Marginea Fundaţiei

88

PRIMARUL HARLA BRANNO avea toate motivele să se simtă satisfăcută. Vizita de stat nu ţinuse mult, însă fusese rodnică din toate punctele de vedere.

— Dar bineînţeles că nu putem avea deplină încredere în ei, remarcă ea, încercând să nu pară insolentă.

Privea la ecran. Navele Flotei intrau una după alta în hiperspaţiu, revenind pe poziţiile lor.

Nici nu încăpea vreo îndoială că oficialităţile din Sayshell se arătaseră deosebit de plăcut impresionate de prezenţa celor doi, dar era limpede că nu le scăpaseră două amănunte: navele rămăseseră tot timpul în spaţiul Fundaţiei şi plecaseră în grabă de îndată ce Branno promisese acest lucru.

Pe de altă parte, Sayshell nu avea să uite că navele puteau fi rechemate la graniţă în cel mult o zi. Era o manevră care demonstrase atât forţă, cât şi bunăvoinţă.

— Ai dreptate, o aprobă Kodell, nu ne putem încrede orbeşte în ei, dar şi Sayshell are interesul să respecte clauzele acordului. Am fost generoşi cu ei.

— Multe depind de punerea la punct a detaliilor şi anticipez că asta o să dureze luni de zile. Liniile generale ale acordului pot fi acceptate imediat, dar mai rămân lucrurile de fineţe: stabilirea perioadei de carantină pentru importuri şi exporturi, calcularea echivalentă a valorii cerealelor şi vitelor şi câte altele, spuse Branno.

— Ştiu, dar asta-i doar o chestiune de timp. Totul se va aranja, iar meritele îţi aparţin în întregime, doamnă Primar. A fost un act îndrăzneţ de a cărui înţelepciune recunosc sincer că m-am îndoit la început.

— Lasă, Liono. Vizita reprezentanţilor Fundaţiei a constituit o recunoaştere a mândriei sayshelliene. Şi-au păstrat o anumită independenţă încă de pe vremea Imperiului. Acesta-i un lucru demn de toată lauda şi admiraţia.

— Da, mai ales că de-acum încolo n-o să ne mai deranjeze.

— Exact, aşa că trebuie să lăsăm deoparte propria noastră mândrie şi să facem un gest de bunăvoinţă. Ca Primar al puternicei Federaţii, la început mi-a venit greu să mă decid să onorez cu o vizită grupul acesta de stele, dar acum, după ce am facut-o, mi se pare c-a meritat efortul: le-am dat un prilej de satisfacţie. Trebuia să ne dăm seama că vor accepta vizita, mai ales după sosirea navelor noastre la graniţă.

Kodell o aprobă:

— Am renunţat la etalarea forţei păstrând însă esenţa acesteia.

— Exact. Cine a spus prima oară vorbele astea?

— Cred că un personaj dintr-o piesă de Eriden, dar n-aş băga mâna-n foc. Poate întrebăm pe vreunul dintre criticii literari când ajungem pe Terminus.

— Dacă o să mai ţin minte. Trebuie să urgentăm vizita de răspuns a sayshellienilor şi să ne ocupăm ca ei să fie trataţi ca egali ai noştri. Dar mă tem că se impune să iei măsuri stricte de securitate, Liono. Unele capete mai înfierbântate de la noi ar putea organiza demonstraţii de protest şi n-ar fi deloc înţelept să-i supunem pe oaspeţii noştri unor umilinţe inutile.

— Bineînţeles, spuse Kodell. Şi apropo, trimiterea lui Trevize a fost o manevră inteligentă.

— A, paratrăsnetul meu? Ca să fiu cinstită, a realizat mai multe decât mi-aş fi imaginat. A sosit în Sayshell cu multă tevatură şi a atras atenţia şi protestele lor cu o iuţeală incredibilă. Pentru numele Spaţiului, asta a constituit o excelentă motivare pentru vizita mea. În primul rând, am dovedit că mă preocup constant ca nici un cetăţean al Fundaţiei să nu tulbure obiceiurile altei lumi, iar în al doilea rând mi-am exprimat recunoştinţa pentru răbdarea şi înţelegerea pe care le-au arătat faţă de situaţia creată de Trevize.

— Subtil! Dar nu crezi că era mai bine dacă-l luam pe Trevize cu noi la plecare?

— Nu. La drept vorbind, îl prefer oriunde, numai acasă nu. Pe Terminus ar deveni un factor destabilizator. Prostiile pe care le debita despre a Doua Fundaţie au servit ca pretext ideal pentru a-l izgoni şi eram sigură că Pelorat îl va convinge să meargă spre Sayshell. Dar n-aş vrea ca el să se-ntoarcă şi să vorbească din nou vrute şi nevrute. Nu se ştie ce necazuri ne-ar mai putea crea.

Kodell chicoti:

— Nu cred că s-ar putea găsi palavragii mai desăvârşiţi decât intelectualii cu pretenţii academice. Mă-ntreb câte-ar mai fi înghiţit Pelorat dacă l-am fi încurajat.

