Nemuritorul

*

De la Lamia la Volos sunt aproximativ şaizeci şi cinci de kilometri, inclusiv ocolul în jurul Locului Fierbinte. In prima zi, am parcurs poate o cincime din această distanţă. Seara, ne-am întins tabăra într-o poiană de lângă marginea drumului. Diane a venit la mine şi m-a întrebat: „Ei?”

— Ei, ce?

— Tocmai am sunat la Atena. Nimic. Radpolul tace. Vreau să te hotărăşti acum.

— Eşti foarte decisă. De ce nu mai putem aştepta încă puţin?

— Am aşteptat deja prea mult. Dacă el hotărăşte încheierea excursiei înainte de data planificată? Aici terenul este perfect. Se pot întâmpla cu uşurinţă accidente… Tu ştii ce va spune Radpolul — ce-a spus şi mai înainte — şi asta va însemna acelaşi, lucru: Ucideţi!

— Şi răspunsul meu este la fel ca înainte: Nu.

Ea clipi repede, plecându-şi capul.

— Te rog să te mai gândeşti…

— Nu.

— Atunci fă măcar atât, zise ea. Uită. Uită tot. Spală-te pe mâini de afacerea asta. Acceptă oferta lui Lorel şi dă-ne un alt ghid. Mâine dimineaţă poţi pleca de-aici.

— Nu.

— Înseamnă că vorbeşti serios când te referi la proiecţia lui Myshtigo?

— Da.

— N-aş vrea să te alegi cu vreo rană, sau chiar mai rău.

— Nici mie nu-mi surâde ideea în mod deosebit. Aşa că ne-ai scuti pe amândoi de multe necazuri, dac-ai anula acţiunea.

— Nu pot să fac asta.

— Dos Santos face tot ce-i spui tu.

— Problema nu este de natură administrativă. La naiba! Aş vrea să nu te fi întâlnit niciodată!

— Îmi pare rău.

— Pământul atârnă de un fir de păr şi tu te afli de cealaltă parte a baricadei.

— Eu cred că tu.

— Şi ce-ai de gând să faci?

— Întrucât nu te pot convinge, nu-mi rămâne decât să te opresc.

— Nu poţi să-i denunţi pe secretarul Radpolului şi pe soţia sa, fără probe. Reprezentăm un risc prea mare din punct de vedere politic.

— Ştiu asta.

— Aşa că tu n-ai putea să loveşti în Don şi cred că nici în mine.

— Ai dreptate.

— Mai rămâne Hasan.

— Iar ai dreptate.

— Şi Hasan e… Hasan. Ce-ai să faci?

— De ce nu-l pui pe liber chiar acum, ca să mă scuteşti pe mine de oarecari neplăceri?

— Nu fac aşa ceva.

— Nici nu mi-am închipuit altfel.

Ridică din nou privirea. Avea ochii umezi, însă atât faţa, cât şi vocea îi erau neschimbate.

— Dacă se va dovedi că tu ai dreptate şi nu noi, spuse ea, îmi va părea rău.

— Şi mie, am răspuns. Foarte, foarte rău.