Rendezvous cu Rama

35. CURIER SPECIAL

Comandantul Norton dormea adînc atunci cînd transmisionistul l-a smuls din ţinutul viselor. Se afla în vacanţă, cu familia sa marţiană, zburînd peste vîrful uimitor şi încununat de zăpadă al lui Nix Olympica: cel mai măreţ vulcan al Sistemului Solar. Micuţa Billie îi povestea ceva; n-avea să mai ştie niciodată ce anume…

Visul se risipi; realitatea o reprezenta ofiţerul de cart al navei.

― Iartă-mă că te-am trezit, şefule, rosti locotenentul Kirchoff. O prioritate Trei A de la cartierul general.

― Spune, făcu Norton somnoros.

― N-am cum. Este codificată, pentru Comandant, personal.

Norton se deşteptă imediat. În întreaga lui carieră recepţionase de trei ori un astfel de mesaj şi de fiecare dată adusese necazuri.

― Drace! exclamă el. Acum ce facem?

Locotenentul nu se obosi să-i răspundă. Fiecare înţelegea perfect despre ce era vorba; o situaţie neprevăzută în Regulamentul de Bord. În mod normal, comandantul se găsea la numai cîţiva metri de cabina sa, unde păstra codul în seif. Dacă pornea imediat, Norton ar fi ajuns epuizat pe navă, în patru-cinci ore. Nu aşa trebuia soluţionată o prioritate de Clasă AAA.

― Jerry, spuse în sfîrşit. Cine-i la centrală?

― Nimeni. Eu singur am făcut legătura.

― Înregistrarea e oprită?

― Printr-o stranie încălcare a regulamentului, da.

Norton zîmbi. Jerry era cel mai bun ofiţer de cart pe care-l avusese vreodată. Ştia să anticipeze.

― O. K. Ştii unde ţin cheia. Cheamă-mă tu.

Următoarele zece minute aşteptă cît mai răbdător, încercînd, fără prea mare succes, să se gîndească la alte lucruri. Detesta să irosească efort cerebral; era greu de prevăzut c-ar fi ghicit conţinutul mesajului şi oricum, urma să-l afle în curînd. După aceea n-avea decît să-şi facă griji în mod eficient.

Cînd locotenentul îl sună din nou, glasul îi era în mod limpede plin de încordare.

― Nu-i tocmai urgent, şefule… încă o oră nu contează. Prefer să evit radioul, îl trimit printr-un mesager.

― Dar de ce… în sfîrşit bine… mă încred în judecata ta. Cine-l va aduce?

― Chiar eu. Vă anunţ cînd ajung la Butuc.

― Deci Laura rămîne de cart…

― Pentru cel mult un ceas. Mă voi întoarce imediat la bord.

Un medic nu avea capacitatea de a fi ofiţer de cart, tot aşa cum un comandant de navă nu putea executa o operaţie. Uneori, în cazuri excepţionale, poziţiile fuseseră inversate, dar nu era un fapt recomandabil. În fine, dacă o regulă fusese deja încălcată…

― Pentru jurnalul de bord n-ai părăsit nava nici o clipă. Ai trezit-o pe Laura?

― Da. E încîntată de ocazie.

― Noroc că medicii sînt învăţaţi să păstreze secretul. Ah… ai trimis confirmarea?

― Bineînţeles, în numele tău.

― Atunci aştept.

Era de-a dreptul imposibil să mai alunge gîndurile neliniştitoare. „Nu-i tocmai urgent… dar prefer să evit radioul”…

Un lucru era limpede. În noaptea aceea comandantul n-avea să doarmă mult.