Cavernele de oţel

16. Întrebări privind un motiv

Baley strecură blasterul înapoi în toc, dar rămase cu mâna, discret, pe patul armei.

— Ia-o înainte, Clousarr, spuse el, spre Ieşirea B, strada 17.

— N-am mâncat, anunţă zimologul.

— Ghinionul tău, mormăi Baley grăbit. Cina ta este pe podea, acolo unde ai răsturnat-o.

— Am dreptul să mănânc.

— Fie vei mânca în celulă, fie vei sări peste o masă. N-o să mori din asta. Dă-i drumul!

Toţi trei rămaseră tăcuţi pe când se strecurau prin labirintul din „New York Enzime”; Clousarr mergea rigid în faţă, urmat de detectiv, iar R. Daneel venea în ariergardă.

Abia după ce Baley şi R. Daneel semnaseră de ieşire la biroul recepţionerei, după ce zimologul completase un formular de învoire şi solicitase trimiterea cuiva în incinta balanţelor pentru a face curăţenie, după ce ieşiseră din clădire şi ajunseseră lângă maşina de poliţie, Clousarr spuse:

— Doar o clipă.

Se opri, se întoarse spre R. Daneel şi, înainte ca Baley să poată schiţa vreun gest pentru a-l opri, înaintă şi lovi cu toată forţa în obrazul robotului.

— Ce dracu'! răcni Baley, smucindu-l violent pe zimolog.

Clousarr nu-i opuse nici o rezistenţă, ci rânji larg.

— Nu s-a-ntâmplat nimic. Vin cu voi fără nici o împotrivire, dar am vrut să mă conving singur.

R. Daneel se ferise de lovitură, dar n-o putuse evita complet. Privi acum spre Clousarr; obrazul nu i se înroşise şi nu se zărea nici urmă a impactului.

— Acţiunea ta a fost periculoasă, Francis, spuse el. Dacă nu m-aş fi retras, ţi-ai fi rănit cu siguranţă mâna. Şi aşa, regret dacă ţi-am pricinuit durere.

Clousarr râse.

— Urcă, Clousarr, rosti Baley. Şi tu, Daneel. Treci pe locul din spate, lângă el, şi asigură-te că nu se clinteşte. Nu-mi pasă dacă asta înseamnă să-i rupi mâna. A fost un ordin!

— Ce facem cu Legea 1? întrebă Clousarr batjocoritor.

— Cred că Daneel este îndeajuns de puternic şi rapid pentru a te opri fără a-ţi pricinui vreun rău, dar n-ar fi nici o pagubă dacă ţi-ar rupe vreo mână.

Baley trecu la volan şi maşina acceleră. Curentul de aer răvăşea părul său şi al lui Clousarr, fără să clintească nici un fir din al lui R. Daneel.

Robotul se adresă încetişor zimologului:

— Te temi de roboţi deoarece te gândeşti la slujba ta, domnule Clousarr?

Baley nu se putea întoarce pentru a vedea expresia lui Clousarr, dar fu sigur că era rigidă şi dură, de ură, şi că bărbatul stătea ţeapăn, cât mai departe de R. Daneel.

— Şi la slujbele copiilor mei, răspunse Clousarr. Şi la slujbele copiilor tuturor oamenilor.

— Sunt sigur că se pot face aranjamente, zise robotul. Dacă, de exemplu, copiii tăi ar accepta pregătirea în vederea emigrării…

— Şi tu? pufni Clousarr. Poliţistul mi-a vorbit despre emigrare şi mi s-a părut că are o bună pregătire specifică roboţilor. Poate chiar este robot.

— Ajunge! mârâi Baley.

— Un curs de pregătire pentru emigranţi, continuă cu glas egal R. Daneel, ar implica securitate, garanţia clasificării şi asigurarea unei cariere. Dacă îţi faci griji în privinţa copiilor tăi, ar fi bine să ţii seama de aceste aspecte.

— N-aş accepta nimic de la un robot, de la un spaţial sau de la vreunul dintre nemernicii voştri guvernanţi.

Asta a fost tot. Liniştea autostrăzii îi învălui şi se auzi doar zumzetul lin al motorului maşinii şi şuierul roţilor pe pavaj.

Când ajunse la Departament, Baley semnă un formular de detenţie pentru Clousarr şi-l predă celor răspunzători. După aceea, însoţit de R. Daneel, luă motospirala în sus, spre Secţie.

