Operațiunea Haos

XII

Cred că furia îmi învinsese durerea, în asemenea măsură încât am început să lupt. Mi s-a spus că am reușit să înșfac bestia de partea care se afla la îndemâna mea — se așezase peste mine — și că am refuzat să-mi descleștez colții. Dar sufeream prea mult ca să-mi mai pot aminti și altceva decât suferința.

Atunci salamandra dispăru. Strada rămase pustie, întunecată — cu excepția lumii îndepărtate, a unui felinar nespart și a pâlpâirilor roșiatice venind dinspre casele aprinse — și tăcută, cu excepția trosnetelor și bufniturilor clădirilor care se dărâmau. Când mi-am revenit în asemenea măsură încât să-mi recapăt simțul mirosului, primul lucru pe care l-am perceput a fost fumul acru.

Totul durase câteva minute. De-abia îmi mai rămăsese destul țesut nevătămat încât să furnizeze tiparul ADN necesar reconstituirii celorlalte celule. Când m-am înzdrăvenit pe deplin, mă aflam cu capul în poala lui Ginny. Fata mă mângâia și plângea. Slăbit, i-am lins mâna cu o limbă ca pielea tăbăcită. Dacă aș fi fost om, aș mai fi stat acolo un timp. Dar fiind lup, cu instincte de lup, m-am zbătut să mă ridic și am scos un scheunat stins și răgușit.

— Steve… O, Doamne, Steve, ne-ai salvat viețile, șopti Ginny. Doar câteva minute, și ne-am fi sufocat. Încă mă simt de parcă aș avea în gât praf de mumie.

Svartalf veni dinspre bar, tropăind, cât se poate de îngâmfat pentru un motan cu mustățile pârlite. Mieună. Ginny râse cu glasul ușor tremurat și-mi explică:

— Dar să știi că-i datorezi băiatului o livră de frișcă sau altceva de genul ăsta. S-ar putea ca el să fi înclinat balanța în favoarea ta, la fel cum ai făcut și tu pentru noi. Mi-a arătat o modalitate să te ajut.

Am ciulit urechile.

— A deschis robinetele de bere. Am umplut halbă după halbă și le-am aruncat afară spre salamandră. Proiectilele astea au incomodat-o. Își tot schimba locul. Ceea ce s-ar putea să fi micșorat căldura și presiunea până când ai reușit s-o muști. Mă prinse de coamă: Și ce mai scenă a urmat, în secundele cât ai ținut-o strâns!

Bere! Am sărit în picioare și am intrat în local, împleticindu-mă. Mă urmară, nedumeriți; am schelălăit și am arătat cu botul spre cel mai apropiat pahar.

— Oh, am înțeles. Ginny pocni din degete. Ti-e sete! De fapt, ești deshidratat!

Îmi dădu un vas de un litru. L-am sorbit dintr-o înghițitură și am făcut semn că mai vreau. Ea clătină din cap.

— Ai pus tu pe fugă salamandra, dar acum trebuie s-o stârpim. O să bei apă chioară.

Metabolismul meu terio redistribui fluidul și-mi readuse pe deplin sănătatea. Primul meu gând limpede a fost acela că nu va mai trebui să irosim berea în lupta cu stihia. În al doilea rând, mi-am spus că oricare ar fi metodele, ar trebui să le aplicăm cât mai curând.

Orice lucru prezintă câte un inconvenient. Însușirea de a fi vârcolac are neajunsul că, sub acea formă, dispui, în esență, de un creier de animal, cu un strat superficial de personalitate umană. Cu alte cuvinte, ca lup, sunt un om destul de tâmpit. Abia am izbutit să-mi dau seama că ar fi mai bine să-mi reiau forma omenească… deci am alergat în cadrul ușii, unde mă putea atinge lumina lunii, și așa am făcut.

Ați văzut vreodată un motan rânjind?

— O, Doamne! am scheunat, și am început să mă retransform în vârcolac.

— Oprește-te, mă admonestă ferm Ginny. Dacă-ți faci probleme în legătură cu pudoarea mea feciorelnică, atunci ia asta.

Își dădu jos haina de blană, pârlită dar utilizabilă. Mi-am pus-o cât ai clipi din ochi. Era cam strâmtă la umeri, dar destul de lungă — dacă eram atent… Deși vântul nopții îmi înțepa gambele goale, obrajii mei căpătaseră temperatura salamandrei.

