Ciberiada

Marea chelfăneală

ODATĂ cineva bătu la ușa constructorului Clapauțius. Acesta crăpă puțin ușa, scoase capul afară și zări o mașină burtoasă, abia ținându-se pe patru picioare scurte.

— Cine ești și ce vrei? — o întrebă.

— Sunt Mașina de Îndeplinit Dorințele și m-a trimis in dar marele tău prieten și coleg, Trurl.

— În dar? — se miră Clapauțius, ale cărui sentimente față de Trurl erau destul de amestecate; mai ales nu-i plăcea faptul că mașina îl numise pe Trurl „marele tău coleg”. Ei, bine — hotărî el după o clipă de gândire — poți să intri.

Îi arătă un loc în colțul de lângă sobă și, fără să-i arate aparent vreo atenție, se întoarse la treburile sale. Tocmai construia o mașină pântecoasă, pe trei picioare. Era aproape gata. Îi mai rămânea doar s-o șlefuiască. După o vreme Mașina de Îndeplinit Dorințele zise:

— Îmi îngădui să-ți amintesc de prezența mea.

— Nu te-am uitat — spuse Clapauțius și-și văzu mai departe de lucru. După o clipă mașina îl întrebă iarăși:

— Pot să știu și eu ce faci?

— Ești Mașina de Îndeplinit Dorințele sau de Pus Întrebări? — zise Clapauțius și adăugă: Îmi trebuie niște vopsea albastră.

— Nu știu dacă am să găsesc chiar nuanța de care ai nevoie — răspunse mașina, scoțând prin clapa din pântece o cutie de vopsea. Clapauțius o deschise, înmuie în ea pensula fără să scoată o vorbă și se apucă de vopsit. Până seara îi mai ceru șmirghel, carborund, niște burghiuri, vopsea albă, niște șuruburi mici, și de fiecare dată mașina îi dădea imediat ceea ce dorise. Spre seară acoperi aparatul construit cu o bucată de pânză, îmbucă ceva, se așeză în fața mașinii pe un scăunel și-i zise:

— Ia să vedem la ce te pricepi. Spui că știi să faci orice?

— Chiar orice nu, dar știu foarte multe — răspunse cu modestie mașina. Ești mulțumit de vopsele, șuruburi și burghiuri?

— A, da, desigur — răspunse Clapauțius. Dar acum am să-ți cer un lucru și mai greu. Dacă n-ai să-l poți face, am să te trimit înapoi la stăpânul tău cu mulțumirile și referințele de rigoare.

— Și ce anume îmi ceri să fac? — întrebă mașina, lăsându-se de pe un picior pe altul.

— Chiar pe Trurl — o lămuri Clapauțius. Vreau să-mi faci un Trurl aidoma celui adevărat. Să nu se deosebească cu nimic unul de altul!

Mașina bombăni ceva, bâzâi, fornăi, apoi spuse:

— Bine, am să-ți fac un Trurl, dar bagă de seamă, poartă-te frumos cu el, fiindcă e un mare constructor!

— A, se înțelege, poți fi liniștită — răspunse Clapauțius. Ei, unde-i, ia să-l văd!

— Cum? Vrei așa pe loc? Doar nu e lucru ușor — zise mașina. Asta durează nițeluș. Trurlii nu sunt nici șuruburi, nici vopsele!

Și totuși, neînchipuit de repede, începu să sune, să șuiere, în pântece i se deschise o ușiță măricică și din străfundul întunecos ieși Trurl. Clapauțius se ridică în picioare, îl înconjură din toate părțile, se uită bine la el, îl pipăi, îl ciocăni, dar nu mai încăpea nici o îndoială, avea înaintea lui un Trurl care semăna cu originalul ca două picături de apă. Trurl care ieșise din burta mașinii mijea ochii, căci îl supăra lumina, dar în afară de asta se comporta absolut normal.

— Ce mai faci, Trurl? — îl întrebă Clapauțius.

— Hai noroc, Clapauțius! Dar cum de am ajuns aici? — întrebă cu vădită mirare Trurl.

— Ei, așa, ai apărut pur și simplu… Nu te-am văzut de mult. Cum îți place la mine?

— Mda, frumos, foarte frumos… Ce ai acolo, sub pânza aia?

— Nimic deosebit. Ia loc, te rog.

— Ei, nu, mi se pare că e târziu. S-a făcut întuneric, trebuie să mă duc acasă.

— Atât de repede? Mai stai oleacă! — protestă Clapauțius. Hai să intrăm în pivniță, am să-ți arăt ceva interesant…

— Dar ce ai în pivniță?

— Deocamdată nimic, dar o să am îndată. Hai, vino…

Și, bătându-l pe umeri, Clapauțius îl conduse pe Trurl în pivniță. Ajunși acolo, îi puse o piedică și Trurl căzu. Clapauțius îl legă apoi bine și începu să-l cotonogească cu un drug gros. Trurl țipa cât îl ținea gura, cerea ajutor, ba înjura, ba cerea îndurare, dar fără folos. Noaptea era întunecoasă și pustie, iar Clapauțius bătea la el ca la fasole.