R. Daneel nu păru deloc surprins că nu suiseră în elevator şi de altfel nici Baley nu se aşteptase la aşa ceva. Începuse să se obişnuiască cu amestecul straniu de iscusinţă şi obedienţă al robotului şi tindea să nu mai ţină seama de el în calculele sale. Ascensorul reprezenta metoda logică de a parcurge rapid diferenţa mare de nivel dintre Detenţie şi Secţie. Lunga scară rulantă cunoscută sub numele „motospirală” era utilă doar pentru deplasări verticale scurte, de două, cel mult trei niveluri. În mai puţin de un minut, tot felul de persoane cu diverse funcţii administrative suiră şi coborâră de pe ea. Numai Baley şi R. Daneel îşi păstrară locurile, urcând lent şi constant.

Detectivul simţea că avea nevoie de răgazul acela. Nu avea să fie decât de ordinul minutelor, dar, o dată ajuns în Secţie, urma să fie propulsat cu violenţă în altă etapă a cazului şi dorea câteva momente de odihnă, pentru a se gândi şi orienta. Deşi suia lent, motospirală avansa prea rapid pentru a-l mulţumi.

— Aşadar, spuse R. Daneel, încă nu îl vom ancheta pe Clousarr.

— N-are unde să plece de-acolo. Să vedem întâi ce-i chestia asta cu R. Sammy, răspunse Baley iritat şi adăugă în barbă, mai degrabă pentru sine: Nu poate să fie ceva separat, trebuie să existe o legătură.

— Păcat, zise robotul. Calităţile cerebrale ale lui Clousarr…

— Ce-i cu ele?

— S-au modificat într-un mod straniu. Ce anume s-a petrecut între voi doi, cât timp am lipsit din incinta balanţelor?

— Singurul lucru pe care l-am făcut, răspunse Baley absent, a fost să-i ţin o predică. I-am transmis scriptura sfântului Fastolfe.

— Nu te înţeleg, Elijah.

Detectivul suspină.

— Am încercat să-i explic că Pământul s-ar putea totuşi folosi de roboţi şi în acelaşi timp să-şi trimită excedentul de populaţie pe alte planete. Am încercat să-i scot din cap câte ceva din aiurelile medievaliste. Dumnezeu ştie de ce am făcut-o, fiindcă nu m-am considerat niciodată genul misionarului. Oricum, asta s-a întâmplat în lipsa ta.

— Înţeleg. Ei bine, are un oarecare sens şi poate că s-ar integra în tabloul general. Spune-mi, Elijah, ce i-ai zis despre roboţi?

— Chiar vrei să ştii? I-am spus că roboţii sunt simple maşini. Asta este scriptura sfântului Fastolfe. Am impresia că numărul scripturilor nu-i limitat.

— I-ai spus cumva că un om poate lovi un robot fără să se teamă că acesta i-ar putea răspunde, în acelaşi fel în care ai lovi un obiect oarecare?

— Un obiect oarecare, mai puţin probabil o minge „pară” de box. Da, aşa-i. Cum ai ghicit? se interesă Baley.

— Corespunde modificărilor lui cerebrale, răspunse R. Daneel, şi explică tentativa de a mă lovi, imediat după ce am părăsit uzina. Probabil că se gândise la afirmaţia ta, aşa că, simultan, a testat-o, şi-a descărcat sentimentele de agresivitate şi a avut satisfacţia de a mă vedea într-o poziţie pe care o considera de inferioritate. Pentru a fi atât de motivat şi pentru a justifica variaţiile din ecuaţiile de gradul cinci…

Făcu o pauză lungă, apoi continuă:

— Da, este destul de interesant şi cred că acum pot forma un ansamblu de date care să fie reciproc compatibile.

Se apropia nivelul Secţiei.

— Cât este ora? întrebă detectivul.

În acelaşi timp se gândi indispus: „Ce naiba, aş fi putut să mă uit la propriul meu ceas şi ar fi durat mai puţin”.

În acelaşi timp, ştia foarte bine de ce pusese întrebarea. Motivul nu diferea foarte mult de lovitura pe care Clousarr i-o aplicase lui R. Daneel. A-i da robotului un ordin banal, căruia trebuia să i se conformeze, însemna sublinierea caracterului său mecanic şi în acelaşi timp accentuarea umanităţii lui Baley.

