STOR GENDlBAL se îndrepta spre Gaia la fel de bănuitor şi de precaut ca şi Trevize, iar acum, când steaua planetei se vedea ca un disc şi nu maj putea fi privită decât prin filtre puternice, avu prilejul să apreciem situaţia.
Sura Novi stătea alături, ridicând din când în când ochii temători spre el.
— Stăpâne?! rosti ea încet.
— Ce s-a întâmplat, Novi? întrebă el pe jumătate absent.
— Eşti nefericit?
O privi scurt:
— Nu. Îngrijorat. Îţi aminteşti cuvântul acesta? Încerc să decid dacă e cazul să mă grăbesc sau să mai aştept o vreme. Să fiu foarte curajos, Novi?
— Eu cred că eşti curajos în toate ocaziile, Stăpâne.
— Curajul în toate ocaziile e vecin cu nesăbuinţa.
— Cum ar putea să fie nesăbuit un învăţat? spuse Novi zâmbind. Acela e un soare, nu-i aşa, Stăpâne? întrebă ea arătând spre ecran.
Gendibal dădu afirmativ din cap.
După o scurtă ezitare, Novi întrebă din nou:
— E soarele care luminează Trantorul? Soarele hamish?
— Nu, Novi. E un soare total diferit. Există mulţi sori, miliarde.
— Aha! Asta ştiam şi eu cu mintea mea, dar nu-mi venea să cred. Stăpâne, cum îţi explici că se poate întâmpla să ştii ceva şi totuşi să nu crezi?
Pe chipul lui Gendibal apăru un zâmbet fugar:
— În mintea ta, Novi,… începu el şi de îndată ce spuse aceste vorbe îi pătrunse aproape mecanic în minte. (O mângâie uşor, aşa cum făcuse întotdeauna când se afla acolo, doar o atingere delicată a prelungirilor nervoase, pentru a o menţine calmă şi senină, şi ar fi ieşit imediat dacă atenţia nu i-ar fi fost atrasă de ceva.)
Ceea ce simţi nu putea fi redat exact nici măcar în termeni mentali, dar metaforic spus, creierul lui Novi strălucea slab. Abia perceptibil, dar strălucea.
Această licărire nu ar fi apărut decât dacă exista un câmp mental impus din afară — un câmp de o intensitate atât de scăzută încât mintea lui Gendibal, foarte fină şi bine antrenată pentru a recepta orice semnal, abia îl detecta pe acesta, cu toate că structura mentală a lui Novi era absolut netedă.
O întrebă pe neaşteptate:
— Novi, cum te simţi?
Ea deschise larg ochii:
— Mă simt bine, Stăpâne.
— Nu eşti ameţită, confuză? Închide ochii şi rămâi nemişcată până îţi voi spune: “Acum!”
Ascultătoare, ea închise ochii. Cu mare precauţie, Gendibal îndepărtă din mintea ei toate senzaţiile de provenienţă străină, îi potoli gândurile, îi linişti emoţiile, atinse, mângâie… Nu lăsă nimic în afară de strălucirea aceea atât de slabă, încât cu greu se putea convinge pe sine că exista.
— Acum! spuse el şi Novi deschise ochii. Cum te simţi?
— Foarte calmă, Stăpâne. Odihnită.
Influenţa externă era prea slabă pentru a avea vreun efect asupra ei.
Se întoarse la computerul care-i dădea de furcă. Trebuia să admită că nu reuşea să devină una cu el. Asta se datora probabil faptului că se obişnuise să-şi folosească mintea în mod direct, iar acum nu era în stare să lucreze printr-un intermediar. Dar căuta o navă, nu o minte, şi cercetările preliminare nu puteau fi realizate eficient decât cu ajutorul computerului.
Şi la depărtare de jumătate de milion de kilometri descoperi tipul de navă pe care-l bănuia. Era foarte asemănătoare cu a lui, dar mult mai mare şi mai perfecţionată.
De îndată ce-o detecta cu ajutorul computerului, Gendibal îngădui minţii lui să preia sarcina. Îşi proiectă gândurile în exterior, ca pe un fascicul îngust, cu ajutorul căruia pipăi (cam acesta era echivalentul mental al acţiunii lui) nava pe dinăuntru şi ne dinafară.
Apoi îşi lansă gândurile spre planeta Gaia, până la câteva milioane de kilometri şi, şi le retrase. Nici una dintre aceste încercări nu era suficientă ca să-i confirme fără nici o umbră de îndoială sursa câmpului mental.
— Novi, aş vrea să stai lângă mine pentru a mai încerca ceva.
— Stăpâne, suntem în primejdie?
— Pe tine nu trebuie să te preocupe nimic altceva acum, Novi. Mă voi îngriji eu să rămâi teafară şi nevătămată.
— Stăpâne, pe mine nu mă preocupă siguranţa mea. Dacă suntem în pericol, aş vrea să te pot ajuta.
Gendibal se înmuie:
— Novi, m-ai ajutat deja. Datorită ţie am devenit conştient de ceva foarte important. Fără tine aş fi orbecăit şi aş fi nimerit într-o încurcătură din care n-aş fi reuşit să ies decât cu mari sforţări.
— Stăpâne, am făcut asta cu mintea mea, aşa cum mi-ai explicat mai demult? întrebă Novi cutremurată.
— Exact, Novi. Nici un instrument nu s-ar fi dovedit atât de sensibil. Şi nici mintea mea nu mă putea sluji, pentru că e prea complexă.
Pe chipul lui Novi apăru o expresie de încântare:
— Sunt atât de recunoscătoare că pot să-ţi fiu de folos…
Gendibal zâmbi şi clătină din cap, apoi se lăsă cuprins de gânduri sumbre, pentru că mai avea nevoie de ajutor şi din altă parte. Simţi protestul unui gând aproape copilăresc. Era misiunea lui, numai a lui.
