CAPITOLUL 23 Gambitul zeilor

Pentru băştinaşii care adorau Cerul acum existau două turnuri plutitoare.

Ca şi cu ocazia precedentă, piaţa în care se afla altarul era plin de feţe precum nişte păpădii de aur.

— Am sosit în altă zi de sărbătoare! remarcă Louis.

Încercă să-l identifice pe dirijorul ras în cap, dar nu fu în stare. Nessus privea jinduitor spre celălalt turn plutitor. Puntea de comandă a Improbabilului era la acelaşi nivel cu camera hărţilor din castel.

— Data trecută n-am avut ocazia să explorez acest loc. Acum nu pot ajunge acolo, se plânse el.

— Putem face o gaură cu echipamentul dezintegrator şi să-ţi dăm drumul pe o frânghie sau pe o scară, sugeră Kzinul.

— Şi să mă scăpaţi, ca din greşeală…

— Nu-i mai periculos decât lucrurile pe care le-ai făcut tu aici.

— Dar atunci când mi-am asumat anumite riscuri, am făcut-o în scopul de a obţine informaţii. Acum am adunat suficiente date despre Lumea Inelară ce le vor fi folositoare semenilor mei. Dacă-mi risc viaţa, s-ar putea să nu mă mai întorc acasă cu aceste cunoştinţe. Louis, uite firul de care aveai nevoie!

Bărbatul dădu din cap gânditor.

Deasupra unei jumătăţi a oraşului — care era situată pe direcţia sensului de rotaţie era aşternut un nor de fum negru. Din felul în care se agăţa de peisaj se putea deduce că era dens şi greu. Un obelisc plin de ferestre din apropierea centrului străpungea acea masă. Restul rămânea acoperit.

Fără îndoială că era firul pătratelor de umbră. Dar se strânsese într-o cantitate imensă!

— Cum putem transporta aşa ceva?

— N-am nici o idee, mormăi Louis. Mai bine haideţi să coborâm şi să aruncăm o privire…

Îşi fixaseră clădirea plutitoare în sensul de rotaţie faţă de altar. Nessus nu opri motoarele de sustentaţie, menţinând nava improvizată la mică distanţă de sol. Platforma de observaţie de deasupra celulelor închisorii deveni rampa de aterizare a Improbabilului. Masa clădirii ar fi sfărâmat-o.

— O să găsim o modalitate de a manevra chestia aia, zise Louis. O mănuşă împletită din acelaşi tip de fir ar rezolva problema. Sau l-am putea ridica într-o lingură făcută din material de fundaţie…

— Nu dispunem nici de una, nici de alta, interveni Kzinul. Ar fi mai bine să le cerem ajutor băştinaşilor. Ar fi posibil să mai aibă vechi legende, vechi unelte, vechi relicve sfinte. Mai mult, în trei zile poate că au reuşit să înveţe cum să mânuiască firul.

— Atunci trebuie să vin cu voi! Păpuşarul îşi luă inima în dinţi, deşi tremura vizibil. Kzinule, gradul tău de stăpânire a limbajului este inadecvat. Trebuie s-o lăsăm pe Halrloprillalar să ridice la nevoie clădirea. Doar dacă… Louis, oare băştinaşul iubit al Teelei poate fi convins să se tocmească pentru noi?

Pământeanul simţi că i se face greaţă când auzi vorbindu-se despre Căutător în asemenea termeni. Muşcă:

— Nici măcar Teela nu-l consideră un geniu. Eu personal n-aş avea încredere în el, darămite să-l mai şi las să se tocmească în locul nostru…

— Nici eu. Dar spune-mi, chiar ai nevoie de firul ăsta?

— Nu ştiu. Dacă ideea respectivă nu mi-a fost insuflată de drogurile de vise, atunci avem nevoie de el. Altfel…

— Las-o baltă, Louis! Vin şi eu.

— Nu trebuie să ai încredere în puterea mea de judecată…

— Am să merg!

Păpuşarul tremura din nou. Cel mai neplăcut lucru în privinţa vocii lui Nessus era că aceasta putea fi atât de clară, de precisă, încât nu lăsa niciodată să se strecoare urma vreunei emoţii.

— Ştiu că avem nevoie de fir, continuă el. Oare prin ce coincidenţă firul a ajuns să cadă chiar în drumul nostru? Până acum, toate coincidenţele ne conduceau spre Teela Brown. În tot cazul, dacă n-am avea nevoie de fir, acesta nu s-ar afla aici.

Louis se relaxă, dar nu din cauză că argumentaţia Păpuşarului avea sens, ci pentru că ea îi întărea convingerile proprii. În consecinţă, păstră doar esenţa acestei senzaţii de liniştire, fără a-i mai atrage atenţia lui Nessus asupra prostiilor pe care le debita.

