6

Majoritatea omenirii se uita la televizor când Pinta fu oficial „sfințită” cu șapte ore înainte de plecarea programată spre Marte, împreună cu pasagerii și încărcătura. La ceremonia din GEO-4 era prezent și al doilea vicepreședinte al CGE, Heinrich Jenzer, un director elvețian de agenție imobiliară. El ținu o scurtă alocuțiune în care salută atât terminarea celor trei mari nave spațiale, cât și deschiderea „unei noi ere în colonizarea lui Marte”. Când termină, Jenzer îl prezentă pe Ian Macmillan, comandantul scoțian al Pintei. Macmillan, un vorbitor plicticos care părea să fie chintesența birocrației ASI, citi un discurs de șase minute care reamintea lumii obiectivele fundamentale ale proiectului.

— Aceste trei vehicule, spuse el la începutul discursului, vor transporta aproape două mii de oameni într-un voiaj de o sută de milioane de kilometri spre altă planetă, unde de data aceasta prezența omului va deveni permanentă. Majoritatea viitorilor coloniști marțieni va fi transportată cu a doua navă, Nina, care va pleca de aici, de la GEO-4, peste trei săptămâni. Nava noastră, Pinta, și ultima navă spațială, Santa Maria, vor duce fiecare în jur de trei sute de pasageri precum și tonele de provizii și echipament necesare susținerii coloniei.

Evitând cu grijă orice mențiune privitoare la sfârșitul primei instalări de avanposturi marțiene din secolul precedent, comandantul Macmillan încercă în continuare să fie poetic, comparând apropiata expediție cu cea a lui Cristofor Columb din urmă cu 750 de ani. Discursul pe care îl primise era excelent, dar felul monoton, lipsit de strălucire în care îl citi transformă cuvintele care ar fi fost însuflețitoare în gura unui orator priceput într-o relatare istorică plicticoasă și prozaică.

Încheie, caracterizând coloniștii ca grup și cită statistici privitoare la vârsta, ocupația și țara lor de origine.

— Așadar, acești bărbați și femei sunt o secțiune transversală reprezentativă a speciei umane în aproape toate privințele. Spun aproape, pentru că acest grup are cel puțin două calități în comun, calități care nu ar fi întâlnite la nici o altă colectivitate de aceeași mărime, formată din oameni selectați aleatoriu. În primul rând, viitorii locuitori ai Coloniei Lowell sunt extrem de inteligenți — evaluarea inteligenței (EI) medie a lor fiind nițel mai mare de 1,86. În al doilea rând, și asta se înțelege de la sine, sunt curajoși, altfel n-ar fi solicitat și apoi acceptat o detașare lungă și dificilă într-un mediu nou și necunoscut.

Când termină, căpitanul Macmillan primi o sticlă micuță de șampanie pe care o sparse de modelul la scara 1:100 a Pintei, expus în fața lui și a altor demnitari prezenți. Câteva momente mai târziu, în timp ce coloniștii părăseau aula și se pregăteau să urce la bordul Pintei, Macmillan și Jenzer începură conferința de presă programată.

— O jigodie!

— Un birocrat lipsit de competență.

— O jigodie afurisită!

Max și Mîșkin discutau despre comandantul Macmillan la masa de prânz, între două înghițituri.

— N-are pic de simț al umorului.

— Pur și simplu nu-i în stare să aprecieze lucrurile care ies din comun.

Max fierbea. Fusese criticat de personalul de comandă al Pintei, în timpul unei audieri neoficiale ce avusese toc mai devreme m dimineața aceea. Prietenul său, Mîșkin, îl reprezentase în cadrul audierii și împiedicase situația să scape de sub control.

— Tâmpiții ăia n-au nici un drept să-mi judece comportamentul.

— Mai mult ca sigur că ai dreptate, prietene, în sens general, răspunse Mîșkin, dar în nava asta avem un set de condiții unice. Ei reprezintă aici autoritatea, cel puțin până ajungem în Colonia Lowell și ne instituim propriul nostru guvern… În orice caz, nu s-a produs nici o daună reală. Pe tine nu te incomodează nicicum declarația lor conform căreia faptele tale au fost „de neconceput”.

Cu două seri înainte avusese loc o petrecere celebrând jumătatea distanței de la Pământ la Marte. Max flirtase preț de peste o oră cu drăgălașa Angela Rendino, una dintre secretarele lui Macmillan. Nesăratul scoțian îl luase deoparte și-i sugerase s-o lase în pace pe Angela.

— Las-o pe ea să-mi spună asta, zisese în mod logic Max.

— Este o tânără fără experiență, replicase Macmillan. Şi este prea fină ca să-ți spună cât de respingător este umorul dumitale animalic.

