Roboţii de pe Aurora

70

Când Baley deschise ochii, văzu că soarele intra pe fereastră şi îi păru bine. Spre surprinderea lui, deşi era încă somnoros, îi păru bine. Însemna că furtuna se terminase şi parcă nici n-ar fi fost. Lumina soarelui — când era doar o alternativă pentru lumina egală, blândă şi caldă a Oraşelor — putea fi considerată violentă şi nesigură. Dar dacă o comparai cu furtuna, însemna însăşi pacea. Totul e relativ, se gândi Baley, şi ştiu că niciodată nu va mai considera soarele absolut dăunător.

— Partenere Elijah?

Daneel stătea la capătul patului. Ceva mai în spate era Giskard. Chipul prelung al lui Baley se lăţi într-un zâmbet de plăcere. Îşi întinse mâinile înspre ei:

— Pe Iehova, băieţi — şi, pe moment, nu-şi dădu seama cât de nepotrivit e cuvântul — când v-am văzut ultima oară împreună, n-am fost deloc sigur că o să vă mai văd vreodată.

— Cu siguranţă, zise Daneel încet, că nici unul dintre noi n-ar fi păţit nimic.

— Acum, când e soare, văd, spuse Baley. Dar noaptea trecută am crezut că furtuna o să mă omoare şi am fost sigur că eşti în pericol de moarte, Daneel. Mi se părea că până şi lui Giskard i s-ar putea face vreun rău, dacă ar fi încercat să mă apere. Recunosc, sună melodramatic, dar, ştiţi, mă cam pierdusem cu firea.

— Ne dăm seama, domnule, zise Giskard. Tocmai din cauza asta ne-a fost greu să vă părăsim, în ciuda ordinului dumneavoastră strict. Sperăm că nu sunteţi nemulţumit din pricina asta acum.

— Deloc, Giskard.

— Şi, spuse Daneel, ştim că aţi fost bine îngrijit de când v-am părăsit.

De-abia acum îşi aminti Baley întâmplările din seara trecută.

Gladia!

Privi în jur, brusc uluit. Nu era nicăieri în încăpere. Visase… Nu, sigur că nu. Asta era imposibil.

Apoi îl privi pe Daneel, încruntat, de parcă ar fi bănuit că remarca lui fusese desfrânată. Dar nu, nici asta n-ar fi fost posibil. Un robot, oricât de asemănător cu omul ar fi fost, nu putea fi proiectat să se desfete cu aluzii obscene.

Spuse:

— Foarte bine îngrijit. Dar acum trebuie să mi se arate unde e Personala.

— Suntem aici, domnule, zise Giskard, ca să vă îndrumăm şi să vă servim toată dimineaţa. Domnişoara Gladia s-a gândit că o să vă simţiţi mai bine cu noi decât cu altcineva din personalul ei şi a insistat să nu precupeţim nici un efort pentru confortul dumneavoastră.

Baley îl privi bănuitor:

— Până unde v-a instruit să mergeţi? Mă simt foarte bine acum, aşa că n-am nevoie să mă spele şi să mă usuce altcineva. Îmi port singur de grijă. Sper că ea înţelege asta.

— Nu trebuie să te jenezi, partenere Elijah, spuse Daneel cu zâmbetul care (i se păru lui Baley) apare la o fiinţă umană când exprimă un sentiment de afecţiune. Suntem aici doar ca să avem grijă de tot ce-ţi trebuie. Dacă te simţi mai bine singur, vom aştepta mai la distanţă.

— În acest caz, Daneel, ne-am înţeles.

Baley se dădu jos din pat. Îi făcu plăcere să vadă că stă drept în picioare. Odihna de peste noapte şi tratamentul de când fusese adus înapoi (oricare ar fi fost acela) făcuseră minuni… Şi Gladia.

71

Încă dezbrăcat şi destul de ud de la duş ca să se simtă curat; după ce-şi perie părul, analiză rezultatele cu un ochi critic. I se părea normal să ia micul dejun cu Gladia, dar nu ştia cum va fi primit. Poate ar fi mai bine să se poarte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi să vadă cum se poartă ea. Şi se gândi că ar ajuta dacă ar arăta bine — cu condiţia să poată. Se privi în oglindă nemulţumit.

— Daneel! strigă.

— Da, partenere Elijah.

Vorbind cu gura plină de pastă de dinţi, Baley zise:

— Hainele tale sunt noi, mi se pare.

— Nu sunt ale mele, partenere Elijah. Au fost ale prietenului Jander.

Baley îşi înălţă sprâncenele.

— Ţi le-a dat ea pe ale lui Jander?

— Domnişoara Gladia n-a vrut să stau dezbrăcat până ce mi se spală şi mi se usucă hainele udate de furtună. Acum acelea sunt gata, dar domnişoara Gladia spune că pot să le păstrez pe astea.

— Când a spus asta?

— Azi-dimineaţă, partenere Elijah.

— Deci s-a sculat?

— Da. Şi vei lua micul dejun cu ea, când vei fi gata.

Baley îşi strânse buzele. Era ciudat că în clipa aceea îl preocupa mai mult faptul că trebuie să dea ochii cu Gladia, şi nu cu Preşedintele, ceva mai târziu. La urma urmei, problema cu Preşedintele era în mâna sorţii. Îşi stabilise o strategie care va merge sau nu va merge. În privinţa Gladiei pur şi simplu n-avea nici o strategie. Ei bine, trebuia să dea ochii cu ea.

Întrebă cât putu de indiferent:

— Şi ce mai face domnişoara Gladia în dimineaţa asta?

— Pare că bine, zise Daneel.

— Veselă? Tristă?

Daneel ezită:

— Este greu să-ţi dai seama de starea de spirit a unei fiinţe umane. Nimic din comportarea ei nu arată vreo tulburare interioară. Baley îi aruncă o privire lui Daneel şi, iarăşi, se întrebă dacă nu cumva el se referea la întâmplările din seara trecută. Şi iarăşi înlătură această posibilitate. Nici n-ar fi avut vreun rost să studieze chipul lui Daneel. Nu puteai citi gândurile unui robot din expresia feţei, pentru că nu erau gânduri în sens omenesc.

Intră în dormitor şi privi hainele care fuseseră pregătite pentru el, studiindu-le atent şi întrebându-se dacă le-ar fi putut îmbrăca fără să greşească şi fără să ceară ajutorul roboţilor. Furtuna şi noaptea se terminaseră, iar el voia să-şi pună, din nou, haina maturităţii şi a independenţei.

Spuse:

— Ce-i asta?

Ridică o eşarfă lungă, acoperită cu un desen complicat şi colorat.

— Este o eşarfă pentru pijama, zise Daneel. Este doar de podoabă. Se trece peste umărul stâng şi se leagă în partea dreaptă a pieptului. Se poartă de obicei la micul dejun în unele Lumi din Spaţiu, dar pe Aurora nu este foarte populară.