— Credinţa lui în existenţa Gaiei mitice ne-a slujit de minune. Dar să lăsăm asta. La întoarcere va trebui să dăm piept cu Consiliul, căci avem nevoie de voturile lor pentru aprobarea tratatului cu Sayshell. Din fericire, avem declaraţia lui Trevize, cu amprenta lui vocală şi tot ce ne mai trebuie ca să convingem pe oricine că a plecat de bunăvoie de pe Terminus. Voi prezenta în mod oficial scuze pentru reţinerea lui temporară şi cred că vom da satisfacţie Consiliului.

— Sunt încredinţat ea vei reuşi să-i ameţeşti cu vorba, Primare, spuse sec Kodell. Dar te-ai gândit că Trevize ar putea totuşi să caute în continuare cea de-a Doua Fundaţie?

— S-o caute, zise Branno ridicând nepăsătoare din umeri, numai să nu se-ntoarcă pe Terminus. Asta-i va da iluzia că face ceva, cu toate că n-o să ajungă la nici un rezultat. Existenţa celei de-a Doua Fundaţii devine mitul secolului, aşa cum Gaia e mitul Sayshellului.

Cu un aer mulţumit, se aşeză mai lejer pe scaun şi continuă:

— Iar acum avem şi Sayshellul în mână şi când or să-şi dea seama de asta are să fie prea târziu ca să mai scape. Fundaţia va continua să se dezvolte încet, dar sigur.

— Toate meritele îţi aparţin, primare.

— Ştiam şi singură asta, îi răspunse Branno.

Nava intră în hiperspaţiu şi reapăru în apropierea Terminusului.

89

Aflat din nou pe propria-i navă, Gendibal avea toate motivele să fie mulţumit. Deşi scurtă, întâlnirea cu Prima Fundaţie fusese foarte rodnică.

Transmisese deja un mesaj în care îşi exprimase cu discreţie triumful. Deocamdată trebuia ca Primul Orator să ştie că totul a decurs bine (lucru ce se putea deduce şi din simplul fapt că nu fusese obligat să apeleze la forţa totală a celei de-a Doua Fundaţii.). Detaliile aveau să fie dezvăluite mai târziu.

Va povesti cum o intervenţie atentă şi minoră asupra minţii Primarului Branno a făcut-o să renunţe la fantasmagoriile ei imperiale şi să revină pe tărâmul mai practic al tratatelor comerciale; cum o intervenţie precaută, făcută de la mare distanţă, asupra minţii conducătorului Uniunii Sayshell avusese ca rezultat o invitaţie adresată Primarului pentru efectuarea unei vizite de stat şi cum, mai târziu, s-a ajuns la o apropiere a poziţiilor fără alte intervenţii şi Compor s-a putut întoarce pe Terminus pe propria lui navă pentru a supraveghea respectarea acordului. Gendibal se gândi că totul fusese un exemplu aproape clasic privind rezultatele ce se pot obţine prin folosirea expertă a mentalicii.

Sigur că toate astea o vor reduce la tăcere pe Orator Delarmi, şi vor duce la numirea sa ca Prim Orator foarte curând după prezentarea detaliilor în cadrul întrunirii formale a Mesei. În ceea ce-l privea, Gendibal nu putea să minimalizeze importanţa prezenţei Surei Novi, deşi acest aspect nu trebuia evidenţiat în mod deosebit în faţa Oratorilor. Ea nu numai că-şi adusese o contribuţie esenţială la victoria lui, dar îi oferise şi scuza de care avea acum nevoie pentru a-şi savura bucuria aproape copilărească (şi foarte umană, pentru că şi Oratorii sunt oameni) la gândul că va deveni obiectul atenţiei şi admiraţiei tuturor.

Gendibal ştia că ea nu înţelegea numic din ceea ce se întâmplase, fiind doar conştientă că lucrurile se aranjaseră după placul lui, iar acum nu-şi mai încăpea în piele mândrindu-se cu succesul lui. El mângâie perfecta netezime a minţii ei, simţi căldura acestui sentiment, şi spuse:

— Novi, fără tine n-aş fi reuşit. Cu ajutorul tău am putut spune Primei Fundaţii, adică oamenilor de pe nava aceea mare…

— Da, Stăpâne, ştiu despre cine-i vorba.

— Tu m-ai ajutat să-mi dau seama că aveau un scut mental şi că emiteau un câmp mental slab. Din efectul reflectat de mintea ta am înţeles perfect caracteristicile amândurora. Astfel am reuşit să penetrez scutul şi să deviez câmpul.

— Stăpâne, nu înţeleg exact despre ce vorbeşti, spuse Novi. Dar dac-aş fi putut, făceam chiar mai mult ca să te ajut.

