Roboţii de pe Aurora

23

Tânăra femeie ce le stătea în faţă spuse, zâmbind şters:

— Ştiam că acesta va fi primul cuvânt pe care-l voi auzi, Elijah, când te voi reîntâlni.

Baley se holbă la ea. Se schimbase. Părul îi era mai scurt şi chipul chiar mai îngrijorat decât îi fusese cu doi ani în urmă şi, oricum, părea îmbătrânită cu mai mult de doi ani. Dar era, fără îndoială, Gladia. Tot cu faţa în formă de triunghi, cu pomeţii proeminenţi şi cu bărbia mică. Tot scundă, subţire, amintind de un copil.

O visase des — deşi nu chiar erotic — după ce revenise pe Pământ. În visele lui nu era niciodată în stare să ajungă la ea. Ea era întotdeauna acolo, dar prea departe ca să-i poată vorbi. Nu-l auzea niciodată când o striga. Niciodată nu se apropia când el se îndrepta spre ea.

Nu era greu de înţeles de ce visele fuseseră astfel. Ea era o persoană născută pe Solaria şi, prin urmare, nu te puteai aştepta să fie prea des în prezenta altor fiinţe umane.

Elijah nu avusese acces la ea pentru că era om şi mai ales, desigur, pentru că era de pe Pământ. Deşi investigarea crimei, pe care o efectua el, îi obliga să se întâlnească, pe tot timpul relaţiei lor ea fusese complet acoperită când erau împreună, ca să prevină orice contact. Şi totuşi, la ultima lor întâlnire, sfidând bunul-simţ, ea îl atinsese pe obraz cu mâna goală. Precis ştia că se poate infecta din asta. Cu atât mai mult păstrase el în suflet mângâierea, cu cât educaţia ei o făcea de neimaginat.

Cu timpul, visele păliseră.

Baley zise, destul de lipsit de sens:

— Tu erai cea care deţinea…

Se opri, iar Gladia termină propoziţia pentru el:

— Robotul. Şi acum doi ani eu eram cea care aveam soţul. Tot ce ating este distrus.

Fără să-şi dea seama, Baley îi puse o mână pe obraz. Gladia păru să nu observe. Spuse:

— Ai venit să mă salvezi prima oară. Iartă-mă, dar a trebuit să te chem din nou… Intră, Elijah. Intră, dr. Fastolfe.

Fastolfe se dădu înapoi ca să-i permită lui Baley să intre primul. Apoi intră şi el. În urma lui Fastolfe veneau Daneel şi Giskard, care, cu obişnuita lor autoeclipsare de roboţi, intrară în nişele libere din pereţi, pe două părţi opuse, şi rămaseră tăcuţi în picioare, cu spatele la perete.

Păru, o clipă, că Gladia îi va trata cu aceeaşi indiferenţă cu care fiinţele umane îi tratau pe roboţi. Totuşi, după ce-i aruncă o privire lui Daneel, se întoarse şi-i spuse lui Fastolfe cu vocea puţin înecată:

— Acesta. Te rog. Spune-i să plece.

Fastolfe întrebă surprins:

— Daneel?

— Seamănă prea mult… seamănă prea mult cu Jander!

Fastolfe se întoarse şi-l privi pe Daneel, iar pe chip i se citi clar durerea:

— Desigur, draga mea. Trebuie să mă ierţi. Nu m-am gândit… Daneel, du-te în altă cameră şi stai acolo până plecăm.

Fără să spună un cuvânt, Daneel ieşi.

Gladia privi o clipă înspre Giskard, ca şi cum ar fi apreciat dacă nu seamănă şi el prea mult cu Jander, apoi se întoarse, dând din umeri. Spuse:

— Doriţi ceva răcoritor? Am o băutură din nucă de cocos, proaspătă şi rece.

— Nu, Gladia, zise Fastolfe. L-am adus doar pe domnul Baley aici, aşa cum am promis. Nu stau mult.

— Dacă-mi dai un pahar cu apă, spuse Baley, nu te mai deranjez cu altceva.

Gladia ridică o mână. Fără îndoială că era observată, pentru că imediat intră un robot, fără să facă zgomot, cu un pahar cu apă pe o tavă şi cu un vas mic în care se aflau câteva lucruri asemănătoare unor biscuiţi, fiecare cu câte o pată roz. Baley nu se putu abţine să nu ia unul, chiar dacă nu ştia sigur ce este. Trebuie să fi fost ceva originar de pe Pământ, pentru că nu credea că pe Aurora, el — sau altcineva — ar mânca vreo bucăţică din puţina zestre biologică indigenă şi nici vreun produs sintetic. Oricum, descendenţii felurilor de mâncare transmise de pe Pământ s-ar fi putut schimbă în timp, fie prin cultivarea intenţionată; fie prin influenţa unui mediu străin, iar Fastolfe spusese, la prânz, că dieta de pe Aurora era un gust dobândit.

Fu surprins în mod plăcut. Gustul era iute, dar el îl găsi minunat şi luă altul aproape imediat. Spuse „Multumesc” robotului (care n-ar fi avut nimic împotrivă să stea acolo la infinit) şi luă tot vasul, împreună cu paharul cu apă.

Robotul plecă.

Acum era după-amiază târziu, iar lumina soarelui intra, stacojie, prin ferestrele din partea de vest. Baley avea impresia că această casă e mai mică decât a lui Fastolfe, dar ar fi fost mai plăcută dacă n-ar fi fost, în mijlocul ei, înfăţişarea tristă a Gladiei, având un efect descurajant.

Bineînţeles că asta putea fi doar în imaginaţia lui Baley. În orice caz, voia-bună i se părea imposibilă în orice construcţie care avea scopul de a adăposti şi apăra fiinţele umane, care rămâneau totuşi expuse Exteriorului din spatele fiecărui perete. Nici un perete, se gândi, nu avea de partea cealaltă căldura vieţii. Nicăieri nu puteai căuta prietenie şi comunitate. Prin fiecare perete exterior, în orice parte, în sus şi în jos, era o lume fără viaţă. Rece! Rece!

Şi răceala îl cuprinse şi pe Baley, când se gândi iar la dilema în care se afla. (Pentru o clipă, şocul reîntâlnirii cu Gladia i-o alungase din minte.)

Gladia spuse:

— Vino. Stai jos, Elijah. Te rog să mă ierţi că nu prea sunt în apele mele. Sunt, pentru a doua oară, în centrul atenţiei planetare — şi prima oară mi-a ajuns.

— Înţeleg, Gladia. Te rog să nu te scuzi, zise Baley.

— În ceea ce te priveşte, dragă domnule doctor, te rog să nu te simţi obligat să pleci.

— Ei bine — Fastolfe privi la ceasul în formă de bandă de pe perete — voi sta puţin, dar apoi, draga mea, trebuie să lucrez, chiar de-ar cădea cerul. Cu atât mai mult, cu cât trebuie să am în vedere un viitor apropiat, în care mi s-ar putea interzice să mai lucrez.

Gladia clipi repede, de parcă s-ar fi stăpânit să nu dea drumul lacrimilor:

— Ştiu. dr. Fastolfe. Ai foarte mari necazuri din cauza… celor întâmplate aici, iar eu parcă n-aş avea timp să mă gândesc decât la… neplăcerea mea.

Fastolfe spuse:

— Voi face tot ce pot să am grijă de problema mea, Gladia, şi nu trebuie să te simţi vinovată din cauza asta… Poate că domnul Baley ne va putea ajuta pe amândoi.

Baley îşi strânse buzele auzind aceste vorbe, apoi zise anevoie:

— N-am ştiut, Gladia, că eşti implicată în vreun fel în treaba asta.

— Cine ar fi ştiut? oftă ea.

— Eşti… erai… în posesia lui Jander Panell?

— Nu chiar în posesie. Îl împrumutasem de la dr. Fastolfe.

— Erai cu el când a…

Baley nu ştiu cum să se exprime.

— Murit? N-am putea spune „murit”? Nu, nu eram. Şi, înainte de a întreba tu, nu mai era nimeni în casă la ora aceea. Eram singură. De obicei sunt singură. Aproape întotdeauna. Asta este educaţia mea de pe Solaria, ţii minte. Desigur, nu e obligatoriu. Voi doi sunteţi aici şi nu mă supăr… foarte mult.

— Şi erai absolut singură când Jander a murit? Nu te înşeli?

— Aşa am spus, făcu Gladia, părând puţin nervoasă. Nu, nu-i nimic, Elijah. Ştiu că trebuie să ţi se repete totul, iar şi iar. Eram singură. Zău.

— Totuşi, erau de faţă roboţi.

