Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

2

Kary Ram tresări auzind rîsul vesel al lui Mutt Ang. Cu cîteva zile în urmă, întregul echipaj fusese alarmat de îmbolnăvirea neașteptată a comandantului. Doar medicul intra în cabina acestuia, și toți vorbeau în șoaptă cînd treceau prin fața ușii lui, închisă ermetic, ca în timpul unei avarii. Tey Eron era nevoit să pună singur în aplicare întregul plan întocmit: virajul navei, o nouă accelerare — pentru ieșirea din raza puternicei presiuni a luminii astrului de carbon — și începerea pulsării înapoi, spre Soare.

Acum ajutorul de comandant mergea alături de Mutt Ang și zîmbea reținut. Se aflase că totul fusese pus la cale de comandant, cu știrea doctorului. Mutt Ang îi cedase lui Tey Eron comanda pentru ai oferi posibilitatea să desfășoare singur întreaga manevră, fără să spere la vreun ajutor. Deși astrofizicianulșef nar fi recunoscut în nici un caz chinuitoarele îndoieli carel năpădiseră înainte de efectuarea virajului, îl dojenea totuși pe comandant pentru faptul că neliniștise întregul echipaj.

Mutt Ang se scuza glumind șii demonstra lui Tey Eron că, în vidul spațiului cosmic, astronava se află în afară de orice pericol. Aparatele nu puteau greși, verificarea cuadriplă a fiecărui calcul excludea posibilitatea unor inexactități. În zona puternicei presiuni a luminii emise de astru, nu putea exista o centură de asteroizi și meteoriți.

— Oare nașteptați de loc să întîlnim vreun obstacol? întrebă Kary Ram.

— De bunăseamă că o întîmplare neprevăzută nu poate fi exclusă. Dar marea lege a Cosmosului, numită și legea valorilor medii[20], pledează în favoarea noastră. Vom face puțin cale întoarsă și vom intra în pulsație pe direcția cunoscută, drept spre Soare, pe lîngă Cor Serpentis… Au trecut cîteva zile de cînd zburăm spre constelația Ophiuchus. Acum nu nea mai rămas mult.

— Curios, spuse îngîndurat Kary, parcă nu simt nici bucurie și nam nici sentimentul că am săvîrșit un lucru care să merite și să motiveze faptul că pentru Pămînt noi am murit pe timp de șapte sute de ani. Desigur, îmi dau seama, vom obține zeci de mii de observații, milioane de calcule, fotografii, însemnări de mare importanță, și cu ajutorul lor pe Pămînt vor fi descoperite noi taine ale materiei…

— Da, se înfierbîntă Tey Eron, dar pe drumul dezvoltării istorice cîtă luptă, muncă și vieți a costat umanitatea și pînă la ea trilioanele de generații de animale, acești germeni ai viitorului!..

— Toate astea sînt bune pentru rațiune. Pentru mine însă numai omul are însemnătate. El este în Cosmos singura forță inteligentă, care poate folosi și supune dezvoltarea spontană a materiei. Noi, oamenii, sîntem însă atît de singuri, atît de izolați. Cu toate că avem dovezi incontestabile că există o mulțime de lumi populate, totuși nici o altă ființă din Univers na avut încă prilejul să se întîlnească cu omul terestru. Cîte povești, cărți, cîntece și tablouri nau fost închinate acestui mare eveniment, ce se lasă atît de mult așteptat! Și acest vis măreț, radios și cutezător, născut în vremurile străvechi în care oamenii abia fuseseră smulși din mrejele religiei, acest vis na devenit încă realitate!

— Mrejele religiei! interveni Mutt Ang. Știți voi însă cum își imaginau strămoșii noștri, chiar și unii care au trăit în epoca primului zbor în Cosmos, realizarea acestui «vis măreț»? Preziceau chiar de la prima întîlnire lupte înverșunate, atacarea sălbatică a cosmonavelor, uciderea astronauților între ei.

— Nemaipomenit! exclamară Kary Ram și Tey Eron.

— Scriitorii noștri contemporani nau vrut nici măcar să mai scrie despre întunecata perioadă a sfîrșitului capitalismului, reluă cuvîntul Mutt Ang. Știți doar din manualele de istorie că omenirea a trecut la un moment dat printro fază de dezvoltare foarte critică.

