Marginea Fundaţiei

5

BRANNO aştepta de o oră, apăsată de gânduri ce nu-i dădeau pace. La drept vorbind, era vinovată de violare de domiciliu, în plus. Încălcând chiar Constituţia, violase drepturile unui Consilier. Potrivit legilor severe pe care Primarii trebuiau să le respecte încă de pe vremea lui Indbur al III-lea şi a Catârului, deci de două secole încoace, ea putea fi pusă sub acuzare.

Totuşi, în această zi, vreme de douăzeci şi patru de ore, ea nu avea dreptul să greşească.

Totul avea să treacă, gândi ea şi se foi neliniştită.

Primele două secole reprezentaseră Epoca de Aur a Fundaţiei, Era Eroică — cel puţin din perspectiva prezentului, dacă nu a nefericiţilor care trăiseră acele vremuri de nesiguranţă. Salvor Hardin şi Hober Mallow fuseseră mari eroi, aproape zeificaţi, astfel încât rivalizaseră cu incomparabilul Hari Seldon. Cei trei formau un reazem solid pe care se ţesuse întreaga legendă a Fundaţiei (şi chiar istoria ei).

Pe vremea aceea, Fundaţia fusese totuşi o lume neînsemnată, exercitând o dominaţie anemică asupra celor Patru Regate şi doar vag conştientă de măsura în care era protejată de Planul Seldon, reuşind să-şi poarte singură de grijă chiar împotriva rămăşiţelor puternicului Imperiu Galactic.

Şi cu cât mai puternică devenea Fundaţia ca entitate politică şi comercială, cu atât mai neînsemnaţi ajunseseră stăpânitorii şi luptătorii ei. Lathan Devers fusese uitat aproape cu totul. Dacă cineva îşi mai aducea aminte de Devers, o făcea fiindcă el sfârşise în mod tragic în minele în care munceau sclavi, iar nu pentru că dusese o luptă inegală, dar încununată de succes, împotriva lui Bel Riose.

În ceea ce-l privea pe Bel Riose, cel mai nobil dintre adversarii Fundaţiei, era şi el aproape şters din amintire, umbrit de statura Catârului, singurul adversar redutabil care întrerupsese Planul Seldon şi învinsese şi stăpânise Fundaţia. Numai el era amintit drept Marele Duşman — cu adevărat ultimul din Cei Mari.

Rareori se menţiona că, în ultimă instanţă, Catârul fusese înfrânt de o femeie pe nume Bayta Darell şi că ea izbândise fără ajutorul altcuiva, chiar nesprijinită de Planul Seldon. Tot astfel, faptul că fiul şi nepotul ei, Toran şi Arkady Darell, învinseseră cea de-a Doua Fundaţie, făcând ca Prima Fundaţie să aibă supremaţia, aproape că se ştersese din memoria oamenilor.

Aceşti învingători aparţinând istoriei recente nu mai erau figuri eroice. Timpul părea că se dilatase micşorând statura eroilor, transformându-i în muritori de rând. Poate tocmai de aceea biografia scrisă de Arkady despre bunica ei nu reuşise decât să zugrăvească o figură romantică, iar nu o eroină.

Iar de arunci încoace nu mai existaseră eroi — nici măcar figuri romantice. Războiul kalganian, ultima izbucnire de violenţă care cuprinsese Fundaţia, fusese un conflict minor Aproape două secole de pace!

O sută douăzeci de ani în care nu se înregistrase nici o zgârietură cât de mică la vreo navă.

Fusese o pace binecuvântată — Branno nu putea nega acest fapt — o pace profitabilă. Fundaţia nu întemeiase cel de-al Doilea Imperiu Galactic — potrivit Planului Seldon era abia la jumătatea procesului dar, ca Federaţie a Fundaţiei, ea exercita o puternică dominaţie economică peste mai mult de o treime dintre entităţile politice disparate în Galaxie şi reuşea să influenţeze lumile pe care nu le controla. Puţine erau locurile în care cel ce rostea vorbele “Sunt de pe Fundaţie” să nu fie întâmpinat şi tratat cu respect. Iar în toate milioanele de lumi locuite, nimeni nu era mai respectat decât Primarul de pe Terminus.

Titlul acesta dăinuise. Fusese moştenit de la conducătorul unui orăşel aproape nebăgat în seamă, de pe o lume singuratică aşezată la marginea civilizaţiei, cu cinci secole în urmă, dar nimeni nu îndrăznea să-l schimbe sau să-i adauge ceva pentru a-l face să sune mai impresionant. Doar titlul de Maiestate Imperială, de mult uitat şi acesta, ar mai fi putut să rivalizeze cu el pentru a inspira teamă şi respect.

Singura excepţie putea fi întâlnită chiar pe Terminus, unde Primarul avea puteri limitate. Amintirea Indburilor se păstrase. Nu tirania lor era greu de uitat, ci faptul că ei pierduseră în faţa Catârului.

