Nebuloasa din Andromeda

Capitolul IX. O ȘCOALĂ DE CICLUL III

Școala nr. 410, de ciclul trei, se afla iu sudul Irlandei. campii întinse, vii și pilcuri de stejari coborau de pe dealuri verzi până la malul mării. Veda Kong și Evda Nal sosiseră la o oră de curs. Înaintau incet pe culoarul circular care înconjura clasele așezate pe perimetrul clădirii rotunde. Era o zi înnorată, cu ploaie cernută, și lecțiile se țineau înăuntru, nu ca de obicei afară sub copaci, în poiene.

Veda Kong se simțea ca o școlăriță: se furișa de la o clasă la alta și asculta pe la intrările care, ca la majoritatea școlilor, erau amenajate ca niște culise. Amândouă strecurau câte o privire prudentă în clase, căutând s-o găsească pe fata Evdei și să rămână totuși neobservate.

În prima încăpere, pe un întreg perete, văzură un vector desenat cu cretă albastră și înfășurat de o spirală. Două sectoare ale spiralei erau înconjurate de elipse transversale, în care era înscris un sistem de coordonate dreptunghiulare.

— Matematică bipolară!? spuse cu spaimă glumeață Veda.

— Ba cred că-i ceva mai mult, făcu Evda. Să așteptăm o clipă!

— Acum, că am făcut cunoștință cu funcțiunile de umbră ale mișcării eohlcare, adică ale mișcării ascendente spirale, care se nasc pe direcția unui vector, spuse bătrânul profesor cu ochi arzători, înfundați în orbite, ne apropiem de noțiunea de „calcul repagular”. Această denumire provine de la vechiul cuvânt latinesc „repagulum” care înseamnă „barieră, obstacol”, mai exact, trecerea de la o calitate la alta, privită sub aspectul ei biunivoc111. Profesorul arătă o elipsă largă, de-a curmezișul spiralei, și urmă: Cu alte cuvinte, studiul matematic al fenomenelor de trecere dintr-o stare în-tr-alta…

Veda Kong se ascunse după o ieșitură a zidului, trăgând pe prietena ei de mânecă:

— Este ceva cu totul nou! Face parte din domeniul de care nea vorbit Ren Boz al dumitale atunci, pe malul mării.

— Școala prezintă întotdeauna elevilor tot ce este mai nou și înlătură necontenit ce s-a învechit. Cum am putea de altfel să asigurăm un progres rapid, dacă tânăra genera (ie ar repeta idei perimate? Chiar și așa, pentru a le transmite copiilor cunoștințele se pierde destul timp. Zeci de ani trec până ce copilul ajunge să fie destul de instruit ca să înfăptuiască opere grandioase. Această pulsație a generațiilor — faci un pas înainte pentru a da imediat înapoi cu nouă zecimi, până ce ți-a crescut schimbul — reprezintă cea mai penibilă dintre toate legile biologice — legea morții și a renașterii. Multe dintre cele învățate de noi în domeniul matematicii, al fizicii și al biologiei s-au și învechit. Cu istoria dumitale se petrece altfel, îmbâtrânește mai încet, fiind In sine foarte bătrânâ.

Se uitară într-o altă clasă. Profesoara, întoarsă cu spatele la ele, și elevii absorbiți de cele auzite nu observară nimic. Vedeau aici fete și băieți înalți, de 17 ani. Aveau obrajii îmbujorați, senin că lecția îi pasiona.

