Marginea Fundaţiei

26

ORATORII stăteau în jurul Mesei împietriţi în izolare mentală, de parcă — printr-un acord tacit — şi-ar fi ascuns cu toţii gândurile pentru a evita să-l insulte în mod irevocabil pe Primul Orator după cele afirmate în legătură cu Trevize. Priviră pe furiş către Delarmi şi acest gest dezvăluia multe lucruri nespuse. Între toţi Oratorii, ea era binecunoscută pentru aroganţă. Până şi Gendibal dădea dovadă, măcar din gură, de mai mult respect faţă de tradiţii şi convenţii.

Delarmi simţi semnificaţia acestor priviri şi-şi dădu seama că n-avea altceva de făcut decât să-şi asume răspunderea pentru situaţia imposibilă pe care ea însăşi o crease. De fapt, nici nu avea intenţia de a ocoli această spinoasă problemă. În întreaga istorie a celei de-a Doua Fundaţii, nici un Prim Orator nu fusese pus sub acuzare pentru analize greşite (şi dincolo de termenul acesta, pe care chiar ea îl inventase drept paravan, era vorba despre incompetenţă nerecunoscută). Acum, o asemenea punere sub acuzare devenea posibilă. N-avea de gând să dea înapoi.

— Prim Orator! vorbi ea rar, fără să-şi mişte buzele subţiri şi lipsite de viaţă, mai greu de distins acum din cauza palorii chipului. Chiar tu ai afirmat că n-ai dovezi palpabile care să-ţi sprijine părerea şi că matematica psihoistorică nu indică nimic. Ne ceri să luăm o hotărâre crucială pe baza unui sentiment mistic?

Primul Orator ridică ochii şi se încruntă. Era conştient de izolarea mentală a membrilor Mesei. Ştia ce înseamnă asta şi răspunse cu răceală:

— Nu vă ascund că-mi lipsesc dovezile. Nu vă prezint, însă, nici lucruri false. Ceea ce vă ofer este puternica percepţie intuitivă a unui Prim Orator cu decenii de experienţă, care şi-a petrecut o viaţă-ntreagă analizând îndeaproape Planul Seldon. Privi în jur inflexibil aşa cum n-o făcuse niciodată şi, una după alta, protecţiile mentale slăbiră şi dispărură. Delarmi renunţă ultima la această izolare, abia când Primul Orator întoarse privirea spre ea.

Cu o sinceritate dezarmantă care şterse orice urmă de alte sentimente şi gânduri, Delarmi spuse:

— Prim Orator, accept declaraţia. Cu toate acestea, socot că poate vei vrea să faci o reevaluare. Întrucât ţi-ai exprimat deja sentimentul de ruşine pentru ca ai recurs la intuiţie, ai dori să nu includem în documente afirmaţiile pe care le-ai făcut, asta bineînţeles dacă, după părerea ta s-ar cuveni să…

— Care-s aceste afirmaţii ce-ar trebui şterse din documente? interveni tăios Gendibal.

Toate privirile se îndreptară spre el. Dacă izolarea lor mentală n-ar fi fost deplină în momentele cruciale dinainte, ar fi detectat apropierea lui înainte chiar ca el să ajungă la uşă.

— Orice comunicare cu exteriorul întreruptă? Nimeni nu şi-a dat seama de intrarea mea? întrebă sardonic Gendibal. Ce întrunire obişnuită! Nu veghea nimeni asupra sosirii mele sau eraţi absolut siguri că nu voi mai veni?

Această izbucnire venea ca o violare flagrantă a tuturor regulilor. Întârzierea lui Gendibal constituia o încălcare serioasă a uzanţelor. Mai grav era că intrase neanunţat. Iar a vorbi înainte ca Primul Orator să fi încuviinţat intrarea venea ca o ofensă foarte gravă.

Primul Orator se-ntoarse spre el. Toate celelalte probleme treceau acum pe planul doi. Problema disciplinei devenise de primă importanţă:

— Orator Gendibal, ai întârziat. Soseşti neanunţat. Vorbeşti. Ne poţi prezenta un motiv întemeiat care să ne împiedice să te suspendăm din funcţie pe o perioadă de treizeci de zile?

— Bineînţeles. Discutarea suspendării din funcţie nu trebuie să înceapă până nu analizăm cine a acreditat ideea că voi întârzia şi de ce-a făcut-o, li se adresă Gendibal pe un ton stăpânit şi glacial, dar învăluindu-şi gândurile într-o perdea de furie fără să-i pese că cineva simţea asta.

Delarmi detecta sentimentul imediat şi zise cu convingere:

— Acest om e nebun.

— Nebun? E nebună femeia care afirmă aşa ceva. Ori se simte vinovată. Prim Orator, mă adresez ţie pentru a solicita un privilegiu personal, declară Gendibal.

— Ce caracter are acest privilegiu personal, Orator?

— Prim Orator, acuz pe cineva prezent aici de tentativă de asasinat.

Atmosfera deveni explozivă când toţi Oratorii se ridicară în picioare în acelaşi timp, izbucnind într-o babilonie de vorbe, expresii şi gânduri.

Primul Orator ridică braţele încercând să-i liniştească şi strigă:

— Oratorului trebuie să i se ofere cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Se simţi obligat să-şi intensifice autoritatea mentală într-o manieră nepotrivită locului în care se aflau, dar nu avea de ales.

Spiritele se potoliră.

Gendibal aşteptă neclintit până când tăcerea deveni profundă atât sonor, cât şi mental, apoi începu:

— Trecând pe un drum hamish, aflându-mă la o distanţă şi deplasându-mă cu o viteză care mi-ar fi permis să ajung aici la vreme pentru a participa la întrunire, am fost oprit de câţiva fermieri şi am scăpat nebătut şi-n viaţă ca prin urechile acului. Dar şi aşa, am fost reţinut, de aceea am sosit abia acum. De la început aş dori să precizez că, de la Marea Devastare, nu cunosc nici un caz în care vreun membru al celei de-a Doua Fundaţii să fi fost tratat ireverenţios ca să nu spunem brutalizat — de către aceşti hamishi.

