Roboţii de pe Aurora

75

Preşedintele era scund, surprinzător de scund. Amadiro era mai înalt decât el cu aproape treizeci de centimetri. Totuşi, când toată lumea se aşeză, Preşedintele nu era mult mai scund decât ceilalţi. Într-adevăr, era îndesat, cu pieptul şi umerii largi, în aceste condiţii părând că-i domină pe toţi. Şi capul îi era mare, dar chipul îi era încreţit şi răvăşit de vârstă. Ridurile nu erau de felul celor provocate de râs. Simţeai că îi sunt imprimate pe obraji şi pe frunte de exercitarea puterii. Părul îi era alb şi rar, şi era chel în punctul în care ar fi avut un vârtej. Vocea se potrivea înfăţişării — gravă şi hotărâtă. Poate că vârsta îi mai furase puţin din timbru şi îi împrumutase puţină asprime, dar la un Preşedinte (se gândi Baley) asta mai degrabă ajuta, decât deranja.

Fastolfe trecu prin întregul ritual de întâmpinare, făcu schimb de replici banale şi oferi mâncare şi băutură. În tot acest timp, intrusul nu a fost pomenit şi nimeni nu l-a observat. De-abia după ce preliminariile au luat sfârşit şi când toată lumea s-a aşezat, a fost prezentat Baley (aflat ceva mai departe de centru decât ceilalţi).

El spuse:

— Domnule Preşedinte, fără să întindă mâna.

Apoi, cu un gest al mâinii care voia să însemne încuviinţare, zise:

— Şi, desigur, l-am cunoscut pe dr. Amadiro.

Zâmbetul lui Amadiro nu dispăru la tonul puţin insolent al lui Baley.

Preşedintele, care nu băgă în seamă salutul lui Baley, îşi puse câte o mână pe fiecare genunchi, cu degetele răsfirate, şi zise:

— Să începem şi să vedem dacă nu putem face această întâlnire cât mai scurtă şi cât mai productivă cu putinţă. Mai întâi o să accentuez că vreau să trec peste această problemă a comportării necorespunzătoare — sau a posibilei comportări necorespunzătoare — a unui Pământean şi să ajung direct în miezul lucrurilor. Iar când spun miezul lucrurilor, nu mă refer la arhicunoscuta poveste a robotului. Întreruperea activităţii unui robot este o chestiune de competenţa tribunalele civile; poate fi considerată o încălcare a drepturilor de proprietate şi urmată de o amendă, dar nu mai mult. În plus, dacă se va dovedi că dr. Fastolfe l-a făcut inoperant pe robotul Jander Panell, la urma urmei e vorba de un robot proiectat, construit şi verificat chiar de el, al cărui proprietar era la data imobilizării lui. S-ar putea să nu se aplice nici o amendă, deoarece o persoană e liberă să facă orice vrea cu bunul propriu. Ceea ce este, într-adevăr, în litigiu e problema explorării şi colonizării Galaxiei: fie noi, cei de pe Aurora, le înfăptuim singuri, fie în colaborare cu alte Lumi din Spaţiu, fie le lăsăm pe seama Pământului. Dr. Amadiro şi Globaliştii sunt de părere că Aurora trebuie să poarte singură această sarcină; dr. Fastolfe doreşte s-o lase Pământului. Dacă putem reglementa această problemă, atunci afacerea cu robotul poate fi lăsată pe seama tribunalelor civile, iar chestiunea comportării Pământeanului va fi, probabil, în litigiu, şi noi vom putea scăpa de el, pur şi simplu. Deci, voi începe prin a întreba dacă dr. Amadiro este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Fastolfe, pentru a înlătura neînţelegerea sau dacă dr. Fastolfe este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Amadiro, având în vedere acelaşi scop.

Se opri şi aşteptă.

Amadiro spuse:

— Îmi pare rău, domnule Preşedinte, dar trebuie să insist ca Pământenii să se limiteze la planeta lor, iar Galaxia să fie colonizată numai de Aurorieni. Totuşi, aş putea face un compromis, îngăduind altor Lumi din Spaţiu să împartă colonizarea cu noi, dacă asta ar înlătura conflictul inutil dintre noi.

— Înţeleg, spuse Preşedintele. Având în vedere această declaraţie, dr. Fastolfe, renunţi la punctul dumitale de vedere?

Fastolfe zise:

— Compromisul doctorului Amadiro nu prea are fundament, domnule Preşedinte. Sunt gata să ofer un compromis mai important. De ce n-ar fi deschise Lumile Galaxiei celor din Spaţiu şi Pământenilor, deopotrivă? Galaxia este mare şi ar fi loc pentru toţi. Sunt gata să accept o asemenea soluţie.

— Fără îndoială, vorbi Amadiro repede, pentru că nu e nici un compromis. Populaţia de peste opt miliarde de locuitori a Pământului este cu mai mult de jumătate mai mare decât populaţia tuturor Lumilor din Spaţiu la un loc. Pământenii trăiesc puţin şi sunt obişnuiţi să-şi înlocuiască repede pierderile. Nu au respectul nostru pentru viaţa individului. Se vor înghesui în noile Lumi cu orice chip, înmulţindu-se ca insectele, şi vor ocupa Galaxia înainte ca noi să începem ceva. A oferi Pământenilor o şansă presupus egală în faţa Galaxiei înseamnă să le dăm Galaxia — şi asta nu înseamnă echitate. Pământenii trebuie să se limiteze la Pământ.

— Şi dumneata ce ai de spus in legătură cu asta, dr. Fastolfe? întrebă Preşedintele.

Fastolfe oftă:

— Părerile mele sunt la dosar. Sunt sigur că nu trebuie să le repet. Dr. Amadiro se gândeşte să folosească roboţi cu aspect uman pentru a construi Lumile colonizate în care vor pătrunde, apoi, oamenii de pe Aurora, la cheie, dar nici măcar nu are roboţii cu aspect uman. Nu-i poate construi, şi proiectul n-ar merge, chiar dacă i-ar avea. Nu este posibil nici un compromis, dacă dr. Amadiro nu este de acord cu principiul că Pământenilor trebuie să li se permită cel puţin să ia parte la colonizarea Lumilor noi.

— Atunci, nu este posibil nici un compromis, zise Amadiro.