„Cu toţii suntem fraţi”, gândi Baley. „Sub piele, pe piele, peste tot. Sfinte Iosafat!”

— Douăzeci şi zece minute, spuse R. Daneel.

Coborâră de pe motospirală şi pentru câteva secunde Baley încercă obişnuita senzaţie stranie care însoţea adaptarea necesară la absenţa mişcării după mai multe minute de deplasare cu viteză constantă.

— Şi n-am mâncat, mormăi el. A naibii slujbă!

Baley îl văzu şi-l auzi pe comisar prin uşa deschisă a cabinetului său. Sala comună era complet pustie, de parcă fusese aspirată, iar glasul lui Enderby răsuna prin ea cu un falset neobişnuit. Chipul rotund al comisarului părea despuiat şi vulnerabil în absenţa ochelarilor, pe care-i ţinea în mână, în vreme ce-şi tampona fruntea netedă cu un şerveţel subţire.

Îl zări pe Baley exact când acesta ajunsese la uşă şi glasul i se înălţă într-un tenor plângăcios:

— Dumnezeule, Baley, pe unde naiba umbli? Detectivul îl ignoră şi întrebă:

— Ce se-ntâmplă? Unde-i tura de noapte?

De abia în clipa aceea, zări cealaltă persoană din cabinetul comisarului.

— Dr. Gerrigel! exclamă el uluit.

Roboticianul grizonat încuviinţă scurt din cap înaintea salutului involuntar.

— Mă bucur să vă revăd, domnule Baley.

Comisarul îşi puse ochelarii pe nas şi-l cercetă pe Baley.

— Tot personalul se află jos şi semnează declaraţii. Înnebunisem, încercând să dau de tine. Părea foarte straniu să te fofilezi.

— Eu să mă fofilez?!

— Toţi se fofilează. Cineva din Departament este autorul şi se va lăsa cu bubuială. Ce dezastru! Ce dezastru nenorocit.

Ridică braţele, parcă reproşând cerurilor cele întâmplate, şi în clipa aceea privirea îi căzu asupra lui R. Daneel.

„Este prima dată că te-ai uitat direct la Daneel”, gândi sardonic Baley. „Uită-te bine, Julius!”

Comisarul şopti cu glas pierit:

— Şi el va trebui să dea o declaraţie. Până şi eu am fost silit s-o fac. Eu!

— Comisare, rosti Baley, ce te face să fii atât de sigur că R. Sammy nu s-a defectat de la sine? Din ce motiv se poate vorbi despre o distrugere deliberată?

Enderby se înmuie de tot în scaun.

— Întreabă-l pe dânsul, arătă spre Gerrigel. Roboticianul îşi drese glasul.

— Nici nu ştiu cum să încep, domnule Baley. După expresia chipului dumneavoastră, îmi dau seama că sunteţi surprins să mă vedeţi.

— Moderat, recunoscu Baley.

— Ei bine, nu mă grăbeam să mă întorc la Washington, iar vizitele mele în New York sunt destul de rare pentru a-mi dori să mai întârzii. În plus, şi mult mai important, nutream sentimentul tot mai acut că ar fi fost realmente stupid din partea mea să părăsesc Oraşul fără să fi întreprins măcar încă un efort de a mi se permite să analizez fascinantul dumneavoastră robot, care, apropo — se entuziasmase vizibil -, văd că vă însoţeşte.

Baley se foi nemulţumit.

— Este de-a dreptul imposibil.

Gerrigel păru dezamăgit.

— În circumstanţele actuale, mi se pare firesc. Dar poate mai târziu…?

Chipul prelung al detectivului rămase încremenit.

— V-am telefonat, urmă Gerrigel, dar lipseaţi şi nimeni nu ştia unde aţi plecat. L-am întrebat pe domnul comisar, care m-a rugat să vin aici şi să vă aştept.

Enderby interveni grăbit:

— Am crezut că ar putea fi important. Ştiam că doreai să-l vezi.

— Mulţumesc, încuviinţă din cap Baley.

— Din păcate, spuse Gerrigel, bagheta mea de dirijare era niţel dereglată sau poate că, din cauza agitaţiei, i-am apreciat eronat temperatura. În tot cazul, am cotit pe alt coridor şi m-am trezit într-o cămăruţă.