Coborâră în şir indian pe rampa de observaţie şi ieşiră de sub umbra Improbabilului. Louis avea asupra sa laserul de semnalizare. Kzinul ţinea strâns arma Slaver şi, în timp ce mergea, muşchii i se mişcau aidoma unor fluide pe sub blana lungă de numai câţiva centimetrii Nessus era aparent neînarmat. El prefera taspul şi lovitura cu piciorul din spate.

Căutătorul mergea la o anumită distanţă de ei, ţinându-şi pregătită sabia de metal negru. Era gol în întregime, cu excepţia fustanelei de piele galbenă. Şi muşchii săi jucau la fel ca ai Kzinului.

Teela era neînarmată.

Dacă n-ar fi avut loc târgul din acea dimineaţă, aceştia doi din urmă ar fi aşteptat la bordul Improbabilului. Fusese greşeala lui Nessus. Louis îl folosise pe Păpuşar ca interpret când se oferise să i-o vândă Căutătorului pe Teela Brown.

Acesta încuviinţase sobru şi oferise în schimb o capsulă de drog al tinereţii, valorând aproape cincizeci de ani de viaţă.

— Accept! zisese Louis.

Fusese o ofertă valoroasă, deşi Louis n-avea nici o intenţie să înghită chestia aia. Cu siguranţă, drogul nu fusese testat pe cineva care, precum Louis Wu, folosise acceleratoare metabolice în ultimii 170 de ani.

Mai târziu, Nessus îi explicase în interplanetară:

— N-am vrut să-l insult sau să sugerez că o consideri pe Teela ieftină, aşa că am ridicat preţul. El este acum proprietarul Teelei, iar tu ai capsula pe care poţi s-o analizezi atunci când te vei întoarce pe Pământ. În plus, Căutătorul îţi va fi gardă personală, apărându-te împotriva oricărui inamic posibil până în momentul în care vom intra în posesia firului…

— Are de gând să ne protejeze cu acel ridicol cuţit de bucătărie, lung de un metru?

— Asta a fost doar ca să-l flatez, Louis.

Bineînţeles, Teela insistase să-l însoţească. Acum Căutătorul era bărbatul ei şi nu putea să-l lase singur, mai ales că mergea să înfrunte pericolele. Louis se întreba dacă nu cumva Păpuşarul contase pe asta. Teela era doar talismanul personal al lui Nessus…

Cerul era acoperit — lucru perfect normal, în apropierea Ochiului furtunii. În lumina cenuşie a amiezii se îndreptară spre norul negru, înalt de zeci de etaje.

— Nu-l atingeţi! îl preveni Louis, amintindu-şi de vorbele preotului. O fată îşi pierduse câteva degete încercând că apuce o bucată de fir.

Chiar şi din apropiere arăta ca un fum negru. Nu puteai privi prin el spre oraşul în ruine, în încercarea de a distinge clădirile cu ferestre fagure ale periferiilor şi cele câteva turnuri cu acoperiş plat care ar fi putut fi magazine dacă acesta ar fi fost un oraş uman. Se aflau toate acolo, în interiorul norului, de parcă un incendiu ar fi bântuit în apropiere.

Puteai observa firul negru dacă-ţi apropiai ochii la câţiva centimetri de el, dar imediat începeai să lăcrimezi şi firul dispărea. Era atât de subţire încât părea aproape invizibil. Semăna foarte mult cu monofilamentul Sinclair, iar acesta era periculos.

— Încearcă să foloseşti arma Slaver, îi sugeră Louis Kzinului. Vezi dacă-l poţi tăia…

O fâşie de lumini scânteietoare apăru în interiorul norului.

Probabil că fusese o blasfemie. Luptaţi cu lumină? Dar băştinaşii plănuiseră pesemne mai demult să-i distrugă pe străini. Când se iviră luminiţele de Crăciun, ţipete animalice izbucniră din toate direcţiile. Bărbaţi îmbrăcaţi în pături din petice colorate ieşiră din clădirile înconjurătoare, urlând şi fluturând… săbii şi coase?

„Sărmani albinoşi!” gândi Louis şi se apucă să-şi regleze laserul pe fasciculul subţire şi putere mare.

Săbiile uşoare şi armele laser fuseseră folosite pe toate planetele. Instrucţia lui Louis se încheiase de peste un secol, dar războiul pentru care se antrenase nu mai avusese loc.

Numai că regulile erau prea simple ca să fie uitate…

Cu cât mai înceată e rotirea, cu atât mai adâncă e tăietura.

Dar Louis îşi rotea fasciculul în bucle rapide şi largi. Bărbaţii se dădeau înapoi, ţinându-se cu braţele de abdomen, fără ca feţele lor păroase să trădeze vreun sentiment. Când sunt mulţi inamici, roteşte repede. Taie cât mai mulţi dintre inamici, fă-le răni adânci de câţiva centimetri! Sileşte-i să-şi încetinească mişcările!