— Omenirea a trecut prin cele mai aspre încercări, spuse profesoara, și glasul ei trăda emoția. Tocmai de aceea, până în zilele noastre, principalul în istoria pe care o facem la școală a rămas studierea marilor erori umane și a consecințelor lor. Am trecut printr-o excesivă complicare a vieții și a obiectelor de uz curent, ca să ajungem la simplificarea lor maximă. Complicarea traiului ducea uneori la o sărăcire a culturii spirituale. Nu-i nevoie ca omul să se împiedice In lucruri inutile, căci și sentimentele și percepțiile lui sunt cu mult mai subtile și mai complexe In condițiile unei vieți simple. Acum, cele mai luminate minți studiază tot ce este cit de cit legat de satisfacerea trebuințelor zilnice, In aceeași măsură ca și problemele științifice capitale. Au urmat calea de evoluție generală a lumii animale, care tinde să elibereze atenția, automatizând mișcările, dezvoltlnd reflexele In activitatea sistemului nervos. Automatizarea forțelor de producție ale societății a creat un sistem de conducere reflector analogic In economie, și a dat la nenumărate persoane posibilitatea să se consacre sarcinii fundamentale a omului: cercetărilor științifice. Natura ne-a înzestrat cu un mare creier investigator, ale cărui funcțiuni se limitau odinioară la câu «tarea hranei și la cercetarea coraestibilității ei…

— Frumos! spuse în șoaptă Evda Nal și In aceeași clipă își zări fiica.

Fără a bănui prezența mamei, aceasta privea gân-ditoare suprafața ondulată a geamului, care ascundea priveliștea de afară.

Veda Kong o cercetă, comparând-o cu mama ei. Același păr negru și lung, legat cu o panglică albastră și strâns în două mari cozi. Același oval al feței care se îngustează în partea de jos, aceeași frunte lată și pomeți mari, care-i dădeau o expresie copilăroasă. O bluză scurtă, strălucitor de albă, din lină artificială, sublinia paloarea tenului ei oacheș și negrul intens al ochilor, al genelor și sprâncenelor. Singura ei podoabă era un colier din mărgean roșu, care sublinia fizicul original al fetei.

Ca toți ceilalți elevi, fiica Evdei purta un șorț larg cu franjuri roșii la cusături.

— E un ornament indian — spuse în șoaptă Evda Nal, răspunzând zâmbetului interogativ al prietenei sale.

Se retraseră repede pe sală: profesoara părăsea clasa. În urma ei veneau câțiva elevi, printre care și fiica Evdei. Dînd cu ochii de maică-sa, de care era nespus de mândră și pe care se străduia mereu s-o imite, fata Încremeni. Evda nici nu știa că avea la școală un cerc de admiratori, care hotărâseră să-și aleagă în viață aceeași cale ca și celebra Evda Nal.

— Mamă! rosti în șoaptă fata și, arunclnd o privire sfioasă tinerei femei ce-i însoțea mama, se lipi de Evda.

Profesoara se opri și se apropie de ele.

— Trebuie să înștiințez consiliul școlar, spuse ea fără a lua seama la gestul de protest al Evdei. Vom trage oarecare foloase din vizita dumitale.

— Mai bine profitați de venirea prietenei mele, și Evda o prezentă pe Veda Kong.

Profesoara de istorie se roși toată, arătind acum foarte tânără.

— Foarte bine, făcu ea, căutând să-și păstreze tonul grav, ne pregătim tocmai de o nouă promoție din grupele mari. Pentru tinerii noștri elevi va fi o mare fericire să primească sfaturile Evdei Nai și în același timp, să treacă în revistă, împreună cu Veda Kong vechile culturi și rase. Nu-i așa, Rhea?

Fata Evdei bătu din palme, iar profesoara porni cu pas ușor de gimnastă spre încăperile de serviciu aflate într-o anexă lungă și dreaptă.

— Rhea, vrei să lipsești de la o oră de muncă și să te plimbi cu noi în grădină? îi propuse Evda. N-o să mai am timp să vin la tine până la alegerea probelor pe care trebuie să le dai. Rîndul trecut nani hotârât nimic definitiv…

Fără să răspundă, Rhea o luă de braț pe mama ei. În programul oricărui ciclu studiile teoretice alternau cu lucrările practice. În momentul acela, se ținea tocmai una dintre lecțiile preferate ale Rheei — șlefuirea lentilelor optice. Dar ce putea fi mai interesant și mai important decât vizita mamei?

Ca să le lase singure, Veda se îndreptă spre un mic observator astronomic care se zărea tn depărtare.

Agățata ca un copil de brațul puternic al mamei, Rhea mergea dusă pe gânduri.

