Operațiunea Haos

IV

Nu mă aflam nicăieri și nicicând. Propriul meu corp se depărtase de mine sau eu de el. Cum să mă pot gândi la întunericul etern și infinit, la frig și la deșertăciune, dacă eram lipsit de simțuri? Cum să pot ajunge deznădăjduit, dacă nu eram nimic altceva decât un punct în spațiu-timp? Ba nu, nici măcar atât, pentru că nu exista nimic, nimic pe care să poți să-l iubești, să-l urăști, de care să te temi sau cu care să ai vreo legătură. Morții erau mai puțin singuri decât mine, pentru că eu eram singurul lucru existent.

Aceasta era disperarea mea.

Dar în acel moment, sau după un cvadrilion de ani, ori și una, și alta, ori nici una, nici alta, am reușit să aflu altceva. Mă găseam în situația unui solipsist. Fiind inconștient și neajutorat, nu puteam decât să împărtășesc acel egotism, împins atât de departe, încât nu lăsa loc nici măcar speranței. Mă zvârcoleam în maree și furtunile gândurilor erau prea îndepărtate, prea străine și prea vaste pentru mine ca să le pot recepționa, cu excepția ideii că ar fi posibil să aud cum mă va înghiți oceanul polar.

… pericol, ăsta de-aici… el și ceilalți doi… pot reprezenta, într-un fel, un pericol cumplit… nu acum (batjocoritor) când contribuie doar la prăbușirea unui plan deja sortit eșecului… nu; mai târziu, când se va contura următorul plan; acela mare, căruia războiul acesta îi este numai o frunzuliță timpurie… ceva legat de ei avertizează vag despre o primejdie… de-aș putea să scanez mai bine în timp!… trebuie să fie tustrei înlăturați, distruși, să li se vină de hac înainte ca potențialul să le crească… dar încă nu pot să inițiez nimic… să sperăm că vor fi uciși în cursul firesc al războiului… dacă nu, va trebui să-mi aduc aminte de ei și să încerc mai târziu… acum am prea multe alte treburi, să salvez semințele pe care le-am risipit în lume… peste lanurile mele zboară stolurile de păsări ale dușmanului, ciori înfometate și vulturi care le păzesc… (cu ură din ce în ce mai sălbatică) păsărilor, o să picați în capcanele mele…împreună cu Cel Care v-a pierdut!

Și atât de mare era forța acelei dușmănii din final, încât am fost eliberat.