie, rosti în gând. Dacă ai ști cât de mult îmi doresc să fii fericită!

La cererea cuplului, Mîșkin pregătise o ceremonie eclectică. Lăudă iubirea dintre bărbat și femeie, și vorbi despre importanța legăturii lor în crearea corespunzătoare a unei familii. Propovădui toleranța, răbdarea și altruismul. Rosti o rugăciune nepartizană, cerându-i lui Dumnezeu să facă astfel încât mirele și mireasa să dea dovadă de „compasiunea și înțelegerea care înnobilează specia umană”.

Ceremonia fu scurtă, dar elegantă. Turner și Ellie schimbară verighetele și-și rostiră jurămintele cu glasuri puternice, hotărâte. Se întoarseră spre Mîșkin și acesta le uni mâinile.

— Cu autoritatea conferită de colonia Noului Eden, îi declar pe Robert Turner și Eleanor Wakefield soț și soție.

În timp ce Turner îi ridica lui Ellie voalul pentru sărutul tradițional, răsună o împușcătură, urmată la scurt timp de încă una. Mîșkin se prăbuși peste cuplul proaspăt căsătorit, cu sângele țâșnindu-i din frunte. Kenji căzu lângă el. Eponine se aruncă între miri și oaspeți, în timp ce se auziseră a treia și a patra împușcătură. Toată lumea țipa. În teatru se dezlănțuise haosul.

Alte două împușcături urmară una după alta. În rândul al treilea, Max îl dezarmă în sfârșit pe biotul Lincoln care trăsese. Imediat după ce auzise prima împușcătură, Max se întorsese și, în secunda următoare, sărise peste scaune. Totuși, Lincolnul care se ridicase de pe locul lui la cuvântul „soție”, apucă să tragă de șase ori cu arma sa automată înainte ca Max să-l imobilizeze.

Toată scena era scăldată în sânge. Nicole se duse de-a bușilea și-l examină pe Kenji. Acesta murise deja. Turner îl ținea în brațe pe Mîșkin, când bunul bătrân închise ochii pentru ultima dată. Se părea că al treilea glonț îi fusese destinat lui Turner, căci o nimerise pe Eponine, când se aruncase înnebunită ca să-i salveze pe miri.

Nicole ridică microfonul care căzuse o dată cu judecătorul.

— Doamnelor și domnilor, este o tragedie teribilă. Vă rog să nu intrați în panică. Am convingerea că nu mai este nici un pericol. Rămâneți la locurile voastre, până când ne putem îngriji de răniți.

Ultimele patru gloanțe nu produseseră prea mult rău. Eponine sângera, dar starea ei nu era critică. Max îl lovise pe Lincoln chiar înainte ca acesta să tragă al patrulea glonț, salvându-i aproape sigur viața lui Nicole, întrucât glonțul o ratase cu doar câțiva centimetri. Doi oaspeți fuseseră atinși în treacăt de ultimele gloanțe.

Richard li se alătură lui Max și Patrick care îl țineau pe biotul ucigaș.

— Nu vrea să răspundă la nici o întrebare, zise Max. Richard se uită la numărul lui Lincoln. Biotul avea numărul 333.

— Duceți-l în spate, le ordonă. Vreau să mă uit la el mai târziu.

Pe scenă, Nai stătea în genunchi, ținând în poală capul mult iubitului ei Kenji. Trupul i se cutremura de hohote de plâns disperate. Lângă ea, Galileo și Kepler urlau de spaimă. Cu rochia de mireasă plină de sânge, Ellie încerca să-i liniștească pe gemeni.

Turner se ocupa de Eponine.

— În câteva minute trebuie să sosească o ambulanță, îi spuse el după ce-i pansă rana. O sărută pe frunte. Nu există nici un mod în care eu și cu Ellie ți-am putea mulțumi vreodată pentru ce ai făcut.

Nicole era jos cu invitații, asigurându-se că nici unul dintre cei loviți de gloanțe nu fusese rănit grav. Era pe cale să se întoarcă la microfon și să le spună tuturor că puteau să plece, când un colonist isteric năvăli în teatru.

