Ciberiada

Cum a fost salvată lumea

CONSTRUCTORUL, TRURL meșteri odată o mașină în stare să facă orice lucru al cărui nume începea cu litera n. Când fu gata, o puse să facă, de probă, niște nasturi și niște năpârstoace, pe care-i înșiră pe o numărătoare, făcută tot de ea, apoi niște năvoade, niște nicovale și alte numeroase năzbâtii. Ea execută întocmai cele cerute, dar pentru că el nu era încă sigur de ea o puse să mai facă și alte felurite nimicuri și năzdrăvănii: niște nasuri, niște neutroni, pe urmă niște nimfe, ba chiar natrium. Pe acesta din urmă nu se pricepu să-l facă, și Trurl, foarte necăjit, îi ceru lămuriri.

— Nu știu ce-i asta — zise mașina. N-am auzit de așa ceva.

— Cum așa? Doar e sodiu. Un fel de metal, un element…

— Dacă îi spune sodiu, atunci e cu s, iar eu știu să fac numai lucruri care încep cu n.

— Dar pe latinește îi spune natrium.

— Iubitule — îi spuse mașina — dacă aș putea să fac toate lucrurile care încep ca n în toate limbile posibile, atunci aș fi Mașina Care Poate Totul Pentru Tot Alfabetul, pentru că un lucru oarecare, într-o anumită limbă străină, are, fără îndoială, și un nume care începe cu n. Nu se poate face orice după cum vrei, iar eu nu pot face mai mult decât m-ai învățat. Așa că n-am să fac nici sodiu.

— Bine — zise Trurl și-i ceru să facă un cer[1].

Mașina făcu îndată unul, nu prea mare, dar cu totul și cu totul albastru. Îl invită apoi pe meșterul Clapauțius, îl prezentă mașinii lăudându-i într-atât calitățile ei, încât Clapauțius se cam supără. Îl rugă pe Trurl să-i dea voie să-i comande și el ceva mașinii.

— Te rog — îi spuse Trurl — dar trebuie să fie ceva nu n.

— Cu n? întrebă Clapauțius. Bine. Să facă atunci știința[2].

Mașina începu să huruie și numaidecât piața din fața casei lui Trurl fu năpădită de savanți, unii se luau de păr, alții scriau de zor în niște cărți groase, iar alții le smulgeau cărțile și le făceau ferfeniță; mai încolo se zăreau ruguri aprinse, pe care se chinuiau martirii științei; pe alocuri parcă urla ceva, se ridicau fumuri ciudate ca niște ciuperci, iar întreaga mulțime vorbea în același timp, încât nu puteai desluși nimic; unii redactau memorii lungi, apeluri și alte documente, iar mai la o parte, sub picioarele celor ce urlau, stăteau câțiva bătrâni și scriau fără contenire, cu multă migală, pe vechi hârtii îngălbenite.

— Ei, ce zici, așa-i că nu-i rău? — strigă mândru Trurl. Este leit știința, trebuie să recunoști!

Clapauțius însă nu era mulțumit.

— Da de unde! Gloata asta înseamnă pentru tine știința? Știința e cu total altceva.

— Bine, spune tu ce înseamnă și mașina o s-o fabrice îndată! — se oțărî Trurl.

Dar Clapauțius nu știa ce să spună; se hotărî, până la urmă, să ceară mașinii să dezlege două probleme, iar dacă le va dezlega, va recunoaște că este ceea ce trebuie să fie. Trurl se învoi și Clapauțius îi ceru să facă inversul.

— Inversul! — strigă Trurl. A mai auzit cineva ce-i aia inversul?

— Cum nu? E opusul a ceea ce e totul — răspunse liniștit Clapauțius. A întoarce pe dos, n-ai auzit despre asta? Ei, nu te mai preface! Hei, mașină, apucă-te de treabă!

Dar mașina și începuse să lucreze. Făcuse mai întâi antiprotoni, apoi antielectroni, antineutroni, și lucrase atât de spornic, încât se adunase o cantitate nemăsurată de antimaterie, din care începu să se formeze încet o antilume, ca un nor strălucind ciudat pe cer.

— Hm — mormăi forate nemulțumit Clapauțius — ăsta să fie inversul? Să zicem că da… Treacă de la mine… Dar acum am să-i dau o a doua problemă: A-șină! Îți poruncesc să faci Nimicul!

Mult timp mașina nici nu se mișcă. Clapauțius începu să-și frece mâinile satisfăcut, iar Trurl îi spuse:

— Ei, și ce-i cu asta? I-ai spus să nu facă nimic, și nu face nimic!

— Nu-i adevărat. I-am spus să facă Nimicul, ceea ce e cu totul altceva.

— Asta-i bună! A face Nimicul și a nu face nimic e totuna.

— Da’ de unde! Trebuia să facă Nimicul, iar ea n-a făcut nimic, deci am câștigat. Fiindcă Nimicul, preaînțeleptul meu coleg, nu e un nimic ca oricare altul, un produs al lenei și inactivității, ci Neantul activ, adică unica, perfecta, omniprezenta, suprema Neființă în neprezenta sa persoană!

