Soarele gol

8. SE DESFIDE UN SPAŢIAN

Gladia păru să-şi ţină o clipă răsuflarea, dându-i apoi drumul cu un fel de şuierat printre buzele strânse. Apoi spuse:

— Eu însă nu înţeleg cum. Ştii cine a făcul-o?

Baley confirmă dând din cap.

— Cel care l-a omorât şi pe soţul tău.

— Eşti sigur?

— Tu nu? Uciderea lui Rikaine a fost prima din istoria Solarici. După o lună se comite altă crimă. Poale fi asta o coincidenţă? Doi ucigaşi diferiţi care asasinează independent, la interval de o lună, pe o planetă unde crima nu se cunoaşte? De asemenea nu uita că a doua victimă tocmai cerceta primul asasinat şi ca atare constituia un mare pericol pentru asasin.

— Ei da! spuse Gladia, trecând la desert şi continuând printre îmbucături: Dacă aşa vezi tu lucrurile, eu sunt nevinovată.

— Cum asta?

— Păi, Elijah, cu n-am fost în viaţa mea pe domeniul Gruer. Aşa că nu l-aş fi putut otrăvi pe agent. Şi dacă n-am făcut-o, atunci nu l-am ucis nici pe soţul meu.

Dar cum Baley păstra o tăcere severă, Gladiei îi scăzu curajul şi colţurile gurii i se lăsară în jos.

— Nu gândeşti şi tu la fel, Elijah?

— Nu pot fi sigur. Ţi-am spus că ştiu ce metodă s-a folosit pentru otrăvirea lui Gruer. Este foarte ingenioasă şi oricine de pe Solaria o putea întrebuinţa fără să fi fost vreodată pe domeniul agentului. Fără să fi fost vreodată pe domeniul agentului.

Gladia îşi încleştă pumnii.

— Deci afirmi că am făcut-o eu?

— Nu afirm asta.

— Dar laşi să se înţeleagă. (Buzele i se strânseseră de furie, iar pomeţii i se înroşiseră.) De asta ai vrut să mă vizionezi? Ca să-mi pui întrebări viclene? Să mă prinzi în cursă?

— Stai puţin…

— Păreai atât de înţelegător. Eşti un… un… pământean!

La acest cuvânt contraalto-ul vocii ei se transformase într-un şuierat furios.

Daneel se înclină spre Gladia cu faţa lui impasibilă şi spuse:

— Mă iertaţi, doamnă Delmarre, dar ţineţi cuţitul cam strâns şi v-aţi putea răni. Aveţi grijă, vă rog.

Gladia se uită furioasă la cuţitul scurt, bont şi, fără îndoială, absolut inofensiv pe care îl ţinea în mână. Apoi, cu o mişcare dezordonată, îl ridică în sus.

— Nu m-ai înţeles, Gladia, spuse Baley.

— Cine naiba să te-nţeleagă? Uf! Apoi se scutură cu un dezgust exagerat şi strigă: întrerupe contactul!

Aceste din urmă cuvinte erau adresate, desigur, unui robot, care nu apărea în imagine. După care Gladia şi cadrul respectiv dispărură, fiind înlocuite de perele, ca la început.

— Am dreptate să cred că acum o consideri vinovată pe această femeie? întrebă Daneel.

— Nu, răspunse Baley categoric. Celui care a înfăptuit crima îi trebuiau anumite caracteristici într-o doză mult mai mare decât la această biată femeie.

— Se înfurie uşor.

— Şi ce-i cu asta? Mulţi se înfurie uşor. Ţine minte, în plus, că de câtva timp trăieşte în tensiune. Dacă eu m-aş fi aflat sub asemenea tensiune şi cineva m-ar fi tratat aşa cum îşi închipuie ca că am tratat-o, probabil că aş fi reacţionat mult mai violent decât să flutur prosteşte un cuţit bont.

