Roboţii de pe Aurora

44

Se aflau din nou în vehiculul aeropurtat — toţi trei în faţă, cu Baley din nou la mijloc şi simţind apăsarea din două părţi. Baley le era recunoscător pentru grija constantă pe care o aveau faţă de el, chiar dacă erau doar maşini, incapabile să nu respecte indicaţiile. Apoi se gândi: „De ce să-i cataloghez printr-un cuvânt — «maşini»? Ei sunt maşini bune într-un Univers al oamenilor uneori răi. N-am nici un drept să favorizez împărţirea maşini-oameni faţă de împărţirea oamenilor în buni şi răi. Cel puţin la Daneel nu pot să mă gândesc ca la o maşină.”

Giskard spuse:

— Trebuie să vă întreb din nou, domnule. Vă simţiţi bine?

Baley încuviinţă:

— Foarte bine, Giskard. Sunt bucuros că mă aflu aici cu voi doi. Cea mai mare parte a cerului era albă — un alb deschis, de fapt. Se simţea un vânt uşor şi deosebit de rece, până ce se urcară în maşină. Daneel zise:

— Partenere Elijah, am ascultat cu grijă conversaţia dintre tine şi dr. Vasilia. Nu vreau să comentez nefavorabil ceea ce a spus dr. Vasilia, dar trebuie să-ţi spun că, după câte am observat, dr. Fastolfe este o fiinţă umană blândă şi politicoasă. După câte ştiu, n-a fost niciodată crud în mod intenţionat, şi nici n-a sacrificat, după câte mi-am dat seama, bunăstarea unei fiinţe umane numai pentru a-şi satisface curiozitatea.

Baley privi chipul lui Daneel, care dădea, cumva, impresia de sinceritate intenţionată. Zise:

— Ai putea spune ceva împotriva doctorului Fastolfe, chiar dacă, în realitate, ar fi crud şi nechibzuit?

— Aş putea tăcea.

— Dar ai spune?

— Dacă, spunând o minciună, aş face rău doctorului Vasilia, aruncând o bănuială nedreaptă asupra bunei ei credinţe, şi dacă tăcând i-aş face rău doctorului Fastolfe dând mai multă culoare acuzaţiilor reale împotriva lui, şi dacă cele două rele ar fi, după mine, la fel ca intensitate, atunci ar trebui să tac. Răul săvârşit printr-o acţiune cântăreşte, în general, mai mult decât răul pasiv — toate lucrurile fiind aproximativ egale.

Baley spuse:

— Atunci, chiar dacă Prima Lege declară: „Un robot nu trebuie să facă rău unei fiinţe umane sau, prin inactivitate, să permită ca unei fiinţe umane să i se facă rău”, cele două jumătăţi ale legii nu sunt egale? O greşeală înfăptuită, zici tu, e mai mare decât una omisă?

— Cuvintele legii sunt doar o descriere aproximativă a variaţiilor continue ale forţei pozitronomotrice din conexiunile creierului de robot, partenere Elijah. Eu nu cunosc suficient pentru a descrie problema din punct de vedere matematic, dar ştiu care sunt aspiraţiile mele.

— Şi ele constau întotdeauna în a alege să nu te întreci cu măsura, dacă răul este la fel de grosolan în ambele direcţii?

— În general, da. Şi întotdeauna aleg adevărul în locul neadevărului, dacă răul este aproximativ la fel în ambele direcţii. În general, aşa stau lucrurile.

— Şi, în acest caz, pentru că ai vorbit ca s-o combaţi pe dr. Vasilia şi, astfel, să-i faci rău, poţi face asta numai pentru că Prima Lege este îmblânzită prin faptul că spui adevărul?

— Aşa este, partenere Elijah.

— Totuşi, e vorba că ai spune ce ai de spus, chiar dacă ar fi o minciună — cu condiţia ca dr. Fastolfe să-ţi fi dat indicaţii suficient de clare de a spune o minciună când trebuie şi de a refuza să recunoşti că aşa ai fost instruit.

Urmă o pauză, apoi Daneel zise:

— Aşa e, partenere Elijah.

— E o încurcătură afurisită, Daneel, dar tu tot crezi că dr. Fastolfe nu l-a omorât pe Jander Panell?

— Eu am experienţa că el este de bună credinţă, partenere Elijah, şi că nu i-ar face rău prietenului Jander.

— Şi totuşi dr. Fastolfe a descris singur un motiv puternic pentru a fi comis fapta, în timp ce dr. Vasilia a descris un motiv total diferit, la fel de puternic şi chiar mai dezgustător decât primul.

Baley cugetă puţin:

— Dacă publicul ar cunoaşte ambele motive, credinţa în vinovăţia dr. Fastolfe ar fi universală.