Şi totuşi n-o putea duce la îndeplinire de unul singur. Miza creştea…
Pe Trantor, Quindon Shandess simţea povara sufocantă a funcţiei de Prim Orator. De când nava lui Gendibal dispăruse în bezna de dincolo de atmosfera planetei, nu mai convocase nici o întrunire a Mesei. Se lăsase furat de propriile gânduri.
Fusese oare o dovadă de înţelepciune să-l lase pe Gendibal să plece singur? Gendibal avea o minte deosebită, dar nu chiar atât de strălucită încât să fie uneori umbrită de o încredere nejustificată în propriile forţe. Marea slăbiciune a lui Gendibal era aroganţa, după cum punctul vulnerabil al lui Shandess (cugetă el cu amărăciune) era oboseala datorată vârstei.
Mereu îşi amintea că Preem Palver stabilise un precedent periculos atunci când călătorise prin Galaxie pentru a pune lucrurile în ordine. Mai putea cineva să procedeze la fel ca Preem Palver? Avea să reuşească Gendibal? Măcar Palver o avusese alături pe soţia lui.
Desigur, Gendibal era însoţit de această femeie hamish, dar ea u-l putea ajuta prea mult. Soţia lui Palver fusese Orator cu drepturi depline.
Tot aşteptând veşti de la Gendibal, Shandess simţea că îmbătrâneşte şi că starea de încordare creştea zi după zi.
Trebuia trimisă o flotă sau măcar o flotilă…
Ba nu. Masa n-ar fi acceptat.
Şi totuşi…
Când, în cele din urmă, sosi şi mesajul, epuizat de aşteptare Shandess fusese cuprins de un somn agitat care nu putea să-i aducă liniştea. Adormise foarte greu din cauza vântului care bătuse cu furie şi avusese la un moment dat impresia că vântul aducea un zvon de glasuri.
Încă înainte de-a se scufunda în somn, gândurile îi deveniseră un vârtej ameţitor de întrebări şi năluciri, născute din neputinţă şi resemnare. În care dorinţa de a întreprinde ceva se lovea de sentimentul că nu putea face nimic şi că Delarmi avea să-i succeadă la conducerea Mesei.
Apelul îi întrerupse coşmarul. Se ridică în capul oaselor, perfect treaz, şi întrebă:
— E totul bine?
— Perfect, Prim Orator, îl linişti Gendibal. Stabilim legătura vizuală pentru o comunicare mai intimă?
— Poate mai târziu. Mai întâi spune-mi care este situaţia.
Gendibal vorbi cu deosebită atenţie, conştient de brusca ieşire din somn şi de starea de oboseală a lui Shandess.
— Mă aflu în apropierea unei planete locuite numită Gaia, despre a cărei existenţă n-am găsit nici măcar o aluzie în analele galactice.
— Lumea celor care au acţionat pentru a perfecţiona Planul? Anti-Catârii?
— Tot ce se poate, Prim Orator. Am motive să cred că da. În primul rând, nava pe care erau Trevize şi Pelorat s-a deplasat spre Gaia şi probabil că a ajuns deja pe planetă. În al doilea rând, la distanţă de aproximativ jumătate de milion de kilometri de mine am detectat o navă de luptă a Fundaţiei.
— E imposibil ca ei să manifeste atâta interes fără să aibă motive întemeiate.
— Prim Orator, probabil că interesul lor e justificat.Eu mă aflu aici doar pentru că-l urmăresc pe Trevize, iar nava de luptă ar putea să aibă acelaşi scop. Rămâne de lămurit motivul care l-a îndemnat pe Trevize să se aventureze până aici.
— Orator, intenţionezi sa-l urmăreşti pe Trevize până pe planetă?
— Am luat în calcul această posibilitate, dar între timp s-a întâmplat ceva neaşteptat. Acum sunt la o sută de milioane de kilometri de Gaia şi simt un câmp mental foarte slab dar omogen în spaţiul înconjurător. Nici nu mi-aş fi dat seama de existenţa lui dacă n-ar fi avut un efect de focalizare asupra minţii femeii hamish. O minte cu totul neobişnuită; tocmai din această cauză am încuviinţat s-o iau cu mine.
— Deci bănuielile tale s-au adeverit… Crezi că Orator Dalarmi ştia că-ţi va fi de folos?
— Când m-a îndemnat să iau femeia cu mine? Nu cred că s-a gândit, dar mie mi-a folosit enorm, Prim Orator.
— Mă bucur, Orator Gendibal. După părerea ta planeta aceea este sursa câmpului?
— Pentru a afirma cu certitudine, ar trebui să efectuez măsurători din puncte diferite, situate la mare distanţă unele de altele, şi să văd dacă acest câmp are o formă simetrică şi sferică. Sondajul mental unilateral îmi indică planeta ca sursă probabilă. Totuşi nu cred c-ar fi înţelept să fac alte cercetări în prezenţa navei de luptă a Primei Fundaţii.
— Constituie o ameninţare directă?
— Probabil. Prim Orator, nu sunt sigur, dar şi nava ar putea emite câmpul.
— Dar ea…
— Prim Orator, cu respectul datorat, permite-mi să te întrerup. Nu ştiu ce progrese tehnologice a mai făcut Prima Fundaţie. Nava evoluează cu o dezinvoltură ciudată şi s-ar putea să ne rezerve surprize neplăcute. Trebuie să stabilim dacă au învăţat să folosească mijloacele mentale. Pe scurt, Prim Orator, mă voi confrunta fie cu o navă de luptă având la bord capacităţi mentale, fie cu o planetă populată de mentalişti. Dacă mentaliştii se află pe navă, înseamnă că sunt mult prea slabi ca să mă imobilizeze, dar ar putea să mă facă să pierd timp, iar armele pe care le au sunt suficiente pentru a mă distruge. Pe de altă parte, dacă sursa se află pe planetă, atunci prezenţa câmpului la o asemenea distanţă dovedeşte că la nivelul suprafeţei intensitatea este enormă şi n-aş putea să-i fac faţă. În orice caz, va fi necesară crearea unei reţele totale, şi solicit să mi se pună la dispoziţie resursele complete ale Trantorului.
