Deposedaţii

13

Înainte de a părăsi orbita, hublourile erau pline de turcoazul înceţoşat al planetei Urras, imensă şi frumoasă. Dar nava şi-a modificat poziţia, au ieşit la vedere stelele şi printre ele Anarres, ca o piatră rotundă, strălucitoare, mişcându-se şi totuşi nemişcată, aruncată de nu se ştie ce mână, descriind cercuri la nesfârşit, creând timpul.

L-au dus pe Shevek peste tot, prezentându-i nava interstelară Davenant. Era cum nu se poate mai diferită de transportorul Înţeleptul. Din exterior avea un aspect la fel de bizar şi de fragil, ca o structură în sticlă şi sârmă; nu avea deloc aspectul unei nave, al unui vehicul, nici măcar un început şi un sfârşit, pentru că nu călătorea niciodată prin nici un fel de atmosferă mai densă decât aceea a spaţiului interstelar. În interior, era spaţioasă şi solidă ca o casă. Încăperile erau mari şi personale, pereţii cu lambriuri de lemn sau acoperiţi cu ţesături, plafoanele înalte. Atâta doar că arăta ca o casă cu jaluzelele trase, pentru că doar puţine camere aveau hublouri, şi era foarte tăcută. Până şi puntea de comandă şi sala motoarelor păstrau aceeaşi tăcere, iar maşinile şi instrumentele prezentau aceeaşi trăsătură simplă, definitorie a designului pentru dotările unei nave de croazieră. Pentru recreere, exista chiar o grădină, unde iluminarea avea calitatea luminii solare, iar aerul era îndulcit de mirosul pământului şi al frunzelor; în timpul nopţii de pe navă, grădina rămânea în întuneric, iar hublourile se deschideau spre stele.

Deşi călătoriile sale interstelare nu durau decât câteva ore sau zile în timpul navei, o astfel de navă, care se deplasa cu o viteză aproape de viteza luminii, putea petrece luni de zile pentru explorarea unui sistem solar, sau chiar ani întregi, orbitând în jurul unei planete unde trăia sau efectua explorări echipajul său. De aceea era spaţioasă, umană, confortabilă pentru aceia care trebuiau să locuiască la bord. Stilul folosit nu avea nici opulenţa de pe Urras, nici austeritatea de pe Anarres, dar păstra un echilibru, cu graţia fără efort a unei practici îndelungate. Îţi puteai imagina o astfel de viaţă restrânsă, fără a face caz de restricţii, cu mulţumire, meditativ. Pentru că hainezii din echipaj erau oameni meditativi, politicoşi, respectuoşi, aproape sobri. Aveau foarte puţină spontaneitate. Cei mai tineri dintre ei păreau mai bătrâni decât oricare dintre temenii de la bord.

Dar, în timpul celor trei zile care îi trebuiau navei să se deplaseze, prin propulsie chimică şi la viteze convenţionale, de la Urras la Anarres, Shevek era foarte rar atent la ei. Replica atunci când i se vorbea, răspundea cu plăcere la întrebări, dar punea el însuşi foarte puţine. Când vorbea, cuvintele porneau dintr-o tăcere interioară. Oamenii de pe Davenant, mai cu seamă cei mai tineri, se simţeau atraşi de el, de parcă ar fi avut ceva ce le lipsea lor, sau era ceva ce ei ar fi vrut să fie. Discutau despre el destul de mult, dar în prezenţa lui erau timizi. Shevek nu băga de seamă. Era foarte puţin conştient de prezenţa lor. Era conştient doar de Anarres, în faţa lui. Era conştient de speranţa înşelată şi de promisiunea ţinută; de eşec şi de resursele din interiorul spiritului său, în sfârşit descătuşate, de bucurie. El era un om eliberat din închisoare, care se întorcea acasă, la familie. Tot ceea ce vede un asemenea om în drumul său, vede numai ca reflecţii ale luminii.

În a doua zi a călătoriei se afla în camera de comunicaţii, discutând cu Anarres prin radio, mai întâi pe lungimea de undă a CPD, iar acum cu Sindicatul de Iniţiativă. Stătea aplecat, ascultând ori răspunzând cu o revărsare neaşteptată a limbii clare, expresive, care era limba lui maternă, uneori gesticulând cu mâna liberă, ca şi cum interlocutorul l-ar fi putut vedea, râzând din când în când. Primul ofiţer al navei, un hainez pe nume Ketho, care supraveghea legătura radio, îl privea adâncit în gânduri. Cu o seară înainte, după cină, Ketho petrecuse o oră cu Shevek, împreună cu comandantul şi alţi membri ai echipajului, iar el îi pusese, în maniera calmă, neforţată a hainezilor, o mulţime de întrebări despre Anarres.

— E-n regulă, am terminat, spuse Shevek, întorcându-se către el. Restul poate să aştepte până ajung acasă. Mâine te vor contacta pentru a stabili procedura de intrare.

— Ai primit veşti bune, spuse Ketho.

— Da, aşa este. Cel puţin câteva, cum se spune, ştiri viabile.