— Atunci de ce s-o pun?

— Domnişoara Gladia s-a gândit c-o să-ţi vină bine, partenere Elijah. Legătura e destul de complicată şi voi fi bucuros să te ajut.

„Pe lehova”, se gândi Baley cu tristeţe. „Vrea să fiu frumos. Ce are de gând? Nu-ţi bate capul!”

Baley zise:

— Nu te deranja. Îmi ajunge un nod simplu. Dar ascultă, Daneel, după micul dejun voi merge la locuinţa lui Fastolfe, unde mă voi întâlni cu el, cu Amadiro şi cu Preşedintele Adunării Legislative. Nu ştiu dacă va mai fi şi altcineva.

— Da, partenere Elijah, cunosc. Nu cred că vor mai fi şi alţii.

— Păi, atunci, zise Baley, începând să-şi îmbrace încet rufăria de corp, ca să nu greşească şi să nu fie nevoit să-i ceară ajutorul lui Daneel, vorbeşte-mi despre Preşedinte. Din ce-am citit, ştiu că este un fel de funcţionar superior pe Aurora, dar, din aceleaşi lecturi, am înţeles că funcţia este numai onorifică. El nu are nici o putere.

Daneel spuse:

— Mă tem, partenere Elijah…

Giskard îl întrerupse:

— Domnule, eu cunosc mai bine situaţia politică de pe Aurora decât prietenul Daneel. Sunt în funcţiune de mult mai multă vreme. Aţi dori să vă răspund eu la întrebare?

— Păi, sigur, Giskard. Dă-i drumul.

— Când a fost alcătuit primul guvern de pe Aurora, domnule, începu Giskard pe un ton şcolăresc, de parcă în interiorul lui s-ar fi desfăşurat treptat o bandă cu informaţii, intenţia a fost ca acest funcţionar superior să îndeplinească numai sarcini formale. El trebuia să-i întâmpine pe demnitarii din alte Lumi, să deschidă toate şedinţele Adunării Legislative, să prezideze deliberările acesteia şi să voteze doar ca să nu existe un număr egal de voturi. Totuşi, după Disputa Râului…

— Da, am citit despre asta, spuse Baley.

Fusese un episod destul de întunecat în istoria Aurorei, în care dispute de nelămurit asupra repartizării raţionale a energiei hidroelectrice erau cât pe ce să provoace un război civil nemaivăzut pe planetă.

— Nu trebuie să intri în amănunte, continuă el.

— Nu, domnule, spuse Giskard. Totuşi, după Disputa Râului s-a luat hotărârea generală de a nu se mai îngădui vreodată ca o controversă să pună, din nou, în pericol societatea de pe Aurora. Deci, a devenit un obicei ca toate disputele să fie rezolvate în particular şi într-un mod paşnic, în afara Adunării Legislative. Când legiuitorii votează la sfârşit, o fac într-un mod convenit, aşa că există întotdeauna o majoritate, de o parte sau de alta. Persoana cea mai importantă în rezolvarea disputelor este Preşedintele Adunării Legislative. Se consideră că el este mai presus de competiţie, iar puterea lui — care, deşi nulă în teorie, este destul de mare în realitate — durează doar atâta timp cât el este considerat astfel. De aceea, Preşedintele îşi păzeşte cu grijă obiectivitatea şi, atâta timp cât reuşeşte, el este acela care ia, de obicei, hotărârea ce reglementează orice dispută, într-un fel sau altul.

Baley zise:

— Adică Preşedintele o să ne asculte pe mine, pe Fastolfe şi pe Amadiro şi apoi va lua o hotărâre?

— Se poate. Pe de altă parte, domnule, el poate să rămână neconvins şi va cere alte mărturii, timp de gândire… sau amândouă.

— Şi dacă Preşedintele ajunge la o hotărâre, Amadiro se va pleca în faţa ei dacă e împotriva lui, sau Fastolfe se va pleca în faţa ei, dacă este împotriva lui?

— Asta nu e obligatoriu. Întotdeauna există cineva care nu e de acord cu hotărârea Preşedintelui, iar dr. Amadiro şi dr. Fastolfe sunt amândoi îndărătnici şi încăpăţânaţi, după cum reiese din comportarea lor. Totuşi, majoritatea legislatorilor vor vota hotărârea Preşedintelui, oricare ar fi aceasta. Dr. Fastolfe sau dr. Amadiro, dacă Preşedintele se va hotărî împotriva vreunuia din ei, se va afla, sigur, în minoritate când se va vota.

— Cât de sigur, Giskard?

— Aproape sigur. Perioada pentru care este ales Preşedintele e, în general, de treizeci de ani, cu posibilitatea de realegere de către Adunarea Legislativă pentru încă treizeci de ani. Dacă se va vota împotriva recomandării Preşedintelui, acesta va fi obligat să demisioneze imediat şi va urma o criză guvernamentală până ce Adunarea Legislativă va încerca să găsească un alt Preşedinte, în condiţii de dispută înverşunată. Puţini legislatori sunt dispuşi să rişte, aşa că posibilitatea ca majoritatea să voteze împotriva Preşedintelui este, prin urmare, aproape nulă.

— Atunci, zise Baley cu tristeţe, totul depinde de şedinţa din dimineaţa asta.

— E foarte posibil.

— Mulţumesc, Giskard.

Posomorât, se gândi în fel şi chip. Părea să aibă şanse, dar nu ştia ce-ar putea spune Amadiro sau cum ar putea fi Preşedintele. Amadiro era cel care iniţiase şedinţa, şi el trebuie să se simtă încrezător şi sigur de el.

Baley îşi aminti că, în timp ce adormea cu Gladia în braţe, văzuse sau a crezut că vede sau şi-a imaginat că vede sensul tuturor acestor întâmplări petrecute pe Aurora, pentru a treia oară. Totul păruse clar, evident, sigur. Dar gândul îi fugise, de parcă nici n-ar fi fost. Şi o dată cu gândul acesta, păreau să fugă şi speranţele lui.

72

Daneel îl conduse pe Baley în camera în care se servea micul dejun. Părea mai intimă decât o sufragerie obişnuită. Era mică şi simplă, singurul mobilier fiind alcătuit dintr-o masă şi două scaune, iar Daneel ieşi, pur şi simplu, nu intră într-o nişă, ca de obicei. De fapt, nici nu existau nişe, iar Baley se trezi, pentru o clipă, singur — absolut singur — în încăpere. Era sigur că, la drept vorbind, nu e singur. La prima chemare ar fi venit roboţii. Totuşi, era o cameră pentru două persoane, fără roboţi, o cameră (Baley şovăi) pentru iubiţi.

Pe masă erau două garnituri de obiecte asemănătoare cu clătitele, care nu miroseau a clătite, dar miroseau frumos. Lângă ele se aflau două vase cu ceva care părea unt topit (dar putea să nu fie). Se afla şi un ibric cu o băutură fierbinte (pe care Baley o gustase şi nu-i plăcuse prea mult) care înlocuia cafeaua.

