Cavernele de oţel

8. Dezbatere asupra unui robot

În clipa aceea, Baley conştientiză cel mai acut bubuiturile propriei sale inimi. I se părea că trăieşte într-o clipă încremenită în afara timpului. Ca întotdeauna, chipul lui R. Daneel era imobil. Han Fastolfe afişa o expresie de uimire binecrescută şi nimic mai mult.

Baley era însă cel mai îngrijorat de reacţia lui Julius Enderby. Receptorul trimensional din care se holba faţa acestuia nu îngăduia o reproducere perfectă; exista un pâlpâit permanent, deşi discret, iar rezoluţia nu era chiar ideală. Din cauza acelor imperfecţiuni şi a ochelarilor comisarului, ochii lui rămâneau indescifrabili.

„Nu-ţi pierde cumpătul acum, Julius”, gândi Baley. „Am nevoie de tine.”

De fapt, nu credea că Fastolfe va acţiona în pripă sau mânat de un impuls emoţional. Cândva, citise undeva că spaţialii nu aveau religie, ci o substituiseră cu un intelectualism detaşat şi flegmatic, ridicat la rang de filosofie. Credea acest lucru şi se bizuia pe el. Ei acţionau fără grabă şi întotdeauna pe temeiul raţiunii.

Era convins că dacă ar fi fost singur printre ei şi ar fi făcut aceeaşi afirmaţie, n-ar mai fi revenit niciodată în Oraş. Raţiunea nemiloasă ar fi dictat dispariţia lui. Planurile spaţialilor erau pentru ei mult mai importante decât viaţa unui locuitor al Oraşului. Julius Enderby ar fi primit scuzele de rigoare. Poate că spaţialii i-ar fi predat comisarului până şi cadavrul lui Baley, clătinând din capete şi referindu-se la noul atentat al conspiraţiei pământene. Comisarul i-ar fi crezut — aşa era firea lui. Dacă-i ura într-adevăr pe spaţiali, ura lui se baza pe teamă. N-ar fi cutezat să le pună afirmaţia sub semnul întrebării.

Din aceste considerente, Baley avea nevoie de un martor al evenimentelor, ba mai mult, de un martor care să nu poată fi atins de măsurile de siguranţă calculate ale spaţialilor.

Comisarul vorbi, aproape înecându-se:

— Lije, greşeşti! Am văzut cu ochii mei cadavrul doctorului Sarton.

— Ai văzut nişte rămăşiţe carbonizate despre care ţi s-a spus că ar fi cadavrul lui Sarton, replică îndrăzneţ Baley.

Se gândi la ochelarii sparţi ai comisarului. Reprezentaseră o şansă neaşteptată pentru spaţiali.

— Nu, nu, Lije! L-am cunoscut bine pe dr. Sarton, iar capul îi rămăsese neatins. El a fost!

Comisarul ridică nesigur mâna spre ochelari, de parcă îşi reamintise abia acum cele întâmplate atunci, apoi adăugă:

— L-am privit de aproape, foarte de aproape.

— Ce crezi însă despre el, comisare? întrebă Baley arătând din nou spre R. Daneel. Nu seamănă cu Sarton?

— Ba da, în acelaşi mod în care un om ar semăna cu o statuie.

— Comisare, nu-i greu să adopţi o ţinută inexpresivă. Să presupunem că ai văzut de fapt un robot care fusese distrus cu blasterul. Ai afirmat că l-ai privit de aproape. L-ai privit de suficient de aproape ca să-ţi dai seama dacă suprafaţa carbonizată a marginilor rănii era într-adevăr ţesut organic descompus, sau doar un strat de carbon aplicat peste metalul topit?

Comisarul păru revoltat.

— Eşti ridicol! exclamă el.

— Dr. Fastolfe, se răsuci Baley spre spaţial, sunteţi de acord cu exhumarea corpului în vederea examinării?

