Nebuloasa din Andromeda

Capitolul XII. CONSILIUL ASTRONAUTIC

Asemenea Consiliului Economic, care reprezenta creierul central al planetei, Consiliul Astronautic dispunea de mult de o clădire proprie pentru sesiuni științifice. La construirea ei se ținuse seama de faptul că amenajarea și împodobirea unui asemenea edificiu trebuie să orienteze întreaga asistență spre problemele Cosmosului și să favorizeze transpunerea rapidă de la preocupările terestre la cele astrale.

Ciara Nandi nu pătrunsese încă niciodată în sala cea mare a Consiliului. însoțită de Evda Nal, intră emoționată în ciudatul amfiteatru ovoid, cu tavanul boltit paraboloidal și cu rândurile de bănci dispuse In eclipsă. Lumina, vie și diafană, părea emisă de un astru mai strălucitor decât Soarele. Toate liniile pereților, ale plafonului și ale băncilor se adunau într-un capăt al uriașei săli, ca în punctul lor firesc de convergență. Acolo, pe o estradă înaltă, se aflau ecranele de demonstrație, tribuna și fotoliile membrilor Consiliului care conduceau ședința.

Panourile de aur mat ale pereților aveau pe ele hărți planetare în relief. În dreapta se aflau hărțile planetelor din sistemul solar, în stânga ale planetelor celor mai apropiate stele pe care le studiaseră expedițiile inițiate de Consiliu. Mai sus, sub plafonul auriu se vedeau desenate în culori luminiscente schemele sistemelor stelare locuite și pe care le trimiseseră, prin Marele Cerc, savanții constelațiilor învecinate.

Atenția Ciarei fu atrasă de un tablou vechi, înnegrit și, probabil, restaurat de mai multe ori, fixat deasupra tribunei.

Un cer vânăt închis ocupa toată partea de sus a uriașei pânze. Mica seceră a unei Lune stranii cernea, o lumină lividă peste cârma unei astronave antice, ridicată neputincios și profilată pe zarea sângerie a crepusculului, într-acolo porneau șiruri de planete albastre urâte și atât de uscate și tari încât păreau metalice. In-fundându-se la fiecare pas în nisip, înainta cu greu un om îmbrăcat într-un scafandru ușor. Se uita înapoi la nava sfârâmată și la trupurile neînsuflețite ale tovarășilor săi. Ochelarii măștii lui nu oglindeau decât vâpâile roșiatice ale apusului, și totuși, folosind un procedeu inedit, pictorul reușise să exprime prin jocul acestor reflexe nemărginita deznădejde a omului rămas singur într-o lume străină. Pe o movilită din dreapta, pe nisip, sc târa o făptură informă și dezgustătoare. Dedesubt, era o inscripție laconică, dar grăitoare: „Singur”.

Captivată de tablou, Ciara nu-și dădu seama din prima clipă de ingeniozitatea arhitecților care dispuse-seră gradenurile sălii în evantai, așa încât sc putea ajunge separat la fiecare loc, prin galerii ascunse sub amfiteatru. Astfel, fiecare rând era izolat de cel vecin, de cel de sus sau de jos. După ce se așeză lingă Evda, Ciara observă că fotoliile și pupitrele erau executate dintr-un lemn african cenușiu, sidefat. Aceste lucruri erau și ele amintiri ale trecutului. Acum nimeni n-ar mai fi cheltuit atâta muncă pentru obiecte care puteau fi turnate și șlefuite în câteva minute. Poate, din respectul tradițional pentru vestigiile timpurilor apuse, Ciara găsi lemnul mai intim și mai viu decât masa plastică; ea mângâie cu duioșie brațul curbat al fotoliului, continuând să studieze sala.

Ca întotdeauna, se adunase multă lume, cu toate că transmițătoare puternice urmau să transmită pe cuprinsul întregii planete imaginea exactă a tot ce avea să se întîmple aici. Secretarul Consiliului, Mir Om, făcea de obicei scurte comunicări cu privire la problemele și informațiile cele mai importante intervenite în intervalul scurs de la ultima reuniune. Printre sutele de ascultători nu vedeai nici unul cu figură distrată, căci una dintre caracteristicile oamenilor din Era Marelui Cerc o forma tocmai o mare și neistovită atenție. Tot examinând sala și citind aforismele unor Învățați celebri înscrise sub hărțile planetelor, Ciara scăpă prima comunicare. Cel mai mult îi plăcură cele însemnate dedesubtul hărții lui Jupiter, prin care oamenii erau invitați să scruteze fenomenele naturii. „Priviți! De pretutindeni ne înconjoară fapte neînțelese; ele ne sar în ochi, ne strigă în urechi, dar noi nu vedem, nici mi auzim ce mari descoperiri se ascund în formele lor neclare”. O altă inscripție grăia: „Nu putem ridica lesne cortina necunoscutului; abia în urma unei munci stăruitoare, a unor rătăciri penibile, începem să prindem sensul cel adevărat și în fata noastră se deschid perspective necuprinse și noi. De aceea nu vă feriți de ceea ce vi se parc la început nefolositor, neînțeles, inexplicabil”.

Deodată, la tribună se observă o animație, iar lumina din sală se întunecă. Vocea puternică și calmă a lui Mir Om tremură de emoție:

— Veti vedea îndată un lucru care, cu puțin înainte, ar fi părut cu neputință: o fotografie a Galaxiei noastre luată din afara ei. Acum un minut și jumătate după timpul galactic[115], adică cu peste o sută cincizeci de milenii în urmă, locuitorii sistemului planetar… (Ciara scăpă un șir de cifre care nu-i spuneau nimic)… din Constelația Centaurul au trimis In acest scop un mesaj către Marele Nor al lui Magellan[116], singurul sistem stelar extragalactic apropiat de noi, în care știm că există lumi cugetătoare, fa stare să comunice prin Marele Cerc cu Calea Lactee[117]. încă n-am putut stabili punctul exact în care se află acest sistem planetar magellanian, dar am primit și noi fotografia Galaxiei transmisă de-acolo. Iată această fotografie!

Pe un ecran uriaș apăru o largă îngrămădire stelară, ce se îngusta înspre capele și din depărtări împrăștia o lumină argintie. Bezna adâncă a spatiului cosmic năpădea marginile ecranului; tot atât de întunecate erau și golurile dintre ramurile spirale, destrămate la extremități. Inelul de îngrămădiri globulare, cele mai vechi sisteme astrale din Universul nostru, era înconjurat de o aureolă pală. Cîmpuri stelare plane alternau cu nori și dâre de materie neagră, răcită. Fotografia fusese luată dintr-un unghi dezavantajos: Galaxia era văzută foarte pieziș și de sus, astfel încât nucleul central abia dacă mai apărea, ca o masă incandescentă în relief, în mijlocul unei lentile înguste. Probabil că, pentru a ne putea forma o noțiune completă despre sistemul nostru stelar ar fi trebuit să cerem fotografii din partea unor galaxii mai îndepărtate[118], situate și mai sus pe latitudinea galactică. Dar până acum de când există Marele Cerc, nici o altă galaxie în afară de Marele Nor al lui Magellan n-a dat vreun semn de existență a unei vieți ginditoare.