Comisarul îl întrerupse din nou:

— Într-una dintre magaziile de resurse fotografice, Lije.

— Da, spuse Gerrigel. Acolo am zărit întins pe jos un robot. După o examinare succintă, mi-a fost clar că era dezactivat. Mort, aţi putea spune… Nu mi-a fost greu deloc să determin cauza dezactivării.

— Care a fost aceasta? întrebă Baley.

— În pumnul drept parţial închis al robotului se găsea un obiect ovoidal lung de cinci centimetri şi lat de un centimetru, cu o fantă micuţă la un capăt. Pumnul se afla în contact cu craniul, de parcă ultima acţiune a robotului ar fi fost încercarea de a-şi atinge capul. Obiectul pe care-l ţinea în mână era un pulverizator alfa. Sper că ştiţi ce este acela…

Baley încuviinţă tăcut. Nu avea nevoie de un dicţionar ori de un manual ca să ştie ce era pulverizatorul alfa. În orele de laborator ale cursului de fizică, manipulase asemenea instrumente: tuburi protectoare din aliaj de plumb, cu un canal longitudinal îngust, în capătul căruia se afla un fragment dintr-o sare de plutoniu. În capătul opus exista o fantă astupată de un ciob de mică, permeabilă numai pentru particulele alfa. Prin capătul respectiv se emiteau radiaţii dure.

Un pulverizator alfa avea multe utilizări, dar, cel puţin din punct de vedere legal, distrugerea roboţilor nu făcea parte dintre acestea.

— Să înţeleg că-l ţinea cu partea emiţătoare spre cap? întrebă Baley.

— Da, încuviinţă Gerrigel, iar căile creierului său pozitronic au devenit imediat aleatorii. Moarte instantanee, ca să mă exprim aşa.

Detectivul se întoarse spre comisarul palid la faţă.

— Nu-i nici o greşeală? A fost într-adevăr un pulverizator alfa?

Enderby aprobă din cap, ţuguindu-şi buzele dolofane.

— Absolut! Contoarele l-au depistat de la trei metri, pelicula fotografică din magazie s-a voalat… Clar şi fără dubii!

Păru să cadă pe gânduri câteva clipe, apoi vorbi brusc:

— Dr. Gerrigel, mă tem că va trebui să rămâneţi în Oraş pentru o zi sau două, până vă vom putea înregistra declaraţia pe film-bobină. Veţi fi condus la o cameră… Sper că nu vă va deranja să fiţi păzit.

— Credeţi că-i necesar? întrebă Gerrigel nervos.

— Este mai prudent.

Cu un aer destul de preocupat, Gerrigel dădu mâna cu toţi cei din jur, chiar şi cu R. Daneel, şi părăsi cabinetul. Comisarul suspină adânc.

— Este unul dintre ai noştri, Lije! Asta-i ceea ce mă înnebuneşte. Nimeni din exterior n-ar fi intrat în Departament, doar ca să distrugă un robot. Există destui roboţi pe-afară, unde-i mai puţin riscant. Şi trebuie să fi fost cineva care putea să aibă acces la un pulverizator alfa. Nu este un dispozitiv uşor de obţinut.

R. Daneel vorbi şi glasul lui egal şi indiferent opri cuvintele comisarului:

— Care este motivul acestei crime?

Enderby îi aruncă o privire evident nemulţumită, apoi îşi feri ochii.

— Suntem oameni şi noi. Bănuiesc că poliţiştii n-au nici un motiv suplimentar faţă de alţii pentru ca să le placă roboţii. Acum a fost distrus şi poate că asta înseamnă o uşurare pentru cineva. Te irita destul de mult, Lije, mai ţii minte?

— Destul de implauzibil ca acesta să fie un motiv pentru crimă, observă R. Daneel.

— Nici vorbă, încuviinţă ferm Baley.

— Nu este o crimă, le atrase atenţia comisarul, ci distrugerea unei proprietăţi publice. Este bine să folosim terminologia legală corectă. Problema reală e că incidentul s-a petrecut în interiorul Departamentului. În orice alt loc, n-ar fi însemnat nimic. Nimic! De aici poate să iasă un scandal de proporţii. Lije!

— Da?

— Când l-ai văzut ultima dată pe R. Sammy?