— Unde este micul tău Kay? se interesă Evda. Fetița se întrista. Kay era elevul ei: cei mari vizitau școlile de ciclul I și II din apropiere, pentru a se ocupa de „prichindeii” pe care și-i aleseseră. Acest ajutor dat profesorilor era necesitat de grija pusă în educarea copiilor.

— Kay a trecut în ciclul II și a plecat departe, îmi pare nespus de rău… De ce oare ne-or fi mutând din patru în patru ani, de la un ciclu la altul?

— Știi doar și tu că psihicul se obosește și devine mai puțin receptiv când impresiile sunt prea monotone.

— Nu înțeleg totuși un lucru: de ce primul dintre cele patru cicluri de patru ani se numește „ciclul O”? Doar și-n răstimpul său are loc un important proces de instruire și educare a copiilor, de la unu la patru ani?

— Este o denumire veche și improprie. Dar în afara cazurilor absolut necesare, ne străduim să păstrăm terminologia încetățenită. Altminteri s-ar produce o irosire de energie umană. Și cu toții fără excepție, avem datoria să scutim omenirea de asemenea risipe.

— Dar împărțirea pe cicluri, care sunt net separate și periodicele deplasări de la un ciclu la altul nu sunt și ele irosiri de forțe, ba chiar destul de mari?

— O asemenea cheltuire de energie este pe deplin compensată prin ascuțirea percepției, prin randamentul sporit în învățătură, care altminteri ar scădea cu fiecare an. Voi, oamenii cei mici, pe măsură ce creșteți, sunteți educați, deveniți ființe cu calități diferite. Viața în comun a copiilor de vârste diferite stânjenește educația și enervează chiar pe elevi. Noi am redus aceste diferențe la minimum, repartizând copiii în patru cicluri, după etate; totuși nici această împărțire nu este perfectă… Dar să vedem care ți-s proiectele și preocupările! Vă voi ține o conferință și poate că astfel voi răspunde și problemelor tale.

Rhea își deschise sufletul cu încrederea spontană a copiilor din Era Marelui Cerc, care n-au cunoscut nici ironia jignitoare, nici neînțelegerea. Era o întruchipare a tinereței care nu cunoaște încă viata dar este plină de visuri și așteptare. împlinind 17 ani fata urma să absolve școala și să treacă la îndeplinirea Isprăvilor lui Hercule, care durau trei ani și se desfășurau în mijlocul adulților. În cursul acestor probe se precizau definitiv înclinațiile și capacitățile ei. Urmau apoi doi ani de studii superioare, după terminarea cărora căpăta dreptul de a lucra de sine stătător in specialitatea aleasă. În răstimpul lungii sale vieți omul reușea să dobîndească o asemenea calificare în câte cinci sau șase specialități, schimbîndu-și din când în când munca; totuși alegerea primei și a celei mai dificile activități — a isprăvilor lui Hercule — era cât se poate de importantă. Tocmai de aceea, această alegere cerca o meditație prealabilă aprofundată, sub îndrumarea obligatorie a unui sfătuitor mai în vârstâ.

— Ați trecut probele psihologice de absolvență? întrebă Evda încruntîndu-și sprâncenele.

— Le-am trecut. Eu am 20–24 Ia primele opt grupe, 18 și 19 la grupa a zecea și a treisprezecea și 17 la grupa a șaptesprezecea! se lăudă Rhea.

— Minunat! se bucură Evda. Ai toate căile deschise. Nu ți-ai schimbat alegerea celei dintâi isprăvi?

— Nu! Voi fi infirmieră pe Insula Uitării, iar pe urmă tot cercul nostru — al discipolilor tăi — va lucra la Spitalul de psihologie din Islanda.

Evda glumi fără răutate pe seama acestor tineri și zeloși psihologi, dar Rhea o rugă să devină mentor al membrilor cercului, care trebuiau și ei să-și aleagă probele.

— Voi fi nevoită să rămân aici până la sfârșitul concediului meu, râse Evda. Și ce va face în acest timp Veda Kong?

Fetița își aduse aminte de însoțitoarea mamei.