A fost unul dintre motivele pentru care îmi pieri din gânduri, pentru moment, viziunea pe care o avusesem. Ne amenința acum un alt pericol, iminent și real. De altfel, chiar mai mult decât în cazul precedent, durerea acută mă cuprinsese după ce-mi recăpătasem cunoștința și ștersese amintirea acelei experiențe atât de lipsite de substanță. Și, în ultimul rând, nu cred că voiam să mă mai gândesc la ea.

Prin minte mi-a trecut totuși un gând: de două ori avusesem aceeași iluzie în timp ce eram inconștient. Poate că ar trebui să consult un psihiatru? Nu, m-aș acoperi de ridicol. Nu poate fi la mijloc altceva decât o reacție hipersensibilă la un gen de traumă, de care, probabil, n-o să mai am parte niciodată în viață.

Și nu m-am mai gândit la povestea aceea.

In schimb, am pus repede întrebarea:

— Și acum, încotro? Afurisita de stihie se poate afla oriunde.

— Cred că o să rămână prin preajma campusului, spuse Ginny. Nu e prea deșteaptă, și aici are multă mâncare. Hai să mergem.

Își luă mătura din localul plin de fum și ne ridicarăm în aer.

— Până acum, am spus eu, n-am făcut decât să ne pierdem timpul.

— N-nu; nu pe de-a întregul. Am reușit să aflu cum gândește. Ne înălțarăm deasupra acoperișurilor, și Ginny mă privi. Nu eram sigură de forma exactă în care fusese conjurată să apară. Poți să modelezi stihiile sub aproape orice înfățișare. Dar, după toate probabilitățile, cel care-a însuflețit-o s-a mulțumit să-i confere cunoștințe de engleză și o inteligență rudimentară. Adaugă toate astea la natura volatilă a Focului, și ce obții? Un copil.

— Ce mai copil! am murmurat, înfășurându-mă mai strâns în haină.

— Nu, nu Steve, lucrul ăsta e important. Salamandra noastră are toate caracteristicile unui copil. Imprudență, indolență, necugetare… O salamandră înțeleaptă ar sta ascunsă, adunându-și încet puterile. Și-ar da seama că nu poate să ardă întreaga planetă ori, dacă nu, nici nu s-ar gândi la așa ceva. Deoarece, după aceea, de unde ar mai lua oxigen? Apoi mai este și vanitatea ei fantastică. A turbat de furie când i-am spus că există puteri mai mari și mai frumoase decât ea, iar aluzia la frumusețe a durut-o la fel de tare ca și cea la putere. Și nu reușește să se concentreze. Ar fi putut să ne distrugă în primul rând pe tine sau pe mine și pe Svartalf, și abia după aceea să se ocupe de neplăcerile minore produse de ceilalți. In loc de asta, și-a risipit eforturile. Iar atunci când ai mușcat-o, ar fi putut să strângă nițel din dinți și să suporte durerea, în scurtul răstimp cât te-ar fi doborât din nou și te-ar fi ucis.

Aici vocea îi tremură puțin, apoi Virginia continuă repede:

— În aceeași ordine de idei, dacă nimic nu-i distrage atenția, și-o concentrează doar asupra unui singur amănunt, excluzând celelalte părți ale întregului. Clătină din cap, gânditoare. Părul său lung îmi gâdila fața. Într-un fel sau altul, deși încă nu știu cum, psihicul ei trebuie să ne ofere o metodă.

Dar și eu am vanitatea mea.

— Eu n-am fost o neplăcere minoră, am bodogănit.

Ginny zâmbi și mă bătu ușor pe obraz.

— Bine, Steve, e-n ordine. Îmi placi așa cum ești, și acum știu că va ieși din tine un soț bun.

Asta mă făcu să radiez tot, până când m-am întrebat ce anume avea de gând.

Am zărit jos salamandra aprinzând un teatru, dar chiar în clipa când o priveam dispăru și se ivi iar, la o milă mai încolo, lângă centrul de cercetări medicale. Însă cărămizile din sticlă nu ard așa de ușor. In vreme ce ne apropiam de ea, am văzut-o lovind bosumflată zidul, apoi dispăru din nou. Ignorantă și impulsivă… un copil… o odraslă a iadului! Trecând peste campus, am descoperit lumină în clădirea administrației.

— Probabil că acolo s-a instalat cartierul nostru general, spuse Ginny. Ar fi bine să ne prezentăm și noi.

Svartalf ne lăsă pe Mall, în fața clădirii, și urcarăm repede scările. Ușa era păzită de o trupă de polițiști înarmați cu extinctoare. Unul dintre ei ne bară calea:

— Hei, voi, unde vă duceți?