— Da, desigur. Când spun „singură”, înseamnă că nu erau de faţă alte fiinţe umane.

— Câţi roboţi ai, Gladia? Fără să-l numărăm pe Jander.

Gladia se opri, de parcă ar fi numărat în gând. În cele din urmă, spuse:

— Douăzeci. Cinci în casă şi cincisprezece în împrejurimi. Roboţii circulă liberi între casa mea şi cea a dr. Fastolfe, aşa că nu e uşor de apreciat, când vezi un robot la vreuna dintre locuinţe, dacă e unul de-al meu sau de-al lui.

— A, făcu Baley, şi pentru că dr. Fastolfe are cincizeci şi şapte de roboţi în locuinţa lui, asta înseamnă, dacă-i adunăm, că sunt disponibili şaptezeci şi şapte de roboţi, la un loc. Mai sunt alte locuinţe ai căror roboţi s-ar putea amesteca aşa cu ai tăi, fără să-i deosebeşti?

Fastolfe spuse:

— Nu există nici o locuinţă destul de aproape ca aşa ceva să fie posibil. Şi nici practica de a amesteca roboţii nu este tocmai încurajată. Gladia şi cu mine suntem un caz special, pentru că ea nu este de pe Aurora, iar eu mi-am asumat o… răspundere pentru ea.

— Chiar şi aşa. Şaptezeci şi şapte de roboţi, zise Baley. — Da, spuse Fastolfe, dar de ce insişti pe asta?

Baley zise:

— Pentru că asta înseamnă că există şaptezeci şi şapte de obiecte mişcătoare, fiecare vag uman ca formă, pe care eşti obişnuit să le vezi cu coada ochiului şi cărora nu le-ai da prea mare atenţie. Nu e posibil, Gladia, dacă ţi-ar intra în casă o fiinţă umană adevărată, cine ştie pentru ce, să nu-ţi dai seama de asta? Ar fi încă un obiect mişcător, vag uman ca formă, şi tu nu i-ai da nici o atenţie.

Fastolfe chicoti încet, iar Gladia dădu din cap, fără să zâmbească:

— Elijah, spuse ea, se vede că eşti Pământean. Îţi închipui că orice fiinţă umană, chiar dr. Fastolfe, aici de faţă, s-ar putea apropia de casa mea, fără ca eu să fiu informată de roboţii mei? Aş putea ignora un obiect mişcător, crezând că e un robot, dar nici un robot n-ar face asta. Te aşteptam chiar acum, când ai sosit, dar numai pentru că roboţii mei mă informaseră că te apropii. Nu, nu, când a murit Jander, nu mai era nici o altă fiinţă umană în casă.

— Cu excepţia ta?

— Cu excepţia mea. Aşa cum nu era nimeni în casă, cu excepţia mea, când a fost omorât soţul meu.

Fastolfe o întrerupse cu blândeţe:

— Este o deosebire, Gladia. Soţul tău a fost omorât cu un instrument bont. Prezenta fizică a ucigaşului era necesară şi, dacă tu erai singura de faţă, a fost grav. În cazul ăsta, Jander a fost scos din funcţiune printr-un program vorbit, subtil. Prezenţa fizică nu era necesară. Prezenţa ta aici, singură, nu înseamnă nimic, mai ales pentru că tu nu ştii cum să blochezi mintea unui robot cu aspect uman.

Se întoarseră amândoi şi-l priviră pe Baley, Fastolfe curios, Gladia tristă. (Pe Baley îl enerva faptul că Fastolfe, al cărui viitor era la fel de nebulos ca al lui Baley însuşi, părea să înfrunte asta cu umor. Pentru Dumnezeu, ce avea situaţia de faţă de-l făcea să râdă ca un prost? se gândi Baley morocănos.)

— Ignoranţa, spuse Baley, poate că nu înseamnă nimic. O persoană poate să nu ştie cum să ajungă într-un anumit loc şi, totuşi, poate să ajungă acolo orbecăind. Oricine poate să vorbească cu Jander şi, fără să vrea, să apese pe butonul pentru degajarea mentală.

— Ce şanse sunt pentru aşa ceva? întrebă Fastolfe.

— Dumneata eşti expertul, dr. Fastolfe, şi presupun că-mi vei spune că sunt foarte mici.

— Incredibil de mici. O persoană poate să nu ştie cum să ajungă într-un anumit loc, dar dacă singurul drum constă dintr-o serie de frânghii legate strâns, cotind în unghiuri neaşteptate, ce şanse are să ajungă la el mergând la întâmplare, legată la ochi?

Gladia îşi frământa mâinile, foarte nervoasă. Îşi strânse pumnii, parcă vrând să le oprească, şi le aşeză pe genunchi:

— Accident sau nu, n-am făcut-o eu. Nu eram cu el când s-a întâmplat. Nu eram. Dimineaţa am vorbit cu el. Era bine, absolut normal. Când l-am chemat, după câteva ore, n-a venit. M-am dus după el, să-l caut. Stătea în locul lui obişnuit, părând foarte normal. Problema a fost că nu mi-a răspuns. N-a răspuns deloc. De atunci, nu a mai răspuns.

Baley întrebă:

— I-ar fi putut provoca degajarea mentală, la numai câteva ore după ce ai plecat, să zicem o oră, ceva ce-i spuseseşi tu, chiar şi în treacăt?

Fastolfe întrerupse brusc:

— Absolut imposibil, domnule Baley. Dacă trebuie să se producă o degajare mentală, aceasta se produce imediat. Te rog să n-o sâcâi pe Gladia astfel. Este incapabilă să provoace degajarea mentală intenţionat şi este de neimaginat ca ea s-o provoace accidental.

— Nu este de neimaginat să fie provocată de o deviaţie pozitronică accidentală, aşa cum ai spus că trebuie să se fi întâmplat?

— Nu chiar de neimaginat.

— Ambele variante sunt foarte improbabile. Ce e atât de neimaginabil?

— Este. Îmi închipui că o degajare mentală din cauza unei deviaţii pozitronice accidentale poate avea o probabilitate de 1 la 10¹², iar cea din cauza unei indicaţii accidentale, de 1 în 10¹⁰⁰. Asta e doar o aproximaţie, dar una admisibilă. Diferenţa este chiar mai mare decât aceea dintre un singur electron şi întregul Univers — şi este în favoarea deviaţiei pozitronice.

Un timp se făcu tăcere.

Baley zise:

— Dr. Fastolfe, mai devreme ai spus că nu poţi sta mult.

— Am stat deja prea mult.

— Bun. Deci, acum pleci?

Fastolfe începu să se ridice, apoi întrebă:

— De ce?

— Pentru că vreau să vorbesc cu Gladia între patru ochi.

— Ca s-o sâcâi?

— Trebuie să-i pun întrebări fără să te amesteci dumneata. Situaţia noastră este mult prea serioasă ca să ne mai gândim la politeţe.

— Nu mi-e teamă de domnul Baley, dragă doctore, zise Gladia, adăugând cu tristeţe: Roboţii mei mă vor apăra dacă nepoliteţea lui întrece măsura.

Fastolfe zâmbi şi spuse:

— Foarte bine, Gladia.

Se ridică si-i întinse mâna. Ea i-o strânse scurt. El zise:

— Aş vrea ca Giskard să rămână aici pentru protecţie în general, iar Daneel va sta în continuare în camera alăturată, dacă nu te superi. Îmi poţi împrumuta unul dintre roboţii tăi, să mă însoţească înapoi la locuinţa mea?

— Sigur, spuse Gladia, ridicând mâinile. Cred că-l cunoşti pe Pandion.

— Bineînţeles! Un însoţitor zdravăn şi de încredere.

Ieşi, urmat îndeaproape de robot.

Baley aşteptă, urmărind-o pe Gladia, studiind-o. Ea se aşeză, privindu-şi mâinile încrucişate în poală.

Baley era sigur că ea mai avea multe de spus. Nu ştia cum s-o convingă să vorbească, dar de un lucru era sigur. Cât timp se aflase acolo Fastolfe, ea nu-i spusese tot adevărul.

24

Gladia îşi ridică, în sfârşit, privirea. Avea o înfăţişare de fetiţă. Întrebă cu un firicel de voce:

— Ce mai faci, Elijah? Cum o mai duci?

— Destul de bine, Gladia.

Ea zise:

— Dr. Fastolfe a spus că te va aduce aici prin aer liber şi că va avea grijă să te pună să aştepţi un timp în punctul cel mai critic.

— Zău? şi de ce, mă rog? Aşa, de distracţie?

— Nu, Elijah. Îi spusesem eu cum ai reacţionat la exterior. Ţii minte cum ai leşinat şi ai căzut în iaz?