— Au. au! De ce mă bați așa?! — urla Trurl, ferindu-se de lovituri.

— Fiindcă asta îmi face plăcere — îi spuse Clapauțius lovind mereu. Tu încă nu știi ce-i asta, dragul meu Trurl!

Și-i trase una în cap de răsună ca din butoi.

— Dă-mi drumul imediat, altfel mă duc la rege și am să-i spun ce-ai făcut cu mine și o să te bage la închisoare! — strigă Trurl.

— Ba n-o să-mi facă nimic. Și știi de ce? — întrebă Clapauțius, așezându-se pe bancă.

— Nu știu — răspunse Trurl, bucuros că bătaia încetase.

— Fiindcă tu nu ești adevăratul Trurl. El e la el acasă, a construit Mașina de Îndeplinit Dorințele și mi-a trimis-o în dar, iar eu, ca s-o încerc, i-am cerut să mi te facă pe tine! Acum o să-ți deșurubez capul, am să-l pun sub pat și am să-l folosesc drept trăgător de cizme.

— Ești un monstru! De ce vrei să faci asta?!

— Ți-am mai spus-o: fiindcă îmi face plăcere. Ei, și-acum gata cu pălăvrăgeala! Spunând acestea, Clapauțius apucă un băț, dar Trurl începu să țipe:

— Încetează! Încetează imediat! Am să-ți spun ceva foarte important!

— Sunt curios să știu ce ai putea să-mi spui ca să nu-ți folosesc capul drept trăgător de cizme — răspunse Clapauțius oprindu-se. Atunci Trurl îi strigă:

— Nu sunt deloc un Trurl fabricat de mașină! Sunt Trurl cel adevărat, cel mai adevărat din lume. Am vrut doar să aflu ce faci de atâta vreme de când te-ai închis în casă cu patru lacăte! De aceea am construit mașina, m-am ascuns în pântecele ei și i-am cerut să mă aducă acasă la tine, chipurile ca un dar din partea mea!

— Ia te uită, da’ frumoase basme mai știi să scornești. Și așa, la repezeală! — zise Clapauțius și, ridicându-se, strânse în mâini capătul gros al bățului. Nu te mai osteni îți ghicesc minciuna de la o poștă. Ești Trurl cel fabricat de mașină; ea îndeplinește toate dorințele; datorită ei am căpătat șuruburi, vopsea albă și albastră, burghiuri și tot felul de alte lucruri. Dacă a fost în stare să facă toate astea, atunci a putut să te facă și pe tine, dragul meu!

— Am avut totul pregătit în pântecele ei! — strigă Trurl. N-a fost greu să prevăd de ce vei avea nevoie în timpul lucrului! Îți jur că-ți spun adevărul!

— Dac-ar fi adevărat, ar însemna că prietenul meu, marele constructor Trurl, este un șarlatan de rând, și asta n-am s-o cred niciodată! — răspunse Clapauțius, și-l croi zdravăn peste spinare. Na! Asta pentru calomniile la adresa prietenului meu Trurl! Mai na-ți o dată! Și-i mai trase una. Loviturile cădeau necruțătoare. Într-un târziu, obosit de atâta trudă, se opri.

— Mă duc să mă întind nițel, să mă odihnesc — îl lămuri Clapauțius, aruncând bățul. Așteaptă, mă întorc îndată…

Când sforăitul lai se auzi în toată casa, Trurl începu să se zbată până ce legăturile slăbiră, desfăcu nodurile, ieși încetișor din pivniță și o luă la fugă către casă, în timp ce Clapauțius, râzând în pumni, îl urmări prin ferestruică cum o luase la sănătoasa. A doua zi îi făcu o vizită lui Trurl. Acesta îi dădu drumul încasă cu o mină posomorâtă, fără să scoată o vorbă. Înăuntru era destul de întuneric, totuși Clapauțius observă îndată că trupul și capul lui Trurl purtau urmele cotonogelii zdravene pe care o încasase cu o zi în urmă, cu toate că se trudise, nu glumă, să îndrepte adânciturile și să șteargă urmele lăsate de lovituri.

— De ce ești atât de mohorât? — îl întrebă vesel Clapauțius. Am venit să-ți mulțumesc pentru frumosul dar. Păcat însă că, în timp ce dormeam a dispărut, lăsând ușa deschisă. A șters-o de parcă ar fi fost apucat de streche!