— N-am putut deduce tehnica otrăvirii la distanţă, aşa cum zici că ai reuşit tu, spuse Daneel.

Baley simţi o anumită satisfacţie răspunzându-i:

— Ştiu că n-ai putut. Îţi lipseşte capacitatea de a descifra această enigmă.

Vorbise pe un ton categoric, iar Daneel acceptă afirmaţia detectivului cu calmul şi gravitatea sa de totdeauna.

Baley continuă:

— Am două sarcini pentru tine, Daneel.

— Care anume, colege Elijah?

— Mai întâi ia legătura cu doctorul Thool şi află în ce stare era doamna Delmarre la moartea soţului ei. Cât timp a îngrijit-o, şi aşa mai departe.

— Vrei să afli ceva în mod special?

— Nu, încerc doar să strâng date. Şi nu-i prea uşor pe această planetă. În al doilea rând află cine îl va înlocui pe Gruer ca şef al serviciului de securitate şi aranjează-mi o convorbire cu el pentru mâine dimineaţă. Eu unul, adăugă el fără pic de entuziasm, am să mă duc la culcare şi sper până la urmă să adorm. Apoi, aproape enervat: Crezi că pot găsi o filmocarte ca lumea în casa asta?

— Cred că ar trebui să-l chemi pe robotul bibliotecar, răspunse Daneel.

Baley se simţea de-a dreptul iritat că trebuie să aibă de-a face cu robotul. Ar fi preferat să caute singur.

— Nu, spuse el, nu ceva clasic. Pur şi simplu o carte despre viaţa cotidiană de pe Solaria. Adu vreo cinci-şase.

Robotul se supuse (nici nu se putea altfel), dar, în timp ce mânuia nişte dispozitive care extrăgeau filmocărţile cerute din casetele lor şi le scoteau afară printr-o deschizătură, de unde ajungeau în mâinile lui Baley, continua să sporovăiască pe un ton respectuos despre toate celelalte genuri ce se găseau în bibliotecă. Poate că stăpânului i-ar putea place un roman de aventuri despre epoca explorării, sau o excelentă prezentare a chimiei, cu modele mobile de atomi, sau o povestire fantastică, sau o galactografie. Lista era interminabilă.

Baley, care aştepta romanele cerute, spuse cu severitate:

— De ajuns. Luă cu propriile-i mâini (propriile-i mâini!) un aparat de vizionat şi plecă.

Robotul porni după el, spunând:

— Aveţi nevoie de mine pentru reglare, stăpâne?

— Nu, rămâi aici! ordona Baley tăios.

Robotul se înclină şi rămase în urmă.

Aşezat în pat, a cărui spetează se iluminase, detectivul fu cât pe ce să-şi regrete cuvintele. Aparatul era un model necunoscut şi Baley n-avea nici cea mai mică idee cum să introducă filmul. Se încăpăţână însă şi, până la urmă, desfăcându-l în bucăţi şi montându-l la loc, reuşi să se descurce.

Cel puţin putea vedea filmul şi, chiar dacă centrarea nu era perfectă, se simţea mulţumit pentru această clipă de independenţă faţă de roboţi.

Apoi, timp de o oră şi jumătate, privi fragmentar patru din cele şase filme şi rămase dezamăgit.

Avusese o teorie. După părerea lui nu exista cale mai bună pentru a putea cunoaşte ceva din modul de viaţă şi de gândire al solarienilor decât aceea de a le citi romanele. Şi avea nevoie de o asemenea cunoaştere pentru a-şi putea urma cercetările aşa cum trebuie.

Dar acum se vedea nevoit să renunţe la această teorie. Vizionase câteva romane şi nu reuşise să vadă decât oameni cu probleme ridicole, care se purtau prosteşte şi reacţionau imprevizibil. De ce şi-ar părăsi o femeie slujba aflând că fiica ei are aceeaşi profesie şi, mai mult, de ce ar refuza să-şi explice motivele, ajungând până la crearea unor complicaţii ridicole şi insuportabile? De ce oare s-ar simţi umiliţi un doctor şi o pictoriţă, văzându-se repartizaţi unul altuia, şi ce era atât de nobil în stăruinţa doctorului de a lucra în cercetarea robotică?