Elijah dădu din cap repede. Nu putea nega întâmplarea sau faptul că-şi aducea aminte, dar nici nu putea fi de acord cu remarca. Spuse, morocănos:

— Nu mai sunt chiar aşa. M-am perfecţionat.

— Dar dr. Fastolfe a spus că o să te pună la încercare. A fost bine?

— A fost destul de bine. N-am leşinat.

Îşi aminti episodul de la bordul navei spaţiale, când se apropiau de Aurora, şi scrâşni din dinţi. Asta era altceva şi n-avea rost să aducă problema în discuţie.

Spuse, dorind să schimbe subiectul:

— Cum să-ţi spun aici? Cum să mă adresez ţie?

— Mi-ai spus Gladia.

— Poate nu se cuvine. Ţi-aş putea spune doamna Delmarre, dar nu ţi-ar…

Ea suspină şi-l întrerupse brusc:

— De când am venit aici, n-am mai folosit acest nume. Te rog să nu-l foloseşti nici tu.

— Atunci, cum îţi spun cei de pe Aurora?

— Îmi spun Gladia Solaria, dar asta numai ca să arate că sunt străină, şi nici aşa nu-mi place. Sunt Gladia, pur şi simplu. Un nume. Nu este un nume de pe Aurora şi nu cred că mai există altul pe planeta asta, aşa că ajunge. Eu voi continua să-ţi spun Elijah, dacă nu te superi.

— Nu mă supăr.

— Aş vrea să servesc ceaiul, zise Gladia.

Era o afirmaţie, iar Baley încuviinţă. Spuse:

— Nu ştiam că locuitorii Spaţiului beau ceai.

— Nu este ceai de pe Pământ. Este un extract de plante, plăcut, care nu este considerat dăunător în vreun fel. Noi îi spunem ceai.

Îşi ridică braţul iar Baley observă că mâneca îi era strânsă pe încheietură şi se continua cu mănuşi subţiri, de culoarea pielii. Tot îşi mai expunea minimum din suprafaţa corpului în prezenţa lui, ca să reducă, pe cât posibil, pericolul unei infecţii.

Braţul îi rămase ridicat o clipă şi, după alte câteva clipe, apăru un robot cu o tavă. Era chiar mai primitiv decât Giskard, în mod evident, dar împărţi cu uşurinţă ceştile de ceai, sandvişuri mici şi prăjituri din aluat. Turnă ceaiul aproape cu elegantă.

Baley întrebă curios:

— Cum faci asta, Gladia?

— Ce anume, Elijah?

— Îţi ridici braţul ori de câte ori vrei ceva, iar roboţii ştiu întotdeauna despre ce e vorba. Cum a ştiut ăsta că vrei să fie servit ceaiul?

— Nu e greu. De câte ori ridic mâna, se întrerupe un câmp electromagnetic mic, menţinut permanent în încăpere. Diferitele poziţii ale mâinii sau ale degetelor provoacă întreruperi diferite, iar roboţii le pot interpreta ca pe nişte comenzi. Întrebuinţez acest sistem doar pentru comenzi simple: „Vino aici! Adu ceaiul!” şi aşa mai departe.

— N-am observat ca dr. Fastolfe să folosească acest sistem în locuinţa lui.

— Nu este Aurorian, de fapt. Este sistemul nostru de pe Solaria şi eu sunt obişnuită cu el. În plus, întotdeauna beau ceai la ora sta. Borgraf ştie.

— El este Borgraf?

Baley îl privi pe robot cu oarecare interes, conştient că mai înainte îi aruncase doar o privire scurtă. Obişnuinţa se transforma repede în indiferenţă. Încă o zi, şi nu-i va mai observa deloc pe roboţi. Aceştia se vor agita în jurul lui nevăzuţi şi corvezile vor părea că se fac singure.

Oricum, el nu voia să nu-i observe. Voia ca ei să nu fie acolo. Spuse:

— Gladia, vreau să rămânem singuri. Nici măcar cu roboţii. Giskard, du-te la Daneel. Poţi să păzeşti de acolo.

— Da, domnule, zise Giskard, căpătând dintr-o dată conştiinţă şi răspunzând când îşi auzi numele.

Gladia părea uşor amuzată:

— Voi, Pământenii, sunteţi aşa de ciudaţi. Ştiu că aveţi roboţi pe Pământ, dar parcă nu ştiţi să vă purtaţi cu ei. Vă lătraţi comenzile, de parcă ar fi surzi.

Se întoarse către Borgraf şi spuse, cu o voce mai blândă:

— Borgraf, nici unul dintre voi nu trebuie să intre în cameră până ce nu e chemat. Să nu ne întrerupeţi, în afara cazurilor de pericol clar şi imediat.

Borgraf zise:

— Da, doamnă.

Se dădu înapoi, aruncă o privire peste masă, parcă să vadă dacă nu a uitat ceva, se întoarse şi ieşi din cameră.

Acum era rândul lui Baley să fie amuzat. Glasul Gladiei fusese blând, dar tonul îi fusese aspru, ca al unui sergent-major ce se adresează unui recrut. Dar de ce-ar fi uimit? Ştia de mult că e mai uşor să vezi paiul din ochiul celuilalt, decât bârna din al tău.

— Acum suntem singuri, Elijah, zise Gladia. Au plecat până şi roboţii.

— Nu ţi-e teamă să stai singură cu mine? întrebă Elijah.

Ea dădu încet din cap:

— De ce mi-ar fi? Un braţ ridicat, un gest, un ţipăt şi imediat ar veni aici câţiva roboţi. Nimeni, din nici o Lume din Spaţiu, n-are de ce să se teamă de altă fiinţă umană. Aici nu suntem pe Pământ. Oricum, de ce întrebi?

— Pentru că mai există şi alte temeri, în afara celor fizice. Nu voi fi violent cu tine şi nici nu te voi maltrata fizic, absolut deloc. Dar nu ţi-e teamă de întrebările mele şi de ce-ar putea scoate la iveală în privinţa ta? Tine minte că aici nu suntem nici pe Solaria. Pe Solaria, eram de partea ta şi doream să-ţi demonstrez nevinovăţia.

— Nu mai eşti de partea mea, acum? întrebă ea, încet.

— De data asta nu mai avem un soţ mort. Nu eşti bănuită de crimă. A fost distrus un robot şi, după câte ştiu eu, nu eşti bănuită de nimic. În schimb, dr. Fastolfe este cel care îmi creează probleme. Pentru mine este foarte important — din motive pe care nu trebuie să ţi le explic — să pot demonstra nevinovăţia lui. Dacă evenimentele îţi vor pricinui daune, n-am ce face. N-am de gând să mă abat din drum ca să te scutesc de suferinţă. E cinstit să ţi-o spun.

Ea îşi înălţă capul şi-l privi sfidător în ochi:

— De ce mi-ar pricinui daune ceva anume?

— Poate că vom afla acum, spuse Baley cu răceală, fără dr. Fastolfe care să ne întrerupă.

Luă de pe farfurie unul dintre sandvişurile mici, cu o furculiţă mică (n-avea rost să se folosească de degete şi s-o facă pe Gladia să arunce, poate, farfuria), îl lăsă să cadă pe farfurioara lui, îl aruncă în gură si, apoi, sorbi ceaiul.

Ea îl urmări cum ia sandviş după sandviş, cum bea sorbitură după sorbitură. Dacă el avea de gând să fie indiferent, o să facă şi ea pe indiferenta.

— Gladia, zise Baley, pentru mine e foarte important să ştiu exact ce relaţie este între tine şi dr. Fastolfe. Locuieşti lângă el şi formaţi, practic, o singură gospodărie de roboţi. El este evident îngrijorat pentru tine. N-a făcut nici un efort să-şi apere nevinovăţia, în afara declaraţiei că e nevinovat, în schimb te apără cu străşnicie în clipa în care întrebările mele devin mai dure.

Gladia zâmbi şters:

— Ce bănuieşti, Elijah?

— Nu-mi răspunde cu altă întrebare. Vreau să ştiu, spuse Baley.

— Dr. Fastolfe a pomenit de Fanya?

— Da, a pomenit.

— L-ai întrebat dacă Fanya e soţia lui sau numai concubina lui? Dacă are copii?

Baley se foi jenat. Bineînţeles că ar fi putut pune asemenea întrebări. în locuinţele mici de pe Pământul aglomerat, intimitatea era, totuşi, apărată, tocmai pentru că dispăruse. Pe Pământ era, practic, imposibil să nu cunoşti toate amănuntele despre familia altora, aşa că nu întrebai niciodată şi te prefăceai că nu ştii. Era o minciună însuşită de toată lumea.