— Este foarte bună, spuse ea grav, și aproape tot atât de frumoasă ca și tine!

— Cu mult mai frumoasă!

— Nu, nu… și nicidecum pentru că ești mama mea, stărui fata. Poate că, la prima vedere, ea să pară mai frumoasă, dar tu porți tn tine forțe lăuntrice pe care Veda Kong nu le are. Nu vreau să spun că nu le va avea cândva. Clnd o să le aibă atunci…

— O va eclipsa pe maică-ta, așa cum luna eclipsează o stea!?…

Rhea clătină energic din cap:

— Dar parcă tu ai să rămîi pe loc? Vei ajunge și mai departe ca ea!

Evda îi mângâie părul neted, privindu-i chipul ridicat spre dlnsa:

— Ajunge cu atâtea laude, fetița mea! Trebuie să ne grăbim!

Veda Kong umbla încet pe alee, afundindu-se tot mai mult în păduricea de arțari cu frunza lată, care cu un foșnet dulce, își mișcau frunzișul greu și umed. Primele năluci ale negurii de seară dădeau să se ridice din lunca din apropiere, dar vântul le alunga îndată. Veda Kong se gândea la repausul mobil al naturii și la faptul că amplasamentul școlilor se alege de obicei cât se poate de potrivit. Esențialul în educație îl constituie dezvoltarea gustului de natură, a capacității de a percepe cu acuitate contactul intim cu ea. Omul care se dezinteresează de natură, nu poate evolua, căci dezobișnuindu-se a observa, pierde facultatea generalizării. Veda se gindea la arta pedagogică — atât de prețioasă într-o epocă în care oamenii pricepuseră în sfârșit că învățământul constă de fapt în educație, și că doar ea îl putea pregăti pe copil pentru anevoioasa cale a unui om adevărat. Firește, baza caracterului o formau însușirile înnăscute, dar acestea n-aveau nici o valoare fără iscusita modelare a sufletului omenesc, săvârșită de profesor.

Eminenta istoriciană se întoarse cu ghidul spre îndepărtatele zile când și ea fusese o tânără ființă din ciclul III, toată numai contradicții: plină de dorința arzătoare de a se jertfi, dar și judecind lumea numai din punctul ci de vedere, cu egocentrismul unei tinereți sănătoase. „Cit de mult au făcut atunci pentru mine profesorii! într-adevăr, in lumea noastră nu exista îndeletnicire mai nobilă!”

În mâinile învățătorului se află viitorul omenirii. Căci numai prin sforțările lui omul se ridică tot mai sus și devine tot mai puternic, îndeplinind sarcina cea mai grea: aceea de a se învinge pe sine însuși, de a infrânge pornirile de aviditate egoistă și nestăpânitele pofte ale firii.

Veda Kong o luă spre un golf mic, înconjurat de pini, din direcția căruia venea zvonul unor glasuri de copii. Curând dădu peste un grup de zece băiețandri cu șorțuri din masă plastică. Ei meștereau de zor la o blrnă lungă de stejar, cu niște topoare, aceste unelte inventate încă în peșterile epocii de piatră. Tinerii constructori o salutară politicos și îi explicară că, luând exemplul de la eroii din trecut, vor să construiască un vas fără ajutorul ferăstraielor automate și al mașinilor de asamblare. Pe această corabie aveau să călătorească spre ruinele Cartaginei, în timpul vacanțelor, împreună cu profesorii lor de istorie, geografie și lucru manual.

Veda le ură spor la muncă și voi să-și continue plimbarea. Din grupul copiilor înainta un băiat înalt și subțire, cu pârul galben.

— Ați venit cu Evda Nal? Aș putea să vă pun câteva întrebări?

Veda consimți.