Pământenii nu-și mai puteau lua ochii de pe ecran. Pentru prima oară, omul avea prilejul să contemple propriul său univers stelar din exterior, de la depărtări colosale.

Ciarei i se părea că întreaga planetă își privește cu răsuflarea tăiată Galaxia reprodusă pe milioane de ecrane din cele șase continente și de pe toate oceanele, orișiunde existau insulițe ale vieții și muncii umane…

— Am terminat cu noutățile primite prin Cerc de observatorul nostru și care n-au fost încă transmise în cadrul informațiilor mondiale, spuse din nou secretarul. Să trecem acum la proiectele care urmează să fie dezbătute pe larg.

Propunerea Iutei Gay de a se crea în jurul lui Marte o atmosferă respirabila, cxtrăgându-se din minereuri gaze ușoare, cu ajutorul unor dispozitive automate, a fost recunoscuta ca interesantă, fiind bazată pe calcule serioase. Se va obține un aer suficient de bun pentru a asigura respirația și termoizolafia așezărilor noastre, îngăduindu-le să se lipsească de sere. Cu ani în urmă, după ce pe Venus au fost descoperite oceane de țiței și munți de hidrocarburi în stare solidă, au fost puse în funcțiune instalații automate pentru crearea unei atmosfere artificiale sub uriașe clopote din masă plastică transparentă. Aceste aparate au îngăduit să se aclimatizeze acolo plante, și să se construiască uzine pentru aprovizionarea omenirii cu tot felul de produse ale chimiei organice, în cantități colosale.

Secretarul puse deoparte fila de metal și zîmbi prietenos. Pe rândul de scaune cel mai apropiat de tribună apăru Mwen Mas în haine roșii închise, mohorât, solemn și calm. Ridică deasupra capului mâinile împreunate în semn de respect față de adunare și se așeză.

Secretarul coborâ de la tribună, cedându-și locul unei tinere femei blonde, cu părul scurt și ochii verzi, parcă mirați. Președintele consiliului, Grom Orm, veni alături de ea.

— De obicei anunțăm noi înșine propunerile primite. De data aceasta, veți asculta un studiu aproape terminat care ne deschide vaste perspective. Autoarea, Iva Djan, va supune meditației dumneavoastră datele principale ale lucrării ei.

Cu glasul înăbușit de emoție, Iva Djan începu să vorbească. Aminti faptul de mult cunoscut că vegetația continentelor sudice se deosebește prin nuanța albăstruie a frunzișului ei. Această culoare e specifică vechilor forme ale planetelor terestre. După cum au dovedit cercetările întreprinse asupra vegetației altor planete, frunzișul albastru este caracteristic fie pentru atmosferele mai străvezii decât aceea terestră, fie în condițiile unor radiații ultraviolete mai dure decât ale Soarelui nostru.

— Se știe că radiațiile roșii ale Soarelui sunt stabile, spre deosebire de cele albastre și ultraviolete. Radiațiile solare violete au suferit acum vreo două milioane de ani o bruscă transformare ce a durat foarte mult. Atunci au devenit albastre plantele, atunci au prins o culoare neagră de protecție păsările și animalele din spațiile descoperite, iar ouăle zburătoarelor ce nu-și ascund cuibul în locuri ferite s-au înnegrit și ele. În cursul acestei perioade, schimbarea regimului electromagnetic al sistemului nostru solar a făcut instabilă axa de rotație a Pământului. De-a lungul veacurilor, astronomii s-au bazat exclusiv pe mecanismul gravitației, fără să țină seama de rolul echilibrului electromagnetic, cu mult mai labil.

De mult au apărut proiecte cu privire la abaterea mărilor în depresiunile continentale, pentru ruperea echilibrului actual și modificarea poziției globului în raport cu axa lui. Dacă, pentru rezolvarea problemei, se recurge nu la mecanica elementară, ci la forțele electromagnetice ale sistemului, totul devine mult mai simplu, mai eficace și mai ieftin. Să ne amintim fie și numai faptul că, la începuturile astronavigației, crearea unei gravitații artificiale necesita o atât de enormă cheltuire de energie, încât era practic irealizabilă. Acum însă, după descoperirea dezintegrării forțelor mezonice, navele noastre au fost înzestrate cu aparate de gravitație artificială simple și sigure. De asemenea, experiența lui Ren Boz indică o cale ocolită pentru obținerea unei rapide și eficace schimbări a regimului rotației terestre…

Iva Djan tăcu. Un grup de șase oameni așezați în centrul sălii — eroii expediției pe Pluton — o salutara ridicindu-se și întinzând înainte mâinile împreunate. Obrajii tinerii femei se împurpurară; în clipa următoare se reaprinse ecranul barat de schițe stereo-metrice, cu contururi bizare.

— Îmi dau seama că extinzând această problemă ne putem gândi chiar să modificăm orbitele planetelor, în primul rând, să-l apropiem de Soare pe Pluton, spre a reînvia acest corp ceresc care o dată fusese locuit. Deocamdată însă avem în vedere doar deplasarea axei terestre, pentru a îmbunătăți climatele emisferei continentale.

Experiența lui Ren Boz a demonstrat posibilitatea inversiunii câmpului gravitațional în cel de-al doilea aspect al său, de câmp electromagnetic, căreia îi succede o polarizare[119] vectorială în direcțiile acestea…

Figurile de pe ecran se alungeau și se roteau. Referenta urmă:

— În asemenea condiții rotația Pământului, pierzâudu-și stabilitatea, poate fi mult încetinită, iar axa terestră întoarsă în poziția dorită, pentru ca razele solare să ilumineze continentele cât mai favorabil și mai prelungit.

Pe o fâșie de sticlă de sub ecran treceau acum șiruri de parametri calculați cu ajutorul mașinilor. Și aceia care erau în stare să descifreze aceste simboluri se convingeau de temeinicia proiectului prezentat de Iva Djan.

Referenta opri mișcarea desenelor și a simbolurilor, își înclină ușor capul și coborâ de la tribună. Ascultătorii schimbau între ei priviri pline de interes și discutau în șoaptă. După un schimb discret de semne cu Grom Orm, la tribună urcă tânărui conducător al expediției pe Pluton.