Preşedintele păru nemulţumit:

— Mă tem că unul dintre voi trebuie să cedeze. Nu vreau ca Aurora să fie sfâşiată de pasiuni din cauza unei probleme atât de importante.

Îl privi indiferent pe Amadiro, cu o expresie care nu însemna nici aprobare, nici dezaprobare:

— Intenţionezi să foloseşti imobilizarea robotului Jander ca argument împotriva părerii lui Fastolfe, nu-i aşa?

— Da, zise Amadiro.

— Un argument pur şi simplu emoţional. Ai de gând să declari că Fastolfe încearcă să-ţi desfiinţeze părerea, făcându-i pe roboţii cu aspect uman să pară mai puţin folositori decât sunt în realitate.

— Asta este exact ceea ce el încearcă să facă…

— Calomnie! aruncă Fastolfe, încet.

— Nu şi dacă o dovedesc, şi pot s-o dovedesc, spuse Amadiro. Poate că argumentul este emoţional, dar va fi eficient. Înţelegeţi asta, nu-i aşa, domnule Preşedinte? Părerea mea va câştiga, fără îndoială, dar lupta va crea neplăceri. V-aş sugera să-l convingeţi pe dr. Fastolfe să accepte o înfrângere inevitabilă şi să scutească Aurora de enorma tristeţe a unui spectacol care va slăbi poziţia noastră printre Lumile din Spaţiu şi ne va clătina încrederea în noi înşine.

— Cum poţi dovedi că dr. Fastolfe a scos robotul din funcţiune?

— Chiar el recunoaşte că este singura fiinţă umană care ar fi putut s-o facă. Ştiţi asta.

— Ştiu, spuse Preşedintele, dar voiam să te aud pe dumneata spunând-o, nu în circumscripţia dumitale electorală, nu în mass-media, ci mie personal. Şi ai făcut-o.

Se întoarse către Fastolfe:

— Şi dumneata ce spui, dr. Fastolfe? Eşti singurul om care ar fi putut distruge robotul?

— Fără să las urme fizice? După câte ştiu, da. Nu cred că dr. Amadiro este atât de talentat în robotică pentru a face asta şi sunt uluit că, după ce şi-a întemeiat Institutul de Robotică, este aşa de nerăbdător să-şi declare propria incapacitate, a sa şi a angajaţilor săi — şi încă în public.

Preşedintele oftă:

— Nu, dr. Fastolfe. Fără trucuri retorice acum. Să ne dezbărăm de ironie şi de subtilităţi. Care este apărarea dumitale?

— Păi atât, că nu i-am făcut rău lui Jander. Nu spun că i-a făcut cineva. A fost o întâmplare — a funcţionat principiul nesiguranţei asupra conexiunilor pozitronice. Se poate întâmpla des. Dr. Amadiro să admită că a fost o întâmplare, nimeni să nu fie acuzat fără dovezi, şi atunci vom putea discuta fondul propunerile divergente referitoare la colonizare.

— Nu, spuse Amadiro. Şansa unei distrugeri accidentale este prea mică pentru a fi luată în seamă, mult mai mică decât şansa ca dr. Fastolfe să fie răspunzător — cu atât mai mică, cu cât ignorarea faptului că dr. Fastolfe e vinovat ar însemna iresponsabilitate. Nu voi renunţa şi voi câştiga. Domnule Preşedinte, dumneavoastră ştiţi că eu voi câştiga şi cred că singura măsură raţională care se poate lua este să-l obligaţi pe dr. Fastolfe să-şi recunoască înfrângerea în interesul unităţii globale.

Fastolfe zise repede:

— Şi asta mă aduce la problema investigaţiei pe care i-am cerut domnului Baley, de pe Pământ, să o întreprindă.

Iar Amadiro spuse la fel de repede:

— O acţiune la care m-am opus când a fost sugerată prima oară. Poate că Pământeanul este un investigator bun, dar nu este obişnuit cu Aurora şi nu poate realiza nimic aici. Nimic, în afară de a împrăştia calomnii şi de a pune Aurora într-o lumină nedemnă şi ridicolă faţă de Lumile din Spaţiu. Fragmente satirice referitoare la această problemă au fost transmise pe vreo şase programe de actualităţi importante din Spaţiu, pe hiperunde, în tot atâtea Lumi. Înregistrări ale acestora au fost trimise la biroul dumneavoastră.

— Şi mi-au fost aduse la cunoştinţă, spuse Preşedintele.

— Şi s-a bârfit şi aici, pe Aurora, continuă Amadiro. Dacă aţi lăsa investigaţia să continue, asta ar servi numai interesului meu egoist. Pe Fastolfe îl costă sprijinul maselor şi voturile legislatorilor. Cu cât va continua mai mult, cu atât mai sigur voi fi eu de victorie, dar face rău Aurorei şi nu vreau să mă gândesc la siguranţa mea cu preţul răului făcut Lumii mele. Vă sugerez — cu respect — să puneţi capăt investigaţiei, domnule Preşedinte, şi să-l convingeţi pe dr. Fastolfe să fie de acord acum, în mod elegant, cu ceea ce va trebui să accepte până la urmă — cu un preţ mult mai mare.

Preşedintele spuse:

— Sunt de acord că s-ar putea să fi fost o imprudenţă faptul că i s-a permis doctorului Fastolfe să declanşeze această investigaţie. Spun s-ar putea. Recunosc şi că sunt tentat să-i pun capăt. Şi totuşi, Pământeanul — nu dădu nici un semn că ar fi ştiut că Baley se află în încăpere — se află deja aici de mai mult timp…

Se opri, ca şi cum i-ar fi dat lui Fastolfe o şansă de a confirma, iar Fastolfe o prinse, spunând:

— Aceasta e a treia zi a investigaţiei lui, domnule Preşedinte.

— În acest caz, făcu Preşedintele, înainte de a pune capăt acestei investigaţii, cred că ar fi cinstit să întreb dacă până acum există descoperiri importante.

Se opri din nou. Fastolfe îi aruncă o privire iute lui Baley şi îi făcu un semn uşor din cap.

Baley vorbi încet:

— Nu doresc, domnule Preşedinte, să mă amestec neîntrebat. Mi s-a pus o întrebare?

Preşedintele se încruntă. Fără să privească înspre Baley, spuse:

— Îi cer domnului Baley de pe Pământ să ne spună dacă a făcut vreo descoperire importantă.

Baley inspiră adânc. Acum e acum.

