Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

4

Undeva înainte, încă la depărtări formidabile, le zbura în întîmpinare cosmonava venită de pe o planetă sau stea necunoscută. Și oamenii de pe Pămînt, pentru prima oară după miliarde de ani de dezvoltare a vieții terestre, trebuiau să se întîlnească cu alte ființe… tot oameni. Nu este deci surprinzător că astronauții, oricît se stăpîneau, erau totuși cuprinși de o adevărată febra. Li se părea cu neputință să plece la odihnă; nimeni nu voia să rămînă singur în aceste clipe de chinuitoare așteptare. Dar Mutt Ang, după ce calculă timpul rămas pînă la întîlnirea astronavelor, ordonă lui Svet Sym să împartă membrilor echipajului un preparat liniștitor. Apoi le spuse;

— E necesar ca atunci cînd ne vom găsi cu semenii noștri dintro altă lume să fim în cea mai perfectă stare fizică și morală. Doar vom avea de înfruntat atîtea mari dificultăți; va trebui săi înțelegem și să încercăm să le povestim despre noi. Va trebui să le împărtășim cunoștințele noastre și să aflăm de la ei lucruri pe care nu le cunoaștem. Niciodată nu mia fost atîta teamă de incompetența mea, de neștiința de a mă descurca, zise Mutt Ang, și, pe fața de obicei calmă a comandantului, de astă dată se citi îngrijorarea.

Poate de abia acum șiau dat cu adevărat seama astronauții de greaua răspundere pe care o aveau cu prilejul acestei extraordinare întîlniri. De aceea, fiecare a luat, fără să protesteze, o pastilă calmantă și a plecat la odihnă.

Mutt Ang îl lăsă la postul de comandă doar pe Kary, dar, privind figura energică a lui Tey Eron, cumpăni puțin și cu un gest îl invită și pe acesta. Apoi comandantul se întinse întrun fotoliu, răsuflă obosit șiși acoperi fața cu mîinile.

Pentru a nui tulbura gîndurile, Tey și Kary rămaseră tăcuți. «Tellur» zbura foarte încet, înaintînd cu așanumita viteză tangențială, de două sute de mii de kilometri pe oră, folosită la intrarea în zona Roche[25]a unui corp ceresc. Roboții care conduceau cosmonava o îndreptau exact pe traseul calculat cu minuțiozitate. Era timpul să devină vizibilă raza locatorului trimisă de cealaltă astronavă. Lipsa ei îl neliniștea din ce în ce mai mult pe Tey Eron.

Mutt Ang se ridică, și fața i se lumină de zîmbetul său familiar întregului echipaj, un zîmbet sprințar și puțintel nostalgic:

— Vino, prietene îndepărtat, la pragul nostru scump…

Tey se încruntă privind ecranul negru, pe care nu se arata nici o rază. Cîntecul comandantului i se părea cu totul nepotrivit pentru acele momente atît de încordate. Dar Kary începu să fredoneze un refren și mai vesel, privind șiret spre secundul posomorît.

— Kary, încearcă să semnalizezi cu raza noastră, zise deodată Mutt Ang, conteninduși cîntarea. Îndreapto la două grade întro parte și alta și apoi încrucișeazo cu cealaltă.

Tey roși puțin. Mu se gîndise la o măsură atît de simplă și îndrăznise săl acuze în gînd pe comandant că este prea ușuratic!

Au mai trecut două ore. Kary își imagina cum raza locatorului lor lunecă spre stînga, spre dreapta, în sus și în jos, alergînd cu fiecare deviere sute de mii de kilometri prin negrele hăuri siderale. Aceste mișcări ale razei întreceau chiar și uluitoarele închipuiri ale basmelor cu uriași plăsmuite cîndva pe Pămînt.

Tey Eron se cufundă întro toropeală contemplativă. Gîndurile fugeau încet, fără să dea naștere la emoții. Tey își aduse aminte cum, la început, după plecarea de pe Pămînt, nu reușise să scape un timp de un chinuitor și straniu sentiment de renunțare.

Pesemne, această stare sufletească era proprie omului primitiv, dominat de impresia unei totale incoerențe, de lipsa oricăror obligații și griji de viitor. Pesemne, asemenea simțăminte apăreau la oameni cu prilejul unor mari nenorociri, războaie și zguduiri sociale. Iar Tey Eron avea și el sentimentul că trecutul, tot ce lăsase pe Pămînt, a dispărut pentru totdeauna, ireversibil: de viitorul enigmatic îl despărțea prăpastia cîtorva sute de ani, care aveau să aducă doar lucruri cu totul noi. De aceea nu putea fi vorba de nici un fel de planuri, proiecte, sentimente și dorințe de viitor… Aveau numai datoria sa adune noi cunoștințe din adîncurile Cosmosului. Înainte și numai înainte!