Baley se întoarse brusc înspre Giskard:

— Dar tu, Giskard? Îl cunoşti pe dr. Fastolfe dinaintea lui Daneel. Eşti de acord că dr. Fastolfe n-ar fi putut comite fapta şi nu l-ar fi putut distruge pe Jander, având în vedere că tu cunoşti caracterul doctorului Fastolfe?

— Da domnule.

Baley îl privi nesigur pe robot. Era mai puţin avansat decât Daneel. Cât putea să se încreadă în el, ca martor ajutător? N-ar fi putut fi construit să-l imite pe Daneel, orice ar face acesta?

Zise:

— O cunoşteai şi pe dr. Vasilia, nu-i aşa?

— O cunoşteam foarte bine, zise Giskard.

— Şi-ţi plăcea de ea, înţeleg?

— A fost în grija mea mulţi ani şi îndatorirea asta nu m-a deranjat în nici un fel.

— Chiar dacă s-a jucat cu programarea ta?

— Era foarte talentată.

— Ar minţi în privinţa tatălui ei — a doctorului Fastolfe, adică?

Giskard ezită:

— Nu, domnule. N-ar face-o.

— Deci, e adevărat ce spune ea.

— Nu tocmai, domnule. Vreau să spun că ea însăşi crede că spune adevărul.

— Dar de ce-ar crede ea că asemenea lucruri urâte în legătură cu tatăl ei ar fi adevărate dacă, de fapt şi de drept, el este o persoană atât de bună cum tocmai mi-a spus Daneel că este?

Giskard răspunse încet:

— Au amărât-o câteva întâmplări în tinereţe, întâmplări pentru care ea îl consideră răspunzător pe dr. Fastolfe şi pentru care el ar putea, într-adevăr, să fie răspunzător, fără voie — într-o anumită măsură. Mie mi se pare că intenţia lui nu a fost ca întâmplările respective să aibă urmările pe care le-au avut. Oricum, fiinţele umane nu sunt conduse de legile clare şi directe ale roboticii. De aceea este greu, în cele mai multe cazuri, să apreciezi complexitatea argumentelor lor.

— Destul de adevărat, murmură Baley.

Giskard întrebă:

— Credeţi că misiunea de a demonstra nevinovăţia doctorului Fastolfe este fără speranţă?

Baley se încruntă, unindu-şi sprâncenele:

— S-ar putea. Din întâmplare, nu văd nici o ieşire şi dacă dr. Vasilia vorbeşte, aşa cum a ameninţat că o va face…

— Dar i-aţi ordonat să nu vorbească. I-aţi explicat că ar fi periculos pentru ea dacă ar face-o.

Baley dădu din cap:

— Era o cacealma. Nu ştiam ce să spun.

— Deci, aveţi de gând să renunţaţi?

Baley zise cu putere:

— Nu! Dacă ar fi numai Fastolfe, poate. La urma urmei, ce rău fizic i s-ar putea întâmpla? E clar că roboticidul nici măcar nu e o crimă, doar un delict civil. În cel mai rău caz, va pierde influenţa politică şi poate că va fi incapabil să-şi continue, un timp, lucrările ştiinţifice. Mi-ar părea rău să se întâmple aşa, dar dacă nu mai pot face nimic, nu mai pot şi gata. Şi aş renunţa şi dacă ar fi vorba numai despre mine. Eşecul ar dăuna reputaţiei mele, dar cine poate să construiască o casă de cărămidă fără cărămizi? M-aş întoarce pe Pământ puţin defăimat, dar cu asta se confruntă orice pământean sau pământeană. Oameni mai buni decât mine au fost nevoiţi să treacă prin aşa ceva pe nedrept. Dar mai este o problemă a Pământului. Dacă nu reuşesc, asta ar însemna, o dată cu pierderea regretabilă pentru dr. Fastolfe şi pentru mine, şi sfârşitul oricărei speranţe pentru Pământeni de a pleca de pe Pământ, în Galaxie în general. Din această cauză, nu trebuie să dau greş şi trebuie să continui cumva, atâta timp cât n-am dispărut fizic de pe lumea asta.

Terminând aproape în şoaptă, privi deodată în sus şi spuse pe un ton arţăgos:

— De ce stăm parcaţi aici, Giskard? Ai lăsat motorul să meargă doar aşa, ca să te distrezi?

— Cu respect, domnule, spuse Giskard, nu mi-aţi spus unde să vă duc.

— Adevărat! Îţi cer iertare, Giskard. Mai întâi, du-mă la cea mai apropiată Personală Comună de care a pomenit dr. Vasilia. Voi doi poate că sunteţi imuni la astfel de lucruri, dar eu am o vezică şi ea trebuie golită. După aceea, găseşte ceva în apropiere unde aş putea mânca. Am un stomac şi trebuie umplut. Şi după aceea…

— Da, partenere Elijah? întrebă Daneel.

— Drept să-ţi spun, Daneel, nu ştiu. Oricum, după ce mă îngrijesc de aceste nevoi fizice, mă voi gândi la ceva.