— Ştiu asta, Novi, dar mi-ai fost de mare ajutor. Am rămas uimit cât de periculoşi pot să fie, însă prinşi acum, înainte de a-şi perfecţiona scutul şi câmpul mental, ar putea fi opriţi. Primarul se întoarce acasă uitând şi de scut şi de câmp, mulţumită că a obţinut un tratat comercial cu Sayshell, care va deveni astfel o parte constitutivă a federaţiei. Nu neg că mai sunt multe de făcut pentru a dezafecta armele lor, pentru că până acum am cam ignorat acest aspect. Rămase tăcut şi gânditor câteva clipe, apoi continuă cu voce scăzută: Ne-am înşelat asupra posibilităţilor reale ale Primei Fundaţii. Trebuie să instituim o supraveghere foarte atentă. Acum e momentul să acţionăm pentru a uni Galaxia. Va trebui să folosim mai intens mentalica pentru a realiza o cooperare strânsă între conştiinţe, căci asta ar sluji Planului. Adânc convins de aceste adevăruri, mă voi strădui să le aplic întocmai.

— Stăpâne?! spuse Novi îngrijorată.

Gendibal nu-şi putu reţine un zâmbet:

— Iartă-mă. Gândeam cu voce tare… Novi, îţi mai aminteşti de Rufirant?

— Fermierul acela tare de cap care te-a atacat? Eu zic că da.

— Sunt convins că agenţi ai Primei Fundaţii, înarmaţi cu scuturi mentale personale, au pus la cale acea întâmplare, precum şi altele care ne-au făcut viaţa amară. Şi când te gândeşti că am fost orbi la asemenea anomalii. Pe vremea aceea, uitasem cu totul de Prima Fundaţie, absorbit cu totul de mitul acestei lumi misterioase, mai precis, de superstiţia sayshelliană referitoare la Gaia. Şi în problema asta mintea mi-a fost de folos. M-a ajutat să stabilesc cu precizie că sursa câmpului mental se află pe nava de luptă, iar nu în altă parte.

Îşi frecă mâinile satisfăcut.

— Stăpâne?! întrebă timid Novi.

— Da, Novi?

— Vei fi recompensat pentru ceea ce-ai realizat?

— Ba bine că nu. Shandess se va retrage, iar eu voi deveni Prim Orator şi astfel voi avea prilejul să fac din a Doua Fundaţie un factor activ în dezvoltarea Galaxiei pe un nou făgaş.

— Prim Orator?

— Da, Novi. Voi fi cel mai important şi mai puternic învăţat.

— Cel mai important? Îl privi cu adâncă tristeţe.

— De ce te-ai supărat, Novi? N-ai vrea să fiu recompensat?

— Ba da, Stăpâne, aş vrea. Dar dacă vei fi cel mai important dintre învăţaţi n-o să mai doreşti să ai în preajma ta o femeie hamish. Nu ţi-ar face cinste.

— Aşa crezi? Cine mă poate-mpiedica? spuse el şi se simţi cuprins de un val de afecţiune. Novi, o să rămâi lângă mine oriunde aş merge şi orice aş face. Îţi închipui că vreau să mai risc să lucrez împreună cu unele dintre fiarele care alcătuiesc Masa fără mintea ta, care-mi poate arăta oricând, fără ca tu să-ţi dai seama şi înainte ca ei să ştie, care le sunt emoţiile? Pe lângă acestea…, continuă el şi păru străfulgerat de o revelaţie. În plus, eu… Îmi place să te am alături şi doresc să te păstrez lângă mine. Dar numai dacă vrei şi tu acelaşi lucru.

— Of, Stăpâne, şopti Novi şi-şi lăsă capul pe umărul lui, în timp ce el o cuprinse de talie.

În straturile cele mai profunde, acolo unde nici mintea lui Novi nu putea pătrunde şi înţelege, esenţa Gaiei rămăsese vie şi dirija cursul evenimentelor, iar acea mască impenetrabilă făcea posibilă continuarea măreţei misiuni.

Iar masca — aparţinând femeii hamish — se simţea întru totul fericită. Atât de fericită, încât Novi se consolase cu distanţa apărută între ea şi ea/ei/toţi, mulţumită să rămână şi pe viitor ceea ce părea a fi.

90

Frecându-şi încântat mâinile şi încercând să-şi domolească entuziasmul, Pelorat exclamă:

— Ce fericit sunt că ne-am întors pe Gaia.

— Hmm, făcu Trevize gândindu-se la ale lui.

— Ştii ce mi-a spus Bliss? Primarul se întoarce pe Terminus cu un tratat comercial încheiat cu Sayshell. Oratorul celei de-a Doua Fundaţii revine pe Trantor convins că el a rezolvat criza şi femeia aceea Novi, îl însoţeşte ca să fie sigură că se vor iniţia schimbările care să facă posibilă renaşterea Galaxiei. Şi că nici una dintre Fundaţii n-are habar că Gaia există. E uimitor.

— Da, răspunse Trevize. Mi s-a comunicat şi mie. Dar noi ştim că Gaia există şi putem vorbi despre ea fărăgrijă.

— Bliss nu-i de aceeaşi părere. Zice că n-o să ne creadă nimeni şi că ar trebui să fim conştienţi de asta. În plus, eu unul nu intenţionez să mai plec de pe Gaia.

Vorbele acestea îl treziră pe Trevize din starea de visare în care căzuse. Ridică ochii surprins:

— Poftim?