— Experiența lui Ren Boz, începu el, va duce incontestabil, la o cascadă de descoperiri capitale. Prevăd că ea va deschide orizonturi până acum inaccesibile științei. Așa s-a petrecut și cu teoria cuantelor, cel dinții pas spre a înțelege repagulumul sau tranziția reciprocă, iar apoi spre descoperirea antiparticulelor și a anticâmpurilor. Ulterior, a devenit posibilă crearea calculului repagular, care a însemnat o victorie asupra principiului nedeterminării, postulat de cunoscutul matematician din antichitate Heisenberg. În sfârșit, Ren Boz a făcut și pasul următor spre analiza sistemului „spațiu-câmp”, ajungând la înțelegerea antigravitației și a antispațiului sau, conform legii repagulumu-lui, la spațiul zero. Toate teoriile inițial necunoscute au fost în cele din urmă puse la temelia științei! În numele grupului de exploratori ai lui Pluton propun ca problema aceasta să fie transmisă in cadrul informației mondiale spre a fi dezbătută. O deplasare a axei terestre ar economisi energia pe care o risipim de mii de ani pentru încălzirea regiunilor polare, ar egaliza și mai mult fronturile polare și ar îmbogăți cu apă continentele.

— Sînteți de părere ca problema să fie pusă la vot? intrebă Grom Orm.

Drept răspuns se aprinseră nenumărate luminițe verzi.

— Atunci să începem! spuse președintele vârându-și mâna sub pupitrul său.

Acolo se aflau cele trei butoane de semnalizare pentru mașina de calculat. Cel din dreapta însemna „da”, cel din mijloc „nu”, iar cel din stingă abținere. Fiecare membru al Consiliului făcu același lucru, trimițând un semnal pe care ceilalți nu-l puteau vedea. Evda și Ciara apâsară și ele pe butoanele lor. O mașină specială numără părerile ascultătorilor, pentru a controla temeinicia hotărârii Consiliului.

Peste câteva clipe, pe ecranele de demonstrație se.aprinseră mari semne luminoase. Se hotârâse ca problema sa fie discutată pe întreaga planetă.

La tribună urcă însuși Grom Orm:

— Din motive pe care vă rog să-mi permiteți a vi le tăinui deocamdată, trebuie să examinăm mai întâi fapta lui Mwen Mas, fostul director al stațiunilor exterioare, și abia pe urmă să rezolvăm problema celei de-a treizeci și opta expediții astrale. Aș vrea să știu dacă Consiliul este de acord.

Răspunsul unanim fu dat prin aprinderea luminilor verzi.

— Știe toată lumea în amănunt ceea ce s-a întâmplat?

Urmă o nouă cascadă de lumini verzi.

— Aceasta ne permite să accelerăm discuția. Rog pe Mwen Mas fostul director al stațiunilor exterioare ale Consiliului, să expună motivele ce l-au îndemnat să comită o faptă ale cărei urmări au fost atât de funeste. Fizicianul Ren Boz, care fusese grav rănit, încă nu s-a vindecat pe deplin astfel încât nu l-am chemat ca martor. Nu este supus răspunderii.

Grom Orm observă lumina roșie aprinsă la locul Evdei Nai:

— Supun in atenția Consiliului! Evda Nal dorește sa adauge ceva la comunicarea ce-l privește pe Ren Boz.

— Aș dori să vorbesc în locul său.

— Motivul?

— Îl iubesc!

— Vă dau cuvântul după Mwen Mas. Evda Nal stinse semnalul roșu și se așeză.

La tribună urcă Mwen Mas. Calm, fără să se cruțe, africanul relată rezultatele la care se așteptase din partea experienței și ceea ce se produsese în realitate: o viziune abia întrezărită și de care el însuși se îndoia. Graba stupidă în care au săvârșit acțiunea, din pricina caracterului ei tăinuit și ilegal, ia împiedicat să pregătească înregistratoare speciale, în locul obișnuitelor mașini mnemotehnice, ale căror receptoare fuseseră distruse din prima clipă. Din aceleași motive a fost organizată greșit și experiența de pe satelitul 57, căruia ar fi trebuit să i se atașeze o veche navă planetară, pe care să fie instalate aparatele necesare orientării vectorului. întreaga răspundere pentru aceste greșeli o poartă el, fostul director al stațiunilor exterioare, întrucât efectuarea experienței în Cosmos cădea în competența sa, pe câtă vreme Ren Boz se ocupa numai de instalații.

Ciara își strânse tare pumnii: argumentele autoacuzatoare ale lui Mwen Mas îi păreau convingătoare și puternice.

— Dar observatorii de pe satelitul distrus au știut că se putea produce o catastrofă? întrebă Grom Orm.

— Da, fuseseră preveniți și primiseră cu bucurie.

— Nici nu mă miră, replică Grom Orm încruntându-se; mii de tineri iau parte la primejdioasele experiențe întreprinse zilnic pe planeta noastră, iar unii Își pierd viața… În locul lor se ridică alții, tot atât de curajoși, gata să se ia la trântă cu necunoscutul… Dar dumneavoastră i-ați prevenit pe acești tineri tocmai fiindcă bănuiați că există o primejdie. Și totuși ați riscat să faceți experiența…

Mwen Mas își plecă în tăcere fruntea.

Simțind mâna Evdei pe umărul ei, Ciara, Care nu-și lua ochii de la african, își stăpâni un oftat.

— Expune, te rog, motivele care te-au îndemnat să procedezi astfel! urmă după o pauză președintele Consiliului.

Africanul vorbi din nou, de rândul acesta pătimaș, emoționat. Spuse că, încă din anii tinereții sale, milioanele de morminte anonime ale oamenilor înfrânți de necruțătorul timp înălțau spre dânsul muta lor chemare mustrătoare. Nu se putuse îndura să nu încerce, pentru prima oară în istoria omenirii și a numeroase lumi învecinate, acest pas spre victoria asupra spațiului și a timpului, să nu pună primul jalon pe drumul măreț pe care s-ar fi avântat de îndată sute de mii de minți viguroase. Nu se considera în drept să amâne, poate pentru un veac întreg, această experiență numai și numai spre a nu expune riscurilor o mână de oameni și a evita el însuși orice răspundere.

Cuvintele sale făcură să bată inima Ciarei, mândră de alesul ei. Acum vina acestuia nu îi mai părea chiar atât de gravă:

Mwen Mas se întoarse la locul său, așteptindu-și verdictul în văzul tuturora.