Primul Orator ezită:
— O reţea totală?! Procedeul nu s-a folosit niciodată şi nu a fost sugerat decât pe vremea Catârului.
— Prim Orator, această criză ar putea fi mai gravă decât aceea.
— Nu cred că Masa va aproba.
— Nu-i nevoie să-i rogi, Prim Orator. Trebuie să declari stare de urgenţă.
— Şi ce motiv să invoc?
— Spune-le că aşa am cerut eu, Prim Orator.
— Orator Delarmi va declara că eşti laş şi incompetent, cuprins de nebunie datorată spaimei.
Gendibal întârzie cu răspunsul:
— Aproape sigur va face asemenea afirmaţii, Prim Orator, dar las-o să spună despre mine tot ce doreşte, că n-o să mor eu din atâta lucru. Acum nu se află în joc mândria sau orgoliul meu, ci însăşi existenţa celei de-a Doua Fundaţii.
Harla Branno zâmbi amar, şi asta îi scoase în evidenţă ridurile adânci ce-i brăzdau chipul.
— Cred că putem acţiona, spuse ea. Eu sunt pregătită.
— Eşti sigură că ştii ce ai de făcut? întrebă Kodell.
— Liono, dac-aş fi nebună, aşa cum mă consideri tu, ai mai fi insistat să rămâi pe aceeaşi navă cu mine?
— Probabil că da, răspunse Kodell ridicând din umeri. M-aş afla aici cu speranţa că te-aş putea opri sau măcar potoli înainte de a face ceva ireparabil. Desigur, dacă nu eşti nebună…
— Da?
— Atunci n-aş vrea ca istoricii să acorde atenţie numai persoanei tale. Aş dori să se poată menţiona că şi eu am fost alături de tine şi chiar să se întrebe care dintre noi merită laudele. Ce zici de asta, Primare?
— Inteligent, Liono, dar inutil. Vreme de prea multe învestituri am fost adevărata putere din spatele Primarului pentru a permite ca o asemenea anomalie să se petreacă tocmai în timpul mandatului meu.
— Vom vedea.
— Te înşeli, pentru că istoria ne va judeca după moarte. Dar n-am de ce să mă tem. Nici pentru locul meu în istorie, nici pentru aceea, şi arătă un punct pe ecran.
— Nava lui Compor, constată Kodell.
— Da, nava lui Compor, remarcă Branno. Numai că el nu se află la bord. Una dintre navele noastre de cercetare a observat schimbul. Nava lui a fost oprită de o alta. Două persoane au trecut pe nava lui Compor, iar el s-a transferat pe-a lor. (Îşi frecă mâinile satisfăcută:) Trevize şi-a jucat perfect rolul. L-am azvârlit în spaţiu ca să servească drept paratrăsnet, iar el a atras fulgerul. Nava care l-a oprit aparţine celei de-a Doua Fundaţii.
— Mă-ntreb cum de poţi fi atât de sigură, spuse Kodell scoţându-şi pipa şi începând s-o umple tacticos cu tutun.
— Dintotdeauna l-am bănuit pe Compor că s-ar putea afla sub controlul celei de-a Doua Fundaţii. Viaţa lui era prea cuminte. Toate îi ieşeau perfect şi, în plus, era expert în detecţie hiperspaţială. Denunţarea lui Trevize putea să treacă drept o simplă manevră politică a unui om ros de ambiţii dacă n-ar fi fost făcută cu atâta conştiinciozitate.
— Astea-s doar bănuieli, Primare!
— Bănuielile astea s-au confirmat când l-a urmărit pe Trevize cu atâta uşurinţa de-a lungul atâtor Salturi de parcă ar fi fost vorba doar de unul.
— S-a folosit de computer, Primare.
Branno se aşeză mai confortabil şi pufni în râs:
— Dragul meu Liono, eşti atât de ocupat să pui la cale tot felul de stratageme complicate, încât uiţi de eficacitatea unor soluţii directe. Nu l-am trimis pe Compor pe post de urmăritor ca să ştiu ce face Trevize. N-aveam nevoie, pentru că oricât de discret s-ar fi deplasat de colo-colo, Trevize n-ar fi făcut decât să atragă atenţia oricărei planete care nu aparţine Federaţiei Fundaţiei. O navă atât de perfecţionată de pe Fundaţie, accentul evident, credite ale Fundaţiei, aveau să-i confere o aură de notorietate. Iar dacă dădea de bucluc, trebuia să apeleze obligatoriu la reprezentanţii Fundaţiei, aşa cum s-a întâmplat pe Sayshell, de unde am aflat totul, fără ajutoail lui Compor. Nu, continuă ea îngândurată, Compor a fost trimis pentru a se da de gol. Şi stratagema asta a dat roade, pentru că dinadins i-am instalat la bord un computer cu unele minusuri, care să-i permită efectuarea în siguranţă a unor manevre ale navei, dar care să nu fie atât de perfect în urmărirea prin Salturi multiple. Cu toate acestea, Compor s-a descurcat admirabil.
— Primare, constat că sunt multe lucruri pe care nu mi le comunici decât atunci când e limpede că nu le mai poţi tăinui.
— Liono, nu te simţi jignit, dar ţin secrete numai acele acţiuni care nu te privesc în mod direct. Te admir, şi-mi eşti de mare folos, dar uneori n-am încredere decât în mine însămi. Nici tu nu-mi destăinui unele secrete, şi te rog să nu te osteneşti să negi asta.
— Nici n-am s-o fac, spuse Kodell, iar într-o bună zi o să-mi iau libertatea de a vă reaminti acest amănunt. Până una-alta, mai e ceva ce-ar trebui să ştiu? De exemplu, cui aparţinea nava care i-a oprit? Fiind vorba de Compor, cred că e vorba de o navă a celei de-a Doua Fundaţii.