76

— Domnule Preşedinte, începu el. Ieri după-masă îl interogam pe dr. Amadiro, care a fost foarte amabil şi eficient cu mine. Când personalul meu şi cu mine am plecat…

— Personalul dumitale? întrebă Preşedintele.

— Am fost însoţit de doi roboţi în toate etapele investigaţiei mele, domnule Preşedinte, zise Baley.

— Roboţi care aparţin doctorului Fastolfe? întrebă Amadiro. Pun întrebarea pentru dosar.

— Pentru dosar, aparţin. Unul este Daneel Olivaw, robot cu aspect uman, iar celălalt, Giskard Reventlov, un robot mai vechi, fără aspect uman.

— Mulţumesc, spuse Preşedintele. Continuă.

— Când am părăsit terenul Institutului, am descoperit că se umblase la vehiculul aeropurtat pe care-l folosisem.

— Se umblase? întrebă Preşedintele uimit. De către cine?

— Nu ştiu, dar s-a întâmplat pe terenul Institutului. Venisem în urma unei invitaţii, aşa că personalul Institutului ştia că suntem acolo. Mai mult, nimeni nu poate veni fără o invitaţie şi fără cunoştinţa personalului de la Institut. Dacă ar fi de imaginat aşa ceva, ar trebui să tragem concluzia că la maşină ar fi putut umbla numai cineva din personalul Institutului, iar asta ar fi, în orice caz, imposibil — doar dacă n-ar fi dat dispoziţie însuşi dr. Amadiro, ceea ce, iarăşi, e de neimaginat.

Amadiro zise:

— Se pare că îţi imaginezi cam multe pe seama inimaginabilului. Vehiculul aeropurtat a fost controlat de un tehnician calificat, care să-şi dea seama dacă, într-adevăr, s-a umblat la el? N-ar fi putut fi o defecţiune? întrebă Amadiro.

— Nu, domnule, dar Giskard, care este capabil să conducă un vehicul aeropurtat şi care l-a condus de multe ori chiar pe acesta, susţine că s-a umblat la el.

— Şi el face parte din personalul doctorului Fastolfe, e programat de el şi-şi primeşte ordinele zilnice de la el, spuse Amadiro.

— Vrei să insinuezi…, începu Fastolfe.

— Nu insinuez nimic, îşi ridică Amadiro o mână, cu un gest blând. Fac doar o declaraţie… pentru dosar.

Preşedintele se agită:

— Îl rog pe domnul Baley de pe Pământ să continue.

Baley zise:

— Când vehiculul aeropurtat s-a prăbuşit, era urmărit de alţii.

— Alţii? întrebă Preşedintele.

— Alţi roboţi. Aceştia au sosit, dar roboţii mei deja plecaseră.

— O clipă, zise Amadiro. În ce stare te aflai dumneata atunci, domnule Baley?

— Nu-mi era prea bine.

— Nu-ţi era prea bine? Eşti Pământean şi eşti obişnuit doar cu viaţa artificială din Oraşele voastre. Nu te simţi bine în aer liber. Nu-i aşa, domnule Baley? întrebă Amadiro.

— Da, domnule.

— Iar în seara trecută se desfăşura o furtună puternică, după cum sunt sigur că îşi aminteşte domnul Preşedinte. N-ar fi mai nimerit să spui că îţi era foarte rău? Că erai aproape inconştient, dacă nu mai rău?

— Îmi era foarte rău, zise Baley în silă.

— Atunci, cum de au plecat roboţii dumitale? întrebă Preşedintele tăios. N-ar fi trebuit să stea cu dumneata, dacă îţi era rău?

— Le-am ordonat să plece, domnule Preşedinte.

— De ce?

— M-am gândit că e mai bine, zise Baley, şi voi explica… dacă mi se îngăduie să continui.

— Continuă.

— Eram, într-adevăr, urmăriţi, pentru că roboţii urmăritori au sosit la scurt timp după ce plecaseră ai mei. Urmăritorii m-au întrebat unde sunt roboţii mei, iar eu le-am spus că i-am trimis de acolo. De abia după aceea m-au întrebat dacă nu mi-e rău. Am spus că nu mi-e rău, iar ei au plecat, continuând să-i caute pe roboţii mei.

— Să-i caute pe Daneel şi Giskard? întrebă Preşedintele.

— Da, domnule Preşedinte. Pentru mine era clar că aveau ordine precise să-i găsească pe roboţi.

— În ce fel era clar?

— Deşi îmi era evident rău, m-au întrebat de roboţi, înainte de a mă întreba cum mă simt. Apoi, mai târziu, m-au abandonat în starea mea proastă ca să-mi caute roboţii. Trebuie să fi primit ordine extrem de precise să-i găsească pe acei roboţi, altfel n-ar fi fost posibil să neglijeze o fiinţă umană evident bolnavă. De fapt, eu am prevăzut acest lucru şi de aceea mi-am trimis roboţii de acolo. Am considerat că e foarte important să-i ţin departe de persoane neautorizate.

Amadiro zise:

— Domnule Preşedinte, pot continua să-i pun întrebări domnului Baley, pentru a demonstra netemeinicia declaraţiei lui?

— Poţi.

Amadiro spuse:

— Domnule Baley. Erai singur după plecarea roboţilor dumitale, nu-i aşa?

— Da, domnule.

— Deci nu există o înregistrare a întâmplărilor? Dumneata nu eşti echipat pentru a le înregistra? Nu ai un dispozitiv de înregistrare?

— Nu, de trei ori, domnule.

— Şi-ţi era rău?

— Da, domnule.

— Erai buimac? Poate-ţi era prea rău ca să-ţi aminteşti cu precizia?

— Nu, domnule. Îmi aduc foarte bine aminte.

— Aşa îţi imaginezi, cred, dar se prea poate să fi delirat şi să fi avut halucinaţii. În aceste condiţii, e clar că e foarte discutabil ce au spus roboţii sau dacă, într-adevăr, a apărut vreun robot.

Preşedintele spuse, gânditor:

— Sunt de acord. Domnule Baley de pe Pământ, presupunând că este exact ceea ce-ţi aminteşti — sau pretinzi că-ţi aminteşti — ce interpretare dai evenimentelor pe care le descrii?

— Evit să vă prezint părerea mea în această problemă, domnule Preşedinte, ca să nu-l calomniez pe onorabilul dr. Amadiro.