— Vreau să rămân aici. Nici nu-mi vine să cred. Până acum câteva săptămâni duceam o viaţă solitară pe Terminus, aşa cum am trăit zeci de ani, absorbit de documente, şi de propriile mele gânduri, fericit în felul meu, dar vegetând. Apoi peste noapte am devenit călător prin spaţiu, m-am trezit în mijlocul unei crize de proporţii galactice şi… să nu râzi, Golan, am găsit-o pe Bliss.

— Nu râd, Janov, îl asigură Trevize, dar crezi că e bine ce faci?

— Fireşte. Problema asta, a Pământului, nu mă mai preocupă atât de mult. S-a explicat mulţumitor de bine că a fost prima lume cu un sistem ecologic dezvoltat şi echilibrat şi cu o viaţă inteligentă. Eternii, îşi aminteşti?

— Da, sigur. Şi ai de gând să stai pe Gaia?

— Bineînţeles. Pământul aparţine trecutului, iar eu sunt sătul de istorie. Gaia reprezintă viitorul.

— Nu eşti o parte a Gaiei, Janov. Crezi că vei putea deveni o parte a ei?

— Bliss spune că din punct de vedere intelectual, dacă nu biologic, aş putea. Are să mă ajute, înţelegi?

— Dar dacă ea este parte componentă a Gaiei, cum veţi putea să trăiţi alături, să aveţi un punct de vedere comun şi interese…

Se aflau undeva în aer liber şi Trevize contemplă grav insula rodnică şi liniştită, marea şi, la orizont, o altă insulă ce părea împurpurată din cauza distanţei… toate radiind calm, viaţă, civilizaţie şi unitate.

— Janov, rosti el, ea e o lume; tu doar un minuscul individ. Dacă se va plictisi de tine? E tânără…

— M-am gândit, Golan. Numai la asta mi-a fost gândul în ultimele zile. Nu sunt chiar un prostănac romantic. S-ar putea să se plictisească de mine, dar mă voi mulţumi cu ceea ce-mi va oferi până la despărţire. Mi-a oferit deja destule. Am primit mai mult decât am visat toată viaţa. Chiar dacă din clipa asta n-aş mai vedea-o, tot mă consider câştigător.

— Nu te cred, spuse Trevize cu blândeţe. Socot că eşti un prostănac romantic şi, pe cuvântul meu, nici nu te-aş vrea altfel. Janov, deşi nu ne cunoaştem de multă vreme, am trecut împreună prin atâtea în ultimele săptămâni… Iartă-mă dacă-ţi par ridicol, dar ţin foarte mult la tine.

— Şi eu te preţuiesc, Golan, îl asigură Pelorat.

— N-aş vrea să suferi. Ar trebui să mă laşi să vorbesc cu Bliss.

— Nu, nu. Te rog să n-o faci. O să-i ţii o predică.

— N-o să-i ţin nici o predică. Vreau să vorbesc cu ea între patru ochi, dar nu neapărat în legătură cu tine. Te rog, Janov,n-am intenţia de a face asta fără asentimentul tău, aşa că lasă-mă să am o discuţie cu ea pentru a clarifica o serie de lucruri. Dacă o să fiu mulţumit, a să-ţi adresez cele mai sincere felicitări şi o să rămân şi eu cu cugetul împăcat, orice s-ar întâmpla după aceea.

— O să strici totul, spuse Pelorat clătinând neîncrezător din cap.

— Îţi promit că nu. Te implor.

— Bine, dar să fii atent, dragă prietene…

— Ai cuvântul meu de onoare.

91

— Mi-a zis Pel că voiai să-mi vorbeşti.

— Da, răspunse Trevize.

— Bliss se afla în micul apartament ce-i fusese rezervat lui Trevize.

Se aşeză cu eleganţă, şi puse picior peste picior. Ochii ei frumoşi şi limpezi îl priviră cercetători. Părul lung şi negru avea reflexe aibăstrui.

— Nu-ţi prea sunt pe plac, aşa-i? M-ai privit dezaprobator încă de la început.

Rămas în picioare, Trevize îi spuse:

— Îţi dai seama ce-i în mintea altora. Ştii ce cred despre tine şi cunoşti motivul.

Cu o uşoară mişcare din cap Bliss negă:

— Mintea ta nu e încătuşată de Gaia. Ştii asta şi singur. Am avut nevoie de alegerea ta, căci trebuia făcută de o minte limpede şi neinfluenţată din afara. Când v-am capturat nava, tu şi Pelorat v-aţi aflat sub înrâurirea unui câmp calmant, dar acest lucru era esenţial. Din cauza panicii sau fricii se putea întâmpla ceva grav cu mintea ta, căci ar fi putut să-şi piardă calităţile şi să nu ne folosească la nimic în momentele cruciale care au urmat. Atât şi nimic mai mult. N-am trecut dincolo de acest prag şi nici n-am făcut-o de atunci încoace, aşa că nu ştiu la ce te referi.