Introduse în aparat cel de-al cincilea roman şi ajustă sistemul de vizionare. Era mort de oboseală.

Atât de obosit încât a doua zi nu-şi mai amintea nimic altceva despre acest roman (era un fel de poveste eu „suspense”) decât începutul, în care un nou proprietar de domeniu îşi luase în primire casa şi viziona nişte dări de seamă filmate pe care i le prezenta respectuos un robot.

Probabil că adormise cu aparatul pe cap şi cu toate luminile aprinse. După care, desigur, intrase vreun robot care luase grijuliu aparatul şi stinsese luminile.

Oricum, adormise şi o visase pe Jessie. Totul era ca înainte. Nu plecase niciodată de pe Pământ. Se pregăteau să se ducă la bucătăria de cartier şi apoi la un spectacol cu nişte prieteni. Vor folosi banda rulantă, vor vedea lume şi nici unul nu va avea nici un fel de griji. Se simţea fericit.

Iar Jessie era frumoasă. Slăbise puţin. De ce era oare atât de zveltă? Şi atât de frumoasă?

Un singur lucru nu era în ordine. Se aflau direct în bătaia Soarelui. Privi în sus, unde nu se vedea decât baza boltită a Nivelurilor superioare; şi totuşi Soarele strălucea, luminându-i puternic pe toţi, dar nimeni nu se temea.

Baley se trezi tulburat. Îi lăsă pe roboţi să-i servească micul dejun şi nu vorbi cu Daneel. Nu spuse nimic, nu întrebă nimic şi dădu pe gât o excelentă cafea, fără să-i simtă gustul.

De ce visase despre Soarele vizibil — invizibil? Înţelegea să viseze despre Pământ şi despre Jessie, dar ce căuta Soarele în acest vis? Şi de ce îl sâcâia tocmai acest gând?

— Colege Elijah. Îl chemă Daneel încet.

— Da?

— Corwin Attlebish te va viziona peste o jumătate de oră. Am făcut aranjamentele necesare.

— Cine naiba mai e şi Corwin ăsta? întrebă Baley tăios şi îşi mai turnă o ceaşcă de calea.

— Era principalul asistent al lui Gruer, colege Elijah, iar acum este şef interimar al serviciului de securilate.

— Atunci fă contactul pe loc.

— După cum ţi-am spus, am fixat vizionarea peste o jumătate de oră.

— Nu mă interesează când ai fixal-o. Fă-l acum. E un ordin.

— Voi încerca, colege Elijah, dar s-ar putea ca el să nu accepte.

— Să încercăm, şi hai odată, Daneel!

Şeful interimar al serviciului de securitate acceptă contactul şi, prima oară de când se afla pe Solaria, Baley văzu un spaţian care arăta exact aşa cum şi-i imaginau pământenii. Attlebish era înalt, suplu şi bronzat, cu ochii căprui-deschis şi bărbia masivă şi dură.

Semăna vag cu Daneel, dar, pe când robotul era idealizat, aproape ca un zeu, Corwin Attlebish avea anumite trăsături omeneşti.

Tocmai se bărbierea. Un mic creion abraziv împrăştia particule fine care i se depuneau pe obraji şi pe bărbie, dezintegrând perii într-o pulbere aproape imaterială.

Baley auzise despre acest instrument, dar nu văzuse niciodată vreunul.

— Dumneata eşti pământeanul? întrebă Attlebish cam nedesluşit printre buzele întredeschise, în timp ce pe sub nas îi trecea un val de praf abraziv.

— Sunt Elijah Baley, detectiv categoria a 7-a. Vin de pe Pământ.