Începu să-i fie milă de ei. Fanaticii ăştia nu se luptau decât cu săbii şi coase. N-aveau nici o şansă.

Dar unul dintre ei îşi aruncă sabia peste braţul cu care Interlocutorul îşi ţinea arma, destul de tare ca să-i facă acestuia o tăietură. Kzinul scăpă dezintegratorul Slaver. Un alt individ se strecură şi i-l luă. Fu omorât pe loc, pentru că felina îşi şi repezise spre el mâna neatinsă şi-i extrăsese ficatul cu ghearele. Un al treilea apucă arma, apoi se răsuci pe călcâie şi o luă la fugă fără a încerca să-şi folosească avantajul. Louis nu-l putea lovi cu laserul, deoarece trebuia să-i ţină la distanţă pe cei care încercau să-l ucidă.

Întotdeauna roteşte la nivelul toracelui.

Până în acel moment Louis nu omorâse pe nimeni. Acum, însă, în timp ce inamicul părea să ezite, găsi răgazul necesar să-i omoare pe doi dintre cei care se apropiaseră de el. Nu lăsa inamicul să se apropie prea mult.

Cum se descurcau ceilalţi?

Interlocutorul ucidea cu labele goale: cea teafără se transformase într-o gheară care sfâşia, cea rănită devenise o măciucă grea. Era posibil ca un vârf de sabie să se înfigă în el în timp ce s-ar fi întins după omul care o ţinea în mână. Era înconjurat, dar băştinaşii nu-l înghesuiau prea tare. Probabil că în ochii lor reprezenta simbolul morţii, o moarte portocalie, înaltă de doi metri şi jumătate şi cu dinţi ascuţiţi.

Căutătorul trudea din greu. Trei adversari zăceau laţi în faţa lui iar alţii se dădeau înapoi, în vreme ce sabia se rotea. Era un spadasin priceput şi periculos. Băştinaşii cunoşteau posibilităţile unei săbii. Teela se afla în spatele său, în siguranţă pentru moment, privind îngrijorată ca o adevărată eroină.

Nessus alerga spre Improbabil ţinându-şi un cap aplecat la orizontală, iar pe celălalt ridicat. Cel coborât avea menirea de a culege detalii, cel ridicat îi oferea vederea de ansamblu.

Louis era neatins, spulberându-şi inamicii pe măsură ce se apropiau, ajutându-i pe ceilalţi coechipieri atunci când avea posibilitatea. Laserul de semnalizare se mişca cu uşurinţă în mâna sa, o suliţă de lumină verde şi ucigaşă.

Niciodată nu ţinti spre o oglindă. Reflexia pe o armură îi putea provoca o rană urâtă unui artist al laserului. În acest loc se pare că adversarii uitaseră această şmecherie.

Un mascul înfăşurat într-o pătură verde se repezi spre Louis Wu, urlând, fluturând un ciocan greu, străduindu-se din răsputeri să arate periculos. Pământeanul îi trecu lumina verde a laserului de-a curmezişul pieptului, dar individul continua să se apropie.

Terorizat, Louis se forţă să rămână nemişcat şi-şi menţinu fasciculul centrat. Celălalt aruncă ciocanul vizându-i capul şi chiar în aceeaşi clipă o mică zonă de pe îmbrăcămintea lui îşi schimbă culoarea, se înnegri şi apoi se aprinse cu o mică flacără verde. Bărbatul simţi fiori reci până în inimă.

O îmbrăcăminte de aceeaşi culoare cu a sabiei tale luminoase poate fi la fel de periculoasă ca o armură. Slavă lui Finagle că nu erau mai mulţi ca ăsta! Louis mută punctul luminos la nivelul gâtului celuilalt… Un băştinaş blocase calea de retragere a lui Nessus. Probabil avusese mult curaj ca să atace un monstru atât de ciudat. Pământeanul nu avu timp pentru o lovitură clară, dar individul muri oricum, pentru că Nessus se rotise, lovise cu piciorul din spate, îşi terminase rotaţia şi-şi reluase fuga. Apoi…

Louis văzu întregul tablou. Păpuşarul tocmai ajunsese într-o intersecţie cu un cap ridicat şi altul coborât. În clipa următoare, dintr-o dată, capul ridicat se desprinse şi începu să se rostogolească, săltând. Nessus se opri, se răsuci şi rămase nemişcat.

Gâtul se termina într-o baltă roşie care pompa un sânge la fel de roşu precum cel ai lui Louis.

Păpuşarul scoase un sunet tânguitor.

Băştinaşii îl prinseseră în capcană cu ajutorul unui fir de pătrat de umbră.