Desigur, aici, pe Aurora, nu contau regulile de pe Pământ, totuşi Baley se luase automat după ele. Ce prostie!

Spuse:

— Încă nu l-am întrebat. Povesteşte-mi.

— Fanya e soţia lui, zise Gladia. El a fost căsătorit de câteva ori, consecutiv, se înţelege, cu toate că pe Aurora s-a mai auzit de căsătorii simultane, şi la bărbaţi, şi la femei.

Tonul uşor dezgustat cu care spusese acestea fu urmat de unul de dezvinovăţire:

— Pe Solaria nu s-a pomenit aşa ceva. Oricum, căsătoria actuală a dr. Fastolfe va fi desfăcută în curând. Amândoi vor fi atunci liberi pentru noi legături, deşi, de multe ori, nici una dintre părţi nu aşteaptă divorţul pentru asta. Nu spun că sunt de acord cu modul ăsta de tratare a problemei, Elijah, dar aşa îşi întemeiază relaţiile cei de pe Aurora. După câte ştiu eu, dr. Fastolfe este cam rigid. El menţine întotdeauna o căsnicie sau alta şi nu caută nimic în afara ei. Pe Aurora, aşa ceva se consideră demodat şi cam prostesc.

Baley încuviinţă:

— Am dat peste lucruri din astea în cărţile mele. Am înţeles că are loc o căsătorie când există intenţia de a avea copii.

— Teoretic, aşa este, dar am auzit că nu prea se mai ia în serios în zilele noastre. Dr. Fastolfe are, deja, doi copii şi nu mai poate face alţii, dar tot se căsătoreşte şi face o cerere pentru al treilea. Este refuzat, desigur, şi ştie că va fi. Unii nici nu se mai deranjează să facă cerere.

— Atunci, de ce se mai ostenesc să se căsătorească?

— Există unele avantaje sociale. E destul de complicat şi, nefiind de pe Aurora, nu sunt sigură că înţeleg.

— Ei bine, nu contează. Vorbeşte-mi despre copiii doctorului Fastolfe.

— Are două fiice de la două mame. Bineînţeles că nici una dintre ele nu e Fanya. Nu are fii. Fiecare fiică s-a zămislit în pântecele mamei, cum e obiceiul pe Aurora. Acum ambele fiice sunt mari şi au propria lor locuinţă.

— Este apropiat de fiicele lui?

— Nu ştiu. Nu vorbeşte niciodată despre ele. Una este robotician şi presupun că trebuie să ţină legătura cu ea prin munca ei. Cred că cealaltă candidează pentru un post în consiliul unuia dintre oraşe sau a intrat, deja, în posesia postului. Nu ştiu exact.

— Ştii dacă există tensiuni în familie?

— Nici una de care să ştiu eu, dar asta s-ar putea să nu însemne prea mult, Elijah. După câte cunosc, este în relaţii civilizate cu toate fostele lui soţii. Nici un divorţ nu s-a făcut la supărare. Nu e dr. Fastolfe omul ăsta, sunt sigură. Nu mi-l pot imagina întâmpinând ceva în viaţă decât cu un suspin de resemnare. O să glumească până şi pe patul de moarte.

Asta, cel puţin, părea adevărat, se gândi Baley. Spuse:

— Şi relaţia dintre dr. Fastolfe şi tine. Adevărul, te rog. Nu ne putem permite să ocolim adevărul pentru a evita încurcăturile.

Ea îşi ridică privirea şi o întâlni pe a lui. Spuse:

— Nu avem ce încurcături să evităm. Dr. Han Fastolfe este prietenul meu, prietenul meu foarte bun.

— Cât de bun. Gladia?

— Cum am spus — foarte bun.

— Aştepţi divorţul ca să fii următoarea lui soţie?

— Nu.

Vorbise cu foarte mult calm.

— Atunci, sunteţi amanţi?

— Nu.

— Aţi fost?

— Nu. Te surprinde?

— Trebuie să ştiu, zise Baley.

— Atunci, să-ţi răspund la întrebări pe rând, Elijah, şi nu te mai răsti la mine de parcă ai vrea să mă faci să-ţi spun un lucru pe care, altfel, l-aş ţine secret.

Spuse toate astea fără urmă de mânie. Părea mai degrabă amuzată. Baley, roşind uşor, avea de gând să spună că nu asta îi era intenţia, dar ea avea dreptate, bineînţeles, şi n-ar fi câştigat nimic dacă nega. Mârâi încet:

— Păi, dă-i drumul.

Între ei, masa era plină cu resturile de la ceai. Baley se întrebă dacă, în condiţii normale, ea nu si-ar fi ridicat un braţ şi dacă robotul Borgraf n-ar fi intrat în linişte ca să strângă tot.

Oare dezordinea o indispunea pe Gladia şi o determina să dea răspunsuri mai puţin gândite? Dacă era aşa, atunci mai bine să rămână dezordine, dar Baley nu se aştepta la prea mult, fiindcă nu vedea nici un semn la Gladia că ar fi deranjat-o sau că ar fi observat, măcar, deranjul.

Gladia privea din nou în jos, iar trăsăturile feţei îi căzuseră şi i se înăspriseră, de parcă ar fi ajuns într-un trecut pe care l-ar fi vrut mai degrabă anulat.

Spuse:

— Ai văzut câte ceva din viaţa mea de pe Solaria. N-a fost fericită, dar alta n-am cunoscut. Când am simţit o fărâmă de fericire, eu am ştiut imediat şi cu exactitate, cât de mult, şi de intens, fusese nefericită viaţa mea de dinainte. Primul fior a venit din partea ta, Elijah.

— Din partea mea?

Baley era surprins.

— Da, Elijah. Ultima noastră întâlnire pe Solaria — sper că îţi aminteşti de ea, Elijah — m-a învăţat ceva. Te-am atins! Mi-am scos mănuşa, una asemănătoare cu cea pe care o port acum, şi ţi-am atins obrazul. Atingerea n-a durat mult. Nu ştiu ce a însemnat pentru tine — nu, nu-mi spune, nu contează — dar pentru mine a însemnat mult.

Privi în sus, înfruntându-i privirea:

— Pentru mine a însemnat totul. Mi-a schimbat viaţa. Tine minte, Elijah, că până atunci, după copilăria mea scurtă, nu atinsesem un bărbat — de fapt, nici o fiinţă umană — cu excepţia soţului meu. Iar pe soţul meu puneam foarte rar mâna. Văzusem bărbaţi în tridimensional, desigur, şi aşa mă obişnuisem pe de-a-ntregul cu aspectul fizic al bărbaţilor, cu orice amănunt. în privinţa asta, nu aveam ce învăţa. Dar n-aveam nici un motiv să cred că un bărbat ar fi diferit de altul. Ştiam cum e pielea soţului meu, cum sunt mâinile lui când mă ating, cum… totul. N-aveam nici un motiv să cred că alt bărbat ar fi altfel. Nu simţeam nici o plăcere când mă atingeam de soţul meu, dar de ce-aş fi simţit? Simt, oare, vreo plăcere deosebită când ating masa cu degetele, în afară de faptul că îi apreciez netezimea? Contactul cu soţul meu făcea parte dintr-un ritual ocazional, pe care îl îndeplinea pentru că asta i se pretindea, şi el, ca un bun Solarian, îl îndeplinea în ziua, la ora, pe durata de timp şi în modul recomandat de o educaţie aleasă. Numai că, în alt sens, nu era o educaţie aleasă, fiindcă, deşi acest contact periodic presupunea anume relaţii sexuale, soţul meu nu făcuse cerere pentru un copil şi cred că nici nu-l interesa să facă. Iar eu îl respectam prea mult ca să fac o cerere, aşa cum aş fi avut dreptul. Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că experienţa mea sexuală era superficială şi mecanică. N-am avut niciodată orgasm. Nici măcar o dată. Că exista aşa ceva, am citit în cărţi, dar descrierea mai mult m-a încurcat şi — pentru că exista numai în cărţile importate, cele de pe Solaria neocupându-se de sex — n-am avut încredere în ele. M-am gândit că e doar o metaforă exotică.