Cum şi-ar fi dorit Baley să creadă şi el asta!

45

Vehiculul aeropurtat nu pluti mult deasupra solului. Se opri, legănându-se puţin, iar Baley simţi jena caracteristică strângându-i stomacul. Acea mică nesiguranţă îi spuse că se află într-un vehicul şi alungă senzaţia provizorie de bine pe care o avea înconjurat de pereţi şi aşezat între roboţi. Prin parbriz, în faţă şi în ambele părţi (şi în spate, dacă şi-ar fi lungit gâtul), se vedea albeaţa cerului şi verdele frunzişului, toate însemnând Exteriorul — adică, nimic. Înghiţi neliniştit. Se opriseră lângă o clădire mică.

— Asta e Personala Comună? întrebă Baley.

Daneel spuse:

— Este cea mai apropiată din cele câteva de pe teritoriul Institutului, partenere Elijah.

— Ai găsit-o repede. Structurile astea au fost şi ele incluse în harta care ţi-a fost introdusă în memorie?

— Exact, partenere Elijah.

— Aceasta este ocupată acum?

— Ar putea fi, partenere Elijah, dar poate fi folosită simultan de trei sau patru.

— Pentru mine e loc?

— Foarte posibil, partenere Elijah.

— Ei bine, atunci, dă-mi drumul. Mă duc să văd…

Roboţii nu se mişcară. Giskard spuse:

— Domnule, noi nu putem intra cu dumneavoastră.

— Da, ştiu asta, Giskard.

— Nu vă putem păzi cum se cuvine, domnule.

Baley se încruntă. Îşi dădu seama, dintr-o dată, de pericolul de a nu i se permite, pur şi simplu, să iasă din raza lor vizuală si, prin urmare, de a nu avea voie să intre în Personală. Îşi confecţionă o notă de urgenţă în glas şi i se adresă lui Daneel, care ar fi trebuit să înţeleagă mai bine nevoile umane:

— Nu mai pot, Giskard. Daneel, n-am încotro. Lăsaţi-mă să ies din maşină.

Giskard îl privi pe Baley fără să se clintească şi, timp de câteva clipe îngrozitoare, Baley se gândi că robotul îi va sugera să se uşureze pe cel mai apropiat câmp — în aer liber, ca un animal.

Clipele trecură. Daneel zise:

— Sunt de părere că trebuie să-i îngăduim partenerului Elijah să procedeze cum crede de cuviinţă în această privinţă.

La care Giskard îi spuse lui Baley:

— Dacă puteţi aştepta puţin, domnule, mai întâi mă voi apropia de clădire.

Baley se strâmbă. Giskard merse încet spre clădire, apoi. prudent, o înconjură. Baley ar fi putut jura că, odată dispărut Giskard, nevoia lui va deveni şi mai urgentă.

Încercă să-şi calmeze terminaţiile nervoase privind peisajul. După un timp, observă fire subţiri de sârmă în aer, din loc în loc — fire fine şi negre pe cerul alb. Mai întâi nu le văzuse. Primul lucru observat a fost un obiect oval alunecând pe sub nori. Îşi dădu seama că e un vehicul şi că nu pluteşte, ci e suspendat de o sârmă lungă, orizontală. Urmări cu privirea acea sârmă lungă, observând şi altele la fel. Apoi, văzu un alt vehicul mai departe şi încă unul şi mai departe. Cel mai îndepărtat dintre cele trei era o pată informă, pe care o desluşi numai pentru că le zărise pe cele mai apropiate. Fără îndoială, acestea erau cabine de funicular pentru transportul intern dintr-o parte în alta a Institutului de Robotică.

„Ce întins era totul”, se gândi Baley. „Cât de inutil consumă spaţiu Institutul”.

Şi totuşi, nu consuma suprafaţă. Clădirile erau destul de neînghesuite, astfel că spaţiul verde părea neatins, iar viaţa plantelor şi a animalelor continua, îşi închipuia Baley, în spaţiul neocupat. Solaria, îşi amintea el, fusese pustie. Fără îndoială că Lumile din Spaţiu erau pustii, de vreme ce Aurora, cea mai populată, era atât de pustie, chiar şi aici, în cea mai construită regiune a planetei. În această privinţă, chiar Pământul — în afara Oraşelor — era pustiu. Dar existau Oraşele, iar Baley simţi un dor chinuitor de casă, pe care trebui să-l reprime.

Daneel zise:

— A, prietenul Giskard şi-a terminat examinarea.

Giskard se întorsese, iar Baley întrebă cu asprime:

— Ei? Eşti atât de bun să-mi dai voie…

Se opri. De ce să consume ironie pe învelişul impenetrabil al unui robot?

Giskard spuse:

— Pare foarte sigur că Personala nu e ocupată.

— Bun! Atunci dă-te la o parte.