Și fără de veste sa petrecut evenimentul care a lăsat în umbră și dorința de a descoperi un nou Pămînt, și neliniștile ajutorului de comandant.

Mutt Ang încercă săși imagineze viața de pe cosmonava necunoscută. El presupunea că această navă trebuie să semene cu a lor, după cum și ființele dinăuntrul ei trebuie să fie aidoma oamenilor, cu aceleași gînduri și preocupări. Ajunsese la convingerea că este foarte ușor săți închipui cum arată niște făpturi nemaivăzute, scornind cele mai năstrușnice forme ale vieții, dar că mult mai greu îți poți subordona fantezia unui cadru strict de legi, în felul propus de Afra Devi.

Mutt Ang mai stătea cu capul plecat, dar, după încordarea bruscă cure îi cuprinsese pe tovarășii săi, își dădu seama că pe ecranul locatorului apăruse un semnal. Nu observase punctul de lumină care brăzdase vertiginos oglinda neagră și se făcuse nevăzut. Soneria abia țîrîise. Astronauții săriră de pe locurile lor și se apropiară instinctiv de ecran. Cu toate că apariția punctului luminos fusese atît de fulgerătoare, ea avea totuși o covîrșitoare semnificație. Așadar, cosmonava străină făcuse cale întoarsă, nu dispăruse în abisurile spațiilor, ci se îndrepta spre ei. Nava aceea interastrală era deci condusă de ființe tot atît de iscusite în zborurile cosmice. Ele au reușit săși stabilească destul de exact și de repede traseul de întoarcere, iar acum, cu ajutorul razei lor, îl căutau pe «Tellur» de la mari depărtări. Două puncte neînchipuit de mici, pierdute în bezna cosmică, se căutau unul pe altul. Dar, în același timp, aceste două puncte reprezentau două lumi uriașe, pline de energie și cunoștințe, lumi care în acele clipe se cercetau cu antenele lor formate din fascicule de unde luminoase. Kary mută raza locatorului principal de la diviziunea «1.488» la «375»… Încă puțin, încă puțin… Punctul luminos sa întors, a dispărut, din nou a trecut ca un meteor pe oglinda neagră, iar soneria abia de a apucat să țîrîie.

Mutt Ang apucă vernierele locatorului și, cu un fascicul de unde, prinse a descrie o spirală de la periferie spre centrul uriașului cerc pe care raza lui «Tellur» îl contura în direcția astronavei așteptate.

Străinii se vede că au repetat manevra. După multe eforturi punctul luminos a rămas fixat în limitele celui deal treilea cerc de pe ecranul cel negru. Acest punct se mișca totuși puțin, din cauza vibrațiilor celor două rachete. Soneria se auzea acum fără întrerupere și a trebuit să fie închisă. Nu mai exista nici o îndoială că raza pornită de pe «Tellur» fusese interceptată de aparatele de bord ale cosmunavei necunoscute și că cele doua vehicule interastrale își veneau în întîmpinare cu cel puțin patru sute de mii de kilometri pe oră.

Tey Eron scoase din mașină calculele pe care i le dăduse spre rezolvare și stabili că astronavele se mai află la o distanță de trei milioane de kilometri, pînă la întilnirea lor nu mai rămăseseră decît șapte ore.

În curînd putea fi începută frînarea integrală, iar după cîteva ore drumurile li se vor încrucișa dacă, bineînțeles, și ceilalți aveau să frîneze după calcule asemănătoare. Nu era exclus ca străinii să se poată opri mai repede, dar era posibil ca rachetele să treacă din nou una pe lîngă cealaltă, și clipa întîlnirii să fie iarăși amînată. Așteptarea devenea chinuitoare, aproape de nesuportat.

Dar cosmonava necunoscută n-a ținut prea mult timp încordați nervii pămîntenilor. Ea începu să decelereze mai rapid, dar, stabilind ritmul cu care își micșora viteza «Tellur», îi urmă exemplul. Cele două rachete se apropiau tot mai mult una de cealaltă. Echipajul lui «Tellur» se adună din nou la postul de comandă. Pe ecranul negru al locatorului, astronauții vedeau punctul luminos cum se transformă întro pată.

Era propria lor rază care se reflecta de cosmonava străină și făcea cale întoarsă. Pata începea să semene cu un mic cilindru ale cărui forme nu aduceau nici pe departe cu acelea ale lui «Tellur». Cu fiecare clipă, cilindrul devenea tot mai mare, iar la capete începură a i se vedea proeminențele cupolelor. Contururile sclipitoare creșteau vertiginos și, la un moment dat, ocupară întregul ecran.