Iar acum, Primarul Harla Branno, cea de-a cincea femeie în această funcţie, după ştiinţa ei, era cea mai puternică dintre toţi conducătorii Fundaţiei de la moartea Catârului încoace şi abia în această zi putuse să-şi folosească puterea în mod deschis.

Luptase pentru a-şi impune versiunea proprie a ceea ce considera ea necesar şi drept şi câştigase lupta împotriva opoziţiei îndărătnice a celor care tânjeau după prestigiul conferit de stăpânirea Interiorului Galaxiei şi după aura puterii imperiale.

“Încă nu e momentul”, spusese ea. “Nu încă! Dacă ne repezim prea curând asupra Interiorului, vom pierde din cutare sau cutare motiv”. Iar Seldon apăruse şi o sprijinise cu argumente aproape identice cu ale ei.

Pentru o vreme asta o făcuse să devină, în ochii tuturor locuitorilor Fundaţiei, la fel de înţeleaptă ca însuşi Seldon. Ştia, totuşi, că acest lucru putea oricând să treacă în uitare.

Iar acest tânăr îndrăznea să o provoace exact în ziua triumfului ei.

Şi mai îndrăznea să aibă dreptate!

Acesta era pericolul. Avea dreptate! Şi, cu dreptatea de partea lui, ar putea distruge Fundaţia!

Acum era singură, faţă-n faţă cu el:

— N-ai fi putut veni să discutăm în particular? întrebă ea cu tristeţe. Trebuia să strigi în gura mare în Camera Consiliului, din dorinţa ta neroadă de a mă face pe mine de râs? Ce-ai făcut, băiat fără minte?

6

Trevize simţi că roşeşte şi se strădui din răsputeri să-şi stăpânească furia. Primarul era o femeie în vârstă care avea să împlinească în curând şaizeci şi trei de ani. Ezită să ridice tonul în această dispută cu o persoană care avea de aproape două ori vârsta lui.

Pe lângă acestea, ea avea experienţa confruntărilor politice şi ştia că dacă-şi putea prinde de la bun început adversarul pe picior greşit, atunci lupta era pe jumătate câştigată. Dar pentru ca o asemenea tactică să dea roade avea nevoie de public, iar acum nu beneficia de spectatori în faţa cărora să-l poată umili. Erau doar ei doi.

Prin urmare, Trevize nu-i luă remarca în seamă şi se strădui să o măsoare cu răceală din cap până-n picioare. O femeie în vârstă, purtând o îmbrăcăminte unisex, care domina moda de două secole încoace. Nu o avantaja deloc. Primarul, lider al Galaxiei — dacă putea fi numit astfel — era o femeie vârstnică şi simplă care putea trece cu uşurinţă drept un bătrân, dacă n-ar fi avut părul cărunt legat strâns la spate, în loc să-l poarte liber, în stilul masculin tradiţional.

Trevize zâmbi încurajator. Oricât s-ar fi străduit un adversar în vârstă să transforme în insultă epitetul “băiete”, acest “băiat” avea de partea sa tinereţea şi farmecul, fiind pe deplin conştient de aceste avantaje.

— E adevărat, zise el. Am treizeci şi doi de ani, aşadar sunt într-un fel băiat. Apoi sunt Consilier şi, ca urmare, considerat ex officio fără minte. Prima situaţie este inevitabilă. În ce-o priveşte pe cea de-a doua, nu pot sa spun decât că regret.

— Stai jos şi nu te mai strădui să faci pe spiritualul. Pune-ţi mintea la contribuţie, dacă te simţi în stare, şi dă un răspuns raţional la întrebarea mea: îţi dai seama ce-ai făcut?

— Ştiu ce-am făcut. Am spus adevărul aşa cum îl văd eu.

— Şi încerci să mă sfidezi într-o zi ca asta? Tocmai astăzi, când prestigiul meu este atât de mare încât îmi pot permite să te alung din Consiliu şi să te arestez fără ca nimeni să îndrăznească a protesta?

— Consiliul îşi va reveni din uluială şi va protesta. S-ar putea să protesteze chiar în acest moment. Şi cu cât mă veţi persecuta mai mult, cu atât mai atent mă vor asculta pe mine.

— Nu te va asculta nimeni, pentru că dac-aş fi sigură că vei persevera tot aşa cum ai început, te-aş trata în continuare ca pe un trădător, folosind întreaga forţă a legii.

— În acest caz, ar trebui să fiu judecat. Aş oferi un spectacol de zile mari în tribunal.

— Nu fi sigur de asta. Chiar rar folosite, puterile Primarului sunt enorme în cazul procedurii de urgenţă. Se găsesc motive, iar la nevoie voi inventa. Măcar atâta imaginaţie am şi eu şi nu mi-e teamă să-mi asum riscuri politice. Nu mă stârni, tinere. Vom ajunge la o înţelegere acum, altfel nu vei mai fi niciodată liber. Vei sta în temniţă tot restul zilelor, îţi garantez asta.