Intră Gladia, îmbrăcată foarte elegant, cu părul strălucind de parcă ar fi fost proaspăt coafat. Se opri o clipă, schiţând un zâmbet:

— Elijah?

Baley, puţin surprins de apariţia ei, sări în picioare:

— Ce mai faci, Gladia?

Se bâlbâi puţin.

Ea nu observă. Părea veselă, fără grijă. Spuse:

— Dacă eşti îngrijorat că nu-l vezi pe Daneel, te rog linişteşte-te. Este foarte bine şi nu va păţi nimic. În ceea ce ne priveşte…

Se apropie de el şi-i puse încet o mână pe obraz, aşa cum făcuse cândva, demult, pe Solaria.

Râse:

— Asta-i tot ce-am făcut atunci, Elijah. Ţii minte?

Elijah dădu din cap în tăcere.

— Ai dormit bine, Elijah? Stai jos, dragă.

El se aşeză:

— Foarte bine. Mulţumesc, Gladia.

Şovăi o clipă şi se hotărî să nu întoarcă mângâierea.

— Nu-mi mulţumi mie. De săptămâni n-am dormit aşa de bine şi n-aş fi dormit, dacă nu m-aş fi dat jos din pat după ce m-am convins că dormi buştean. Dacă aş fi rămas — aşa cum am vrut — te-aş fi plictisit toată noaptea şi nu te-ai fi odihnit, spuse ea.

El îşi dădu seama că trebuie să fie politicos:

— Sunt unele lucruri mai importante decât odihna, Gladia, zise, dar pe un ton atât de oficial, încât ea râse din nou:

— Bietul Elijah, spuse. Te jenezi.

Faptul că ea îşi dădea seama îl deranjă şi mai mult. Baley se aşteptase la remuşcări, dispreţ, ruşine, indiferenţă prefăcută, lacrimi — orice, în afara atitudinii ei sincer erotice.

Ea vorbi din nou:

— Ei bine, nu mai suferi atâta. Ţi-e foame. Abia dacă ai mâncat seara trecută. la nişte calorii şi o să te simţi mai în putere:

Baley privi neîncrezător înspre clătitele de pe masă. Gladia zise:

— O! Probabil că n-ai văzut aşa ceva. Sunt delicatese de pe Solaria. Pachinka! A trebuit să-mi reprogramez bucătarul şef ca să le facă aşa cum se cuvine. În primul rând, trebuie să foloseşti grâu importat de pe Solaria. Speciile de pe Aurora nu sunt bune. Şi sunt umplute. De fapt, există o mie de umpluturi, dar asta e preferata mea şi ştiu că şi ţie o să-ţi placă. Nu-ţi spun ce mai are în ea, în afară de piure de castane şi de puţină miere, dar gustă şi spune-mi ce crezi. Poţi s-o iei cu mâna, dar fii atent cum muşti din ea.

Ea luă una, ţinând-o delicat între degetul mare şi cel mijlociu de la fiecare mână, apoi muşcă o bucăţică, încet, şi linse umplutura aurie, semilichidă, care se scurse. Baley îi imită gestul. Pachinka era dură la pipăit şi nu prea fierbinte. Îşi vârî un capăt al ei în gură şi văzu că e tare. Muşcă mai cu putere, iar pachinka se rupse şi umplutura i se scurse pe mâini.

— Ai muşcat prea mult şi prea tare, zise Gladia, întinzându-i repede un şerveţel. Acum, linge. Nimeni nu mănâncă o pachinka în întregime. Nu există aşa ceva. Trebuie să te desfeţi cu ea. Ideal ar fi s-o mănânci dezbrăcat, apoi să faci un duş.

Baley linse puţin, nehotărât, iar expresia feţei fu destul de grăitoare.

— Îţi place, nu-i aşa? întrebă Gladia.

— E delicioasă, zise Baley, şi mâncă încet şi cu grijă. Nu era prea dulce şi părea să se înmoaie şi să se topească în gură. Aluneca singură pe gât.

Mâncă trei pachinka şi doar ruşinea îl împiedică să mai ceară. Îşi linse degetele fără să se grăbească şi se feri să folosească şerveţele, pentru că nu voia să risipească nimic pe un obiect fără viaţă.

— Scufundă-ţi degetele şi mâinile în curăţător, Elijah, spuse ea, arătându-i unde.

Ceea ce lui i s-a părut a fi unt topit era, de fapt, un castron pentru spălat degetele.

Baley făcu aşa cum i se spuse şi, apoi, îşi uscă mâinile. Le mirosi, dar nu simţi nimic.

— Eşti într-adevăr jenat pentru noaptea trecută, Elijah? întrebă ea. Asta-i tot ce simţi?

„Am spus eu aşa ceva?” se întrebă Baley. În cele din urmă, încuviinţă:

— Mi-e teamă că da, Gladia. Nu e asta tot ce simt, nici vorbă, dar sunt stânjenit. Stai şi gândeşte-te. Sunt Pământean şi tu o ştii, dar deocamdată nu recunoşti, şi „Pământean” nu e pentru tine decât un cuvânt fără sens, din trei silabe. Noaptea trecută ţi-a fost milă de mine, erai îngrijorată pentru necazul meu cu furtuna, simţeai pentru mine ce simţi pentru un copil şi, compătimindu-mă, probabil pentru că erai vulnerabilă din cauza pierderii pe care ai avut-o — ai venit la mine. Dar sentimentul acesta va trece — mă mir că n-a trecut încă — şi atunci îţi vei aduce aminte că sunt Pământean şi te vei simţi ruşinată, înjosită şi murdărită. Mă vei urî pentru ce ţi-am făcut, iar eu nu vreau să fiu urât. Nu vreau să mă urăşti, Gladia.

(Dacă arăta după cum se simţea, atunci chiar că arăta nefericit.) Probabil că ea gândi astfel, pentru că se întinse şi-l mângâie pe mână:

— Nu te urăsc, Elijah. De ce-aş face-o? Nu mi-ai făcut nimic pentru care să mă supăr. Eu ţi-am făcut şi voi fi fericită toată viaţa pentru asta. Acum doi ani m-ai eliberat cu o atingere, Elijah, iar noaptea trecută m-ai eliberat din nou. Acum doi ani trebuia să ştiu că pot simţi dorinţa, iar noaptea trecută a trebuit să ştiu că pot simţi dorinţa din nou, după Jander. Elijah, rămâi cu mine. Ar fi…

El o întrerupse cu seriozitate:

— Cum s-ar putea, Gladia? Trebuie să mă întorc în Lumea mea. Am îndatoriri acolo şi tu nu poţi veni cu mine. N-ai putea trăi aşa cum se trăieşte pe Pământ. Ai muri din cauza bolilor de pe Pământ — dacă nu te omoară mai întâi aglomeraţia şi claustrarea. Sunt sigur că înţelegi.

