Soarele gol

4. SE VIZIONEAZĂ O FEMEIE

Adormi în sfârşit. De fapt nu-şi amintea când trecuse la starea de somn. Urmase un răstimp în care gândurile îi deveniseră mai dezordonate şi apoi deodată văzuse tăblia patului strălucind, iar plafonul iluminat de o lumină răcoroasă, de zi. Se uită la ceas.

Trecuseră câteva ore. Roboţii care se îngrijeau de casă hotărâseră că e timpul ca detectivul să se scoale şi acţionaseră în consecinţă.

Se întrebă dacă şi Daneel s-a trezit, dar sesiză îndată lipsa de logică a acestui gând. Daneel nu putea dormi. Baley se întrebă dacă robotul simulase oare că doarme, pentru a intra mai bine în rol. Se dezbrăcase şi îşi pusese o pijama?

Ca la comandă, Daneel intră în încăpere.

— Bună dimineaţa, colege Elijah.

Robotul era complet îmbrăcat şi faţa îi părea perfect odihnită, întrebă:

— Ai dormit bine ?

— Da, răspunse Baley sec. Dar tu?

Se dădu jos din pat şi cu paşi greoi, intră în baie ca să se bărbierească şi să-şi facă toaleta de dimineaţă. De acolo strigă:

— Dacă vine vreun robot să mă radă, trimite-l la plimbare. Mă calcă pe nervi. Chiar dacă nu-i văd, tot mă calcă pe nervi.

Îşi privi atent faţa în timp ce se bărbierea, mirat puţin că semăna atât de mult cu cea pe care o vedea în oglinzile de pe Pământ. A, dacă în locul propriei sale mutre ar fi chipul altui pământean, cu care să se poată consulta! Ar discuta cu el tot ce aflase, puţin cât era…

— Prea puţin! Află mai multe! îşi spuse el în oglindă.

Ieşi din baie ştergându-şi faţa şi-şi îmbrăcă pantalonii peste nişte indispensabili noi. (Roboţii ăştia se îngrijesc de toate, naiba să-i ia!)

— Vrei să-mi răspunzi la câteva întrebări, Daneel?

— După cum ştii, colege Elijah, răspund la toate întrebările cât mă pricep de bine.

Sau aşa cum ai fost instruit, îşi spuse Baley. Apoi, cu vocea tare:

— De ce sunt numai douăzeci de mii de locuitori pe Solaria?

— Acesta este un fapt. O informaţie. O cifră rezultată dintr-un proces de numărare.

— Da, dar ocoleşti răspunsul. Această planetă poate hrăni milioane; atunci, de ce numai douăzeci de mii? Ai spus că solarienii consideră acest număr optim. De ce?

— E modul lor de viaţă.

— Vrei să spui că restrâng naşterile?

— Da.

— Şi lasă planeta goală?

Baley nu ştia nici el de ce se agăţa de acest lucru, dar populaţia planetei era unul dintre puţinele lapte certe pe care le aflase şi nu prea mai avea altceva de întrebat.

— Planeta nu este goală, răspunse Daneel. Este parcelată în domenii, fiecare condus de câte un solarian.

— Adică, fiecare trăieşte pe domeniul său? Douăzeci de mii de domenii, fiecare cu câte un solarian?

— Mai puţine, colege Elijah. Soţiile stau pe aceleaşi domenii cu soţii.

— Nu au Oraşe? se înfioră Baley.

— Nici unul, colege Elijah. Solarienii trăiesc complet separaţi şi nu se văd unul pe altul decât în împrejurări cu totul speciale.

— Sihaştri?

— Într-un fel, da. Pe de altă parte însă, nu.

— Ce vrei să spui?

— Agentul Gruce te-a vizitat ieri prin intermediul unei imagini tridimensionale. Solarienii se vizitează frecvent în modul acesta, dar nu altfel.

Baley se uită uimit la Daneel.

— Asta se referă şi la noi? Şi noi vom trăi astfel?

— E obiceiul acestei lumi.

— Atunci cum să cercetez cazul? Dacă vreau să văd pe cineva…

— Din aceasată casă, colege Elijah, poţi obţine imaginea tridimensională a oricărui solarian. Nu e nici o problemă. De fapt, te va scuti de neplăcerea ieşirii din casă. Iată de ce am spus, când am ajuns aici, că nu va trebui să te obişnuieşti cu exteriorul. Şi e foarte bine. Orice alt aranjament ţi-ar fi dezagreabil.