— Conversaţia cu tine e-ntotdeauna o plăcere, pentru că intri foarte repede în subiect. După cum constaţi, a Doua Fundaţie nu mai face nici un efort ca să se ascundă. Consideră că poate şterge orice urmă pe care-ar lăsa-o. Nici nu i-ar trece prin minte vreunui membru al celei de-a Doua Fundaţii să călătorească pe o navă de provenienţă străină, chiar dacă ştie cât de exact putem să identificăm originea ei după modelul de utilizare a energiei. Ar putea şterge din memoria oricui faptul că a văzut nava, aşa că la ce bun să-şi mai bată capul ca să se ascundă? Şi uite-aşa, la câteva clipe după ce-au detectat-o, cercetaşii noştri au putut preciza originea navei care l-a oprit pe Compor.
— Iar acum presupun că a Doua Fundaţie va şterge din memoria noastră acest amănunt.
— Dacă vor putea, îi răspunse Branno, pentru că vor constata că lucrurile s-au cam schimbat.
— Ai spus mai devreme că ştii unde se află a Doua Fundaţie, înseamnă că întâi te vei ocupa de Gaia şi după aceea de Trantor. Am dedus că cealaltă navă aparţine Trantorului.
— Exact. Şi asta te surprinde?
Kodell clătină încet din cap:
— Privind lucrurile în perspectivă istorică, nu mă surprinde. Ebling Mis, Toran Darell, şi Bayta Darell s-au aflat pe Trantor în perioada înfrângerii Catârului. Arkady Darell, nepoata Baytei, s-a născut pe Trantor şi a vizitat din nou planeta când s-a considerat că ascensiunea celei de-a Doua Fundaţii a fost oprită. În relatarea ei apare im anume Preem Palver care a jucat un rol-cheie, apărând în momentele cruciale ca neguţător trantorian. Rezultă fără putinţă de tăgadă că a Doua Fundaţie era pe Trantor unde, întâmplător, a trăit şi Hari Seldon atunci când a întemeiat ambele Fundaţii.
— Evident, numai că nimeni n-a sugerat vreodată această posibilitate. A Doua Fundaţie s-a îngrijit să păstreze secretul propriei existente. Asta voiam să spun când am afirmat că nu trebuia să-şi ascundă prezenţa. Puteau lesne să aranjeze ca nimeni să nu-i caute sau chiar să şteargă din minte orice amintire care să-i dea de gol.
— În cazul acesta, continuă Kodell, să nu ne lăsăm păcăliţi şi să privim în altă direcţie decât cea pe care ne-o sugerează ei. Cum de-a putut Trevize să ajungă la concluzia că cea de-a Doua Fundaţie există? De ce nu l-a împiedicat ea?
Branno ridică mâna şi începu să numere pe degete:
— În primul rând, Trevize e un individ cu totul imprevizibil care, în ciuda capacităţii lui de a fi precaut, are nişte calităţi pe care nici eu n-am reuşit să le înţeleg pe deplin. S-ar putea să fie un caz special. În al doilea rând, a Doua Fundaţie n-a fost ca totul ignorantă. Compor l-a urmărit îndeaproape pe Trevize şi mi-a raportat de îndată părerile lui. Ideea era ca eu să-l reduc la tăcere pe Trevize fără ca a Doua Fundaţie să rişte un amestec direct. În al treilea rând, când n-am reacţionat aşa cum se anticipa, adică n-a urmat nici execuţie, nici închisoare, nici ştergerea memoriei şi nici utilizarea Sondei Psihice, când m-am mulţumit să-l trimit în spaţiu, a Doua Fundaţie a mers mai departe. A decis să trimită una dintre navele sale în urmărire. Apoi Branno adăugă încântată de sine: Excelent paratrăsnet.
— Şi care va fi următoarea noastră mişcare? întrebă Kodell.
— Îl vom provoca direct pe membrul celei de-a Doua Fundaţii. Mai precis, în momentul de faţă, ne îndreptăm spre el.
Gendibal şi Novi stăteau alături, privind cu atenţie încordată la ecran.
Novi era înspăimântată. Gendibal simţea cu acuitate zbaterea ei disperată de a scăpa din ghearele fricii, dar nu putea face nimic pentru a o ajuta, întrucât considera că nu-i înţelept să aducă vreo atingere minţii ei în aceste clipe. Nu voia ca intervenţia lui să influenţeze în nici un fel reacţia pe care o avea ea faţă de câmpul mental slab care-i înconjura.
Nava de luptă a Fundaţiei se apropia încet, dar sigur. Avea un echipaj format probabil din şase persoane, judecând după mărimea ei. Gendibal era sigur că armele de la bord puteau pune stavilă şi, la nevoie, zdrobi o flotă compusă din toate navele aflate în posesia celei de-a Doua Fundaţii, asta în cazul că acestea s-ar baza doar pe forţa fizică.
Aşa cum stăteau lucrurile acum, apropierea navei de luptă de cea pilotată doar de un membru al celei de-a Doua Fundaţii dădea naştere câtorva concluzii. Chiar dacă nava poseda capacităţi mentale, nu era normal ca ea să se arunce orbeşte în colţii celei de-a Doua Fundaţii. Mai plauzibil era că ignoranţa căpitanului şi a echipajului o împingea înainte.
Asta însemna că acel căpitan nu-şi dăduse seama că cineva îl înlocuise pe Compor sau, dacă prinsese de veste, nu ştia că cel care-l înlocuise aparţinea celei de-a Doua Fundaţii, ori n-avea habar de forţa ei.
Dar dacă nava poseda forţă mentală (căci Gendibal luă în calcul şi această posibilitate) şi tocmai de aceea înainta fără reţinere sau teamă? Asta însemna că era condusă de o persoană megalomană sau avea la dispoziţie forţe care depăşeau orice închipuire.
Dar ceea ce considera el posibil nu reprezenta ultima concluzie.
