Rendezvous cu Rama

34. EXCELENTA SA REGRETĂ…

― După cum ştiţi, domnilor, rosti reprezentantul marţian, de la ultima noastră întrunire au avut loc mai multe evenimente. Avem destule de analizat… şi de hotărît. Cu atît mai mult îmi pare rău că distinsul nostru coleg de pe Mercur nu este prezent…

Ultima afirmaţie nu era complet sinceră. Lui dr. Bose nu-i părea chiar atît de rău că Excelenţa Sa, ambasadorul Mercurului, era absent. În schimb îl măcina îngrijorarea. Instinctul de diplomat îi spunea că se petrecea ceva şi, în ciuda excelentelor sale surse de informaţie, nu avea nici cea mai vagă idee despre ce anume se întîmpla.

Mesajul de scuze al ambasadorului fusese politicos, fără să dezvăluie nimic. Excelenţa Sa regreta că probleme urgente şi de neamînat îl împiedicau să participe la întrunire, fie personal, fie prin intermediul hologramelor. Lui Dr. Bose îi venea însă foarte greu să creadă că exista un lucru mai urgent şi mai important decît Rama.

― Doi dintre membrii comitetului au de făcut comunicări. Pentru început, dau cuvîntul Profesorului Davidson.

Membrii Comitetului se foiră neliniştiţi. Cei mai mulţi considerau că astronomul, cu binecunoscutele sale teorii cosmice, nu era cel mai potrivit pentru postul de Preşedinte al Consiliului Spaţial Consultativ. Uneori lăsa impresia că formele inteligente de viaţă constituiau un regretabil amestec în universul maiestuos al stelelor şi galaxiilor şi că ar fi fost nepoliticos să le fie acordată o atenţie prea mare. Faptul acesta nu-i încînta pe exobiologii ca Dr. Perera, cu o părere total opusă. Pentru ei, unicul ţel al Universului îl constituia naşterea raţiunii, referindu-se plini de dispreţ la fenomenele pur astronomice. „Materie moartă” era expresia lor favorită.

― Domnule ambasador, rosti savantul, în ultimele zile am studiat comportamentul neobişnuit al lui Rama şi aş vrea să prezint concluziile la care am ajuns. Unele dintre ele sînt oarecum surprinzătoare.

Dr. Perera îl privi uimit, apoi zîmbi sarcastic. Era gata să aprobe orice ar fi reuşit să-l surprindă pe profesorul Davidson.

― În primul rînd, e vorba de întreaga serie de fenomene remarcabile petrecute pe parcursul zborului tînărului locotenent în emisfera sudică. Descărcările electrice, deşi spectaculoase, nu sînt importante. Se poate arăta destul de uşor că nu implică o energie mare. Ele au coincis însă cu o schimbare în viteza de rotaţie a lui Rama şi în poziţia sa… deci în orientarea spaţială. Acest lucru a implicat o cantitate uriaşă de energie; fulgerele care erau să-l coste viaţa pe domnul… ăă… Pak au reprezentat un subprodus minor, simple scurgeri ale uriaşilor conductori electrici de la Polul Sud.

De aici trag două concluzii. Atunci cînd o navă ― şi în ciuda dimensiunilor sale fantastice, Rama este o navă ― îşi schimbă poziţia, asta semnifică o schimbare de orbită. Sîntem deci obligaţi să luăm în serios afirmaţiile celor care susţin că Rama nu se întoarce în spaţiu, ci se pregăteşte să devină un însoţitor al Sistemului nostru Solar.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci Endeavour trebuie să fie pregătită să aprindă jeturile (aşa se spune despre nave, nu?) în orice clipă. Cît timp este ataşată fizic de Rama se găseşte într-un pericol real. Bănuiesc că domnul comandant Norton e deja conştient de această posibilitate, însă cred că ar fi bine să-i avertizăm încă o dată.

― Vă mulţumesc, profesore Davidson. Da… Dr. Solomons?

― Aş dori să completez afirmaţiile antevorbitorului meu. Se pare să Rama şi-a schimbat orbita fără să utilizeze jeturi, sau alte dispozitive cu reacţie. Acest lucru, mi se pare, permite doar două ipoteze.

Prima: Rama este dotat cu giroscoape interne, sau cu echivalente ale acestora. În acest caz, ele ar trebui să fie enorme. Unde se găsesc? A doua ipoteză ar răsturna întreaga fizică cunoscută nouă; Rama posedă un sistem de propulsie fără reacţie. Aşa-zisul Motor Cosmic, în care profesorul Davidson nu crede… Dacă lucrurile se prezintă astfel, Rama poate executa aproape orice manevră. Vom fi incapabili să-i anticipăm mişcările, fie şi cu aproximaţie.