— E cam devreme, observă Attlebish închizându-şi aparatul cu un zgomot sec şi aruncându-l undeva, în afara imaginii. Ce te frământă, pământene?

Pe Baley l-ar fi iritat ionul ăsta chiar dacă ar fi fost în cea mai bună dispoziţie. Acum pur şi simplu fierbea.

— Cum se simte agentul Gruer? întrebă el.

— Trăieşte încă. S-ar putea să scape.

— Otrăvitorii de-aici, de pe Solaria, nu se pricep la doze. Lipsă de experienţă. I-au dat prea multă otravă şi a vomitat-o. Cu jumătate de doză l-ar fi ucis.

— Otrăvitori? Nu există nici o urmă de otravă.

— Dumnezeule! exclamă Baley. Dar ce credeţi c-a fost?

— O serie de lucruri. Unui om i se pot întâmpla multe. Altlebish îşi frecă faţa, căutând cu vârfurile degetelor posibilele asperităţi. Nici nu ştii ce probleme metabolice pot apărea după două sule cincizeci de ani.

— Dacă aşa stau lucrurile, i-aţi asigurat o îngrijire medicală competentă?

— Raportul doctorului Thool…

Asta era prea de tot. Furia care se acumulase în Baley încă de la trezire făcu explozie.

— Nu-mi pasă de doctorul Thool! strigă detectivul cu mânie. Am spus îngrijire medicală competentă! Doctorii dumneavoastră nu se pricep la nimic, ca şi detectivii dumneavoastră, dacă aţi avea vreunul! A trebuit să aduceţi un detectiv de pe Pământ. Aduceţi atunci şi un doctor!

Sokirianul îl privi rece.

— Mă înveţi ce trebuie să fac?

— Da, şi încă pe gratis. Fac cinste! Gruer a fost otrăvit. Am văzut totul. A băut, a vomitat şi a răcnit că-l arde pe gâtlej. Cum numiţi dumneavoastră asta când vă gândiţi că tocmai cerceta… şi Baley se opri brusc.

— Ce cerceta? întrebă Atllcbish impasibil.

Baley îşi amintise cu neplăcere de prezenţa lui Daneel, care, în poziţia lui obişnuită, stătea la vreo trei metri distanţă. Gruer nu voia ca Daneel, un auroran, să afle despre aceste cercetări. Aşa că detectivul continuă, fără entuziasm: Sunt şi unele implicaţii politice.

Altlebish îşi încrucişă braţele pe piepl, cu un aer distant, plictisit şi uşor ostil.

— Pe Solaria n-avem o viaţă politică în sensul în care am auzit că ar fi în alte lumi. Hannis Gruer e un bun cetăţean, dar are prea multă imaginaţie. El este cel care, auzind despre dumneata, a cerut să te importăm aici. Ba chiar a acceptat să fii însoţit de un auroran. Eu n-am crezut necesar acest lucru. Nu e nici un mister la mijloc. Rikaine Delmarre a fost ucis de soţia lui şi vom afla noi cum şi de ce. Şi dacă nu reuşim, o vom analiza genetic şi vom lua măsurile cuvenite. Cât despre Gruer, otrăvirea născocită de dumneata n-are nici o însemnătate.

— Vreţi să spuneţi că n-am ce căuta aici? întrebă Baley, necrezându-şi urechilor.

— Cam aşa ceva. Dacă vrei, te poţi înapoia pe Pământ. Aş spune chiar că te îndemnăm s-o faci.

Baley rămase surprins de propria sa reacţie.

— Nu, domnule, exclamă el, nu mă mişc de-aici!

— Noi te-am angajat, detectiv Baley, şi tot noi putem renunţa la serviciile dumitale. Te vei înapoia pe planeta de baştină.