Împreună, trebuiau să vorbească în iotică. Shevek era mult mai fluent în această limbă decât Ketho, care o vorbea foarte corect şi rigid.

— Aterizarea va fi palpitantă, continuă Shevek. Vor fi de faţă o mulţime de duşmani şi o mulţime de prieteni. Vestea cea bună sunt prietenii… Se pare că sunt mai mulţi decât atunci când am plecat eu.

— Mă gândesc la pericolul de a fi atacat la aterizare, spuse Ketho. Eşti sigur că ofiţerii de la Portul Anarres cred că-i pot ţine sub control pe dizidenţi? Nu cumva îţi spun intenţionat să cobori pentru a fi ucis?

— Mda, mă vor apăra. Dar, în definitiv, chiar şi eu sunt un dizident. Eu am cerut să-mi asum riscul. Ştii, este privilegiul meu, în calitate de odonian, spuse el, zâmbindu-i lui Ketho.

Hainezul nu-i întoarse zâmbetul. Pe chip i se citea o expresie serioasă. Era un bărbat bine făcut, de aproximativ treizeci de ani, înalt şi cu pielea albă, ca un cetian, dar aproape lipsit de păr, ca un terrian, cu trăsături foarte puternice şi totuşi delicate.

— Mă bucur că pot fi alături de tine, spuse el. Te voi conduce în modulul de aterizare.

— Bine, răspunse Shevek. Nu oricine e dispus să accepte privilegiile noastre!

— Poate că mai mulţi decât îţi închipui. Doar dacă le-ai permite s-o facă.

Shevek, a cărui minte nu urmărea în totalitate conversaţia, era pe punctul de a pleca, dar replica lui Ketho îl opri. Întoarse privirea către acesta şi după un moment îl întrebă:

— Vrei să spui că ţi-ar plăcea să aterizezi împreună cu mine?

— Da, aş vrea, răspunse hainezul cu egală sinceritate.

— Dar comandantul ţi-ar permite?

— Da. Ca ofiţer pe o navă în misiune, este de datoria mea să explorez şi să cercetez o lume nouă atunci când este posibil. Comandantul şi cu mine am vorbit despre această posibilitate. Am discutat-o şi cu ambasadorii noştri, înainte de a pleca. Părerea lor a fost că n-ar trebui făcută nici o solicitare formală, deoarece politica poporului tău este de a interzice aterizarea străinilor.

— Hm, făcu Shevek, neutru.

Se apropie de peretele opus şi rămase o vreme în faţa unui tablou, un peisaj hainez, foarte simplu şi subtil, un râu aproape negru curgând printre trestii sub un cer apăsător.

— Termenii Încheierii Colonizării Planetei Anarres nu permit urrasienilor să aterizeze niciunde, cu excepţia suprafeţei îngrădite a Portului Anarres. Aceşti termeni mai sunt încă acceptaţi. Atâta doar că tu nu eşti urrasian. Când a fost colonizată Anarres, nu erau cunoscute alte rase. Implicit, termenii aceia îi includ pe toţi străinii. Aşa au decis conducătorii noştri, acum şaizeci de ani, când oamenii voştri au pătruns pentru prima dată în acest sistem solar şi au încercat să discute cu noi. Dar eu cred că n-au avut dreptate. Nu făceau altceva decât să construiască mai multe ziduri, mai spuse Shevek întorcându-se şi privindu-l pe celălalt, cu mâinile la spate. De ce vrei să aterizezi, Ketho?

— Vreau să văd Anarres. Chiar înainte de a veni tu pe Urras eram curios. Totul a început atunci când am citit scrierile lui Odo. Am devenit foarte interesat. Am…, începu el, ezitând, de parcă ar fi fost jenat, dar continuă în felul său reţinut, conştient de sine, … am învăţat puţină pravică. Nu cine ştie ce.

— Este propria ta voinţă, deci? Propria ta iniţiativă?

— În totalitate.

— Şi îţi dai seama că s-ar putea să fie periculos?

— Da.

— Situaţia este puţin… scăpată de sub control pe Anarres. Despre asta mi-au vorbit prin radio prietenii mei. Acesta a fost tot timpul scopul nostru — al Sindicatului, a acestei călătorii pe care am făcut-o — să zguduim lucrurile, să facem agitaţie, să spargem nişte obiceiuri, să determinăm oamenii să pună întrebări. Să se poarte ca nişte anarhişti! Toate acestea s-au întâmplat în timp ce eram plecat. Aşa că, vezi, nimeni nu e prea sigur de ce se va întâmpla în etapa următoare. Iar dacă aterizezi împreună cu mine, scandalul va fi şi mai mare. Nu pot să forţez prea mult. Nu te pot lua cu mine ca reprezentant oficial al unui guvern străin. Pe Anarres, aşa ceva nu merge.

— Înţeleg.