— Înţeleg cum e pe Pământ, zise Gladia suspinând, dar nu trebuie să pleci imediat.

— În dimineaţa asta aş putea fi evacuat de pe planetă de către Preşedinte.

— Nu vei fi, zise Gladia cu ardoare. N-o să te laşi. Şi dacă te alungă, putem merge într-o altă Lume din Spaţiu. Există zeci din care să putem alege. Pământul înseamnă atât de mult pentru tine, încât nu poţi trăi într-o Lume din Spaţiu?

Baley spuse:

— Ţi-aş putea da un răspuns evaziv, Gladia, să-ţi spun că nici o Lume din Spaţiu nu m-ar lăsa să-mi întemeiez un cămin acolo — şi ştii că am dreptate. Adevărul este că Pământul înseamnă atât de mult pentru mine, încât ar trebui să mă întorc, totuşi, chiar dacă m-ar accepta vreo Lume din Spaţiu. Chiar dacă asta ar însemna să te părăsesc.

— Şi să nu mai vizitezi niciodată Aurora? Să nu mă mai vezi niciodată?

— Dacă te-aş putea vedea iar, aş face-o, zise Baley cu pasiune. Iar şi iar, crede-mă. Dar la ce bun să vorbesc aşa? Ştii că nu voi mai fi invitat. Şi ştii că nu pot reveni fără invitaţie.

Gladia vorbi încet:

— Nu vreau să cred asta, Elijah.

— Gladia, nu te amăgi singură, zise Baley. Între noi s-a întâmplat ceva minunat, dar ţi se vor mai întâmpla şi alte lucruri minunate, multe, de tot felul, dar nu acelaşi lucru minunat. Aşteaptă-le.

Ea tăcea.

— Gladia, zise el brusc, trebuie să ştie cineva ce s-a întâmplat între noi?

Ea îl privi cu o expresie îndurerată pe chip:

— Chiar atât de ruşine îţi este?

— De ceea ce s-a întâmplat, sigur că nu. Dar chiar dacă nu mi-e ruşine, ar putea să apară urmări neplăcute. Se va vorbi despre asta. Din cauza acelei oribile drame de pe hiperunde, care a prezentat o viziune deformată a relaţiei noastre, suntem cunoscuţi. Pământeanul şi Solariana. Dacă există cea mai mică bănuială că între noi este… dragoste, va ajunge pe Pământ cu viteza transmisiei hiperspaţiale.

Gladia îşi înălţă sprâncenele jignită:

— Iar Pământul te va considera înjosit? Te-ai încurcat cu cineva mai prejos decât tine?

— Nu, sigur că nu, spuse Baley jenat, pentru că ştia că aşa ar considera miliarde de pământeni. Te-ai gândit ce-ar spune soţia mea dacă ar auzi? Sunt însurat.

— Şi ce dacă aude? Ce-i cu asta? Baley respiră adânc:

— Nu înţelegi. Pe Pământ nu e ca în Spaţiu. Au fost timpuri în istoria noastră, când moravurile sexuale erau mai destrăbălate, cel puţin în unele locuri şi pentru unele clase. Acum nu e ca pe timpuri. Pământenii trăiesc aglomeraţi, la un loc, şi trebuie o morală puritană ca să menţii stabil sistemul de familie în asemenea condiţii.

— Vrei să spui că toată lumea are un partener, atât?

— Nu, zise Baley. Ca să fiu cinstit, nu e aşa. Dar există grija ca abaterile să nu se afle, astfel încât toată lumea să poată… să poată…

— Pretinde că nu ştie?

— Ei bine, da, dar în cazul ăsta…

— Totul va fi atât de public, încât nimeni nu se va putea preface că nu ştie… iar soţia ta se va mânia şi te va lovi.

— Nu, n-o să mă lovească, dar o să-i fie ruşine, ceea ce e mai rău. Şi mie îmi va fi ruşine, şi fiului meu. Situaţia mea socială va suferi şi… Gladia, dacă nu înţelegi, nu înţelegi, dar spune-mi că nu vei vorbi despre lucrurile astea, aşa cum fac Aurorienii.

Îşi dădea seama că se făcea de râs. Gladia spuse, gânditoare:

— Nu vreau să te necăjesc, Elijah. Ai fost bun cu mine şi nu vreau să fiu rea cu tine, dar — îşi ridică braţele, deznădăjduită — manierele Pământene sunt aşa de lipsite de sens.

— Fără îndoială. Totuşi, eu trebuie să trăiesc cu ele… aşa cum ai trăit tu cu cele Solariene.

— Da.

Chipul i se întunecă, amintindu-şi. Apoi spuse:

— Iartă-mă, Elijah. Sincer, îmi cer scuze. Vreau ce nu pot avea şi mă răzbun pe tine.

— E în ordine.

— Nu, nu e în ordine. Te rog, Elijah, trebuie să-ţi explic ceva. Nu cred că înţelegi ce s-a întâmplat noaptea trecută. Ai să fii cu atât mai jenat dacă eu înţeleg?

Baley se întrebă ce-ar zice şi ce-ar face Jessie dacă ar auzi discuţia asta. Îşi dădea seama că mintea lui ar trebui să fie la confruntarea cu Preşedintele, care era iminentă, şi nu la propria lui dilemă conjugală. Ar trebui să se gândească la pericolul pentru Pământ şi nu la cel pentru nevasta lui, dar, în realitate, el se gândea la Jessie.

Spuse:

— Probabil că mă voi jena, dar, oricum, explică-mi.

Gladia îşi mută singură scaunul, fără să cheme un robot pentru asta. El aşteptă, nervos, neoferindu-se să i-l mute chiar el. Ea îşi puse scaunul chiar lângă al lui, dar îndreptat invers, astfel încât, când se aşeză, îl privi pe Baley în faţă. În acelaşi timp, îşi puse mâna mică într-a lui, iar el îşi simţi propria mână apăsând-o pe a ei.

— Vezi, spuse ea, nu mă tem de atingere. Am depăşit etapa în care tot ce puteam face era să-ţi ating uşor obrazul, pentru o clipă.

— Aşa o fi, dar asta nu te mai afectează aşa de mult ca atunci, Gladia, nu-i aşa?

Ea încuviinţă:

— Nu, nu mă mai afectează la fel, dar îmi place oricum. Cred că asta înseamnă, de fapt, un progres. Faptul că am fost răscolită de o atingere de o clipă arată cât de anormal am trăit şi cât de mult timp. Acum e mai bine. Pot să-ţi spun cum? Ceea ce am spus până acum e numai prologul.

— Spune-mi.

— Aş vrea să fim în pat şi să fie întuneric. Aş putea vorbi mai liber.

— Stăm pe scaune şi e lumină, Gladia, dar te ascult.