— Nici eu n-am auzit aşa ceva, întări Primul Orator.

— De obicei, membrii Fundaţiei nu pătrund neînsoţiţi pe teritoriul hamish, strigă Delarmi. Singur ţi-ai căutat-o!

— Adevărul e că m-am plimbat mereu pe teritoriul lor, reluă Gendibal. Am fost acolo de sute de ori. Cu toate astea, nimeni nu m-a acostat vreodată. Alţii nu se plimbă atât de liberi ca mine, dar nimeni nu se rupe de lume ca să devină prizonier al Universităţii. Îmi aduc aminte că Delarmi, iar apoi, ca şi cum şi-ar fi amintit titlul acesteia prea târziu, îl transformă într-o insultă mortală. Voiam să spun că şi Oratoriţa Delarmi a pătruns pe teritoriul hamish în câteva rânduri şi, cu toate astea, ea nu a fost acostată.

— Astea pentru că nu le-am vorbit niciodată prima, spuse Delarmi fixându-l cu privirea, şi am rămas la distanţă şi pentru că m-am purtat ca şi cum îmi datorau respect, au fost siliţi să mi-l acorde.

— Ciudat, se miră Gendibal, iar eu era cât pe-aci să spun că asta se datorează înfăţişării tale mai impunătoare. La urma urmei, chiar şi aici, puţini îndrăznesc să se apropie de tine. Dar spune-mi, cum se face că au găsit prilejul să mă atace tocmai azi, când trebuia să particip la o întrunire importantă a Mesei?

— Dacă nu din cauza purtării tale, atunci trebuie să fi fost o întâmplare, afirmă Delarmi. Nici măcar matematica lui Seldon n-a eliminat cu totul rolul întâmplării din evoluţia Galaxiei — ca să nu mai vorbim de evenimentele personale. Sau vorbeşti şi tu inspirat de intuiţie? (Unul sau doi Oratori scăpară mental câte-un oftat imperceptibil auzind această aluzie la adresa Primului Orator).

— N-a fost vorba de comportarea mea. Şi nici de întâmplare. Totul s-a petrecut deliberat, insistă Gendibal.

— Cum am putea şti asta? întrebă calm Primul Orator. Simţea că trebuie să manifeste înţelegere faţă de Gendibal, ca rezultat al ultimei remarci a lui Delarmi.

— Prim Orator, nu-mi ascund gândurile. Vă voi prezenta evenimentele aşa cum mi-au rămas întipărite în memorie.

Transferul dură doar câteva momente. Primul Orator nu se putu stăpâni:

— Uimitor! Orator, te-ai comportat foarte bine în condiţii de tensiune extraordinară. Sunt de acord că hamishii s-au comportat cu totul anormal şi că s-ar cuveni să facem o investigaţie. Până atunci, însă, te rog să participi la întrunire…

— O clipă! interveni Delarmi! Ce certitudine avem că relatarea Oratorului este exactă?

Gendibal pufni iritat în faţa acestei insulte, dar îşi domoli pornirea firească într-o asemenea situaţie şi zise:

— Mintea mea e deschisă.

— Am cunoscut şi minţi deschise care nu erau sincere.

— Nici nu mă îndoiesc de asta, Orator, îi răspunse Gendibal, întrucât tu, ca şi alţii, trebuie să-ţi controlezi gândirea tot timpul. Când mintea mi-e deschisă, aşa rămâne.

— Să nu con…, începu Primul Orator.

— Prim Orator, cu scuzele cuvenite pentru întrerupeie, solicit un privilegiu personal, zise Delarmi.

— Ce fel de privilegiu, Orator?

— Oratorul Gendibal a acuzat pe unul dintre noi de tentativă de asasinat, probabil instigând pe fermier să-l atace. Atâta timp cât nu retractează această acuzaţie atât eu, cât şi ceilalţi, inclusiv tu, Prim Orator, trebuie să ne considerăm ucigaşi potenţiali.

— Orator Gendibal, vrei să-ţi retragi acuzaţia? întrebă Primul Orator.

Gendibal îşi ocupă fotoliul şi lăsându-şi mâinile pe braţele lui, le strânse cu putere, de parcă ar fi vrut să le ia în stăpânire, şi spuse:

— O voi face imediat ce mi se va explica de ce un fermier hamish, căruia i s-au alăturat alţi câţiva, părea hotărât să mă reţină din drum.

— Dintr-o mie de motive, probabil, încercă Primul Orator să explice. Repet că vom investiga acest incident. Iar acum, Orator Gendibal, ca să ne putem continua discuţia, n-ai vrea să-ţi retractezi acuzaţia?

— Nu pot, Prim Orator. Am încercat minute-n şir, cât de delicat mi-a stat în putinţă, să-i cercetez mintea, căutând o modalitate de a-i influenţa comportamentul fără să-i fac nici un rău. Şi am dat greş. Gândurilor lui le lipsea flexibilitatea pe care o aşteptam. Emoţiile lui erau orientate, fixate, parcă de o altă gândire.

— Şi crezi că vreunul dintre noi era gândirea aceea? întrebă Delarmi ironic. N-ar putea fi organizaţia aceea misterioasă care ne face concurenţă şi care, după părerea ta, e mai puternică decât noi?

— S-ar putea, încuviinţă Gendibal.

— În cazul acesta, noi, care nu aparţinem acestei organizaţii de care ai tu cunoştinţă, nu suntem vinovaţi şi ar trebui să-ţi retragi acuzaţia. Ori acuzi pe cineva că se află sub controlul ei? Sau vrei să spui că vreunul sau vreuna dintre noi nu e ceea ce pare?