— R. Daneel a vorbit cu R. Sammy după prânz. Aş aprecia că era în jurul orei 13:30. A aranjat pentru a-ţi folosi cabinetul, comisare.

— Cabinetul meu? De ce?

— Doream să discut cazul cu R. Daneel în confidenţialitate. Deoarece lipseai, cabinetul tău reprezenta locul cel mai bun.

— Am înţeles. (Comisarul îl privi nesigur, dar nu insistă.) Tu însuţi nu l-ai văzut?

— Nu, dar i-am auzit glasul, cam la vreo oră după aceea.

— Eşti sigur c-a fost el?

— Absolut.

— Asta ar însemna în jurul orei 14:30?

— Sau ceva mai devreme.

Comisarul îşi muşcă gânditor buza inferioară plinuţă.

— Ei bine, în felul ăsta am stabilit un lucru.

— Într-adevăr?

— Mda. Azi a fost pe-aici băiatul acela, Vincent Barrett. Ştiai?

— Da, însă, comisare, el n-ar fi făcut aşa ceva.

Enderby ridică ochii spre chipul lui Baley.

— De ce nu? R. Sammy i-a luat slujba şi pot înţelege că se simte teribil de nedreptăţit. Ar vrea să se răzbune într-un fel — tu n-ai vrea, dacă ai fi în locul lui? însă a părăsit clădirea la ora 14:00, iar tu l-ai auzit pe R. Sammy la 14:30. Desigur, se poate să-i fi dat pulverizatorul lui R. Sammy înainte de a pleca, cu instrucţiunea de a-l utiliza peste o oră, dar se pune întrebarea de unde ar fi făcut el rost de un pulverizator alfa? Nici nu merită să te gândeşti la asta. Să revenim la R. Sammy… Când aţi vorbit la 14:30, ce a spus?

Baley şovăi un moment perceptibil, apoi răspunse precaut:

— Nu mai ţin minte. La scurt timp după aceea, am părăsit cabinetul.

— Unde aţi fost?

— În oraşul enzimelor. Apropo, vreau să discutăm despre chestia asta.

— Mai târziu, mai târziu… (Comisarul îşi frecă bărbia.) Am observat că Jessie a fost pe-aici. Am verificat lista tuturor vizitatorilor de azi şi i-am zărit numele.

— Da, a fost, încuviinţă Baley sec.

— De ce?

— Probleme de familie.

— Va trebui să fie chestionată… ca pură formalitate.

— Cunosc rutina poliţiei, comisare. Vreau însă să te întreb: ce se aude cu pulverizatorul alfa? I s-a dat de urmă?

— Ah, da. Provenea dintr-o centrală atomoelectrică.

— Cum s-a justificat pierderea lui?

— Nu s-a justificat — cei de acolo habar n-au cum a dispărut. Oricum, Lije, cu excepţia declaraţiilor de rutină, asta n-are nici o legătură cu tine. Tu vezi-ţi de cazul tău. Te preocupă doar ancheta crimei din Oraşul Spaţial.

— Pot să-mi completez declaraţia mai târziu, comisare? spuse Baley. Problema este că încă n-am cinat.

Privirea sticloasă a comisarului se întoarse complet asupra sa.

— Sigur că da, mănâncă ceva. Dar, te rog, rămâi în Departament. Partenerul tău are însă dreptate — părea că evită să i se adreseze lui R. Daneel, ori să-i folosească numele -, avem nevoie de motivul crimei. Motivul!

Baley simţi brusc că îngheaţă.

Ceva din exteriorul său, ceva complet străin, preluă evenimentele din ziua aceea, din ziua precedentă şi din ziua dinaintea celei precedente, şi le amestecă. Din nou, piesele începură să se îmbine, formând un şablon.

— Din care centrală atomoelectrică provenea pulverizatorul, comisare?

— Williamsburg. De ce?

— Doar aşa… Nimic important.

Ultimul cuvânt pe care Baley îl auzi dinspre comisar când ieşi din cabinet urmat de R. Daneel a fost:

— Motivul… Motivul…

Baley mâncă o cină sărăcăcioasă în cantina micuţă şi rareori utilizată a Departamentului. Devoră roşia umplută aşezată pe o foaie de salată, fără a fi pe deplin conştient de natura ei şi, pentru câteva secunde după ce înfulecă ultima îmbucătură, furculiţa continuă să-i lunece fără rost pe cartonul lucios al farfuriei, căutând în mod automat ceva ce nu mai exista acolo.