Ochii cenuşii ai lui Branno şi cei căprui ai lui Trevize se întâlniră într-o confruntare mută.

— Ce fel de înţelegere? întrebă într-un târziu Trevize.

— A. Deci eşti curios. Asta-i ceva mai bine. Atunci putem să lăsăm confruntarea deoparte şi să discutăm. Care e punctul tău de vedere?

— Îl ştiţi foarte bine. Aţi uneltit cu Consilierul Compor, e adevărat?

— Vreau să aud totul din gura ta — ţinând seama de Criza Seldon pe care tocmai am traversat-o.

— Foarte bine, dacă asta-i ceea ce doriţi, doamnă Primar! (Era pe punctul de a spune “babo”.) Descrierea făcută de Seldon a fost prea corectă, imposibil de corectă după cinci sute de ani. Dacă nu mă înşel, acum a apărut pentru a opta oară. În unele cazuri n-a fost nimeni de faţă ca să-l asculte. În cel puţin un caz, pe vremea lui Indbur al III-lea, ceea ce a avut de spus s-a dovedit a fi în totală neconcordanţă cu realitatea, dar asta s-a întâmplat când a apărut Catârul, aşa e? Când a mai fost atât de exact ca acum? Trevize îşi permise să zâmbească. Doamnă Primar, judecând toate înregistrările pe care le avem din trecut, Seldon n-a reuşit niciodată să descrie situaţia atât de perfect până la cele din urmă detalii.

— Sugerezi, aşadar, că apariţia lui Seldon, adică imaginea holografică, este falsificată, că înregistrările lui Seldon au fost pregătite de un contemporan ca mine, de pildă, sau că un actor joacă rolul lui Seldon?

— Nu-i imposibil, doamnă Primar, dar nu asta voiam să spun. Adevărul e cu mult mai crud. Sunt convins că ceea ce vedem este imaginea lui Seldon şi că descrierea momentului istoric actual a fost pregătită acum cinei sute de ani. Exact acest lucru i l-am spus lui Kodell, omul dumneavoastră, care mi-a pus întrebări astfel concepute încât răspunsurile mele să pară a susţine superstiţiile în care un fundaţionist crede orbeşte.

— Da, dacă va fi necesar vom folosi înregistrarea pentru a arăta Fundaţiei că, de fapt, niciodată nu te-ai situat cu adevărat în opoziţie.

Trevize înălţă braţele exasperat:

— Dar sunt în opoziţie. Nu există un Plan Seldon în înţelesul în care ne închipuim noi, şi probabil că nici nu se poate vorbi de aşa ceva în ultimele două sute de ani. De ani de zile am îndoieli cu privire la Plan şi ceea ce am trăit în Bolta Timpului cu douăsprezece ore în urmă dovedeşte că am dreptate.

— Deoarece Seldon a fost prea exact?

— Tocmai de aceea. Nu zâmbiţi. Aceasta e dovada zdrobitoare.

— După cum vezi, nu zâmbesc. Continuă.

— Cum de-a putut fi atât de precis? Acum două secole analiza lui Seldon cu privire la evenimentele acelei perioade s-a dovedit complet greşită. Trecuseră trei sute de ani de când fusese întemeiată Fundaţia, iar el se înşela total. Cu totul!

— Consiliere, singur ai explicat asta acum câteva minute. S-a întâmplat din cauza Catârului. Catârul era un mutant cu puteri extraordinare şi nu avusese cum să anticipeze şi să ţină seama de existenţa lui în Plan.

— Dar iată că, anticipat sau nu, el a dat peste cap Planul Seldon. Catârul n-a domnit mult şi n-a avut succesor. Fundaţia şi-a recâştigat independenţa şi supremaţia, dar cum de-a putut Planul Seldon să revină pe drumul corect după ce a suferit o ruptură atât de brutală?

Branno îl privi sumbru şi-şi împreună strâns mâinile bătrâne şi obosite:

— Ştii răspunsul. Noi eram una dintre Fundaţii. Doar ai citit cărti de istorie.

— Am citit biografia scrisă de Arkady despre bunica ei — la urma urmei, era o lectură obligatorie în şcoală — şi am citit şi romanele ei. Am lecturat versiunea istorică oficială privitoare la domnia Catârului şi la perioada ce a urmat. Am dreptul să le pun la îndoială?

— În ce sens?