Cercetă atent mintea lui Novi. Ea nu era conştientă de câmpul mental dar, în acelaşi timp, mintea lui Gendibal nu putea percepe un câmp atât de slab. Acesta era un paradox care merita să fie studiat în viitor şi, în cele din urmă, roadele unei asemenea munci puteau să se dovedească mai importante decât rezolvarea problemei de interes imediat pe care o ridica apropierea navei de luptă.
Gendibal întrevăzuse intuitiv această chestiune atunci când detectase pentru prima oară netezimea şi simetria din mintea lui Novi şi avusese un sentiment de mândrie amestecată cu amărăciune gândindu-se la propriile lui calităţi. Oratorii se făliseră dintotdeauna cu puterea lor intuitivă, dar în ce măsură era ea rezultatul incapacităţii de a aprecia câmpurile prin metode fizice directe şi, prin urmare, a imposibilităţii lor de a înţelege exact ceea ce puteau să realizeze? Părea lesne să defineşti neştiinţa printr-un cuvânt cu rezonanţă mistică: “intuiţie”. Şi cât din această neştiinţă îşi avea sursa în subestimarea importanţei fizicii în comparaţie cu mentalica?
Şi cât din aceasta era mândrie oarbă? Gendibal se gândi că situaţia se va schimba imediat ce va deveni Prim Orator. Prăpastia fizică dintre cele două Fundaţii va trebui micşorată. Cea de-a Doua Fundaţie nu se putea împăca cu ideea de a fi distrusă într-un moment în care monopolul asupra puterii mentale ar fi pierdut.
Monopolul părea să nu funcţioneze în aceste momente. Probabil că Prima Fundaţie făcuse progrese remarcabile sau încheiase o alianţă cu Anti-Catârii. (Acest gând, care-l străfulgerase acum pentru prima oară, îi dădu fiori.)
Gândurile legate de acest subiect se derulară prin mintea lui cu o repeziciune obişnuită pentru un Orator şi, în timp ce evalua situaţia, rămase conştient de strălucirea din mintea lui Novi, de reacţia creierului ei la pătrunzătorul câmp mental ce-i înconjura. El nu devenea mai puternic pe măsură ce nava Fundaţiei se apropia.
În sine, acest lucru nu constituia un indiciu absolut sigur că nava nu era echipată cu instrumente mentale. Se ştia bine că un câmp mental nu respectă legea inversului pătratului. El nu devenea mai puternic exact ca pătrat al distanţei cu care se reducea depărtarea dintre emiţător şi receptor. Din punctul acesta de vedere, câmpul mental se deosebea net de cel electromagnetic sau cel gravitaţional. Totuşi, în comparaţie cu diferite alte câmpuri, cel mental variază mai puţin în funcţie de distanţă şi nu rămâne cu totul neinfluenţat de ea. Reacţia din mintea lui Novi ar trebui să indice o creştere detectabilă la apropierea navei de luptă.
(Cum se întâmplase că vreme de cinci secole nici un membru al celei de-a Doua Fundaţiinu se gândise să dezvolte o relaţie matematică între intensitatea câmpului mental şi distanţă? Trebuie să se pună capăt acestei atitudini de nesocotire a fizicii, îşi jură în gând Gendibal.)
Dacă cei de pe navă posedau forţe mentale şi dacă erau siguri că se apropie de un membru al celei de-a Doua Fundaţii n-ar mări la maximum intensitatea câmpului? Şi în acest caz, mintea lui Novi ar evidenţia sigur o reacţie crescută la acest câmp. Cu toate acestea, mintea ei nu arăta nimic! Pe deplin încredinţat de acest lucru, Gendibal alungă temerea că nava de luptă avea capacităţi mentale. Înainta, condusă de ignoranţi şi periculozitatea ei putea fi trecută cu vederea.
Câmpul mental încă exista, desigur, dar el provenea de pe Gaia. Asta îl tulbura îndeajuns pe Gendibal, dar trebuia să acorde prioritate navei. După eliminarea acesteia putea să-şi îndrepte atenţia asupra lumii Anti-Catârilor.
Aşteptă. Nava de luptă va face o mişcare sau se va apropia îndeajuns pentru ca el să se încredinţeze că putea trece la ofensivă deschisă.
Nava continua să se apropie destul de repede acum şi totuşi nu se întâmpla nimic. În cele din urmă, Gendibal socoti că forţa intervenţiei sale va fi suficientă. Cei de pe navă nu vor simţi nici o durere, nici un disconfort, dar vor descoperi că muşchii braţelor şi spatelui vor răspunde cu întârziere la comenzi.
Gendibal îngustă câmpul mental controlat de mintea lui. Acesta deveni intens şi se năpusti cu viteza luminii peste abisul ce despărţea cele două nave. (Ele erau suficient de aproape una de alta astfel încât contactul hiperspaţial devenise inutil).
Şi Gendibal făcu un pas înapoi, mut de uimire.
Nava Fundaţiei poseda un scut mental care creştea în densitate pe măsură ce câmpul emis de Gendibal devenea mai intens. Se dovedea că nava nu era nepregătită şi că avea o neaşteptată armă defensivă.
— Aha, făcu Branno. A încercat un atac, Liono. Priveşte!
Acul psihometrului se mişcă şi vibra în urcarea lui.
Crearea câmpului mental îi preocupase pe oamenii de ştiinţă de pe Fundaţie vreme de o sută douăzeci de ani în cadrul unui program ştiinţific desfăşurat într-o discreţie egalată doar de cercetările lui Seldon în domeniul analizei psihoistorice. Cinci generaţii de savanţi trudiseră să îmbunătăţească încetul cu încetul un sistem care nu se sprijinea pe o teorie satisfăcătoare.