După o scurtă pauză, Gladia continuă:

— Nici cu autoerotismul n-am reuşit. Mi se pare că „masturbaţie” e cuvântul obişnuit. Cel puţin aşa am auzit pe Aurora. Bineînţeles că pe Solaria nu se discută niciodată vreun aspect legat de sex, nici nu se foloseşte vreun cuvânt de acest fel în societatea civilizată. Pe Solaria nici nu există alt fel de societate. Dintr-o lectură întâmplătoare, mi-am făcut o idee despre cum te poţi masturba şi am încercat de câteva ori, fără tragere de inimă, să fac la fel. Nu m-am descurcat. Interdicţia de a atinge corpul uman făcea să mi se pară şi al meu interzis şi dezgustător. M-am mângâiat, mi-am încrucişat picioarele, am simţit apăsarea unei coapse pe cealaltă, dar acestea erau atingeri întâmplătoare, fără importantă. Era altceva să transformi atingerea într-un instrument al plăcerii intenţionate. Fiecare părticică din mine ştia că nu trebuie să fac asta şi, pentru că şi eu ştiam, nu simţeam plăcere. Şi nu m-am gândit nici măcar o dată că ar putea exista plăcere în atingere, în alte împrejurări. De ce să mi se întâmple? Cum să mi se întâmple?…Până ce te-am atins pe tine, atunci. De ce am făcut-o, nu ştiu. Am simţit un şuvoi de afecţiune pentru tine fiindcă, datorită ţie, nu eram o criminală. Si, mai ales, nu-mi erai total interzis. Nu erai Solarian. Nu erai — iartă-mă — bărbat. Erai o fiinţă de pe Pământ. Semănai cu oamenii, dar aveai viaţă scurtă şi erai predispus la infecţii, ceva despre care puteai spune, cel mult, că e semiuman. Aşa că, pentru că mă salvaseşi şi nu erai tocmai bărbat, te-am putut atinge. Şi, ce e mai important, nu m-ai privit cu duşmănia şi dispreţul soţului meu — sau cu indiferenţa studiată a cuiva care mă vedea în tridimensional. Erai acolo, palpabil, iar ochii tăi erau calzi şi îngrijoraţi. De fapt, te-ai înfiorat când mi-am apropiat mână de obrazul tău. Am văzut asta. De ce, nu ştiu. Atingerea a fost atât de fugară şi senzaţia fizică nu era deloc diferită de ce-ar fi fost dacă îl atingeam pe soţul meu sau pe oricare alt bărbat — sau dacă aş fi atins chiar o femeie. Dar a fost ceva mai mult decât senzaţia fizică. Erai acolo, te-ai bucurat, mi-ai dat unele semne despre ceea ce am crezut eu că este afecţiune. Şi când mâna mea şi obrazul tău s-au atins, a fost ca şi cum aş fi atins o flacără blândă, care mi-a trecut deodată prin mână şi prin braţ şi m-a aprins toată. Nu ştiu cât a durat — nu se poate să fi fost mai mult de o clipă, două — dar pentru mine timpul s-a oprit în loc. Mi s-a întâmplat ceva ce nu mi se mai întâmplase vreodată şi, privind în urmă mult timp după aceea, când aflasem despre asta, mi-am dat seama că trăisem aproape un orgasm. Am încercat să nu mă trădez…

(Baley dădu din cap, neîndrăznind s-o privească.)

— Deci, nu m-am trădat. Am spus „Mulţumesc, Elijah.” Am spus-o pentru ceea ce făcuseşi pentru mine în legătură cu moartea soţului meu. Dar am spus-o mai mult pentru că mi-ai luminat viaţa, fără ca măcar să ştii, şi mi-ai arătat ce e viaţa; pentru că mi-ai deschis o uşă; pentru că mi-ai arătat o cale; pentru că mi-ai deschis ochii. Gestul fizic n-a însemnat nimic. Doar o atingere. Dar a fost un început pentru tot.

Vocea îi slăbise şi tăcu o clipă, amintindu-şi.

Apoi ridică un deget:

— Nu. Nu spune nimic. Încă n-am terminat. Înainte îmi imaginam foarte vag anumite lucruri. Un bărbat şi cu mine, făcând ceea ce făceam, soţul meu şi cu mine, dar cumva altfel — nici măcar nu ştiam cum altfel — şi simţind altceva — ce nici nu-mi puteam imagina, chiar dacă îmi dădeam toată silinţa. Aş fi putut trece prin viaţă încercând să-mi imaginez inimaginabilul şi aş fi putut muri, aşa cum presupun că fac, adesea, femeile de pe Solaria — şi bărbaţii fără să ştie vreodată, nici după trei sau patru secole. Fără să ştie vreodată. Având copii, dar fără să ştie. Dar ţi-am atins obrazul, Elijah, şi am ştiut. Nu e ciudat? M-ai învăţat ceea ce mi-aş putea imagina. Nu mecanismul, nu apropierea plictisitoare şi respingătoare a corpurilor, ci un lucru cu care n-aş fi conceput că am vreo legătură. O privire, strălucirea unor ochi, sentimentul de… blândeţe… bunătate… ceva ce nici măcar nu pot să descriu…, încuviinţarea… coborârea cumplitelor obstacole dintre indivizi. Dragoste, cred — un cuvânt care le cuprinde pe toate şi ceva în plus. Am simţit dragoste faţă de tine, Elijah, pentru că am crezut că şi tu m-ai putea iubi. Nu spun că m-ai iubit, dar mie mi s-a părut că puteai s-o faci. N-am întâlnit niciodată aşa ceva şi, chiar dacă în literatura veche se vorbeşte despre ea, nu ştiam despre dragoste altceva decât că bărbaţii din acele cărţi pomeneau de „onoare” şi se omorau pentru ea. Am acceptat cuvântul, dar nu i-am înţeles niciodată sensul. Nici acum nu i-l înţeleg. şi aşa au stat lucrurile cu „dragostea” până ce te-am atins pe tine. După aceea mi-am putut imagina şi am venit pe Aurora amintindu-mi de tine, gândindu-mă la tine, vorbind neîncetat cu tine în sinea mea şi crezând că pe Aurora voi întâlni un milion de Elijah. Se opri, adâncită în gânduri o clipă, apoi continuă brusc:

— N-am întâlnit. S-a dovedit că pe Aurora era, oarecum, la fel de rău ca pe Solaria. Pe Solaria, sexul era greşit. Era urât şi-noi toţi ne îndepărtasem de el. Nu puteam iubi, din cauza urii pe care o trezea sexul. Pe Aurora, sexul era plictisitor. Era acceptat în linişte, cu uşurinţă — cu uşurinţa cu care respirăm. Dacă simţi nevoia, te îndrepţi spre oricine care pare potrivit şi, dacă persoana respectivă nu este ocupată cu ceva urgent, urmează actul sexual, după voie. Ca respiraţia. Dar ce extaz există în respiraţie? Dacă te-ai sufoca, probabil că prima reacţie după reţinerea aerului ar fi o încântare şi o mângâiere copleşitoare. Dar dacă nu te sufoci? Şi dacă n-ar mai fi vorba de act sexual în silă? Dacă i-am învăţa asta pe tineri, o dată cu cititul — şi cu programarea? Dacă i-am învăţa pe cei mici că e ceva de la sine înţeles, iar cei mari ne-ar ajuta? Actul sexual — permis la voia întâmplării — nu are nimic în comun cu dragostea pe Aurora, la fel cum actul sexual — interzis şi ruşinos — nu are nici o legătură cu dragostea pe Solaria. În ambele cazuri sunt copii puţini şi rezultă, doar, după o cerere oficială. Apoi, dacă permisiunea este acordată, urmează un interludiu de act sexual destinat numai zămislirii, plictisitor şi greţos. Dacă, după timpul cuvenit, nu urmează fertilizarea, bunul-simţ se revoltă şi se recurge la inseminarea artificială. Cu timpul, la fel ca pe Solaria, ectogeneza va fi totul, astfel încât fertilizarea şi dezvoltarea fătului vor avea loc în case de naşteri, iar actul sexual va deveni o formă de relaţie socială şi de distracţie, care n-au de-a face cu dragostea nici cât polo-ul spaţial. Nu mă puteam adapta la mentalitatea de pe Aurora, Elijah. Nu fusesem educată aşa. Îngrozită, am căutat actul sexual şi nimeni nu m-a refuzat — şi nimănui nu i-a păsat. Privirile bărbaţilor erau indiferente când mă ofeream şi rămâneau inexpresive când acceptau. Încă una, spuneau, ce mai contează? Erau doritori, dar nu mai mult. Iar pentru ei, atingerea nu însemna nimic. Puteam să-l ating pe soţul meu. Mă învăţasem să îndur, să mă iau după ei, să le accept principiile — şi toate acestea nu însemnau nimic. N-am dobândit nici măcar dorinţa s-o fac pentru mine şi prin mine. Sentimentul pe care mi-l dăruiseşi tu n-a mai revenit si, cu timpul, am renunţat.