— Domnule Baley, surâse Fastolfe, în circumstanţe normale nu aş avea nici o obiecţie, dar mă tem că noi nu ne îngropăm morţii, ci obişnuim să-i incinerăm.

— Foarte convenabil, murmură detectivul.

— Spuneţi-mi, domnule Baley, urmă Fastolfe, cum aţi ajuns la această concluzie extraordinară?

„Nu cedează”, gândi pământeanul. „Dacă va putea, va nega totul fără şovăială.”

— N-a fost greu, răspunse el cu glas tare. Imitarea unui robot este mai complexă decât simpla abordare a unei expresii încremenite şi a unei vorbiri excesiv de corecte. Problema dumneavoastră, a celor de pe Lumile Exterioare, este că sunteţi prea obişnuiţi cu roboţii. Aţi ajuns să-i acceptaţi aproape ca pe nişte fiinţe omeneşti şi nu mai distingeţi diferenţele. Pe Pământ, lucrurile stau altfel. Noi suntem foarte conştienţi de ceea ce înseamnă un robot. În primul rând, R. Daneel este prea uman ca să fie un robot. Prima mea impresie despre el a fost că este un spaţial. A fost necesar un efort real ca să mă adaptez declaraţiei sale potrivit căreia ar fi robot. Desigur, motivul real a fost faptul că este un spaţial, nu un robot.

R. Daneel îl întrerupse, fără să dea vreun semn că ar fi fost el însuşi subiectul dezbaterii.

— După cum ţi-am spus, partenere Elijah, am fost proiectat pentru a ocupa, temporar, un loc într-o societate omenească. Asemănarea cu oamenii a fost deliberată.

— Ajungând chiar la duplicarea minuţioasă a acelor porţiuni ale corpului care, în decursul unor evenimente normale, ar fi acoperite de haine? întrebă Baley. Ajungând chiar la duplicarea unor organe care, la un robot, n-ar avea nici o funcţie imaginabilă?

— Cum ai aflat asta? interveni pe neaşteptate Enderby.

Baley se înroşi la faţă.

— N-am putut să nu remarc în… În Personal.

Comisarul păru şocat.

— Sunt sigur că înţelegeţi, rosti Fastolfe, că o asemănare nu poate fi utilă dacă nu este completă. Pentru scopurile noastre, jumătăţile de măsură ar fi fost echivalente cu absenţa oricăror măsuri.

— Pot fuma? întrebă brusc Baley.

Trei pipe în aceeaşi zi însemna o extravaganţă ridicolă, dar era purtat pe un talaz rostogolitor de nechibzuinţă şi simţea nevoia eliberării pe care i-o aducea tutunul. La urma urmelor, îi contrazicea pe spaţiali, avea de gând să le îndese pe gât propriile lor minciuni.

— Îmi pare rău, făcu Fastolfe, dar aş prefera să nu fumaţi. „Preferinţa” avea forţa unui ordin şi Baley o simţi. Puse în buzunar pipa pe care o luase deja în mână, anticipând acordul automat.

„Bineînţeles că nu pot fuma”, gândi el amar. „Enderby nu m-a avertizat, deoarece el însuşi nu fumează, dar este evident. Totul se leagă. Pe igienicele lor Lumi Exterioare, spaţialii nu fumează, nu beau şi nu nici alte vicii umane. Nu-i de mirare că acceptă roboţi în blestemata lor de societate — cum a numit-o R. Daneel? -C/Fe. Nu-i de mirare că R. Daneel poate juca atât de bine rolul unui robot. Acolo toţi sunt roboţi.”

— Asemănarea completă, vorbi el, este numai unul dintre multele indicii. În Secţiunea mea a fost cât pe ce să izbucnească o revoltă, când l-am dus pe el acasă. (Fu nevoit să indice cu degetul. Îi venea imposibil să pronunţe „R. Daneel” sau „Sarton”.) El a stopat-o, şi a făcut-o îndreptând un blaster spre potenţialii răsculaţi.