— Ai să-mi zăpăcești mașina! — țipă Trurl, dar îndată se auzi glasul ei de aramă:

— Nu vă mai, certați! Știu foarte bine ce e Neființa, Neantul sau Nimicul, fiindcă toate astea încep cu litera n, ca și Neexistența. Mai bine uitați-vă împrejur să mai vedeți lumea cât există, că acuși o să dispară…

Cei doi constructori amuțiră. Mașina începu într-adevăr să facă Nimicul, dar cu totul altfel decât și-ar fi închipuit ei. Ea îndepărta pe rând din lume diferite lucruri, care încetau să mai existe, de parcă nicicând n-ar fi existat. Desființase deja nălăriile, nogoșarii, nebunarițele, năsărâmbele, normolocii, nedințele și nugumarii. Uneori părea că în loc să reducă, să micșoreze, să arunce, să îndepărteze, să distrugă și să scadă, dimpotrivă, ea adaugă și mărește, fiindcă lichidase, una după alta, negustul, necomunul, necredința, nesaturarea, neîndestularea și neputința.

— Vai, vai! — exclamă Trurl. Numai să nu iasă ceva rău din toate astea…

— Potolește-te! — zise Clapauțius. Doar vezi bine că ea nu fabrică Neantul General, ci numai Neprezența lucrurilor al căror nume începe cu n; n-o să se întâmple nimic pentru că nici mașina asta a ta nu e bună de nimic!

— Așa ți se pare doar — răspunse mașina. Am început, ce-i drept, cu tot ceea ce începe cu n, pentru că numele îmi erau familiare. Dar una e să faci un lucru și alta e să-l strici, să-l distrugi. Pot să desființez totul din simplul motiv că știu să fabric totul, iar acel tot care începe cu litera n, deci și Neființa, este pentru mine un fleac. Îndată o să dispăreți și voi și n-o să mai fie chiar nimic, așa că te rog, Clapauțius, să recunoști repede că sunt cu adevărat universală și îndeplinesc comenzile așa cum se cuvine, altfel o să fie prea târziu.

— Dar bine… Începu cu teamă Clapauțius și în clipa aceea observă că, într-adevăr, încep să dispară și diferite lucruri care nu încep cu n: cambuze, pumnițe, ștergașe, mușcăciori, rimunețe, trăpuni și pantome.

— Stai! Oprește-te! Retractez ce-am spus! Termină! Să nu faci Neființa! — strigă cât îl ținea gura Clapauțius.

Dar până să se oprească mașina mai dispărură grășacii, plojmițele, filidronii și zamrele. Lumea arăta groaznic. Cel mai mult avusese de suferit cerul: abia se mai vedeau, ici și colo, câteva punctulețe de stele. Nici urmă de minunații mușcăciori și răpștănuși care înfrumusețaseră până atunci bolta cerească!

— O, cerule mare! — strigă Clapauțius. Unde sunt oare cambuzele? Unde sunt iubitele mele mărcuțe? Unde sunt blândele pantome?!

— Nu mai sunt și nu vor mai fi niciodată — răspunse liniștită mașina. Am executat sau mai degrabă am început să execut ceea ce mi-ai ordonat…

— Ți-am ordonat să faci Neantul și tu… tu…

— Clapauțius, sau ești prost sau faci pe prostul — zise mașina. Dac-aș fi făcut dintr-o dată Neantul, totul ar fi încetat să existe, deci nu numai Trurl și cerul, și Cosmosul, și tu, ci chiar și eu. Atunci cine anume și cui, ar fi putut spune că ordinul a fost îndeplinit și că sunt o mașină destoinică? Și dacă nimeni nu spune asta nimănui, cum aș putea eu, care de asemenea n-aș mai fi, să obțin satisfacția ce mi se cuvine?

— Fie precum zici, să nu mai vorbim despre asta — spuse Clapauțius. Nu mai vreau nimic de la tine, mașină dragă, te rog numai, fă-mi niște mărcuțe, fiindcă fără ele viata mi-e tare tristă…

— De astea nu știu să fac, fiindcă mărcuțele încep cu m — zise mașina. Desigur, pot să fac la loc negustul, neștiința, neputința, neiubirea, neliniștea, necredința, neîndestularea, dar când e vorba de alte litere te rog să nu aștepți nimic de la mine.

— Dar eu vreau să am mărcuțe! — țipă Clapauțius.

— Degeaba, mărcuțe nu pot face — zise mașina. Dar ia uită-te la lume și vezi cât este de plină de tot felul de găuri mari și negre, de Neantul care umple prăpăstiile fără fund dintre stele, uită-te cum pândește acesta fiecare frântură de existență. Totul e opera ta, invidiosule! Nu cred că viitoarele generații te vor binecuvânta pentru asta…

— Poate că n-or să afle… n-or să observe… bolborosi palid Clapauțius, privind neîncrezător pustietatea neagră a cerului și neîndrăznind să privească în ochii colegului său. Lăsându-l lângă mașina care știa să facă totul cu n, se întoarse tiptil acasă. Lumea în schimb a rămas până azi găurită peste tot de Neant, așa cum rămăsese când oprise Clapauțius mașina, în cursul acelei distrugeri ordonate. Și pentru că n-a putut să construiască o mașină care să facă lucruri al căror nume începe cu altă literă, avem motiv să ne temem că niciodată, în vecii vecilor, nu vor exista lucruri atât de minunate ca pantomele și mărcuțele…