— Am să judec eu însumi ce-mi este dezagreabil, replică Baley. Primul lucru pe care vreau să-l fac astăzi, Daneel, este să iau legătura cu femeia aceea, Gladia, soţia celui ucis. Dacă sistemul tridimensional nu e satisfăcător, mă voi duce în persoană la ea acasă. Asta o voi decide eu.

— Vom vedea care este calea cea mai bună şi mai practică, colege Elijah, spuse Daneel pe un ton neutru. Mă duc să dau dispoziţii pentru micul dejun. Şi se întoarse să plece.

Baley, aproape amuzat, privi ţintă la spatele lat al robotului. Daneel Olivaw făcea pe şeful. Dacă instrucţiunile lui erau să-l împiedice pe Baley să afle mai mult decât era absolut necesar, atunci detectivul dispunea de un atu puternic. Căci la urma urmelor celălalt nu era decât R. Daneel Olivaw. Ar fi de ajuns să-i spună lui Gruer, sau oricărui alt solarian, că Daneel nu e om, ci doar un robot.

Şi totuşi, pe de altă parte, pseudoumanitatea lui Daneel putea fi de mare folos. Un atu nu trebuie jucat de la început. Uneori e mai util dacă-l ţii în rezervă.

Vom trăi şi vom vedea, îşi spuse detectivul, şi porni după Daneel să-şi ia micul dejun.

— Ei, şi cum se stabileşte contactul ăsta tridimensional?

— Nu trebuie să ne îngrijim noi, colege Elijah, răspunse Daneel şi atinse cu degetul unul din butoanele pentru apelul roboţilor.

Imediat intră un robot.

De unde-or fi venind? se întrebă Baley. Umblând fără ţintă prin labirintul de încăperi nelocuite ale clădirii nu vedeai nici un robot. Oare se fereau din calea oamenilor? Îşi trimiteau oare mesaje pentru a lăsa drumul liber?

Şi totuşi, când făceai apel, un robot se ivea fără întârziere.

Baley se uită la noul venit. Învelişul exterior îi era neted, dar nu lucios. Avea un finisaj cenuşiu mat, singura porţiune colorată găsindu-se pe umărul drept — un desen în carouri asemănător unei table de şah: pătrăţele albe şi galbene (argintii şi aurii, de fapt, din cauza luciului metalic) erau dispuse aparent la întâmplare.

— Condu-ne în camera de convorbiri, ordonă Daneel.

Robotul se înclină şi se întoarse, fără să spună nimic.

— Stai, băiete, interveni Baley. Cum te cheamă?

Robotul se întoarse spre Baley şi răspunse cu voce clară şi fără ezitări:

— N-am nici un nume, stăpâne. Indicativul meu este — aici ridică un deget de metal şi-l puse pe pătrăţelele de la umăr — ACX-2745.

Daneel şi Baley îl urmară într-o încăpere spaţioasă, aceeaşi în care, cu o zi înainte, Baley îl văzuse şezând pe Gruer.

Alt robot îi aştepta aici cu acea inepuizabilă răbdare a unei maşinării. Primul se înclină şi ieşi.

În timp ce primul făcea aceste mişcări, Baley compară însemnele de pe umăr ale celor doi roboţi. Dispunerea pătrăţelelor aurii şi argintii era diferită. Tabla de şah se compunea din 36 de pătrăţele, ceea ce făcea posibil un număr de 2³⁶ aranajmente, adică 70 de miliarde. Mai mult decât suficient.

— Pe cât văd, există un robot pentru fiecare treabă, comentă Baley. Unul ne-a condus aici, allul manipulează aparatul de vizionat.

— Pe Solaria specializarea robotică are un nivel ridicat, colege Elijah.

— Te cred şi eu, dacă au atâţia.

Baley se uită la al doilea robot. Cu excepţia „tablei de şah” şi, desigur, a circuitelor pozilronice invizibile din „creierul” lui spongios de platină-iridiu, era o copie a celui dintâi.

— Ce indicativ ai? întrebă detectivul.

— ACC-l129, stăpâne.