Dar acest salt n-ar fi fost posibil fără psihometru, invenţie care acţiona ca un indicator al progresului înregistrat în fiecare etapă. Nimeni nu putea explica modul lui de funcţionare, dar existau indicii că era capabil să măsoare nemăsurabilul şi să atribuie numere indescriptibilului. Branno nutrea sentimentul (împărtăşit, de altfel, şi de unii dintre savanţi) că dacă Fundaţia ar reuşi vreodată să explice modul de funcţionare al psihometrului, ea va ajunge egalul celei de-a Doua Fundaţii în ceea ce privea controlul şi manipularea mentală.
Dar asta cădea în sarcina viitorului. În aceste momente, scutul trebuia să fie rezistent, sprijinit de supremaţia armelor fizice.
Branno transmise mesajul pronunţat cu o voce masculină, din care fuseseră eliminate toate inflexiunile emoţionale până ce frazele deveniseră plate, reci şi mortale:
— Apel către nava Bright Star şi către persoanele de la bord. Aţi ocupat o navă din Flota Federaţiei Fundaţiei printr-un act pirateresc. Vă somăm să vă predaţi imediat, altfel veţi fi atacaţi.
Răspunsul sosi rostit cu voce normală:
— Primar Branno de pe Terminus, ştiu că te afli pe navă. N-am ocupat Bright Star prin piraterie. Am fost invitat la bord de către căpitanul ei legal, Munn Li Compor. Solicit o perioadă de armistiţiu, astfel încât să putem discuta probleme importante care ne privesc pe amândoi.
Kodell îi şopti lui Branno:
— Primare, lasă-mă pe mine să vorbesc.
Ea ridică mâna cu un gest dispreţuitor:
— E răspunderea mea, Liono.
După ce reglă emiţătorul, Branno folosi acelaşi ton rece şi lipsit de emoţie:
— Omule de pe a Doua Fundaţie, sper că înţelegi situaţia în care te afli. Dacă nu te predai neîntârziat, îţi vom spulbera nava într-o fracţiune de secundă şi te asigur că suntem pregătiţi s-o facem. Nu avem ce pierde prin dispariţia ta, căci nu deţii secrete care să ne determine să-ţi cruţăm viaţa. Ştim că vii de pe Trantor şi după ce ne vom ocupa de tine vom fi gata să facem acelaşi lucru şi cu planeta ta. Suntem dispuşi să-ţi acordăm o amânare ca să ai şi tu un cuvânt de spus dar, pentru că nu ne poţi oferi mare lucru, te rugăm să nu abuzezi de răbdarea noastră.
— În cazul acesta, răspunse Gendibal, voi vorbi scurt şi la obiect. Scutul vostru nu-i perfect şi nici n-ar putea fi. L-aţi supraevaluat şi mi-aţi subestimat puterea. Încă pot manevra şi controla gândurile voastre. Ceva mai greu, din cauza scutului, dar pot. În chiar clipa când veţi încerca să folosiţi o armă împotriva mea, vă voi lovi — şi vă rog să înţelegeţi un lucru: Fără scut vă pot manipula fără a vă provoca vreun rău. Dată fiind prezenţa scutului, va trebui să lovesc şi să penetrez, lucru pe care pot să-l realizez, însă intervenţia va fi brutală şi directă. Minţile voastre vor fi sfârtecate la fel ca şi scutul, iar efectul ireversibil. Cu alte cuvinte, nu mă puteţi opri şi, pe de altă parte, dacă mă obligaţi, vă pot face un rău mai mare decât moartea. Veţi rămâne nişte epave fără minte. Vreţi să riscaţi aşa ceva?
— Ştii că nu-ţi poţi pune în aplicare ameninţările.
— Deci vreţi să vă expuneţi riscului de a suporta consecinţele pe care le-am descris? întrebă Gendibal cu un aer rece şi indiferent.
Kodell se aplecă spre urechea ei şi şopti:
— Primare, pentru numele lui Seldon…
Gendibal continuă (nu instantaneu, pentru că până şi luminii îi trebuia mai bine de-o secundă pentru a parcurge distanţa de la o navă la alta):
— Îţi urmăresc gândurile, Kodell. Nu-i nevoie să vorbeşti în şoaptă. Ştiu şi ce gândeşte Primarul. Ea e nehotărâtă, aşa că nu trebuie să intri în panică. Şi simplul fapt că ştiu aceste detalii dovedeşte fără putinţă de tăgadă că scutul vostru are fisuri.
— Poate fi intensificat, îl sfidă Primarul.
— La fel şi forţa mea mentală, spuse Gendibal.
— Dar eu stau liniştită aici, consumând doar energie fizică pentru a menţine scutul şi pot rezista multă vreme. Tu trebuie să foloseşti energie mentală pentru a străpunge scutul şi curând vei obosi.
— Nu sunt obosit, o contrazise Gendibal. În aceste clipe, nici unul dintre voi nu poate să dea ordine echipajului sau altor nave. Reuşesc asta fără să vă provoc nici un rău, dar să nu faceţi vreun gest pentru a scăpa de sub control, căci voi spori şi eu forţa câmpului şi veţi suferi în mod iremediabil, aşa cum v-am avertizat.
— Voi aştepta, i-o reteză Brartno, aşezându-se cu braţele încrucişate, vrând să arate că are o răbdare inepuizabilă. Vei obosi, şi atunci nu te voi distruge, pentru că vei fi neputincios, ci voi da ordin ca marea Flotă a Fundaţiei să pornească împotriva Trantorului. Dacă vrei să-ţi salvezi lumea, predă-te. Organizaţia ta nu va mai supravieţui acestei orgii distructive, aşa cum s-a întâmplat pe vremea Marii Devastări.
— Primare, nu înţelegi că dacă voi simţi că obosesc îmi pot salva lumea pur şi simplu distrugându-vă înainte de a-mi pierde puterea?
— N-o vei face. Sarcina ta de căpetenie este de a menţine Planul Seldon. Dacă vei distruge pe Primarul de pe Terminus şi vei da o lovitură mortală prestigiului şi încrederii de care se bucură Prima Fundaţie, vei provoca prăbuşirea ei ca putere şi vei încuraja pe duşmanii ei de pretutindeni, iar asta va duce la o asemenea perturbare a Planului, încât va fi sinonimă cu distrugerea Trantorului. Mai bine te predai.