— Atenție, toată lumea! Toți la locurile lor! Ultima frînare!

Fotoliile hidraulice sau înfundat timp îndelungat în locașurile lor; privirile oamenilor se întunecară, se învăpăiară: pe fețe apărură broboane mari de sudoare… În cele din urmă, «Tellur» se opri și rămase nemișcat în vidul nețărmurit, în bezna glacială a Cosmosului, la o sută și doi parseci de auriul Soare pămîntesc.

Abia reveniți în fire, după frînare, astronauții puseră în funcțiune ecrane de vizionare directă și un proiector gigantic, dar nau reușit să vadă nimic. Cînd proiectorul a fost stins, o lumină albastră, puternică izbi ochii celor care se uitau la ecran, lipsindui de orice posibilitate de a mai vedea ceva.

— Polarizatorulrețea la treizeci și cinci de grade! Filtrul de unde luminoase! ordonă Mutt Ang.

— Pe unda de șase sute douăzeci? îl întrebă Tey Eron.

— Cred că va fi cea mai potrivită!

Polarizatorul făcu să dispară lumina cea albastră. Un fascicul enorm de raze portocalii țîșni din «Tellur» și începu să măture din nou întunericul. Deodată lumina căzu asupra unei construcții cu totul neobișnuite. Era cosmonava necunoscută. Pornită de pe o stea pierdută, undeva, în Univers, se afla acum doar la o distanță de cîțiva kilometri.

Această întîlnire făcea cinste atît astronauților pămînteni cît și celor străini. La o asemenea depărtare, dimensiunile rachetei cu greu puteau fi stabilite. Deodată, din acea bizară astronavă porni spre zenit un fascicul gros de raze portocalii, a căror lungime de undă corespundea cu aceea a luminii emise de «Tellur». Razele apărură, apoi dispărură și din nou luminară bezna, rămînînd imobile și îndreptate vertical spre constelațiile încă necunoscute din marginea Căii Lactee.

Mutt Ang își frecă cu mîna fruntea, așa cum obișnuia în clipele cînd era cufundat în elucidarea unei probleme.

— E probabil un semnal…, opină Tey Eron nehotărît.

— Fără îndoială, îl aprobă comandantul. L-aș interpreta astfel: «Coloana luminoasă, pe care o ținem nemișcată înseamnă: «Stați pe loc, ne vom apropia de voi»». Să încercăm să le răspundem!

Pâmîntenii își stinseră proiectorul, mutară filtrul pe unda de patru sute treizeci și apoi îndreptară raze albastre spre pupa astronavei lor. Stîlpul de lumină portocalie, înălțat de cealaltă cosmonavă, dispăru imediat.

Oamenii așteptau cu răsuflarea tăiată desfășurarea evenimentelor.

Racheta străină semăna foarte mult cu un mosor cu două conuri suprapuse. Baza unuia dintre ele, parese a celui din față, era acoperită cu o cupolă; baza conului din spate părea scobită întrun fel de pîlnie, deschisă spre spațiul cosmic. În jurul părții centrale a astronavei se distingea difuz un inel gros, cu un profil nedefinit. Prin inel se zărea conturul cilindrului ce unea cele două conuri. Deodată inelul se micșoră, nu se mai văzu nimic prin el, și prinse a se învîrti în jurul părții centrale, ca roata unei turbine. Corpul rachetei începu să crească pe ecrane; în treipatru secunde el acoperi tot cîmpul de vizibilitate. Pămîntenii au înțeles că în fața lor se afla un vehicul cosmic mai mare decît «Tellur».

Mutt Ang prinse a da cîteva ordine scurte:

— Afra, Vas și Kary, să mergem în sala de ecluzare! Vom ieși împreună din astronavă! Tey să rămînă la postul său! Să fie stins proiectorul mare! Să se aprindă lumina la babord!

Astronavigatorii își îmbrăcară în mare grabă costumele ușoare de scafandri, folosite cu prilejul coborîrilor pe planete străine și al explorării spațiului sideral.

Comandantul îi cercetă pe membrii echipajului, controla cum îi funcționează scafandrul și puse în funcțiune pompele. Acestea refulară rapid în interiorul astronavei tot aerul din sasul[26]ecluzei. Imediat ce indicatorul de rarefiere atinse linia de culoare verde, Mutt Ang întoarse una după alta trei manete de comandă. Inauzibil, ca tot ce se întîmplă în vidul cosmic, lunecară lateral plăcile de oțel și stratul izolator, se dădu de o parte placa rotundă a sabordului[27], iar tije cu acționare hidraulică ridicară radierul[28]ecluzei. Cei patru astronauți se aflau pe o platformă rotundă și îngrădită, înălțată la patru metri deasupra prorei lui «Tellur».