— Deoarece vorbeşti la cererea mea şi deoarece observaţiile dumitale se limitează la această încăpere — Preşedintele privi în jur: nişele din pereţi nu erau ocupate de roboţi — nu se pune problema calomnierii, doar dacă nu o să vorbeşti cu răutate.

— În acest caz, domnule Preşedinte, spuse Baley, m-am gândit că ar fi posibil ca dr. Amadiro să mă reţină în biroul lui, discutând probleme cu mine chiar mai mult timp decât era necesar, ca să aibă răgazul să-mi strice maşina, apoi m-a reţinut în continuare, ca să plec după ce s-a stârnit furtuna, asigurându-se, astfel, că în timpul transportului îmi va fi rău. Studiase condiţiile sociale ale Pământului, după cum mi-a spus de câteva ori, aşa că ştia care ar putea fi reacţia mea la furtună. Mie mi s-a părut că planul lui a fost să-i trimită pe roboţi după noi ca să ne ia pe toţi, înapoi, la Institut, aparent ca eu să fiu îngrijit pentru starea de rău, dar de fapt ca să pună mâna pe roboţii doctorului Fastolfe.

Amadiro râse încet:

— Ce motiv aş avea pentru toate astea? Vedeţi, domnule Preşedinte, că e vorba de presupuneri peste presupuneri, care ar fi calomnii în orice tribunal de pe Aurora.

Preşedintele întrebă cu severitate:

— Domnul Baley de pe Pământ are ceva în sprijinul acestor ipoteze?

— O linie de gândire, domnule Preşedinte.

Preşedintele se ridică imediat în picioare, pierzându-şi ceva din prestanţă, de vreme ce avea, de-abia, înălţimea unui scaun:

— Fac o scurtă plimbare, ca să mă gândesc la ceea ce am auzit până acum. Mă întorc imediat.

Ieşi ca să meargă la Personală.

Fastolfe se aplecă înspre Baley, iar Baley îi veni în întâmpinare. (Amadiro îi privi cu nepăsare, ca şi cum pentru el nu conta ce aveau ei să-şi spună unul altuia.)

Fastolfe şopti:

— N-ai ceva mai bun de spus?

Baley răspunse:

— Cred că da, dacă o să am ocazia, dar Preşedintele nu pare să fie înţelegător.

— Nu este. Până acum doar ai înrăutăţit situaţia şi nu m-ar mira să pună capăt acestei discuţii când se va întoarce.

Baley dădu din cap şi-şi privi lung pantofii.

77

Baley încă îşi mai fixa pantofii când se întoarse Preşedintele, se aşeză din nou şi-i aruncă Pământeanului o privire aspră şi posomorâtă.

Zise:

— Domnule Baley de pe Pământ.

— Da, domnule Preşedinte.

— Cred că-mi pierd timpul cu dumneata, dar nu vreau să se spună că n-am ascultat ambele părţi, chiar dacă asta mă făcea să pierd timpul. Îmi poţi da un motiv care ar dovedi că dr. Amadiro s-a purtat în felul nebunesc în care îl acuzi că s-a purtat?

— Domnule Preşedinte, zise Baley, pe un ton aproape disperat, există, într-adevăr, un motiv — unul foarte bun. Se bazează pe faptul că de planul doctorului Amadiro referitor la colonizarea Galaxiei nu se va alege nimic, dacă el şi Institutul lui nu pot fabrica roboţi cu aspect uman. Până acum nu a fabricat nici unul şi nu poate fabrica vreunul. Întrebaţi-l dacă este de acord ca un comitet legislativ să-i examineze Institutul, căutând indicii că se fabrică sau se proiectează roboţi cu aspect uman reuşiţi. Dacă el susţine că roboţi asemănători cu omul se află pe liniile de montaj sau, chiar, pe mesele proiectanţilor — sau măcar în fază teoretică — şi dacă este pregătit să demonstreze acest lucru unui comitet autorizat, eu nu voi mai spune nimic şi voi recunoaşte că investigaţia mea nu a realizat nimic.

Îşi ţinu respiraţia. Preşedintele îl privi pe Amadiro, al cărui zâmbet pălise.

Amadiro spuse:

— Voi recunoaşte că, deocamdată, nu avem nici un robot cu aspect uman în pregătire.

— Atunci voi continua, zise Baley, reluându-şi respiraţia întreruptă cu un gâfâit. Bineînţeles că dr. Amadiro poate găsi toate informaţiile de care are nevoie pentru proiectul lui dacă se adresează doctorului Fastolfe, care are informaţiile în cap, dar nu va coopera în această privinţă.

— Nu, nu voi coopera, cu nici un preţ, murmură Fastolfe.

— Dar, domnule Preşedinte, continuă Baley, dr. Fastolfe nu este singura persoană care deţine secretul proiectării şi construirii roboţilor cu aspect uman.

— Nu? făcu Preşedintele. Cine altcineva mai ştie?

Însuşi dr. Fastolfe pare uimit de observaţia dumitale, domnule Baley.

(Pentru prima oară nu adăugă „de pe Pământ”.)

— Sunt, într-adevăr, uimit, zise Fastolfe. După câte ştiu eu, sunt. cu siguranţă, singurul. Nu ştiu ce vrea să spună domnul Baley.

Amadiro vorbi, făcând o strâmbătură uşoară:

— Cred că nici domnul Baley nu ştie.

Baley se simţi încolţit. Privi de la unul la altul şi simţi că nici unul din ei — nici unul — nu era de partea lui. Spuse:

— Nu e aşa că orice robot cu aspect uman ar şti? Poate că nu conştient, nu astfel încât să dea informaţii în această privinţă, dar cu siguranţă că informaţiile ar exista în el, nu-i aşa? Dacă unui robot cu aspect uman i s-ar pune întrebările potrivite, răspunsurile şi reacţiile lui i-ar trăda proiectarea şi construcţia. De fapt, dacă i s-ar da suficient timp şi i s-ar pune întrebări formulate corespunzător, un robot cu aspect uman ar oferi informaţii care ar face posibilă proiectarea altor roboţi cu aspect uman. Ca s-o spun pe şleau, nici o maşinărie nu poate avea un proiect secret, dacă maşinăria însăşi este disponibilă pentru a fi studiată intens.

Fastolfe părea uimit:

— Înţeleg ce vrei să spui, domnule Baley, şi ai dreptate. Niciodată nu m-am gândit la asta.