— La întrunire, răspunse Ginny arătându-și tresele.

— Chiar așa? Ochii polițistului se opriră asupra mea. În ținuta asta? Ha, ha, ha!

Deja ajunsesem cu nervii la limită. M-am făcut lup și i-am sfâșiat pantalonii. Când își ridică bastonul de cauciuc, Ginny i-l transformă într-un mic șarpe boa constrictor. Am revenit la forma umană; lăsarăm trupa să-și vadă de ale ei și intrarăm în hol.

Sala de întruniri a facultății era arhiplină. Malzius îi convocase pe toți profesorii. Când intram, i-am auzit vocea afectată:

— … rușinos. Autoritățile nici nu vor să mă asculte! Domnilor, nouă ne revine sarcina să apărăm, față de oraș, onoarea robelor.

Clipi încurcat la apariția lui Ginny și a lui Svartalf, iar când mă văzu în toată splendoarea mea, neras și îmbrăcat cu blana aceea de nurcă, obrajii i se împurpurară:

— Domnule Matuchek!

— E cu mine, spuse Ginny tăios. Ne-am luptat cu salamandra în timp ce voi stăteați aici.

— Probabil că a fost nevoie de ceva mai mult decât simpla forță musculară, chiar și aceea a unui lup, zâmbi doctorul Alan Abercrombie. Observ că domnul Matuchek și-a pierdut, la propriu, pantalonii.

Și el, ca și Malzius, își schimbase hainele ude, punându-și inevitabilul costum de tweed. Ginny îi aruncă o privire rece.

— Credeam că te ocupi de Hydro, remarcă ea.

— Oh, s-au strâns deja destui adepți încât să folosim trei stihii de apă, nu una, răspunse el. Treabă de tehnicieni. Am simțit că locul meu e aici. Suntem pe punctul de a controla incendiile…

— Numai dacă salamandra nu va provoca, întruna, altele noi, i-o reteză Ginny. Cu fiecare pârjol devine mai mare și mai puternică, în timp ce tu stai aici, având grijă să arăți bine.

— O, mulțumesc pentru compliment, draga mea, râse el.

Mi-am strâns dinții atât de tare, încât mă durură. Ea îi întoarse zâmbetul.

— Liniște, liniște! tună președintele Malzius. Vă rog să vă așezați, domnișoară Graylock. Puteți contribui cu ceva la discuția noastră?

— Da. Acum înțeleg ce e cu salamandra.

Se așeză în coada mesei. Era ultimul scaun liber, așa că eu am rămas în spatele ei, simțindu-mă mizerabil și dorind ca blana să fi avut mai mulți nasturi.

— Înțelegi suficient de mult încât s-o stingi? întrebă profesorul van Linden, de la alchimie.

— Nu. Dar știu cum gândește.

— Pe noi ne interesează mai mult cum acționează, replică van Linden. Cum putem s-o facem să stea locului, ca s-o eliminăm. Își drese glasul. Este evident că trebuie mai întâi să aflăm prin ce procedeu se mișcă așa de iute încolo și încoace…

— Oh, asta-i simplu, ciripi Griswold.

Vocea îi fu acoperită de basul răsunător al lui van Linden:

— … fapt ce rezultă, bineînțeles, din bine cunoscuta afinitate a Focului față de argintul viu. Din moment ce, practic, în fiecare casă există cel puțin un termometru…

— Cu tot respectul, bunule domn, îl întrerupse Vittorio de la astrologie, spuneți niște prostii cât roata carului. E vorba, pur și simplu, de conjuncția lui Mercur cu Neptun în Scorpion…

— Te înșeli, domnule! declară van Linden. Te înșeli amarnic! Hai să-ți arăt Ars Thaumaturgica (Arta vrăjitoriei). Privi în jur, furios, după carte, dar aceasta se pierduse pe undeva, și se văzu nevoit să folosească pentru descoperirea ei o adaptare a incantației de chemare Dobu. Intre timp, Vittorio strigă:

— Nu, nu, nu! Conjuncția, având ascendent în Uranus, care este în opoziție… după cum pot dovedi foarte ușor…

Se duse la tablă și începu să deseneze o diagramă.

— O, haida-de! fornăi Jasper de la metafizică. Nu înțeleg cum de vă puteți înșela amândoi atât de amarnic. După cum am arătat în lucrarea mea, prezentată la ultimul simpozion Triple-A-S, natura intrinsecă a matricei…

— De zece ani s-a dovedit că teoria asta e greșită! răcni van Linden. Afinitatea…

— Ding an sich..