Până atunci Max se distrase grozav.

— Şi care-i treaba ta aici, comandante? întrebase el, după ce întâi dăduse pe gât încă un cocteil margarita. E gagicuța ta sau ce?

Ian Macmillan se făcuse stacojia de mânie.

— Domnule Puckett, îi răspunsese peste câteva secunde, dacă nu-ți îmbunătățești comportamentul, voi fi silit să te închid în cabina dumitale.

Confruntarea Cu Macmillan îi stricase seara lui Max. Comandantul făcuse uz de autoritatea lui într-o situație evident personală și asta îl făcuse pe Max să se aprindă. Revenise în cabina pe care o împărțea cu alt american, Dave Denison, un pădurar melancolic din statul Oregon, și dădu gata rapid o sticlă întreagă de tequila. Bine amețit, Max devenise deprimat și i se făcuse dor de casă. Hotărâse atunci să se ducă la centrul de comunicații și să-i telefoneze fratelui său Clyde, în Arkansas.

Deja se făcuse foarte târziu. Ca să ajungă la complexul de comunicații, Max trebuia să traverseze întreaga navă, să treacă mai întâi pe lângă salonul comun în care tocmai se terminase petrecerea, și apoi pe lângă camerele ofițerilor. În aripa centrală, Max îl zărise în treacăt pe Ian Macmillan, braț la braț cu Angela Rendino, intrând în apartamentul privat al comandantului.

— Nemernicul, își spusese el.

Beat cum era, se plimbase înainte și înapoi pe lângă ușa lui Macmillan, înfuriindu-se tot mai mult. După cinci minute, îi venise în sfârșit o idee care-i plăcu. Își amintise de guițatul cu care luase premiul întâi pe când era student la Universitatea din Kansas. Liniștea serii fusese sfâșiată de un zgomot înfiorător.

— Guiiiiț, porc, porc! țipase Max.

Repetase strigătul încă o dată și apoi dispăruse ca fulgerul, chiar înainte să se deschidă toate ușile din aripa ofițerilor (inclusiv cea a lui Macmillan). Comandantului nu-i pică deloc bine că întregul echipaj îl văzu, atât pe el, cât și pe domnișoara Rendino, doar în lenjeria intimă.

Drumul spre Marte fu a doua lună de miere pentru Kenji și Nai. Nici unul dintre ei nu avea cine știe ce sarcini. Călătoria era relativ lipsită de evenimente, cel puțin din punctul de vedere al istoricului, iar îndatoririle lui Nai erau minime, din moment ce majoritatea elevilor de liceu se afla la bordul celorlalte două nave spațiale.

Soții Watanabe petreceau multe seri în compania judecătorului Mîșkin și a lui Max. Deseori jucau cărți (Max era la fel de bun la pocher pe cât era de jalnic la bridge), discutau despre speranțele lor legate de Colonia Lowell și vorbeau despre viața pe care o lăsaseră în urmă pe Pământ.

Când Pinta ajunse la trei săptămâni de Marte, conducerea anunță o verificare de două zile a aparaturii de comunicații și-i rugă pe toți să vorbească pe Pământ, înainte de începerea acțiunii. Fiind perioada sărbătorilor de iarnă, momentul era foarte potrivit.

Max nu putea suferi decalajul de timp și conversațiile lungi într-un singur sens. După ce ascultă o discuție dezarticulată despre planurile de Crăciun din Arkansas, îi informă pe Clyde și Winona că nu avea să-i mai sune pentru că detesta să „aștepte cincisprezece minute ca să afle dacă cineva râsese la glumele lui.”

În Kyoto ninsese devreme. Mama și tatăl lui Kenji pregătiseră o înregistrare video în care Ginkaku-ji și Honen-In apăreau sub o pătură moale de nea; dacă Nai n-ar fi fost alături de el, Kenji n-ar fi suportat dorul de casă. într-o convorbire scurtă cu Thailanda, Nai o felicită pe una dintre surorile ei pentru bursa câștigată la universitate.

Piotr Mîșkin nu telefonă nimănui. Soția bătrânului rus murise, iar copii nu avea.

— Am amintiri minunate, dar pe Pământ nu mi-a rămas nimic personal, îi spuse el lui Max.

În prima zi de întrerupere planificată a comunicațiilor, prin fiecare canal operațional fu expediat anunțul că un program important care trebuie văzut de toată lumea avea să fie televizat la ora 14. Kenji și Nai îi invitară pe Max și pe Mîșkin să-l urmărească împreună în micul lor apartament.

— Mă întreb ce prostie va mai fi de data asta, pufni Max, contestând, ca întotdeauna, orice i-ar fi putut pierde timpul.