— Posibil şi aşa, îi răspunse netulburat Gendibal, conştient că Delarmi încerca să-i întindă o cursă.

— S-ar părea că năzărirea ta, continuă Delarmi ajungând la capătul demonstraţiei şi pregătindu-se să tragă o concluzie, privitoare la organizaţia secretă, necunoscută, ascunsă şi misterioasă, e un coşmar provocat de paranoia. Seamănă cu închipuirea ta vecină cu paranoia, că fermierii hamish sunt influenţaţi, că Oratorii se află sub control. Sunt gata, totuşi, să urmez acest ciudat mod de gândire. Orator, care dintre cei prezenţi aici e controlat? Eu, poate?

— Cred că nu, Orator. Dacă ai încerca să scapi de mine, nu ţi-ai arăta ostilitatea în mod deschis.

— O dublă dedublare, poate? sugeră Delarmi, jubilând. Asta ar fi o concluzie obişnuită în cazul imaginaţiei paranoice.

— S-ar putea. Ai mai multă experienţă decât mine în astfel de probleme.

Oratorul Lestim Gianni îl întrerupse iritat:

— Ascultă, Orator Gendibal, dacă o exonerezi pe Orator Delarmi, arunci acuzaţia împotriva noastră rămâne valabilă. Ce motive ar fi avut vreunul dintre noi să te împiedice să participi Ia această întrunire sau să te vrea mort?

Gendibal răspunse pe dată, de parcă ar fi aşteptat această întrebare:

— Când am intrat, subiectul în curs de dezbatere era omiterea din documente a unor informaţii făcute de Primul Orator. Eu n-am avut prilejul să le aud. Aş vrea sa le aflu şi cred că după aceea vă voi comunica motivul pentru care am fost reţinut.

— Pe baza intuiţiei şi a utilizării diferite a matematicii psiho-istorice, afirmasem că întregul viitor al Planului s-ar putea bizui pe Golan Trevize, exilat de către Prima Fundaţie, iar Orator Delarmi şi ceilalţi au exprimat obiecţiuni serioase, explică Primul Orator.

— Îi priveşte pe Oratori ce părere au, interveni Gendibal. În ceea ce mă priveşte, aprob această ipoteză. Trevize este cheia. Exilarea lui foarte precipitată mi se pare prea ciudată pentru a fi nevinovată.

— Orator Gendibal, vrei să dai de înţeles că Trevize sau cei care l-au exilat sunt manipulaţi de această organizaţie misterioasă? Oare toată lumea este controlată, cu excepţia ta şi a Primului Orator?

— Nu merită să răspund acestor provocări. Permiteţi-mi, în schimb, să vă întreb dacă vreunul dintre Oratorii prezenţi ar dori să-şi exprime acordul faţă de cele exprimate de Primul Orator şi de mine. Bănuiesc că aţi citit dezvoltarea matematică pe care v-am distribuit-o cu acordul Primului Orator.

Nimeni nu-i răspunse.

— Repet întrebarea, reluă Gendibal. A citit-o cineva?

Aceeaşi tăcere.

— Prim Orator, acum ai explicaţia reţinerii mele, conchise Gendibal.

— Dorim o formulare mai clară, spuse Primul Orator.

— Aţi exprimat ideea că va trebui să ne ocupăm de Trevize,ceea ce reprezintă o iniţiativă importantă în politica noastră şi dacă Oratorii au citit prezentarea mea, ei şi-au dat seama, în linii mari, la ce face aluzie. Dacă, totuşi, ei ar fi dezaprobat în unanimitate propunerea ta, atunci, prin blocarea puterii de decizie, n-ai fi realizat nimic. Dacă te-ar fi sprijinit măcar unul dintre Oratori, atunci ai fi putut pune în aplicare noua politică. Cei ce-au citit lucrarea mea ştiau că eu eram acel mic aliat şi, prin urmare, trebuia să fiu împiedicat prin orice mijloace să particip la întrunirea Mesei. Cât pe-aci ca această stratagemă să reuşească, numai că eu am sosit şi-l voi susţine pe Primul Orator. Mă declar de acord cu el şi, potrivit tradiţiei, obiecţiile celorlalţi unsprezece Oratori pot fi respinse.

Deiarmi izbi cu pumnul în masă:

— Se sugerează că cineva a ştiut dinainte ce va recomanda Primul Orator, că Gendibal va sprijini această poziţie şi că restul Oratorilor se vor opune — mai precis, cineva avea cunoştinţă de ceva ce nu fusese gândit sau spus. Se mai sugerează că această iniţiativă nu este pe placul organizaţiei născocite de paranoia lui Gendibal şi că membrii ei depun eforturi de a o bloca şi că, prin urmare, unul sau mai mulţi Oratori se află sub controlul ei.

— Asta sugerez, o aprobă Gendibal. Ai făcut o demonstraţie perfectă.

— Şi pe cine acuzi? izbucni Deiarmi.

— Pe nimeni. Solicit Primului Orator să reia subiectul. Este de netăgăduit că cineva din interior acţionează împotriva noastră. Sugerez ca toţi cei care slujesc cea de-a Doua Fundaţie să fie supuşi unei analize mentale amănunţite. Absolut toţi, inclusiv Oratorii. Chiar şi eu şi… Primul Orator.

Întrunirea Mesei degeneră într-un vacarm şi o agitaţie cum nu se mai întâmplase vreodată.

În cele din urmă Primul Orator suspendă şedinţa, iar Gendibal, fără a spune o vorbă cuiva, se duse în camera lui. Ştia binecă n-avea prieteni printre Oratori şi că însuşi Primul Orator nu se va încumeta să-l ajute decât cu jumătate de gură, în cel mai bun caz.

Nu ar fi putut spune dacă se temea pentru sine sau pentru a Doua Fundaţie. Simţea un gust amar la gândul că probabil soarta ei era pecetluită.