Evda Nal transmise declarația lui Ren Boz, înregistrată pe bandă de magnetofon. Amplificat de difuzoare, glasu-i slab și întretăiat se auzi în toată sala. Fizicianul lua apărarea lui Mwen Mas. Directorul stațiunilor exterioare, necunoscând complexitatea problemei, nu putea decât să se încreadă pe deplin în Ren Boz, care-l convinsese și-i făgăduise un succes sigur. Dar fizicianul nu se considera vinovat nici el. Spunea că în fiecare an sunt efectuate experiențe de o importanță cu mult mai mică și care au uneori un sfârșit tragic, că știința, fiind o luptă pentru fericirea omenirii, cere și ea jertfe ca oricare altă luptă. Fricoșii care tremură prea mult pentru propria lor piele nu se bucură niciodată de plenitudinea vieții, iar savanții prea timizi uu pot realiza mari progrese…

Ren Boz își încheie cuvântarea printr-o scurtă analiză a greșelilor comise, exprimându-și certitudinea în succesul experienței viitoare. înregistrarea se sfârși.

— Ren Boz nu pomenește nimic de rezultatul observațiilor lui din timpul experienței, spuse Grom Orm ridicându-și capul și adresânduse Evdei Nai. Voiai dumneata să vorbești în locul lui?

— Am prevăzut această întrebare și tocmai de aceea am cerut cuvântul, răspunse Evda. Ren Boz și-a pierdut cunoștința la câteva clipe după ce au fost conectate stațiunile F, așa că n-a putut urmări experiența. Totuși, mai înainte de a leșina, a reușit să observe și să rețină indicațiile aparatelor, care adevereau apariția spațiului zero. Iată ce a putut nota din memorie.

Pe ecran apărură câteva cifre pe care mulți dintre cei de față le copiară imediat.

— Dați-mi voie să mai adaug ceva din partea Academiei de Bucurii și Necazuri, urmă Evda. Statistica părerilor exprimate de opinia publică după catastrofă ne dă următoarele…

Pe ecran se perindară șiruri de numere cu opt cifre, împărțite pe coloane care exprimau fie condamnarea sau justificarea experienței, fie criticarea temeiului ei științific sau dezaprobarea grabei cu care fusese întreprinsă. Totuși bilanțul general era neîndoielnic în favoarea lui Mwen Mas și a lui Ren Boz, și chipurile participanților la ședință se înseninară.

În cealaltă parte a sălii se aprinse un semnal roșu, și Grom Orm dădu cuvântul lui Pur Hiss, astronomul celei de-a 37-a expediții astrale. Acesta începu să peroreze cu glas puternic, gesticulând stângaci și Iungindu-și gâtul slab cu omușorul ascuțit.

— Eu și un grup de colegi de-ai mei, astronomi, îl condamnăm pe Mwen Mas. Săvârșirea acestei experiențe fără consimțâmântul Consiliului ne face să bănuim că Mwen Mas n-a fost chiar atât de dezinteresat cum au încercat să demonstreze cei care au luat cuvântul.

De indignare, Ciara se îmbujora toată la față, și numai privirea rece și poruncitoare a Evdei Nai reuși s-o țină locului.

Pur Hiss tăcu.

— Acuzațiile aduse de dumneata sunt grave, dar neîntemeiate, răspunse africanul la încuviințarea președintelui. Te rog să precizezi ce înțelegi prin interesul care m-ar fi minat să întreprind experiența.

— Socoteai că succesul ei ți-ar fi adus o glorie nemuritoare: iată care ți-a fost interesul. Iar lașitatea constă în aceea că te-ai temut că ți se va refuza autorizația să efectuezi experiența și de aceea ai procedat pe ascuns și în grabă.

Mwen Mas zâmbi larg și se așeză în tăcere cu un gest oarecum copilăresc de neputință. întreaga făptură a lui Pur Hiss exprima o bucurie răutăcioasă. Evda Nal ceru a doua oară cuvintul.

— Judecata lui Pur Hiss este prea pripită și părtinitoare pentru a fi luată în considerație într-o problemă atât de serioasă. Opiniile sale privind motivele ascunse ale faptelor ne amintesc de Veacurile întunecate. Doar oamenii acelor vremuri puteau să aibă despre glorie și nemurire asemenea idei. Nemulțumiți de viață, izolați de colectivitatea activă, ei se temeau de moarte și se cramponau de orice le dădea iluzia eternizării. Savantul astronom Pur Hiss nu înțelege un lucru: umanitatea nu. păstrează decât amintirea acelora ale căror idei, voință și opere rămân vii, și îi uită de cum încetează acțiunea lor. Ei renasc totuși adesea din neființă, cum li s-a întâmplat atâtor savanți ori artiști din antichitate, atunci când creațiile lor devin din nou necesare și reîncep să trăiască în conștiința umanității… aceasta cu atât mai mult astăzi când ea cuprinde miliarde și miliarde de inși! De mult nu mi s-a mai întâmplat să întilnesc la cineva o concepție atât de primitivă despre imortalitate și glorie și mărturisesc cit sânt uimită văzând că asemenea păreri pot exista la un navigator cosmic.

Înaltă și dreaptă, Evda Nal se întoarse spre Pur Hiss, care se făcuse mic în fotoliul său, luminat de o mulțime de semnale roșii.

— Să lăsăm deoparte stupiditățile, urmă Evda, și să analizăm fapta lui Mwen Mas și Ren Boz luând drept criteriu fericirea omenirii. Odinioară se întâmpla adesea ca omul să nu-și poată aprecia just fapta în raport cu reversul ei dăunător, inerent oricărei acțiuni. De această deficiență ne-am dezbărat demult; în ochii contemporanilor noștri faptele au însemnătatea lor reală. Totuși acum, ca și în trecut, noile drumuri sunt încercate de indivizi izolați, întrucât doar o anumită dispoziție cerebrală, dobîndită prin îndelungi pregătiri, poate duce la găsirea unei noi direcții, ascunsă în vălmășagul întâmplărilor contradictorii. După ce însă o cale ne mai bătută de nimeni a fost deschisă, zeci de mii de oameni se apucă s-o desțelenească și o avalanșă de descoperiri pornește spre infinit, crescând neîncetat ca un bulgăre de zăpadă. Ren Boz și Mwen Mas au pornit și ei pe o cale care n-a fost de loc bătătorită. Fără să fiu competentă în materie, îmi dau perfect scama că experiența lor a fost prematură. Tocmai într-aceasta stă vina și răspunderea lor pentru imensele daune materiale și pentru pieirea a patru vieți omenești. După legile Pământului, este o crimă, dar nefiind săvârșită în scopuri personale, nu merită pedeapsa cea mai grea.