— Potrivit versiunii oficiale, noi, Prima Fundaţie, trebuia să păstrăm ştiinţele exacte şi să le dezvoltăm. Trebuia să acţionăm în mod deschis, dezvoltarea noastră istorică urmând Planul Seldon, fie că eram conştienţi de el, fie că nu. Exista totuşi şi cea de-a Doua Fundaţie, care avea să păstreze intacte şi să perfecţioneze ştiinţele psihologice, inclusiv psihoistoria, iar existenţa acestei Fundaţii să ne rămână necunoscută. Cea de-a Doua Fundaţie era forţa regulatoare a Planului, care acţiona pentru a armoniza tendinţele istoriei Galactice atunci când ele deviau de la drumul schiţat de Plan.

— Atunci poţi răspunde şi singur, spuse Primarul. Bayta Darell l-a înfrânt pe Catâr probabil la inspiraţia venită din partea celei de-a Doua Fundaţii, deşi nepoata ei susţine că nu este adevărat. Fără îndoială că cea de-a Doua Fundaţie s-a străduit să readucă istoria galactică pe făgaşul schiţat de Plan după moartea Catârului şi este foarte limpede că a reuşit. Atunci la ce te referi, Consiliere?

— Doamnă Primar, dacă urmărim relatarea lui Arkady Dareîl, vedem că cea de-a Doua Fundaţie, prin încercarea de a corecta istoria galactică, a subminat întregul proiect al lui Seldon, întrucât în tentativa de a îndrepta şi-a revelat secretul propriei existenţe. Noi, Prima Fundaţie, am descoperit că imaginea noastră în oglindă, adică cea de-a Doua Fundaţie, există, şi nu am putut trăi cu ideea că suntem manipulaţi. Ca urmare, ne-am chinuit să descoperim cea de-a Doua Fundaţie şi s-o distrugem.

Branno încuviinţă cu o mişcare a capului:

— Iar noi am izbândit, potrivit relatării lui Arkady Darell, dar din nou este izbitor că n-am reuşit decât atunci când cea de-a Doua Fundaţie reaşezase istoria galactică ferm pe făgaşul corect, după devierea provocată de Catâr. Şi evoluează încă pe acest făgaş.

— Chiar puteţi crede asta? Potrivit relatării, a Doua Fundaţie a fost găsită şi locuitorii ei anihilaţi. Asta s-a întâmplat în 378 E.F., cu o sută douăzeci de ani în urmă. Se presupune că de cinci generaţii ne dezvoltăm fără intervenţia celei de-a Doua Fundaţii şi, cu toate acestea, ne-am menţinut atât de aproape de drumul schiţat de Plan, încât dumneavoastră şi imginea lui Seldon aţi vorbit aproape identic.

— Asta ar putea însemna că am intuit foarte exact sensul dezvoltării istoriei.

— Iertaţi-mă. Nu am intenţia de a pune la îndoială acurateţea intuiţiei dumneavoastră, însă mie mi se pare că explicaţia cea mai plauzibilă este că cea de-a Doua Fundaţie nu a fost distrusă. Ea încă ne cârmuieşte. Încă ne manipulează. Şi cred că tocmai de aceea am revenit pe făgaşul Planului Seldon.

7

Primarul nu lăsă să se vadă pe chipul ei că această afirmaţie îi provocase un şoc.

Era ora unu noaptea şi voia cu disperare să pună capăt discuţiei şi cu toate astea nu putea precipita lucrurile. Tânărul trebuia tratat cu prudenţă pentru că nu voia să-l scape din mână. Nu dorea să împingă lucrurile până într-atât încât să fie silită a-l îndepărta, când de fapt, el ar fi putut servi planurilor ei.

— Serios? făcu ea. Zici că povestea lui Arkady în legătură cu Războiul kalganian şi cu distrugerea celei de-a Doua Fundaţii a fost falsă? O invenţie? Un joc sau o minciună?