Deveni conştient de gestul său mecanic şi-şi lăsă furculiţa, exclamând înăbuşit:

— Sfinte Iosafat!

După încă o secundă, rosti:

— Daneel!

R. Daneel se aşezase la altă masă, parcă dorind să-l lase în pace pe Baley, sau de parcă el însuşi ar fi avut nevoie de intimitate. De acum, Baley nu mai era interesat de motivul exact.

Daneel se sculă, se apropie de masa detectivului şi se aşeză în faţa lui.

— Da, partenere Elijah?

— Daneel, vorbi Baley fără să-l privească, am nevoie de cooperarea ta.

— În ce fel?

— Ne vor chestiona pe Jessie şi pe mine. Asta-i sigur. Lasă-mă să răspund la întrebări în felul meu. Înţelegi?

— Desigur, înţeleg ce spui. Cu toate acestea, dacă mi se pune o întrebare directă, cum este posibil să răspund altceva decât adevărul?

— Dacă ţi se pune o întrebare directă — asta-i altă problemă. Eu te rog doar să nu oferi informaţii, dacă nu ţi se cer. Poţi să faci asta, nu?

— Cred că da, Elijah, cu condiţia de a nu pricinui vreun rău unei fiinţe umane prin faptul că păstrez tăcerea.

— Dacă n-o vei face, surâse strâmb Baley, o să-mi pricinuieşti mie rău, te pot asigura în privinţa asta.

— Nu îţi înţeleg prea bine punctul de vedere, partenere Elijah. Este imposibil să fii preocupat de cazul lui R. Sammy.

— Crezi că nu? Totul se învârte în jurul motivului, nu-i aşa? Tu însuţi ai întrebat care ar putea fi motivul. Comisarul a întrebat acelaşi lucru. Întreb şi eu: de ce ar fi dorit cineva să-l ucidă pe R. Sammy? Atenţie, nu-i o simplă întrebare legată de cine ar dori să-i distrugă pe roboţi în general. Practic orice pământean ar vrea să facă asta. Întrebarea este cine ar dori să-l ucidă tocmai pe R. Sammy. Vincent Barrett poate fi un suspect, dar comisarul a spus că el n-ar fi putut obţine un pulverizator alfa, şi are dreptate. Trebuie să căutăm altundeva şi, întâmplător, o altă persoană are un motiv. Este vizibil. Este evident. Practic, e bătător la ochi!

— Cine este persoana aceea, Elijah?

— Eu sunt, Daneel, răspunse încetişor Baley.

Faţa inexpresivă a lui R. Daneel nu se modifică sub şocul declaraţiei. Robotul se mulţumi să clatine din cap.

— Nu eşti de acord, urmă Baley. Soţia mea a venit azi la birou. Poliţia ştie deja lucrul ăsta, ba chiar comisarul este curios de ce m-a căutat. Dacă nu i-aş fi prieten, n-ar fi încheiat aşa repede cu întrebările. Acum vor afla motivul. Asta-i sigur. Ea a făcut parte dintr-o conspiraţie, prostească şi inofensivă, de acord, dar care rămâne conspiraţie. Iar un poliţist nu-şi poate permite ca soţia lui să fie amestecată în asemenea afaceri. Ar fi în interesul meu evident să mă asigur de muşamalizare.

Ei bine, cine ştia despre asta? Noi doi, desigur, Jessie… şi R. Sammy. El a văzut-o în stare de panică. Când i-a spus că am dat ordin să nu fim deranjaţi, Jessie trebuie să-şi fi pierdut controlul. Ai văzut în ce hal era când a intrat.

— Este improbabil, spuse R. Daneel, ca Jessie să îi fi spus lui R. Sammy ceva care să o incrimineze.

— Poate că ai dreptate, dar reconstruiesc cazul aşa cum va face poliţia. Se va afirma că aşa a procedat Jessie şi că acesta a fost motivul meu. L-am ucis pe R. Sammy ca să nu sufle o vorbă.

— Poliţia nu va crede una ca aceasta.