— Da… Pe Solaria, Elijah, nu se vorbea despre sex. Ştii asta.

— Da, ştiu.

— N-am simţit nimic, în adevăratul sens al cuvântului. De câteva ori — numai de câteva — soţul meu s-a apropiat de mine, din datorie. N-o să-ţi povestesc cum a fost, dar crede-mă dacă îţi spun, acum când privesc înapoi, că a fost mai rău decât nimic.

— Te cred.

— Dar ştiam despre sex. Citisem despre el. Discutam cu alte femei, uneori, şi toate spuneau că asta era o obligaţie înfiorătoare pe care trebuia s-o suporte Solarienele. Dacă aveau copii, atâţia cât le permitea cota lor, spuneau întotdeauna că sunt încântate că nu mai trebuie să aibă de-a face cu sexul.

— Le-ai crezut?

— Sigur că da. N-auzisem niciodată altceva şi puţinele informaţii non-Solariene pe care le citisem erau considerate denaturări. Am crezut şi asta. Soţul meu a găsit nişte cărţi pe care le aveam, le-a numit pornografie şi a pus să fie distruse. Şi pe urmă, ştii, oamenii pot fi făcuţi să creadă orice. Cred că femeile Solariene credeau ce spun şi că, într-adevăr, dispreţuiau sexul. Păreau foarte sincere şi m-au făcut să cred că era ceva în neregulă cu mine, pentru că eu aveam un soi de curiozitate şi sentimente ciudate pe care nu le puteam înţelege.

— Pe atunci, nu foloseai roboţii?

— Nu, nu mi-a dat în gând. Nici alt obiect fără viaţă. Se zvonea despre lucruri din astea, dar cu asemenea groază — sau groază prefăcută — încât nici n-aş fi visat să fac aşa ceva. Bineînţeles, aveam vise şi, uneori, mă trezea ceva despre care îmi dau seama că trebuie să fi fost orgasme incipiente. Niciodată nu le-am înţeles, nici n-am îndrăznit să vorbesc despre ele. De fapt, îmi era foarte ruşine. Mai rău, eram înspăimântată de plăcerea pe care mi-o produceau. Şi pe urmă am venit, desigur, pe Aurora.

— Mi-ai povestit despre asta. Actul sexual cu Aurorienii nu a fost satisfăcător.

— Da. Asta m-a făcut să cred că, de fapt, Solarienii aveau dreptate. Actul sexual nu semăna deloc cu visele mele. De-abia la Jander mi-am dat seama. Pe Aurora nu se face sex, ci… coregrafie. Fiecare pas este dictat de modă, de la metoda de apropiere până la momentul despărţirii. Nimic nu este neaşteptat, spontan. Pe Solaria, pentru că exista atât de puţin sex, nu se dăruia şi nu se primea nimic. Iar pe Aurora, actul sexual era atât de stilizat încât, în final, nici aici nu se dăruia şi nu se primea nimic. Înţelegi?

— Nu sunt sigur, Gladia, pentru că n-am încercat niciodată actul sexual cu o femeie de pe Aurora, sau, mai bine zis, pentru că nu sunt un bărbat de pe Aurora. Dar nu trebuie să-mi explici. Am o idee vagă despre ceea ce vrei să spui.

— Eşti grozav de stânjenit, nu-i aşa?

— Nu într-atât, încât să nu pot asculta.

— Dar apoi l-am întâlnit pe Jander şi am învăţat să mă folosesc de el. El nu era un bărbat de pe Aurora. Singurul lui scop, singurul lui scop posibil, era să-mi facă plăcere. El dăruia iar eu primeam şi, pentru prima oară, am simţit actul sexual aşa cum ar trebui simţit. Asta înţelegi? Îţi poţi da seama ce înseamnă să înţelegi, dintr-o dată, că nu eşti nebună, depravată sau perversă, că nici măcar nu te înşeli — ci să ştii că eşti femeie şi ai un partener care te satisface?

— Cred că-mi pot da seama.

— Şi apoi, după un timp scurt, să mi se ia totul. Am crezut… Am crezut… ca ăsta e sfârşitul. Eram condamnată. Niciodată, în secole de viaţă, nu voi mai avea o relaţie sexuală bună. Că nu avusesem până atunci era destul de rău. Dar să o primesc pe neaşteptate şi să o am, apoi, dintr-o dată, să o pierd şi să mă întorc la nimic — asta era de nesuportat… Înţelegi, acum, cât de importantă a fost noaptea trecută?

— Dar de ce eu, Gladia? De ce nu altcineva?

— Nu, Elijah, trebuia să fii tu. Am venit şi te-am găsit, Giskard şi cu mine, şi erai neajutorat. Într-adevăr neajutorat. Nu erai inconştient, dar nu-ţi stăpâneai corpul. A trebuit să fii ridicat, dus şi pus în maşină. Eram acolo când tu erai încălzit şi tratat, îmbăiat şi uscat, neajutorat tot timpul. Roboţii s-au descurcat de minune, cu intenţia de a avea grijă de tine şi de a te feri de rău, dar fără nici un sentiment. În schimb, eu am urmărit totul şi am simţit.

Baley îşi înclină capul, scrâşnind din dinţi la gândul că toată lumea îl văzuse neajutorat. Se simţise bine când se întâmplase, dar acum nu simţea decât nemulţumirea pentru că fusese văzut în asemenea stare.

Ea continuă:

— Am vrut să fac totul pentru tine. I-am invidiat pe roboţi pentru că aveau dreptul să fie buni cu tine — şi să dăruiască. Şi când m-am închipuit pe mine făcând asta, am simţit o excitaţie sexuală puternică, aşa cum nu mai simţisem de la moartea lui Jander. Şi mi-am dat seama că singura dată când avusesem o relaţie sexuală reuşită n-am făcut decât să iau. Jander îmi dăruia tot ce doream, dar nu primea niciodată. Era incapabil să primească, pentru că singura lui plăcere era să-mi facă mie pe plac. Şi nu mă gândisem niciodată să dăruiesc, pentru că fusesem crescută de roboţi şi ştiam că ei nu pot primi. Şi, în timp ce priveam, mi-am dat seama că nu cunosc decât jumătate din actul sexual, şi am vrut cu disperare să cunosc şi cealaltă jumătate. Dar apoi, la cină, când îţi mâncai supa, păreai refăcut, păreai puternic. Erai destul de puternic să mă consolezi pe mine şi, pentru că avusesem acel sentiment pentru tine, în timp ce ţi se purta de grijă, nu m-am mai temut că eşti de pe Pământ şi am vrut să mă îmbrăţişezi. Am vrut. Dar chiar în timp ce mă ţineai în braţe am avut o senzaţie de pierdere, pentru că primeam din nou şi nu dădeam. Iar tu mi-ai spus „Gladia, te rog, trebuie să stau jos.” O, Elijah, a fost cel mai frumos lucru pe care mi-l puteai spune.