Louis avea două sute de ani. Mai pierduse prieteni şi înainte. Continuă să lupte, sabia luminoasă urmărindu-i privirea aproape din reflex. Bietul Nessus. Dar următorul aş putea fi eu…

Băştinaşii se retrăgeau. Mai mult ca sigur suferiseră pierderi îngrozitoare din punctul lor de vedere. Teela îl privea pe Păpuşar cu ochii măriţi, muşcându-şi buzele. Kzinul şi Căutătorul se pregăteau să se îndrepte spre Improbabil

O clipă! Avea piese de rezervă!

Louis alergă spre Păpuşar. În momentul în care trecu pe lângă Kzin, acesta îi smulse laserul de semnalizare. Bărbatul se aplecă pentru a evita firul-capcană şi se ajută de umăr pentru a-l răsturna pe Nessus pe o parte. De departe, aveai senzaţia că strania făptură se pregătea să se lanseze într-o goană nebună.

Louis se aplecă peste Păpuşar şi întinse mâna după centură.

Nu purta centură!

Dar trebuia să aibă una!

Teela îi întinse eşarfa ei.

Louis o apucă, făcu un laţ şi improviză un garou pentru gâtul retezat. Nessus privise tot timpul ca hipnotizat la tăietură şi la sângele care-i pulsa din carotidă. Abia acum îşi ridică ochiul rămas spre faţa lui Louis, apoi ochiul se închise şi Păpuşarul leşină.

Louis strânse nodul şi mai tare. În cele din urmă, eşarfa Teelei reuşi să închidă unica arteră, cele două vene majore, laringele, totul.

I-ai pus un garou în jurul gâtului, domnule doctor? Dar hemoragia se oprise.

Bărbatul se opinti şi-l ridică în spinare, după care se întoarse şi alergă spre turn. Căutătorul fugea în faţa sa acoperindu-l, descriind arcuri cu vârful sabiei, de parcă ar fi fost în căutarea unui duşman. Băştinaşii înarmaţi îi priveau de la distanţă, dar nu se încumetau să se apropie.

Teela îl urmă pe Louis. Kzinul încheia plutonul scotocind cu lumina strălucitoare a laserului orice ascunzişuri posibile în căutare de inamici. Ajuns la baza rampei se opri, aşteptă până când Teela fu în siguranţă… apoi Louis prinse cu coada ochiului imaginea sa îndepărtându-se.

De ce făcuse asta?

Nu era timp pentru întrebări. Bărbatul porni în fugă pe trepte. Ajunse pe punte având senzaţia clară că Păpuşarul devenise incredibil de greu. Îl puse jos lângă scuterul încastrat în plastic, cotrobăi după trusa de prim ajutor, apoi îi fixă palpatorul diagnostician în jurul gâtului, dincolo de garou. Trusa de prim ajutor era încă ataşată de scuter printr-un fel de cordon ombilical şi Louis presupuse că probabil era mult mai complexă decât a sa.

Imediat toate comenzile bucătăriei automate se modificară de la sine. Câteva secunde mai târziu un tub ieşi din pupitru şi atinse gâtul pacientului, căută o anumită zonă a pielii, făcu o înţepătură şi intră înăuntru.

Louis îşi opri un tremur. Alimentaţie intravenoasă. Poate că Nessus mai trăia…

Improbabilul se afla deja în aer; decolarea trecuse neobservată. Kzinul era aşezat pe prima treaptă de deasupra rampei de aterizare, privind în jos spre castelul numit Cer. Ţinea grijuliu ceva în mâini.

— Păpuşarul e mort? îl întrebă pe Louis.

— Nu, deşi a pierdut o groază de sânge, răspunse bărbatul aşezându-se lângă el cu un aer obosit şi deprimat… Oare Păpuşarii intră în stare de şoc?

— De unde să ştiu eu? Şocul propriu-zis este un mecanism ciudat. Am avut nevoie de secole de studiu pentru a înţelege de ce voi, oamenii, mureaţi atât de uşor sub tortură.

În mod clar Kzinul era preocupat de altceva. Totuşi, el continuă să-l chestioneze pe pământean:

— A fost din nou norocul Teelei Brown?

— Aşa cred.

— De ce? În ce fel rănirea Păpuşarului ar fi ajutat-o pe Teela?

— Ar fi trebuit s-o vezi prin ochii mei, răspunse Louis. Era… unilaterală atunci când am cunoscut-o. Ca şi cum…

Fraza pe care o folosise îi deşteptase amintiri de mult uitate, aşa încât continuă:

— În poveste era vorba de o fată. Eroul avea o vârstă medie, era foarte cinic şi o căuta pretutindeni, din cauza legendei care circula despre ea. Iar atunci când a găsit-o, n-a mai fost sigur dacă legendele erau adevărate. Asta până când ea s-a întors. Atunci el a văzut că fata era goală pe dinăuntru: purta doar masca flexibilă a unei fete. Ea nu putea fi rănită, Kzinule! Asta dorea omul ăla. Toate femeile din viaţa sa sfârşeau prin a fi rănite, iar el căuta să spulbere acel blestem. În cele din urmă, tipul n-a putut suporta gândul că n-o putea răni şi s-a sinucis.