27

Gendibal dormi prost. Gândurile ce-l chinuiau în momentele de veghe şi visurile ce-i bântuiau somnul continuau disputa cu Delora Delarmi. Într-o frântură de vis, chiar o confundă pe Delarmi cu Rufirant, fermierul hamish, astfel că Gendibal se găsi faţă-n faţă cu o Delarmi de proporţii înspăimântătoare care înainta spre el ameninţător, cu pumnii enormi şi cu un zâmbet mieros care dezvelea nişte dinţi ascuţiţi ca acele.

Se trezi mai târziu decât de obicei cu senzaţia că nu s-a odihnit câtuşi de puţin şi observă că soneria de pe noptieră semnaliza, dar amuţise. Se întoarse şi o puse în funcţiune.

— Da? Ce s-a întâmplat?

— Orator! strigă administratorul de etaj cu o voce mai puţin respectuoasă decât se cuvenea. Un vizitator vrea să vă vorbească.

— Un vizitator? Gendibal îşi controlă programul de întrevederi şi ecranul nu-i afişă nici o întâlnire înainte de amiază. Apăsă tasta de afişare a orei; 8,32. Întrebă prost dispus: Cine e?

— Nu vrea să-şi dea numele, Orator. Apoi dezaprobator: Unul dintre hamishi. Venit la invitaţia ta, încheie el ca reproş.

— Să aştepte în sala de primire până cobor.

Gendibal nu se grăbi. Cât timp dură spălarea rituală rămase cufundat în gânduri. Faptul că cineva-i folosea pe hamishi pentru a-i zădărnici planurile avea un înţeles, dar ar fi vrut să ştie cine era acea persoană. Ce rost avea această intruziune hamish chiar în viaţa retrasă de aici? Să fi fost vreo capcană meşteşugită?

Pentru numele lui Seldon, ce căuta acest fermier hamish în Universitate? Ce motiv putea invoca? Ce motive avea de fapt?

O clipă, Gendibal se întrebă dacă nu s-ar cuveni să se înarmeze. Alungă dispreţuitor acest gând deoarece simţea că pe terenurile Universităţii putea să controleze un fermier fără a-şi primejdui situaţia şi fără a lăsa urme inacceptabile în mintea unui hamish.

Gendibal constată că fusese prea afectat de incidentul din ziua precedentă. Dar apropo, venise chiar acel fermier? Nemaifiind sub influenţa cuiva, se putea ca el să dorească acum să ceară scuze lui Gendibal pentru ceea ce făcuse, temându-se de pedeapsă. Dar cum de ştiuse Rufirant unde să meargă şi pe cine să caute?

Gendibal porni hotărât pe coridor şi intră în sala de aşteptare. Se opri uimit, apoi se întoarse spre administratorul care se prefăcea că-i foarte ocupat în cubiculul lui cu pereţi de sticlă.

— Administrator, nu ai precizat că vizitatorul e o femeie.

— Orator, am zis un hamish, răspunse calm administratorul. N-aţi cerut alie lămuriri.

— Minimum de informaţii, administrator? Va trebui să ţin minte că asta te caracterizează. (Şi va trebui să verifice dacă nu cumva administratorul fusese numit chiar de Delarmi. Iar de-acum înainte îi va ţine minte pe funcţionarii din preajma sa, “Inferiorii”, pe care îi ignorase cu prea multă uşurinţă de la înălţimea funcţiei de Orator, recent dobândită). E liberă vreuna dintre sălile de conferinţă?

— Orator, Sala Numărul 4 este singura disponibilă pentru următoarele trei ore, spuse administratorul cu un aer nevinovat, aruncând o privire spre femeia hamish, apoi spre Gendibal.

— Administrator, vom folosi Sala Numărul 4, şi te sfătuiesc să-ţi stăpâneşti gândurile.

Gendibal lovi neiertător, iar sistemul de protecţie al administratorului se închise mult prea încet. Gendibal ştia că era sub demnitatea lui să trateze cu dispreţ o gândire inferioară, dar o persoană incapabilă să-şi ascundă sentimenul de ranchiună faţă de un superior merita o lecţie pe care s-o ţină minte. Administratorul avea să sufere o uşoară durere de cap care va ţine câteva ore. O pedeapsă binemeritată.

28

Numele ei nu-i veni pe dată în minte şi nici nu era într-o dispoziţie care să-l îndemne la un efort de memorie, iar ea în nici un caz nu se aştepta ca el să-şi amintească.

Spuse morocănos:

— Eşti…

— Novi, învăţatule, rosti ea pe nerăsuflate. Celălalt nume a fi Sura, dar mi se spune Novi şi atât.

— Da. Novi. Ne-am cunoscut ieri; acum îmi aduc aminte. N-am uitat că mi-ai sărit în ajutor. Nu se putea hotărî să folosească accentul hamish chiar în incinta Universităţii. Cum ai ajuns aici?

— Maestre, ai spus că pot trimite scrisoare. Şi că trebuie să scriu: “Parlamentul Oratorilor, apartament 27”. Am adus-o personal, ca să-ţi arăt propriul meu scris, zise ea cu mândrie amestecată cu sfială. M-au întrebat ai mei: “Pentru cine a fi scrisoarea?” Ţi-am auzit numele când i-ai răspuns mojicului cu mintea otrăvită, Rufirant. Aşa c-am zis că a fi pentru Stor Gendibal, Maestru Cărturar.

— Şi te-au lăsat să treci, Novi? N-au cerut să vadă scrisoarea?

— Am fost tare spăimântată. M-am gândit că poate vor simţi milă şi bunătate. Şi-am zis: “Cărturarul G mi-a promis că-mi arată Palatul Cărturarilor”, iar ei au zâmbit. Unul dintre cei de la poartă a râs către un altul: “Şi n-o să-i arate numai Palatul”. Apoi mi-au arătat pe unde să merg sfătuindu-mă să n-o iau alt încotro, altfel or să mă dea afară pe dată.