Baley împinse uşa de la vehiculul portant şi păşi pe nisipul unei alei înguste. Merse cu paşi mari, urmat de Daneel. Când ajunse la uşa clădirii, Daneel îi arătă contactul care o deschidea. Daneel nu se aventură să atingă el însuşi contactul. Probabil, se gândi Baley, dacă ar fi făcut aşa fără indicaţii anume, ar fi însemnat intenţia de a intra — şi nici măcar intenţia nu era permisă.

Baley apăsă pe contact şi intră, lăsându-i pe cei doi roboţi afară. De-abia când ajunse înăuntru îi dădu prin cap că Giskard n-ar fi putut intra în Personală să vadă dacă e liberă şi că trebuie să se fi luat după aparente exterioare — un procedeu destul de îndoielnic.

Acum Baley îşi dădu seama, cu oarecare neplăcere, că, pentru prima oară, era izolat şi despărţit de toţi apărătorii şi că apărătorii de pe partea cealaltă a uşii n-ar fi putut intra cu uşurinţă dacă el ar avea, dintr-o dată, probleme. Ce-ar fi dacă, în clipa asta, n-ar fi singur? Ce-ar fi dacă vreun duşman ar fi fost alertat de Vasilia, care ştia că el caută o Personală, şi dacă acest duşman se ascundea, chiar acum, în clădire?

Baley deveni, dintr-o dată şi în mod neplăcut, conştient că — aşa cum nu s-ar fi întâmplat pe Pământ — era total neînarmat.

46

La drept vorbind, clădirea nu era mare. Erau acolo vreo şase pisoare mici, unul lângă altul; chiuvete mici, una lângă alta, tot vreo şase. Nu erau duşuri, nici dispozitive de aerisit îmbrăcămintea, nici aparate de ras. Existau şase compartimente, separate prin pereţi despărţitori, fiecare compartiment având câte o uşă mică. Dacă cineva aştepta într-una dintre ele… ?

Uşile nu ajungeau până la pământ. Mergând încet, el se aplecă şi privi pe sub fiecare uşă, căutând ceva picioare. Apoi se apropie de fiecare din ele, încercându-le, deschizându-le plin de încordare, gata să le trântească la cel mai mic semn nefavorabil şi să se repeadă pe uşa care ducea în Exterior.

Toate compartimentele erau goale.

Privi în jur, ca să se asigure că nu exista nici o ascunzătoare. Nu găsi nici una.

Merse înspre uşa care dădea în Exterior şi nu găsi nici o indicaţie despre felul in care ar fi trebuit închisă. Se gândi că e firesc să nu se închidă. Era clar că Personala putea fi folosită de câţiva bărbaţi în acelaşi timp. Era necesar ca alţii să poată intra. în caz de nevoie. Totuşi, el nu putea să iasă şi să încerce alta, pentru că pericolul exista oriunde si, în afară de asta, nu mai putea întârzia.

O clipă îi fu imposibil să hotărască ce pisoar din şir să utilizeze. Putea să se apropie de oricare şi să-l folosească. Aşa ar fi putut oricine. Alese unul la nimereală şi, conştient că se află într-o poziţie expusă, se lăsă chinuit de vezica gata să-i pocnească. Simţea presiunea, dar trebui să aştepte, ca pe ghimpi, să i se risipească teama că ar putea intra cineva. Nu se temea de intrarea vreunul duşman, se temea de intrarea oricui.

Şi pe urmă se gândi: „Roboţii, cel puţin, vor reţine pe oricine s-ar fi apropiat”. Cu asta, reuşi să se relaxeze…

Aproape terminase, foarte uşurat, şi tocmai voia să se întoarcă înspre o chiuvetă, când auzi o voce uşor stridentă:

— Eşti Elijah Baley?

Baley încremeni. După toată teama şi toate măsurile de precauţie, nu-si dăduse seama că a intrat cineva. Până la urmă, fusese absorbit în întregime de actul simplu de golire a vezicii, un lucru care n-ar fi trebuit să-i ocupe nici o fărâmă din mintea lui trează. (Îmbătrânea?)

De fapt, nu se simţea nici o ameninţare de nici un fel in vocea pe care o auzise. Părea lipsită de răutate. Se prea poate ca Baley să fi fost sigur — şi absolut încrezător — că Daneel, cel puţin, dacă nu Giskard, n-ar fi lăsat să intre cineva care să fie o ameninţare pentru el.

Ce-l deranja pe Baley era doar faptul că intrase cineva. În viaţa lui nu se apropiase cineva de el — darămite să i se mai adreseze — într-o Personală. Pe Pământ ăsta era cel mai înverşunat tabu, iar pe Solaria (şi pe Aurora, până acum) folosise doar Personala pentru o singură persoană.

Vocea se auzi din nou. Nerăbdătoare:

— Haide! Trebuie să fii Elijah Baley.

