Operațiunea Haos

XXIV

Nu ne aflam chiar în arest la domiciliu. Tânărul bine crescut care rămăsese cu noi trebuia să ne asigure protecția și să ne acorde ajutorul necesar. Totuși ne spuse foarte clar că, dacă încercăm să părăsim casa ori să comunicăm cu cineva, el, cu părere de rău, va găsi de îndată motive să ne rețină și să ne ancheteze pentru inducerea în eroare a Comisiei pentru Comerțul Interstatal.

Era și un foarte bun vrăjitor. Un agent FBI trebuie să aibă o diplomă, fie în magie neagră, fie în contabilitate; iar șeful lui vroia să fie sigur că nu vom încerca un gest disperat. Dar la cină, Ginny îl vrăji și obținu de la el informațiile de care aveam nevoie. N-o să înțeleg niciodată cum a reușit asta. Nu vreau să spun că l-a vrăjit în sensul tehnic al termenului. Farmecul la care a recurs de astă dată a fost unul împotriva căruia singura apărare a unui bărbat ar fi să aibă glandele defectuoase. Ceea ce mi se pare și acum incredibil este faptul că a putut să stea de vorbă cu el, să zâmbească, să arunce vorbe de duh, dincolo de o uriașă tristețe feminină controlată, să-și fluture pleoapele și să-l împingă pe polițist să ne relateze anchetele lui anterioare… În timp ce fiecare colțișor al casei urla că Valeria dispăruse.

Ne retraserăm devreme în dormitor, sub pretextul oboselii. De fapt, eram cât se poate de odihniți și încordați la maximum.

— E foarte bun la taumaturgie, murmură draga mea în întunericul dormitorului, dar îi lipsește antrenamentul la ghicit. O simulare bine regizată reușește să-l păcălească. Ia pelerina.

Mi-am dat seama care-i erau intențiile. După ultimele ore, în care mă simțisem legat de mâini și de picioare, mă cuprinse o bucurie rece.

M-am dezbrăcat repede de hainele obișnuite, mi-am pus costumul supraelastic iar peste el din nou hainele obișnuite. Când m-am întins după tarnkappe — nefolosită de atâția ani și pe care o consideram mai mult un suvenir de război — Ginny veni și se lipi de mine.

— Scumpule, fii atent.

Vocea îi tremura, iar pe buzele ei am simțit gust de sare.

Dânsa trebuia să rămână, să îndepărteze posibilele bănuieli și să recepționeze cererea de răscumpărare care ar fi putut apărea. Avea cel mai greu rol.

M-am înfășurat în mantie. Gluga mirosea puțin a mucegai, iar în locurile de unde se înfruptaseră moliile rămăseseră pete de vizibilitate. Dar ce naiba, o foloseam doar ca să evadez și, mai târziu (speram), ca să mă reîntorc. În zilele noastre se iau prea multe măsuri contra spionilor, pentru ca o tarnkappe să mai fie cu adevărat eficientă. Aceste măsuri merg de la detectări în infraroșu până la sprayurile cu vopsea declanșate de un pas greșit. Fără îndoială că prietenul nostru de la FBI instalase instrumente care să-l alerteze dacă un câmp de invizibilitate se mișca prin apropiere.

Ginny intră în transă, rostind sotto voce incantațiile. În timpul zilei, adusese în dormitor toate cele de trebuință, sub pretextul că dorea să creeze o cât mai mare protecție împotriva influențelor ostile. Reușise să facă asta cu încuviințarea respectuoasă a celui de la FBI. Cât timp era valabilă vraja, deveneam aproape imposibil de detectat numai prin metode paranormale.

Următoarea fază a planului ei era la fel de simplă. Cu toate că magnetismul terestru este prea slab ca să înlăture forțele paranormale, le afectează totuși, și același efect îl au și fluctuațiile lui. În consecință, senzorii magici obișnuiți nu sunt proiectați să sesizeze schimbările minore. Ginny avea să creeze o simulare. Câmpul slab al tarnkappei va părea că-și dublează treptat intensitatea, apoi, în timp ce eu mă voi îndepărta, va oscila înapoi, la valoarea dinainte. La întoarcerea mea, simularea avea să înceteze.

În teorie pare simplu. În practică însă, îți trebuie multă îndemânare ca să realizezi așa ceva fără să declanșezi o alarmă. În dosarul lui Ginny se menționau aceste calități ale ei. Dar bietul FBI-ist nu știa că Ginny dispunea de ceva venind de dincolo de știință și echipamente; ea avea Har.