— Cu tot respectul, dr. Fastolfe, zise Baley, trebuie să-ţi spun că, asemenea tuturor Aurorienilor, ai o mândrie personală deosebită. Eşti mult prea satisfăcut că eşti cel mai bun robotician, singurul robotician care poate construi roboţi asemănători cu omul — aşa că nu vezi lucruri evidente.

Preşedintele se relaxă cu un zâmbet:

— Te-a prins, dr. Fastolfe. Mă întrebam de ce erai atât de doritor să susţii că eşti singurul care ştie cum să-l distrugă pe Jander, când asta îţi slăbea poziţia politică. Acum văd bine că ai renunţa mai repede la poziţia politică, decât la unicitatea dumitale.

Fastolfe era vizibil mânios. Cât despre Amadiro, acesta se încruntă şi zise:

— Are vreo legătură cu problema pe care o discutăm?

— Da, are, spuse Baley, cu încredere sporită. Nu poţi scoate nici o informaţie direct de la dr. Fastolfe. Roboţilor dumitale nu li se poate ordona să-i facă vreun rău, de exemplu să-l tortureze ca să-şi dezvăluie secretele. Nici dumneata nu-i poţi face rău direct, din cauza personalului doctorului Fastolfe, care îl protejează. Poţi, totuşi, izola un robot şi să pui alţi roboţi să-l răpească, dacă fiinţa umană aflată de faţă este prea bolnavă ca să te poată împiedica. Toate întâmplările de ieri după-amiază făceau parte dintr-un plan înjghebat la repezeală ca să pui mâna pe Daneel. Ţi-ai dat seama de ocazie de îndată ce am insistat să vin la Institut. Dacă nu mi-aş fi trimis roboţii de acolo, dacă nu m-aş fi simţit destul de bine ca să insist că mi-e bine şi să-ţi trimit roboţii în direcţie greşită, l-ai fi prins. Şi, în cele din urmă, ai fi putut descoperi secretul roboţilor asemănători cu omul printr-o analiză îndelung pregătită a comportării şi reacţiilor lui Daneel.

Amadiro zise:

— Domnule Preşedinte, protestez. În viaţa mea n-am mai auzit o calomnie atât de răutăcios formulată. Nu ştiu — şi probabil că nu vom şti niciodată — dacă vehiculul aeropurtat a fost, într-adevăr, avariat; şi dacă a fost, de cine; dacă roboţii au urmărit, într-adevăr, vehiculul şi au vorbit sau nu cu domnul Baley. El nu face altceva decât să tragă o concluzie după alta, toate bazate pe mărturia îndoielnică referitoare la evenimente al căror unic martor a fost — şi încă într-o perioadă în care era pe jumătate înnebunit de teamă şi se poate să fi avut halucinaţii. Nimic din toate astea nu stă în picioare în nici un tribunal, nici o secundă.

— Acesta nu este un tribunal, dr. Amadiro, spuse Preşedintele, şi este de datoria mea să ascult orice poate ţine de problema în discuţie.

— Aceasta nu ţine de problemă, domnule Preşedinte. Este o încâlceală.

— Şi, totuşi, se leagă într-un fel. Se pare că nu-l pot prinde pe domnul Baley cu ceva ilogic. Dacă admitem ceea ce susţine el că a trăit, concluziile lui au un sens. Negi toate astea, dr. Amadiro? Avarierea vehiculului aeropurtat, urmărirea, intenţia de a pune mâna pe robotul cu aspect uman?

— Neg! Absolut! Nimic nu e adevărat! zise Amadiro, care nu mai zâmbise de mult. Pământeanul poate prezenta o înregistrare a întregii noastre conversaţii care va arăta, cu siguranţă, cum l-am întârziat vorbindu-i mult, invitându-l să viziteze Institutul, invitându-l la cină, dar toate astea pot fi interpretate şi ca o accentuare a faptului că sunt politicos şi ospitalier. Poate că am fost indus în eroare de o anumită simpatie pe care o am faţă de Pământeni şi asta a fost tot. Neg insinuările lui şi nimic din cele spuse de el nu e valabil faţă de negarea mea. Reputaţia mea nu permite ca o simplă speculaţie să convingă pe oricine că sunt intrigantul nemernic descris de Pământean.

Preşedintele se scărpină gânditor în bărbie şi spuse:

— Desigur, nu am de gând să te acuz pe baza celor spuse de Pământean până acum. Domnule Baley, dacă asta e tot ce ai, este interesant, dar insuficient. Ai ceva mai important de spus? Te previn că dacă nu ai, am consumat pentru treaba asta tot timpul pe care mi-l pot permite.

78

Baley zise:

— Mai este un singur subiect pe care vreau să-l aduc în discuţie, domnule Preşedinte. Poate aţi auzit de Gladia Delmarre — sau Gladia Solariana. Ea îşi spune, simplu, Gladia.

— Da, domnule Baley, răspunse Preşedintele cu iritare în glas. Am auzit de ea. Am văzut spectacolul de pe hiperunde în care dumneata şi ea interpretaţi roluri atât de remarcabile.

— Ea a locuit împreună cu robotul Jander timp de mai multe luni. De fapt, spre sfârşit el devenise soţul ei.

Privirea nefavorabilă pe care i-o aruncă Preşedintele lui Baley deveni dură:

— Ce devenise?

— Soţ, domnule Preşedinte.

Fastolfe, care se ridicase pe jumătate, se aşeză la loc, părând tulburat.

Preşedintele spuse cu răceală:

— Asta e ilegal. Mai rău, e caraghios. Un robot n-o poate fecunda. Nu pot exista copii. Statutul de soţ — sau de soţie — nu se acordă fără o declaraţie, din care să reiasă dorinţa lor de a avea copii, dacă li se permite. Cred că şi un Pământean ştie asta.

Baley zise:

— Îmi dau seama de asta, domnule Preşedinte. Sunt sigur că şi Gladia şi-a dat seama. Ea n-a folosit cuvântul „soţ” în sensul lui legal, ci într-un sens emoţional. Îl considera pe Jander echivalentul unui soţ. Avea faţă de el sentimente pe care le-ar fi avut faţă de un soţ.

Preşedintele se întoarse către Fastolfe:

— Ştiai toate astea, dr. Fastolfe? Era un robot din personalul dumitale.