— Am făcut alegerea de care aveaţi nevoie. Am hotărât în favoarea Gaiei şi a Galaxiei. Atunci de ce mai vorbim despre faptul că mintea mea a rămas limpede şi neinfluenţată? Aţi obţinut ceea ce doreaţi şi acum puteţi face ce vreţi din mine.

— Te înşeli profund, Trev. S-ar putea ca în viitor să mai fie nevoie de luat hotărâri importante. Tu rămâi ceea ce eşti şi, cât vei trăi, te vom considera o resursă naturală rară a Galaxiei. Fără îndoială că s-ar putea să existe sau să mai apară şi alţii ca tine în Galaxie, dar deocamdată nu cunoaştem altul. Încă nu-ţi putem aduce nici o atingere.

Trevize rămase pe gânduri.

— Tu eşti Gaia, dar eu nu doresc să vorbesc cu ea. Eu vreau să-ţi voebesc ţie, ca individ, dacă aşa ceva e posibil.

— Se poate. Suntem departe de a duce o existenţă comună. Pot bloca existenţa Gaiei pentru un timp.

— Da, spuse Trevize, cred că poţi. Ai făcut-o în clipa asta?

— Da.

— Atunci dă-mi voie să-ţi spun că n-ai jucat cinstit. Probabil că n-ai pătruns în mintea mea pentru a-mi influenţa hotărârea, dar sigur ai înfluenţat-o pe a lui Pelorat, aşa-i?

— Aşa ţi s-a părut?

— Exact. În momentul crucial, Pelorat mi-a amintit de viziunea pe care o avea el despre o Galaxie vie şi gândul lui m-a determinat să fac alegerea din acea clipă. S-ar putea ca gândul să fi fost al lui, dar mintea care-l inspirase era a ta, nu-i aşa?

— Gândul acesta, ca şi altele, existau în mintea lui. Am netezit calea şi activat ideea de Galaxie vie, dar nu în dauna altui gând. Prin urmare, el a lunecat cu uşurinţă din conştiinţă ajungând să fie exprimat în cuvinte. Te rog să mă crezi, nu eu l-am creat. El se afla acolo.

— Acest lucru poate fi totuşi considerat un amestec direct în libertatea totală pe care o aveam pentru a lua o hotărâre, nu?

— Gaia a socotit că e necesar.

— A socotit? Atunci, în speranţa că asta te-ar putea face să te simţi mai bine sau mai nobilă, vreau să ştii că deşi remarca lui Janov m-a convins să iau hotărârea în acel moment, eu aş fi făcut aceeaşi alegere chiar dacă n-ar fi scos o vorbă sau dacă ar fi încetat să mă determine să aleg în alt fel. Ţin foarte mult să cunoşti acest fapt.

— Mă simt uşurată, îi răspunse Bliss cu răceală. Asta e tot ce voiai să-mi comunici când ţi-ai exprimat dorinţa de a mă vedea?

— Nu.

— Mai e ceva?

Trevize se aşeză pe un scaun pe care-l pusese în faţa ei, astfel că genunchiili se atinseră. Se aplecă spre ea şi spuse:

— Când ne-am apropiat de Gaia, tu erai de serviciu pe staţia spaţială. Tu ne-ai capturat; tu ai venit să ne iei şi de atunci ai rămas tot timpul cu noi, cu excepţia mesei pe care am luat-o cu Dom, când n-ai fost de faţă. Şi încă ceva. Tot tu te-ai aflat pe Far Star cu noi când am luat hotărârea. Mereu tu.

— Eu sunt Gaia.

— Explicaţia nu mă satisface. Un iepure înseamnă Gaia. Chiar şi o pietricică înseamnă Gaia, dar nu toate reprezintă Gaia în aceeaşi măsură. Unele sunt mai importante. Dar de ce tocmai tu?

— Tu ce crezi?

Trevize lasă deoparte orice reţinere:

— Eu cred că tu nu eşti Gaia. Reprezinţi mai mult de-atât.

Bliss îşi ţuguie buzele şi scoase un sunet dispreţuitor. Trevize nu se dădu bătut:

— În momentele când trebuia să iau hotărârea, femeia care se afla împreună cu Oratorul…

— El îi spunea Novi.

— Aşa, această Novi a afirmat că roboţii, care acum nu mai există, au îndrumat Gaia pe drumul acesta şi au educat-o să urmeze o versiune a celor trei Legi ale Roboticii.

— Foarte adevărat.

— Şi roboţii nu mai există?

— Aşa a spus Novi.

— Novi nu a spus aşa ceva. Îmi amintesc exact cuvintele ei: “Gaia s-a format cu mii de ani în urmă cu ajutorul roboţilor care, pentru o scurtă perioadă, au slujit speciei umane, dar acum n-o mai fac.”

— Trev, şi asta înseamnă că ei mai există?

— Nu, înseamnă că nu mai slujesc omenirii. Dar n-ar putea cârmui?

— Ridicolă idee!

— Sau supraveghea? De ce te aflai acolo în momentul hotărârii? Nu păreai atât de importantă. Novi a condus tratativele şi ea reprezenta Gaia. Ce nevoie era de tine? Doar dacă nu cumva…

— Ei bine? Doar dacă ce?