— Îmi amintesc, spuse Kary. Aceasta sa întîmplat atunci cînd oamenii au dobîndit grandioasa perspectivă a stăpînirii materiei și a Cosmosului, dar mai existau vechi forme ale relațiilor sociale, iar dezvoltarea conștiinței sociale rămînea tot mai mult în urma victoriilor științei.

— Ai o memorie bună, Kary! Definiția dată de tine este aproape exactă, dar poate fi spusă și altfel: dorința de a cunoaște Cosmosul și măreția lui au fost în contradicție cu ideologia primitivă a proprietății private. Sănătatea și viitorul omenirii au stat cîțiva ani în cumpăna soartei, pînă ce a învins noul, și omenirea sa unit întro singură familie, în care nu mai existau clase sociale… Acolo, în partea capitalistă a lumii, existau inși care nu vedeau noile căi și trăgeau nădejdea că societatea lor este imuabilă și eternă, că și în viitor războaiele și masacrele sînt inevitabile.

— Nădejde! zise Kary zîmbind ironic. Cum poate fi numită asta nădejde?

— Și totuși ei o numeau.

— Poate că și în alte sisteme solare, pe planetele locuite de oameni, civilizațiile trec prin aceleași perioade critice, spuse încet Tey Eron, aruncînd o privire fugară asupra cadranelor aparatelor de bord. Pînă acum, cunoaștem doar două planete nelocuite pe care există apă, atmosferă, rămășițe de oxigen și unde vînturile agită nisipurile și mările lipsite de viață.

— Nu! spuse Kary Ram dînd din cap. Nu pot crede că oamenii care au cunoscut imensitatea Cosmosului și binefacerile pe care le oferă știința ar putea…

— …să se poarte ca niște fiare? De îndată ce a acumulat o suficientă experiență istorică, omul a înțeles că fenomenele naturii și existența lui sînt contradictorii. Pe de o parte, șia dat seama că el, ca individ, este în viață neînsemnat și trecător, aidoma unei picături de apă în ocean sau unei mici scîntei care se stinge la bătaia vîntului. Pe de altă parte, a înțeles că este nemărginit, ca Universul pe carel cuprinde cu rațiunea și simțurile, în infinitatea timpului și a spațiului.

Comandantul astronavei tăcu și prinse a se plimba îngîndurat prin fața membrilor echipajului. Peste fețele tinere ale acestora se așternu o umbră de aspră încordare.

Tot Mutt Ang întrerupse primul liniștea ce se lăsase:

— În colecția mea de filmocărți istorice, există un volum foarte caracteristic pentru acea epocă. El a fost tradus în limba noastră nu de o mașină, ci de Saney Cen, istoric care a trăit în secolul trecut. Să-l citim!

Mutt Ang zîmbi și ieși în coridor.

— N-am să fiu niciodată bun comandant, îmi este cu neputință să cunosc atîtea cîte știe Ang, zise oftînd Tey Eron.

— Iar el îmi spunea întro zi că nu este un bun comandant fiindcă îl pasionează prea multe lucruri, spuse Kary așezînduse în fotoliul pilotului de serviciu.

Tey Eron privi surprins spre tovarășul său. Tăceau amîndoi, se auzea doar murmurul monoton al mașinilor. Gigantica navă înterastrală, luînd viteză, se depărta vertiginos de astrul de carbon și se îndrepta spre pătratul stabilit, unde, în bezna spațiului, abia se zăreau licărind, prin galaxiile îndepărtate, patru insule stelare. Ele se aflau la o distanță atît de mare încît lumina pe care o răspîndeau ajungea aproape stinsă în ochiul omenesc.

Deodată se petrecu ceva neprevăzut. Pe ecranul marelui locator, apăru și începu să se agite un punct luminos. Răsună țîriitul strident al unei sonerii, și astronauților li se tăie pur și simplu răsuflarea.

Tey Eron, fără să stea prea mult pe gloduri, dădu semnalul de alarmă, care chema pe membrii echipajului săși ocupe posturile.