Fastolfe, evident stânjenit, spuse:

— Ştiam că ţine la el. Am bănuit că se foloseşte de el din punct de vedere sexual. Totuşi, n-am ştiut nimic despre secretul ăsta ilegal, până ce nu mi-a povestit domnul Baley.

Baley zise:

— Este o Solariană. Concepţia ei despre „soţ” nu este Auroriană.

— Evident, nu, spuse Preşedintele.

— Dar are suficient simţ al măsurii ca să ţină asta secret, domnule Preşedinte. N-a povestit niciodată nimic despre acest secret, cum îi spune dr. Fastolfe, nici unui Aurorian. Mi-a povestit mie alaltăieri, pentru că voia să mă îndemne să cercetez lucrul care pentru ea însemna atât de mult. Chiar şi aşa, cred că n-ar fi folosit cuvântul dacă n-ar fi ştiut că sunt Pământean şi că-l înţeleg în sensul folosit de ea, şi nu de un Aurorian.

— Foarte bine, vorbi Preşedintele. Îi acord minimum de bun simţ — pentru o Solariană. Acesta e subiectul în plus pe care doreai să-l aduci în discuţie?

— Da, domnule Preşedinte.

— În acest caz, n-are absolut nici o legătură şi nu joacă nici un rol în discuţia noastră.

— Domnule Preşedinte, totuşi, există o întrebare pe care trebuie s-o pun. O întrebare. Zece cuvinte, domnule, şi termin.

Vorbise cât putuse de serios, pentru că de asta depindea totul.

Preşedintele şovăi:

— De acord. O ultimă întrebare.

— Da, domnule Preşedinte.

Lui Baley i-ar fi plăcut să strige cuvintele, dar se abţinu. Nu ridică nici vocea. Nu arătă nici cu degetul. Totul depindea de asta. Totul condusese la asta, dar îşi aminti avertismentul dat de dr. Fastolfe şi vorbi aproape indiferent:

— Cum de ştia dr. Amadiro că Jander era soţul Gladiei?

— Ce?

Sprâncenele albe şi stufoase ale Preşedintelui se înălţară în semn de surpriză:

— Cine a spus că el ştia ceva despre asta?

Pentru că i se pusese o întrebare directă, Baley putu continua:

— Întrebaţi-l pe el, domnule Preşedinte.

Şi de-abia înclină capul în direcţia lui Amadiro, care se ridicase de pe scaun şi se holba la Baley, vădit îngrozit.

79

Baley vorbi din nou, foarte încet, nedorind să îndepărteze atenţia de la Amadiro:

— Întrebaţi-l, domnule Preşedinte. Pare tulburat.

— Ce înseamnă asta. dr. Amadiro? întrebă Preşedintele. Ştiai ceva despre robot, cum că ar fi soţul acestei femei de pe Solaria?

Amadiro se bâlbâi, apoi îşi lipi buzele o clipă, pe urmă încercă iar. Paloarea care îl cuprinsese dispăruse şi fusese înlocuită de un roşu aprins. Spuse:

— Sunt surprins de această acuzaţie fără sens, domnule Preşedinte. Nu ştiu despre ce e vorba.

— Îmi daţi voie să explic, domnule Preşedinte? Foarte pe scurt? întrebă Baley. (Va fi întrerupt?)

— Cred şi eu, zise Preşedintele morocănos. Dacă ai o explicaţie, sigur că aş vrea s-o aud.

— Domnule Preşedinte, spuse Baley. După-amiază am avut o discuţie cu dr. Amadiro. Pentru că avea de gând să mă reţină până la începerea furtunii, a vorbit mai pe larg decât a avut intenţia şi, evident, mai neatent. Când s-a referit la Gladia, a pomenit că robotul Jander este soţul ei. Sunt curios de unde ştia acest lucru.

— E adevărat, dr. Amadiro? întrebă Preşedintele.

Amadiro era tot în picioare, semănând cu un prizonier în faţa judecătorului. Spuse:

— Dacă e adevărat sau nu, nu influenţează cu nimic problema în discuţie.

— Poate că nu, zise Preşedintele, dar m-a mirat reacţia dumitale când s-a pus întrebarea. Am impresia că atât dumneata, cât şi domnul Baley ştiţi despre ce e vorba, iar eu nu ştiu. De aceea, vreau să înţeleg şi eu. Ştiai sau nu ştiai despre această relaţie imposibilă dintre Jander şi femeia Solariană?

Amadiro vorbi, sufocându-se:

— N-aveam de unde şti.

— Ăsta nu e un răspuns, zise Preşedintele. Asta e o eschivare. Emiţi o judecată, când eu îţi cer să-ţi aduci aminte. Ai făcut sau nu declaraţia care ţi se pune în seamă?

— Înainte ca el să răspundă, spuse Baley, simţindu-se mai sigur pe el acum, când Preşedintele era ofensat moral, este corect ca eu să-i amintesc doctorului Amadiro că Giskard, robotul care a fost şi el prezent la întâlnire, poate repeta întreaga discuţie, dacă i se cere, cuvânt cu cuvânt, folosind vocea şi intonaţia ambelor părţi. Pe scurt, conversaţia este înregistrată.

Amadiro izbucni furios:

— Domnule Preşedinte, robotul Giskard a fost proiectat, construit şi programat de dr. Fastolfe, care se proclamă singur cel mai mare robotician în viaţă şi care mi se opune din răsputeri. Putem avea încredere într-un asemenea robot?

Baley zise:

— Poate că ar trebui să ascultaţi înregistrarea şi să luaţi singur o hotărâre, domnule Preşedinte.

— Poate că ar trebui, spuse Preşedintele. Nu mă aflu aici, dr. Amadiro, ca să ia alţii hotărâri pentru mine. Dar să lăsăm asta deoparte, o clipă. Indiferent de ce spune înregistrarea, dr. Amadiro, doreşti să declari pentru dosar că nu ştiai că femeia Solariană considera pe robot soţul ei şi că nu te-ai referit niciodată la el ca la soţul ei? Te rog să-ţi aduci aminte (aşa cum ar trebui să faceţi amândoi, fiind legislatori) că, deşi nu este nici un robot de faţă, toată această conversaţie este înregistrată de propriul meu dispozitiv.

Bătu cu palma o mică umflătură la buzunarul de la piept.