— Nu înţeleg nimic din toate bazaconiile astea, Louis!

— Când a sosit aici, Teela nu era decât masca unei femei. Nu fusese niciodată rănită. Personalitatea ei nu era umană.

— Şi ce era rău în asta?

— Deoarece ea fusese proiectată să fie om înainte ca Nessus s-o transforme în altceva. Să-l ia naiba! Vezi ce a făcut? A proiectat un zeu atotputernic aşa cum şi l-a închipuit el, la modul ideal, şi a obţinut-o pe Teela Brown. Ea este tot ceea ce şi-ar dori un Păpuşar să fie. Nu poate fi rănită. Nici măcar nu se poate simţi jignită, cu excepţia cazului în care acest lucru este tot spre binele ei. Din acest motiv a venit aici. Lumea Inelară este locul potrivit pentru ea, deoarece îi oferă întreaga gamă de experienţe necesare pentru a deveni complet umană. Mă îndoiesc de faptul că Loteriile Drepturilor de Naştere au produs multe exemplare care să-i semene. În cazul ăsta toţi ar fi trebuit să beneficieze de acelaşi noroc şi, ca atare, să se afle la bordul Mincinosului. Aşadar Teela a fost mai norocoasă decât ei. Şi totuşi… ar fi posibil să existe mulţi ca Teela Brown pe Pământ! Viitorul va arăta cât se poate de ciudat atunci când toţi aceştia vor deveni conştienţi de puterea lor. Noi, muritorii obişnuiţi, vom fi siliţi prin forţa lucrurilor să ne dăm repede la o parte din calea lor.

— Şi ce e cu capul ierbivorului?

— Ea nu poate simţi vreun sentiment de compasiune în faţa durerii altuia. Poate că avea nevoie să-şi vadă rănit un bun prieten. N-ar fi exclus ca norocul ei să nu se fi sinchisit de ceea ce i s-a întâmplat lui Nessus. Ştii de unde am făcut rost de garou? Teela a observat de ce anume aveam nevoie şi a găsit ceea ce putea fi folosit. Probabil că pentru prima dată în viaţa ei a reacţionat cum trebuie într-o situaţie de criză.

— Şi de ce ar fi trebuit s-o facă? Norocul ei ar fi protejat-o…

— Niciodată n-ar fi ştiut că poate reacţiona cum trebuie în asemenea situaţii. Niciodată n-a avut prea multe motive să aibă încredere în sine.

— Pe legea mea dacă înţeleg!

— A-ţi cunoaşte limitele este o etapă a unui proces de maturizare. Teela nu se putea maturiza, nu putea deveni un adult fără să facă faţă unei situaţii de criză.

— Asta trebuie să fie o caracteristică pur umană, zise Kzinul.

Louis îi interpretă remarca ca pe o recunoaştere a unei confuzii totale.

Văzând că tovarăşul lui nu intenţiona să-i răspundă, Interlocutorul adăugă:

— Mă întreb dacă e bine să parcăm Improbabilul mai sus decât turnul căruia băştinaşii îi spun Cerul. S-ar putea să considere această acţiune drept o blasfemie. Dar asemenea raţionamente sunt inutile atunci când norocul Teelei Brown guvernează evenimentele…

Louis încă nu reuşise să vadă obiectul pe care felina îl ţinea atât de protector.

— Te-ai întors după cap? Dacă ai făcut-o, ţi-ai pierdut vremea. Nu avem cum să-l congelăm.

— Nu, Louis!

Interlocutorul scoase la iveală un obiect de mărimea unui pumn şi de forma unui titirez.

— …Nu-l atinge! S-ar putea să-ţi halească nişte degete.

— Degete? Oh!

Capătul subţiat în formă de picătură de apă al titirezului se ascuţea, iar vârful acelui ac se prelungea, devenind firul negru care lega pătratele de umbră.

— Ştiam că băştinaşii pot mânui firul de vreme ce au instalat capcana în care a căzut Nessus, explică Interlocutorul. M-am întors să văd cum au procedat.

Au descoperit unul dintre capete. Presupun că la capătul celălalt nu există decât fir simplu, rupt la mijloc în momentul în care l-am agăţat cu Mincinosul. Acesta, însă, probabil că a sărit din locaşul său de pe un pătrat de umbră. Am fost norocoşi că l-am găsit…

— Mi se pare prea frumos… În fine, îl putem târî în urma noastră. Firul n-ar trebui să se agaţe de ceva pe care să nu-l poată despica.