Încetişor, Baley se întoarse. Era un bărbat de înălţime medie, îmbrăcat cu gust în haine asortate, în diverse nuanţe de albastru. Avea pielea albă, părul blond şi o mustaţă mică de o nuanţă puţin mai închisă decât părul de pe cap. Baley se pomeni privind fascinat la fâşia mică de păr de pe buza superioară. Pentru prima oară vedea un locuitor al Spaţiului cu mustaţă.

Baley zise (plin de ruşine pentru că vorbea într-o Personală):

— Sunt Elijah Baley.

Chiar şi în urechile lui, vocea îi păru o şoaptă scârţâită şi neconvingătoare.

Locuitorul Spaţiului o găsi, cu siguranţă, neconvingătoare. Spuse, mijindu-şi ochii:

— Roboţii de afară au zis că Elijah Baley e înăuntru, dar nu prea arăţi ca pe hiperunde. Nici un pic.

„Dramatizarea aia stupidă!” se gândi Baley mânios. În veci nu se va mai întâlni cineva cu el fără să nu fi fost intoxicat dinainte de acel spectacol imposibil. Nimeni nu-l va mai accepta de la bun început ca pe o fiinţă umană — ca pe o fiinţă umană supusă greşelilor —, iar când vor descoperi că şi el poate greşi, dezamăgiţi; îl vor considera nebun. Se întoarse cu ciudă înspre chiuvetă şi împroşcă apa, apoi îşi scutură dezordonat mâinile în aer, întrebându-se unde o fi jetul de aer cald. Locuitorul Spaţiului atinse un contact şi păru să culeagă un fel de puf absorbant din aer.

— Mulţumesc, spuse Baley, luându-l. N-am fost eu în spectacolul de pe hiperunde. A fost un actor.

— Ştiu, dar ar fi putut alege unul care să semene mai mult cu dumneata, nu-i aşa?

Părea să aibă un necaz:

— Vreau să vorbesc cu dumneata.

— Cum ai trecut de roboţii mei?

Asta părea a fi alt necaz:

— Cât pe ce să nu trec. Au încercat să mă oprească şi n-aveam decât un robot cu mine. A trebuit să mă prefac că trebuie să intru pentru o nevoie urgentă şi m-au percheziţionat. Pur şi simplu şi-au pus mâinile pe mine să vadă dacă nu am ceva periculos. Te-aş trage la răspundere — dacă n-ai fi Pământean. Nu poţi da unor roboţi ordine care să stânjenească fiinţele umane.

— Îmi pare rău, zise Baley băţos, dar nu eu le-am dat ordinele. Cu ce-ţi pot fi de folos?

— Vreau să-ţi vorbesc:

— Vorbeşti cu mine. Cine eşti?

Celălalt păru să ezite, apoi spuse:

— Gremionis.

— Santirix Gremionis?

— Întocmai.

— De ce vrei să-mi vorbeşti?

Gremionis îl privi fix pe Baley o clipă, vădit jenat. Apoi murmură:

— Păi, dacă tot sunt aici… dacă nu te superi… aş putea să şi… şi păşi înspre şirul de pisoare.

Baley îşi dădu seama, cu o senzaţie de greaţă desăvârşită, ce avea Gremionis de gând să facă. Se întoarse grăbit şi spuse:

— Te aştept afară.

— Nu, nu, nu pleca, zise Gremionis, disperat, cu un fel de chiţăit. Nu durează decât o secundă. Te rog!

Numai că Baley voia acum, la fel de disperat, să stea de vorbă cu Gremionis şi nu voia să facă vreun lucru care l-ar fi putut supăra pe celălalt şi l-ar fi determinat să nu vorbească; altfel n-ar fi fost de acord cu cererea. Se întoarse cu spatele şi-şi închise ochii, scandalizat. Doar după ce Gremionis veni după el, ştergându-şi mâinile cu un prosop pufos ca al lui, Baley se relaxă, cât de cât.

— De ce vrei să-mi vorbeşti? întrebă din nou.

— Gladia… femeia de pe Solaria… Gremionis îl privi bănuitor şi se opri.

— O cunosc pe Gladia, zise Baley cu răceală.

— Gladia a luat legătura cu mine — ştii, pe tridimensional — şi mi-a spus că ai întrebat de mine. Şi ea m-a întrebat dacă am maltratat, cumva, un robot pe care-l avea ea — un robot cu aspect uman, ca unul din cei de afară.

— Si l-ai maltratat, domnule Gremionis?

— Nu! Nici măcar n-am ştiut că are un robot din ăsta, până ce… I-ai spus că eu am făcut-o?

— Era doar o întrebare, domnule Gremionis.

Gremionis îşi strânse mâna dreaptă în pumn, frecându-şi-o nervos de stânga. Spuse agitat:

— Nu vreau să fiu acuzat pe nedrept de nimic — şi mai ales că o asemenea acuzaţie falsă mi-ar afecta relaţia cu Gladia.