— Nu e obligatoriu, se apără Trevize ridicând uşor din umeri. Asta e în afara problemei. Să presupunem că relatarea lui Arkady a fost adevărată în totalitate, după ştiinţa ei. Să presupunem că totul s-a petrecut aşa cum afirmă Arkady; că a fost descoperit cuibul celei de-a Doua Fundaţii şi că el a fost distrus. Cum am putea totuşi susţine că am distrus locuitorii până la ultimul? Cea de-a Doua Fundaţie se ocupa de întreaga Galaxie. Nu manipula doar istoria Terminusului sau a Fundaţiei. Răspunderile lor nu includeau doar lumea noastră sau întreaga Fundaţie. Era inevitabil ca unii dintre membrii celei de-a Doua Fundaţii să se afle la mii de parseci depărtare. Era posibil să-i distrugem pe toţi? Iar dacă n-am reuşit să-i anihilăm pe toţi putem spune că am învins? Ar fi putut Catârul să afirme acest lucru la vremea lui? El a cucerit Terminusul şi, o dată cu planeta, toate lumile pe care Terminus le controla în mod direct… Însă Lumile Comerciale Independente au rămas libere. A cucerit Lumile Comerciale şi, cu toate astea, au rămas trei fugari: Ebling Mis, Bayta Darell şi soţul ei. I-a ţinut sub control pe cei doi bărbaţi, dar pe Bayta — doar pe ea — a lăsat-o necontrolată. A făcut-o din sentimentalism, dacă e să dăm crezare relatării romanţioase a lui Arkady. Iar această scăpare a fost de-ajuns. Potrivit poveştii lui Arkady, doar o persoană — doar Bayta — a fost lăsată să facă ce dorea şi, din cauza acţiunilor ei, Catârul nu a mai putut localiza cea de-a Doua Fundaţie şi a fost astfel înfrânt. Doar o persoană scăpată de sub control şi totul s-a năruit! Aceasta este importanţa pe care o are chiar şi o singură persoană, în ciuda tuturor legendelor ce s-au ţesut în jurul Planului Seldon cu scopul de a demonstra că individul nu reprezintă nimic şi că masele înseamnă totul! Şi dacă, după toate probabilităţile, nouă ne-au scăpat, nu doar unul, ci câţiva zeci de membri ai celei de-a Doua Fundaţii, care este situaţia? Nu s-ar fi unit din-nou, nu şi-ar fi reconstruit starea dinainte, nu şi-ar fi reluat carierele, crescând numeric prin recrutări şi pregătire, pentru a ne transforma din nou pe toţi în pioni?

— Chiar crezi asta? rosti Branno cu gravitate.

— Sunt sigur.

— Atunci spune-mi ceva, Consiliere. De ce s-ar deranja? De ce ar mai continua această rămăşiţă, demnă de toată mila, să se agaţe cu disperare de o idee pe care nimeni nu o priveşte cu ochi buni? Ce-i îndeamnă să menţină Galaxia pe drumul spre cel de-al Doilea Imperiu Galactic? Şi dacă acest grup restrâns insistă să-şi îndeplinească misiunea, de ce să ne îngrijorăm? De ce să nu acceptăm drumul trasat de Plan şi să fim recunoscători că altcineva se îngrijeşte ca noi să n-o luam razna — sau să nu ne rătăcim?

Trevize duse mâna la ochi să şi-i frece. În ciuda tinereţii, arăta mai obosit decât ea. Apoi privi lung către Primar şi zise:

— Nu pot să vă cred. Aveţi cumva impresia că cea de-a Doua Fundaţie face totul de dragul nostru? Că membrii ei ar fi idealişti? Nu vă este clar, din câte cunoaşteţi dumneavoastră despre politică, despre aspectele practice ale exerciţiului puterii şi manipulării, că ei acţionează în propriul lor interes? Noi suntem lama care taie. Noi suntem motorul, forţa. Noi trudim, asudăm, sângerăm şi plângem. Ei doar controlează, ici reglând un amplificator, colo închizând un contact şi făcând toate astea fără efort şi fără riscuri pentru ei înşişi. După aceea, când totul va fi desăvârşit şi când, după o mie de ani de eforturi şi strădanii neprecupeţite vom întemeia cel de-al Doilea Imperiu Galactic, oamenii celei de-a Doua Fundaţii se vor instala ca elită stăpânitoare.

— Deci vrei să elimini cea de-a Doua Fundaţie? întrebă Branno. După ce am ajuns la jumătatea drumului către a Doua Fundaţie vrei ca noi să încercăm a duce sarcina la bun sfârşit prin forţele proprii şi să devenim propria noastră elită? Aşa e?

— Desigur! Desigur! Nu doriţi şi dumneavoastră acelaşi lucru? Nici eu, nici dumneavoastră nu vom trăi s-o vedem şi pe asta, dar aveţi nepoţi şi într-o bună zi voi avea şi eu, iar ei vor avea la rândul lor nepoţi şi aşa mai departe. Vreau ca ei să se bucure de roadele strădaniilor noastre şi aş mai dori ca ei să ne considere sursa acestor reuşite şi să ne slăvească pentru ceea ce-am izbândit. Nu vreau ca totul să fie pus pe seama unei conspiraţii ascunse ticluită de Seldon, care pentru mine nu este un erou. Vă spun eu că el reprezintă o ameninţare mai mare decât Catârul dacă lăsăm ca Planul să se realizeze. Pentru numele Galaxiei, aş vrea ca existenţa Catârului să fi deviat complet şi iremediabil acest Plan. Lui i-am fi supravieţuit. Era unic în felul lui şi pe deasupra muritor de rând. Cea de-a Doua Fundaţie pare a fi nemuritoare.

— Dar ai vrea să distrugi cea de-a Doua Fundaţie, adevărat?

— Dacă aş şti cum!

— De vreme ce nu ştii cum, nu crezi că ar fi posibil ca ea să te distrugă?