— Evda Nal lucrează la Academia de Bucurii și Necazuri. Noi am studiat orânduirea socială a planetei noastre și a altor câteva lumi; nu ni s-a vorbit însă de însemnătatea acestei Academii…

Și Veda le vorbi despre vastele studii întocmite de Academie în domeniul existenței sociale, despre statistica suferințelor și a fericirii din viața fiecărui om în parte și despre clasificarea necazurilor în conformitate cu diferitele vârste. Etapa următoare o constituia stabilirea modificărilor ce se produc în domeniul bucuriilor și al necazurilor în raport cu evoluția istorică a umanității. Oricât de mare ar fi varietatea în ceea ce priveste calitatea acestor stări sufletești — rezultatele unui bilanț general, prelucrate cu ajutorul metodelor stohasticei, adică ale cifrelor mari, permit să se descopere anumite legi importante. Consilii cu sarcina de a conduce dezvoltarea societății se străduiau din răsputeri să obțină indici cât mai buni. Și doar creșterea volumului de bucurii sau echilibrul dintre acestea și necazuri puteau asigura progresul social.

— Cu alte cuvinte, Academia de Bucurii și Necazuri este cea mai importantă dintre toate, spuse un alt băiețaș cu priviri îndrăznețe și pline de istețime.

Ceilalți râseră și primul interlocutor al Vedei Kong lămuri:

— 01 caută în toate întâietatea. Nu visează decât la conducătorii de odinioară.

— Este o cale primejdioasă, zâmbi Veda. În calitatea mea de istoric, pot să vă spun că acești mari conducători au fost în realitate oamenii cei mai dependenți și cei mai încătușați.

— Încătușați prin condiționarea acțiunilor lor? întrebă băiatul cu părul ca paiul.

— Chiar așa. Dar aceasta se întâmpla într-o societate care se dezvolta inegal și spontan — cum era de pildă — vechea societate din E.L.D. și încă mai înainte. Acum, nu mai există întâietate: nici un consiliu nu poate să acționeze fără consensul tuturor celorlate.

— Dar Consiliul Economic? Fără el nimeni nu poate să întreprindă nimic important, obiectă cu prudență 01, puțintel rușinat, totuși fără să-și piardă cumpătul.

— Din cauză că economia formează singura bază reală a existenței noastre. Dar am impresia că ai o concepție oarecum greșită despre întâietate… Ați studiat citoarhitectonica[107] creierului uman?

Băieții răspunseră afirmativ.

Veda le ceru un băț și le desenă pe nisip cercurile care reprezentau cele mai importante instituții mondiale.

— Uite, în centru este Consiliul Economic. Să ducem de la el legături directe înspre organele lui consultative; A.B.N. (Academia de Bucurii și Necazuri), A.F.P. (Academia Forțelor de Producție), A.S.P. (Academia de Stohastică și de Previziune), A.P.M. (Academia de Psihofiziologie a Muncii). Legătura aceasta laterală duce spre un organ cu activitate de sine stătătoare: Consiliul Astronautic, legat nemijlocit de Academia Radiațiilor Dirijate și de Stațiunile Exterioare ale Marelui Cerc. Mai departe…

După ce desenă pe nisip o schemă complicată, le spuse:

— Toate acestea nu vă amintesc oare creierul omenesc? Centrele de cercetări și statistică reprezintă centrele senzoriale. Consiliile sunt centre asociative. Știți și voi că întreaga viață este compusă din atracție și reacție, din ritmul de explozii și de acumulări, din excitare și frânare. Centrul principal de frânare îl formează Consiliul Economic, care transpune orice pe tărâmul posibilităților reale ale organismului social și ai legilor lui obiective. Această interacțiune a forțelor contrarii, transformată într-o activitate annonioasă, se manifestă atât în funcțiunea creierului nostru, cât și în aceea a societății noastre: și una și cealaltă își continuă necontenit progresul. Odinioară cibernetica sau știința de a dirija a reușit să reducă cele mai complexe interacțiuni și transformări la operații relativ simple efectuate de mașini. Pe măsură însă ce cunoașterea se dezvolta, fenomenele și legile termodinamicii, ale biologiei, ale economiei apăreau tot mai complicate, făcând să dispară o dală pentru totdeauna concepțiile simpliste despre natură sau despre procesele dezvoltării sociale.

Băieții o ascultau pe Veda cu cea mai dcsăvârșită atenție.