Evda Nal se întoarse la locul ei. Grom Orm nu mai găsi pe alții doritori să ia cuvântul. Membrii Consiliu lui îi cerură președintelui să tragă concluziile. Silueta subțire, dar vânjoasă a lui Grom Orm se aplecă înainte, și privirea lui ascuțită pătrunse până în fundul sălii.

— Circumstanțele care permit aprecierea definitivă nu sunt prea complicate. Exclud în orice caz răspunderea lui Ren Boz. Care savant n-ar profita de posibilitățile ce i s-au oferit, mai cu seamă când este sigur de succes? Eșecul catastrofal al experienței să ne servească drept lecție. Și totuși utilitatea încercării este incontestabilă. Ea compensează în parte pierderile materiale, întrucât această experiență va contribui la rezolvarea unei serii de probleme de care abia începea să se ocupe Academia Limitelor Cunoașterii. Lichidând tendințele conformiste și utilitariste ale vechii economii, am ajuns să rezolvăm pe scară mare problemele legate de folosirea forțelor de producție. Totuși, chiar și acum, oamenii nu sesizează uneori momentul potrivit, pentru că uită de caractend imuabil al legilor dezvoltării. Ei își închipuie că o structură trebuie să progreseze necontenit. înțelepciunea unui conducător constă însă în capacitatea de a recunoaște la timp care este limita unei anumite etape, de a se opri și aștepta sau de a schimba calea. Mwen Mas n-a izbutit să se dovedească la înălțimea înaltei lui misiuni. Consiliul a greșit în alegerea lui. De aceea el împarte răspunderea cu acela pe care l-a ales. Cel mai vinovat sunt eu însumi, căci i-am susținut candidatura pusă de doi membri ai Consiliului. Propun Consiliului să-l achite pe Mwen Mas în ceea ce privește mobilul personal al faptei sale, dar să-l îndepărteze din organizațiile conducătoare ale planetei. Eu de asemenea trebuie să fiu revocat din postul meu de președinte al Consiliului; să fiu trimis la construcția satelitului, spre a repara consecințele imprudentei mele alegeri.

Grom Orm își plimbă privirea prin sală și citi pe numeroase fețe un sincer regret. Dar nimeni nu protestă, căci oamenii din Era Marelui Cerc își respectau reciproc hotărârile și aveau încredere unii în ceilalți.

Mir Om se sfătui cu membrii Consiliului și mașina de calculat comunică rezultatul votului. Concluziile lui Grom Orm erau primite fără obiecții, cu condiția ca el să prezideze până la capăt lucrările adunării.

Grom Orm se înclină, dar pe fața-i stâpânită de o voință puternică nu se oglindi nimic din sentimentele lui.

— Trebuie acum să explic de ce am propus să amânăm discuția asupra expediției astrale, urmă liniștit președintele. O rezolvare favorabilă a cazului lui Mwen Mas era pentru mine evidentă și cred că Controlul Cinstei și al Dreptății va fi de acord cu noi. Acum însă pot să-l rog pe Mwen Mas să participe la dezbaterea importantelor hotărâri pe care le vom lua cu privire la expediția astrală. Cunoștințele lui ne sunt cu atât mai necesare cu cât Erg Noor, membru al Consiliului, nu poate asista Ia adunarea de azi.

Petrecut de luminile verzi ale bunăvoinței, aprinse în toată sala, africanul porni spre fotoliile Consiliului.

Hărțile planetelor se deplasară fără zgomot, făcând loc unor table negre, pe care luminile multicolore ale stelelor erau legate prin firul albastru al itinerariilor proiectate pe un veac înainte. Președintele Consiliului era transfigurat, obișnuita-i impasibilitate dispăruse cu totul, obrajii săi palizi se îmbujoraseră, iar ochii de oțel se făcură mai întunecoși. Sui la tribună:

— Fiecare expediție astrală, spuse el, este pentru noi un vis scump, îndelung râvnit, o nădejde vegheată cu grijă ani și ani, o treaptă nouă pe scara marii ascensiuni. Pe de altă parte reprezintă o muncă depusă de milioane de oameni și care trebuie negreșit să dea roade, să aibă asupra științei și economiei efectul necesar progresului nostru în cucerirea sistematică a naturii. Tocmai de aceea discutăm, ne gândim și calculăm atât de temeinic înainte de a trimite o nouă navă în spațiile siderale. Datoria ne-a făcut să cedăm Marelui Cerc cea de a 37-a expediție. Cu atât mai amănunțit am studiat planul expediției a 38-a! In anul din urmă, însă, s-au produs evenimente care au schimbat situația și ne obligă să revizuim itinerarul și sarcinile expediției aprobate de Consiliile precedente, în urma discuțiilor pe întreaga planetă. Descoperirea unor metode de tratare a aliajelor, sub înaltă presiune la temperatura de zero absolut, a mărit rezistența carcasei astronavelor.

Perfecționarea motoarelor cu anamezou, devenite mai economice, permite unei nave izolate să parcurgă un drum mai lung. Astronavele „Aella” și „Tintagel”, care inițial fuseseră destinate celei de-a 38-a expediții, s-au învechit în comparație cu „Lebăda”, a cărei construcție a fost terminată recent și care e o navă circulară de tip vertical, cu patru derive de stabilitate. Sîntem acum în măsură să întreprindem zboruri la depărtări mai mari.

Erg Noor, întors pe bordul „Tantrei” din expediția a 37-a, ne-a informat despre descoperirea unei stele negre din clasa T, pe a cărei planetă există o astronavă de construcție nemaivăzută. Incercând să pătrundă înăuntrul acelui aparat, exploratorii au fost la un pas de moarte; totuși au izbutit să-și procure un fragment din cuirasa metalică. E vorba de-o substanță necunoscută nouă, deși asemănătoare cu cel de-al paisprezecelea izotop al argintului, care a fost descoperit pe planetele unei stele extrem de fierbinți din Clasa 08, denumită în vechime Zeta-Carena. Forma acestei nave — un disc biconvex, cu suprafața spirală — a fost discutată de Academia Limitelor Cunoașterii. Iunii Ant a revăzut toate înregistrările mnemonice ale informațiilor primite prin Marele Cerc în decursul celor patru sute de ani de când am aderat la sistemul său. Tipul de construcție al navei pomenite este irealizabil în condițiile științei terestre. De altfel e necunoscut și în acele lunii ale Galaxiei cu care am reușit să stabilim un schimb de mesaje. O astronavă-disc atât de uriașă a venit, fără îndoială, de pe planete nespus de depărtate, poate chiar din lumi extragalactice; ea a putut rătăci de-a lungul spațiilor milioane de ani, înainte de a fi coborât definitiv pe planeta stelei de fier, In regiunea pustie de la hotarele Căii Lactee. Importanța studierii acestei nave cu ajutorul unei expediții speciale pe steaua T este indiscutabilă.