În mod vizibil, pe diplomaţi îi uimeau ultimele remarci, iar astronomul refuză să se lase atras în polemică. Îi ajungea pentru o singură zi.

― Dacă nu aveţi nimic împotrivă, eu voi rămîne fidel legilor fizicii, pînă ce nu mă voi vedea obligat să renunţ la ele. Dacă n-am găsit giroscoape în Rama, probabil n-am căutat destul de bine în locurile cuvenite.

Ambasadorul Bose observă că Perera devenea nerăbdător. În mod normal, exobiologului îi plăcea să se angajeze în speculaţii. Acum, pentru întîia oară, avea însă date precise pe care să se bizuie. Ştiinţa sa, multă vreme considerată o rudă mai săracă, se transformase peste noapte.

― Perfect… dacă nu mai sînt alte comentarii, dr. Perera are de făcut o comunicare importantă.

― Vă mulţumesc, domnule ambasador. Am văzut cu toţii că deţinem în prezent o formă de viaţă ramană, iar alte cîteva au fost observate în apropiere. Medicul-şef de pe Endeavour a redactat un raport complet despre disecţia creaturii-păianjen.

Trebuie spus din capul locului că unele rezultate uimesc şi că în alte condiţii aş fi refuzat să le dau crezare.

În mod clar, păianjenul este organic, deşi chimia lui diferă de a noastră din multe puncte de vedere; conţine cantităţi considerabile de metale uşoare. Totuşi, din raţiuni principiale, ezit să-l denumesc animal.

Unu: nu pare să posede gură, stomac, intestine… nici o modalitate de digerare a hranei! Doi: nu are organe respiratorii, plămîni, sînge, sau aparat de reproducere…

Mă veţi întreba: atunci ce are? Ei bine, există o musculatură simplă, ce-i controlează cele trei picioare şi cele trei tentacule, ori senzori. Posedă creier… destul de complex, dirijînd în special vederea tri-oculară. Dar optzeci la sută din trup este alcătuit dintr-un fagure de celule mari, care şi-au făcut simţită prezenţa medicului-şef într-un mod atît de neplăcut. Dacă Ernst ar fi fost mai norocoasă, ar fi recunoscut-o la timp, deoarece respectiva structuri ramană există pe Pămînt… la cîteva animale marine.

În cea mai mare parte, păianjenul constituie pur şi simplu o baterie, foarte asemănătoare cu pilele electrice. În acest caz, curentul nu e folosit pentru auto-apărare. Este sursa de energie a creaturii! Tocmai de aceea ea nu prezintă căi de digestie sau de respiraţie; nu necesită asemenea mijloace primitive. Şi întîmplător, asta înseamnă că s-ar simţi perfect în vid…

Avem prin urmare o fiinţă care prin scop şi intenţie nu reprezintă decît un ochi mobil. Nu are organe de manipulare; tentaculele sînt mult prea fine. Dacă mi s-ar da aceste amănunte despre o maşină, aş spune că e un simplu mijloc de recunoaştere.

Comportamentul se potriveşte descrierii. Păianjenii nu fac altceva decît să alerge şi să privească lucrurile. Asta e tot ceea ce pot…

Celelalte arătări diferă însă. Crabul, steaua-de-mare, rechinii, alte denumiri mai potrivite nu avem, sînt evident capabile să manipuleze obiecte în mediul lor, părînd specializate pentru anumite funcţii. Presupun că şi ele se alimentează cu energie electrică deoarece, aidoma păianjenului, nu posedă orificii bucale.

Sînt convins că înţelegeţi problemele biologice ce decurg de aici. Oare astfel de creaturi au evoluat în mod natural? Personal, nu o cred. Par a fi proiectate, asemenea roboţilor, pentru anumite munci. Dacă ar trebui să le descriu; le-aş spune roboţi ― roboţi organici ― ceva pentru care pe Pămînt nu există analogie.

Dacă Rama este o navă, poate că ei fac parte din echipaj. Cît despre modul cum s-au născut, cum au fost construiţi, îmi vine greu să am vreo părere. Bănuiesc că răspunsul se găseşte în New York. Dacă Norton şi oamenii lui vor aştepta suficient, s-ar putea să întîlnească fiinţe din ce în ce mai complexe, cu un comportament imprevizibil. La un moment dat îi vor întîlni probabil şi pe Ramani, pe adevăraţii creatori ai acestei lumi.

Cînd se va petrece asta, domnilor, nu va mai fi nici un fel de îndoială…