Trevize o privi cu un aer dispreţuitor:

— M-am gândit chiar că şi dumneavoastră v-aţi putea afla sub controlul lor. Exactitatea dumneavoastră în ceea ce priveşte vorbele pe care avea să le rostească imaginea lui Seldon şi modul în care m-aţi tratat după aceea puteau fi inspirate de a Doua Fundaţie. Aţi putea fi cutia de rezonanţă prin care ea se exprimă.

— Deci de aceea îmi vorbeşti astfel?!

— Pentru că, dacă vă aflaţi sub controlul celei de-a Doua Fundaţii, soarta mea e oricum pecetluită şi atunci aş putea să-mi vărs furia care clocoteşte în mine ca să mă răcoresc. De fapt, în sinea mea risc să cred că nu sunteţi sub controlul lor şi că pur şi simplu nu vă daţi seama ce faceţi.

— În orice caz, a meritat să joci totul pe cartea asta, fiindcă ai câştigat. Sunt propriul meu stăpân şi nu mă aflu sub controlul nimănui. Şi, cu toate astea, ai putea fi sigur că spun adevărul?Dacă aş fi sub controlul celei de-a Doua Fundaţii aş recunoaşte asta? As şti chiar eu că mă aflu sub controlul ei? Însă cu asemenea întrebări nu vom face nici un pas înainte. Cred că nu sunt manipulată şi nu ai altă ieşire decât să crezi la fel ca mine. Să analizăm, totuşi, situaţia. Dacă a Doua Fundaţie există, e sigur că grija lor de căpetenie ar fi ca nimeni din Galaxie să nu aibă habar de existenţa ei. Planul Seldon funcţionează bine numai dacă pionii — adică noi -, nu au cunoştinţă de modul în care el se desfăşoară şi cum suntem manipulaţi. A Doua Fundaţie a fost distrusă pe vremea lui Arkady doar pentru că acel Catâr a atras atenţia Fundaţiei asupra celei de-a Doua. Ori ar trebui să spun că a fost aproape distrusă, Consiliere? De aici deducem două concluzii logice. Prima, că suntem îndreptăţiţi să presupunem că intervenţiile lor brutale apar extrem de rar. Putem presupune că le-ar fi posibil să ne cucerească. Chiar şi a Doua Fundaţie, dacă există, trebuie să aibă puteri limitate. A lua în stăpânire şi a permite altora să-şi dea seama de acest lucru ar introduce distorsiuni în Plan. Drept urmare, ajungem la concluzia că amestecul lor este cât se poate de discret, indirect şi redus şi, deci, eu nu sunt controlată. Şi nici tu.

— Aceasta este o concluzie logică şi înclin să o accept, sau probabil mă încăpăţânez să cred în ea. Care este cealaltă?

— A doua este mai simplă şi aproape inevitabilă. Dacă cea de-a Doua Fundaţie există şi doreşte să-şi păstreze secretul existentei ei, atunci un lucru este cert. Cel care crede că ea există încă, vorbeşte despre ea şi o anunţă strigând să-l audă toată Galaxia trebuie să fie neîntârziat eliminat de către ei, îndepărtat, uitat, şters, în mod discret. N-ai trage aceeaşi concluzie?

— De aceea m-aţi luat în custodie, Doamnă Primar? Ca să mă protejaţi de cea de-a Doua Fundaţie?

— Parţial adevărat, într-o anumită măsură. Atenta înregistrare făcută de Liono Kodell în legătură cu părerile tale va fi dată publicităţii nu atât pentru a feri populaţia Terminusului şi a Fundaţiei de inutilele confuzii create de vorbele tale necugetate, cât pentru a proteja Fundaţia împotriva altor tulburări. Dacă a Doua Fundaţie există, nu vreau ca atenţia ei să se îndrepte asupra ta.

— Ia te uită, izbucni Trevize cu ironie amară. Spre binele meu? De dragul ochilor mei căprui?

Branno tresări şi apoi, pe neaşteptate, râse delicat:

— Nu sunt chiar atât de bătrână, Consiliere, ca să nu-mi dau seama că ai nişte ochi fermecători, iar cu treizeci de ani în urma, ei ar fi putut fi motivul acţiunilor mele. Acum, însă, n-aş mişca un deget ca să te salvez, dacă ar fi vorba numai de ochi. Dar dacă a Doua Fundaţie există şi-şi îndreaptă atenţia asupra persoanei tale, s-ar putea să nu se mulţumească doar cu asta. Trebuie să mă gândesc şi la viaţa mea şi a altora cu mult mai inteligenţi şi mai valoroşi decât tine, precum şi la planurile pe care le-am făcut.

— Aşa, deci? Credeţi că a Doua Fundaţie există de vreme ce reacţionaţi cu atâta precauţie faţă de un posibil răspuns al ei?!