Gendibal roşi uşor. Pentru numele lui Seldon, dacă ar simţi nevoia să se distreze în compania unei femei hamish, n-ar face-o într-un mod atât de deschis şi-ar fi mai pretenţios în alegere. Privi spre femeie cu intenţia de a clătina dojenitor din cap, dar se abţinu.

Arăta foarte tânără în ciuda muncilor grele care-ar fi trebuit s-o îmbătrânească. Nu putea să aibă mai mult de douăzeci şi cinci de ani, vârstă la care femeile hamish erau de obicei deja măritate. Îşi purta împletit părul negru, semn că era necăsătorită — de fapt, fecioară — şi asta nu-l surprinse. Atitudinea din ziua precedentă dovedea că avea un talent neîntrecut de ceartă şi Gendibal se îndoia că s-ar fi găsit vreun bărbat care să se lase înhămat şi strunit de limba ei slobodă şi ascuţită. Înfăţişarea ei nu atrăgea în mod deosebit. Deşi se vedea că-şi dăduse toată silinţa să arate mai prezentabilă, chipul îi era simplu şi colţuros, iar mâinile butucănoase şi înroşite de muncă. Întreaga ei făptură radia mai degrabă trăinicia decât graţia.

Simţindu-se privită cercetător, buzele începură să-i tremure. El îi înţelese sfiala şi teama şi i se făcu milă de ea. Îi fusese de mare ajutor cu o zi în urmă şi, de fapt, asta conta cel mai mult.

Încercând să fie prietenos şi binevoitor, o întrebă:

— Şi ai venit ca să vezi Palatul Cărturarilor?

Ea deschise larg ochii negri (foarte frumoşi, de altfel) şi-i răspunse:

— Maestre, nu te supăra pe mine. dar am venit să mă fac şi eu Cărturar.

— Vrei să devii Cărturar? făcu Gendibal, ca lovit de trăsnet. Femeie…

Se opri. Cum oare-să-i explice unei femei simple, total lipsită de subtilitate, nivelul de inteligenţă, pregătire şi activitate mentală necesare pentru a deveni ceea ce trantorienii numeau “cărturar”?

Dar Sura Novi continuă cu ardoare:

— Eu ştiu scrie şi citi. Am citit cărţi întregi din scoarţă în scoarţă. Şi am dorinţa de-a fi cărturar. Nu vreau să devin nevastă de fermier. Nu-s făcută pentru munca la fermă. N-am de gând să mă mărit c-un fermier şi nici să am copii de la el. (Ridicând capul spuse cu mândrie.) Am fost cerută. Şi-ncă de câte ori. Şi-ntotdeauna zic: “Nu”. Cuviincios, dar totuşi “Nu”.

Gendibal îşi putu da seama destul de limpede că minţea. N-o ceruse nimeni de soţie, dar nu lăsă să se înţeleagă că ştia adevărul:

— Şi ce vei face din viaţa ta dacă nu te căsătoreşti?

Novi îşi lăsă palma grea pe masă:

— Vreau să fiu cărturar. Nu femeie de fermier.

— Dar dacă nu te pot face cărturar?

— Atunci nu-s nimic şi-o să aştept să mor N-o să fiu nimic înviaţă dacă nu devin cărturar.

Gendibal se simţi îmboldit să-i cerceteze gândurile pentru a afla motivaţia acestei hotărâri, dar nu se cuvenea să facă aşa ceva. Un Orator nu se distra scotocind prin gândurile unor persoane neajutorate. Exista şi un cod al ştiinţei şi al tehnicii de control mental — mentalistica — la fel ca şi în alte profesiuni. Ori ar trebui să existe unul. (Regretă pe dată că-l încălcase în cazul administratorului.)

— De ce să nu rămâi la fermă, Novi?

Printr-o uşoară intervenţie o putea face să se mulţumească cu această situaţie, iar apoi, putea determina vreun necioplit să fie fericit să se însoare cu ea — şi să procedeze la fel şi cu ea. Asta n-ar însemna rea-intenţie, ci bunăvoinţă, numai că era împotriva legii, şi prin urmare, de neconceput.

— Nu vreau. Fermierii-s neştiutori ca pământul pe care muncesc şi devin ca el. Ca femeie a unui fermier, m-aş transforma şi eu în pământ. N-aş mai avea vreme să citesc şi-aş uita tot ce-am învăţat. Mintea mi-ar rămâne înţepenită şi-mpâclită, zise ea ducând mâna la cap. Nu! Un cărturar înseamnă altceva. Cuminţenie! (Gendibal observă că prin acest ultim cuvânt ea se referea mai degrabă la “inteligenţă” decât la “bună creştere”.) Un cărturar, continuă ea, trăieşte din cărţi şi… şi din, uit cum se mai cheamă. Făcu un gest larg cu mâinile care ar fi rămas neînţeles lui Gendibal dacă nu i-ar fi detectat gândurile.

— Microfilme, o ajută el. De unde ştii de microfilme?

— În cărţi citeşti despre multe lucruri, afirmă ea plină de mândrie.

Gendibal nu-şi putu înfrânge dorinţa de a afla mai multe. Această femeie hamish era nemaipomenită; nu mai auzise de una ca asta. Nu se făceau recrutări dintre hamishi, dar dacă Novi ar fi fost mai tânără cu vreo zece ani, de exemplu…

Ce pierdere! N-o va tulbura; n-o va deranja câtuşi de puţin, dar la ce bun să fii Orator dacă nu puteai observa minţi neobişnuite de la care să înveţi?

— Novi, spuse el, aş vrea să rămâi aici câteva clipe. Stai liniştită. Să nu vorbeşti.Nu te gândi să zici ceva. Gândeşte-te că vrei să dormi. Înţelegi?