— Dumnezeule! exclamă Enderby. În raport se afirma că tu ai fi…

— Ştiu, comisare, replică Baley. Raportul a fost întocmit pe baza informaţiilor oferite de mine. Nu doream să rămână consemnat undeva că un robot a ameninţat oameni cu blasterul.

— Nu, nu, sigur că nu…

În mod evident, Enderby era de-a dreptul oripilat. Se aplecă puţin în faţă ca să examineze ceva aflat în exteriorul limitelor receptorului trimensional.

Detectivul bănui despre ce era vorba. Comisarul verifica nivelul energetic, pentru a vedea dacă transmisia nu era interceptată.

— Acesta este un punct al argumentaţiei dumneavoastră? întrebă Fastolfe.

— Bineînţeles! Prima lege a roboticii afirmă că un robot n-are voie să pricinuiască vreun rău omului.

— Dar R. Daneel n-a pricinuit nici un rău.

— Perfect adevărat. Ba chiar, ulterior, el a declarat că n-ar fi tras, indiferent de circumstanţe. Totuşi n-am auzit despre nici un robot care să fi putut viola spiritul legii 1, ajungând să ameninţe oameni cu împuşcarea, chiar dacă în realitate nu avea nici o intenţie să procedeze în acest fel.

— Am înţeles. Sunteţi un expert în robotică, domnule Baley?

— Nu, dr. Fastolfe, dar am urmat un curs de robotică generală şi analiză pozitronică. Nu sunt chiar un ignorant.

— Mă bucur, încuviinţă curtenitor spaţialul, însă eu sunt expert în robotică şi vă asigur că esenţa minţii roboţilor constă într-o interpretare complet literală a Universului. Ea nu recunoaşte spiritul legii 1, ci numai litera acesteia. Este posibil ca modelele simple pe care le aveţi pe Pământ să deţină elemente de securitate suplimentare adăugate legii 1, astfel încât să se garanteze că nu vor fi capabile să ameninţe un om. Pe de altă parte, un model avansat ca R. Daneel reprezintă cu totul altceva. Dacă am înţeles corect situaţia, ameninţarea lui Daneel a fost necesară pentru împiedicarea unei revolte. Prin urmare, ea a avut scopul de a împiedica pricinuirea vreunui rău oamenilor. El asculta de Legea 1, nu o încălca.

Baley încercă un fior de stinghereală, dar îşi menţinu masca exterioară de calm impasibil. Va fi greu, însă îi va face faţă spaţialului pe propriul său teren.

— Puteţi contracara toate punctele argumentaţiei, atacându-le individual, spuse el, totuşi efectul lor cumulat rămâne acelaşi. Aseară, discutând despre aşa-zisa crimă, acest presupus robot a susţinut că a fost transformat în detectiv prin instalarea unui factor de impulsionare nou în circuitele sale pozitronice. Un factor de impulsionare, dacă-i pot spune aşa, justiţiar.

— Pot depune mărturie în această privinţă, zise Fastolfe. Operaţiunea a avut loc acum trei zile sub propria mea supraveghere.

— Un factor de impulsionare justiţiar? Justiţia, dr. Fastolfe, este un termen abstract. Numai un om îl poate utiliza.

— Dacă definiţi „justiţia” ca pe o abstracţie, dacă afirmaţi că înseamnă a-i acorda fiecărui om ceea ce i se cuvine, sau a adera la echitate, sau orice altceva de felul acesta, sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Baley. În starea prezentă a cunoaşterii noastre, înţelegerea umană a abstracţiilor nu poate fi încorporată într-un creier pozitronic.

— Aşadar recunoaşteţi asta… ca expert în robotică?

— Evident! întrebarea este ce a vrut să spună R. Daneel prin folosirea termenului „justiţie”.

— Din contextul conversaţiei noastre, el s-a referit la ceea ce am înţelege eu, dumneavoastră şi orice alt om, dar ce n-ar putea înţelege nici un robot.