Grom Orm conecta ecranul emisferic, și sala dispăru. În fața spectatorilor începură să plutească încet înregistrările mașinilor de memorizat.

— Iată o comunicare primită recent de pe planeta ZR519 (omit specificarea coordonatelor spre a nu lungi expunerea). Veți vedea acum imagini luate de o expediție întreprinsă de locuitorii planetei ZR519 în sistemul stelei Ahernar.

Dispoziția aștrilor părea stranie și nici chiar ochiul cel mai experimentat n-ar fi putut recunoaște un spațiu ceresc familiar. Se observau palide pete de gaze, nori obscuri și, în sfârșit, mari planete răcite, reflectând lumina unei stele extraordinar de strălucitoare.

Se apropiaseră de Ahernar, un astru albastru din clasa spectrală B5 cu un diametru doar de trei ori și jumătate mai mare decât al Soarelui nostru, dar de două sute optzeci de ori mai luminos. Astronava s-a îndepărtat după ce a luat această imagine. Decenii de drum au trecut probabil între timp. Pe ecran apăru o altă stea, verde și luminoasă, din clasa S. Creștea în dimensiuni, iar luminozitatea i se intensifica pe măsură ce astronava străină se apropia de ea. Mwen Mas gândi că lumina ei, minunat de verde, ar fi fost probabil și mai frumoasă văzută printr-o atmosferă. Răspunzând parcă dorinței sale, se ivi suprafața unei noi planete, înregistrările fuseseră luate la oarecari intervale de timp, de aceea ecranul nu dezvălui apropierea treptată de planetă. înaintea spectatorilor răsări, fără de veste, un tărâm cu munți înalți, pe care jucau toate nuanțele luminii verzi. Umbre de un verde întunecat acopereau defileurile adânci și povârnișurile abrupte, văluri verzi-viorii și verzi-azurii adiau peste văi și stânci, zăpezi de peruzea acopereau podișurile și piscurile, iar nuanțe verzi-gălbui însemnau zonele pârjolițe de astrul fierbinte. Torente smărăldii curgeau către lacuri și mări nevăzute, tăinuite de lanțuri de munți.

Mai departe o câmpie marginită de dealuri se întindea până la țărmul oceanului, care din depărtare părea o strălucitoare tablă coclită. Copaci albaștri purtau pe ramuri un frunziș Îmbelșugat, poieni de purpură erau înverzite de tufișuri și ierburi necunoscute. Peste această vegetație luxuriantă se revărsau din străfundurile unui cer de a metis t raze ca de miere. Oamenii Pământului încremeniră. Mwen Mas recurse la vasta-i memorie ca să definească precis poziția astrului cel verde:

„Ahernar, Alfa-Eridan îi trecu prin minte — se află pe cerul austral, alături de Tucan, la o depărtare de 21 de parseci… înapoierea unei astronave cu unul și același echipaj e cu neputință.”

Deodată ecranul se stinse, și aspectul sălii închise, amenajate pentru consfătuirile pământenilor, le păru tuturora cât se poate de bizar. Președintele reluă firul expunerii:

— Steaua cea verde cu dimensiuni puțin mai mari decât acelea ale Soarelui nostru vădește în liniile ei spectrale importante cantități de zirconiu.

Și președintele dădu coordonatele astrului de zirconiu.

— În sistemul său, urmă Grom Orm, există două planete îngemănate; ele gravitează în sens invers una față de alta, iar distanța până la astrul lor le face să primească o cantitate de energie egală celeia pe care Pământul o primește de la Soare. Grosimea și compoziția atmosferei, cantitatea de apă existentă corespunde condițiilor de pe Pământ. Iată datele preliminare obținute de expediția pornită de pe ZR519. Aceste comunicări menționează de asemenea că pe cele două planete nu există o viață superior organizată. O viață superioară a unor ființe gânditoare transformă într-atât natura, încât acest lucru devine evident, chiar în treacăt, de pe bordul unei astronave ce zboară la mare altitudine. Pe cele două planete așadar o asemenea viață nu s-a putut dezvolta sau vremea ei încă n-a venit. Aceasta reprezintă pentru noi un noroc extraordinar, întrucât în caz contrar, lumea astrului cel verde ne-ar fi fost închisă. Cu mai bine de trei veacuri in urmă, mai precis în anul 72 al Erei Cercului, savanții au dezbătut problema popularii planetelor înzestrate cu o viață cugetătoare superioară, chiar dacă nu de nivelul atins de civilizația terestră. Concluzia la care s-a ajuns atunci a fost că orice intruziune pe astfel de planete ar duce, din cauza neînțelegerii, la inevitabile acte de violența. Știm acum cât de mare este varietatea lumilor din Galaxia noastră. Există stele albastre, verzi, galbene, albe, roșii, portocalii, cuprinzând toate hidrogen și heliu, dar deosebindu-se prin natura nucleielor și a învelișurilor — de carbon, de cianogen, de titan, de zirconiu — prin caracterul radiațiilor, al temperaturilor. Există planete care diferă atât prin volumul și densitatea lor, cât și prin compoziția și grosimea hidro și atmosferei lor, prin distanța până la astrul respectiv, prin condițiile de rotație. Dar mai știm și altceva: faptul că planeta noastră — datorită apei îndestulătoare pe care o are (70 % din suprafața ei) și apropierii de Soare, de la care primește o puternică rezervă de energie — este baza temei vieți intense, cu care nu întâlnești decât rar în Cosmos, a unei vieți bogate în masă biologică și supusă unor necontenite transformări. De aceea la noi viața s-a dezvoltat mai repede decât acolo unde ea a fost împiedicată fie de lipsa apei sau a energiei solare, fie de micimea uscatului. Mai repede chiar decât pe planetele cu excesivă umiditate. Din comunicările Cercului am văzut că pe târâmurile inundate viața evoluează anevoie, cățărându-se cu desperare în sus, pe trunchiurile plantelor ce răsar din nesfârșitele ape. De altfel chiar și pe Pământul nostru, atât de îmbelșugat în mări, suprafața continentelor este relativ redusă pentru colectarea energiei Soarelui prin intermediul plantelor alimentare, al lemnului sau, pur și simplu, cu ajutorul instalațiilor termoelectrice. În perioadele foarte vechi ale istoriei Pământului, viața s-a dezvoltat mai încet în mlaștinile continentelor joase din paleozoic decât pe înălțimile neozoicului, unde și apa nu numai hrana era disputată. Astăzi mai știm că pentru o viață abundentă și viguroasă e necesar un raport determinant între uscat și apă, și că planeta noastră se apropie de limita maximă a acestui coeficient favorabil. Asemenea corpuri cerești sunt destul de rare în Cosmos și fiecare dintre ele reprezintă pentru umanitate o comoară, întrucât întruchipează noi soluri locuibile, noi posibilități de perfecționare. Omenirea nu se mai teme demult de suprapopulați a care-i înspăimânta pe strămoșii noștri îndepărtați; noi tindem totuși mereu să pătrundem în Univers, extinzând necontenit zona locuită de oameni, căci și aceasta e o manifestare a progresului, o lege ineluctabilă a dezvoltării. Valorificarea și popularea planetelor care, prin condițiile lor fizice se deosebesc prea mult de Pământ s-au dovedit atât de dificile încât, pentru stabilirea oamenilor în spațiile siderale, au fost proiectate vaste construcții de felul unor foarte mari sateliți artificiali. O astfel de insulă a fost realizată în ajunul Erei Cercului; e vorba de „Nadir”, situat la o distanță de 18 milioane de kilometri de Pământ. Acolo mai trăiește o colonie nu prea mare… Dar imperfecțiunea acestor,bîrloguri”, prea strimte pentru viața omenească, îndrăzneață și îndreptată spre spațiile întinse, era atât de evidentă, încât nu ne rămâne decât să ne mirăm de orbirea strămoșilor noștri, oricât de temerar le-ar fi fost proiectul din punct de vedere tehnic.