— Deci, clar, dr. Amadiro. Da sau nu.

Amadiro vorbi cu un glas în care se simţea disperarea:

— Domnule Preşedinte, sincer nu-mi aduc aminte ce-am spus întâmplător. Dacă am menţionat cuvântul — şi nu recunosc s-o fi făcut — poate a fost în urma altei conversaţii întâmplătoare în care cineva a amintit faptul că Gladia se purta de parcă ar fi fost îndrăgostită de robot, de parcă acesta ar fi fost soţul ei.

Preşedintele spuse:

— Şi cu cine ai avut această altă conversaţie întâmplătoare? Cine ţi-a făcut această declaraţie?

— Pe moment, nu pot spune.

Baley zise:

— Domnule Preşedinte, dacă dr. Amadiro va fi atât de amabil încât să facă o listă cu toţi cei care ar fi putut folosi cuvântul de faţă cu el, îi putem întreba pe fiecare ca să descoperim cine îşi aminteşte că ar fi făcut o asemenea declaraţie.

Amadiro spuse:

— Sper, domnule Preşedinte, că vă daţi seama de efectul asupra moralei Institutului dacă se face aşa ceva.

— Sper că şi dumneata îţi dai seama, dr. Amadiro, vorbi Preşedintele, şi că vei veni cu un răspuns mai bun la întrebarea noastră, ca să nu fim siliţi să luăm măsuri extreme.

— O clipă, domnule Preşedinte, zise Baley cât putu de slugarnic, mai rămâne o întrebare.

— Iar? Alta?

Preşedintele îl privi pe Baley fără plăcere:

— Care este?

— De ce se străduieşte dr. Amadiro să evite recunoaşterea faptului că ştia despre relaţia lui Jander cu Gladia? Spune că n-are nici o legătură cu cazul. Atunci, de ce nu spune că ştia de relaţie şi să terminăm cu asta? Eu spun că are legătură cu cazul şi că dr. Amadiro ştie că mărturisirea lui ar putea fi folosită pentru a demonstra acţiuni criminale din partea lui.

Amadiro tună:

— Resping formularea şi cer să mi se prezinte scuze!

Fastolfe zâmbi abia schiţat, iar Baley îşi lipi buzele cu severitate. Îl scosese pe Amadiro din fire.

Preşedintele se înroşi aproape îngrijorător şi spuse cu furie:

— Dumneata ceri? Dumneata ceri? Cui ceri? Eu sunt Preşedintele. Eu ascult toate părerile înainte de a hotărî ce să sugerez că e mai bine de făcut. Să aud ce are Pământeanul de spus referitor la interpretarea pe care o dă acţiunii dumitale. Dacă te calomniază, va fi pedepsit, poţi fi sigur, şi mai poţi fi sigur că voi aplica cea mai mare pedeapsă pentru calomnie. Dar dumneata, Amadiro, n-ai voie să-mi ceri nimic. Continuă, Pământeanule. Spune ce ai de spus, dar fii extrem de atent.

— Mulţumesc, domnule Preşedinte, zise Baley. De fapt, există un Aurorian căruia Gladia i-a spus, într-adevăr, secretul relaţiei ei cu Jander.

Preşedintele îl întrerupse:

— Ei bine, cine e acesta? Nu face bancuri de hiperunde cu mine.

Baley zise:

— Nu am altă intenţie, decât să dau un răspuns direct, domnule Preşedinte. Singurul Aurorian este, bineînţeles, Jander însuşi. O fi fost el robot, dar este un locuitor al Aurorei şi poate fi considerat Aurorian. Gladia trebuie să-i fi spus, în pasiunea ei, „soţul meu”. De vreme ce dr. Amadiro a recunoscut că ar fi putut auzi de la altcineva o declaraţie referitoare la relaţia conjugală a lui Jander cu Gladia, nu e logic să presupunem că a auzit de la Jander? Ar dori dr. Amadiro să declare chiar acum, pentru dosar, că n-a vorbit niciodată cu Jander în perioada în care Jander a făcut parte din personalul Gladiei?

Amadiro deschise de două ori gura, ca şi cum ar fi dorit să vorbească. De două ori nu putu scoate nici un sunet.

— Ei bine, zise Preşedintele, ai vorbit cu Jander în acea perioadă, dr. Amadiro?

Tot nici un răspuns.

Baley vorbi încet:

— Dacă a făcut-o, asta are legătură cu problema discutată.

— Încep să-mi dau seama că aşa e, domnule Baley. Ei bine, dr. Amadiro, încă o dată: da sau nu?

Iar Amadiro izbucni:

— Ce dovadă are Pământeanul ăsta împotriva mea? Are vreo înregistrare a unei conversaţii pe care am avut-o cu Jander? Are martori care sunt gata să spună că m-au văzut cu Jander? Ce altceva are, în afară de declaraţii care-i servesc numai lui?

Preşedintele se întoarse şi-l privi pe Baley, iar acesta zise:

— Domnule Preşedinte, dacă nu am nimic, atunci dr. Amadiro n-ar trebui să ezite să nege, pentru dosar, orice contact cu Jander — dar n-o face. În timpul investigaţiei mele am vorbit cu dr. Vasilia Aliena, fiica doctorului Fastolfe. Am vorbit şi cu un tânăr Aurorian, pe nume Santirix Gremionis. Din înregistrările ambelor convorbiri reiese clar că dr. Vasilia l-a încurajat pe Gremionis să-i facă curte Gladiei. O puteţi întreba pe dr. Vasilia ce scop a avut şi dacă acţiunea i-a fost sugerată de dr. Amadiro. De asemenea, reiese că Gremionis avea obiceiul să facă plimbări lungi cu Gladia, de care se bucurau amândoi şi în care nu erau însoţiţi de robotul Jander. Puteţi verifica toate astea, dacă doriţi, domnule.

Preşedintele spuse, sec:

— Aş putea s-o fac, dar dacă totul este aşa cum spui, ce demonstrează asta?