— Domnule Baley, de ce nu-i cereţi să definească termenul?

Baley simţi că siguranţa începea să i se destrame. Se întoarse spre R. Daneel.

— Ei bine?

— Da, Elijah?

— Cum defineşti tu justiţia?

— Justiţia, Elijah, este ceea ce există când toate legile sunt aplicate.

— O definiţie bună pentru un robot, încuviinţă Fastolfe din cap. Dorinţa de a urmări aplicarea tuturor legilor a fost recent încorporată în Daneel. Pentru el, justiţia este un termen foarte concret, deoarece se bazează pe aplicarea legii, care la rândul ei se bazează pe existenţa unor legi specifice şi definite. Nu este vorba de nimic abstract. Un om poate recunoaşte faptul că, pe baza unui cod moral abstract, unele legi pot fi proaste, iar aplicarea lor injustă. Ce părere ai, R. Daneel?

— O lege injustă, răspunse egal R. Daneel, este o contradicţie în termeni.

— Aşa stau lucrurile pentru un robot, domnule Baley. Din acest motiv, nu trebuie să confundaţi justiţia dumneavoastră cu cea a lui R. Daneel.

Detectivul se întoarse brusc spre R. Daneel şi rosti:

— Azi-noapte ai părăsit apartamentul meu.

— Aşa este. Regret dacă ieşirea mea ţi-a tulburat odihna.

— Unde te-ai dus?

— La Personalul pentru bărbaţi.

Pentru o clipă, Baley ezită. Era răspunsul despre care decisese deja că reprezenta adevărul, dar nu se aşteptase să-l primească din partea lui R. Daneel. Deşi tot mai multe dintre certitudini îi erau spulberate, se menţinu ferm pe poziţie. Comisarul privea atent, deplasând ochii înapoia lentilelor, de la un vorbitor la celălalt. Baley nu mai putea să bată în retragere acum, indiferent ce sofisme ar fi fost utilizate împotriva sa. Trebuia să-şi susţină argumentaţia.

— Ajungând în Secţiunea mea, spuse detectivul, el a insistat să intre în Personal o dată cu mine. Pretextul folosit a fost mai degrabă pueril. În timpul nopţii a părăsit apartamentul pentru a merge din nou la Personal, aşa cum tocmai a recunoscut. Dacă ar fi fost om, aş fi spus că avea toate motivele şi drepturile s-o facă. Evident. Ca robot însă, vizitarea Personalului a fost lipsită de logică. Concluzia poate fi doar că el este om.

Fastolfe aprobă din cap, totuşi nu păru deloc dezarmat.

— Foarte interesant, spuse el. Poate că ar fi bine să-l întrebăm pe Daneel de ce a vizitat Personalul azi-noapte.

Enderby se aplecă puţin în faţă.

— Vă rog, dr. Fastolfe, murmură el, nu este cuvenit să…

— Nu trebuie să vă faceţi griji, domnule comisar, răspunse Fastolfe şi buzele sale subţiri se curbară în ceva ce semăna cu un zâmbet, fără să fie tocmai un zâmbet. Sunt convins că răspunsul lui Daneel nu va jigni susceptibilităţile dumneavoastră şi nici pe ale domnului Baley. Vrei să ne spui, Daneel?

— Jessie, soţia lui Elijah, vorbi R. Daneel, a părăsit aseară apartamentul dovedind sentimente amicale faţă de mine. În mod evident, nu avea nici un motiv pentru a considera că nu aş fi om, totuşi când s-a întors în apartament ştia că eram robot. Concluzia evidentă este că informaţia respectivă exista undeva în exteriorul apartamentului. Am dedus că discuţia mea cu Elijah din cursul serii fusese auzită. Nu există nici o altă modalitate prin care putea fi cunoscut secretul adevăratei mele naturi.

Elijah îmi spusese că apartamentele sunt perfect izolate fonic, iar noi am conversat cu glas scăzut. Nu ar fi fost posibilă o banală tragere cu urechea. Pe de altă parte, se ştie că Elijah este poliţist.