— Am să-ţi spun pur şi simplu „băiete”. Uite ce e, vreau să vorbesc cu doamana Gladia Delmarre, soţia defunctului Rikaine Delmarre. Daneel, există vreo adresă, vreun mijloc de a-i indica poziţia pe planetă?

— Nu cred să fie nevoie de alte informaţii, răspunse Daneel amabil. Să-l întreb pe robot…

— Lasă-mă pe mine să fac asta, spuse Baley. Ascultă, băiete, ştii cum o putem găsi pe această doamnă?

— Da, stăpâne. Cunosc circuitele de legătură cu toţi stăpânii, răspunse robotul, fără urmă de mândrie. Era un simplu fapt, ca şi cum ar fi spus: Stăpâne, sunt confecţionat din metal.

Daneel interveni:

— Nu e nimic surprinzător aici, colege Elijah. Memoria lui trebuie să reţină doar douăzeci de mii de circuite, ceea ce e destul de puţin. Baley dădu din cap aprobator.

— Există oare mai multe Gladia Delmarre? S-ar putea produce vreo încurcătură.

— Poftim, stăpâne? întrebă robotul, după care rămase tăcut.

— Cred, interveni Daneel, că robotul nu ţi-a înţeles întrebarea. Părerea mea este că pe Solaria nu există mai multe nume la fel. Numele se înregistrează la naştere şi nu se poate lua nici un nume clacă nu este liber în momentul respectiv.

— Bravo, exclamă Baley, aflăm mereu lucruri noi. Acum uite ce e, băiete, spune-mi cum trebuie să acţionez, dă-mi circuitul de legătură, sau cum se cheamă, şi apoi ia-o din loc.

Urmă o pauză perceptibilă până la răspunsul robotului.

— Vreţi să stabiliţi singur contactul, domnule?

— Exact.

Daneel atinse uşor mâneca detectivului.

— O clipă, colege, Elijah.

— Ce mai e?

— După părerea mea, robotul poate face acest contact cu mai multă uşurinţă. E doar specialitatea lui.

— Sunt convins că-l poate face mai bine decât mine, răspunse Baley dârz. Ba chiar, făcându-l eu însumi, aş putea încurca rău lucrurile. Totuşi, prefer să-l lac singur. Sunt cu cel care ordonă sau nu ?

— Eşti, colege Elijah, şi ordinele tale vor fi executate, atunci când Prima lege o permite. Totuşi, cu voia ta, aş dori să-ţi transmit informaţile pe care le deţin cu privire la roboţii solarieni. Pe Solaria roboţii sunt mult mai specializaţi decât în orice altă lume. Deşi fizic aceşti roboţi sunt capabili de multe activităţi, mintal sunt puternic înzestraţi numai pentru o singură activitate. Pentru a îndeplini sarcini în afara specializării lor au nevoie de potenţialele înalte produse de aplicarea directă a uncia din cele trei Legi. Iar pentru a nu îndeplini sarcina pentru care sunt înzestraţi, este de asemenea necesară aplicarea directă a celor trei Legi.

— Păi, atunci, un ordin primit direct de la mine implică intrarea în acţiune a legii a Doua, nu-i aşa?

— Aşa e. Totuşi, potenţialul cerut de aceasta este „neplăcut” pentru robot. De obicei o asemenea situaţie nu s-ar putea produce, căci solarienii nu intervin niciodată în activitatea zilnică a roboţilor. Pe de o parte, nu ţin deloc să facă ei munca roboţilor, iar pe de altă parte, nici n-au nevoie s-o facă.

— Vrei să spui că robotul ar suferi dacă aş îndeplini cu munca lui?

— După cum ştii, colege Elijah, durerea, în sensul omenesc, nu se aplică reacţiilor robotice.

— Atunci? întrebă Baley, dând din umeri.

— Cu toate acestea, continuă Daneel, robotul trece printr-o stare la fel de neplăcută ca şi durerea pentru o fiinţă umană, după câte îmi dau eu seama.

— Şi totuşi, replică Baley, cu nu sunt solarian. Sunt pământean şi nu-mi place ca roboţii să facă ceea ce vreau să fac eu.

— Gândeşte-te apoi, insistă Daneel, că a produce neplăceri unui robot ar putea fi privit de gazdele noastre ca un gest nepoliticos, căci într-o societate ca aceasta există, probabil, o serie de principii mai mult sau mai puţin rigide despre felul cum trebuie tratat un robot. Şi un asemenea gest nu ne-ar uşura deloc sarcina.