La semnalul ei, m-am strecurat pe geam. Aerul nopții era rece si umed; în lumina felinarelor, roua strălucea pe peluză. Un câine lătră. Probabil simțise mirosul pelerinei mele. Și fără îndoială că zona se afla sub supraveghere… da, privirea mea vrăjitorească detecta, în umbra ulmilor de vizavi, un om… Am alergat până în mijlocul străzii, unde aveam cele mai puține șanse să alertez vreun animal de pază sau vreun câmp de protecție. Când este vorba de asemenea lucruri, sunt și eu destul de talentat. După ce-am parcurs câteva străzi, punându-mă la o distanță sigură, am ajuns la școala primară din cartier și am ascuns tarnkappe într-o ladă de gunoi de lângă terenul de joacă. După care am pornit la drum fără să mă mai ascund: eram un cetățean obișnuit, care-și rezolvă o problemă admisă de lege. Totuși, fiindcă abia se înnopta, trebuia să fiu atent să nu mă recunoască vreun trecător. Din prima cabină telefonică am sunat la Barney Sturlason. Care mă îndemnă să merg îndată la el. Am preferat să mă urc pe un covor de transport în comun, care traversa orașul, decât să iau un taxi, deoarece m-am gândit că era mai sigur să mă pierd în mulțimea pasagerilor. Așa a și fost.

Barney îmi deschise ușa și fluieră ușor. Lumina din hol mă înconjura într-o aură galbenă.

— Mă gândeam eu că vei fi prea obosit ca să vii azi la lucru, Steve, dar nu și că o să arăți ca a doua zi după Ragnarok. Ce s-a-ntâmplat?

— Familia ta nu trebuie să ne audă, i-am răspuns.

Se întoarse imediat și mă conduse în camera de lucru. Făcându-mi semn spre unul dintre fotoliile din piele, încuie ușa, umplu cu scotch două pahare mari și se așeză în fața mea.

— Dă-i drumul, mă îndemnă.

I-am povestit Niciodată până atunci nu mai văzusem un chip atât de răvășit.

— O, nu! șopti el. Apoi, scuturându-se ca un urs gata de atac, întrebă: Ce pot să fac?

— În primul rând, împrumută-mi o mătură.

— Stai puțin. Mi se pare că te cam pripești. Care ți-e următoarea mișcare?

— Mă duc la Siloam, să aflu de la ioanini tot ce se poate.

— Mă gândeam eu că asta ai în minte! Scaunul gemu sub greutatea lui. Steve, n-o să țină. Să intri ilegal în catedrala ioaninilor, poate chiar încercând să mituiești un preot… Nu! O să dai de bucluc tocmai acum, când Ginny are nevoie de toate resursele tale. FBI-ul va face investigații cu profesioniști. Tu ai putea să distrugi exact dovezile pe care le cauți, presupunând că ele există. Hai, fii realist, ai tras concluzii pripite. Mă privi gânditor. În plus, e la mijloc și o problemă de morală. Ieri n-ai fost de acord cu faptul că gloata avea dreptul să acționeze de capul ei. Acum revendici pentru tine acest drept?

Am luat o înghițitură și am lăsat whiskyul să-și croiască drum spre stomac, arzându-mă plăcut.

— Ginny și cu mine am avut destul timp să ne gândim. Ne-am așteptat că o să exprimi asemenea obiecții. Lasă-mă să le iau în ordine. Nu vreau să par melodramatic, dar crezi că am putea ajunge la o ananghie mai mare decât asta? Orice adaugi la un infinit, și iar adaugi, și iar, și iar… — a trebuit să mă opresc să iau încă o înghițitură — …n-o să obții decât același infinit. Spui că FBI-ul este mai capabil. Noi nu dorim să facem tărăboi doar ca să ne aflăm în treabă; creditează-ne cu nițică inteligență. Desigur, Biroul trebuie să aibă, de mult timp, agenți în biserica ioanină, dosare ale conducătorilor, toată marfa obișnuită. Dar îți amintești că, acum câțiva ani, la sediul central al HCUA, nu s-a putut găsi nici o dovadă în sprijinul emiterii unui mandat pentru ca biserica asta să fie inclusă în lista procuraturii generale, în ciuda faptului că ea neagă tradițiile americane?

— Ioaninii au dreptul la opiniile lor, spuse Barney. Drace! Eu unul chiar sunt de acord cu unele dintre revendicările lor. Societatea a devenit prea depravată, prea ocupată să vâneze dolari și distracții, prea dornică de sex și indiferentă la dragoste, prea crudă cu cei nefericiți…

— Barney, m-am răstit, încerci tu să-mi distragi atenția, să mă potolești, dar nu ține. Ori îmi dai o mână de ajutor, ori îmi caut norocul în altă parte.

Oftă, își scoase pipa din jacheta de tweed și începu s-o umple.