— Ba nu ! Ascultaţi-mă! Vă sfătuiesc s-o faceţi! Sunteţi spaţian, iar eu doar un pământean dar, cu tot respectul cuvenit şi cu cele mai profunde scuze, vă spun că sunteţi speriat.

— Retrage-ţi afirmaţia! exclamă Atllebish, ridicându-se în picioare şi privindu-l arogant pe pământean de la înălţimea celor aproape doi metri ai săi.

— Sunteţi speriat la culme. Credeţi că veţi fi următorul dacă nu abandonaţi acest caz. Cedaţi ca să fiţi lăsat în pace, ca să vă fie cruţată această amărâtă de viaţă.

Baley nu ştia cine puteau fi cei care aveau să-i cruţe viaţa lui Attlebish şi nici măcar dacă existau asemenea persoane. Voia, pur şi simplu, să-l umilească pe acest spaţian arogant şi gusta efectul pe care vorbele lui îl aveau asupra autocontrolului celuilalt.

— Vei pleca până într-o oră, spuse Attlebish, îndreptând degetul spre el cu o furie reţinută. Nu vom ţine seama de nici un considerent diplomatic, te asigur.

— Economiseşte-ţi ameninţările, spaţiene. Pământul e un nimic pentru dumneata, recunosc, dar nu sunt singur aici. Dă-mi voie să ţi-l prezint pe colegul meu, Daneel Olivaw. E de pe Aurora. Nu vorbeşte prea mult. N-a venit aici ca să vorbească. De asta mă ocup eu. Dar aude perfect şi nu-i scapă nici un cuvânt. Aşa că uite ce e, Attlebish (Baley îi spuse pe nume cu multă satisfacţie), orice treburi necurate s-ar petrece aici, pe Solaria, se interesează de ele şi Aurora şi încă vreo patruzeci de Lumi exterioare. Dacă ne daţi afară, veţi primi vizita unor astronave de război. Sunt de pe Pământ şi ştiu cum se fac lucrurile astea. Ofense de acest fel atrag după ele vizita urgentă a navelor de război.

Attlebish se uită la Daneel şi păru să stea pe gânduri. Vocea i se mai înmuie.

— Nu se întâmplă nimic aici care să privească pe cineva din afară.

— Gruer era de altă părere şi colegul meu l-a auzit. (Nu era momentul să şovăie în faţa unei minciuni).

La aceste cuvinte Daneel se întoarse spre Baley. dar detectivul nu-i dădu nici o atenţie, ci continuă:

— Am de gând să duc mai departe această anchetă. De fapt aş accepta cu mare plăcere să mă întorc acasă. Chiar şi numai visele despre Pământ au ajuns să mă tulbure. Dacă aş fi proprietarul acestui palat infestat de roboţi, aş renunţa la el imediat, cu toţi roboţii şi cu dumneata şi lumea asta îngrozitoare, în schimbul unui bilet pentru acasă. Dar n-am să mă las expediat de dumneata. În nici un caz atât timp cât chestiunea pentru care am fost detaşat aici rămâne deschisă. Încearcă numai să scapi de mine contrar voinţei mele şi veţi avea de-a face cu artileria spaţiană.

Mai mult încă, de-acum încolo această anchetă va fi condusă aşa cum doresc eu. Eu răspund de ea. Am să văd persoanele pe care vreau să le văd. Am să le văd, nu am să le vizionez. Sunt obişnuit să văd şi aşa am de gând să procedez. Pentru toate astea cer aprobarea oficială a serviciului dumneavoastră.

— E ceva imposibil, intolerabil…

— Daneel, spune-i tu cum stau lucrurile.