Branno lovi cu pumnul în masă:

— Cred, bineînţeles, întruchipare a neghiobiei ce eşti! Dacă n-aş şti că cea de-a Doua Fundaţie există şi dacă nu aş lupta împotriva ei din răsputeri, crezi că aş acorda atenţie celor spuse de tine pe tema asta? Dacă a Doua Fundaţie n-ar exista, ar avea vreo importanţă că tu declari contrariul? De luni întregi voiam să-ţi pun lacăt la gură înainte de-a face declaraţii publice, dar mi-a lipsit puterea politică ca să tratez cu duritate un Consilier. Apariţia lui Seldon mi-a consolidat imaginea şi mi-a dat puterea — fie şi temporar — şi exact în momentul acela te-ai dat în spectacol. Am acţionat pe dată, iar acum te-aş ucide fără să mă mustre conştiinţa şi fără să ezit o clipă dacă n-o să faci exact ce ţi se va cere. Discuţia noastră de la această oră din noapte, când aş prefera să dorm, a avut scopul de a te face să crezi cele ce-ţi spun. Vreau să ştii că problema celei de-a Doua Fundaţii, pe care am avut grijă să te fac să o expui singur, mă îndeamnă şi-mi oferă chiar suficiente motive pentru a cere să ţi se şteargă memoria fără proces şi fără judecată.

Trevize dădu să se ridice de pe scaun.

— A, te rog să nu încerci ceva necugetat. Sunt o femeie în vârstă, cum fără îndoială crezi, dar ai muri înainte de a mă atinge. Suntem supravegheaţi de oamenii mei, tinere nesăbuit.

Trevize se aşeză. Cu o voce uşor nesigură spuse:

— Nu mai înţeleg. Dacă aţi crede în existenta celei de-a Doua Fundaţii n-aţi vorbi despre ea atât de direct. Nu v-aţi expune primejdiilor despre care afirmaţi că mă pândesc.

— Recunoşti, deci, că am ceva mai mult bun simţ decât tine. Cu alte cuvinte, crezi că a Doua Fundaţie există, dar cu toate astea vorbeşti fără ocoliş despre ea pentru că eşti nesăbuit. Eu cred că există şi vorbesc şi eu neîngrădit, însă numai pentru că mi-am luat măsuri de precauţie. Întrucât se pare că ai citit cu atenţie istoria lui Arkady s-ar putea să-ţi aminteşti că se referă la tatăl ei, care a inventat ceea ce ea numea “Dispozitiv de Bruiere Mentala”. Serveşte ca un scut faţă de tipul de putere mentală pe care o posedăa Doua Fundaţie. Încă există şi a fost perfecţionat în condiţii deosebite de securitate. Această casă este, pentru moment, sigură în faţa oricărei încercări de interceptare. Dacă tot am limpezit acest aspect, dă-mi voie să-ţi spun ce ai de făcut.

— Ce anume?

— Va trebui să afli dacă e adevărat ceea ce credem amândoi. Urmează să descoperi dacă a Doua Fundaţie mai există şi dacă da, să afli unde. Asta înseamnă că va trebui să părăseşti Terminusul şi să pleci, încă nu ştiu încotro — chiar dacă în final s-ar putea să rezulte, la fel ca pe vremea lui Arkady, că a Doua Fundaţie există în mijlocul nostru. Înseamnă că nu te vei întoarce decât atunci când vei avea ceva de comunicat; iar dacă n-ai nimic de spus, nu vei reveni niciodată, iar populaţia de pe Terminus va număra un prost mai puţin.

Trevize se trezi că-i tremura glasul:

— Cum, cum aş putea să-i caut fără să dau în vileag acest lucru? Vor înscena vreun accident iar dumneavoastră nu veţi şti cu nimic mai mult decât înainte.

— Atunci, nu-i căuta, copil neştiutor. Caută altceva. Iscodeşte cu tot sufletul şi cu mintea şi dacă, în această căutare, dai de ei, pentru că ei nu te-au considerat demn de atenţie, atunci foarte bine pentru tine! În acest caz, poţi să ne transmiţi informaţia ecranată şi codificată prin hiperundă, şi abia atunci vei primi, ca recompensă, dreptul de a te întoarce.

— Presupun că aveţi idee ce ar trebui să caut.

— Desigur. Îl cunoşti pe Janov Pelorat?

— N-am auzit niciodată de el.

— Îl vei întâlni mâine. Îţi va spune ce trebuie să cauţi şi te va însoţi într-una din navele noastre cele mai perfecţionate. Veţi fi doar voi doi, pentru că nu pot risca să trimit mai multe persoane. Şi dacă vei face vreodată încercarea să te întorci fără a ne aduce informaţiile de care avem nevoie, atunci nici nu vei ajunge la un parsec distanţă de Terminus şi vei fi făcut pulbere stelară. Asta-i tot. Conversaţia noastră a luat sfârşit.