— Şi eşti gata să joci totul pe cartea pe care-o reprezintă ezitarea mea de a te distruge?
Branno trase adânc aer în piept, expiră încet, apoi spuse cu hotărâre:
— Da!
Kodell, care şedea alături de ea, se făcu alb ca varul.
Gendibal privea fix spre silueta Iui Branno, proiectată în spaţiul liber din faţa unui perete. Imaginea era puţin înceţoşată şi pâlpâitoare din cauza interferenţei provocate de scut. Trăsăturile bărbatului de lângă ea rămăseseră de nedesluşit pentru că Gendibal nu voise să-şi risipească energia şi pentru el. Trebuia să-şi îndrepte toată atenţia asupra lui Branno.
Bineînţeles că Branno nu avea imaginea lui Gendibal în faţa ochilor, aşa că nu putea şti că şi el era însoţit de cineva. Nevăzând expresia chipului, sau mişcările corpului, care constituie prin ele însele un limbaj special, ea nu putea aprecia situaţia corect. Din aceasta cauză era dezavantajată.
Tot ce spusese Gendibal era adevărat. Putea să o lovească cu preţul unui consum mental enorm şi, procedând astfel, i-ar fi provocat suferinţe mentale aproape ireparabile.
În acelaşi timp însă, şi ceea ce afirmase Branno era perfect adevărat. Dacă el ar distruge-o, ar perturba Planul. Noua deviere ar putea fi şi mai gravă decât cea provocată de Catâr, pentru că acum Planul se afla în plină desfăşurare şi nimeni din Galaxie n-ar mai fi avut la dispoziţie timpul sau forţa de a repara o eroare atât de gravă.
Şi pericolul cel mare era Gaia, care reprezenta încă un element necunoscut în această ecuaţie, cu un câmp mental slab dar constant, ce putea fi detectat doar cu eforturi chinuitoare.
Vreme de câteva clipe atinse mintea lui Novi pentru a se convinge că fluxul încă mai exista. Era în continuare prezent şi neschimbat.
Ea n-ar fi putut să-i simtă atingerea, dar se întoarse spre el şi cu expresie de groază întipărită pe chip, îi şopti:
— Stăpâne, văd un abur uşor lângă perete. Lui îi vorbeşti?
Detectase probabil ceaţa atunci când se stabilise contactul între minţile lor. Gendibal duse un deget la buze:
— Nu te teme. Novi. Închide ochii şi linişteşte-te.
Apoi ridică vocea:
— Primare Branno. Într-un fel, merită să joci totul pe această carte. Nu doresc-să te înlătur imediat pentru că socot că dacă ţi-aş da câteva explicaţii vei asculta de glasul raţiunii şi nu va fi nevoie să provocăm distrugeri. Primare, să presupunem că tu vei câştiga şi că eu mă voi preda. Ce se va întâmpla după aceea? Într-o dezlănţuire de încredere nesăbuită în scutul tău mental, tu şi urmaşii tăi veţi încerca să vă extindeţi puterea asupra Galaxiei, grăbindu-vă în mod păgubitor. Procedând în felul acesta, nu veţi reuşi decât să amânaţi constituirea celui de-al Doilea Imperiu, pentru că, în acelaşi timp, veţi distrage şi Planul Seldon.
— Dorinţa ta mă surprinde şi cred că dacă vei mai analiza situaţia, vei ajunge să înţelegi că nici nu îndrăzneşti să mă distrugi, spuse Branno.
— Nu te amăgi cu vise deşarte. Asculta-mă bine. Majoritatea Galaxiei a rămas încă în afara Fundaţiei şi, într-o măsură considerabilă, manifestă o atitudine anti-Fundaţie. Există chiar părţi componente ale Federaţiei Fundaţiei care n-au uitat vremea independenţei lor. Dacă Fundaţia întreprinde acţiuni necugetate şi pripite după ce aş ceda eu, ea va lecui restul Galaxiei de bolile care-o macină în prezent: dezbinarea şi nehotărârea. Teama le va sili să se unească şi tot tu vei alimenta tendinţele de revoltă din interior.
— Cu poveştile astea n-ai putea speria nici un copil, i-o tăie scurt Branno. Avem puterea necesară pentru a înfrânge cu uşurinţă orice duşman, chiar dacă toate lumile ce nu aparţin Fundaţiei şi-ar uni forţele împotriva noastră şi chiar dacă acestea ar fi ajutate de o rebeliune izbucnită în jumătate din Federaţie. Asta n-ar fi o problemă.
— N-ar fi o problemă de interes imediat. Nu face greşeala de a vedea numai rezultatele care apar pe loc. Poţi întemeia al Doilea Imperiu doar proclamându-l, dar nu vei putea să-l menţii. Va trebui să-l recucereşti din zece în zece ani.
— Atunci vom face asta până când toate lumile vor obosi, aşa cum se va întâmpla şi cu tine curând.
— Nu vor ceda, aşa cum nici eu nu mă voi da bătut. Şi procesul acesta nu va ţine o veşnicie, pentru că există alt pericol, cu mult mai mare, pentru acest pseudo-Imperiu pe care vrei să-l proclami. Întrucât el poate fi menţinut doar printr-o forţă militară în permanentă creştere, care trebuie ţinută într-o alertă continuă, generalii Fundaţiei vor deveni, la început, mai importanţi şi mai puternici decât autorităţile civile. Apoi pseudo-Imperiul se va fragmenta în regiuni militare în cadrul cărora comandanţii vor deveni autorităţi supreme. Va apare o stare de anarhie şi o alunecare înapoi, în barbarie, care ar putea dura mai mult decât cei treizeci de mii de ani calculaţi de Seldon înainte ca Planul să fi fost pus în aplicare.