Mutt Ang intră gonind la postul de comandă și, în două salturi, ajunse la aparate. Oglinda neagră a locatorului prinsese viață. Ca întrun lac Fără fund, se vedea în ea un mic punct luminos, care ba se mișca în sus, ba se lăsa în jos, ba se deplasa încet spre dreapta. Astronauții erau foarte surprinși că roboții care semnalau apropierea meteoriților nu dădeau nici o alertă. Oare luminița ivită pe ecran nu era a unui meteorit? Atunci a cui putea să fie?!..

Nava interastrală își continua zborul, și punctul strălucitor se zărea tot mai bine. Mutt Ang tresări la gîndul care îi trecuse prin minte. Tey Eron își mușcă buza, iar Kary Ram strînse cu putere manșa. Astronauții se aflau în prezența unui lucru cu totul neobișnuit: a unui corp care arunca fascicule de lumină înaintea lui, ca și «Tellur».

Dorința ca gîndul să li se adeverească era atît de fierbinte, de ea erau legate atîtea speranțe, de sute de ori spulberate și din nou trezite, încît Mutt Ang rămase nemișcat, temînduse să spună măcar un cuvînt. Și neliniștea lui era parcă împărtășită și de echipajul misterioasei cosmonave apărute.

Punctul de foc ce răsărise pe ecran se stinse, apoi se aprinse din nou și începu să fie văzut la intervale de timp egale. Această alternanță atît de exactă nu putea fi decît rodul unicei forțe din Univers — al gîndirii omului.

Nu mai încăpea nici o îndoială: în față apăruse o navă interastrală.

Aici, în imensitatea fără margini a spațiului, în care ajunsese pentru prima oară o navă terestră, nu putea fi vorba decît de o astronavă din altă lume, de pe o altă planetă, de pe o stea îndepărtată…

«Tellur» a răspuns și el printro semnalizare intermitentă. Apoi Kary Ram a transmis cîteva semnale luminoase din codul convențional și nu era exclus ca ele să poată fi recepționate pe ecranul necunoscutei astronave și să fie înțelese…

Vocea lui Mutt Ang, care răsună în difuzoare, era extrem de emoționată:

— Atențiune, întreg echipaj! În față a apărut o astronavă străină. Deviem de la drumul nostru și începem o frînare bruscă. Încetați toate lucrările! Frînare bruscă! Ocupațivă locurile stabilite!

Nu se putea pierde nici o secundă. Dacă ciudata cosmonavă înainta la fel de repede ca și a lor, atunci viteza cu care se apropia una de alta era aproximativ cît aceea a luminii, atingînd 295.000 km/s.

Într-un minut, astronavele se apropiau ca circa 18 milioane km, iar locatorul arăta că oamenii mai aveau la dispoziție aproximativ o sută de secunde.

Tey Eron îi șopti ceva lui Kary, în timp ce Mutt Aug vorbea la microfon. Emoționat și palid, tînărul înțelese despre ce este vorba și făcu cîteva manipulări.

— Bravo! exclamă comandantul, urmărind pe ecranul de contrul cum raza luminoasă a cosmonavei lor devie spre stînga și începu să urce în spirală.

Trecuseră aproape 10 secunde. Pe ecran se ivi pe neașteptate luminosul contur de săgeată ai lui «Tellur», pornit întro grandioasă volută.

Soneriile de alarmă începură să sune. De data aceasta, pe ecranul principal, apăruse nu raza luminoasă a locatorului străin, ci corpul necunoscutei astronave. După ce imprimă navei o mică înclinație spre stînga, Tey Eron puse rapid în mișcare robotulpilot. Zgomotul soneriei încetă, apele negre ale ecranului dispărură și ele. Oamenii abia apucaseră a întrezări dîra luminoasă care fulgerase pe dinaintea bordului drept. Astronavele se apropiaseră cu viteze amețitoare una de alta, pentru ca să și dispară în depărtări.

Vor trece cîteva zile pînă cînd traiectele lor se vor intersecta din nou. Atunci cele doua astronave vor frîna, vor face cale întoarsă și se vor întîlni..

— Atențiune! zise Mutt Ang la microfon. Începem frînarea bruscă! Dați- semnale în toate secțiile!