— În toată perioada asta, continuă Gladia, dr. Fastolfe mi-a fost prieten. El singur, de pe toată Aurora, ştia tot ce se întâmpla pe Solaria. Cel puţin, aşa cred. Ştii că n-a fost publicată toată povestea şi sigur n-a apărut în acel oribil program de pe hiperunde, despre care am auzit şi pe care am refuzat să-l privesc. Dr. Fastolfe m-a apărat împotriva lipsei de înţelegere din partea Aurorienilor şi împotriva dispreţului lor general faţă de Solarieni. M-a apărat şi împotriva disperării ce m-a cuprins după aceea. Nu, n-am fost amanţi. M-aş fi oferit, dar când m-am gândit că aş putea s-o fac, deja nu mai credeam că va reveni sentimentul pe care mi-l inspiraseşi tu, Elijah. M-am gândit că memoria îmi joacă feste şi am renunţat. Nu m-am oferit. Nici el nu s-a oferit. Nu ştiu de ce n-a făcut-o. Poate a înţeles că disperarea mea era mai mare decât eşecul de a nu fi găsit nimic folositor în actul sexual şi n-a vrut să-mi accentueze disperarea prin repetarea eşecului. Pentru el,. este caracteristic să aibă grijă de mine în felul ăsta — aşa că n-am fost amanţi. A fost, doar, prietenul meu când aveam mai multă nevoie de asta. Asta e, Elijah. Ai vrut răspunsuri complete la întrebările tale. Ai vrut să afli despre relaţia mea cu dr. Fastolfe şi ai spus că trebuie să ştii. Acum ştii. Eşti mulţumit?

Baley încercă să nu-şi trădeze nefericirea:

— Îmi pare rău, Gladia, că viaţa a fost aşa de crudă cu tine. Mi-ai dat toate informaţiile de care aveam nevoie. Poate că mi-ai dat mai multe informaţii decât crezi.

Gladia se încruntă:

— În ce fel?

Baley nu răspunse imediat. Spuse:

— Mă bucur, Gladia, că amintirea mea a însemnat atât de mult pentru tine. Nici o clipă nu m-am gândit, pe Solaria, că îţi produc o asemenea impresie şi, chiar dacă m-aş fi gândit, n-aş fi încercat… Ştii tu.

— Ştiu, Elijah, zise ea puţin mai blând. Nici nu ţi-ar fi ajutat, dacă ai fi încercat. N-aş fi putut.

— Ştiu asta. Nici nu iau drept invitaţie ceea ce mi-ai spus tu acum. O atingere, o clipă de delicateţe sexuală, nu trebuie să fie mai mult. E posibil să nu se poată repeta vreodată şi nu trebuie să ne stricăm viaţa cu încercări prosteşti de reînviere. Iată motivul pentru care eu acum nu… mă ofer. Faptul că n-o fac nu trebuie interpretat ca un alt sfârşit indiferent pentru tine. În plus…

— Da?

— Cum ţi-am mai spus, mi-ai povestit mai multe decât crezi. Mi-ai spus că povestea nu se termină o dată cu disperarea ta.

— De ce vorbeşti aşa?

— Când mi-ai vorbit despre sentimentul pe care ţi l-a inspirat atingerea obrazului meu, ai spus ceva de genul: „când am privit în urmă, mult timp după aceea, după ce aflasem, mi-am dat seama că trăisem un orgasm.” Dar pe urmă ai continuat să-mi explici că actul sexual pe Aurora n-a fost niciodată reuşit şi presupun că nici atunci nu simţeai orgasmul. Totuşi, trebuie să-l fi simţit, Gladia, dacă ai recunoscut senzaţia pe care ai avut-o la acea dată pe Solaria. Nu puteai privi în urmă şi s-o recunoşti, dacă nu învăţaseşi să iubeşti. Cu alte cuvinte, avuseseşi un iubit şi ai simţit dragostea. Dacă vrei să cred că dr. Fastolfe nu este iubitul tău şi n-a fost, atunci este — sau a fost — altcineva.

— Şi dacă e aşa? De ce te preocupă asta, Elijah?

— Nu ştiu dacă mă preocupă sau nu, Gladia. Spune-mi cine este şi, dacă nu trebuie să mă preocupe, nu mai discutăm.

Gladia tăcu.

Baley zise:

— Dacă tu nu-mi spui, Gladia, îţi voi spune eu. Ţi-am pomenit mai devreme că nu-mi pot permite să-ţi menajez sentimentele.

Gladia rămase tăcută, strângându-şi colţurile buzelor până ce albiră.

— Trebuie să fie cineva, Gladia, iar mâhnirea ta pentru pierderea lui Jander este neobişnuită. I-ai spus lui Daneel să iasă pentru că nu suportai să-l priveşti, fiindcă îţi amintea de Jander. Dacă mă înşel când spun că era Jander Panell…

Se opri o clipă, apoi spuse tăios:

— Dacă robotul, Jander Panell, n-a fost iubitul tău, spune-o.

Iar Gladia şopti:

— Jander Panell, robotul, n-a fost iubitul meu.

Apoi, tare şi cu semeţie, spuse:

— A fost soţul meu!

25

Baley îşi mişcă buzele fără să scoată vreun sunet, dar nu te puteai înşela asupra exclamaţiei din patru silabe.

— Da, zise Gladia. Pe Iehova! Eşti uluit. De ce? Nu eşti de acord?

Baley vorbi cu vocea voalată:

— Nu e treaba mea nici să aprob, nici să dezaprob.

— Adică nu eşti de acord.

— Adică vreau numai informaţii. Cum se face deosebirea între un iubit şi un soţ pe Aurora?

— Dacă doi oameni trăiesc împreună în aceeaşi locuinţă un timp, se poate spune despre ei că sunt „soţ” şi „soţie”, mai degrabă decât „iubiţi”.

— Cât timp?

— Asta diferă de la regiune la regiune, am înţeles, după condiţiile locale. În oraşul Eos, perioada de timp este de trei luni.

— E nevoie ca, în perioada asta de timp, să te abţii de la relaţii sexuale cu alţii?

Gladia îşi înălţă sprâncenele, uimită:

— De ce?

— Am întrebat doar.

— Exclusivitatea este de neimaginat pe Aurora. Soţ sau iubit, n-are nici o importanţă. Actul sexual se face după dorinţă.

— Şi tu ai avut această dorinţă, în timp ce erai cu Jander?

— Din întâmplare, nu, dar aşa am vrut eu.

— Alţii s-au oferit?

— Uneori.

— Şi i-ai refuzat?

— Pot să refuz când vreau. Asta face parte din neexclusivitate.

— Dar ai refuzat?

— Am refuzat.

— Iar cei pe care i-ai refuzat, ştiau de ce o faci?

— Ce vrei să spui?

— Ştiau că ai un soţ robot?

— Aveam un soţ. Nu-i spune soţ robot. Nu există asemenea expresie.

— Ştiau?

Se opri:

— Nu ştiu dacă ştiau.

— Le-ai spus?

— Ce motiv aveam să le spun?

— Nu-mi răspunde la întrebări cu alte întrebări. Le-ai spus?

— Nu le-am spus.

— Cum ai putut să eviţi asta? Nu crezi că ar fi fost firească o explicaţie pentru refuzul tău?

— Nu se cere niciodată nici o explicaţie. Un refuz este un refuz şi este întotdeauna acceptat. Nu te înţeleg.

Baley se opri ca să-si adune gândurile. Gladia şi cu el nu se înţelegeau, mergeau pe căi paralele.

Începu din nou:

— Ar fi părut normal pe Solaria să ai drept soţ un robot?

— Pe Solaria, ar fi fost de neimaginat şi eu nu m-aş fi gândit niciodată la aşa ceva. Pe Solaria, orice era de neimaginat. Şi pe Pământ, Elijah. Soţia ta ar fi luat vreodată de bărbat un robot?

— Asta n-are nici o legătură, Gladia.

— Poate, dar expresia ta a fost destul de grăitoare. Poate că nu suntem Aurorieni, tu şi cu mine, dar ne aflăm pe Aurora. Locuiesc aici de doi ani şi îi accept moravurile.

— Vrei să spui că legăturile sexuale dintre oameni şi roboţi sunt obişnuite aici, pe Aurora?

— Nu ştiu. Ştiu doar că ele sunt acceptate fiindcă orice este acceptat când e vorba de sex — orice este de bunăvoie, produce plăcere reciprocă şi nu dăunează fizic nimănui. De ce ar conta pentru cineva modul în care un individ sau mai mulţi îşi produc plăcere? Interesează pe cineva ce cărţi vizionez, ce mănânc, la ce oră mă culc sau mă scol, dacă îmi plac pisicile sau urăsc trandafirii? Şi actul sexual este o problemă tratată cu indiferenţă pe Aurora.