Femeia îi reveni în priviri:

— De ce trebuie să fac asta, Maestre?

— Pentru că aş vrea să mă gândesc cum ai putea deveni cărturar.

La urma urmei, indiferent ce ar fi citit, nu era posibil ca ea să ştie exact ce înseamnă “cărturar”. Prin urmare, trebuia să afle ce credea ea despre cărturari.

Cu mare atenţie şi cu o infinită delicateţe îi sondă mintea, palpând fără ca practic să o atingă în vreun fel, ca atunci când aşezi mâna pe o suprafaţă metalică lustruită fără a lăsa amprente. Pentru ea, un cărturar era o persoană care citeşte tot timpul. N-avea nici cea mai vagă idee de ce trebuie citite cărţile. Munca învăţatului se confunda cu munca grea cu care era ea obişnuită — să aducă, să care, să gătească, să deretice, să execute ordine, însă pe domeniile Universităţii, unde se găseau cărţile şi unde credea că va avea timp să citească şi să devină vag “educată”. Totul se reducea la dorinţa ei de a fi servitoare, servitoarea lui.

Gendibal se încruntă. O servitoare hamish, şi încă una urâtă, lipsită de graţie, needucată, abia alfabetizată. De neconceput.

Va trebui s-o facă să-şi schimbe gândul. Va trebui să găsească o cale de a-i modela dorinţele şi de-a o face să se mulţumească cu condiţia ei, astfel încât să nu lase urme şi nici măcar Delarmi să nu aibă ce reproşa.

Ori fusese trimisă de Delarmi? Oare fusese pus la punct un plan complicat pentru a-l determina să influenţeze gândurile unui hamish pentru a putea fi prins şi pus sub acuzare?

Ridicol. Îl pândea pericolul de a deveni paranoic. Undeva, în reţeaua gândurilor ei simple trebuia să devieze un firicel de curent mintal. Nu era nevoie decât de un uşor impuls.

Călca litera legii, dar n-avea să-i facă nici un rău şi nimeni nu va băga de seamă.

Zăbovi o clipă.

Înapoi. Înapoi. Înapoi.

Pentru numele Spaţiului! Cât pe-aci să-i scape!

Era victima unei iluzii?

Ba nu! Acum, că atenţia îi fusese atrasă de acest amănunt, îl putu distinge cu claritate. Găsise o ramificaţie firavă palpitând dezordonat — neobişnuit de dezordonat. Şi cu toate acestea era atât de delicată, de lipsită de ramificaţii.

Gendibal se retrase din mintea ei şi vorbi cu blândeţe:

— Novi.

Concentrându-şi privirea asupra lui, ea-i răspunse:

— Da, Stăpâne?

— Poţi lucra cu mine. Te voi face învăţat…

Brusc uşurată şi cu ochii arzându-i, ea nu se putu stăpâni:

— Stăpâne…

Îi detectă pe dată intenţia. Voia să se azvârle la picioarele lui. Îi puse mâinile pe umeri şi o strânse uşor:

— Nu te mişca, Novi. Rămâi aşa. Stai!

Ca şi cum ar fi vorbit unui animal pe jumătate îmblânzit. Când văzu că ordinul său fusese recepţionat, îi dădu drumul de umeri. Abia acum îşi dădu seama de muşchii viguroşi ai braţelor ei.

— Dacă vrei să devii învăţat trebuie să te comporţi întocmai ca unul adevărat. Asta înseamnă că va trebui să fii tăcută, să vorbeşti calm şi să faci întotdeauna ce-ţi voi spune. Şi trebuie să încerci sa înveţi a te exprima la fel ca mine. De asemenea, vei cunoaşte şi alţi învăţaţi. Te vei teme?

— Frica n-oi avea, Stăpâne, dacă vei fi cu mine.

— Voi fi cu tine. Acum, însă, trebuie să-ţi găsesc o cameră, să aranjez să ţi se atribuie o toaletă, un loc în sala de mese şi haine. Va trebui să porţi haine potrivite pentru un învăţat, Novi.

— Astea-s tot ce…, se lamenta ea.

— Vom găsi altele.

Fără îndoială că va trebui să roage o femeie să se ocupe de îmbrăcăminte pentru Novi. Va mai avea nevoie de cineva care s-o înveţe pe această femeie hamish câte ceva despre igiena personală. La urma urmei, deşi hainele pe care le purta erau probabil cele de sărbătoare şi se gătise în mod special, Novi încă mai păstra un miros distinct, uşor neplăcut.

Va trebui, de asemenea, să aibă certitudinea că relaţia dintre ei va fi înţeleasă cum se cuvine. Era un secret la îndemâna oricui că atât bărbaţii, ba chiar şi femeile celei de-a Doua Fundaţii îşi permiteau escapade ocazionale printre hamishi pentru a-şi satisface plăcerile trupului. Atâta timp cât în cursul acestor aventuri nu se produceau intervenţii în gândurile hamishilor, nimeni nu găsea că merită să ridice obiecţii. În ceea ce-l privea, Gendibal nu-şi îngăduise asemenea distracţii şi-i plăcea să creadă că asta se datora faptului că nu simţea nevoia unor relaţii erotice mai vulgare şi mai piperate decât cele care-i erau la îndemână în interiorul Universităţii. În comparaţie cu femeile hamish, cele ale Fundaţiei erau poate mai şterse, dar străluceau de curăţenie şi aveau pielea mai catifelată.

Dar chiar dacă situaţia dădea naştere la interpretări şi se putea aştepta la ironii şi aluzii răutăcioase pentru că, nu numai că apelase la o femeie hamish, dar şi o adusese în preajma lui, Gendibal decise că merită să rabde această situaţie jenantă. Aşa cum stăteau lucrurile acum, această femeie de ţară, Sura Novi, devenea cheia victoriei lui în inevitabilul duel pe care avea să-l poarte cu Orator Delarmi şi cu restul membrilor Mesei.