Umanoidul începu să vorbească cu detaşare:

— Aşa cum v-a informat colegul meu, domnule agent Atllebish, am fost trimişi pentru a anchela o crimă. Este indispensabil să facem aceasta. Fireşte, nu dorim să vă încălcăm obiceiurile, şi se poate să nu fie nevoie să vedem unele persoane, deşi ar fi util să daţi aprobarea pentru cazurile necesare, aşa cum a cerut detectivul Baley. Cât despre expedierea noastră de pe planetă, cred că ar fi nerecomandabilă, cu tot regretul ce-l încercăm gândindu-ne că prezenţa noastră aici v-ar putea fi dezagreabilă dumneavoastră sau oricărui alt solarian.

Baley ascultă aceste fraze pompoase cu buzele strânse sever în ceea ce nu arăta nici pe departe a zâmbet. Ca unul care ştia că Daneel este robot, îşi dădea seama că acesta proceda astfel încât să nu jignească pe nici unul din cei doi oameni. Dar pentru cineva carc-l credea pe Daneel auroran, venit de pocea mai veche şi mai puternică Lume exterioară, ele păreau o serie de ameninţări subtil politicoase.

— Am să mă gândesc, spuse Attlebish, punându-şi vârfurile degetelor pe frunte.

— Nu prea mult, conchise Baley, căci am de făcut nişte vizite până într-o oră, şi nu e vorba de vizionare. Încheiat vizionarea!

Făcu semn robotului să întrerupă contactul, după care privi cu surprindere şi plăcere spre locul unde-l văzuse pe Atllebish. Totul fusese pe negândite. Un impuls născut din visul său şi din aroganţa inutilă a spaţianului. Dar acum, că tot se întâmplase, îi părea bine. Tocmai asia voia de fapt — să preia conducerea anchetei. Şi apoi, se gândi Baley, i-am spus câteva acestui tip scârbos! Ar fi vrut ca toată populaţia Pământului să fi urmărit scena. Cu atât mai mult cu cât Attlebish arăta într-adevăr ca un spaţian.

Şi totuşi, de ce fusese atât de vehement în problema văzutului? Nu prea înţelegea nici el de ce. Avea, desigur, anumite planuri, care implicau şi vederea (nu vizionarea) unor solarieni. Perfect. Vorbise însă cu atâta emfază despre chestiunea văzutului de parcă ar fi fost gala să dărâme pereţii casei, chiar dacă asta nu slujea la nimic.

De ce?

Îl mai îmboldise ceva, pe lângă cazul în sine, ceva care n-avea nici o legătură cu securitatea Pământului. Dar ce anume?

Deodată îşi aminti din nou visul: Soarele strălucind prin toate straturile opace ale giganticelor Oraşe îngropate de pe Pământ.

— Mă întreb, colege Elijah, dacă treaba aceasta nu este cumva riscantă, spuse Daneel cu prudenţă (atât cât putea vocea Iui să redea o atitudine omenească).

— Că l-am luat Ia sigur pe tipul ăsta? A mers. Şi, de fapt, nu erau doar nişte ameninţări deşarte. Cred că este într-adevăr important ca Aurora să afle ce se petrece aici şi că Aurora îşi dă seama de asta. Apropo, îţi mulţumesc că nu m-ai dat de gol.

— A fost o decizie firească. Faptul că te-am susţinut îi dăunează, într-un anumit mod subtil, agentului Attlebish. Dar să te fi dat pe tine de gol însemna să-ţi fac un rău mai mare şi mai direct.

— Deci s-au ciocnit două potenţiale şi cel mai înalt a câştigat, nu-i aşa, DaneeI?

— Exact, colege Elijah. Îmi dau seama că procese similare se petrec, într-un mod mai greu de definit, şi în mintea omenească. Repet, totuşi, că această nouă propunere a ta comportă riscuri.

— Ce nouă propunere?

— Nu sunt de acord cu intenţia ta de a vedea oameni. Adică a-i vedea, în contrast cu a-i viziona.

— Înţeleg şi nici nu-ţi cer acordul.