— Bine, se învoi Baley. Să-şi facă atunci serviciul. Şi se instală într-un fotoliu.

Incidentul nu fusese lipsit de unele învăţăminte. Era un exemplu instructiv, care dezvăluia cât de neîndurătoare poate fi o societate robotică. Odată puşi în funcţiune, roboţii nu puteau fi uşor înlăturaţi, iar dacă omul voia să renunţe la ei chiar temporar, constata că nu poate.

Cu ochii pe jumătate închişi urmărea robotul, care se apropia de perete. Să poftească sociologii de pe Pământ să studieze cele întâmplate şi să tragă concluzii. El începuse deja să aibă unele păreri.

O jumătatea din perete se trase în lături dând la iveală un panou de comandă ce ar fi lacut cinste chiar şi unei centrale electrice de Oraş.

Baley ducea dorul pipei sale. Fusese informat că fumatul pe o planetă unde nu se fumează ar fi o impoliteţe îngrozitoare, aşa că nici măcar nu i se permisese să-şi ia cele de trebuinţă. Oftă. Erau clipe când s-ar fi socotit nespus de încurajat simţind între dinţi ţeava pipei şi în mână căldura tutunului încins.

Robotul lucra cu rapiditate, reglând diverse rezistenţe şi intensificând în modul cuvenit câmpurile de forţă prin uşoare apăsări cu degetele.

— Mai întâi este necesar, explică Daneel, să se ia legătura cu persoana solicitată. Mesajul este primit, fireşte, de un robot. Dacă persoana este disponibilă şi dispusă să accepte vizionarea, se stabileşte contactul.

— Şi sunt necesare toate acele butoane? întrebă Baley. Robotul de-abia atinge cea mai mare parte a panoului.

— Nu dispun de informaţii complete asupra acestui subiect, colege Elijah. Există însă cazuri când trebuie aranjate vizionări multiple sau mobile. Acestea din urmă, mai ales, necesită reglări complicate şi continue.

Robotul anunţă:

— Domnilor, contactul este stabilit şi acceptat. Când sunteţi gata va intra în funcţiune.

— Gata, mormăi Baley şi, ca şi cum acest cuvânt ar fi fost un semnal, cealaltă jumătate a camerei se umplu de lumină.

Daneel se grăbi să spună:

— Am neglijat să indic robotului ca toate deschiderile spre exterior să fie acoperite. Îmi pare rău şi trebuie să…

— N-are a face, răspunse Baley, crispându-se. Am să suport. Lasă-le aşa.

Viziona o sală de baie; cel puţin aşa credea, judecând după instalaţii. La un capăt al încăperii se găsea, ghici el, un fel de salon de cosmetică şi imaginaţia lui plasă acolo un robot (sau mai mulţi?) care puneau la punct, cu o rapiditate plină de precizie, amănuntele unei coafuri feminine şi anumite elemente exterioare care alcătuiau imaginea pe care femeia respectivă urma s-o înfăţişeze lumii.

Cât despre unele aparate şi dispozitive, pur şi simplu nici nu mai încercă să ghicească ce erau. Lipsa de experienţă nu-i permitea să-şi dea seama la ce servesc. Pereţii erau încrustaţi cu un model complicat care înşela ochiul, făcându-l să creadă că reprezintă un obiect natural şi apoi pierzându-se într-o compoziţieabstractă. Efectul era calmant şi aproape hipnotic prin modul în care solicita atenţia privitorului.

Ceea ce părea a fi duşul, o instalaţie destul de mare, nu era separat de rest prin nimic material, ci mai degrabă printr-un dispozitiv special de iluminare care crea un zid de opacitate sclipitoare. Nu se vedea nici o fiinţă omenească.

Privirile lui Baley se aţintiră asupra podelei. Unde se termina camera lui şi unde începea cealaltă? Era uşor de spus, căci exista o linie unde calitatea luminii se schimba, marcând probabil hotarul.

Baley păşi spre acea linie şi după un moment de şovăială întinse mâna dincolo de ea.