29

Gendibal n-o revăzut pe Novi decât după cină, când veni însoţită de femeia căreia îi explicase îndelung toată situaţia, sau cel puţin caracterul asexual al relaţiei. Femeia înţelesese sau, oricum, nu îndrăznise să dea de înţeles că refuză să priceapă, ceea ce era la fel de bine.

Acum Novi stătea în faţa lui, timidă, mândră, sfioasă, triumfătoare — într-un amestec bizar de sentimente.

— Arăţi foarte frumos, Novi, îi spuse el.

Îmbrăcămintea pe care i-o dăduseră i se potrivea surprinzător de bine şi nu arăta nicidecum ridicol gătită astfel. Îi strâmtaseră rochia la talie, îi ridicaseră sânii sau nu putuse observa toate acestea când ea purta haine ţărăneşti?

Avea fese proeminente, dar nu neplăcute privirii. Chipul îi rămăsese simplu, desigur, dar atunci când bronzul datorat traiului în bătaia vântului şi-a soarelui avea să se şteargă, iar ea va învăţa să-şi îngrijească tenul, nu va fi chiar urâtă.

Pentru numele Vechiului Imperiu, femeia aceea îşi închipuise că Novi avea să fie amanta lui. Încercase s-o facă frumoasă pentru el.

Dar apoi se gândi: La o adică, de ce nu?

Novi va trebui să apară în faţa Mesei şi cu cât mai atrăgătoare, cu atât mai uşor va reuşi el să-şi impună punctul de vedere.

Exact când se gândea la acestea primi şi mesajul din partea Primului Orator. Avea gradul de adecvare obişnuit într-o societate mentalistă. Într-un limbaj mai mult sau mai puţin familiar, era numit “Efect de Coincidenţă”. Dacă te gândeşti vag la cineva care în acelaşi timp se gândeşte la tine, există o stimulare reciprocă din ce în ce mai pronunţată care, în câteva clipe, face gândurile precise, hotărâtoare şi simultane, după toate probabilităţile.

Chiar şi pentru cei care-l percep intelectual, procesul poate fi uimitor, mai ales dacă gândurile preliminare, neclare, ar apare atât de nedesluşite — de o parte sau de alta (sau de ambele) — încât ar trece neobservate la nivelul conştiinţei.

— Novi, nu pot sta cu tine astă seară. Am de lucru, explică Gendibal. Te voi conduce în camera ta. Vei găsi acolo câteva cărţi şi poţi face exerciţii de lectură. Îţi voi arăta cum să foloseşti semnalul dacă vei avea cumva nevoie de ajutor… şi ne vom revedea mâine.

30

— Prim Orator? se adresă Gendibal politicos.

Shandess se mulţumi să clatine din cap. Avea o înfăţişare aspră care îi accentua vârsta. Arăta ca o persoană care nu obişnuia să bea, dar nu i-ar fi stricat o înghiţitura de alcool. În cele din urmă îi răspunse:

— Eu te-am “chemat”…

— Fără mesager. Din “chemarea” directă am dedus că era vorba de ceva important.

— Aşa-i. Vânatul tău de pe Prima Fundaţie, Trevize.

— Da?

— Nu se îndreaptă spre Trantor.

Gendibal nu păru surprins:

— De ce-ar face-o? Informaţiile pe care le-am primit făceau referire la călătoria împreună cu un profesor de istorie antică pornit în căutarea Pământului.

— Da, legendara Planetă de Origine. Tocmai de aceea trebuia să vină pe Trantor. La urma urmei, profesorul ştie unde se află Pământul? Tu ştii? Sau eu? Putem fi siguri că există cu adevărat sau că a existat vreodată? Cu siguranţă că vor veni la Biblioteca aceasta pentru a obţine informaţiile necesare. Până în acest moment n-am considerat că situaţia a atins un punct de criză deoarece am crezut că Trevize va veni aici şi că prin el vom afla mai multe despre el şi despre intenţiile lui.

— Acesta ar fi sigur motivul pentru care nu i se permite să vină aici.

— Atunci unde merge?

— Încă n-am aflat.

— Pari destul de calm, spuse ţâfnos Primul Orator.

— Mă întreb dacă nu cumva e mai bine aşa, răspunse Gendibal. Vrei ca el să vină pe Trantor pentru a-l apăra şi a-l folosi ca sursă de informaţii. N-ar deveni oare un izvor de informaţii mai importante dacă merge unde doreşte şi face ceea ce şi-a propus, cu condiţia să nu-l pierdem din ochi?

— Insuficient! izbucni Primul Orator. M-ai convins de existenţa acestui nou duşman şi acum nu-mi găsesc liniştea. Ba, mai grav, m-am autosugestionat că trebuie să-l protejăm pe Trevize fiindcă altfel vom pierde totul. Nu reuşesc să alung sentimentul că el şi numai el este cheia.

— Prim Orator, orice s-ar întâmpla, noi nu vom pierde, spuse Gendibal cu convingere. Asta ar fi posibil dacă aceşti Anti-Catâri, ca să folosesc propria ta exprimare, ar fi continuat să se strecoare neobservaţi printre noi. Dar acum ştiu că sunt acolo. Nu mai acţionăm orbeşte. La următoarea întrunire a Mesei, dacă vom lucra împreună, vom declanşa contraatacul.

— Nu problema Trevize m-a determinat să te chem. Subiectul a căpătat importanţă doar fiindcă mi-a apărut ca o înfrângere personală. Analizasem inexact acest aspect al situaţiei. Am greşit punând orgoliul mai presus de politica generală şi-mi cer scuze. Mai e ceva.

— Ceva mai grav, Prim Orator?