Baley zise:

— Am arătat că, în afară de dr. Fastolfe, secretul roboţilor cu aspect uman ar putea fi obţinut numai de la Daneel. Înainte de moartea lui Jander, putea fi obţinut, la fel de uşor, de la Jander. Dacă Daneel făcea parte din personalul doctorului Fastolfe şi nu se ajungea uşor la el, Jander făcea parte din personalul Gladiei, iar ea nu se complica prea mult când era vorba de protecţia unui robot, ca dr. Fastolfe. Nu e posibil ca dr. Amadiro să fi profitat de absenţele periodice ale Gladiei de acasă, când se plimba cu Gremionis, şi să discute cu Jander, poate prin vizionare tridimensională, să-i studieze reacţiile, să-l supună la diferite teste şi, apoi, să şteargă orice urmă a vizitei lui, astfel încât Jander să n-o poată, niciodată, informa pe Gladia? Poate că aşa s-a apropiat de ceea ce voia să ştie, înainte ca tentativa să se termine cu scoaterea din funcţiune a lui Jander. Atunci şi-a îndreptat atenţia asupra lui Daneel. Poate simţea că i-au mai rămas puţine teste şi observaţii de făcut, aşa că a înscenat capcana din seara trecută, cum am spus mai devreme în… mărturia mea.

Preşedintele vorbi aproape în şoaptă:

— Acum toate se leagă. Sunt aproape silit să cred.

— Plus un punct final, şi atunci cu adevărat nu voi mai avea nimic de spus, zise Baley. În timpul examinării şi testării lui Jander, este foarte posibil ca dr. Amadiro, întâmplător — şi fără nici o intenţie — să-l fi imobilizat pe Jander şi astfel să fi comis roboticidul.

Iar Amadiro ţipă înnebunit:

— Nu! Niciodată! Nimic din ce-am făcut nu l-ar fi putut imobiliza pe acel robot!

Fastolfe interveni:

— Sunt de acord. Domnule Preşedinte, şi eu cred că dr. Amadiro nu l-a imobilizat pe Jander. Totuşi, domnule Preşedinte, declaraţia abia făcută de dr. Amadiro ar părea o recunoaştere implicită a faptului că lucra cu Jander… şi că analiza situaţiei, făcută de domnul Baley, este foarte corectă.

Preşedintele încuviinţă:

— Sunt nevoit să-ţi dau dreptate, dr. Fastolfe… Dr. Amadiro, poţi continua să negi toate acestea şi să mă obligi la o investigaţie completă, care ţi-ar putea face mult rău, orice rezultat ar avea. Şi, oricum, cred că e posibil să se termine net în defavoarea dumitale. Părerea mea este să nu ne obligi la aşa ceva… să nu-ţi periclitezi propria poziţie în Adunarea Legislativă şi, poate, să stânjeneşti capacitatea Aurorei de a continua o cale politică netă. După cum înţeleg, înainte de a interveni imobilizarea lui Jander, în problema colonizării Galaxiei, dr. Fastolfe avea de partea sa majoritatea legislatorilor — recunosc, nu o majoritate largă. I-ai fi făcut pe mulţi legislatori să treacă de partea dumitale accentuând presupusa responsabilitate a doctorului Fastolfe pentru imobilizarea lui Jander şi ai fi câştigat, astfel, majoritatea. Dar acum dr. Fastolfe, dacă doreşte, poate schimba rolurile acuzându-te pe dumneata de imobilizarea robotului şi, în plus, de a fi încercat să arunci asupra adversarului dumitale o acuzaţie falsă. Dacă nu intervin, atunci s-ar putea ca dumneata, dr. Amadiro, şi dumneata, dr. Fastolfe, acţionând din încăpăţânare sau răzbunare, să vă daţi toată silinţa în a vă acuza unul pe celălalt de tot felul de lucruri. Forţele noastre politice şi opinia publică vor fi şi ele divizate — chiar fărâmiţate — producându-ne un rău imens. Cred că, în acest caz, victoria doctorului Fastolfe, deşi inevitabilă, ar fi una foarte costisitoare, aşa că ar fi de datoria mea ca Preşedinte să atrag voturile de partea lui mai întâi, apoi să vă silesc, pe dumneata şi fracţiunea dumitale, dr. Amadiro, să acceptaţi victoria lui Fastolfe, cu toată bunăvoinţa de care sunteţi în stare, şi s-o faceţi chiar acum, spre binele Aurorei.

— Nu mă interesează o victorie zdrobitoare, domnule Preşedinte, zise Fastolfe. Propun, din nou, un compromis prin care Aurora, celelalte Lumi din Spaţiu şi Pământul să aibă toate libertatea de a coloniza Galaxia. În schimb, voi fi bucuros să mă alătur Institutului de Robotică, să-i pun la dispoziţie cunoştinţele mele referitoare la roboţii cu aspect uman şi, astfel, să încurajez planul doctorului Amadiro, dacă el se angajează solemn să renunţe la orice gând de represalii împotriva Pământului oricând în viitor şi să treacă toate astea într-un tratat, pe care să-l semnăm noi şi Pământul.

Preşedintele încuviinţă:

— O poziţie înţeleaptă şi demnă de un om politic. Pot avea acordul dumitale, dr. Amadiro?

Amadiro se aşeză. Chipul lui era o reprezentare a înfrângerii. Spuse:

— Nu am dorit puterea personală sau satisfacţia victoriei. Am vrut ceea ce cred eu că e mai bine pentru Aurora şi sunt convins că acest plan al doctorului Fastolfe va însemna, cândva, sfârşitul Aurorei. Totuşi, recunosc că sunt neajutorat, acum, în faţa realizării acestui Pământean — îi aruncă o privire iute şi veninoasă lui Baley — şi sunt silit să accept părerea doctorului Fastolfe, deşi voi cere permisiunea de a mă adresa Adunării Legislative în legătură cu acest subiect şi de a declara, pentru dosar, temerile mele referitoare la consecinţe.

— Bineînţeles că vom permite asta, zise Preşedintele. Şi dacă vrei să mă asculţi, dr. Fastolfe, trimite-l pe Pământeanul acesta afară din Lumea noastră cât poţi de repede. A impus punctul dumitale de vedere, care nu va fi unul foarte popular dacă Aurorienii au prea mult timp de gândire asupra lui, considerându-l o victorie Pământeană asupra Aurorei.

— Aveţi foarte multă dreptate, domnule Preşedinte, iar domnul Baley va pleca repede — cu mulţumirile mele şi, sper, şi cu ale dumneavoastră.

— Ei bine, spuse Preşedintele, nu cu cea mai mare politeţe, de vreme ce inteligenţa lui ne-a salvat de la o luptă politică atroce, are mulţumirile mele… Mulţumesc, domnule Baley.