— Odată ajuns acolo, de îndată ce vei trece de zid împreună cu mine, aşa cum văd eu lucrurile, vei deveni unul de-al nostru. Vom fi răspunzători pentru tine, iar tu pentru noi. Vei deveni un anarresian, cu aceleaşi opţiuni ca ale celorlalţi. Dar acestea nu sunt nişte opţiuni lipsite de pericol. Libertatea nu este niciodată foarte sigură, spuse Shevek, privind în jur la camera liniştită, ordonată, cu consolele simple şi instrumentele delicate, tavanul înalt şi pereţii fără ferestre şi din nou spre Ketho. Te vei trezi foarte singur.

— Rasa mea este foarte veche, spuse Ketho. Suntem civilizaţi de o mie de milenii. Avem istorii despre sute din acele milenii. Am încercat totul, chiar şi anarhismul, alături de celelalte. Dar eu nu l-am încercat. Se spune că nu este nimic nou sub soare. Dar dacă fiecare viaţă nu este nouă, fiecare viaţă individuală, atunci de ce ne mai naştem?

— Suntem copiii timpului, spuse Shevek, în pravică.

Tânărul îl privi un moment, apoi repetă cuvintele în iotică.

— Suntem copiii timpului.

— Bine, spuse Shevek şi râse. Bine, ammar! Ai face mai bine să chemi din nou Anarres prin radio, mai întâi Sindicatul… I-am spus lui Keng, ambasadoarei, că nu am nimic să ofer în schimb pentru ceea ce oamenii ei şi ai voştri au făcut pentru mine. Dar poate că vă pot oferi ceva în schimb. O idee, o promisiune, un risc…

— Voi discuta cu comandantul, spuse Ketho, la fel de grav ca întotdeauna, dar cu un uşor tremur de emoţie, de speranţă în glas.

Foarte târziu, în următoarea noapte pe navă, Shevek se afla în grădină. Luminile erau stinse, acolo, dar era plină de strălucirea stelelor. Aerul era destul de rece. O floare care înfloreşte noaptea, din cine ştie ce lume de neimaginat, se deschisese printre frunzele negre şi îşi risipea parfumul cu dulceaţa răbdătoare, zadarnică pentru a atrage un fluture de neimaginat de la trilioane de mile depărtare, într-o grădină, pe o lume înconjurând o altă stea. Luminile sorilor diferă, dar întunericul nu e decât unul singur. Shevek stătea în faţa hubloului înalt, descoperit, privind spre partea întunecată a lui Anarres, o curbă neagră acoperind jumătate din stele. Se întreba dacă Takver va fi acolo, la Port. Nu se întorsese încă în Abbenay de la Peace-and-Plenty, atunci când discutase ultima oară cu Bedap şi lăsase în seama lui Bedap să vorbească cu ea şi să decidă dacă e oportun pentru ea să-şi facă apariţia la Port. "Doar nu-ţi închipui că o voi putea opri, chiar dacă n-ar fi oportun!" îi răspunsese Bedap. Se mai întreba cu ce mijloc de transport călătorise ea de la Sorruba, poate cu un dirijabil, dacă le-a adus şi pe fete. Călătoria cu trenul era dificilă, cu copiii. Încă îşi mai amintea dificultăţile călătoriei de la Chakar la Abbenay, în '68, când Sadik avusese rău de tren timp de trei zile nenorocite.

Uşa grădinii se deschise, făcând să crească iluminarea difuză. Comandantul navei se uită înăuntru şi îi rosti numele; el răspunse, iar comandantul intră împreună cu Ketho.

— Avem schema de pătrundere pentru modulul nostru de aterizare de la turnul vostru de control, spuse comandantul, un terrian scund, de culoarea fierului, cu un aer detaşat, oficial. Dacă eşti gata de plecare, vom începe procedura de lansare.

— Da.

Comandantul dădu din cap si plecă. Ketho înaintă şi se opri alături de Shevek lângă chepeng.

— Ketho, eşti sigur că vrei să treci prin acest zid împreună cu mine? Ştii, pentru mine e uşor. Orice s-ar întâmpla, mă întorc acasă. Dar tu pleci de acasă. "Adevărata călătorie este întoarcerea…"

— Sper să mă întorc, spuse Ketho cu vocea sa calmă. Cu timpul.

— Când urmează să intrăm în modulul de aterizare?

— În circa douăzeci de minute.

— Sunt gata. Nu am nimic de împachetat.

Shevek râse, râsul unei fericiri curate, neamestecate. Celălalt bărbat îl privi grav, de parcă nu era sigur ce este fericirea şi totuşi o recunoştea, ori şi-o amintea de undeva, de departe. Rămase alături de Shevek, de parcă dorea să-l întrebe ceva. Dar nu-l mai întrebă.

— Va fi dimineaţa devreme la Portul Anarres, spuse el în cele din urmă si plecă pentru a-şi lua lucrurile şi pentru a-l întâlni pe Shevek la baza de lansare.

Rămas singur, Shevek se întoarse la postul său de observaţie şi zări curba orbitoare a răsăritului de soare apărând peste Temae.

— În noaptea asta mă culc pe Anarres, se gândi el. Mă voi întinde lângă Takver. Era bine să fi adus poza, aceea cu puiul de oaie, să i-o dau lui Pilun.

Dar nu adusese nimic. Mâinile lui erau goale, aşa cum fuseseră întotdeauna.

*********************************************************************