— … cu Uranus…

M-am apropiat și l-am tras de mânecă pe Griswold. Ne retraserăm tiptil într-un colț.

— Ia zi-i, cum procedează afurisita? l-am întrebat.

— Ah… e doar o problemă de mecanica undelor, șopti el. Potrivit principiului incertitudinii al lui Heisenberg, un foton are o probabilitate finită de a se afla în orice punct al spațiului. Salamandra folosește un simplu proces de difracție ca să schimbe coordonatele spațiale ale lui psi la pătrat, circulând astfel dintr-un punct în altul fără să străbată distanța dintre ele, într-un mod destul de asemănător cu saltul cuantic al unui electron; deși, ca să fim corecți, analogia nu este precisă, datorită modificării influenței…

— Nu contează, am oftat eu. Întrunirea asta a început să degenereze. N-ar trebui, mai degrabă…

— … să ne întoarcem la afacerea noastră, conveni Abercrombie, alăturându-ni-se.

Veni și Ginny. Van Linden îi învinețise un ochi lui Vittorio, în timp ce Jasper îi bombarda cu cretă. Grupul nostru se retrase spre ușă.

— Am găsit deja soluția problemei, spuse Abercrombie, dar o să am nevoie de ajutor. De o vrajă de transformare. Să prefacem salamandra în ceva mult mai ușor de controlat.

— E periculos, spuse Ginny. Vom avea nevoie de o vrajă T foarte puternică, iar asta se poate întoarce împotriva noastră. Evenimentele sunt impredictibile.

Abercrombie își îndreptă spatele, cu o privire plină de mândrie rănită.

— Pentru tine, draga mea, nici un risc nu e prea mare.

Ea îl măsură cu admirație. Îți trebuie nervi buni ca să folosești incantațiile finale.

— Să mergem, spuse apoi. O să vă ajut.

Griswold mă ciupi ușor de braț.

— Nu-mi place chestia asta, domnule Matuchek. Arta e ceva prea puțin demn de încredere. Trebuie să existe vreo altă metodă, bazată pe natură și pe legile ei cantitative.

— Mda, am spus eu, nefericit. Dar care?

M-am furișat după Ginny și Abercrombie, care, obraz lângă obraz, studiau o carte de buzunar. Griswold mergea alături de mine, iar Svartalf făcu un gest din coadă către universitatea „Trismegistus”. Cei doi erau însă prea preocupați ca să observe toate astea.

Am ieșit afară pe lângă trupa de polițiști, foarte furioși, dar având grijă să se țină departe de noi. În apropiere se afla sediul științelor fizice, iar departamentul de chimie de acolo deținea materiale care ne puteau fi de folos. Am intrat în holul întunecat, stârnind ecouri.

Ținta noastră era laboratorul anului întâi, o sală mare, plină de mese lungi, rafturi și tăcere. Griswold aprinse luminile, iar Abercrombie privi în jur.

— Va trebui să aducem salamandra aici, spuse el. Nu putem face nimic dacă n-o avem aici.

— Hai, începe pregătirile, îl îndemnă fata. Știu cum să atrag bestia. O transformare minoră…

Înșiră câteva eprubete, le umplu cu diverse prafuri și-și desenă pe podea simbolurile. Baghetele magice improvizate din carioca sunt foarte practice.

— Ce vrei să faci? am întrebat.

— Oh, nu-mi sta în cale, mă repezi ea. Mi-am spus că pur și simplu era și ea foarte obosită și disperată, cu toate astea tonul ei mă duru. Bineînțeles că ne vom folosi de vanitatea ei. O să prepar niște candele romane, artificii și altele… O să le aprind și, firește, va veni să ne arate că poate face lucruri și mai spectaculoase.

M-am retras într-un colț, împreună cu Griswold. Jocul, de ligă națională, ne depășea. Eram de-a dreptul speriat, iar genunchii osoși ai micului savant se ciocneau în ritm de marș. Chiar și lui Ginny îi era teamă — da, frumoasa ei frunte se brobonise de sudoare. Dacă stratagema nu reușea, eram condamnați: ori ne ardea salamandra, ori ne ucidea întoarcerea împotriva noastră a vrăjii. Și nu aveam de unde să știm dacă nu cumva bestia devenise prea puternică pentru a mai fi transformată.