Planetele gemene ale stelei verzi de zirconiu seamănă foarte mult cu Pământul. Pentru descoperitorii lor, plăpânzii locuitori ai planetei ZR519, ele sunt ori improprii, ori greu valorificabile, fapt pentru care ei s-au grăbit sa ne comunice aceste informații, după cum și noi le vom comunica descoperirile noastre.

De steaua cea verde ne desparte o distanță enormă pe care până acum n-a acoperit-o nici o astronavă terestră. Atingând planetele ei, vom înainta mult în Cosmos, și nu în lumea restrânsă a unei construcții artificiale ci pe baza solidă a unor mari planete, unde putem organiza o viață confortabilă și o industrie puternică.

Iată de ce mi-am îngăduit să vă rețin atenția prezentindu-vă atât de amănunțit planetele astrului verde. Acestea par să fie excepționale obiective de cercetări. Șaptezeci de ani-lumină putând fi străbătuți de o astronavă de lipul „Lebedei”, e poate indicat să îndreptăm spre Aliernar cea de-a 38-a expediție astrală!

Încheindu-și cuvântarea, Grom Orm trecu la locul sau și răsuci o mică manetă de pe pupitrul tribunei.

În locul președintelui, în fața spectatorilor se ridică nu mic ecran pe care apăru până la brâu silueta masivă a lui Dar Veter, cunoscută multora dintre ei. Fostul director al stațiunilor exterioare zâmbi, întâmpinat de salutul mut al luminilor verzi.

— Dar Veter, explică Grom Orm, se află acum în deșertul radioactiv din Arizona, de unde se expediază, la o înălțime de 57.000 de kilometri, escadre de rachete pentru construirea satelitului. Și-a exprimat dorința să vă comunice părerea sa în calitate de membru al Consiliului.

— Propun să se ia cea mai simplă hotărâre, se auzi un glas voios, căruia emițătorul portativ îi dădea o sonoritate metalică. Propun să se trimită nu una, ci trei expediții!

Membrii Consiliului și spectatorii înmărmuriră. Dar Veter, care nu era un orator iscusit, nu căută să profite de pauza aceasta plină de efect. Urmă:

— Planul inițial prevedea trimiterea celor două astronave ale expediției a 38-a spre steaua triplă EE7723…

Într-o clipă, Mwen Mas își închipui steaua numită odinioară Omicron 2-Eridan. Acest sistem, și la mai puțin de cinci parseci de Soare, era compus dintr-o stea galbenă, una albastră și una roșie, care avea două planete lipsite de viață. Dar nu aceasta trezea interesul exploratorilor. Steaua albastră a sistemului era o pitică albă[120]. Deși avea dimensiunile unei plan mari, masa îi ajungea până la jumătate din cea a Soarelui. Greutatea specifică medie a substanței sale era două mii cinci sute de ori mai mare decât densitatea celui mai greu metal terestru — iridiul. Caracteristic acestui astru — gravitația, câmpurile electromagnetice, procesele de creare a elementelor grele — aveau o covârșitoare însemnătate științifică; ele meritau să studiate din apropiere, cu atât mai mult, cu cât a 2-a expediție astrală, trimisă odinioară în Sirius, semnalase primejdia înainte de a pieri. Vecin al Soarelui, Sirius — astrul dublu albastru — avea și el o pitică alba mai mare și mai puțin fierbinte decât Omicron 2-Eridan și de douăzeci și cinci de mii de ori mai densă decât Soarele. Deși aflat în apropiere, Sirius s-a dovedit a fi inaccesibil din pricina torentelor de meteoriți care se încrucișa atât de haotic în jurul stelei, încât nu li se putea determina zona de răspundere. Atunci cu 315 ani în urma a fost proiectată o expediție pe Omicron2-Eridan.

— …Acest plan prezintă acum, după experiența Iui Mwen Mas și Ren Boz, continuă Dar Veter, o prea mare însemnătate ca să mai putem renunța la el. Pe de altă parte, studierea astronavei străine, găsită de expediția a 37-a, poate să ducă la descoperiri care să întreacă foarte mult rezultatul primelor cercetări. Cred că pot fi neglijate precauțiunile tradiționale și să separăm astronavele. S-o trimitem pe,Aella” spre Omicron2-Eridan, iar pe „Tintagel” spre steaua T. Am 3 nave sunt de clasa I, ca și „Tantra”, care singură a făcut față unor nemaipomenite dificultăți.

— Ce romantism! strigă disprețuitor Pur Hiss. intrunind însă unanima dezaprobare, se potoli îndată.

— Da, firește, este cel mai pur romantism! spuse taios Dar Veter. Romantismul este un lux al naturii, iar el e necesar într-o societate bine orânduită! Plinătatea forței fizice și psihice trezește în oameni setea de nou, năzuința spre schimbare. Astfel ajung să privească intr-un fel aparte fenomenele vieții: ei caută să observe mai mult decât mersul obișnuit al cotidianului, pretindzand o doză superioară de încercări și de impresii.

— O văd în sală pe Evda Nal, urmă Dar Veter. Ea va confirma că romantismul nu e numai psihologie, ci și fiziologie! Dar revin la subiectul nostru. Trebuie s-a trimitem „Lebăda” spre Ahernar, steaua cea verde, numai că rezultatele acestei expediții nu ne vor parveni decât peste o sută șaptezeci de ani. Grom Orm are deplină dreptate spunând că explorarea planetelor asemănătoare Pământului și crearea unei baze pentru deplasarea în Cosmos constituie datoria noastră față de posteritate.