Baley simţi că se înroşeşte:

— Atunci m-a jenat îngrozitor. Mărturisirea slăbiciunii.

— Tocmai asta doream. Dorinţa m-a înnebunit. Te-am obligat să te culci şi am venit la tine şi, pentru prima oară în viaţă, am dăruit. N-am primit nimic. lar blestemul lui Jander s-a dus, pentru că ştiam că nici el nu fusese destul. Trebuie să fie posibil să primeşti şi să dăruieşti. Şi una, şi alta… Elijah, rămâi cu mine.

Baley dădu din cap:

— Gladia, dacă mi-aş rupe inima în două, n-aş putea schimba ceva. Nu pot rămâne pe Aurora. Trebuie să mă întorc pe Pământ. Tu nu poţi veni pe Pământ.

— Elijah, şi dacă pot veni pe Pământ?

— De ce spui asemenea absurdităţi? Chiar dacă ai putea, eu voi îmbătrâni repede şi în curând nu-ţi voi mai fi de folos. În douăzeci de ani, cel mult treizeci, eu voi fi bătrân, probabil mort, în timp ce tu vei rămâne aşa cum eşti secole întregi.

— Dar tocmai asta e, Elijah. Pe Pământ mă voi molipsi de bolile voastre şi voi îmbătrâni şi eu repede.

— Nu cred că vrei aşa ceva. În afară de asta, bătrâneţea nu e o boală. Numai că te vei îmbolnăvi foarte repede şi vei muri. Gladia, poţi găsi alt bărbat.

— Un Aurorian? Vorbise cu dispreţ.

— Îi poţi învăţa. Acum, când ştii cum să primeşti şi să dăruieşti, învaţă-i cum să facă şi una, şi alta.

— Dacă îi învăţ, ei vor învăţa?

— Unii, da. Cu siguranţă că da. Ai aşa de mult timp să găseşti pe cineva care să înveţe. Este… („Nu”, se gândi, „nu e bine să vorbesc de Gremionis acum, dar poate dacă va veni la ea — mai puţin politicos şi cu mai multă hotărâre…” )

Ea păru că se gândeşte:

— E posibil?

Apoi, privindu-l pe Baley cu ochii ei albastru-cenuşii umezi:

— O, Elijah, nu-ţi aminteşti de nimic din ce s-a întâmplat noaptea trecută?

— Trebuie să recunosc, spuse Baley puţin cam trist, că unele lucruri sunt supărător de neclare.

— Dacă ţi-ai aminti, n-ai dori să mă părăseşti.

— Nu vreau să te părăsesc, Gladia. Numai că aşa trebuie.

— Şi pe urmă, zise ea, păreai atât de fericit, de împăcat. M-am cuibărit pe umărul tău şi am simţit cum îţi bate inima, la început repede, apoi din ce în ce mai încet, numai că te-ai sculat imediat. Ţii minte asta?

Baley tresări şi se trase puţin înapoi, privind-o înnebunit în ochi:

— Nu, nu-mi amintesc asta. Ce vrei să spui? Ce am făcut?

— Ţi-am spus. Te-ai sculat dintr-o dată.

— Da, şi pe urmă?

Inima îi bătea repede, probabil la fel de repede ca în noaptea trecută. De trei ori, ceva care semăna cu adevărul venise la el, dar prima şi a doua oară fusese absolut singur. A treia oară, noaptea trecută, fusese Gladia cu el. Avusese un martor.

Gladia răspunse:

— Nimic altceva, zău. Eu am spus: „Ce este, Elijah?” dar nu mi-ai dat atenţie. Ai spus: „Ştiu. Ştiu.” Nu vorbeai clar şi priveai în toate părţile. Era puţin înspăimântător.

— Asta-i tot ce-am spus? Pe lehova, Gladia! Altceva n-am spus?

Gladia se încruntă:

— Nu-mi amintesc. Dar pe urmă te-ai întins la loc, iar eu am spus: „Nu te teme, Elijah. Nu te teme. Acum eşti în siguranţă.” Şi te-am mângâiat, iar tu te-ai culcat la loc şi ai adormit… şi ai sforăit… N-am auzit pe nimeni sforăind vreodată, dar asta trebuie să fi fost… Gândul o distră vizibil.

Baley zise:

— Ascultă-mă, Gladia. Ce am spus? „Ştiu. Ştiu.” N-am spus şi ce ştiu?

Ea se încruntă din nou:

— Nu. Nu-mi amintesc. Stai, ai spus ceva foarte încet. Ai spus: „El a fost acolo mai întâi.”

— „El a fost acolo mai întâi.” Asta am spus?

— Da. Am crezut că vrei să spui că Giskard a fost acolo înaintea celorlalţi roboţi, că încercai să-ţi învingi temerile că vei fi răpit, că retrăiai amintirea furtunii. Da! De asta te-am mângâiat şi am spus: „Nu te teme, Elijah. Eşti în siguranţă acum.”, până ce te-ai liniştit.

— „El a fost acolo mai întâi.” „El a fost acolo mai întâi.” Acum nu mai uit. Gladia, mulţumesc pentru noaptea trecută. Mulţumesc că îmi vorbeşti acum.

Gladia zise:

— E curios când spui că Giskard te-a găsit primul. Te-a găsit. Ştii doar.

— Nu poate fi asta, Gladia. Trebuie să fie ceva ce nu ştiu, dar reuşesc să descopăr doar când mintea îmi este absolut relaxată.

— Dar ce înseamnă, atunci?

— Nu sunt sigur, dar dacă asta am spus, trebuie să însemne ceva. Şi am o oră şi ceva să descopăr.

Se ridică:

— Acum trebuie să plec.

Făcuse câţiva paşi spre uşă, dar Gladia alergă la el şi-l îmbrăţişă cu braţele:

— Aşteaptă, Elijah.

Baley şovăi, apoi se aplecă să o sărute. Rămaseră îmbrăţişaţi multă vreme.

— Te voi mai vedea, Elijah?

Baley răspunse cu tristeţe:

— Nu ştiu. Aşa sper.

Şi plecă să-i caute pe Daneel şi pe Giskard, ca să se pregătească pentru confruntarea ce urma.

73

Baley străbătu tot trist pajiştea lungă până la locuinţa lui Fastolfe. Roboţii mergeau de o parte şi de cealaltă. Daneel părea în largul lui, dar Giskard, credincios programării lui şi evident incapabil să se relaxeze, supraveghea în continuare împrejurimile.

— Cum îl cheamă pe Preşedintele Adunării Legislative, Daneel? întrebă Baley.

— Nu ştiu, partenere Elijah. De câte ori am auzit vorbindu-se de el, nu i se spunea decât „Preşedintele”. I se spune „Domnule Preşedinte”.