— Și ce anume este mai important într-o asemenea orinduire a societății? se adresă dânsa amatorului de conducători. Acesta tăcu încurcat. Primul băiat îi veni insă în ajutor.

— Progresul! declară el cu Îndrăzneală, stârnind admirația Vedei.

— Pentru acest răspuns meriți un premiu! exclamă ea și, cercetându-și îmbrăcămintea, scoase de pe umărul sting o broșa emailată, ce reprezenta un albatros zburând deasupra mării albastre. O întinse pe palma deschisă băiatului. Acesta nu se putea hotărâ s-o ia.

— Ia-o ca amintire a convorbirii noastre de azi și a progresului! stărui Veda, și băiatul luă agrafa.

Ținându-și cu mâna umărul bluzei ce cădea, Veda porni îndărăt spre parc. Broșa era un dar al lui Erg Noor și faptul că o dăruise la rându-i însemna foarte mult — între altele și dorința ciudată de a se lepăda cât mai repede de trecut, de ceea ce a fost și nu mai este…

În rotonda din mijlocul edificiului se adunase toată populația acelei cetăți școlare. Evda Nal, îmbrăcată într-o rochie neagră, se urcă pe estrada aflată în centru și luminată de sus, și-și plimbă calm privirile peste rândurile de bănci în amfiteatru. Toți ascultau în tăcere glasul limpede și domol. Amplificatoarele zgomotoase nu mai erau folosite decât în tehnica securității, iar marile săli publice deveniseră inutile datorită dezvoltării stereofoanelor-televizoare T.V.F.

— 17 ani reprezintă o cotitură în viață. În curând veți rosti în adunarea circumscripției irlandeze cuvintele tradiționale: „Voi cei mari, care m-ați chemat pe calea muncii, primiți dorința și priceperea mea, primiți-mi strădania și învățați-mă zi și noapte. Dați-mi o mână de ajutor, căci calea este anevoioasă și vă voi urma”. În această formulă străveche, printre rândurile ei, sunt cuprinse foarte multe lucruri, iar azi vă voi vorbi despre ele.

Din fragedă copilărie vi se predă filozofia dialectică, denumită pe vremuri, în cărțile secrete ale antichității: „Taina dublului”. Pe atunci se credea că n-o pot stâpâni decât cei „inițiați”, oameni dotați cu o mare forță intelectuală și morală. Astăzi puteți pricepe lumea din cea mai fragedă tinerețe cu ajutorul legilor dialecticii, și marea ei putere este la Indemlna oricui. Ați venit pe lume într-o societate bine orânduită, creată de generații de miliarde de muncitori anonimi care au luptat pentru o viață mai bună. De la înfiriparea celor dinții societăți bazate pe diviziunea muncii s-au perindat pe Pământ cinci sute de generații. În acest răstimp, rasele și popoarele s-au amestecat. Oricare dintre voi poartă în sine picături de sânge, cum se spunea pe vremuri, sau mecanisme ereditare, cum zicem noi acum, moștenite de la câte un alt popor. S-a depus o muncă uriașă pentru a epura ereditarea de urmările folosirii imprudente a radiațiilor și de bolile răspândite mai înainte, care au pătruns în aceste mecanisme.

Educarea omului nou reprezintă o îndeletnicire de mare finețe, impliclnd analiza individuală și o excesivă prudență. A trecut demult timpul când societatea se mulțumea cu inși crescuți la întâmplare, scuzându-le defectele prin natura înăscută a omului. Acum orice om rău-crescut reprezintă o dojana vie adusă întregii societăți, o tristă eroare de care răspunde un întreg colectiv.

Voi, care n-ați scăpat încă de egocentrismul propriu tinereții și de o supraapreciere a „Eului”, trebuie să vă dați cât mai limpede seama ce mult depinde de voi, în ce măsură vă puteți înșivă crea libertatea și rostul vieții voastre. Vaste posibilități de a vă alege calea vă stau înainte, dar aceasta implică totodată și o deplină răspundere a alegerii. Visurile omului necivilizat doritor să se întoarcă în sânul sălbaticei naturi și la libertatea comunităților și a relațiilor primitive au dispărut de mult. Umanitatea care a știut să unească mase colosale de indivizi s-a găsit în rața alternativei să piară sau să accepte disciplina socială și să se supună unui îndelungat proces de educație și instruire; căci nu există alt mijloc de a trăi pe planeta noastră, oricât de generoasă ar fi ea. Acei filozofi absurzi care visau o întoarcere la natură n-o înțelegeau și nici n-o iubeau cu adevărat; altminteri ar fi cunoscut marea-i cruzime și inevitabila distrugere a tot ce nu se supune legilor ei.