— Doar dacă nu cumva tu eşti supraveghetorul care are rolul de a aprecia dacă Gaia respectă sau nu cele Trei Legi. Doar dacă tu nu eşti cumva un robot atât de iscusit construit încât nimeni nu te poate deosebi de o fiinţă umană.

— Dacă nimeni nu poate, cum se face că tu eşti în stare? întrebă Bliss cu o undă de sarcasm.

Trevize se rezemă de spătarul scaunului:

— Nu vă întreceţi cu toţii să-mi spuneţi că posed capacitatea de a fi sigur? de a lua hotărâri? de a vedea soluţii şi de a ajunge la concluzii corecte? Eu n-am o asemenea pretenţie; voi susţine asta. Dă-mi voie să-şi spun că din momentul când te-am văzut pentru prima oară m-am simţit nelalocul meu. Cu tine mi se-ntâmplă ceva ciudat. Sunt la fel de sensibil la graţia feminină ca şi Pelorat, ba chiar mai sensibil, şi tu ai o înfăţişare plăcută. Cu toate astea, n-am simţit nici o clipă vreo atracţie faţă de tine.

— Mă simt distrusă din pricina asta.

Trevize ignoră remarca şi continuă netulburat:

— Când ai apărut pe nava noastră, noi tocmai discutam despre posibilitatea existenţei unei civlizaţii non-umane pe Gaia, şi când Janov te-a văzut, în nevinovăţia lui, te-a şi întrebai: “Eşti umană?” Probabil că un robot trebuie să spună întotdeauna adevărul, dar presupun că poate răspunde şi evaziv. Tu te-ai mulţumit să spui: “Nu arăt umană?” Da, pari umană, Bliss, dar vreau să te mai întreb o dată: “Eşti umană?”

Bliss nu-i răspunse şi Trevize urmă:

— Cred că din acel prim moment am simţit că nu eşti femeie. Eşti robot şi nu ştiu cum se face, dar mi-am dat seama de asta. Şi din cauza acestui sentiment, toate evenimentele care s-au petrecut după aceea au avut pentru mine o anumită semnificaţie — în special absenţa ta de la masă.

— Trev, crezi că nu pot mânca? întrebă Bliss. Ai uitat că am luat câteva îmbucături din creveţi pe nava ta? Te asigur că pot mânca şi îndeplini toate celelalte funcţii biologice umane. Inclusiv sexuale, ca să te scutesc să mă mai întrebi. Şi te încredinţez că nici asta nu dovedeşte că nu sunt robot. Roboţii atinseseră culmea perfecţiunii chiar cu mii de ani în urmă, când doar creierul îi deosebea de fiinţele umane şi atunci diferenţa era detectabilă doar pentru cei capabili să utilizeze câmpurile mentale. Orator Gendibal ar fi putut să spună dacă sunt robot sau om, asta în cazul că s-ar fi deranjat să mă studieze. Dar bineînţeles că n-a făcut-o.

— Foarte bine, dar deşi eu nu am acces la mentalică, sunt convins că eşti robot.

— Şi dacă aş fi? întrebă Bliss. Nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dacă sunt?

— Nu-i nevoie să recunoşti nimic. Ştiu că eşti robot. Dacă mi-ar trebui o dovadă cât de mică, m-aş folosi de afirmaţia ta de adineauri, când ai susţinut că poţi bloca influenţa Gaiei pentru a-mi vorbi ca un simplu individ. Nu cred c-ai putea face asta dacă ai fi o parte din Gaia, numai că tu nu apartii planetei. Tu eşti un robot supraveghetor şi, prin urmare, vii din afara Gaiei. Şi pentru că am adus vorba despre asta, de câţi roboţi supraveghetori are nevoie Gaia şi câţi posedă ea?

— Îţi repet: nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dar dacă sunt robot?

— În cazul acesta, aş vrea să ştiu un singur lucru: Ce vrei de la Janov Pelorat? Mi-e prieten şi, în felul lui, a rămas un copil. El îşi închipuie că te iubeşte. Crede că vrea doar ceea ce eşti tu dispusă să-i oferi, socotind că i-ai dat deja destul. El nu cunoaşte şi nici nu-i în stare să-şi imagineze ce înseamnă dezamăgire în dragoste sau, în cazul de faţă, agonia de a afla nu eşti umană…

— Dar tu ştii ce-nseamnă durerea pricinuită de dragostea neîmpărtăşită?

— Am trecut prin asemenea momente. Eu n-am dus o viaţă retrasă ca Janov. Nu mi-am consumat inutil existenţa şi nici nu am uitat de mine lăsându-mă antrenat într-o goană intelectuală care să înghită cu totul celelalte laturi ale vieţii, cum ar fi soţia şi copilul, aşa cum a făcut el. Acum, dintr-o dată, renunţă la toate de dragul tău. N-aş vrea ca el să sufere. Nu accept asta. Dacă am adus un serviciu Gaiei, cred că merit o recompensă, iar aceasta e asigurarea că Janov Pelorat nu va regreta alegerea făcută.