— N-avem, deocamdată anamezon decât pentru două nave, obiectă Mir Om, secretarul. Va fi nevoie de zece ani ca să pregătim încă un zbor, fără a ne perturba economia. Amintesc că, în momentul de față, refacerea anamezonului absoarbe multe forțe de producție.

— Am prevăzut aceasta, răspunse Dar Veter, și propun, dacă Consiliul Economic este de acord, să ne adresam populației terestre. Toată lumea să-și amâne timp de un an călătoriile și excursiile de agrement, să demonteze televizoarele acvariilor noastre din fundul oceanului, să nu se mai aducă pietre prețioase și plante de pe Venus și Marte, iar uzinele de îmbrăcăminte de lux și de podoabe să-și sisteze activitatea. Consiliul economic este mai în măsură decât mine să hotărască ce anume trebuie să fie oprit un timp spre a se folosi energiile economiste pentru producția anamezonului. Cine dintre noi ar refuza să-și reducă necesitățile pentru un singur an, ca să le putem face copiilor noștri acest dar măreț: două planete noi, scăldate de raze dătătoare de viață ale unui soare verde, plăcut ochiilor noștri de pământeni!

Dar Veter își întinse mâinile într-un apel adresat întregului Pământ, miliardelor de oameni care îl urmărea pe ecranele televizoarelor. Apoi salută din cap și dispăru, lăsând în urmă o scînteiere albăstruie. Acolo, în deșertul Arizonei, bubuituri puternice cutremurau solul la intervale regulate, semn că o nouă rachetă a izbucnit cu încărcătura ei în a dineurile bolții cerești. În sala Consiliului, toți cei de față se sculară în picioare, cu mâna stingă ridicată drept mărturie că sunt de acord cu cele spuse de vorbitor.

Președintele Consiliului se adresă Evdei Nai:

— Scumpe oaspe venit din partea Academiei de Bucurii și Necazuri, cum vezi dumneata această problemă din punct de vedere al fericirii umane?

Evda Nal mai sui o dată la tribună.

— Psihicul omului nu este capabil de o excitare prelungită sau prea des repetată. Este un fel de prevenire a uzării prea rapide a sistemului nervos. Strămoșii noștri îndepărtați au fost cât p-aci să distrugă umanitatea, nesocotind că, fiziologicește, omul are nevoie de frecvente intervale de odihnă. Noi în schimb, speriați de această primejdie, am menajat prea mult psihicul, fără să pricepem că mijlocul cel mai bun de a ne relaxa de pe urma belșugului de impresii îl constituie munca. Și e necesar nu numai să ne variem ocupațiile, ci să și alternăm în mod regulat perioadele de lucru cu cele de repaus. Dacă odihna este cu atât mai prelungită cu cât efortul e mai istovitor, dificultățile vor reuși doar să ne învioreze, iar activitatea ne va absorbi pe deplin. Putem spune că fericirea este o continuă alternanță de muncă și repaos, de dificultăți și plăceri. Longevitatea a lărgit orizontul omului, îngăduindu-i să se avânte in Cosmos. Lupta pentru nou — iată fericirea cea adevarată! Așadar, trimiterea unei astronave pe Ahernar ar produce omenirii mai multă bucurie decât celelalte două expediții, deoarece planetele soarelui verde vor oferi simțurilor noastre o lume nouă, în timp ce studiul fenomenelor fizice ale Cosmosului, cu toată importanța lor, se adresează deocamdată numai rațiunii. Luptând pentru creșterea fericirii, Academia de Bucurii și Necazuri ar opta desigur pentru expediția spre Ahernar, dar dacă toate trei sunt realizabile, va fi cu atât mai bine!

Auditoriul entuziasmat o răsplăti pe Evda Nal cu o avalanșă de lumini verzi.

Grom Orm se ridică în picioare:

— Atât problema în sine cât și hotărârea Consiliului au fost elucidate și cred că intervenția mea va fi cea din urmă. Ne vom adresa omenirii cu rugămintea să-și reducă parțial necesitățile în anul 409 al Erei Cercului. Dar Veter n-a spus nimic despre calul de aur din Era Lumii Dezunite, descoperit de arheologi. Aceste sute de tone de aur curat pot fi folosite pentru producerea anamezonului și astfel vom izbuti să procurăm in scurt timp rezervele necesare zborului. Este pentru prima oară în istoria Pământului că vom trimite simultan expediții spre trei sisteme stelare pentru atingerea unor lumi situate la o depărtare de șaptezeci de ani-lumină!

Președintele declară ședința închisă, dar îi rugă pe membrii Consiliului să mai rămână: trebuia să adreseze de urgență cereri de avizare Consiliului Economic și Academici de Stohastică și Previziune, pentru preintâmpinarea eventualelor primejdii și greutăți survenite pe lungul drum spre Ahernar.

Foarte obosită, Ciara porni încet în urma Evdei, ai cărei obraji palizi își păstraseră obișnuita prospețime. Tînăra fată dorea să rămână cât mai repede singură, ca să se bucure în liniște de reabilitarea lui Mwen Mas. Ce zi memorabilă! E drept că africanul nu fusese încununat ca un erou, după cum nădăjduise Ciara în interiorul ei. I se luase pe mult timp dreptul să ocupe posturi de conducere, poate chiar pentru totdeauna. Dar oare n-a rămas în sânul societății? Nu le era acum deschis drumul cel larg și greu al iubirii, al cercetărilor și al muncii în doi?

Evda Nal o luă cu sine la cea mai apropiata Casă de Alimentație. Aici Ciara zăbovi atât de mult asupra meniului, încât Evda hotărâ să ia inițiativa. Spuse deci prin receptorul portavoce al automatului indicativul mesei și cifrele bucatelor alese. Abia se așezaseră la o masă ovală de două persoane, că în centrul ei se și deschise o trapă prin care apăru un mic container de argint cu felurile comandate. Evda Nal îi întinse Ciarei o cupă de „Liou”, un vin întăritor, cu reflexe opalescente, ea însăși mulțumindu-se cu un pahar cu apă rece și o budincă de castane, nuci și banane cu frișca. După ce mâncă un fel gătit din carne de rapt (pasăre care a înlocuit găina și vânatul), dată la răzătoare, Ciara plecă, Evda Nal se uită lung în urma tinerei fete, care, cu o grație surprinzătoare chiar și în Era Cercului, cobora în fugă scara străjuită de statui din metal negru și de felinare cu forme ciudate.