Nu simţi nimic; era ca şi cum şi-ar fi vârât braţul într-unui din primitivele aparate de vizionare tridimensionale de pe Pământ. Acolo, cel puţin, ar fi continuat să-şi vadă mâna; slab, poate, şi acoperită de imagini, dar ar fi continuat s-o vadă. Aici însă dispăruse complet. Pentru ochii lui braţul i se termina ca tăiat de la încheietură.

Dar dacă ar trece peste linie cu tot corpul? Probabil că atunci n-ar mai putea vedea nimic. S-ar afla într-o lume de întuneric total. Gândul unui asemenea înveliş protector îi era aproape plăcut.

Fu întrerupt de o voce. Ridică ochii şi păşi înapoi cu o grabă aproape ridicolă.

Îi vorbea Gladia Dclmarrc. Cel puţin aşa presupunea Baley. Partea superioară a perdelei de lumină ce ascundea cabina duşului dispăruse şi se vedea limpede un cap.

Capul îi surâse lui Baley:

— Am spus „bună ziua”, şi îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi. Mă voi usca imediat.

Avea o faţă triunghiulară, cu pomeţii destul de proeminenţi (lucru şi mai vădit at unei când zâmbea) şi care se îngusta într-o curbă lină, încadrând nişte buze pline şi terminându-sc într-o bărbie delicată. Capul nu părea să se afle prea sus deasupra pardoselii. Baley aprecie înălţimea femeii la aproape l,6o metri. (Nu era un caz tipic. Cel puţin după părerea lui Baley. Pe Pământ se credea că spaţienele sunt de regulă înalte şi impunătoare). Şi nici n-avea acele reflexe spaţiene de bronz în păr. Era un păr castaniu deschis, aproape blond, de lungime potrivită. În acele clipe flutura zbârlit, din cauza a ceea ce detectivul bănuia a fi un curent de aer cald. Imaginea era de-a dreptul atrăgătoare.

Baley răspunse, stânjenii:

— Dacă vreţi să întrerupem contactul şi să aşteptăm până ce sunteţi gata…

— Nu, nu! Sunt aproape gata şi putem sta de vorbă între timp. Hannis Gruer mi-a spus că vreţi să mă vizionaţi. Sunteţi de pe Pământ, după câte ştiu.

Stătea cu ochii aţintiţi asupra lui, părând să-l soarbă din priviri. Baley dădu din cap afirmativ şi se aşeză.

— Tovarăşul meu este de pe Aurora.

Gladia surâse şi-şi menţinu plivirile asupra lui Baley, de parcă el ar fi fost adevărata curiozitate şi, într-adevăr, îşi spuse Baley, aşa şi era.

Femeia îşi ridică braţele deasupra capului, trecându-şi degetele prin păr şi răsfirându-l ca pentru a-i grăbi uscarea. Avea braţe delicate şi graţioase.

E foarte atrăgătoare, se gândi Baley. Apoi îşi spuse jenat: Jessie n-ar agrea scena asta.

Daneel interveni în conversaţie:

— Nu s-ar putea, doamnă Delmarre, ca fereastra pe care o vedem să fie polarizată sau acoperită? Pe colegul meu îl deranjează lumina zilei. Pe Pământ, aşa cum aţi auzit probabil…

Tânăra femeie (Baley îi dădea douăzeci şi cinci de ani, dar nutrea o bănuială întristătoare că în privinţa vârstei spaţicnilor aparenţele puteau fi foarte înşelătoare) îşi puse mâinile pe obraji şi exclamă:

— Vai, sigur că ştiu! Ce proastă sunt! Iertaţi-mă, vă rog, voi face asta imediat. Voi chema un robot…

Şi, continuând să vorbească, ieşi din boxa de uscare, cu mâna întinsă spre butonul de comandă.

— Mereu îmi spun că ar trebui să am mai multe butoane în camera asta. La ce e bună o casă dacă n-ai un buton la îndemână oriunde le-ai afla — să zicem, la cel mult un metru distanţă. Ar fi… Dar ce, ce s-a întâmplat?

Se uită uluită la Baley care, sărind din fotoliu şi răsturnându-l, se întorsese cu spatele, roşu până în vârful urechilor.

Daneel observă calm:

— Ar fi preferabil, doamnă Delmarre, după ce chemaţi robotul să vă întoarceţi în boxă sau, dacă nu, să puneţi pe dumneavoastră unele articole vestimentare.

Gladia îşi privi surprinsă corpul gol şi răspunse:

— Da, desigur.