— Cum ai dat de mine? întrebă Baley. Gremionis zise:

— Ea m-a întrebat de robotul ăla şi mi-a spus că ai întrebat de mine. Auzisem că ai fost chemat pe Aurora de dr. Fastolfe ca să rezolvi… misterul ăsta… în legătură cu robotul. S-a spus la ştirile de pe hiperunde. Şi…

Cuvintele scrâşniră, de parcă le-ar fi rostit cu foarte mare greutate.

— Continuă, zise Baley.

— Trebuie să stau de vorbă cu dumneata şi să-ţi explic că n-am avut nici o legătură cu robotul ăla. Nici una! Gladia nu ştia unde eşti, dar m-am gândit că dr. Fastolfe ştie.

— Aşa că l-ai căutat?

— O, nu — nu cred că aş avea tupeul s-o fac. Este un savant atât de mare. Dar l-a căutat Gladia pentru mine. Ea este… aşa. El i-a spus că te-ai dus la fiica lui, dr. Vasilia Aliena. Asta era bine, pentru că eu o cunosc.

— Da, ştiu, spuse Baley.

Gremionis păru jenat:

— Cum ai… Ai întrebat-o şi despre mine?

Jena lui păru să se transforme în nefericire.

— Până la urmă am căutat-o pe dr. Vasilia, ea mi-a spus că tocmai ai plecat şi că probabil te voi găsi în vreo Personală Comună, iar asta e cea mai apropiată de locuinţa ei. Am fost sigur că n-o să ai nici un motiv de amânare ca să cauţi una mai îndepărtată. Adică, de ce-ai face-o?

— Gândeşti foarte corect, dar cum se face că ai ajuns aici atât de repede?

— Lucrez la Institutul de Robotică şi locuinţa mea se află pe terenul Institutului. Scuterul meu m-a adus aici în câteva minute.

— Ai venit singur?

— Da! Cu un singur robot. Înţelegi, scuterul are două locuri.

— Si robotul dumitale aşteaptă afară?

— Da.

— Mai spune-mi o dată de ce vrei să mă vezi.

— Trebuie să mă asigur că nu-ţi închipui că am ceva de-a face cu acel robot. Nici n-am auzit de el până ce n-a răbufnit toată afacerea la ştiri. Deci, acum pot să-ţi vorbesc?

— Da, dar nu aici, zise Baley serios. Să ieşim.

Ce ciudat, gândi Baley, că era atât de fericit să iasă dintre cei patru pereţi în Exterior. Această Personală avea ceva şi mai diferit fată de cele pe care le văzuse pe Aurora sau pe Solaria. Chiar mai tulburător decât faptul că o putea folosi oricine, i se părea grozăvia că în ea erau permise comportări care nu făceau nici o deosebire între acest loc şi scopul lui şi oricare alt loc sau scop. Filmele-cărţi pe care le văzuse nu spuneau nimic despre asta. Desigur, aşa cum arătase Fastolfe, acestea nu erau scrise pentru Pământeni, ci pentru Aurorieni şi, într-o mai mică măsură, pentru potenţialii turişti din celelalte patruzeci şi nouă de Lumi din Spaţiu. La urma urmei, cei de pe Pământ nu plecau niciodată spre Lumile din Spaţiu sau spre Aurora. Nu erau bineveniţi aici. Atunci, de ce li s-ar fi adresat lor? Şi de ce-ar fi prezentat filmele-cărţi ceea ce ştia toată lumea? Trebuia să facă mare tevatură că Aurora avea formă sferică, sau că apa era udă, sau că un bărbat putea discuta, liber, cu altul într-o Personală? Şi totuşi, lucrul ăsta nu-şi bătea joc de chiar numele clădirii? Baley nu putu să nu se gândească la Personalele pentru Femei de pe Pământ unde, aşa cum spusese de mai multe ori Jessie, femeile pălăvrăgeau neobosite şi asta nu le deranja deloc. De ce numai femeile, iar bărbaţii nu? Baley nu se gândise la asta, serios, înainte, ci acceptase totul ca pe un obicei, dar dacă femeile da, bărbaţii de ce nu? N-avea importantă.

Gândul îi afecta raţiunea şi îl făcea să simtă un dezgust, covârşitor şi imposibil de înlăturat, faţă de toată treaba asta. Repetă:

— Să ieşim.

Gremionis protestă:

— Dar acolo se află roboţii dumitale.

— Aşa e. Si ce dacă?

— Dar e vorba de un lucru pe care vreau să-l discut între patru ochi, de la bărbat la bă…bărbat. (Se bâlbâi când ajunse aici.)

— Presupun că vrei să spui de la locuitor al Spaţiului la Pământean.

— Dacă vrei.

— Roboţii mei sunt necesari. Îmi sunt parteneri în investigaţie.