— Mi se pare că n-ai folosit cum se cuvine darul meu, ca să nu spun mai mult! — izbucni Trurl. Mașina mi-a povestit totul, nu trebuie să te ostenești — adăugă el răutăcios, văzând că Clapauțius dă să spună ceva. I-ai cerut să mă facă pe mine, pe mine însumi, și pe urmă ai dus pe ascuns duplicatul persoanei mele în pivniță și acolo l-ai bătut la sânge! Și după batjocura asta, după o asemenea recunoștință pentru darul trimis, mai îndrăznești să mi te înfățișezi, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic? Ce ai de spus?

— Nu înțeleg deloc de ce te superi — răspunse Clapauțius. Adevărat, iam cerut mașinii să facă o copie a ta. Îți spun, era o copie perfectă. Am rămas pur și simplu uimit văzând-o. În ceea ce privește bătaia, se vede că mașina a exagerat cam mult; ce-i drept l-am ciomăgit de câteva ori pe falsul Trurl, fiindcă am vrut să văd dacă e solid construit și, în afară de asta, mai eram curios să văd cum reacționează la lovituri. S-a dovedit a fi nemaipomenit de deștept. De la bun început mi-a turnat o poveste, cum că acel Trurl ai fi tu însuți; eu nu l-am crezut și atunci el a început să jure că frumosul dar nu era un dar, ci o curată înșelătorie. Înțelegi? Dorind să-ți apăr onoarea — onoarea prietenului meu — am fost nevoit să-i plătesc cum se cuvine pentru minciunile sale nerușinate. M-am convins totuși că e, într-adevăr, deosebit de inteligent, căci nu numai fizic, dar și spiritual, îmi amintea de tine, dragul meu. Ești, fără îndoială, un mare constructor. Asta fam vrut să-ți spun și tocmai de aceea am și venit așa devreme!

— Mda? Ei, bine, dacă-i așa…, începu, îmbunat, Trurl. Ce-i drept, felul în care ai folosit Mașina de îndeplinit Dorințele nu mi se pare nici acum cel mai fericit, dar fie, treacă de la mine…

— A, să nu uit, tocmai voiam să te întreb, ce-ai făcut, de fapt, cu Trurl acela artificial? — întrebă cu un aer nevinovat Clapauțius. Aș putea să-l văd?

— Aaa! Era pur și simplu ieșit din minți de furie! — răspunse Trurl. Amenința că o să-ți spargă capul, că o să te pândească la stânca aia mare de lângă casa ta, iar când am încercat să-l fac să renunțe, a sărit la mine. În timpul nopții a început să împletească din sârme tot felul de plase și capcane pentru tine, dragul meu, așa că, deși am socotit că prin el m-ai batjocorit pe mine, gândindu-mă la vechea noastră prietenie și spre a îndepărta din calea ta primejdia ce te pândea (căci el nu știe de glumă), nevăzând altă ieșire, l-am desfăcut în bucăți…

Și, spunând acestea, Trurl lovi cu piciorul, chipurile nepăsător, niște resturi metalice, aruncate ici-colo, pe podea.

Apoi se despărțiră cu căldură, rămânând buni prieteni.

De atunci Trurl nu mai face altceva decât să povestească peste tot istoria, de-a fir-a-păr, cum i-a dăruit lui Clapauțius Mașina de Îndeplinit Dorințele, cum acesta nu s-a purtat prea frumos, cerând mașinii să i-l facă pe el însuși, pe Trurl, și cum i-a tras acestui Trurl o chelfăneală zdravănă, cum copia făcută la perfecție de către mașină a încercat prin minciuni meșteșugite să scape din pivniță și cum a fugit de îndată ce Clapauțius, obosit, s-a dus să tragă un pui de somn. Apoi cum el, Trurl, l-a desfăcut în bucăți pe Trurl cel fabricat, care venise la el acasă, că a făcut aceasta numai pentru a-l feri pe prietenul său de răzbunarea celui bătut. Și atâta înșiră la povești, atât se lăudă și se împăună, întărind totul cu mărturia lui Clapauțius, încât vestea acestei ciudate pățanii ajunse la curtea regelui, și acolo nimeni nu mai vorbea despre Trurl altfel decât cu mare admirație, deși nu de mult era numit de toți Constructorul Celor Mai Proaste Mașini Inteligente din Lume. Dar când Clapauțius auzi că regele însuși l-a încărcat pe Trurl cu daruri și l-a decorat cu Ordinul Marelui Arc și Steaua Eliconoidală, strigă în gura mare:

— Cum așa? Va să zică, pentru faptul că am reușit să-l întrec în șiretenie, trăgându-i câteva sute de lovituri, încât a trebuit să fugă cu coada între picioare din pivnița mea și să se cârpească acasă cum a putut, pentru toate astea are acum parte de onoruri. Și, ca și când asta ar fi prea puțin, regele îl mai și decorează? O, lume! O, lume.!…

Și, cătrănit la culme, se întoarse acasă, încuindu-se cu șapte lacăte. Construise și el o Mașină De Îndeplinit Dorințele, la fel ca Trurl, numai că celălalt o terminase mai devreme.