Se ridică, îşi privi mâinile şi apoi cu mişcări încete îşi trase mănuşile. Se întoarse spre uşă şi imediat apărură două gărzi cu armele în mâini. Cei doi se dădură în lături făcându-i loc sa treacă.

Când ajunse în cadrul uşii se întoarse:

— Mai sunt şi alte gărzi afară. Să nu faci ceva necugetat ca să le iriţi, căci asta ne va scuti de prezenta ta supărătoare.

— Iar dumneavoastră veţi pierde foloasele pe care vi le-aş putea aduce, remarcă Trevize, constatând că, graţie unui mic efort, reuşise să spună asta pe un ton aproape nepăsător.

— Vom risca şi asta, îi răspunse Branno cu un zâmbet lipsit de umor.

8

Liono Kodell o aştepta afară.

— Am ascultat totul, doamnă Primar. Aţi dovedit o răbdare extraordinară.

— Iar eu sunt extraordinar de obosită. Am impresia că ziua asta a avut şaptezeci şi două de ore. Acum las totul în seama ta.

— Întocmai, dar spuneţi-mi: Chiar a existat un Dispozitiv de Bruiere Mentală instalat în junii casei?

— Of, Kodell, oftă ostenită Branno. Ai prea multă experienţă ca să nu-ţi dai seama de realitate. Îţi imaginezi că a Doua Fundaţie supraveghează totul pretutindeni şi tot timpul? Nu sunt atât de romantică precum Trevize; el ar fi în stare să creadă aşa ceva, dar eu nu. Şi chiar dacă aşa ar sta lucrurile, dacă ochii şi urechile celei de-a Doua Fundaţii ar fi pretutindeni, existenţa unui asemenea dispozitiv nu ne-ar fi dat de gol pe dată? În acelaşi timp, folosirea lui n-ar fi arătat celei de-a Doua Fundaţii că posedăm un mijloc de protecţie împotriva puterilor ei prin apariţia unei regiuni opace din punct de vedere mental? Şi, până în momentul în care-l vom folosi cu maximă eficienţă, secretul existenţei acestui dispozitiv merită a fi protejat mai mult decât Trevize, sau chiar decât noi doi împreună. Şi totuşi… Acum se aflau în vehiculul de teren, condus de Kodell.

— Şi totuşi…, zise Kodell.

— Totuşi ce? întrebă Branno. A, da. Tânărul acesta este inteligent. L-am făcut neghiob, prost şi cum mi-a venit la gură de atâtea ori în cursul discuţiei, doar ca să-l pun la punct, dar nu mi-am găsit omul. E tânăr şi a citit prea multe dintre romanele lui Arkady Darell, iar ele l-au făcut să creadă că Galaxia este ca în cărţi, însă are o intuiţie şi capacitatea de a înţelege repede orice, şi ar fi mare păcat să-l pierdem.

— Deci sunteţi sigură că-l vom pierde?

— Foarte sigură, spuse Branno cu tristeţe. Cu toate astea, poate că-i mai bine aşa. Nu avem nevoie de tineri romanţioşi care dau buzna orbeşte şi distrug într-o clipită ceea ce probabil că ne-a luat ani de zile să făurim. În plus, va servi unui scop. Cu siguranţă că va atrage atenţia celei de-a Doua Fundaţii, presupunând că ea există şi că o preocupă soarta noastră. Şi în timp ce ei se vor ocupa de Trevize, există probabil şansa ca noi să trecem nebăgaţi în seamă. Poate că ni se oferă chiar mai mult decât şansa de a fi ignoraţi. Există şi posibilitatea, şi ne punem mari speranţe în asta, ca ei să se dea de gol prin grija lor deosebită de a-l urmări pe Trevize. În felul acesta, vom avea şi prilejul şi timpul necesar pentru a pune la punct contramăsuri.

— Prin urmare, Trevize va atrage trăsnetul.

Bazele lui Branno tresăriri:

— A, e metafora pe care am căutat-o tot timpul. El va fi paratrăsnetul nostru, care va absorbi şocul loviturii, apărându-ne pe noi contra răului.

— Iar acel Pelorat, care se va afla de asemenea în calea trăsnetului?

— S-ar putea să aibă şi el de suferit. Dar n-avem de ales.

Kodell aprobă cu o mişcare calmă din cap:

— Păi, ştiţi ce spunea Salvor Hardin: “Sentimentele morale nu trebuie să te împiedice să faci ceea ce este corect”.

— În aceste clipe n-am sentimente morale, murmură Branno. Am doar o senzaţie de sfârşeală. Şi totuşi, aş putea face o listă de oameni pe care aş prefera să-i pierd în locul lui Golan Trevize. E un tânăr atrăgător. Şi sunt sigură că ştie asta. Ultimele cuvinte îi rămaseră nedesluşite lui Kodell pentru că ea închise ochii şi alunecă uşor în somn.