— Dar asta n-are nici o legătură cu investigaţia. Tocmai asta încerc să-ţi spun.

— Eu apreciez lucrul acesta, zise Baley cu severitate, ieşind din Personală.

Gremionis ezită.

47

Daneel şi Giskard aşteptau — nemişcaţi, indiferenţi, răbdători. Baley crezu că distinge pe chipul lui Daneel o urmă de îngrijorare, dar, pe de altă parte, abia dacă putea citi o asemenea expresie pe acele trăsături umane nefireşti. Giskard, care semăna cel mai puţin cu un om, nu arăta nimic, bineînţeles, nici măcar cuiva care ar fi avut mai multă bunăvoinţă. Mai aştepta şi un al treilea robot — probabil cel al lui Gremionis. Ca aspect era mai simplu şi decât Giskard şi avea un aer de timiditate. Era clar că Gremionis nu prea avea dare de mână.

Daneel spuse, cu un ton pe care Baley îl bănui că este plin de uşurare:

— Sunt bucuros că te simţi bine, partenere Elijah.

— Foarte bine. Totuşi, sunt curios să aflu ceva. Dacă m-aţi fi auzit strigând speriat dinăuntru, aţi fi intrat?

— Imediat, domnule, zise Giskard.

— Chiar dacă sunteţi programaţi să nu intraţi în Personale?

— Nevoia de a apăra o fiinţă umană — pe dumneavoastră, mai precis — ar domina, domnule.

— Aşa este, partenere Elijah, zise Daneel.

— Mă bucur să aud asta, spuse Baley. Această persoană este Santirix Gremionis. Domnule Gremionis, acesta este Daneel şi acesta este Giskard.

Fiecare robot îşi înclină grav capul. Gremionis abia dacă le aruncă o privire şi ridică o mână, cu indiferenţă. Nu se osteni deloc să-şi prezinte propriul robot.

Baley privi în jur. Lumina era mult mai slabă, vântul bătea mai tare, aerul era mai rece, soarele era complet acoperit de nori. În împrejurimi era o beznă care nu părea să-l afecteze pe Baley, ce continua să fie încântat că scăpase din Personală. Faptul că se bucura, într-adevăr, că se află în Exterior îi ridica moralul în chip uimitor. Ştia că e vorba de un caz special, dar era un început şi nu putea sa-l considere altfel decât un triumf.

Baley tocmai voia să se întoarcă înspre Gremionis ca să termine discuţia, când observă o mişcare. Peste gazon păşea o femeie, însoţită de un robot. Venea spre ei, dar nu-i băga în seamă. Era clar că venea spre Personală. Baley îşi îndreptă un braţ înspre femeie, ca şi cum ar fi vrut s-o oprească, deşi ea se afla la vreo treizeci de metri distanţă, şi murmură:

— Nu ştie că e o Personală pentru Bărbaţi?

— Cum? făcu Gremionis.

Femeia continua să se apropie, în timp ce Baley o urmărea absolut zăpăcit. În sfârşit, robotul femeii se opri într-o parte să aştepte, iar femeia intră în clădire.

Baley zise, neajutorat:

— Dar nu poate intra.

— De ce nu? întrebă Gremionis. E comună.

— Dar e pentru bărbaţi.

— E pentru oameni, zise Gremionis, părând peste măsură de încurcat.

— Indiferent de sex? Doar nu vorbeşti serios.

— Orice fiinţă umană. Bineînţeles că vorbesc serios! Cum ai vrea să fie? Nu înţeleg.

Baley se întoarse. Nu trecuseră multe clipe de când se gândise că o conversaţie liberă într-o Personală era culmea prostului gust, a Lucrurilor Care Nu Se Fac. Dacă ar fi încercat să se gândească la ceva şi mai rău, nici prin cap nu i-ar fi trecut posibilitatea de a întâlni o femeie în Personală. Pe Pământ, buna cuviinţă îi cerea să-i ignore pe ceilalţi în Personalele Comune din acea Lume, dar nici o bună cuviinţă nu l-ar fi împiedicat să-şi dea seama dacă o persoană care trece pe lângă el e bărbat sau femeie. Ce-ar fi dacă, în timp ce el se afla în Personală, ar fi intrat o femeie — degajată, indiferentă — ca şi cea care tocmai venise? Sau, mai rău, ce-ar fi fost ca el să intre în Personală şi să găsească o femeie acolo? Nu-şi putea aprecia reacţia. Niciodată nu se gândise la posibilitatea de a se afla într-o asemenea situaţie, dar găsi gândul absolut de nesuportat. Iar filmele-cărţi nu-i spuseseră nimic despre asta. Văzuse acele filme ca să nu se apuce de cercetare ignorând total modul de viaţă de pe Aurora — şi ele îl lăsaseră într-o ignoranţă totală faţă de ce era mai important.