— Am însă instrucţiunile mele, colege Elijah. Nu ştiu ce ţi-a spus agentul Hannis Gruer în lipsa mea aseară. Că ţi-a spus ceva apare evident din schimbarea atitudinii tale faţă de această problemă. Totuşi, pe baza instrucţiunilor mele pot încerca să ghicesc. Trebuie să te fi prevenit despre posibilitatea unui pericol pentru alte planete ce s-ar naşte din situaţia de pe Solaria.

Cu mişcări lente, Baley începu să-şi caute pipa. Făcea când şi când acest lucru şi încerca de fiecare dată un sentiment de iritare negăsind-o şi amintindu-şi că nu putea fuma.

— Dar sunt numai douăzeci de mii de solarieni. Ce pericol pot reprezenta ei?

— Stăpânii mei de pe Aurora sunt, de câtva timp, neliniştiţi în legătură cu Solaria. Nu mi s-au comunicat toate informaţiile disponibile…

— Iar puţinul ce ţi s-a comunicat ţi s-a interzis să mi-l spui şi mie, nu-i aşa? întrebă Baley cu asprime.

— Mai rămân multe de aflat până să putem discuta liber această chestiune.

— Ei bine, ce fac solarienii? Arme noi? Subversiune plătită? O campanie de asasinate individuale? Ce pot face douăzeci de mii contra sutelor de milioane de spaţieni?

Daneel nu răspunse.

— Am de gând să aflu, ştii asta, continuă Baley.

— Dar nu în felul în care vrei s-o faci, colege Elijah. Am primit instrucţiuni foarte clare să-ţi asigur securitatea.

— De asta trebuie să ai oricum grijă. Prima lege!

— Mai mult decât atât chiar. Într-un conflict care ar opune securitatea ta securităţii altuia trebuie să o apăr pe a ta.

— Fireşte, înţeleg asta. Dacă mi se întâmplă ceva, nu poţi să mai rămâi pe Solaria fără a produce complicaţii pe care Aurora nu este încă pregătită să le înfrunte. Cât timp sunt în viaţă, mă aflu aici la solicitarea solarienilor, aşa încât putem să ne dăm importanţă, dacă e nevoie, şi să-i facem să ne ţină în continuare. Dacă mor însă, se schimbă întreaga situaţie. Deci ai primit ordin să aperi viaţa lui Baley. Nu-i aşa, Daneel?

— Nu-mi pot permite să interpretez raţiunile ce au condus la acest ordin.

— E-n regulă, nu-ţi face griji pentru asta. N-o să mor din cauza spaţiului liber, dacă voi găsi că trebuie să văd unele persoane. Am să rezist. Ba chiar m-aş putea obişnui.

— Nu este vorba numai de spaţiul liber, colege Elijah. Este vorba de vederea unor solarieni. Eu nu pot accepta aceasta.

— Vrei să spui că n-o să le placă spaţienilor? Cu atât mai rău pentru ei. N-au decât să-şi pună mănuşi şi filtre nazale. Să dezinfecteze aerul. Iar dacă vederea mea, în carne şi oase, contravine moravurilor delicate dc-aici, n-au decât să roşească şi să înghită. Căci am de gând să îi văd. Este un lucru necesar şi îl voi face.

— Dar nu-ţi pot permite aşa ceva, colege Elijah.

— Nu-mi poţi permite ?

— Înţelegi, desigur, motivul, colege Elijah.

— Nicidecum.

— Aminteşte-ţi că agentul Gruer, principalul anchetat solarian al acestei crime, a fost otrăvit. Nu este clar că, dacă-ţi permit să-ţi aplici planul de a-ţi expune propria persoană, următoarea victimă vei fi chiar tu? Cum ţi-aş putea deci permite să renunţi la siguranţa pe care ţi-o dă această vilă?

— Dar cum mă vei opri s-o fac, Daneel?

— Cu forţa, la nevoie, colege Elijah, răspunse Daneel calm. Chiar dacă ar trebui să-ţi fac rău. Căci dacă nu, vei muri cu siguranţă.