— Okay, continuă. Dacă agenții nu pot găsi dovezi că ierarhia ioanină este implicată în acțiuni ilegale sau subversive, asta nu înseamnă oare că ierarhia este fie diabolic de deșteaptă… fie pur si simplu inocentă?

— Ei bine, gnosticii trâmbițează că dețin informații și puteri pe care nu le mai are nimeni și, într-un fel sau altul, sunt implicați din ce în ce mai mult în recentele tulburări sociale — iar la urma urmei, cine altcineva ar mai putea avea legătură cu ce ni s-a întâmplat? Poate că fără voia lor — asta-i posibil — dar ioaninii sigur au o legătură. M-am aplecat spre el: Fii atent, Barney: Cuțit Sclipitor recunoaște că va trebui să se miște lent. Washingtonul îl va ține, probabil, mai strâns în lesă decât i-ar plăcea lui. Fără îndoială că mâine va trimite agenți să-i chestioneze pe câțiva ioanini. Dar n-o să afle nimic despre cazul în speță. Ar avea nevoie de argumente foarte puternice ca să obțină un mandat de percheziție pentru o biserică, în special pentru una care are atât de mulți credincioși convinși că aduce Cuvântul ultim al lui Dumnezeu, și mai ales când templul este un labirint de locuri în care au voie să intre doar inițialii de diferite grade. Ei bine, și chiar dacă vreodată obții un mandat de percheziție, ce-ai putea descoperi? Afacerea asta nu-i una obișnuită. Nu se pot aplica testele clasice pentru ghicitul în întuneric și pentru altele asemenea. Dacă aș fi în locul înaltului adept Zarathra, aș invita oamenii guvernului să vină să inspecteze tot ceea ce religia permite să fie cercetat. Ce-aș avea de pierdut?

— Ce-ai avea de câștigat? replică Barney.

— Poate că nimic. Dar eu am de gând să acționez acum, nu peste o săptămână; nu mă voi lăsa intimidat de legi și de opinia publică; am talent și destulă experiență în materie de magie neagră; iar cei din lumea de jos nu se așteaptă la venirea mea; pe scurt, dacă acolo e ceva de descoperit, probabil că am cele mai mari șanse s-o fac.

Barney bombăni ceva nedeslușit.

— Cât despre problema morală, am spus, s-ar putea să ai dreptate. Pe de altă parte, nu intenționez să comit brutalități ca și când aș fi vreun imaginar Agent Special Știe-Tot. Și, ca să fiu sincer, în ciuda temerilor lui Cuțit Sclipitor, nu văd ce ar putea provoca o invazie majoră dinspre lumea de jos. Asta l-ar provoca pe Cel Preaînalt, iar Necuratul nu poate să-și permită o asemenea confruntare. Spune tu, Barney, ce este mai rău, o invadare a proprietății și intimității, poate chiar profanarea câtorva sanctuare… sau un copil în infern?

Își puse paharul pe masă.

— Ai câștigat Apoi clipi surprins: Cred că am spart fundul paharului.

— Termină-l pe al meu. Trebuie să plec.

Ne ridicarăm amândoi.

— Nu vrei o armă? îmi oferi el.

— Să nu agravăm infracțiunea, am refuzat eu clătinând din cap. Oricum, o armă n-ar putea rezolva problemele pe care le voi întâlni. Mi se părea inutil să adaug că pe sub haine purtam un cuțit de vânătoare, iar în forma mea de lup eram înzestrat cu o gură plină de armament. Oh, trebuie să avem grijă să nu pari implicat. Te-am vizitat; asta se poate dovedi, dacă ei o să se străduiască. Dar după ce am plecat, m-am întors pe furiș și ți-am furat mătura.

Încuviință.

— Îți sugerez să iei Plymouthul. Nu este atât de rapid ca modelul celălalt, sport, dar vraja face mai puțin zgomot iar mătura a fost revizuită chiar ieri. Făcu o pauză, gândindu-se. Geamurile erau parcă apăsate de tăcere și de întuneric. Între timp, continuă apoi, o să fac niște cercetări în problema asta. Bill Hardy… Janice Wenzel, de la biblioteca noastră… hm, l-am putea coopta și pe doctorul Ashman; dar despre profesorul Griswold de la universitate, ce părere ai?… și încă vreo câțiva oameni capabili, care știu să-și țină gura și vor fi bucuroși să ne ajute, fără să le pese de consecințe. Chiar dacă nu reușim nimic altceva, măcar o să adunăm datele neclasificate privitoare la continuumul inferior și poate chiar altele noi. Putem să elaborăm ecuații care să delimiteze abordările posibile ale problemei salvării, să le introducem în computer și să eliminăm ideile irealizabile. Mda, mă pun imediat pe treabă.

Ce poți să-i spui unui astfel de om? Doar „Mulțumesc!”