— Încotro mergem de aici, Louis?

— Spre tribord. Înapoi la Mincinos.

— Ai dreptate! Trebuie să-l instalăm pe Nessus în spitalul automat de pe navă. Şi apoi?

— Vom vedea.

Îl părăsi pe Kzin ce păzea mânerul în formă de picătură pentru a aduce ce mai rămăsese din cantitatea de plastic electrorigidizabil. Folosiră o doză dublă ca să fixeze mânerul de un perete şi apoi descoperiră că n-aveau cum să treacă un curent prin el. Arma Slaver le-ar fi fost de folos, dar era pierdută. Era o frustrantă situaţie de urgenţă.

În cele din urmă Louis descoperi că bateria lanternei sale mai putea asigura suficient curent prin plastic pentru a-l putea rigidiza.

Capătul mânerului care făcea legătura cu firul era îndreptat spre babord.

— Îmi amintesc că puntea de comandă era cu faţa spre tribord, zise Kzinul. Dacă nu-i aşa, va trebui s-o luăm de la capăt. Firul trebuie să se târască mereu în urma noastră.

— S-ar putea să meargă, răspunse pământeanul.

Nu era sută la sută convins… dar nu se putea pune problema să ia la bord întregul fir. Erau nevoiţi să-l lase să se târască în urma lor. Probabil că nu se va agăţa de nimic prin care să nu poată trece.

Îi găsiră pe Teela şi pe Căutător în camera motoarelor. Acolo se mai afla şi Prill, care lucra la dispozitivul de sustentaţie.

— De aici o luăm în direcţii opuse, spuse brusc Teela. Femeia asta zice că poate acosta lângă castelul plutitor. Vom trece printr-o fereastră direct în sala de banchete.

— Şi apoi? Veţi fi prizonieri, cu excepţia cazului în care veţi reuşi să deblocaţi comenzile motoarelor de asigurare a sustentaţiei.

— Căutătorul zice că are unele cunoştinţe de magie. Sunt sigură că se va descurca.

Louis nu încercă deloc s-o facă să se răzgândească. Era la fel de înspăimântat de ideea de a se aşeza în calea Teelei Brown ca şi de ideea de a opri o turmă înfuriată doar cu mâinile goale. Nu izbuti să-i adreseze decât o frază banală:

— Dacă vreodată ai greutăţi în descifrarea comenzilor, n-ai decât să apeşi la întâmplare pe butoane.

— O să-mi amintesc, râse ea, apoi adăugă pe un ton mai sobru: ai grijă de Nessus!

Zece minute mai târziu, Teela şi Căutătorul părăseau Improbabilul fără alt rămas bun. Louis avea capul plin de cuvinte, dar nu le rosti. Ce i-ar fi putut spune despre propria ei putere? Trebuia să şi-o descopere prin încercări, atâta timp cât norocul avea s-o menţină în viaţă.

În următoarele ore corpul Păpuşarului se răci ajungând să semene cu un cadavru. Luminile de pe panoul de prim ajutor rămaseră aprinse, chiar dacă erau la fel de indescifrabile. Probabil că Păpuşarul intrase în vreo formă oarecare de hibernare.

În vreme ce Improbabilul se mişca spre tribord, firul se târa în urma sa, când mai repede, când mai încet. Clădirile străvechi ale oraşului se prăbuşeau despicate de nenumăratele bucle ce se răsuceau în jurul lor. Dar mânerul rămăsese fixat în soclul său de plastic electrorigidizabil.

Oraşul turnului plutitor nu dispăru sub linia orizontului. În următoarele câteva zile deveni minuscul, apoi vag, apoi invizibil.

Prill stătea la căpătâiul lui Nessus incapabilă să-l ajute sau să-l părăsească. Suferea în mod evident.

— Trebuie să facem ceva pentru ea, zise în cele din urmă Louis. Este dependentă de tasp şi cum chestia asta nu mai funcţionează, e în pericol să se ţicnească. Dacă nu se va sinucide, atunci cu siguranţă că-l va omorî pe Nessus sau mă va omorî pe mine.

— Presupun că nu vrei sfaturi de la mine în problema asta! mârâi Kzinul.

— Nu, cred că nu.

Pentru a ajuta o fiinţă omenească în suferinţă, cineva trebuia să se transforme într-un bun ascultător. Louis încercă acest lucru, dar nu cunoştea destul limba, iar Prill nu dorea să vorbească. Bărbatul strângea din dinţi atunci când era singur, dar continua să încerce atunci când se afla în preajma ei.

O avea în permanenţă în faţa ochilor. Conştiinţa lui s-ar fi liniştit dacă ar fi putut sta departe de ea, dar femeia nu părăsea nici un moment puntea de comandă.