— Un Einstein a înnebunit! strigă el înainte să se uite la scena din fața lui. Ulanov și judecătorul Iannella sunt morți.

— Trebuie să plecăm amândoi chiar acum, spuse Richard. Dar chiar dacă tu nu vrei, Nicole, eu am să plec. Ştiu prea multe despre bioții cu seria 300 și ce au făcut oamenii lui Nakamura ca să-i modifice. Diseară sau mâine dimineață vor veni după mine.

— În regulă, iubitule, încuviință femeia. Înțeleg, dar cineva trebuie să rămână cu familia. Şi să-l înfrunte pe Nakamura, chiar dacă fără speranță. Nu trebuie să ne supunem tiraniei lui.

Trecuseră trei ore de la finalul ratat al nunții lui Ellie. Panica bântuia întreaga colonie. Televiziunea tocmai raportase că cinci-șase bioți înnebuniseră simultan și că unsprezece dintre cei mai de vază cetățeni ai Noului Eden fuseseră uciși. Din fericire, biotul Kawabata care susținea concertul din Vegas eșuase în atacul său asupra lui Ian Macmillan, candidat la funcția de guvernator, și a reputatului industriaș Toshio Nakamura…

— Aiurea! pufnise Richard când urmărise știrile. Asta-i altă parte a planului lor.

Era convins că întreaga acțiune fusese plănuită și orchestrată de tabăra lui Nakamura. Mai mult, nu avea nici un dubiu că el și Nicole fuseseră ținte potențiale. Avea certitudinea că evenimentele zilei urmau să aibă ca rezultat un Nou Eden cu totul diferit sub controlul lui Nakamura, avându-l ca guvernator-marionetă pe Macmillan.

— N-ai vrea, cel puțin, să-ți iei la revedere de la Patrick și Benjy? întrebă Nicole.

— Mai bine nu. Nu pentru că nu-i iubesc, ci fiindcă mi-e teamă că m-ar putea determina să mă răzgândesc.

— Ai de gând să folosești ieșirea de urgență?

— Da. Nu mi s-ar permite să ies pe drumul normal. În timp ce el își verifica echipamentul de scufundător,

femeia intră în cabinet.

— Tocmai s-a anunțat că în toată colonia oamenii își distrug bioții. Unul dintre coloniștii intervievați a spus că toate crimele în masă fac parte dintr-un complot extraterestru.

— Grozav! mormăi Richard posac. Propaganda a început deja.

Împacheta mâncare și apă cât credea că putea duce fără să-i fie greu. Când termină, o strânse la piept pe Nicole și o ținu acolo mai bine de un minut. Amândoi aveau lacrimi în ochi.

— Ştii unde te duci? întrebă ea încetișor.

— Mai mult sau mai puțin, răspunse Richard stând în pragul ușii din spate. Nu-ți spun, firește, ca să nu poți să fii implicată…

— Înțeleg.

Amândoi auziră ceva în fața casei și Richard țâșni în curtea din spate.

Trenul spre Lacul Shakespeare nu funcționa. Biotul Garcia care condusese un tren anterior pe aceeași rută fusese distrus de un grup de coloniști furioși și întregul sistem era blocat. Richard porni pe jos spre țărmul estic al Lacului Shakespeare.

În timp ce înainta cărând echipamentul greu de scufundător și ranița, avu senzația că era urmărit. De două ori i se păru că vede pe cineva cu coada ochiului, dar când se opri și se uită în jur, nu văzu nimic. În cele din urmă, ajunse la lac. Era trecut de miezul nopții. Aruncă o ultimă privire spre luminile coloniei și începu să-și pună echipamentul de scufundare. Sângele îi îngheță când un Garcia ieși din tufe, în timp ce el se dezbrăca.

Se așteptă să fie ucis. După câteva secunde lungi, Garcia întrebă:

— Sunteți Richard Wakefield?

Richard nu se clinti și nici nu spuse ceva. În cele din urmă, biotul spuse:

— Dacă da, vă aduc un mesaj de la soția dumneavoastră. Spune că vă iubește și Dumnezeu să vă aibă în pază.

Bărbatul inspiră lung și lent.

— Spune-i că și eu o iubesc, rosti el.