— Pe Aurora, o îngână Baley. Dar tu nu te-ai născut pe Aurora şi n-ai fost educată astfel. Chiar tu mi-ai spus, cu puţin timp în urmă, că nu te-ai putut obişnui cu această indiferenţă faţă de sex, pe care acum o ridici în slăvi. Mai devreme, ţi-ai manifestat dispreţul faţă de căsătoriile multiple şi faţă de promiscuitate. Dacă nu le-ai spus celor pe care i-ai refuzat de ce i-ai refuzat, s-ar putea să fi fost din cauză că, undeva în sinea ta, îţi era ruşine că soţul tău e Jander. Ar fi trebuit să ştii — sau să bănuieşti, măcar — că nu e ceva obişnuit — nici pe Aurora.

— Nu, Elijah, n-o să mă convingi să-mi fie ruşine. Dacă până şi pe Aurora e neobişnuit să ai drept soţ un robot, asta e pentru că roboţii ca Jander sunt neobişnuiţi. Roboţii pe care-i avem pe Solaria, sau pe Pământ sau pe Aurora — cu excepţia lui Jander şi a lui Daneel — sunt proiectaţi ca să ofere doar cea mai rudimentară satisfacţie sexuală. Ei ar putea fi folosiţi ca dispozitive pentru masturbare, poate, aşa ca un vibrator mecanic, dar nu mai mult. Când robotul cu aspect uman va fi larg răspândit, va fi larg răspândit şi actul sexual dintre un om şi un robot.

Baley spuse:

— Mai întâi şi mai întâi, Gladia, cum ai ajuns în posesia lui Jander? Existau doar doi — ambii în locuinţa dr. Fastolfe. Pur şi simplu ţi-a oferit unul din ei — jumătate din total?

— Da.

— De ce?

— Cred că din bunătate. Eram singură, deziluzionată, nefericită, o străină pe pământ străin. Mi l-a dat pe Jander ca însoţitor şi nu-i voi putea mulţumi destul niciodată. A durat numai o jumătate de an, dar a fost o jumătate de an cât o viaţă.

— Dr. Fastolfe ştia că Jander e soţul tău?

— Nu s-a referit niciodată la asta, aşa că nu ştiu.

— Tu te-ai referit?

— Nu.

— De ce nu?

— N-am simţit nevoia… Şi nu, nu pentru că mi-ar fi fost ruşine.

— Cum s-a întâmplat?

— Că n-am simţit nevoia?

— Nu. Că Jander a devenit soţul tău.

Gladia se încruntă. Întrebă cu duşmănie:

— De ce trebuie să explic asta?

— Se face târziu, Gladia, zise Baley. Nu mi te împotrivi la fiecare pas. Eşti nefericită că Jander a… murit?

— Mai e nevoie să întrebi?

— Vrei să afli ce s-a întâmplat?

— Încă o dată, mai e nevoie să întrebi?

— Atunci, ajută-mă. Am nevoie de toate informaţiile pe care le pot obţine dacă trebuie să încep — măcar să încep — să progresez în rezolvarea unei probleme aparent de nerezolvat. Cum a devenit Jander soţul tău?

Gladia se lăsă pe spate pe scaun şi ochii i se umplură imediat de lacrimi. Dădu la o parte farfuria cu fărâmiturile de la prăjituri şi spuse, cu o voce stinsă:

— Roboţii obişnuiţi nu poartă haine, dar sunt proiectaţi astfel încât să dea impresia că le poartă. Cunosc bine roboţii, pentru că am trăit pe Solaria, şi am un oarecare talent artistic…

— Îmi amintesc schiţele tale, zise Baley încet.

Gladia încuviinţă:

— Am creat câteva modele de haine care ar avea, după părerea mea, mai mult stil şi ar fi mai interesante decât cele folosite pe Aurora. Unele dintre picturile mele, bazate pe aceste proiecte, sunt aici, pe pereţi. Pe celelalte le am în alte locuri, în această casă.

Baley privi picturile. Le văzuse. Reprezentau roboţi, fără îndoială. Nu erau naturaliste, ci păreau alungite şi curbate nefiresc. Acum observă, privindu-le dintr-o altă perspectivă, că distorsiunile voiau să accentueze, destul de ingenios, acele părţi care sugerau îmbrăcămintea. Exista oarecum o impresie de costume de servitori, aşa cum văzuse el cândva într-o carte despre Anglia victoriană în Evul Mediu. Gladia ştia lucrurile astea, sau fusese o întâmplare? Poate n-avea nici o importanţă, dar era ceva ce nu trebuia uitat. Când le observase prima dată, se gândise că era felul în care Gladia se înconjura de roboţi, imitând viaţa de pe Solaria. Ea spunea că urăşte acea viaţă, dar asta exista numai în mintea ei. Solaria era singurul cămin pe care-l cunoscuse cu adevărat, şi asta nu se uită prea curând — poate niciodată. Şi poate că în pictura ei se simţea o influenţă, chiar dacă noua ei ocupaţie îi furniza un motiv mai bun.

Ea continua să vorbească:

— Aveam succes. Unele concerne producătoare de roboţi îmi plăteau bine proiectele şi au fost numeroase cazurile în care roboţii existenţi au fost îmbrăcaţi după sfaturile mele. Toate acestea îmi ofereau o anumită satisfacţie care, în mică măsură, compensa golul emoţional din viaţa mea. Când dr. Fastolfe mi l-a dat Jander, acesta purta, bineînţeles, îmbrăcămintea obişnuită. Dragul de doctor a fost, desigur, foarte bun şi mi-a dat câteva rânduri de haine pentru Jander. Nici una dintre ele nu era deosebită şi m-a distrat să cumpăr ce am considerat eu mai modern. Asta însemna să-i iau măsurile cât mai corect, pentru că voiam ca modelele mele să fie făcute de comandă — şi asta a însemnat să-l pun să-şi dea hainele jos. Aşa a făcut — şi de-abia când a fost complet gol mi-am dat seama cât de bine semăna cu un om. Nu lipsea nimic şi acele părţi care trebuie să fie erectile erau, într-adevăr, erectile. Desigur, se aflau sub ceea ce, la un om, s-ar putea numi control conştient. Jander putea să fie în erecţie şi în repaus la comandă. Aşa mi-a spus când l-am întrebat dacă penisul lui era funcţional în privinţa asta. Am fost curioasă, iar el mi-a arătat. Trebuie să înţelegi că, deşi semăna foarte bine cu un om, ştiam că e robot. Am o anumită reţinere când trebuie să ating un om — înţelegi — şi n-am nici o îndoială că asta a avut un rol în incapacitatea mea de a avea relaţii sexuale reuşite cu Aurorienii. Dar el nu era om şi stătusem toată viaţa printre roboţi. Îl puteam atinge pe Jander fără reţineri. Nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că îmi place să-l ating şi nici lui nu i-a trebuit mult ca să-şi dea seama că îmi plăcea. Era un robot bine reglat, care respecta cu grijă cele Trei Legi. Să nu ofere bucurie când ar fi putut s-o facă însemna să dezamăgească. Dezamăgirea putea fi considerată un rău şi el nu putea face rău unei fiinţe umane. A avut nespusă grijă să-mi ofere bucurie şi, pentru că am văzut la el dorinţa de a oferi bucurie, ceva ce n-am văzut niciodată la bărbaţii de pe Aurora, am fost, într-adevăr, bucuroasă şi am aflat, în sfârşit, cred că pe deplin, ce înseamnă un orgasm.

Baley întrebă:

— Deci ai fost pe deplin fericită?

— Cu Jander? Bineînţeles. Absolut.

— Nu v-aţi certat niciodată?

— Cu Jander? Cum aş fi putut? Singurul lui scop, singura lui raţiune de a exista, era să-mi facă mie plăcere.

— Asta nu te deranja? Îţi făcea plăcere doar pentru că era obligat.

— Ce motiv ar avea cineva să facă orice, în afară de ceea ce trebuie să facă, dintr-o cauză sau alta?

— Şi n-ai avut niciodată dorinţa să încerci realitatea… să încerci cu Aurorienii, după ce ai învăţat ce înseamnă orgasm?

— Ar fi fost un surogat nemulţumitor. Îl voiam numai pe Jander. Şi, acum, înţelegi ce am pierdut?

Expresia lui Baley, serioasă de la natură, deveni solemnă. Spuse:

— Înţeleg, Gladia. Dacă mai devreme te-am făcut să suferi, iartă-mă, pentru că atunci nu te-am înţeles în întregime.

Dar ea plângea şi el aşteptă, incapabil să mai spună ceva, incapabil să găsească o cale de a o linişti. În cele din urmă, ea dădu din cap şi îşi şterse ochii cu dosul mâinii. Şopti:

— Mai e ceva?