Încet, încet, Louis începu să înveţe limba Inginerilor şi la fel de încet Prill începu să vorbească. Louis încercă să-i povestească despre Nessus şi Teela şi despre ce înseamnă a te juca de-a zeii…

— Şi eu am crezut că sunt un zeu, recunoscu ea. Vorbesc serios! Oare de ce? Nu eu am construit această lume. Inelul e mult mai bătrân decât mine.

Femeia vorbea un dialect simplificat al limbii ei: doar două timpuri, aproape nici un fel de derivări ale cuvintelor, pronunţie exagerată.

— Ceilalţi ţi-au zis aşa, îi răspunse Louis.

— Dar eu ştiam.

— Oricine vrea să fie zeu atotputernic.

Multe fiinţe tânjesc după putere, fără a dori să-şi asume şi responsabilităţile pe care ea le implică; Louis Wu nu era însă capabil să exprime acest lucru cu vocabularul redus de care dispunea.

— Apoi a venit el. Două Capete. El avea maşina?

— El avea maşina de tasp.

— Tasp, repetă ea cu grijă. Trebuia să ghicesc asta. Taspul îl făcea zeu. A pierdut taspul, nu mai este zeu. Două Capete a murit?

Pământeanului îi venea greu să formuleze o explicaţie completă.

— El ar considera că e stupid să fie mort, răspunse el.

— Stupid să se aleagă cu capul tăiat, încheie Prill. O glumă. Femeia încercase să facă o glumă.

Treptat Prill începu să fie interesată şi de alte lucruri: de sex şi de lecţiile de limbă, precum şi de admirarea peisajului Lumii Inelare. La un moment dat traversară o zonă ocupată de Flori-Oglindă. Ea nu văzuse niciodată vreuna. În ciuda încercărilor disperate ale florilor de a-i incinera, recoltară un boboc de aproape o jumătate de metru şi-l replantară pe acoperişul clădirii. După aceea virară mult în direcţia sensului de rotaţie, pentru a evita alte concentrări mai dense de flori.

Când se epuizară rezervele de hrană, Prill îşi pierdu interesul pentru Păpuşar. Louis o declară vindecată.

În următorul sat, Prill şi Kzinul încercară să pună în aplicare Gambitul zeilor. Louis aşteptă nerăbdător deasupra, nădăjduind că Interlocutorul se va descurca, pregătindu-se sufleteşte să-şi radă părul de pe cap şi să i se alăture. Dar valoarea sa ca acolit era nulă. După zile întregi de exerciţii, încă avea mari dificultăţi cu limba.

Ceilalţi se întoarseră cu ofrande. Hrană.

Şi în timp ce zilele se transformau în săptămâni, repetară iar şi iar acest joc, ajungând să-l perfecţioneze. Blana Kzinului crescuse mai bogată, astfel încât acesta devenise din nou un fel de panteră cu blană portocalie, un fel de zeu al războiului. Conform sfatului pe care i-l dăduse pământeanul, continua să-şi ţină urechile lipite de cap.

Jocul de-a zeul îl transformă destul de mult pe Interlocutor. Într-o noapte, el aduse vorba despre asta:

— Nu mă deranjează să fac pe zeul, Louis! Mă deranjează faptul că interpretez prost.

— Adică?

— Ei pun întrebări. Femeile o întreabă pe Prill şi ea le răspunde, dar eu în general nu pot nici să înţeleg problemele, nici să dau soluţii… Bărbaţii ar trebui s-o întrebe tot pe Prill, pentru că eu nu sunt om. Dar ei mă întreabă pe mine. Pe mine, înţelegi! De ce e nevoie să ceară ajutorul unei fiinţe de o rasă străină pentru a le rezolva problemele?

— Eşti un mascul. Un zeu e un fel de simbol, chiar şi atunci când e în came şi oase. Tu eşti un simbol masculin.

— E ridicol! Nici măcar n-am organe genitale externe, aşa cum presupun că ai tu.

— Eşti masiv, impresionant şi înfricoşător. Asta te transformă automat într-un simbol al virilităţii. Nu cred că ai putea renunţa la acest aspect fără a renunţa în întregime şi la calitatea ta de zeu.

Deodată răsună o a treia voce:

— Ceea ce ne trebuie este un sistem de transmitere a sunetelor, astfel încât tu să poţi răspunde în locul meu la întrebările astea stupide şi stânjenitoare.

Prill îi luase din nou prin surprindere. Improbabilul fusese odinioară o staţie de poliţie. Într-una dintre magazii ea găsise un set de instalaţii de intercomunicaţie cu baterii care se încărcau de la sursa de energie a clădirii. Când cei trei îşi isprăviră treaba, două dintre cele şase instalaţii funcţionau din nou.