Dacă în Oraşul New York există o conspiraţie suficient de bine organizată pentru ca să fi plănuit asasinarea doctorului Sarton, este posibil ca membrii ei să ştie că Elijah a primit misiunea anchetării crimei. Ar fi atunci perfect posibil, ba chiar probabil, ca apartamentul lui să fi fost ascultat prin intermediul unui fascicul de interceptare.

După ce Elijah şi Jessie s-au dus la culcare, am investigat apartamentul cât am putut de bine, dar nu am găsit nici un emiţător. Aceasta complica problema. Un fascicul dublu focalizat ar fi putut suplini emiţătorul, însă ar fi necesitat un echipament destul de complicat.

Analiza situaţiei a dus la următoarea concluzie: singurul loc unde un locuitor al Oraşului New York poate întreprinde aproape orice fără să fie deranjat sau chestionat este în interiorul Personalului. Acolo ar putea instala chiar şi un fascicul dublu. Intimitatea absolută în Personal este un obicei respectat cu stricteţe şi nici un bărbat n-ar privi, măcar cu coada ochiului, spre alt bărbat. Personalul Secţiunii se află destul de aproape de apartamentul lui Elijah, astfel că factorul distanţă nu intră în calcul. Putea fi utilizat un model portabil. M-am dus în Personal, ca să cercetez.

— Şi ce ai găsit? întrebă Baley repede.

— Nimic, Elijah. Nici urmă de fascicul dublu.

— Ei bine, domnule Baley, spuse Fastolfe, vi se pare o explicaţie rezonabilă?

Nesiguranţa lui Baley pierise acum complet.

— Rezonabilă, poate, dar nici pe departe perfectă. Ceea ce nu ştie el este că soţia mea mi-a spus de unde şi când căpătase informaţia. Aflase că era robot la scurt timp după ce părăsise apartamentul. Chiar de atunci, zvonul circula de câteva ore bune. Prin urmare, faptul că era un robot nu putea să fi fost aflat prin interceptarea discuţiei noastre de aseară.

— Cu toate acestea, observă Fastolfe, explicaţia incursiunii nocturne în Personal mi se pare validă.

— Nu a explicat însă altceva, replică Baley înfierbântat. Când, unde şi cum s-a produs scurgerea de informaţii? Cum s-a aflat că în Oraşul New York există un robot spaţial? Din câte ştiu eu, numai doi locuitori ai Oraşului cunosc cazul — eu şi comisarul Enderby, iar noi n-am suflat o vorbă… Comisare, mai ştie altcineva din Departament?

— Nu, răspunse tulburat Enderby, nici chiar primarul. Doar noi doi şi dr. Fastolfe.

— Şi el, arătă Baley.

— Eu? făcu R. Daneel.

— De ce nu?

— Te-am însoţit permanent, Elijah.

— Nu, rosti apăsat detectivul. Înainte de a merge în apartamentul meu, am stat în Personal o jumătate de oră sau chiar mai mult. În acest timp, noi doi am fost complet separaţi. Atunci a fost momentul în care ai intrat în contact cu grupul tău din Oraş.

— Care grup? întrebă Fastolfe.

Aceeaşi întrebare fu pusă aproape simultan de Enderby. Baley se ridică din scaun şi se întoarse spre receptorul trimensional.

— Comisare, doresc să asculţi cu multă atenţie şi să-mi spui dacă nu ţi se pare că totul urmează un şablon clar. Este raportată o crimă şi, printr-o coincidenţă stranie, ea are loc exact în momentul în care intrai în Oraşul Spaţial ca să te întâlneşti cu persoana ucisă. Ţi se arată un cadavru despre care se afirmă că ar fi al unui om, dar după aceea cadavrul dispare şi nu mai este disponibil pentru o investigare detaliată.