Atunci cum să descurce această încurcătură cu trei noduri a morţii lui Jander, când la fiecare pas se trezea în neştiinţă?

Cu o clipă înainte se simţise triumfător pentru mica victorie asupra terorii Exteriorului, dar acum se confrunta cu sentimentul că nu cunoaşte nimic, nici măcar felul ignoranţei lui. Abia acum, când se străduia să nu şi-o închipuie pe femeie trecând prin spaţiul ocupat înainte de el, simţi cum îl cuprinde o disperare absolută.

48

Giskard vorbi din nou (într-un fel în care i se simţea îngrijorarea din cuvinte — dacă nu din intonaţie):

— Nu vă simţiţi bine, domnule? Aveţi nevoie de ajutor?

Baley murmură:

— Nu, nu. N-am nimic. Dar să plecăm de aici. Stăm în calea oamenilor care doresc să se folosească de această clădire.

Păşi repede spre vehiculul portant care se odihnea pe locul descoperit de dincolo de aleea cu nisip. Pe partea cealaltă se afla un vehicul mic, cu două roţi şi cu două locuri, unul în spatele celuilalt. Baley se gândi că e scuterul lui Gremionis.

Baley îşi dădu seama că sentimentul de descurajare şi nefericire era accentuat de faptul că îi era foame. Trecuse mult de prânz şi el nu mâncase.

Se întoarse către Gremionis:

— Să vorbim — dar, dacă nu te superi, s-o facem la masă. Adică, dacă n-ai mâncat deja… şi dacă nu te deranjează să mănânci cu mine.

— Unde vrei să mănânci?

— Nu ştiu. Unde se poate mânca la Institut?

Gremionis spuse:

— Nu la Cantina Comună. Acolo nu putem sta de vorbă.

— Există altă variantă?

— Vino la mine acasă, zise Gremionis imediat. Nu este cea mai frumoasă locuinţă de aici. Eu nu fac parte dintre notabilităţi. Am totuşi, câţiva roboţi utilitari şi putem aranja o masă cum se cuvine. Uite cum facem. Eu mă sui în scuter cu Brundij — ştii, robotul meu — şi voi mă urmaţi. Va trebui să mergeţi încet, dar e numai la un kilometru distanţă. Durează doar două sau trei minute.

Se îndepărtă în pas vioi. Baley îl urmări cu privirea şi se gândi că are un fel de tinereţe de gaşcă. Nu era uşor să-i apreciezi vârsta; bineînţeles că locuitorii Spaţiului nu-şi arătau vârsta şi Gremionis putea fi şi de cincizeci de ani. Dar se purta ca un tânăr, aproape ca un adolescent, cum ar fi zis Pământenii. Baley nu era sigur ce anume la Gremionis îi dădea această impresie.

Baley se întoarse brusc spre Daneel:

— Îl cunoşti pe Gremionis, Daneel?

— Nu l-am văzut niciodată, partenere Elijah.

— Tu, Giskard?

— Eu l-am văzut o dată, domnule, dar numai în treacăt.

— Ştii ceva despre el, Giskard?

— Nimic în afară de ce se vede, domnule.

— Vârsta? Personalitatea?

— Nu, domnule.

Gremionis strigă:

— Gata?

Scuterul bâzâia destul de grosolan. Se vedea că nu funcţionează cu jet de aer. Roţile nu se desprindeau de pământ. Brundij stătea în spatele lui Gremionis.

Giskard, Daneel şi Baley intrară din nou, repede, în vehiculul lor aeropurtat.

Gremionis se roti într-un cerc larg. Părul îi flutura în vânt, iar Baley avu dintr-o dată senzaţia pe care ţi-o dă vântul când mergi într-un vehicul descoperit, cum e un scuter. Era recunoscător că se afla adăpostit în întregime de un vehicul aeropurtat, care i se păru un mijloc de transport mult mai civilizat. Scuterul se îndreptă şi, apoi, se repezi cu un efort înăbuşit. Gremionis flutură o mână, făcându-le semn să-l urmeze. Robotul din spatele lui menţinea echilibrul aproape cu indiferenţă şi nu-l ţinea pe Gremionis de mijloc, aşa cum Baley era sigur că ar fi făcut o fiinţă umană. Vehiculul aeropurtat îl urmă. Deşi scuterul părea să înainteze cu viteză, asta era o iluzie provocată de dimensiunile lui mici. Vehiculul aeropurtat îşi menţinu cu greu o viteză destul de scăzută, ca să nu-l calce.

— Totuşi, zise Baley gânditor, un lucru mă încurcă.

— Ce anume, partenere Elijah?

— Vasilia s-a referit la acest Gremionis cu dispreţ, spunând că e „bărbier”. Se pare că el se ocupă de păr, haine şi alte probleme de înfrumuseţare a omului. Cum se face, atunci, că are o locuinţă pe terenul Institutului de Robotică?