Baley spuse, împăciuitor:

— Câteva întrebări despre un alt subiect, pe urmă nu te mai necăjesc. Deocamdată, adăugă prevăzător. Ce este?

Părea foarte obosită.

— Ştii că există oameni care, se pare, cred că dr. Fastolfe e răspunzător de uciderea lui Jander?

— Da.

— Ştii că dr. Fastolfe însuşi recunoaşte că numai el posedă capacitatea tehnică de a-l ucide pe Jander aşa cum a fost el ucis?

— Da. Dragul de doctor mi-a spus-o chiar el.

— Ei bine, Gladia, atunci, tu crezi că dr. Fastolfe l-a omorât pe Jander?

Ea îl privi brusc, tăios, apoi spuse, mânioasă:

— Bineînţeles că nu. De ce ar fi făcut-o? Întâi si-ntâi, Jander era robotul lui, de care avea foarte mare grijă. Tu nu-l cunoşti pe dragul de doctor aşa cum îl cunosc eu, Elijah. E o persoană blândă, care n-ar face rău nimănui şi care n-ar face niciodată rău unui robot. Să bănuieşti că el ar omorî vreunul ar însemna să bănuieşti că o stâncă s-ar prăbuşi în sus.

— Nu mai am întrebări, Gladia, şi singura treabă pe care o mai am aici este să-l văd pe Jander — ce-a mai rămas din Jander — dacă-mi dai voie.

Ea era din nou bănuitoare, duşmănoasă:

— De ce? De ce?

— Gladia! Te rog! Nu mă aştept să-mi fie de vreun folos, dar trebuie să-l văd pe Jander şi să ştiu că n-are nici un rost să-l văd. Voi încerca să nu fac nimic din ce ţi-ar putea răni sensibilitatea.

Gladia se ridică. Rochia ei simplă, strânsă pe corp, nu era neagră (cum ar fi fost pe Pământ), ci de o culoare ciudată, fără nici o lucire. Baley, deşi necunoscător în materie de îmbrăcăminte, îşi dădu seama cât de bine simboliza doliul.

— Vino cu mine, şopti ea.

26

Baley o urmă pe Gladia prin câteva încăperi, ale căror pereţi străluceau ciudat. De câteva ori observă o mişcare uşoară şi se gândi că e un robot care se dă repede la o parte din drum, de vreme ce li se spusese să nu deranjeze. Merseră printr-un coridor, apoi pe un şir de trepte, până într-o cămăruţă în care o parte dintr-un perete sclipea ca un reflector. În cameră se aflau un pat şi un scaun — nici o altă mobilă.

— Aceasta era camera lui, zise Gladia.

Apoi, parcă răspunzând gândului lui Baley, continuă:

— Era tot ce-i trebuia. Îl lăsam singur cât puteam de mult — şi toată ziua. Nu voiam să mă plictisesc de el vreodată.

Dădu din cap:

— Acum aş vrea să fi stat cu el în fiecare clipă. Nu ştiam că vom fi atât de puţin împreună. Iată-l.

Jander zăcea pe pat, iar Baley îl privi cu seriozitate. Robotul era acoperit cu un material moale şi strălucitor. Peretele sclipitor îşi reflecta strălucirea pe capul lui Jander, care era neted şi aproape inuman în seninătatea lui. Ochii erau larg deschişi, dar opaci şi lipsiţi de strălucire. Semăna mult cu Daneel, destul ca să justifice stânjeneala Gladiei în prezenta lui. Gâtul şi umerii goi îi ieşeau de sub cuvertură.

— Dr. Fastolfe l-a controlat? întrebă Baley.

— Da, în întregime. M-am dus la el, disperată, şi, dacă l-ai fi văzut alergând încoace, îngrijorarea pe care o simţea, durerea… teama, nu te-ai gândi o clipă că el ar putea fi răspunzător. N-a mai putut face nimic.

— E dezbrăcat?

— Da. Dr. Fastolfe a trebuit să-i dea jos hainele pentru un control amănunţit. N-avea rost să i le pun la loc.

— Îmi dai voie să dau cuvertura la o parte, Gladia?

— Trebuie?

— Nu vreau să fiu învinuit că am sărit peste un lucru esenţial.

— Ca-ai putea afla, în afară de ceea ce a aflat dr. Fastolfe?

— Nimic, Gladia, dar trebuie să Ştiu că n-am ce afla. Te rog să mă ajuţi.

— Bine, atunci, dă-i drumul, dar te rog să pui cuvertura la loc exact aşa cum e acum, când termini.

Se întoarse cu spatele la el şi la Jander, se sprijini cu braţul stâng de perete şi-şi rezemă fruntea de el. Nu scotea nici un sunet, nu făcea nici o mişcare, dar Baley ştia că ea plânge din nou.

Corpul nu era tocmai omenesc. Conturul muşchilor era cumva simplificat şi cam schematic, dar nu lipsea nimic: mameloanele, buricul, penisul, testiculele. părul pubian şi aşa mai departe. Până şi părul fin, subţire, de pe piept.

De câte zile fusese omorât Jander? Baley îşi dădu seama că nu ştie, dar fusese cu câtva timp înainte să-şi înceapă călătoria spre Aurora. Trecuse peste o săptămână şi nu era nici un semn de descompunere, nici vizual, nici olfactiv. Evident, o caracteristică a roboţilor. Baley ezită, apoi îşi petrecu un braţ pe sub umerii lui Jander şi altul pe sub şoldurile lui, întorcându-l pe o parte. Nu se gândi să-i ceară ajutor Gladiei — asta era imposibil. Îl ridică şi, cu oarecare efort, îl întoarse pe Jander cu faţa în jos, fără să-l dea jos din pat. Patul scârţâi. Gladia ştia, desigur, ce face el, dar nu se întoarse. Nici nu se oferise să-l ajute, dar nici nu protestă în vreun fel.

Baley îşi retrase braţele. Jander era cald la pipăit. Probabil că sursa de energie continua să realizeze un lucru atât de simplu ca menţinerea temperaturii, chiar şi fără funcţionarea creierului. Corpul era viguros şi elastic. Probabil că nu trecuse deloc printr-o etapă asemănătoare cu rigiditatea cadaverică.

Un braţ îi atârna, acum, din pat, într-un mod aproape uman. Baley îl mişcă uşor si-i dădu drumul. Acesta se legănă încoace şi încolo, apoi se opri. Îndoi un picior din genunchi şi studie o labă, apoi pe cealaltă. Şezutul era modelat perfect şi exista chiar şi un anus.

Baley nu putea scăpa de un sentiment de jenă. Ideea că viola intimitatea unei fiinţe umane nu-i dădea pace. Dacă ar fi fost un cadavru de om, răceala şi rigiditatea lui l-ar fi privat de caracterul omenesc.

Se gândi tulburat: „Un cadavru de robot este mult mai uman decât un cadavru de om.”

Se aplecă din nou deasupra lui Jander, îl ridică şi-i întoarse. Netezi cearşaful cât putu de bine, apoi puse cuvertura la loc aşa cum fusese şi o îndreptă. Se dădu înapoi şi hotărî că e ca la început- sau aproape ca la început.

— Am terminat, Gladia, spuse.

Ea se întoarse, îl privi pe Jander cu ochii umezi şi întrebă:

— Atunci, putem pleca?

— Da, desigur, dar, Gladia…

— Ei bine?

— Îl vei ţine în continuare aşa? Îmi închipui că n-o să se descompună.

— Are vreo importantă dacă-l ţin?

— Într-un fel, da. Trebuie să-ţi oferi o şansă ca să-ţi revii. Nu poţi petrece trei secole jelind. Ce s-a terminat e bun terminat. (Expresia sună fals până şi în urechile lui. Cum trebuia să fi sunat în ale ei?)

Ea spuse:

— Ştiu că ai intenţii bune, Elijah. Mi s-a cerut să-l ţin pe Jander până ce se termină cercetarea. Apoi va fi ars, la cererea mea.

— Ars?

— Pus sub o flacără de plasmă şi redus la elementele de bază, ca şi cadavrele umane. Am holograme de-ale lui… şi amintiri. Asta te mulţumeşte?

— Desigur. Acum trebuie să mă întorc la casa doctorului Fastolfe.

— Da. Ai aflat ceva de la corpul lui Jander?

— Nu mă aşteptam să aflu, Gladia.

Ea îl privi în faţă:

— Şi, Elijah, vreau să afli cine a făcut asta şi de ce. Trebuie să ştiu.

— Dar, Gladia…

Ea dădu din cap cu violenţă, ca şi cum ar fi vrut să evite ceva ce nu era pregătită să audă:

— Ştiu că tu poţi face asta.