Vrăjitoarea termină de pregătit artificiile, se duse cu ele la fereastră și se aplecă în afară. Globuri șuierătoare, roșii și albastre, și șuvoaie de scântei aurii zburară spre cer și explodară.

Abercrombie își completase diagramele. Se întoarse și ne zâmbi.

— E-n ordine, spuse. Totul se află sub control. Voi transforma în materie toată energia salamandrei. După cum știți, E = mc2. Matuchek, aprinde-mi un arzător Bunsen și așează deasupra lui un pahar cu apă. Griswold, stinge luminile și aprinde becurile Polaroid. Avem nevoie de radiație polarizată.

Ne conformarăm, deși nu-mi plăcea deloc să-l văd pe bătrânelul acela remarcabil pe post de asistent al unui fanfaron încrezut.

— Ești sigur că o să meargă? l-am întrebat.

— Bineînțeles, zâmbi el. Am experiență. În timpul războiului am servit la intendență.

— Mda, dar să transformi gunoaiele în rații K nu este același lucru cu a transforma un monstru. Dumneata și experiența dumitale!

Deodată, amintindu-mi, îngrețoșat, treaba de mântuială pe care o făcuse cu Hydro, am realizat adevărul. Abercrombie era încrezător și fără teamă deoarece nu avea destule cunoștințe!

Timp de un minut, n-am putut să-mi relaxez mușchii. Griswold se juca, nefericit, cu niște mostre metalice. Cu o zi înainte, le folosise la experiențe, încercând să ne învețe proprietățile lor chimice… Dumnezeule, mi se părea că de atunci trecuse un milion de ani…

— Ginny! M-am repezit spre fereastra de unde ea arunca în aer curcubee. Dumnezeule, scumpo, oprește-te…

Bang! Salamandra era cu noi în cameră.

M-am retras din fața ei, pe jumătate orbit. Crescuse hidos de mult, și aproape umplea celălalt capăt al laboratorului, iar băncile fumegau.

— Așa, va să zică!

Vocea Focului ne sparse timpanele. Svartalf sări pe rafturile de sus, vărsând sticlele cu acid peste salamandră. Aceasta nici nu le simți.

— Vasăzică voi, făpturi jalnice și nevolnice, vreți să încercați să-mi faceți de petrecanie!

Abercrombie și Ginny își ridicară baghetele magice și strigară cele câteva cuvinte ale transformării.

Ghemuit în colțul meu, privind prin aburii sulfuroși, am văzut-o pe Ginny retrăgându-se, apoi sărind și adăpostindu-se. Probabil că simțise eșecul încercării. Urmă o explozie cumplită, iar camera se umplu de cioburi zburătoare.

Corpul meu îl proteja pe Griswold, iar asupra mea vraja n-a avut alt efect decât acela de a mă transforma în lup. Ginny căzuse în genunchi și mâini în spatele unei bănci, pe jumătate inconștientă… dar nevătămată, preaslăvite fie în veci Forțele cele Bune. Svartalf — devenit acum pechinez — lătra pe un raft. Abercrombie dispăruse, dar spre ușă gonea un cimpanzeu, în costum de tweed, zdrențuit, și care țipa isteric.

În fața maimuței apăru o limbă de flacără. Maimuța se întoarse, urlă și se sui repede pe o conductă. Salamandra își arcui spatele și hohoti de râs.

— Voiați să vă folosiți șiretlicurile asupra Mea? A Mea, Atotputernica, Frumoasa, Cumplita? Ha, șmecheriile voastre se evaporă ca apa dintr-o tigaie fierbinte! Iar Eu, Eu sunt tigaia care vă frige pe voi!

Într-un fel, discursul ei melodramatic, de copil de grădiniță, nu era deloc ridicol. Pentru că aceasta era stihia copilăroasă, lăudăroasă și pustiitoare care se dezlănțuise pe pământ ca să facă scrum din oameni și din casele lor.

Sub becurile Polaroid, m-am transformat iarăși în om și m-am ridicat în picioare în spatele băncii. Griswold deschise un robinet și devie jetul cu degetul. Salamandra sâsâi de iritare — da, apa îi provoca dureri, dar aici aveam prea puțin lichid ca s-o înecăm, ar fi fost nevoie de un lac… Întoarse capul, căscă gura spre Griswold și inspiră adânc.

Imensa ei vanitate…

M-am întins spre arzătorul Bunsen, care încălzea un inutil pahar cu apă. Ginny mă privi printre băncile înnegrite. Camera era atât de încinsă, încât transpirația curgea pe mine șiroaie. Nu mă fulgeră nici o scânteie de geniu; am acționat pur și simplu din instinct și folosind frânturi de memorie.