Spaţialii insistă că asasinul a fost un pământean, deşi singura bază a acuzaţiei este ipoteza că un locuitor al Oraşului New York ar fi ieşit din Oraş şi ar fi traversat singur în timpul nopţii ţinutul exterior din jur pentru a intra în Oraşul Spaţial. Ştii prea bine cât de improbabilă este o asemenea acţiune.

După aceea, spaţialii trimit un aşa-zis robot în Oraş — mai mult chiar, insistă să-l trimită. Prima acţiune întreprinsă de robot este să ameninţe cu blasterul o mulţime de oameni. A doua sa acţiune este să lanseze zvonul că în Oraş există un robot spaţial. Nu doar atât, ci zvonul este foarte specific — Jessie mi-a spus că se ştia că robotul colaborează cu poliţia. Asta înseamnă că nu peste mult timp se va şti că robotul a fost cel care a scos blasterul. Poate chiar acum în ţinutul fermelor de enzime şi în uzinele hidroponice Long Island se răspândeşte zvonul că un robot ucigaş se află în libertate.

— Aşa ceva e imposibil, gemu Enderby. Imposibil!

— Nu, nu-i imposibil, ci exact asta s-a întâmplat. Nu pricepi? într-adevăr, în Oraşul New York există o conspiraţie, dar ea este condusă din Oraşul Spaţial! Spaţialii doresc să poată raporta o crimă, doresc răzmeriţe, doresc un asalt asupra Oraşului Spaţial. Cu cât situaţia se înrăutăţeşte, cu atât incidentul este mai important… iar navele spaţiale coboară şi ocupă Oraşele terestre.

— Un pretext pentru aşa ceva, observă Fastolfe cu blândeţe, l-am avut acum douăzeci şi cinci de ani, cu ocazia Revoltelor Barierei.

— Atunci nu eraţi pregătiţi, dar acum sunteţi.

Inima lui Baley bubuia nebuneşte.

— Domnule Baley, acest complot pe care ni-l atribuiţi sună destul de complicat. Dacă am fi dorit să ocupăm Pământul, am fi putut s-o facem într-un mod mult mai simplu.

— Poate că nu-i chiar aşa, dr. Fastolfe. Aşa-zisul dumneavoastră robot mi-a spus că pe Lumile Exterioare opinia publică în privinţa Pământului nu este deloc unanimă şi cred că în momentul acela mi-a spus adevărul. Poate că ocuparea directă a Pământului n-ar fi bine primită de concetăţenii dumneavoastră. Poate că un incident reprezintă o necesitate absolută. Un incident suficient de şocant…

— De felul unei crime, nu? Aşa este? Sunteţi însă de acord că ar trebui să fie înscenarea unei crime? Sper că nu sugeraţi că, de dragul unui incident, am ucide realmente unul dintre oamenii noştri?

— Aţi construit un robot care să semene cu Sarton, I-aţi distrus cu blasterul şi aţi arătat comisarului Enderby rămăşiţele sale.

— Iar apoi, îl întrerupse Fastolfe, după ce l-am pus pe R. Daneel să joace rolul doctorului Sarton în falsa crimă, ar fi trebuit să-l punem pe dr. Sarton să joace rolul lui R. Daneel în falsa anchetă a falsei crime.

— Exact! Afirm toate acestea în prezenţa unui martor care nu este prezent fizic aici şi pe care, de aceea, nu-l puteţi face să dispară. El are o funcţie destul de importantă pentru a i se da crezare de conducerea Oraşului New York şi chiar de guvernul de la Washington, aşa că vom fi pregătiţi şi vă cunoaştem intenţiile.

Dacă va fi necesar, guvernul nostru se va adresa direct concetăţenilor dumneavoastră, demascând adevărata situaţie. Mă îndoiesc profund că genul acesta de viol interstelar va fi tolerat! Fastolfe clătină din cap.