— Eşti mai deşteaptă decât am crezut! îi spuse Louis femeii în aceeaşi noapte.

Şovăise, dar nu cunoştea destul limba pentru a se arăta plin de tact.

— Mult mai deşteaptă decât s-ar fi cuvenit să fie metresa unei nave, adăugă el înghiţind în sec.

— Eşti un copil prostuţ! râse Prill. Tu singur mi-ai spus că navele voastre sunt mult mai rapide în comparaţie cu ale noastre.

— Aşa e, confirmă bărbatul. Se mişcă mai repede decât lumina.

— Cred că-mi îndrugi o minciună gogonată! Teoriile noastre spun că aşa ceva e imposibil.

— Poate că noi avem alte teorii.

Femeia păru descumpănită. Louis învăţase să-i citească tresăririle involuntare ale muşchilor corpului, care spuneau mai multe decât aproape imobila sa faţă.

— La bordul unei nave plictiseala poate deveni periculoasă, mai ales atunci când nava face călătorii între două planete ce durează câţiva ani, îl lămuri ea. Mijloacele de relaxare trebuie să fie multe şi variate. Pentru a fi curtezana unei nave e nevoie să posezi cunoştinţe de psihologie şi de medicină, la care trebuie să se adauge experienţa relaţiei cu mai mulţi bărbaţi şi, în plus, să ai o rară abilitate în conversaţie. Noi, curtezanele, suntem obligate să cunoaştem câte ceva din funcţionarea navei, aşa încât să nu producem accidente involuntare. Trebuie să fim sănătoase. Prin prevederile ghildei noastre trebuie să ştim să cântăm la un instrument.

Louis înghiţi în sec. Prill chicoti şi începu să-l atingă ici şi colo.

Sistemul de intercomunicaţii funcţiona perfect, în ciuda faptului că avea căşti proiectate pentru nişte urechi de om, şi nu de Kzin. Louis se obişnui să gândească rapid, acţionând ca piticul din spatele maşinăriei unui zeu al războiului. Atunci când făcea greşeli îşi spunea că, totuşi, Improbabilul era mai rapid decât cel mai rapid mijloc de transmitere a veştilor de pe Lumea Inelară. Fiecare contact reprezenta un prim contact.

Mai trecură câteva luni.

Solul începea să se ridice încet, devenind sterp. Pumnul-lui-Dumnezeu deveni vizibil, mărindu-se cu fiecare zi. Obişnuinţa pusese stăpânire pe modul de a gândi al lui Louis. De aceea, avu nevoie de ceva timp până să-şi dea seama de ceea ce se întâmpla.

Şi într-o zi, la amiază, o căută pe Prill.

— Ar trebui să-ţi aduc la cunoştinţă câteva lucruri, îi zise el. Ai auzit de curent indus? Cum femeia făcuse ochii mari, bărbatul îi explică despre ce era vorba, apoi continuă: Curenţii foarte mici pot acţiona asupra unui creier pentru a produce direct senzaţii de plăcere sau de durere. Aşa lucrează un tasp.

Explicaţiile îi luaseră aproape douăzeci de minute.

— Ştiam că Două Capete are o maşină, răspunse în cele din urmă Prill. De ce era nevoie acum să mi-o descrii?

— Pentru că părăsim zonele civilizate. N-o să mai găsim multe sate sau chiar surse de hrană, până vom ajunge la nava noastră. Am vrut să ştii totul despre tasp, înainte de a lua o decizie.

— Decizie în legătură cu ce?

— Vrei să te lăsăm în primul sat? Sau ţi-ar plăcea să mergi cu noi până la Mincinos după care vei fi liberă să pleci înapoi cu Improbabilul?

— Există şi pentru mine spaţiu la bordul navei voastre… spuse ea cu siguranţă în glas.

— Desigur, dar… se bâlbâi bărbatul.

— M-am săturat de sălbatici! Vreau să mă întorc la civilizaţie.

— S-ar putea să ţi se pară greu să ne înveţi obiceiurile. De exemplu, toţi au păr pe cap, ca mine. — Părul lui Louis crescuse lung şi des. Îşi tăiase coada. — …O să ai nevoie de o perucă…

Prill se strâmbă.

— Am să mă acomodez, chicoti ea, apoi izbucni brusc în râs. Ai fi în stare să faci tot drumul singur, fără mine? Monstrul ăla cu blană mare şi portocalie nu poate fi un substitut pentru o femeie.

— Ăsta e un argument care funcţionează în orice situaţie…

— Eu pot să vă fiu de mare folos, Louis. Cei din neamul tău cunosc prea puţine lucruri despre sex…

De astă dată, Louis dădu dovadă de prudenţă şi se feri să comenteze respectiva declaraţie.

Загрузка...