Giskard spuse:

— Îl cheamă Rutilan Horder, domnule, dar numele nu îi este niciodată pomenit oficial. Se foloseşte numai titulatura. Asta dă aparenţa de continuitate pentru guvern. Cei care deţin postul au, fiecare în parte, durate ale mandatului fixe, dar „Preşedintele” există întotdeauna.

— Şi actualul Preşedinte câţi ani are?

— E foarte bătrân, domnule. Trei sute treizeci şi unu, zise Giskard, care avea statisticile pregătite.

— E sănătos?

— N-am informaţii despre vreo boală, domnule.

— Are vreo trăsătură de caracter deosebită, pentru care ar fi bine să fiu pregătit?

Asta păru să-l blocheze pe Giskard. După o pauză, spuse:

— E greu să vă spun, domnule. Este la al doilea mandat. Este considerat un Preşedinte eficient, care munceşte din greu şi obţine rezultate.

— Este iute la mânie? Răbdător? Dominator? Înţelegător?

— Trebuie să vă daţi singur seama de asta, domnule, răspunse Giskard.

Daneel zise:

— Partenere Elijah, Preşedintele este mai presus de ataşamentul faţă de o cauză. Este drept şi nepărtinitor, prin definiţie.

— Sunt sigur de asta, bombăni Baley, dar definiţiile sunt abstracte, ca şi „Preşedintele”, în timp ce Preşedinţii individuali — cu nume — sunt concreţi şi pot avea minţi pe măsură.

Dădu din cap. Ar fi jurat că şi mintea lui era concretă, în mare măsură. După ce se gândise de trei ori la ceva şi de trei ori pierduse acel „ceva”, acum era confruntat cu propriul comentariu făcut când avusese gândul şi tot nu îl ajuta la nimic. „El a fost acolo mai întâi.” Cine fusese acolo mai întâi? Când? Nu avea nici un răspuns.

74

Baley îl găsi pe Fastolfe aşteptându-l la uşa locuinţei lui, cu un robot lângă el, ce părea cuprins de o agitaţie nerobotică, de parcă n-ar fi fost în stare să-şi îndeplinească rolul de a întâmpina un musafir şi asta l-ar fi necăjit.

Dar întotdeauna exista o explicaţie pentru motivaţiile oamenilor şi reacţiile roboţilor. Era clar că nu e vorba de supărare — de nici un fel de sentiment — Ci numai de o uşoară oscilaţie a potenţialelor pozitronice, rezultată din faptul că avea ordin să-i întâmpine şi să-i controleze pe toţi musafirii, iar el nu-şi putea îndeplini sarcina fără să-l împingă pe Fastolfe, dar nici asta n-avea voie să facă, dacă nu era absolută nevoie. Aşa că avea porniri false, una după alta, şi asta îl făcea să pară fără astâmpăr.

Baley se pomeni că-l priveşte pe robot, absent, şi reuşi cu greu să-s, i îndrepte ochii înspre Fastolfe. (Se gândea la roboţi, dar nu ştia de ce.)

— Mă bucur să te văd din nou, dr. Fastolfe, spuse, şi-i întinse mâna.

După întâlnirea cu Gladia, îi era foarte greu să ţină minte că locuitorii Spaţiului nu doreau să aibă contacte fizice cu un Pământean. Fastolfe ezită o clipă, apoi, pentru că educaţia triumfă asupra prudenţei, luă mâna ce i se întinsese, o ţinu uşor şi puţin, apoi îi dădu drumul. Spuse:

— Eu sunt chiar mai încântat să te văd, domnule Baley. Am fost foarte îngrijorat din cauza experienţei prin care ai trecut aseară. Nu a fost o furtună deosebit de puternică, dar unui Pământean trebuie să i se fi părut copleşitoare.

— Deci ştii ce s-a întâmplat?

— Daneel şi Giskard m-au adus la zi în această privinţă. M-aş fi simţit mai bine dacă ei ar fi venit direct aici şi dacă te-ar fi adus, eventual, cu ei, dar hotărârea lor s-a bazat pe faptul că locuinţa Gladiei e mai aproape de locul unde s-a prăbuşit vehiculul aeropurtat şi că ordinele dumitale au fost extrem de puternice, punând siguranţa lui Daneel mai presus de a dumitale. Nu te-au înţeles greşit?

— Nu. Eu i-am obligat să mă părăsească.

— Oare a fost înţelept?

Fastolfe îl conduse înăuntru şi-i arătă un scaun. Baley se aşeză:

— Părea lucrul cel mai bun. Eram urmăriţi.

— Aşa mi-a spus Giskard. Mi-a mai spus şi că…

Baley îl întrerupse:

— Dr. Fastolfe, te rog. Am foarte puţin timp şi trebuie să-ţi pun nişte întrebări.

— Dă-i drumul, te rog, făcu Fastolfe imediat, cu aerul lui obişnuit de politeţe inepuizabilă.

— Se zvoneşte că pui mai presus de orice lucrurile referitoare la funcţionarea creierului, că dumneata…

— Să termin eu, domnule Baley. Că nu voi permite să-mi stea ceva în cale, că sunt absolut fără milă, nu iau în seamă imoralitatea sau răul, nu m-aş da în lături de la nimic, nu aş ierta nimic, totul în numele importanţei pe care o au lucrările mele.

— Da.

— Cine ţi-a spus asta, domnule Baley? întrebă Fastolfe.

— Are vreo importanţă?

— Poate că nu. În plus, nu-i greu de ghicit. E vorba de fiica mea, Vasilia. Sunt sigur de asta.

Baley zise:

— Poate. Ceea ce vreau să ştiu este dacă e corectă această apreciere a caracterului dumitale.

Fastolfe zâmbi cu tristeţe:

— Aştepţi un răspuns corect de la mine, despre propriul meu caracter? Într-un fel, acuzaţiile care mi se aduc sunt adevărate. Într-adevăr, îmi consider lucrările cea mai importantă problemă care există şi am, într-adevăr, tendinţa să sacrific, pentru ele, orice mi-ar sta în cale. Totuşi, n-o fac. Nu sunt în stare. Şi neg mai ales acuzaţia că l-am ucis pe Jander pentru că asta m-ar ajuta să progresez în studiul meu asupra creierului uman. Nu e adevărat. Nu l-am ucis pe Jander.

Baley zise:

— Ai sugerat să fiu supus unui Test Psihic, pentru a obţine informaţii din creierul meu, pe care, altfel, nu le pot da. Te-ai gândit cumva că, dacă te-ai supune dumneata unui Test Psihic, ţi-ai putea demonstra nevinovăţia?