— Ba da. Crima a fost săvârşită în mod deliberat pentru a arunca suspiciunile asupra mea. De ce să se fi utilizat un pulverizator alfa? Este o modalitate destul de riscantă, nu se obţine uşor şi i se poate lua urma. De altfel, cred că tocmai acestea au fost motivele folosirii lui. Asasinul i-a ordonat lui R. Sammy să intre în magazie şi să folosească acolo pulverizatorul alfa asupra sa. Mi se pare evident că motivul acţiunii lui a fost de a sublinia clar modul de comitere a crimei. Chiar dacă anchetatorii ar fi fost atât de nepricepuţi încât să nu recunoască imediat pulverizatorul alfa, cineva ar fi trebuit să sesizeze în scurt timp faptul că peliculele fotografice s-au voalat.

— Şi ce legătură au toate acestea cu tine, Elijah?

Baley zâmbi fără chef, cu faţa lui prelungă lipsită de orice amuzament.

— Legătura este perfectă. Pulverizatorul alfa a fost furat din centrala atomoelectrică Williamsburg. Noi doi am intrat chiar ieri în ea. Am fost văzuţi acolo şi amănuntul va ieşi la iveală. De acolo am putut face rost de arma crimei. În plus se poate dovedi că noi doi am fost ultimii care l-am auzit pe R. Sammy viu, desigur cu excepţia adevăratului asasin.

— Am fost împreună cu tine în centrala atomoelectrică şi pot să depun mărturie că nu ai beneficiat de nici ocazie pentru a îţi însuşi un pulverizator alfa.

— Mulţumesc, făcu Baley trist, dar eşti robot şi mărturia ta nu va fi luată în consideraţie.

— Comisarul îţi este prieten. Te va asculta.

— Comisarul trebuie să-şi păstreze funcţia şi este deja oarecum nesigur în privinţa mea. Există o singură posibilitate prin care pot ieşi din situaţia asta foarte neplăcută.

— Care anume?

— M-am întrebat: de ce mi s-ar pune în cârcă comiterea unei crime? în mod evident, pentru a fi eliminat. Dar de ce să fiu eliminat? Din nou, în mod evident, fiindcă reprezint o ameninţare pentru cineva. Mai exact, reprezint o ameninţare pentru cel care l-a ucis pe Sarton în Oraşul Spaţial. Asta ar putea însemna medievaliştii, desigur, sau cel puţin grupul lor de elită. Această elită ar trebui să ştie că am intrat în centrala atomoelectrică — este posibil ca măcar unul dintre ei să ne fi urmărit până acolo pe benzi, în ciuda faptului că tu ai crezut că scăpasem de toţi.

Prin urmare, există posibilitatea ca dacă-l găsesc pe ucigaşul lui Sarton, să-l găsesc pe cel care încearcă să mă elimine. Dacă rezolv cazul, dacă-l descopăr pe asasin, voi fi în siguranţă. Atât eu, cât şi Jessie… N-aş putea suporta ca ea… Dar nu am prea mult timp. (Pumnul i se încleştă şi descleştă spasmodic.) Nu am prea mult timp.

Privi chipul încremenit al lui R. Daneel cu o speranţă brusc reînnoită. Indiferent ce anume ar fi fost robotul, era puternic şi credincios, neanimat de egoism. Ce puteai cere mai mult de la un prieten? Baley avea nevoie de un prieten şi-i lipsea dispoziţia de a strâmba din nas fiindcă la cel din faţa sa un angrenaj de rotiţe dinţate înlocuia un vas sanguin.

R. Daneel clătină însă din cap.

— Îmi pare rău, Elijah — bineînţeles, pe chipul lui nu se citea nici urmă de părere de rău -, dar nu am anticipat nimic din toate acestea. Poate că acţiunea mea îţi pricinuieşte rău. Regret, însă o cere binele general.

— Care bine general? se bâlbâi Baley.

— Am luat legătura cu dr. Fastolfe.

— Sfinte Iosafat! Când?

— În timp ce mâncai. Baley strânse din buze.

— Şi? reuşi el să îngâne. Ce s-a-ntâmplat?

— Va trebui să te disculpi de suspiciunea privind uciderea lui R. Sammy prin altă modalitate decât investigarea crimei creatorului meu, dr. Sarton. În urma informaţiilor transmise de mine, oamenii noştri din Oraşul Spaţial au decis să sisteze ancheta, începând din clipa aceasta, şi să înceapă pregătirea pentru părăsirea Oraşului Spaţial şi a Pământului.