— Vă rog, domnule Baley, exageraţi! Realmente, ideile dumneavoastră sunt uluitoare. Să presupunem — doar să presupunem! — că R. Daneel ar fi într-adevăr R. Daneel. Să mai presupunem că el ar fi într-adevăr un robot. Nu ar fi atunci logic ca trupul pe care l-a văzut comisarul Enderby să fi fost realmente al doctorului Sarton? Ar fi greu de crezut că acel trup ar fi aparţinut altui robot. Comisarul Enderby a fost martor la construcţia lui R. Daneel şi poate recunoaşte că a existat un singur asemenea robot.

— Comisarul nu este expert în robotică, se încăpăţână Baley. Este perfect posibil să aveţi o duzină de roboţi similari.

— Să revenim la ipoteza mea, domnule Baley. Ce s-ar întâmpla dacă R. Daneel ar fi într-adevăr R. Daneel? în cazul acesta, nu s-ar nărui întregul dumneavoastră eşafodaj logic? Aţi mai avea altă bază pentru credinţa în acest complot interstelar melodramatic şi improbabil pe care l-aţi construit?

— Dacă este robot! Eu afirm că este om.

— Totuşi nu aţi investigat aspectul acesta, domnule Baley. Pentru a face diferenţa dintre un robot, chiar unul cu aspect foarte umanoid, şi un om nu este necesar să construiţi deducţii complexe şi nesigure, pornind de la cuvintele şi acţiunile sale. Aţi încercat, de exemplu, să-l înţepaţi cu acul pe R. Daneel?

— Poftim?!

— Este un experiment simplu. Există şi altele, poate nu chiar la fel de simple. Pielea şi părul său par reale, dar aţi încercat să le priviţi cu un dispozitiv de mărire corespunzător? De asemenea, el pare să răsufle, mai ales atunci când foloseşte aerul pentru a vorbi, însă aţi sesizat că respiraţia nu îi este regulată şi că pot trece minute întregi în care pare să nu respire deloc? Puteaţi să fi captat un eşantion din aerul expirat de el şi să-i fi măsurat conţinutul în bioxid de carbon. Aţi fi putut încerca să-i recoltaţi o mostră de sânge. Aţi fi putut încerca să-i detectaţi pulsul pe încheietura mâinii sau bătăile inimii sub cămaşă. Înţelegeţi ce vreau să spun, domnule Baley?

— Astea-s vorbe, replică pământeanul nesigur. Nu mă las păcălit de o cacealma. Aş fi putut încerca oricare dintre experimentele sugerate, dar credeţi că acest aşa-zis robot mi-ar fi îngăduit să mă apropii de el cu o seringă, un stetoscop sau un microscop?

— Desigur. Vă înţeleg punctul de vedere, încuviinţă Fastolfe. Privi spre R. Daneel şi făcu un gest scurt.

R. Daneel îşi atinse manşeta mânecii drepte a cămăşii şi tighelul diamagnetic se desfăcu pe toată lungimea sa. Apăru un braţ neted, musculos şi aparent complet omenesc. Firişoarele de păr, scurte şi roşcate, erau exact ceea ce te-ai fi aşteptat de la un bărbat, atât ca distribuţie, cât şi ca număr.

— Şi ce-i cu asta? făcu Baley.

R. Daneel prinse buricul degetului mijlociu drept între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi. Baley nu putu distinge detaliile exacte ale mişcărilor care urmară.

Însă, la fel cum ţesătura mânecii se desfăcuse atunci când câmpul diamagnetic al cusăturii sale fusese întrerupt, acum braţul în sine se desfăcu în două.

Sub un strat subţire de material similar cărnii, se vedea albastru-cenuşiul mătuit al tijelor, cablurilor şi articulaţiilor din oţel inoxidabil.

— Vreţi să examinaţi mai îndeaproape componentele lui Daneel, domnule Baley? întrebă politicos Fastolfe.

Baley de abia putu să-l audă, asurzit de zumzetul din urechi şi de explozia bruscă de râs ascuţit şi isteric a comisarului.