Fastolfe dădu din cap gânditor:

— Îmi închipui că Vasilia ţi-a sugerat că e o dovadă a vinovăţiei mele faptul că nu m-am oferit să fiu supus unui Test Psihic. Nu este aşa. Un Test Psihic e periculos şi sunt la fel de temător să mă supun lui, cum eşti şi dumneata. Şi totuşi, aş fi făcut-o, în ciuda temerilor mele, dacă asta n-ar fi fost ceea ce adversarii mei abia aşteaptă de la mine. Ei sunt împotriva oricărei dovezi a nevinovăţiei mele, iar Testul Psihic nu este un instrument suficient de fin pentru a o demonstra convingător. Dar ceea ce ar obţine prin folosirea Testului, ar fi informaţii despre teoria şi proiectarea roboţilor cu aspect uman. Asta vor ei şi asta n-o să le dau eu.

Baley zise:

— Foarte bine. Mulţumesc, dr. Fastolfe.

— N-ai pentru ce, spuse Fastolfe. Şi acum, dacă-mi dai voie să revin la ce spuneam, Giskard a povestit că, după ce ai fost lăsat singur în vehiculul aeropurtat, ai fost acostat de nişte roboţi ciudaţi. Cel puţin, ai vorbit de nişte roboţi ciudaţi, destul de incoerent, după ce ai fost găsit inconştient şi expus furtunii.

— Roboţii cei ciudaţi m-au acostat, într-adevăr, dr. Fastolfe. Am reuşit să-i deviez şi să-i alung, dar m-am gândit că e mai bine să părăsesc vehiculul, decât să aştept întoarcerea lor. Poate că nu m-am gândit bine când am luat această hotărâre. Giskard spune că nu.

Fastolfe zâmbi:

— Giskard are un mod simplist de a vedea Universul. Ai idee câţi roboţi erau?

Baley se agită şi păru că nu-şi găseşte locul pe scaun. Întrebă:

— Încă n-a sosit Preşedintele?

— Nu, dar va veni dintr-o clipă în alta. La fel şi Amadiro, conducătorul Institutului, pe care, mi-au povestit roboţii, l-ai întâlnit ieri. Nu sunt sigur că a fost bine. L-ai enervat.

— Trebuia să-l văd, dr. Fastolfe, iar el n-a părut nervos.

— Ăsta nu e un indiciu pentru Amadiro. Ca urmare a ceea ce el numeşte calomnii şi întinarea insuportabilă a reputaţiei profesionale, a forţat mâna Preşedintelui.

— În ce fel?

— Treaba Preşedintelui este să încurajeze întâlnirea părţilor în litigiu şi ajungerea la un compromis. Dacă Amadiro vrea să mă întâlnească, Preşedintele nu poate împiedica asta prin definiţie, cu atât mai mult s-o interzică. Trebuie să ţină şedinţa şi, dacă Amadiro are destule dovezi împotriva dumitale — şi e uşor să găseşti dovezi împotriva unui Pământean — asta va pune capăt investigaţiei.

— Dr. Fastolfe, poate că nu trebuia să chemi un Pământean în ajutor, ştiind cât suntem noi de vulnerabili.

— Poate că nu, domnule Baley, dar nu m-am putut gândi la altcineva. Nici acum nu pot, aşa că trebuie să las pe seama dumitale să-l convingi pe Preşedinte referitor la punctul nostru de vedere… dacă poţi.

— Răspunderea este a mea? întrebă Baley posomorât.

— În întregime a dumitale, spuse Fastolfe calm.

Baley întrebă:

— Doar noi patru vom fi prezenţi?

Fastolfe răspunse:

— De fapt, noi trei: Preşedintele, Amadiro şi cu mine. Noi suntem personajele principale şi factorii care provoacă neînţelegeri, ca să spun aşa. Dumneata te vei afla acolo ca o a patra parte, domnule Baley, doar tolerată. Preşedintele îţi poate ordona să pleci după plac, aşa că sper că nu vei face nimic pentru a-l supăra.

— Voi încerca să nu fac, dr. Fastolfe.

— De exemplu, domnule Baley, nu-i întinde mâna… dacă îmi ierţi grosolănia.

Baley simţi cum se aprinde, amintindu-şi de gestul făcut cu puţin timp în urmă:

— N-o să i-o întind.

— Şi fii extraordinar de politicos. Nu face acuzaţii la mânie. Nu insista asupra declaraţiilor pentru care nu există dovezi…

— Adică să nu forţez pe nimeni să se trădeze. Pe Amadiro, de exemplu.

— Da, să nu faci asta. Ar însemna o calomnie şi ne-ar trage înapoi. Deci, fii politicos! Dacă politeţea ascunde un atac, n-o să ne certăm din pricina asta. Şi încearcă să nu vorbeşti dacă nu ţi se vorbeşte.

Baley zise:

— Cum se face, dr. Fastolfe, că acum îmi dai atâtea sfaturi pline de grijă şi nu m-ai prevenit mai demult despre pericolul calomniei.

— Vina este, într-adevăr, a mea, spuse dr. Fastolfe. Pentru mine însemna ceva atât de elementar, încât nici nu m-am gândit că trebuie explicat.

Baley mârâi:

— Da, mi-am închipuit eu.

Fastolfe îşi înălţă capul brusc:

— Aud un vehicul aeropurtat afară. Mai mult, aud paşii unui robot din personalul meu, îndreptându-se către intrare. Presupun că Preşedintele şi Amadiro sunt foarte aproape.

— Împreună? întrebă Baley.

— Fără îndoială. Înţelegi, Amadiro a sugerat ca locuinţa mea să fie locul de întâlnire, acordându-mi astfel avantajul terenului propriu. Deci, el va avea ocazia de a se oferi, din aşa-zisă politeţe, să-l invite pe Preşedinte să-l aducă aici. La urma urmei, ei trebuie să vină aici amândoi. Asta îi va da lui câteva minute de discuţie cu Preşedintele între patru ochi, în care să-şi impună punctul de vedere.

— Nu prea e cinstit, zise Baley. Nu puteai împiedica asta?

— N-am vrut s-o fac. Amadiro îşi asumă un risc calculat. El ar putea spune ceva care să-l enerveze pe Preşedinte.

— Preşedintele este deosebit de nervos, de felul lui?

— Nu. Nu mai mult decât oricare alt Preşedinte aflat în cel de-al cincelea deceniu al mandatului său executiv. Totuşi, obligaţia de a respecta cu stricteţe protocolul, de a nu fi părtinitor şi faptul că dispune de puteri absolute, toate acestea duc inevitabil la o anumită nervozitate. Iar Amadiro nu este întotdeauna înţelept. Zâmbetul lui jovial, dinţii albi, bonomia care se revarsă pot fi extrem de iritante când cei asupra cărora le risipeşte nu sunt bine dispuşi, dintr-un motiv oarecare… Dar trebuie să mă duc să-i întâmpin, domnule Baley, şi să ofer ceea ce sper să fie o versiune mai substanţială a farmecului. Te rog să rămâi aici şi să nu te mişti de pe acel scaun.

Baley n-avea, acum, altceva de făcut decât să aştepte. Se gândi, fără nici o legătură, că se afla pe Aurora doar de cincizeci de ore standard.