— Să declar că-s robot şi să-ţi dau un răspuns acum?

— Da. Chiar acum, spuse Trevize.

— Foarte bine. Atunci să presupunem c-aş fi robot şi că am funcţia de supraveghetor. Să mai admitem ca există şi alţii ca mine, puţini la număr, care au acelaşi rol. Să zicem că ceea ce ne uneşte este dorinţa de a ne îngriji de fiinţele umane în ideea că pe Gaia nu există fiinţe umane în adevăratul înţeles al cuvântului, deoarece toate formează o fiinţă planetară atotcuprinzătoare. Să presupunem de asemenea că purtând de grijă Gaiei simţim că ne îndeplinim menirea. Să mai presupunem că în noi subzistă ceva primar, care tânjeşte după fiinţa umană în sensul ce i se dădea pe vremea când abia apăruseră primii roboţi. Să nu mă înţelegi greşit; eu nu susţin că sunt bătrână (presupunând că sunt robot). Am aceeaşi vârstă ca şi tine, aşa cum ţi-am spus ori, cel puţin, asta e durata existenţei mele. Presupunând că-s robot, structura mea robotică va rămâne întotdeauna la fel, şi grija pe care-o acord fiinţelor umane se va păstra constantă. Pel este o astfel de fiinţă. Nu aparţine Gaiei şi a depăşit vârsta pentru a mai deveni cu adevărat o parte a ei. El vrea să rămână cu mine pe Gaia pentru că faţă de persoana mea are cu totul alte sentimente decât tine. El nu socoteşte că eu aş fi robot. În sfârşit, şi eu vreau ca el să rămână aici. Dacă susţii că eu sunt robot, nu-i greu să te convingi de adevărul spuselor mele. Sunt capabilă de orice reacţie umană şi-l voi iubi. Insişti asupra ideii că sunt robot şi consideri, probabil, că nu-s în stare să iubesc în înţeles uman şi mistic, dar tu n-ai reuşit să deosebeşti reacţiile mele de cele pe care tu le asociezi cu dragoste, aşa că te rog să-mi spui care ar fi diferenţa.

Rămase tăcută şi-l privi sfidător pe Trevize.

— Vrei să spui că nu-l vei părăsi? întrebă Trevize.

— Dacă tu presupui că sunt robot, atunci poţi înţelege şi singur că, potrivit Primei Legi, nu l-aş putea părăsi niciodată decât dacă el mi-ar ordona acest lucru şi, în plus, aş fi şi eu convinsă că vorbeşte serios şi că i-aş provoca mai mult rău rămânând lângă el decât părăsindu-l.

— Dar un bărbat mai tânăr n-ar…?

— Care bărbat mai tânăr? Tu ai fi acela, dar nu-mi închipui că ai avea nevoie de mine la fel de mult ca Pel şi, de fapt, nici nu mă vrei, aşa că Prima Lege mi-ar interzice să încerc să-mi leg viaţa de a ta.

— Şi dacă nu eşti robot? întrebă Trevize cu vocea stăpânită şi calmă.

— Hotărăşte-te, îl invită Bliss.

— Am spus: Dacă nu eşti robot?

— Atunci n-ai nici un drept să mai ştii ceva şi-ar rămâne ca numai eu şi Pelorat să decidem.

— În cazul acesta, revin la prima mea idee, rosti Trevize. Îmi cer recompensa, iar prin ea înţeleg ca tu să-l tratezi cu tot respectul pe Janov. Nu mai insist să aflu ce eşti. Vreau garanţia că te vei purta frumos cu el.

— O să mă port frumos cu el, spuse Bliss încet, nu pentru a te recompensa pe tine. ci pentru că aşa vreau. Asta e dorinţa mea cea mai fierbinte. Îţi promit că o să mă ţin de cuvânt. Apoi strigă: “Pel! Pel!”

— Da, Bilss, îi răspunse Pelorat intrând în cameră.

Bliss îi întinse o mână:

— Cred că Trev vrea să-ţi spună ceva.

Pelorat îi strânse mâna, apoi Trevize, luând mâinile lor împreunate între ale lui, spuse:

— Janov, mă bucur din inimă pentru voi amândoi.

— Of, prieten drag, se fâstâci Pelorat.

— Probabil că eu voi părăsi Gaia, îi anunţă Trevize. Plec chiar acum să vorbesc cu Dom despre problema asta. Nu ştiu dacă ne vom mai revedea, dar în orice caz, Janov, ne-am înţeles bine împreună.

— Ai dreptate. Întări Pelorat zâmbind.

— La revedere, Bliss, şi-ţi mulţumesc anticipat.

— La revedere, Trev.

Iar Trevize, fluturând uşor o mână, ieşi din casă.

92

— Ai reuşit. Trev… Dar, la urma urmei, ai procedat aşa cum mă aşteptam.

Erau din nou la masă. Trevize mancă fără poftă, la fel ca şi prima oară, numai că de data aceasta nu-i mai păsa. Probabil că nu avea să mai mănânce vreodată pe Gaia.