— Ucide-ne, am urlat. Ucide-ne dacă îndrăznești. Slujitorul nostru este mai puternic decât tine. Te va vâna până la sfârșitul lumii.

— Slujitorul vostru?

Flăcările îi întrerupeau cuvintele.

— Mda… adică, da… slujitorul nostru, Focul care nu se teme de Apă.

Salamandra se retrase cu un pas înapoi, mârâind. Nu era încă atât de puternică încât simpla rostire a cuvântului „apă” să n-o facă să tresară.

— Arată-mi! ripostă ea. Arată-mi! Te provoc!

— Slujitorul nostru… mic, dar puternic, m-am răstit. Mai luminos și mai frumos decât tine și invulnerabil la vătămările provocate de Stihia Udă. M-am împleticit până la tava cu mostre de metal și am înșfăcat un clește. Ai curajul să-l privești?

Salamandra se zbârli.

— Dacă am curajul! Întreabă mai bine dacă el are curajul să Mă înfrunte.

M-am uitat cu coada ochiului spre colțul în care Ginny se ridicase și-și luase bagheta magică. Abia respira, dar ochii îi erau mijiți și atenți.

Se lăsă tăcerea. Apăsa întreaga încăpere, grea de parcă ar fi cântărit cât toată lumea, înăbușind sunetele care mai rămăseseră: pârâitul focului, văicărelile de maimuță ale lui Abercrombie, lătratul indignat al lui Svartalf. Am luat între clești o bucată de magneziu și am pus-o în flacăra arzătorului.

Izbucni o lumină alb-albastră, actinică, de la care mi-am întors ochii, orbit. Nici salamandra nu era atât de strălucitoare. Am văzut bestia reușind performanța de a se umfla și a se micșora în același timp.

— Iată!

Am ridicat bucata arzândă. În spatele meu se auzi murmurul rapid al lui Ginny:

— O, Indra, Abaddon, Lucifer…

Minte de copil, incapabilă să analizeze mai multe lucruri o dată… dar pentru câtă vreme? Trebuia să-i rețin întreaga atenție, tot intervalul celor o sută douăzeci de secunde necesare.

— Foc, spuse febril salamandra. Doar un alt foc, o mică parte din Forța de unde provin Eu.

— Da’ chestia asta poți s-o faci?

Am cufundat magneziul în pahar. Aburi ieșiră din apa care începu să fiarbă — dar substanța continua să ardă!

— … abire ex orbis terrestris…

— Mg plus H2O, rezultă MgO plus H2, șopti Griswold, reverențios.

— Chiiic-chiiic-iiic! își exprimă Abercrombie opinia.

— Ham-ham-ham! lătră Svartalf.

— E un truc! strigă salamandra. Imposibil! Nici măcar Eu nu pot… Nu!

— Stai pe loc! am zbierat, în spiritul celei mai autentice tradiții militărești. Te înșeli dacă-ți închipui că slujitorul meu nu te poate urma oriunde.

— O să-l ucid pe monstrul ăla mic!

— Încearcă numai! am încuviințat. Vrei ca duelul să se desfășoare pe fundul oceanului?

Larma ne fu întreruptă de niște fluierături. Poliția ne privea prin geamuri.

— Ti-arăt Eu ție!

Răcnetul fusese mai mult un suspin. M-am aruncat sub bancă, trăgându-l pe Griswold după mine. In locul unde stătusem, izbucni un gheizer de flăcări.

— Sâc, sâc, sâc! am zădărât-o. Nu mă poți prinde. Ești fricoasă ca un pisoi!

Svartalf mă săgetă cu privirea.

Podeaua începu să vibreze când stihia porni spre mine; nu ocolea băncile, ci își făcea drum peste ele, arzându-le. Căldura îmi frigea beregata. M-am răsucit spre întuneric.

Și atunci stihia dispăru. Ginny strigă un triumfător „Amen!”, iar aburul dislocat bubui ca tunetul.

M-am ridicat cu greu în picioare. Ginny îmi căzu în brațe. Poliția intră peste noi, iar Griswold urlă să cheme cineva pompierii ca să-i protejeze de fum laboratoarele. Abercrombie o zbughi afară pe fereastră, și Svartalf sări de pe raft. Uitase că un pekinez nu-i la fel de agil ca o pisică și, de furie îndreptățită, ochii îi ieșiră din orbite.