— Ameninţări puerile. Chiar dacă matematica Planului Seldon ar face asemenea predicţii, ele privesc numai probabilităţile, nu situaţiile inevitabile.
— Primare Branno, reluă Gendibal cu hotărâre. Lasă Planul Seldon. Nu-i înţelegi matematica şi nu poţi vizualiza modelul general. Dar probabil că nici nu trebuie. Eşti un politician trecut prin multe încercări, cu reuşite notabile, dacă judecăm după poziţia pe care o ai; ba mai mult, dai dovadă de mare curaj dacă punem la socoteală jocul pe care-l faci acum. Prin urmare, îţi sugerez să-ţi foloseşti înţelepciunea politică. Examinează întreaga istorie politică şi militară a umanităţii şi apreciaz-o în lumina cunoştinţelor pe care le ai despre natura umană — despre modul în care oamenii, politicienii şi militarii superiori acţionează, reacţionează şi interacţionează — şi vei constata că nu greşesc câtuşi de puţin.
— Chiar dacă ai avea dreptate, este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Cu o conducere competentă şi cu o dezvoltare continuă a tehnologiei, precum şi a mentalicii şi fizicii, putem învinge. Hari Seldon n-a luat în calcul asemenea progrese. Nici nu putea. Se regăseşte în Planul lui crearea unui scut mental de către Prima Fundaţie? Şi, la urma urmei, de ce-am ţine atât de mult să respectăm Planul? Vom risca să întemeiem un nou Imperiu fără el. Eşecul prin nerespectarea Planului ar fi mai de dorit decât succesul obţinut cu ajutorul lui. Nu vrem un Imperiu în care să devenim marionete manipulate din umbră de către a Doua Fundaţie.
— Vorbeşti astfel doar pentru că refuzi să înţelegi ce semnificaţie ar avea pentru oamenii Galaxiei un eşec al vostru.
— Tot ce se poate! spuse Branno cu glas ca de gheaţă. Ai început să oboseşti?
— Nu-ţi pune speranţe în asta. Dă-mi voie să-ţi propun o acţiune alternativă pe care n-ai cântărit-o până acum, una în care nici unul dintre noi nu se va considera înfrânt. Ne aflăm în vecinătatea unei planete numită Gaia.
— Nu mi-a scăpat acest amănunt.
— Te-ai gândit vreodată că s-ar putea ca pe planeta aceasta să se fi născut Catârul?
— Vreau mai multe dovezi care să susţină o asemenea afirmaţie.
— Planeta este înconjurată de un câmp mental. Pe ea trăiesc mulţi Catâri. Dacă-ţi vei împlini visul de a distruge a Doua Fundaţie veţi deveni cu toţii sclavii acestei planete de Catâri. Ce rău v-au făcut până acum membrii celei de-a Doua Fundaţii? Dar să-mi răspunzi precis, fără să fabulezi sau să teoretizezi. Şi după aceea gândeşte-te cât rău a putut să vă facă un singur Catâr.
— Nu pot da crezare unor afirmaţii fără acoperire.
— Atâta vreme cât rămânem în acest loc, nu-ţi pot oferi alte detalii. Prin urmare, îţi propun un armistiţiu. Dacă n-ai încredere, menţine activ scutul, dar fii pregătită să conlucrezi cu mine. Să ne apropiem împreună de această planetă şi când te vei convinge ce pericol reprezintă, atunci eu voi anula câmpul ei mental şi tu vei ordona navelor tale să o ia în stăpânire.
— Şi după aceea?
— După aceea, cele două Fundaţii vor rămâne să continue cursa pentru supremaţie fără alte forte exterioare care să le stea în cale. Atunci lupta se va da pe un teren deschis pentru că, după cum constaţi, acum nu îndrăznim o confruntare directă, deoarece existenţa ambelor Fundaţii se află în grea cumpănă.
— De ce nu mi-ai spus asta până acum?
— Am crezut că te-aş putea convinge că nu suntem duşmani, astfel încât să cooperăm. Pentru că mi-e limpede că am dat greş cu asta sugerez oricum să ne sprijinim reciproc.
Branno rămase tăcută şi căzu pe gânduri. După câteva momente spuse:
— Încerci să-mi adormi vigilenţa cu cântece de leagăn. Cum vei putea, singur, să anulezi câmpul mental al unei întregi planete de Catâri? Ideea este atât de ridicolă încât nu pot avea încredere în propunerea ta.
— Nu sunt singur, explică Gendibal. În spatele meu se află întreaga forţă a celei de-a Doua Fundaţii, şi această forţă, canalizată prin mine, va fi îndreptată spre Gaia. În plus, ea ar putea oricând să îndepărteze scutul tău ca pe o pânză subţire de ceaţă.
— Dacă aşa stau lucrurile, de ce-ai avea nevoie de ajutorul meu?
— În primul rând pentru că anularea câmpului nu ajunge. Cea de-a Doua Fundaţie nu-şi poate dedica întreaga existenţă acestei sarcini, tot aşa cum nici eu nu pot să-mi petrec tot restul vieţii participând la acest balet verbal cu tine. Avem nevoie de forţa navelor voastre. Şi, în al doilea rând, dacă prin argumente raţionale nu reuşesc să te conving că cele două Fundaţii trebuie să se considere aliate, poate că voi avea succes prin cooperarea în această încercare grea. Dacă vorbele ne dezbină poate faptele ne vor uni.
Branno rămase din nou tăcută, apoi încuviinţă:
— Sunt dispusă să ne apropiem de Gaia, dar o vom face împreună. Mai mult nu-ţi pot promite.
— Mi-e de ajuns şi atât, spuse Gendibal aplecându-se asupra computerului.
— Nu, Stăpâne, până în acest moment poate nu avea importanţă, dar acum te rog să nu întreprinzi nimic. Trebuie să-l aşteptăm pe Consilierul Trevize din Terminus, rosti Novi apăsat.