— Am procedat aşa cum te aşteptai, dar probabil că nu din motivele pe care ţi le închipui, răspunse Trevize.

— Bineînţeles c-ai fost sigur de corectitudinea hotărârii tale.

— Da, dar nu din cauza darului meu înnăscut de a surprinde esenţa adevărului. Dacă am ales Galaxia, am făcut-o potrivit unui raţionament obişnuit, la care ar fi apelat oricare altul pus într-o asemenea situaţie. Te superi dacă-ţi explic?

— Deloc. Te tog, Trev.

— Aş fi putut face trei lucruri: fie să mă alătur Primei Fundaţii, fie celei de-a Doua, fie Gaiei. Dacă treceam de partea Primei Fundaţii, Primarul Branno ar fi luat imediat măsuri pentru a-şi asigura dominaţia asupra celei de-a Doua Fundaţii şi a Gaiei. Dacă mă alăturam celei de-a Doua Fundaţii, Oratorul Gendibal ar fi trecut de îndată la acţiune pentru a domina Prima Fundaţie şi Gaia. În oricare dintre aceste cazuri s-ar fi petrecut ceva ireversibil şi dacă vreuna dintre soluţii ar fi fost greşită, ar fi rezultat o catastrofă. Totuşi, dacă mă alăturam Gaiei, atunci atât Prima cât şi cea de-a Doua Fundaţie ar fi plecat cu convingerea că fiecare a obţinut o victorie minoră împotriva celeilalte. Totul ar fi continuat ca şi până acum, deoarece, după cum mi s-a spus, constituirea Galaxiei va dura generaţii, chiar secole. Alegerea mea s-a oprit asupra Gaiei în ideea de a mai obţine o amânare şi de a fi siguri că vom avea suficient timp la dispoziţie pentru a modifica anumite lucruri sau chiar pentru a schimba total planul dacă am greşit acum.

Dom îşi arcui sprâncenele. În rest, chipul lui aproape cadaveric, rămase inexpresiv. Cu o voce piţigăiată şi melodioasă spuse:

— Şi părerea ta este că alegerea ar putea fi greşită?

Trevize ridică din umeri:

— Nu cred, dar ca să ştiu sigur ar mai trebui să fac ceva. Intenţionez să vizitez Pământul, în caz că voi reuşi să-l găsesc.

— Trev, noi nu te vom împiedica să pleci dacă aşa ţi-e voia.

— Nu mă potrivesc lumii voastre.

— Nici Pel, dar dacă totuşi vrei să rămâi vei fi bine primit, la fel ca şi el. Noi nu te vom reţine cu forţa… dar spune-mi, de ce doreşti să vizitezi Pământul?

— Cred că înţelegi foarte bine de ce, afirmă Trevize.

— Te înşeli.

— Dom, mi-ai ascuns unele lucruri pe care le ştiai. Probabil că ai avut motive serioase, dar eu aş fi preferat ca lucrurile să stea altfel.

— Stai puţin. Nu înţeleg, spuse Dom.

— Ascultă, Dom, când am luat hotărârea, am folosit computerul şi, pentru scurtă vreme, m-am aflat în contact cu minţile celor din jurul meu: Primarul Branno, Oratorul Gendibal, Novi. În acele momente mi-au trecut prin minte tot felul de viziuni, care, luate izolat, nu aveau prea mare însemnătate pentru mine. Între care, de exemplu, efectul pe care Gaia, prin mijlocirea lui Novi, îl produsese asupra Trantorului. În scopul de a-l determina pe Orator să meargă spre Gaia.

— Da?

— Da, şi unul dintre acestea era şi epurarea bibliotecii de pe Trantor de orice menţiuni referitoare la Pământ.

— Retragerea tuturor menţiunilor despre Pământ?

— Exact. Am tras concluzia că Pământul este important şi că secretul asupra existenţei lui trebuie păstrat atât faţă de cea de-a Doua Fundaţie, cât şi faţă de mine. Iar dacă eu trebuie să port răspunderea pentru direcţia în care se va dezvolta Galaxia, nu accept să rămân ignorant. N-ai vrea să-mi spui de ce e atât de important să mi se ascundă orice cunoştinţe despre Pământ?

— Trev, spuse Dom cu gravitate. Gaia nu are cunoştinţă despre această operaţiune. Absolut nimic!

Trevize se gândi câteva clipe şi-şi plimbă vârful limbii peste buze:

— Atunci cine a făcut-o?

— Nu ştiu. Şi nici nu văd rostul unei asemenea acţiuni.

Cei doi se priviră cu încordare, apoi Dom adăugă:

— Ai dreptate. Aveam impresia că am ajuns la un epilog fericit, dar întrucât această problemă rămâne confuză, nu ne putem îngădui să ne odihnim. Rămâi o vreme cu noi ca să vedem ce concluzie putem trage împreună. Apoi vei fi liber să pleci şi-ţi vom acorda tot sprijinul de care vei avea nevoie.

— Mulţumesc, spuse simplu Trevize.

SFÂRŞIT (deocamdată)