Omul noii societăți se găsește In fața necesității imperioase de a se supune unei disciplinări a dorințelor, a voinței și a glndirii. Această educare a minții și a voinței este acum tot atât de obligatorie pentru oricare dintre noi, ca și educarea trupului. Studierea legilor naturii, ale societății și ale economiei au transformat dorința individuală in știință rațională. Cînd spunem „vreau” subînțelegem: „știu că este posibil”.

Cu mii de ani în urmă, vechii greci spuneau: „metronariston” adică: „măsura este mai presus de toate”; iar noi afirmăm și astăzi că la temelia civilizației se află înțelegerea măsurii în toate.

Paralel cu ridicarea nivelului cultural, a scăzut satisfacția brutală a proprietății, care tindea să-și sporească mereu avuția, dar care se topea ușor, lăsând în urmă-i doar o surdă nemulțumire.

Noi ne-am străduit să vă deprindem a căuta o fericire cu mult mai mare: fericirea abnegației pe care ți-o procură ajutorul dat celorlalți, bucuria cea adevărată a muncii care încălzește sufletul. V-am ajutat să vă dezbărați de tirania măruntelor dorințe și preocupări, strămutându-vă năzuințele într-o regiune mai Înaltă, în domeniul creației.

O educație fizică îngrijită, o viață curată și frumoasă dusă de zeci de generații v-au scăpat de cel de-al treilea dușman înspăimântător al psihicului omenesc: indiferența, nepăsarea unui suflet pustiu și leneș. Porniți în'lume, la muncă, plini de energie, cu un psihic echilibrat, sănătos, purtând în sufletul vostru — datorită unei corelații firești între emoții — mai multă bunătate decât răutate. Cu cât veți fi mai buni, cu atât mai bună va fi întreaga omenire, deoarece între ea și fiecare dintre noi există o deplină interdependență. Creînd în preajma noastră un mediu spiritual înalt, societatea vă va ridica la rândul ei pe o treaptă superioară. În zilele noastre, omul este educat și instruit întreaga-i Viață, iar societatea progresează rapid.

Evda Nal se opri și-și netezi părul cum și-l netezea și Rhea, care o urmărea atentă din bancă.

— A fost un timp, urmă ea, când oamenii numeau visuri năzuința de a cunoaște realitatea. Voi veți visa astfel o viață întreagă și veți fi fericiți, căci fericirea o dă cunoașterea — mișcarea, lupta și munca. Să nu luați în seamă prăbușirile care urmează momentele de înălțare sufletească: sunt întorsăturile firești, legice în spirala mișcării, comună întregii materii. Realitatea libertății este aspră, dar ați fost pregătiți pentru ea prin disciplina educației și prin studiile voastre: tocmai de aceea, vouă, celor care vă cunoașteți răspunderea, vă este permis să vă schimbați după dorință felul activității, ceea ce constituie fericirea personală. Visurile despre o dulce inactivitate paradisiacă au fost dezmințite de istorie, căci sunt în contradicție cu însăși natura omului luptător. Orice epocă a avut și mai are încă dificultățile ei; dar pentru întreaga omenire idealul îl constituie continua și rapida ascensiune spre culmi tot mai înalte ale cunoașterii și ale sentimentelor, ale științei și ale artei.

Terminându-și conferința, Evda Nal veni în rândurile din față, unde Veda Kong o salută cu același gest cu care o Intâmpinase pe Ciara Nandi la serbarea Cupelor de foc. Iar ceilalți se ridicară la rândul lor în picioare, manifestându-și în același fel entuziasmul.