Transmisia video începu, prezentând pe președintele CGE și directorul ASI împreună la un birou mare. Președintele CGE sublinie importanța mesajului pe care urmau să-l primească de la Werner Koch, directorul ASI.

— Pasageri din Pinta, începu Koch, acum patru ani, sistemul nostru de urmărire prin satelit a decodat un semnal coerent care se pare că a fost transmis din direcția generală a stelei Epsilon Eridani. După ce a fost procedat în mod corespunzător, semnalul s-a dovedit a fi un uimitor mesaj video, pe care îl veți vedea integral peste aproximativ cinci minute.

După cum veți auzi, el anunță întoarcerea în sistemul nostru a unei nave spațiale Rama. În 2130 și 2200, cilindri uriași, de cincizeci de kilometri lungime și douăzeci de kilometri lățime, creați de o inteligență extraterestră necunoscută într-un scop pe care noi încă nu l-am descifrat, a vizitat sistemul nostru planetar. Al doilea intrus, numit în mod obișnuit Rama II, a făcut o corecție de viteză în timp ce se afla pe orbita lui Venus care i-a imprimat o traiectorie de impact cu Pământul. O flotilă de rachete nucleare a fost expediată pentru a întâlni cilindrul extraterestru și a-l distruge înainte ca să ajungă suficient de aproape de planeta noastră pentru a-i face vreun rău.

Mesajul video care urmează anunță că o altă navă spațială Rama a ajuns acum în vecinătatea noastră cu singurul scop de a „achiziționa” un eșantion reprezentativ de două mii de ființe umane pentru „observare”. Oricât de bizară ar fi această afirmație, e important de reținut că radarul nostru a confirmat că, într-adevăr, un vehicul din clasa Rama a intrat pe orbita marțiană acum mai puțin de o lună.

Din nefericire, trebuie să luăm în serios acest mesaj fantastic venit din imensitatea cosmosului. Prin urmare, coloniștii din Pinta au primit misiunea de a face rendez-vous cu noul obiect de pe orbita lui Marte. Ne dăm seama că vestea va reprezenta un șoc pentru cei mai mulți dintre voi, dar nu avem opțiuni viabile. Dacă, după cum suspectăm, un geniu nechibzuit a plănuit și orchestrat o farsă complexă, atunci, după scurtul ocol, veți continua planul de colonizare a lui Marte, așa cum a fost inițial conceput. Dacă, totuși, înregistrarea video pe care sunteți pe cale s-o vedeți spune adevărul, atunci voi și partenerii voștri de la bordul navelor Nina și Santa Maria veți deveni contingentul de ființe umane pe care îl va ține sub observație inteligența ramană.

Vă puteți imagina că misiunea voastră are acum prioritatea absolută dintre toate activitățile CGE. De asemenea, puteți înțelege nevoia de a se păstra secretul. Din acest moment, până când subiectul Rama va fi rezolvat într-un fel sau altul, toate comunicațiile dintre vehiculul vostru și Pământ vor fi strict controlate. AII va monitoriza toate circuitele vocale. Prietenilor voștri, ca și familiilor, li se va spune că sunteți în siguranță, și până la urmă că ați amartizat, dar că sistemele de comunicație ale Pintei au căzut complet.

Acum vi se va arăta înregistrarea video, pentru a beneficia de trei săptămâni ca să vă pregătiți pentru întâlnire. Planul de bază și procedurile de realizare a rendez-vous-ului, elaborate în amănunțime de AII împreună cu personalul operațional ASI, i-au fost deja transmise comandantului Macmillan prin flux de date de mare viteză. Fiecare dintre voi va primi un set specific de sarcini. De asemenea, fiecare are un pachet de documente personalizat care vă va furniza informațiile de bază necesare pentru a vă realiza îndatoririle.

Bineînțeles că vă dorim numai bine. Este cât se poate de posibil ca afacerea Rama să se dovedească o păcăleală, în care caz nu va face decât să întârzie amplasarea Coloniei Lowell. Dacă, totuși, înregistrarea video este autentică, va trebui să vă mișcați repede pentru a întocmi planuri atente, menite să întâmpine sosirea navelor Nina și Santa Maria — nici unui colonist din celelalte două nave nu i se va spune absolut nimic despre Rama sau despre schimbarea destinației.

În apartamentul soților Watanabe se lăsă tăcerea, în timp ce transmisia fu brusc încheiată și înlocuită de un mesaj text: URMĂTOAREA TRANSMISIE VIDEO PESTE DOUĂ MINUTE.

— Fir-aș al naibii! fu singurul comentariu al lui Max.

Загрузка...