Nemuritorul

*

A doua zi, fiind cu toţii în viaţă, am ridicat tabăra şi am plecat mai departe, făcând cam opt kilometri până la următoarea haltă.

— Parcă s-a auzit un copil plângând, zise Phil.

— Ai dreptate.

— Dincotro vine?

— Din stânga, de-acolo.

Ne-am deplasat printre tufişuri, am ajuns la albia unui râu secat şi am mers pe ea până după un cot.

Copilaşul zăcea printre pietre, învelit parţial într-o pătură murdară. Faţa şi mâinile sale erau deja roşii, arse de soare, ceea ce însemna că trebuie să fi fost lăsat în acel loc cu mult înaintea zilei precedente. Pe faţa lui mică şi udă se vedeau urmele a numeroase înţepături de insecte. Am îngenuncheat, aranjând pătura mai bine, ca să-l acopăr. Ellen a plâns un pic, în clipa când l-a văzut sub pătură. Pe pieptul copilului se zărea un buboi, în care se mişca ceva. Perucă Roşie ţipă, se întoarse şi începu să plângă.

— Ce-i asta? întrebă Myshtigo.

— Unul dintre copiii abandonaţi, am spus eu. Unul din cei însemnaţi.

— Îngrozitor, exclamă Perucă Roşie.

— Aspectul copilului sau faptul că a fost abandonat? am întrebat.

— Ambele.

— Dă-mi-l mie, zise Ellen.

— Nu-l atingeţi, se împotrivi George, aplecându-se.

Chemaţi un skimmer, porunci el, apoi. Trebuie să-l ducem chiar acum la spital. Nu am aici cele necesare unei operaţii… Ellen, ajută-mă!

Femeia se apropie şi amândoi căutară prin trusa medicală.

— Tu scrie o notă cu ce fac eu şi prinde-o pe-o pătură; curată, pentru ca doctorii de la Atena să ştie ce s-a întâmplat.

Dos Santos vorbea cu Lamia prin radiotelefon, pentru a intra în legătură cu unul din skimmerele noastre.

Ellen umplea seringile lui George, curăţa rănile, ungea arsurile cu diverse alifii şi consemna totul. I-au făcut copilului injecţii cu vitamine, antibiotice, întăritoare generale şi vreo jumătate de duzină de alte medicamente. După un timp, le-am pierdut şirul. I-au pansat pieptul, l-au dat cu un spray, l-au învelit într-o pătură curată şi au prins nota de ea.

— Ce lucru îngrozitor! spuse Dos Santos. Să abandonezi un copil deformat şi să-l laşi să moară în halul ăsta!

— Aici tot timpul se procedează aşa, l-am lămurit eu, mai ales în jurul Locurilor Fierbinţi. În Grecia a existat dintotdeauna o tradiţie a infanticidului. Şi eu am fost lăsat pe-un vârf de munte, în ziua în care m-am născut Am stat acolo toată noaptea…

El tocmai îşi aprindea o ţigară, dar auzindu-mi cuvintele, se opri şi se holbă la mine.

— Tu? De ce?

Am râs şi mi-am privit piciorul.

— E o poveste complicată. Port încălţăminte ortopedică pentru că am un picior mai scurt decât celălalt. Mai ştiu că am fost un copil cu foarte mult păr. Pe urmă, ochii mei nu seamănă unul cu altul. Presupun c-aş fi putut să mă descurc, dacă nu s-a mai fi întâmplat şi faptul că am venit pe lume în ziua de Crăciun, ceea ce mi-a pecetluit soarta.

— Şi ce e rău să fii născut de Crăciun?

— Potrivit credinţelor locale, zeii consideră asta drept o impertinenţă. Din acest motiv, copiii născuţi într-un asemenea moment nu sunt de sânge omenesc. Ei fac parte din neamul celor ce distrug, al creatorilor de dezordine, care stârnesc panică printre oameni, numiţi kallikanzaroi. Într-o variantă completă, arată cam ca indivizii aceia cu coarne, copite şi tot restul, însă nu este obligatoriu. Pot să arate şi aşa, ca mine, după cum au hotărât părinţii mei, dacă într-adevăr au fost părinţii mei. Drept urmare, m-au lăsat pe un vârf de munte, pentru a fi returnat.

— Şi ce s-a întâmplat pe urmă?

— Era în sat un bătrân preot ortodox. Auzind cele întâmplate, s-a dus la ei. Le-a spus că e un păcat de moarte să faci aşa ceva şi c-ar fi mai bine să-şi ia repede copilul înapoi şi să-l pregătească pentru botez, a doua zi.

— Aha! Deci aşa ai fost salvat şi botezat?

— Ceva în genul ăsta, am spus eu, luând o ţigară de la Dos Santos. S-au întors, ce-i drept, cu mine, dar susţineau că nu eu eram copilul pe care-l lăsaseră acolo Ziceau c-ar fi lăsat un mutant dubios şi c-ar fi luat un înlocuitor şi mai dubios. Ei pretindeau că bebeluşul născut de Crăciun pe care l-au luat în schimb erau şi mai urât decât primul. Pruncul lor fusese un satir, spuneau ei, şi şi-au închipuit că poate o Creatură Fierbinte născuse un fel de copil uman, pe care-l abandonase aşa cum facem şi noi, fiind vorba, de fapt, de un schimb. Pentru că până atunci nimeni nu mă văzuse încă, explicaţia dată de ei nu a putut fi verificată. Şi întrucât popa nu mai auzise de un alt copil, le-a zis să mă păstreze. Odată împăcaţi cu gândul, părinţii mei au fost foarte buni cu mine. Am crescut mare de foarte tânăr şi eram voinic pentru vârsta mea, ceea ce le-a plăcut.

— Şi-ai fost botezat…?

— Aşa, cam pe jumătate.

— Botezat pe jumătate?

— Preotul a suferit un atac la botezul meu. A murit la puţin timp după aceea. Era singurul prin apropiere, aşa că nu ştiu dacă mi s-au făcut cum trebuie toate cele necesare.

— Era suficientă o picătură…

— Presupun că da. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat.

— Poate c-ar fi trebuit s-o faci din nou. Aşa, ca să fii mai sigur.

— Nu. Dacă Raiul nu m-a dorit atunci, n-am de gând să cer o a doua ocazie.

Am instalat o baliză într-o poiană apropiată şi am aşteptat să vină skimmerul.