— Exact, Orator Gendibal. Primul Orator oftă şi bătu darabana cu degetele pe birou în timp ce Gendibal rămase răbdător în picioare, aşteptând.

Într-un târziu Primul Orator vorbi cu blândeţe de parcă ar fi încercat să uşureze forţa loviturii:

— La o întrunire de urgenţă a Mesei, iniţiată de Orator Delarmi…

— Fără încuviinţarea ta, Prim Orator?

— Pentru ceea ce dorea ea, n-avea nevoie decât de susţinerea a trei dintre Oratori, mai puţin eu. La întrunirea convocată de urgenţă tu ai fost pus sub acuzare, Orator Gendibal. Acuzarea susţine că eşti nedemn de calitatea de Orator şi că trebuie să fii judecat. Pentru prima oară în decurs de mai bine de trei secole se întâmplă ca împotriva unui Orator să se emită o punere sub acuzare.

Străduindu-se să-şi ascundă orice semn de furie, Gendibal spuse:

— Bineînţeles că nu ai votat pentru punerea mea sub acuzare.

— Nu, dar am fost singurul. Restul Mesei a votat în unanimitate, iar rezultatul a fost de zece contra unul în favoarea acuzării. După cum ştii, pentru punerea sub acuzare trebuiau zece voturi, inclusiv cel al Primului Orator, sau zece fără vot lui.

— Dar eu n-am fost convocat.

— N-ai fi avut drept de vot.

— Dar aş fi putut lua cuvântul ca să mă apăr.

— Nu în condiţiile astea. Există puţine precedente, dar clare. Te vei apăra la procesul care va avea loc cât de curând posibil.

Îngândurat, Gendibal lăsă capul în pept, apoi afirmă:

— Asta nu mă îngrijorează în mod deosebit, Prim Orator. Consider că prima ta reacţie a fost corectă. Problema Trevize capătă caracter prioritar. Îmi permiţi să-ţi sugerez amânarea procesului din acest motiv?

Primul Orator ridică mâna pentru a-l opri.

— Orator, nu eşti de condamnat dacă nu înţelegi situaţia. Punerea sub acuzare se face atât de rar, încât chiar şi eu am fost obligat să cercetez procedura legală pe care o presupune. În aceste momente procesul are un caracter de urgenţă. Suntem siliţi să-l derulăm imediat, lăsând deoparte orice alte preocupări.

Gendibal îşi aşeză mâinile strânse pumn pe birou şi se înclină spre Primul Orator:

— Sper că nu vorbiţi serios.

— Aşa spune legea.

— Nu putem admite ca legea să ne facă orbi la un pericol evident.

— Orator Gendibal, pentru membrii Mesei tu reprezinţi un pericol imediat. Nu încerca să mă întrerupi. Legea în chestiune se bazează pe convingerea că nimic nu poate fi mai important decât posibilitatea de corupţie sau de utilizare ilegală a puterii de către un Orator.

— Dar nu pot fi acuzat nici de una, nici de alta. Prim Orator, şi ştiai acest lucru. E vorba de o vendetă personală a Oratorului Delarmi. Dacă se pune problema utilizării ilegale a puterii, singurul acuzat ar trebui să fie ea. Vina mea este că niciodată nu mi-am dat silinţa să devin mai agreabil — atâta lucru recunosc — şi că am acordat prea puţină atenţie unor bătrâni neghiobi şi atinşi de senilitate, dar consideraţi suficient de tineri pentru a li se încredinţa puterea.

— Ca mine, de exemplu, Orator?

Gendibal oftă:

— Vezi, iar am greşit. Nu mă refer la tine, Prim Orator… Foarte bine, atunci, să organizăm un proces în procedura de urgenţă. Chiar mâine. Ba mai bine astă seară. Să terminăm o dată cu el şi să trecem la problema Trevize. Nu trebuie să mai întârziem.

— Orator Gendibal. spuse Primul Orator, cred că nu înţelegi exact care este situaţia. Au mai fost cazuri de punere sub acuzare, nu multe, ci doar două. N-a fost condamnat nici unul dintre cei acuzaţi, însă tu nu ai cum să scapi nepedepsit! Atunci nu vei mai fi membru al Mesei şi nu vei mai avea nici un cuvânt de spus în probleme de politică publică. De fapt, vei pierde dreptul de vot la întrunirea anuală a Adunării.

— Şi nu vrei să acţionezi pentru a împiedica acest lucru?

— Nu pot. Vor vota împotriva mea, iar atunci voi fi silit să-mi dau demisia, ceea ce i-ar încânta pe Oratori.

— Iar Delarmi va deveni Prim Orator?

— Asta e aproape sigur.

— Aşa ceva nu trebuie să se întâmple!

— Exact! Iată de ce va trebui ca eu să votez în favoarea condamnării tale.

Gendibal trase adânc aer în piept.

— Insist asupra procedurii de urgenţă.

— Trebuie să ai timp să-ţi pregăteşti apărarea.

— Care apărare? Nu vor să asculte apărarea. Procedura de urgenţă!

— Masa trebuie să-şi instrumenteze acuzaţia.

— Nu există acuzaţie şi nici nu le trebuie aşa ceva. În mintea lor sunt deja condamnat şi nu au nevoie de altceva. De fapt, cred că preferă să mă vadă condamnat cât mai curând, deci le-ar surâde ideea ca procesul să aibă loc astă seară. Propune-le acest lucru.

Primul Orator se ridică. Se priviră în ochi, apoi Primul Orator întrebă:

— De ce te grăbeşti atât de mult?

— Problema Trevize nu suportă amânare.

— De îndată ce vei fi condamnat şi autoritatea mea va scade în faţa unei Mese unite, ce vom realiza?

Gendibal îi răspunse într-o şoaptă şuierată:

— Să n-ai teamă! În ciuda tuturor aparenţelor, nu voi fi condamnat.